Adevărul despre mafia industriei farmaceutice + documentare

ADEVĂRUL DESPRE MAFIA INDUSTRIEI FARMACEUTICE
 ROSTIT DE UN INSIDER

Interviu cu Vania Atudorei, microbiolog român,
directorul Companiei Sterigen din Canada

Nu e un conspiraționist, nu e un profan, nu e nici măcar un specialist de rând sau cineva care ar avea vreun interes împotriva Big Pharma. Pentru că este el însuși managerul general al unei astfel de companii din Canada - Sterigen. Vania Atudorei este nu numai primul român ajuns în fruntea unei companii farmaceutice de mare prestigiu din Canada, dar și primul microbiolog care conduce o astfel de instituție (pentru că, până acum, pentru astfel de posturi erau preferate persoane cu pregătire managerială, economiști sau posesori de MBA.) Pe lângă slujba de director general la Sterigen, el predă la două colegii, unul în Montreal și unul în Ontario, și este consultant al ACDI (Agence Canadienne de Developpement International). Așadar, vorbește din interior și știe cel mai bine despre ce este vorba în legătură cu interesele companiilor farmaceutice și cu isteria gripei porcine. Este microbiolog de top, originar din Botoșani. Spune multe lucruri pe față, chiar dacă este evident că nu poate spune chiar tot sau nu poate merge până la capăt. Ascultați-l pe Vania Atudorei și încercați să faceți cunoscută și altora înregistrarea. E o mărturie absolut limpede și inatacabilă, care zguduie toată construcția de nisip a terorii „pandemice”, care încearcă să ne bulverseze viețile și să ne facă sclavii vânzătorilor de medicamente și de vaccinuri. 

Iată câteva fragmente din acest interviu:

- Se face o afirmație referitoare la cancer, cum că, de fapt, industria farmaceutică din întreaga lume este cea care nu permite rezolvarea cancerului, că ar exista deja medicamente și terapii, dar pentru această industrie este mai profitabil să producă citostatice.

- Parțial, e adevărat. Industria farmaceutică e și o industrie necinstită, ipocrită, care vrea să facă profituri și le face din plin. Pot să vă dau un exemplu. Tratam sinuzita cu antibiotice – se folosea la început tetraciclina și s-a descoperit ulterior un alt antibiotic, de 10 ori mai puternic. Dar industria farmaceutică n-a vrut să-l fabrice, deși era mult mai eficient și trebuia luat numai o dată pe zi, nu de 3-4 ori, ca tetraciclina. Această industrie și-a zis: Deja am instalații care m-au costat milioane de dolari; ce fac cu ele și cu vechile antibiotice? E și o industrie conservatoare, care vrea să facă profit cu orice preț. La un moment dat, dacă tratamentele pentru anumite boli devin prea ieftine, nu le convine, pentru că le scad profiturile. Medicamentele nu sunt întotdeauna eficiente. De exemplu vaccinul pentru gripă fabricat anul trecut a fost eficient numai în 40-45% din cazuri. Deci să nu ne facem iluzii că e o industrie impecabilă, căreia n-avem nimic să-i reproșăm. Etica e departe de ea. În fond, industria asta e privată, pe mâna unor oameni de afaceri, și ce-i interesează pe ei sunt câștigurile.

- Se vorbește tot de mâna unor oameni de afaceri și când e vorba de acest virus AH1N1, gripa porcină. Care este punctul dvs. de vedere, ca microbiolog? Cât este adevăr și cât neadevăr?

- Adevăr e cam 30%, iar neadevăr 70%. Sunt convins că unii ziariști au fost plătiți să facă mult zgomot pentru nimic.

- De cine au fost plătiți?

- De către companiile farmaceutice care fabrică vaccinurile gripei și medicamente pentru gripă, deoarece în lume există numai două companii care fabrică acest tip de medicamente, care sunt mai mult sau mai puțin eficiente. De fapt, nu sunt eficiente nici măcar pentru 50% din populație. E vorba de compania Hoffmann-La Roche din Basel, Elveția, care fabrică Tamiflu și de cea mai mare companie din Anglia, Glaxo Smith Kline. Aceste companii au tot interesul să-și vândă medicamentele și să facă profituri mari. Ca urmare a psihozei induse, foarte multe țări au cumpărat cantități enorme, de milioane de dolari, care vor expira și vor fi aruncate. Iar medicamentele astea sunt cumpărate din bani publici, din impozitele și taxele noastre...

(…) Vă dau ca exemplu gripa aviară. Acum doi ani a existat psihoza cu gripa aviară? Da! S-au făcut pronosticuri că această gripă se va transforma într-o pandemie? Da! Ei bine, n-a existat nici măcar o epidemie la nivelul unei țări, darămite o pandemie [iar anul acesta se știe că OMS a schimbat definiția pandemiei, reducând condițiile, ca s-o poată declara, n.n.]. Gripa la păsări și la porci există de când au apărut speciile acestea pe pământ. Nu e ceva nou. Gripa vine în fiecare an din Hong-Kong, pentru că acolo sunt sate unde chinezii dorm în aceeași camera cu rațele, cu găinile, cu porcii, iar virusurile animale se transmit la om, suferind uneori mutații. Iar astăzi se mai transmit și prin traficul aerian, care transportă peste un miliard de pasageri anual, ceea ce reprezintă destul de mult, raportat la populația planetei. Deci în fiecare an avem gripă, nu e ceva nou. Știți dvs. ca în fiecare an mor mult mai mulți oameni de gripă decât de SIDA? Și cine moare? Persoanele în vârstă, care au o imunitate scăzută. Se face mult zgomot pentru nimic! Dacă era, într-adevăr, să fie o pandemie, ar fi fost ca în anul 1918, când se estimează ca au existat între 10 și 20 milioane de morți de gripă. O pandemie se propaga repede, nu așa, că azi au murit 10, și mâine mai mor 5, poimâine 2 ș.a.m.d. (…) Se iau și măsuri. Problema e să nu se cadă în paranoia și într-o extremă, să nu se exagereze. Pentru că în cazul gripei aviare s-au cheltuit miliarde de dolari. Au fost multe țări care au cumpărat medicamente și vaccinuri. Între timp, acestea au expirat și au fost aruncate. Or, banii ăștia erau din buzunarele noastre și nu erau justificați!

Uneori, această paranoia este dorită. De ce? Pentru că în acest timp, toate companiile care fabrică măști își vând măștile… și măștile au o eficacitate ZERO! Măștile astea sunt praf în ochii noștri, n-au nicio eficiență! Și totuși sunt țări care cumpără milioane de măști ca să-și protejeze populația. Hai să fim serioși! [vezi, la noi, știrea recentă: „Vor fi distribuite 7.000 de măşti şi 60.000 de litri de dezinfectante în şcolile din Bucureşti” și comunicatul CSAT-ului, prin care „S-a luat decizia suplimentării fondurilor pentru achiziția de echipamente, medicamente, mijloace de protecție și vaccinuri”]. Politica farmaceutică o fac oamenii de afaceri, milionarii și miliardarii, în cârdășie cu guvernele. Industria farmaceutică este pe primul loc ca profit, pentru că ei pot să fabrice un medicament cu un dolar și să-l vândă cu 20... La ora actuală există pe glob 40.000 de medicamente diferite. Organizația Mondială a Sănătății a făcut o listă a medicamentelor esențiale. Știți câte a reținut? 300! Vă dați seama, de la 300, care sunt esențiale, tu ai ajuns la 40.000? Dacă mergem în farmacii și aruncăm la gunoi jumătate din medicamentele care sunt acolo, populația va fi mai sănătoasă, pot să v-o garantez.

Vania Atudorei - Adevărul despre mafia industriei farmaceutice
Interviul complet acordat în 2009 de către cercetătorul Vania Atudorei
postului Radio Cluj, emisiunea „Observator științific”

Comentarii

  1. E clar ca e contra productiv sa creeze medicamente eficiente.Mai bine produc medicamente slabe, care dau dependenta si mai mult rau fac decat bine.Multe din ele au efect de placebo, autosugestia facand marea vindecare.Money makes the world go round.

    RăspundețiȘtergere
  2. Prost este cine cumpara pastile, nu cine le fabrica. Cine le fabrica este afacerist. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din CV-ul tau rezulta o superaroganta, asa ca postarea tau este pe masura. Cel mai probabil asa, cum te-ai " ...nascut suoer sanatos", esti si in continuare. Iti urez sanatate vesnica!
      Totusi, trebuie sa afli ca, unii oameni, chiar foarte multi, NU au avut norocul tau. Ci, dimpotriva, au avut mult 'ghinion", vorba mentorului tau.

      Cu siguranta, NU ai inteles mai nimic din spusele lui V. Tudorie.
      Cu siguranta, sunt (si) oameni mai mult sau mai putini bolnavi "inchipuiti". Dar, chiar si acestia, trebuie tratati cum se cuvine.

      De peste 20 de ani iau mai multe pastile pe zi. Da, mi-au fost recomandate de doctor(i). Da, nu eram obligat sa le iau. Puteam sa fac economii, chiar serioase. Oare sa fi gresit?
      Am intalnit cateva persoane care au recunoscut ca nu au mai luat aceleasi pastile o perioada de timp si erau sa o pateasca: ori au facut un preinfarct, ori au facut accident vascular cerebral.
      Este adevarat: unii medici se simt obligati sa prescrie tratament pacientilor insistenti. Personal, incerc sa fiu cat mai exact atunci cand descriu simptomele unei posibile boli, TOCMAI pentru a nu obliga medicul sa-mi faca o lista de medicamente prea lunga.

      In Olanda, am auzit de la localnici, medicii de familie dau foarte, foarte greu vreun medicament. Am putut vedea un copilas de 3 ani cu nasul curgand serios fara ca familia sa fie ingrijorata.
      Azi am auzit la un canal TV cum o "refugiata' din Anglia se plangea ca acolo, sotul ei, bolnav de hernie de disc a primit doar paracetamol. In prima faza, pentru orice problema, pacientul primeste DOAR paracetamol.

      In Romania, toti romanii majori, au ramas cu mentalitatea ca TREBUIE sa primeasca imediat, de la medic, orice vrea el.
      In alte tari sistemul sanitar este "strans', NU da medicamente pentru orice durere sau afectiune usoara.
      Cu bine!

      Ștergere
    2. Corect punctat. Insa ignoranta are pretul ei.

      Ștergere
  3. Nu poti numi o persoana care cumpara un medicament proasta.Pe tine nu te-a durut vreodata o masea si ai luat un Nurofen sau o aspirina?Lipsa de alternative te imbie sa cumperi medicamentele lor, pentru ca nu prea sunt solutii "rapide". Si numarul 2 la cate chimicale baga in alimente la un moment dat tot la ei ajungi ori ca vrei ori ca nu vrei.In asa fel e facut sistemul ca tot unde vor ei ajungi, nu poti scapa.Da de amana poti sa amani si poti sa te minti ca esti liber si ai scapat de jugul corporatiilor ca bei ceaiuri si mananci iarba sa te faci bine, dar te minti doar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gaidanov Mariana1 feb. 2023, 14:35:00

      Exagerați. Depinde doar de noi atât faptul de a ne imbolnavi, cât si nivelul de ipohondrie in care cădem. Tratamentele sintetice trebuie luate cu mult discernământ. Cunosc persoane ipohondrie, care “mananca” medicamente pe pâine, pana fac intoxicație medicamentoasă. Trebuie sa știți ca organismul nostru dispune de capacitatea de a se vindeca singur. Dar dacă nu credeți, nu se întâmpla asta.

      Ștergere
  4. Razvan, cei care cumpara pastile sunt niste oameni in suferintă si fără acces la informatiile pe care le avem noi, utilizatorii impatimiti de Internet. Ei se incred total in medici, care numai asta fac, le prescriu pastile si-i mai cheama peste cateva luni, sa le reinnoiasca reteta. Scopul postarilor de genul acesta este tocmai acela de a-i ajuta sa inteleaga ce li se intampla si de ce. Ce crezi tu ca iti da dreptul sa-i faci pe oameni prosti? Aroganta si dispretul tau fata de semenii tai ma dezgusta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Ei se incred total in medici, care numai asta fac, le prescriu pastile si-i mai cheama peste cateva luni, sa le reinnoiasca reteta."
      Să nu generalizăm, zic. Nu toți medicii fac asta. Într-adevăr, f f f puțini sunt cei ce n-o fac.

      Ștergere
  5. Bun raspunsul Luizei! Si eu mai inteleg ceva din comentariul lui Razvan: ca de fapt ii admira pe afaceristi ca sunt smecheri si stiu sa faca bani, indiferent de raul pe care-l produc. Daca-s prosti si pun botul... da-i in ma-sa, isi merita soarta... Ma intreb Razvane cum te suporti cu caracterul asta infect...

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru Luiza și Olguta...sa știți ca exista și tratamente alternative dacă gândiți puțin, exista și plante medicinale, precum ceaiuri naturale pt diferite afecțiuni și masaje corporale care vindeca anumite afecțiuni și redă stare mentala bună.Mai informeaza-te înainte sa spui ca nu exista și alte soluții, soluții sunt, dar trebuie căutate unde trebuie,nu trebuie pt orice afecțiune și mici dureri sa apelam gata la pastilute .O zi buna sa aveți și sănătate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru Anonim
      Ai dreptate partial. NU trebuie luate pastile pentru orice fleac!
      Dar, sunt situatii cand ele sunt absolut necesare.
      Oricum, NU ceaiurile trateaza preinfarctul, tahicardia, ulcerul, cancerul, diabetul, bolile varicoase si multe altele.
      Ceaiurile erau bune odata, cand oamenii nu mergeau la serviciu sau la scoala, ei aveau timp sa se trateze. Si,
      oricum, alte variante NU aveau!!!

      Ștergere
    2. Ba da, CTIN! Se pot trata Naturist toate bolile. Plus regim alimentar echilibrat si o viata echilibrata. Oamenii nu recunosc care este CAUZA bolilor: beau si fumează ca Șerpii, mananca precum porcii, (prea mult, prea prăjit, prea multe produse din carne, prea gras, prea dulce, prea Sărat, etc.) eventual nu fac nici mișcare, si devin obezi, bolnavi de inima si de diabet! Cunosc astfel de cazuri! Iar altii , deși s-au imbolnavit din cauza hranei nesănătoase, perseverează in greșeli, deși au varsta de peste 50 ani! Cunosc o doamna care are aproape 70 ani si mananca pana vomita! Apoi zice ca are “fierea LENEȘĂ”!! Adică fierea e musai sa proceseze cantitățile industriale de hrana pe care le ingurgiteaza ei , ca niște crocodili insatiabili?!?…Hai sa fim serioși.

      Ștergere
  7. era bine daca ai fi tradus acest articol in limba engleza ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *