Mâncarea ucigașă



MÂNCAREA UCIGAŞĂ

Un studiu despre securitatea alimentară dat publicităţii în Franţa spune că jumătate din produsele alimentare din România sunt infectate cu substanţe cancerigene de tip „aflatoxină”. Aceasta nu poate fi distrusă prin fierbere sau prin metabolizare. Fenomenul infectării alimentelor cu aflatoxine în ţările din sud-estul Europei e cunoscut de specialiştii occidentali de peste 15 ani şi este numit „sindromul balcanic”.


În anul 2004, în România exploda un scandal legat de importarea unui lot de boia de ardei (paprika) din Ungaria, infectat cu aflatoxină. Produsul a fost retras imediat de pe piaţă, dar nimeni nu a fost sancţionat. Aflatoxina este o substanţă cancerigenă, produsă de ciuperci microscopice, care infectează alimentele depozitate în condiţii precare. Cel mai des este întâlnită în cafea, arahide, porumb, alune şi condimente. Microorganismele produc mai multe tipuri de toxine, din care cele mai periculoase sunt aflatoxinele, acestea fiind la rândul lor de mai multe tipuri. Scandalul părea să se fi ivit din neant, deoarece până la acea dată, în România nu se auzise nimic despre ciupercile cu pricina.

Despre ce este vorba? Povestea a început în 1960, când în Anglia au murit în câteva luni 2.000 de curcani. Fermierii au intrat în panică şi au cerut biologilor să afle care este cauza dezastrului. Din aproape în aproape, s-a ajuns la concluzia că păsările fuseseră hrănite cu turte de arahide provenite de la un singur depozit şi că toate muriseră pentru că li s-au blocat rinichii. După un timp, a fost găsit vinovatul: o ciupercă microscopică. Aceasta se dezvoltă în mediile umede şi închise şi secretă o substanţă toxică pentru organismul uman. Mai mult, toxina nu poate fi distrusă prin fierbere sau prin metabolism. Astfel, un animal care a mâncat porumb infectat transmite toxina mai departe la omul care consumă carnea animalului sacrificat. Occidentalii au luat imediat măsuri, în sensul că au dezvoltat o adevărată industrie a depozitării, diferită pentru fiecare produs în parte. Un astfel de sistem de protecţie în alimentaţia publică, numit HCCP, a fost preluat de la specialiştii NASA, care îl inventaseră pentru securitatea cosmonauţilor. Concomitent, au adoptat o serie de măsuri legislative care să protejeze piaţa alimentară de produsele infectate cu toxina ucigaşă. Fenomenul e în continuare studiat de specialiştii, majoritatea ţărilor lumii fiind monitorizate din acest punct de vedere, cu efecte economice pentru cei care încalcă legislaţia siguranței alimentare.

Un studiu numit „Siguranţa alimentară”, publicat în anul 2002 în revista franceză Ştiinţe şi tehnici alimentare, arată că România se află printre ţările ale căror recolte sunt infectate cu micotoxine. Din produsele autohtone analizate de francezi, jumătate musteau de asemenea substanţe ucigaşe. Capitolul „România” din acest document se intitulează „Studiile Dutton – 1996”, iar oamenii de ştiinţă occidentali situează ţara noastră în zona afectată de ceea ce ei au numit cu 15 ani în urmă „sindromul balcanic”. Încă de atunci se ştia că populaţiile României, Bulgariei şi ţările fostului spaţiu iugoslav consumă cereale puternic infectate cu ciuperci producătoare de micotoxine de tip „aflatoxină”, în special cele care atacă rinichii. De ce? În timp ce ţările dezvoltate şi-au creat tehnologii avansate de depozitare a alimentelor pentru a preveni îmbolnăvirea populaţiei cu micotoxine, ţările sărace, printre care şi România, nu au investit nimic în acest domeniu. Dacă într-un siloz pentru cereale din Olanda, de exemplu, chiar şi aerul este filtrat, pentru a evita orice infectare a produsului alimentar, în ţările mai înapoiate, cum ar fi cele din America Latină şi Europa de Est, principala problemă a depozitării sunt şoarecii şi şobolanii, restul fiind considerat nesemnificativ, pentru că nu omul era scopul în sine, ci producţia. Revenind pe plaiuri mioritice, la noi nu s-au făcut asemenea studii şi nu s-a spus un cuvinţel despre legătura dintre alimentele de pe piaţă şi aflatoxine. Singurele date despre noi înşine ni le dau occidentalii, care afirmă că cel puţin jumătate din hrana pe care o punem zilnic pe masă conţine substanţe cancerigene de tip aflatoxină.

Limitele de la care micotoxinele devin periculoase sunt de ordinul micro sau nanogramelor pe kilogram corp pe zi (miime de gram sau milionime de gram ), în funcţie de tipul toxinei. Dacă organismul uman primeşte mai mult de-atât, ceea ce la noi se întâmplă zilnic, micotoxinele atacă materialul genetic, făcând posibilă apariţia cancerului, în special la ficat. De asemenea, poate determina apariţia malformaţiilor la nou-născuţi. Cei mai afectaţi sunt bătrânii, copiii, femeile însărcinate şi persoanele bolnave. Comisia Naţională pentru Securitate Biologică cunoaşte foarte bine fenomenul, dar deocamdată nu a putut face altceva decât să pună în acord legislaţia românească cu cea europeană. Restul va depinde de banii investiţi în infrastructura agricolă.

Din păcate, problemele legate de calitatea alimentelor nu se opresc aici. În urmă cu trei ani, angajaţii Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane au adus la cunoştinţa conducerii instituţiei că se confruntă din ce în ce mai des cu nişte cazuri ciudate de mumificare a cadavrelor. Din lipsă de spaţiu, în cimitirele bucureştene se practică deshumarea osemintelor la 7 ani, pentru a fi reînhumate la picioarele unui alt decedat al familiei. Surprinzător, cadavrele nu mai putrezesc. Ce să fie, ce să fie? Răspunsul l-a dat dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare: „Povestea are o cuprindere mai largă. Specialiştii europeni în alimentaţie au fost sesizaţi în anii '90 de faptul că morţii nu mai putrezesc şi, în urma unor studii, s-a demonstrat că acest lucru se datorează consumului de conservanţi sintetici, adică E-uri. Aceasta este explicaţia şi la noi”. Altfel spus, românii mănâncă în fiecare zi alimente care conţin aditivi şi conservanţi alimentari. În ciuda faptului că specialiştii avertizează asupra consumului de E-uri, nimeni nu se poate feri de alimentele „îmbogăţite” cu aditivi.

„Este bine să ne ferim de toate E-urile, dar mai ales de conservanţii sintetici, de coloranţii sintetici şi de aditivii care accentuează gustul. Din păcate însă, nu prea mai există alimente care să nu conţină asemenea substanţe. Este o necesitate a industriei alimentare moderne. Fără conservanţi nu putem avea mâncare în magazine dar, pe de altă parte, aceste E-uri sunt dăunătoare sănătăţii. Este un cerc vicios. Produsele mai ieftine au întotdeauna mai multe E-uri, aşa că cei care ţin la sănătatea lor ar trebui să mănânce puţin, dar bun. Ceea ce în România nu prea e posibil. Mai mult, din punct de vedere legal, controlul aditivilor este problematic. Dacă o firmă de mezeluri decide că reţeta produsului ei trebuie să conţină mulţi aditivi, noi nu putem interveni. Astfel că nu trebuie să mire pe nimeni dacă într-un salam nu există decât 5% carne. Este dreptul producătorului să scoată pe piaţă reţeta pe care o doreşte, adică ieftină şi proastă, cu singura obligaţie să specifice conţinutul pe etichetă. În ceea ce priveşte sindromul balcanic, ştiam de aceste lucruri doar din cercetările făcute în Occident. Aflatoxina atacă în special ficatul şi rinichii. De cele mai multe ori, nici măcar aceasta cerinţă de etichetare nu se respectă la noi”, a declarat Gh. Mencinicopschi.

În paranteză spus, în România, este permisă utilizarea a peste 200 de aditivi alimentari. Printre cele mai periculoase E-uri sunt cele care dau gust, mai ales o puternică aromă de carne (E-621, E-634,  E-635), cele folosite în produsele proaspete, chiar şi în pâine, pentru a le conserva (E-210), coloranţi folosiţi mai ales la băuturile nealcoolice şi la sosuri (E-102 - galben, E-129 - roşu). În Europa, doi aditivi coloranţi au fost interzişi (E-231 şi E-232), fiind catalogaţi ca pesticide, dar în ţara noastră continuă să fie utilizaţi. Riscurile consumului de aditivi alimentari sunt multiple pentru sănătate, dar efectele nu apar imediat. Când cineva prezintă stări de oboseală, lipsă de concentrare, ameţeli, dureri de cap sau balonări, acestea pot fi urmarea consumului de aditivi şi a alimentaţiei proaste.

Atenţie la B.T. – porumbul modificat genetic! În anul 2003, Comisia Naţională pentru Securitate Biologică a descoperit într-un magazin din Bucureşti un sirop obţinut din porumb modificat genetic, pentru îndulcirea produselor de patiserie, produs importat în mod ilegal. Este primul caz de acest gen constatat în ţara noastră. Sigur, avertizarea că siropul conţine porumb „mutant” era trecută doar pe eticheta distribuitorului francez. Importatorul român lipise peste ea o etichetă în limba autohtonă, unde evitase să treacă acest amănunt important, deşi legea îl obliga explicit la acest lucru. Mai mult, nimeni nu are voie să importe asemenea produse decât cu acordul Comisiei Naţionale pentru Securitate Biologică (CNSB), lucru pe care importatorii nu l-au făcut.

Concret, produsul alimentar avea culoarea maronie şi era îmbuteliat în recipiente din plastic de 700 de mililitri. Pe eticheta principală scria că este un sirop pentru clătite produs în SUA şi adus în Europa de un distribuitor francez. Pe spate, o etichetă anunţa cumpărătorul, în limba română, că lichidul maroniu conţine sirop de porumb, apă, arome, conservant, colorant, caramel şi acid citric. Dacă se desprindea acea hârtie, apărea eticheta originală, pe care scria, în limba franceză, cam acelaşi lucru, cu o deosebire: după „sirop de porumb”, francezii au deschis o paranteză în care au adăugat fraza: „siropul este obţinut din porumb modificat genetic”. Amănuntul este foarte important în comerţul cu produse alimentare. Siropul a fost retras de pe piaţă după constatarea făcută de CNSB dar, în mod straniu, nimeni nu a fost sancţionat.

Porumbul modificat genetic, (B.T.), face parte din categoria „organismelor transgenice de generaţie I”, adică nu mai e porumb, ci o specie obţinută din combinarea genelor plantei cu un microorganism, Bacillus thuringiensis. E un fel de bacterie mare, cu frunze, care face popcorn. Pentru respectarea termenilor ştiinţifici, trebuie spus că organismele transgenice sunt mai mult decât mutanţii. Aceştia din urmă sunt specii naturale, asupra cărora s-a intervenit genetic pentru întărirea anumitor calităţi naturale. Adică nu se iese din cadrul natural al speciei. Organismele transgenice în schimb sunt mutanţi la pătrat, adică nişte combinaţii genetice între diferite specii, în urma cărora apar specii absolut noi, pe cale artificială.

Cum s-a ajuns aici? Încă din anii '70, specialiştii în domeniul alimentaţiei au ajuns la concluzia că terenurile agricole existente nu vor putea face faţă ritmului de creştere demografică şi că omenirea se află în faţa unei catastrofe prin înfometare. S-au căutat imediat soluţii care mai de care mai ciudate. Una dintre ele s-a arătat a fi rentabilă: alimentele obţinute prin combinaţii între genele mai multor specii aflate pe niveluri diferite ale evoluţiei. Cele mai mari investiţii în cercetarea acestui domeniu au fost făcute în SUA. Aceste firme au studiat posibilitatea obţinerii unor culturi modificate genetic care să scadă costurile de producţie. Aşa a apărut prima generaţie de organisme modificate genetic.

S-a studiat o combinaţie de cartof cu genă de bacterie. Acest produs are formă şi gust de cartof şi este rezistent la boli şi dăunători, adică nu mai are nevoie de erbicide şi insecticide, eliminând multe cheltuieli de producţie. Tot prin combinare genetică a fost obţinut un tip de soia care rezistă la erbicidul universal anti-clorofilă. Acesta ucide orice plantă, mai puţin soia transgenică. Porumbul B.T., alt transgenic, este rezistent la viermele de porumb. Culturile acestei specii artificiale nu mai au nevoie de tratamente speciale împotriva dăunătorului. Cel mai recent şi spectaculos produs al acestei generaţii OMG sunt roşiile transgenice pentru zonele foarte reci, care au fost combinate cu gene ale unui peşte. Această roşie nu are niciun fel de probleme cu frigul – crește în câmp deschis, în condiţiile unei veri de scurtă durată şi dă o recoltă foarte bogată.

