David Icke - Păzitorii porților + documentar (RO)

-->

PĂZITORII PORȚILOR

David Icke

Matricea este un sistem, Neo, iar acest sistem este dușmanul nostru. Ce vezi când ești în Matrice? Oameni de afaceri, profesori, avocați, tâmplari... mințile celor pe care încercăm să-i salvăm. Dar până atunci, acești oameni fac parte din sistem și asta-i face inamicii noștri. Trebuie să înțelegi că mulți dintre ei nu sunt pregătiți să fie deconectați. Și sunt foarte mulți... dependenți fără speranță de sistemul pentru a cărei protejare vor lupta.
Morpheus, în filmul „The Matrix”

Un citat profund și un rezumat excelent al dilemei noastre. Eu nu văd oamenii conectați la Matrice ca inamici personali, deoarece această apreciere ca un conflict sau un război între „noi” și „ei” ar confirma gradul nostru de conectare la Matrice. „Noi contra lor” este o gândire matriceală. Nimic nu este o luptă, deoarece întotdeauna devii ceea ce combați. Dar oamenii cu gândire matriceală sunt în mod clar inamicii libertății lor și a celor din Marea Iluzie. Ei sunt paznicii Matricei, suprimând zilnic gândurile, dorințele și informațiile care ne pot sau îi pot elibera.

Agenții Iluminaților sunt plasați în poziții de putere economică, în afaceri, mass media, politică, armată sau justiție, pentru a menține „turma” laolaltă din punct de vedere mental și emoțional. Dar ei nu pot face acest lucru singuri. Și atunci, trebuie să-i manipuleze pe oameni în așa fel, încât aceștia să se suprime singuri. Oamenii sunt al doilea eșalon de paznici, dar ei nu știu ce păzesc sau de ce o fac. Sunt niște automate, făcând ce li se spune, fără a lua în considerare posibilitatea de a gândi singuri și de a interpreta corect o situație. Totul pentru ei este alb și negru.

Dacă vrem să ieșim din această închisoare vibrațională, trebuie să renunțăm la rolul de agenți ai poliției gândirii. Ca să fim liberi, trebuie să încetăm să mai jucăm rolul de „câine de pază” și să redăm libertatea celorlalți. E foarte simplu și totuși foarte greu pentru oameni, în starea hipnotică în care se află în prezent. Încetăm să mai fim câini de pază atunci când conștientizăm că suntem câini de pază și că suntem orbi din dorința proprie de control asupra vieților și gândurilor celorlalți. Întrebați pe cineva dacă crede în libertate. Cei mai mulți vor răspunde afirmativ. Cu toții credem în libertate în mod reflex, dar întrebarea este dacă și trăim, zi de zi, libertatea în care credem. Dacă ar fi așa, această carte nu și-ar mai avea rostul. Am fi deja liberi și cuplați la un paradis multidimensional. Cine sunt însă paznicii Matricei? Cine sunt gardienii închisorii, păzitorii Marii Iluzii? Suntem chiar noi.

Părinții, rudele și preoții paznici

Cred că dorința de libertate pentru copiii noștri e în asentimentul tuturor. Atunci de ce nu le permitem să trăiască în libertate? Condiționarea dintre generații prin părinți este una dintre cele mai intense activități de pază. Orice părinte – creștin, musulman, simpatizant al vreunui partid politic, rasist, muncitor, intelectual, om de vază – își condiționează progeniturile prin exercitarea unei autorități insistente. Copiii devin reflexii ale părinților, presiunea de a fi ca ei fiind uneori enormă. Ideea că un creștin, musulman, evreu sau hindus trebuie să respecte dreptul prin naștere al copiilor lor de a-și alege convingerile, fără a fi obligați să se conformeze credinței părinților, iese din discuție la acești oameni. Cei mai mulți nu pot concepe un asemenea nivel de respect mental și emoțional pentru copilul lor – libertatea lui de gândire și exprimare.

Am dezbătut la Oxford Union, cu un fost rabin-șef din Marea Britanie, diferența dintre informare și îndoctrinare. „Cum îmi pot ajuta copiii, a spus el, dacă nu-i cresc să învețe ce e bine?” Nu, domnule, vrei să spui „ceea ce crezi TU că e bine”. Asta înseamnă îndoctrinarea cu credința ta, în timp ce suprimi și discreditezi toate celelalte versiuni ale realității. Este control mental. Preoți, rabini, episcopi, sunt toți „paznici profesioniști” care lucrează pentru cei ce controlează Matricea. Totuși, cei mai mulți sunt ei înșiși vrăjiți de Matrice, încât nici nu sesizează acest fapt. La fel se întâmplă și cu cei mai mulți părinți. Părinți condiționați de părinții lor, condiționați și ei de ai lor și așa mai departe, decid ce e mai bine pentru copiii lor după ce aceștia părăsesc cuibul familial. Am întâlnit odată o persoană de peste 60 de ani care încă mai trăia cu vina de a nu fi reușit să facă ce dorise tatăl ei. Câți dintre noi nu facem altceva decât ceea ce vrem cu viețile noastre, pentru că ne temem de părinții noștri sau nu vrem să-i dezamăgim? E important să ne detașăm de teamă, vinovăție și nevoia de a fi aprobat, care domină multe relații copil-părinte și continuă mult timp după ce copilul devine adult. Ei nu ne sunt părinți decât conform realității din Matrice. Sunt cei care ne-au dat forma fizică și cu care ne-am petrecut anii de formare. În această lume, ei ne sunt apropiați genetic, dar nu neapărat și prin legătura energetică vibrațională. Obsesia de a nu face ceva care să-i supere pe părinți sau pe cei din jur este mentalitatea matriceală, închisoarea care ne ține pe loc.

La fel se petrec lucrurile și cu soții/soțiile, partenerii și copiii. Analizează-ți propria situație. Este un Alcatraz mental și emoțional. O relație se poate transforma într-o închisoare, un mariaj și o familie, într-o celulă. Nu mă înțelegeți greșit. Nu mă refer la violență sau nefericire, ci la a exprima ceea ce ești, a spune ce gândești, a-ți trăi propria unicitate, fără a te cenzura din cauza celorlalți. Adică să nu mai faci ceea ce faci pentru că așa trebuie; să fii așa cum ești tu de fapt. Dacă lor nu le place, e problema lor și vor trebui să găsească pe cineva care li se potrivește mai bine. Și dacă insistă să-ți suprimi adevărata ființă pentru a le face lor pe plac, sunt paznici inconștienți ai Matricei. Sunt preocupați de libertatea lor, dar nu-i interesează libertatea celorlalți. De câte ori nu ți-ai impus și tu voința asupra celorlalți?

Am ținut conferințe publice menite să promoveze „libertatea”. Însă cei mai mulți dintre cei care aplaudau, ca și organizațiile care promovau acele conferințe, nu-și doreau libertatea, pentru că nu i-ar fi făcut față. Cei mai mulți nici măcar nu știau ce este, iar cei care aveau totuși o vagă idee erau înspăimântați de implicațiile ei. Organizatorilor le era teamă că voi folosi cuvântul care începe cu „E”, extratereștri. Nu le păsa dacă informațiile despre extratereștri erau adevărate sau nu. Atâta timp cât nu deranjam publicul pe care organizațiile îl foloseau și-l manipulau pentru a scoate profit, cui îi păsa ce spuneam?

Cel mai mare dar pe care-l putem face copiilor noștri este libertatea de a gândi singuri, chiar dacă nu suntem de acord cu ceea ce cred ei. Să-i încurajam să pună la îndoială, să citească și să ajungă la propriile lor concluzii; să le respectăm dreptul de a fi diferiți, fără a simți nevoia de a le impune credințele noastre. Evident, atunci când e cazul, trebuie să le atragem atenția asupra comportamentului nedrept, care-i afectează pe ceilalți. Dar trebuie să-i încurajăm să-și elibereze mintea și să se deschidă spre toate posibilitățile. Prea mulți părinți sunt preocupați de ceea ce cred vecinii, prietenii și profesorii despre copiii lor, și nu de ceea ce cred copiii despre ei înșiși și despre lumea în care trăiesc. Trebuie să imprimam copiilor tendința de a judeca ceea oficial trece drept sigur.

Apariția sistemului educațional a fost salutată ca un mare pas înainte al societății umane. Dar, ca și internetul, acesta este o sabie cu două tăișuri, iar tăișul îndoctrinării este mult mai ascuțit decât cel care aduce iluminarea. „Educația” înseamnă copiii care învață să scrie, să citească și să recite tabla înmulțirii. La nivel de bază, e un lucru bun. Dar sistemul de „educație” este visul împlinit al oricărui manipulator. Dacă vrei să obții adulți care să gândească conform planurilor tale, ce situație ideală ai crea? Să „educi” copii de 3 și 4 ani și să controlezi ceea ce învață 5 zile pe săptămână, până pe la 20 de ani. N-ai să găsești o structură mai bună de îndoctrinare. După cum spunea Albert Einstein: „Singurul lucru care mă împiedică să învăț este propria mea educație școlară”. Nu căpătăm o educație, ci o îndoctrinare printr-un sistem de credințe – cel al Matricei.

Profesorii sunt paznicii minții în dezvoltare, care le spun elevilor ce este realitatea, ce este istoria, ce este adevărat sau fals. În mare parte, acești profesori nu au habar de ceea ce fac. Să vedem cum este produs un profesor: Mai întâi trebuie să se descurce bine la examene în liceu și universitate, altfel spus să fie burete pentru versiunea sistemului despre adevăr și realitate și să o poată exprima pe foaia de examen. Apoi trece prin perioada de pregătire, unde învață să-și îndoctrineze elevii cu același „adevăr” și aceeași „realitate” cu care au fost ei programați. Trebuie să fii un bun burete în școală și universitate și să treci examenul sistemului înainte să te califici ca doctor, savant, ziarist sau politician. Cei care se descurcă la examenele sistemului doar confirmă nivelul de îndoctrinare, celula închisorii mentale, care rămâne intactă pentru restul vieții la cei mai mulți oameni.

Copiii și tinerii care cercetează singuri, gândesc independent, pun la îndoială și oferă o altă realitate decât „norma” îndoctrinată nu trec examenele și reprezintă o „influență distructivă în clasă”. Toate acestea sunt decise de vârful piramidei educaționale și dictate celor din eșalonul inferior. Iar cei mai mulți profesori se supun orbește acestui sistem. Astfel, se menține neschimbat acest mod „profesionist” de a preda, iar orice element rebel este eliminat.

Profesorii predau ceea ce li se spune; ziariștii scriu în limitele dictate de editor; editorul publică în limitele impuse de proprietar; savanții dau o versiune a realității în limitele științei oficiale; medicii tratează pacienții cu medicamente sau cu bisturiul, metode dictate de organizația medicală... Peste tot e la fel. Cei puțini din vârf dictează, iar ceilalți fac ceea ce li se spune. Copiii își dau seama repede că viața e mai simplă dacă nu pui la îndoială ceea ce auzi.

Profesorii sunt paznici-cheie ai Iluminaților, deoarece cei mai mulți sunt incredibil de neinformați despre realitatea profundă a lumii. Ei știu ceea ce sunt condiționați să știe. Profesorii, ziariștii, savanții, doctorii și politicienii bine informați sunt ultimul lucru de care are nevoie Matricea. Informarea nu face bine carierei, profesorii informați care înțeleg că sistemul este o mașină de îndoctrinare îți pot spune consecințele împotrivirii lor. Sistemul educațional este o bandă transportoare bine unsă, care absoarbe minți virgine la un capăt și scoate adulți programați la celălalt. Sunt și unii care supraviețuiesc cu procesele de gândire intacte, dar sunt puțini. Pentru ceilalți, singura speranță este să se deprogrameze de îndoctrinarea care i-a educat. În Statele Unite și nu numai, îndoctrinarea copiilor de către părinți se realizează chiar acasă. În plus, părinții își iau un al doilea sau al treilea loc de muncă, cu scopul de a face economii pentru copiii lor, care vor primi un plus de îndoctrinare într-un colegiu sau facultate. Rotițele se învârt și toți își joacă rolul, îndoctrinându-i pe ceilalți și menținându-i în turmă. Sistemul este atât de bun, încât toți cred că e spre binele copiilor lor. Paznicii din poliție și armată, oficialii guvernamentali și angajații civili sunt în prima linie de impunere a politicii Iluminaților asupra populației globului.

Voi descrie democrația, cuvânt care a devenit interschimbabil cu „libertate” în propaganda Iluminaților. Mă întreb dacă asta înseamnă libertate: mai întâi, alegi un guvern prin vot, odată la 4-5 ani, hotărând între 2-3 măști ale aceleiași fețe a Iluminaților. Apoi, aceste guverne fac tot ce le place pe perioada mandatului lor și nu pot fi schimbate legal decât la următoarele simulacre de alegeri (dacă, într-adevăr, vrem schimbarea), prin alegerea altor măști ale Iluminaților. Guvernele dau legi în care tu nu te poți implica, iar prin majoritatea parlamentară de votanți, care se cred politicieni, ele pot transforma orice în legi. Concomitent, apare pe scenă mai multă „carne de tun” – paznicii pe care-i numim poliție și armată. Ei nu pun întrebări, doar execută ordinele, sau mor. Nu sunt plătiți să gândească, ci să implementeze legea și să urmeze ordinele. Plătim pentru utilizarea trupului tău și a degetului care apasă pe trăgaci, nu pentru creierul tău, soldat! Acum trage! Da, domnule!

Dacă n-ar fi atât de tragic, ar fi hilar. Băieți făcând pe soldații, pe seama vieții altor oameni.

– Soldat, ai lăsat în urma ta o grămadă de cadavre într-o țară în care ai ajuns abia ieri. Ce-au făcut? – Ei sunt inamicul, domnule.

– Ai vorbit vreodată cu ei?

– Bineînțeles că nu, domnule.

– Te-ai gândit vreodată la faptul că sunt ca și tine, cu familii și copii și că aspiră la o viață mai bună, nu cu dictatorul sângeros pe care armata ta a fost trimisă să-l apere?

– Nu, domnule.

– Ai citit vreodată ceva despre țara unde te afli?

– Nu, domnule.

– Atunci de unde știi că îți sunt dușmani?

– Superiorul meu mi-a spus, domnule.

– Și lui cine i-a spus?

– Superiorul lui, domnule.

– Și cine este superiorul tuturor?

– Președintele, domnule.

– Și cine-l comandă pe președinte?

– Poporul, domnule, pentru că este democrație.

– Câți din popor ți-au ordonat să-i omori pe cei de aici?

– Păi, unul singur, domnule.

– Cine?

– Superiorul meu, domnule.

– Și lui cine i-a spus?

(vezi mai sus).

Pregătirea militară este control mental pur și clasic, menit să „spargă” spiritul unui recrut până la a executa, printr-un act reflex, tot ceea ce i se ordonă, oricând și oriunde. Cu cât regimentul este mai de elită, cu atât mai profund este controlul mental. Pregătirea elitei soldaților britanici gen SAS sau Regimentul de Parașutiști, Delta Force sau Beretele Verzi americane, este menită să producă psihopați robotici, deoarece aceasta este mentalitatea cea mai potrivită cerințelor. Gândirea este un lucru rău în cariera militară. Aceste clone puse sub comanda cuiva sunt folosite la aplicarea deciziilor, deseori asupra oamenilor nevinovați, decizii luate de rețelele Iluminaților, Națiunile Unite și NATO. Ei sunt aproape niște zombi. Cu biciul militar ațintit asupra lor, se declanșează programarea. Dacă soldații ar refuza să urmeze ordinele, Iluminații n-ar putea supraviețui.

Poliția este în aceeași situație. Societatea noastră nu se poate lipsi de poliție, dar este important ca polițiștii să gândească cu propriul cap și să evalueze situația reală, nu să aplice legea numai în litera ei. Multe forțe polițienești au „norme” de realizat în fiecare lună și astfel suntem în situația în care mulți șoferi sunt amendați pentru depășirea vitezei la începutul sau la sfârșitul lunii, pentru că polițiștii caută să-și îndeplinească norma de amenzi. Poliția trebuie să se întrebe ce e mai bine de făcut în împrejurările date, chiar dacă legea insistă că regulile sunt reguli. Altfel, poliția nu este decât un ansamblu de roboți aflat sub comanda cuiva.

Gândirea independentă este numită „insubordonare”, ea fiind evidentă la nivelul, să zicem, al parcărilor neregulamentare. Am ajuns în stadiul în care parcarea „neregulamentară” pentru 2 minute te poate costa 50 de lire sterline, iar dacă mașina îți este ridicată, chiar mai mult. Pentru unii, asta reprezintă salariul pe o săptămână, din care ar pune mâncare pe masa familiei, în loc să bage acești bani în buzunarele firmelor de „securitate”. Cu cât ridică mai multe mașini, cu atât mai mult câștigă aceste firme. Acesta este unul din micile trucuri ale sistemului. Te asiguri că cei care te servesc și care îți implementează planurile au beneficii financiare. Astfel, prin învrăjbirea între oamenii legii și victime, sistemul reușește să domine populația și apoi să tragă foloase de pe urma victimei.

De ce oare se asigură dictatorii că armata este bine plătită? Explozia de legi, reguli și semne din jurul nostru, care ne spun ce să facem și ce să nu facem, ne bombardează mintea cu un flux continuu de ordine și comenzi, programându-ne subconștientul la supunere robotică. Dacă te plimbi pe străzile unui oraș, dai peste instrucțiuni cu ce să faci și să nu faci. Soldații, polițiștii și oficialii guvernului își au puterea dată de lege. Ei știu că legea îi susține de fiecare dată, chiar când aplicarea ei este aberantă. Legea a devenit zeul societății. Legile sunt făcute de dictaturi „alese”, sunt implementate de oameni care execută și aparate de oameni care sunt condiționați să respecte legea și să fie „buni cetățeni”. Există cumva vreo închisoare mai evidentă decât aceea în care oamenii nu au nimic de spus în privința legilor și, deși acestea sunt ridicole sau fasciste, trebuie să fie respectate? Oamenii ar trebui să respecte legile numai când acestea ar respecta oamenii.

„Legea” nu este decât o foaie de hârtie rezultată în urma hotărârii unui grup de politicieni corupți sau dezinformați, care o votează. Dacă națiile din Serbia și cele din Europa de Est ar fi respectat legile, încă ar mai trăi în dictaturi. Chiar oamenii care spun că legea trebuie respectată s-ar bucura dacă chinezii și-ar încălca legile și ar răsturna regimul comunist. Ce ipocrizie! Ce autoamăgire! Singura diferența dintre dictatura chineză și dictaturile „democratice” la nivel de lege este că prima este o dictatură deschisă, iar a doua, una mascată ca libertate.

Poliția și armata sunt primii „paznici ai porții”. Ca și agenții de circulație, polițiștii, agenții de securitate și celelalte „uniforme”, ei sunt cele mai evidente exemple de mase care se supraveghează singure. Ei cred că aplică legea, când de fapt legea îi conduce pe ei. Ei nu răspund la ce este corect și just în anumite împrejurări, ci în fața stăpânilor lor, care introduc „legea” și, de fapt, în fața stăpânilor stăpânilor lor, Iluminații.

„Oameni de știință” paznici

Bazele științei a fost puse de Societatea Regală Londoneză, inspirată de Francis Bacon. Această știință afirmă că provenim din uitare, avem o viață fizică scurtă, după care ne întoarcem în uitare. Chiar prin propria sa istorie oficială, Societatea Regală confirma că a fost creată de francmasoni – precum agentul Iluminaților, Benjamin Franklin. O altă sursă de inspirație a fost Isaac Newton, Mare Maestru al societății secrete de elită Mânăstirea Sionului, care manipulează în numele descendenței merovingiene. Newton, ca și ceilalți fondatori ai Societății Regale, știa că mare parte din știința oficială este o mare minciună. Asta era și ideea, să ne vândă o minciună care să ne țină departe de adevăr. Oamenii sunt mult mai ușor de controlat dacă cred că sunt niște simple accidente cosmice, care iau naștere prin niște reacții chimice și ajung iarăși în uitare prin moarte.

Oamenii conștienți de infinitatea lor multidimensională sunt foarte greu de controlat. E mult mai ușor să le ascunzi oamenilor că suntem controlați dintr-o altă dimensiune și să-i faci să creadă că nu există alte dimensiuni și realități? Savantul, ca și legea, a devenit un zeu căruia i se dă dreptul de a fi infailibil în marile întrebări, deoarece el e un savant și, prin urmare, știe. Savanții moderni sunt în mare parte copii în ceea ce privește înțelegerea naturii vieții și a existenței și totuși insistă cu aroganță că ei știu cel mai bine cum stau lucrurile. Mai rău, oricine din interiorul sau exteriorul cercului lor le contesta normele este supus unor campanii furibunde de ridiculizare și demonizare. Aproape fiecare descoperire științifică majoră, inclusiv descoperirea faptului că Pământul este o sferă, a fost primită cu râsete, mânie sau negare de către „savanții” zilei. Știința este un club fascist, în care membrii trebuie să se solidarizeze, sau li se taie finanțarea și li se distruge reputația.

Când Immanuel Velikovsky și-a publicat cărțile despre devastarea produsă de trecerea planetei Venus, a fost incredibil de demonizat, deoarece a îndrăznit să conteste norma ortodoxiei științifice. Marii „experți” l-au bombardat cu scrisori incendiare pe editorul său, pentru a-i retrage lucrarea. Cum editura publica lucrări științifice oficiale, totul s-a oprit și drepturile au fost transferate unui alt editor. Editorul adjunct care a sugerat publicarea cărții lui Velikovsky a fost concediat. Și asta doar pentru că urma să fie prezentată publicului o altă părere.

Alfred Wegener, meteorolog german, a murit în 1930, după 15 ani de ridiculizare, calomnie și dispreț din partea colegilor săi. De ce? A sugerat că Pământul a avut la început două mase continentale care s-au despărțit în timp, pentru a forma mai târziu continentele. Această afirmație a fost susținută cu multe dovezi, dar, pentru că a contestat norma oficială, autorul a plătit cu reputația sa. Această teorie se numește astăzi „deriva continentelor”. Ipoteza lui științifică fusese corectă! Așa cum spunea Max Planck: „Un nou adevăr științific nu triumfă prin convingerea adversarilor, ci prin moartea acestora și apariția unei noi generații, care este mai obișnuită cu lumina”.

Ceea ce se consideră azi știință nu-i decât o glumă. Cele mai multe eforturi nu vizează răspunsuri la marile întrebări ale existenței. Știința este finanțată doar pentru a descoperi un nou medicament sau o nouă tehnica industrială care poate aduce avere finanțatorilor. Ea este o mașină de făcut bani. După cum a sesizat Comitetul Congresului în anii '50, finanțatorii cercetării științifice din universitățile americane (fundațiile scutite de taxe, cum ar fi Fundația Rockefeller) dictau rezultatul cercetării chiar înainte să fi început! Fără un astfel de acord, finanțarea nu se realizează. Această politică sugrumă un rezultat nedorit. Carl Sagan spunea: „Toate cercetările prezintă un element de risc. Nu există garanția că Universul se conformează predispozițiilor noastre”. Întregul sistem științific este astfel structurat, încât să suprime cunoașterea, deoarece Iluminații nu vor ca noi să știm cine suntem și care este natura vieții. Dacă oamenii ar ști, jocul lor s-ar termina.

Savanții și medicii au cele mai închistate minți de păzitori ai porții. Sunt și cei mai importanți, deoarece ei reprimă natura existenței multidimensionale, menținându-ne în Matrice. Structura în care activează ei este menită să-i mențină compartimentați în specialitatea lor. Numai unind punctele vedem întreaga imagine, dar cei mai mulți savanți își desfășoară cariera specializându-se într-un singur punct.

În Marea Britanie, un paznic de temut e o anume dr. Susan Blackmore, care apare foarte des în presă pentru a respinge orice fenomen „paranormal”. Cu cât oamenii experimentează mai multe asemenea fenomene, cu atât mai hilare devin explicațiile dr. Blackmore. Dar, întrucât are un titlu academic, ea pare mai credibilă decât oamenii cu acele experiențe. În numărul din 4 noiembrie 2000 al revistei New Scientist, i s-a dat iar libertatea de a-i discredita pe savanții care spun că mintea și creierul sunt două lucruri diferite. Aroganța cu care mintea ei obtuză respinge tot ce nu intră în norma științifică oficială este incredibilă. Noi, oamenii, suntem singurii care putem opri această suprimare a adevăratei științe. Nu trebuie să ne mai lăsăm impresionați de titlurile cuiva și să ne îndreptăm atenția asupra dovezilor.

Am subliniat în acest capitol cum mințile înguste și mentalitățile de paznic ne-au refuzat libertatea mentală, emoțională și spirituală. Cei din familie își păzesc familia; părinții își păzesc copiii; copiii se păzesc între ei; vecinii își păzesc vecinii; preoții își păzesc enoriașii; ziariștii își păzesc publicul. După cum spunea un prieten de-al meu: „Ești rodul unor părinți iubitori, care îți spun că 2 + 2 = 5; mergi la școală, unde profesorii îți spun că 2 + 2 = 5; mergi la facultate, unde profesorii îți spun că 2 + 2 = 5; mass-media confirma fără încetare că 2 + 2 = 5; și toți oamenii cred că așa e, întrucât și ei au trecut prin același sistem ca și tine. În această situație, ne mai miră faptul că miliarde de oameni trec prin viață ferm convinși că 2 + 2 = 5?” Adevărul este că 2 + 2 = 4 și cei mai mulți nu se obosesc să-l afle. Dacă vrem să fim liberi, e timpul să vedem cât fac cu adevărat 2 + 2.

David Icke - Copiii matricei, Editura Daksha, 2008 (fragment)

Noul tip de lagăr de concentrare

(fragment din filmul „My diner with Andre”) (RO)

Închisoarea minții (RO)

-->