luni, 9 septembrie 2013

Rasismul din insulele britanice

-->

RASISMUL DIN INSULELE BRITANICE

Rasismul este o veche năpastă în spațiul britanic, cele două națiuni aflate în conflict (cea britanică şi cea irlandeză) promovându-l intens. Când o comunitate puternică începe să considere că o altă comunitate puternică este formată din maimuţe, porci, bestii, cu alte cuvinte, o rasă umană inferioară, un mare pericol apare pentru cele două comunităţi. Orice studiu decent al stereotipurilor rasismului ajunge la concluzia că, în bună măsură, rasismul se naşte din nevoile economice ale unei comunități.

Masacrele, traficul de sclavi, şi ocuparea unor suprafeţe de pământ străine au fost, în general, justificate prin misiunile religioase (cruciadele, de exemplu). Astfel de justificări ascundeau deseori intenţia comunităţilor cuceritoare de a coloniza teritoriile ocupate, în folos economic.


Dispreţul faţă de poporul irlandez este foarte des întâlnit în cultura britanică. Primele surse scrise care atestă astfel de atitudini sunt legate de personalitatea lui Gerald de Wales, a cărui familie a fost direct implicată în invazia normandă asupra Irlandei (secolul al XII-lea). În lucrarea sa, „Istoria şi topografia Irlandei”, Gerald a descris poporul irlandez ca fiind net inferior celui normand: „Ei trăiau ca bestiile şi se comportau ca bestiile. Nu s-au dezvoltat deloc de la obiceiurile pastorale, prezente şi acum”. Gerald critica tradiţiile şi portul irlandez: „Aveau părul lung şi erau bărboşi” vrând astfel să demonstreze barbarismul irlandezilor. Practicile religioase şi ritualul căsătoriei sunt de asemenea descrise denigrator de către autor: „Acest popor este murdar, căzut în vicii. Dintre toate popoarele, este cel mai puţin instruit în ceremoniile religioase. Ei nu plătesc zeciuială, nu se căsătoresc creştineşte şi nu interzic incestul”.

Aplicarea originală a creştinismului de către irlandezi era un reper pentru critica britanică. În 1574, o expediţie colonială către Ulster condusă de Earl de Essex, a masacrat întreaga populaţie a insulei Rathlin, aproximativ 600 de suflete. Edward Barkley, un membru al expediţie, făcea un grafic al metodelor oamenilor lui Essex de a masacra populaţia şi concluziona: „Cât de evlavios poţi fi după ce răstorni o rasă slabă şi cum te judecă lumea? Eu consider că sacrificarea unei naţiuni este cel mai mare sacrificiu adus Domnului”.

Când irlandezii au rezistat colonizării, englezii au folosit orice mijloc, militar sau civil, pentru a-i constrânge să suporte administraţia britanică. Sir Humphrey Gilbert, guvernatorul militar al Irlandei, considera: „Nu voi aştepta mulţumirile lor ca un cadou primit de la ei, ci le voi obţine eu, oricâte vieţi ar costa, obligând bărbații, femeile şi copii cu sabia”.

Thomas Churchyard, un pamfletar care l-a însoţit pe Gilbert de Munster, justifica asasinarea non-combatanţilor prin faptul că aceştia aprovizionau rebelii cu mâncare. Pamfletarul descria metodele prin care Gilbert de Munster dorea să supună Irlanda: „Capetele celor ucişi într-o zi erau tăiate de corpul defuncţilor, aduse în locul în care era tabăra noaptea şi aşezate pe pământ în faţa fiecărui drum ce ducea la casa mortului [...]. Această metodă înspăimânta rudele celor asasinaţi când vedeau capetele taţilor, soţilor, fraţilor, copiilor, prietenilor”.

Numeroase justificări despre colonizarea Irlandei de către britanici sunt aduse de poetul, Edmund Spenser, în lucrarea sa A View of the State in Ireland, scrisă în 1596: „Probabil că aceia sunt cei mai barbari oameni [...], fură, sunt cruzi şi sângeroşi, plini de ură şi încântaţi de execuţii, imorali şi blasfematori obişnuiţi să violeze femeile şi să omoare copiii”.


În 1610, a fost publicată lucrarea  lui Banarby Rich, A New Description of Ireland, în care autorul scria: „Timpul s-a oprit. Ei trăiesc ca barbarii, în păduri, în mlaştini, în ţinuturi dezolante, fără politică, fără administraţie publică, neîmbrăţişând nicio religie sau iubire. Ei au îmbrăţişat doar plăcerea pentru războaiele civile... Carnivori, devoratori de carne trupească, învăţaţi să fie haini chiar între ei, irlandezii sunt şi mai fioroşi cu vecinii lor”.

La sosire sa în Dublin, în 1649, Cromwell spunea: „Providența divină, Dumnezeu și armata sa vor duce marea lucrare, împotriva barbarilor irlandezi”. După ce armata a reuşit să cucerească oraşul Drogheda şi a ucis întreaga garnizoană, Cromwell a spus: „Mulţumim Domnului că a binecuvântat efortul nostru din Drogheda... Duşmanul avea o garnizoană de 3.000 de soldaţi viguroşi în oraş. Nu cred că 30 din cei 3.000 au scăpat cu viaţă. Aș vrea ca toţi să-i mulţumim onest Domnului”. După acest masacru, Cromwell a mai omorât 2.000 de soldaţi în Wexford.

Dispreţul englezilor pentru irlandezi se încadra în dispreţul general al englezilor faţă de străini. Un călător elveţian, de Saussure, observa în 1727: „Nu cred că există un popor care să aibă atât de multe judecăţi în favoarea sa decât cel englez, iar acest lucru se observă din vorba şi manierele lor. În general, ei îi privesc pe străini cu dispreţ şi consideră că nimic nu e bun dacă nu e făcut în ţara lor”.

Rasismul ştiinţific apărut în secolul al XIX-lea pătrunde şi în Marea Britanie. Gândirea socială a rasismului, a cărei apariţie a fost posibilă prin convergenţa mai multor domenii ale cunoaşterii, cu multe contribuţii ale filozofilor, teologilor, anatomiştilor, fiziologilor, istoricilor, poeţilor, călătorilor, are la bază, principiul clasificării speciilor. Francis Galton, rudă îndepărtată a lui Darwin, foloseşte concluziile acestuia asupra deosebirilor rasiale pentru a promova un eugenism care animă primele dezbateri de la Sociological Society of London. La aceste întâlniri participă, fără să adere neapărat la opiniile respective, personalităţi ca: Max Nordau, Bertrand Russel, Ferdinand Tonnies, George Bernard Shaw, H.G. Wells.

Eugenismul nu este monopolul gândirii conservatoare sau al extremei drepte de mai târziu. El reprezintă în secolul al XIX-lea un suport sau o expresie a curentelor de reformă socială, interpretate de multe ori contradictoriu, unii dorind să purifice rasa, iar alţii să determine progresul întregii omeniri. Întregul Imperiul Britanic din secolul al XIX-lea a fost construit prin intervenţie militară, iar mai apoi, printr-o administraţie eficientă. Britanicii atribuiau această superioritate tactico-militară moştenirii anglo-saxone. Această veche idee a superiorităţii anglo-saxone a fost adaptată gândirii secolului al XIX-lea și teoriilor ştiinţifice ale rasei.

Teoriile secolului al XIX-lea împărţeau lumea în rase, criteriul principal de separare fiind aspectul exterior. Se spunea că aceste rase transmiteau din generaţie în generaţie nu doar aspectul fizic, ci şi caracteristicile psihice. Aceste „diferenţe” au permis teoreticienilor o clasificare a raselor. Teutonii, care îi includeau și pe anglo-saxoni, erau consideraţia rasa cea mai evoluată. Negrii erau consideraţi rasa cea mai neevoluată, iar pe undeva, pe la mijloc, erau evreii şi urmaşii celţilor, adică irlandezii. Ca exemplu, antropologii acelor vremuri afirmau că craniile irlandezilor sunt inferioare celor anglo-saxone.

În 1850, anatomistul Robert Knox descria caracterul celţilor. În opinia lui, aceștia erau de un fanatism extrem, iubitori de război şi de dezordine socială, urând ordinea şi binefacerile industrializării, lipsiţi de educaţie și de maniere. În 1862, istoricul britanic Lord Acton scria: „Celţii nu sunt progresişti, nu sunt o rasă cu iniţiativă; ei mai degrabă completează materialul istoriei, fără să o impulsioneze. Persanii, grecii, romanii şi teutonii sunt făuritori de istorie”.

Un alt exponent al teoriei supremaţiei culturii anglo-saxone a fost James Anthony Froude, profesor de istorie la Oxford. El considera tradiţiile irlandeze ca fiind mai apropiate de ce ale maimuţelor, decât de ale oamenilor. El îi descria pe irlandezi ca instabili precum apa, în timp ce pe englezi îi zugrăvea ca stăpâni pe sine și adepţi ai ordinii. Froude mai afirma că Irlanda poate fi administrată doar prin despotism militar, deoarece irlandezii respectă autoritatea numai forţați. El găsea similitudini rasiale între negri şi irlandezi, considerând că rasele sunt predestinate inechității naturale: „Natura ne-a lăsat inegali, iar legile Parlamentului nu ne pot face egali. Unii sunt meniţi să conducă, alţii să-i urmeze”.

ANIMALELE NU CUNOSC NOȚIUNEA DE „RASISM”

Această fotografie a fost făcută în timpul tsunami-ului din Thailanda.
O maimuță salvează un cățel de la înec.

-->

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.