Există însă şi organisme modificate genetic din generaţia a 2-a, deocamdată în faza de studii teoretice, care vor intra pe piaţă peste câţiva ani. Un exemplu: orezul modificat genetic din generaţia a 2-a va avea componentele nutritive de cereală, dar şi pe cele de carne. Produsul e gândit pentru ţările slab dezvoltate, unde populaţia se hrăneşte aproape exclusiv cu orez, lucru care ar duce la subnutriţie. Aceste populaţii vor continua să mănânce numai orez, dar nu unul oarecare, ci super-orezul cu proteine de carne. Cu alte cuvinte, pilaful va fi recoltat din câmp cu carne cu tot.

Există şi o ramură a ingineriei genetice care se ocupă de animalele transgenice. S-au obţinut porci transgenici fără grăsime și lapte de vacă cu insulină pentru bolnavii diabetici. Dar, pentru că genetica animală e mult mai complexă decât cea vegetală, specialiştii se tem încă să lanseze pe piaţă asemenea produse.

Sunt periculoase alimentele modificate genetic? Unii specialişti spun că da. Primul produs obţinut prin această tehnică şi destinat vânzării a fost o versiune modificată genetic a unui hormon – BST somatotropina – care stimulează producţia de lapte la vaci. Conform Raportului Uniunii Europene, administrarea de BST stimulează producerea unui hormon care, atunci când este secretat în cantităţi mari în lapte, stimulează dezvoltarea malignă a celulelor canceroase. Folosirea acestui hormon a fost asociată şi cu o creştere a apariţiei cancerului la sân şi prostată la consumatorii umani.

Una peste alta, anomaliile de pe piaţa alimentară românească riscă să devină o catastrofă a agriculturii româneşti. În următorii ani, vom asista la un adevărat război între produsele noastre şi cele occidentale şi suntem total nepregătiţi pentru această luptă. România a greşit în 1990, când s-a împărţit bugetul de subvenţie la 4 milioane de agricultori, indiferent cine au fost aceştia. Sumele s-au risipit pe mici parcele care nu au produs decât pentru autoconsum. Dacă banii ar fi fost canalizaţi către retehnologizare, am fi avut acum agricultori pregătiţi să se bată cu cei din UE. Am pierdut bani şi timp preţios şi nu ştiu cum vom recupera decalajul. Teoretic, în 2007 am putea exporta în Europa jumătate din producţia agricolă, dacă aceasta se va ridica la standardele de calitate. Dar nu se ridică. Pe de altă parte, neseriozitatea actualilor producători ne va costa scump în viitor. Occidentalii abia aşteaptă să găsească alimente sub standardele UE ca să ni ne interzică. Să dau un exemplu: dacă într-un sat din Teleorman se va găsi lapte infectat cu aflatoxine, producţia de lapte va fi sistată în tot judeţul cu pricina. Puteţi ghici uşor ce produse îi vor lua locul.

Comentarii

  1. Penicilina a fost bună iar aflatoxina este rea? Să-i cred pe cuvânt? Păi și una și alta sunt produse tot de ciuperci? Realitatea este că manipularea mentalului colectiv a devenit regula! Iar oamenii cred orbește, tot ce li se spune, dacă vine din partea unui sobor de pretinși academicieni în halate albe, care afirmă că dețin în exclusivitate, posibilitatea tehnică de a cerceta și trage concluzii. Ce nu vor masele să înțeleagă, este că... cel mai puternic mecanism de investigare este mintea omenească. Este suficient să-ți pui câteva întrebări simple! Cum adică, aflatoxina? Păi nu provine tot din ciuperci microscopice, precum penicilina? Și de ce au apărut acele ciuperci, pe porumb? Cu ce otrăvuri sunt stropiți porumbii, ca să nu-i mânânce șoarecii și gărgărițele? Nu cumva raticidele și pesticidele sunt cauza toxicității, pentru care apar ciupercile pe porumbi? Și nu cumva aflatoxina este suspectul de serviciu... țapul ispășitor?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim, ai dreptate. Lăsate în pace în natură, plantele știu să se apere singure. Noi suntem cei care le vulnerabilizăm.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *