miercuri, 22 ianuarie 2014

ADHD - cel mai bun exemplu de boală inventată

-->

ADHD - DEFICITUL DE ATENȚIE

- CEL MAI BUN EXEMPLU DE BOALĂ INVENTATĂ -

„ADHD este cel mai bun exemplu de boală inventată”. Sunt cuvintele lui Leon Eisenberg, părintele științific al tulburării psihice numită „deficit de atenție și hiperactivitate”. El a făcut această afirmație în ultimul interviu, care i-a fost luat în 2009, la vârsta de 87 de ani, cu puțin timp înainte de a muri. Deși unii medici psihiatri i-au comentat declarația ca fiind „o exagerare”, mulți alții au ajuns, în cele din urmă, la concluzia că ADHD este prea des invocată ca afecțiune psihică în diagnosticarea vagă a comportamentului unui copil.

Renumitul profesor emerit de la Harvard Jerome Kagan, expert în dezvoltarea și psihologia copilului, spunea: „Să ne întoarcem în urmă cu 50 de ani. Avem un copil de 7 ani care se plictisește la școală și deranjează ora de clasă. Pe vremea aceea era numit leneș. Astăzi i se spune că suferă de hiperactivitate și deficit de atenție. Fiecare copil care nu este atent la ore și are rezultate slabe la învățătură este trimis la medicul pediatru, iar acesta spune: ‘Aha! Are ADHD, să ia Ritalin’. De fapt, 90% dintre acești 5,4 milioane de copii diagnosticați astfel nu prezintă un nivel anormal de dopamină în creier. Problema e alta: dacă medicii au la dispoziție un medicament, ei vor pune un diagnostic care să corespundă cu prescrierea acestuia”.

Grație vânzărilor uriașe ale medicamentului Ritalin, Eisenberg a dus o viață de lux de pe urma unei boli fictive. A primit chiar Premiul Ruane pentru cercetări în domeniul psihiatriei copilului și adolescentului. A fost un lider în psihiatria infantilă timp de mai bine de 40 de ani. A condus echipe de cercetare pentru testarea noilor medicamente farmaceutice, a predat cursuri la universitate și a elaborat teorii privind autismul și medicina socială. Revista Psychiatric News recunoaște chiar că e vorba de... „teoriile lui Eisenberg”.

Industria medicală se folosește de pretextul „ajutorării copiilor” pentru a-i depersonaliza și deconecta de la un proces de creștere normală și sănătoasă. Părinții, inconștienți, își supun copiii efectelor îngrozitoare ale acestor medicamente, pentru a-i putea trimite mai târziu în lume, când, de fapt, ceea ce așteaptă copiii de la ei este dragoste și înțelegere.

În Statele Unite, unul din 10 băieți în vârstă de 10 ani ia zilnic o medicație pentru ADHD, iar tendința este de creștere. Psihologul american Lisa Cosgrove, împreună cu alți cercetători, a publicat rezultatele unui studiu intitulat „Legăturile financiare dintre membrii comisiei de întocmire a DSM-IV și industria farmaceutică” [n.tr.: DSM-IV = Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a 4-a - un nomenclator al bolilor psihice]. Autorii au descoperit că, din cei 170 de membri, 95 (adică 56%) au unul sau mai multe tipuri de asociere cu companii din industria farmaceutică, iar membrii comisiilor „Tulburări de comportament” și „Schizofrenia și alte tulburări psihice” sunt implicați financiar în proporție de 100% în companiile farmaceutice. Aceste persoane își trag cele mai mari beneficii din boala fictivă numită ADHD. De exemplu, directorul adjunct al Secției de psihofarmacologie de la Spitalul din Massachusetts și profesor asociat de psihiatrie la Școala Medicală de la Harvard a câștigat 1 milion de dolari de pe urma investițiilor sale în companiile de medicamente, între anii 2000 și 2007.

Marc-André Gagnon și Joel Lexchin, cercetători cu vechime în domeniul farmaceutic, au efectuat un studiu care arată că în anul 2004, industria farmaceutică americană a cheltuit 24,4% din prețul unui medicament pentru a-l promova, și numai 13,4% pentru cercetări legate de efectele acestuia. Aceasta înseamnă de două ori mai mulți bani pentru a-l vinde, decât pentru a-i testa siguranța. În aceste condiții, e firesc să ne punem întrebarea: Sunt medicamentele sigure? Iată șirul alarmant de efecte secundare date de medicamentele psihostimulante, așa cum sunt ele specificate pe prospecte: confuzie, depersonalizare, ostilitate, comportament agresiv, halucinații, atacuri de panică, amețeală, abuz de alcool, gânduri de sinucidere, impulsuri criminale.

Cunoscând toate aceste efecte ale medicamentelor create pentru „deficitul de atenție”, de ce ar vrea un părinte să-și supună copilul unor riscuri atât de mari? Dr. Edward C. Hamlyn, membru fondator al Colegiului Regal al Medicilor Generaliști din Marea Britanie, afirma încă din anul 1998: „ADHD este o escrocherie, făcută cu intenția de a justifica dependența pe viață de medicament... Consider că afacerea cu prescrierea Ritalin-ului este un malpraxis și un abuz asupra copilului”.
-->

14 comentarii:

  1. Lucrez de aproape 40 de ani in invatamant, ca invatatoare. Din pacate ADHD exista, si tot din pacate, numarul copiilor cu aceasta afectiune a crescut. Noi nu putem fi pacaliti, chiar daca nu suntem medici. Este adevarat ca sunt si foarte multi copii care au deficiente de ...educatie, ca si parintii lor, dar asta este o alta problema. As putea spune mai degraba ca metodele clasice de educatie au dat randament mai mare decât metodele moderne. Oricum, dezvoltarea unui copil depinde de multi factori. Eu tot nu ma pot obisnui cu imaginea unor copii de 3-6 ani facand crize de furie si isterie si nici cu imaginea parintilor care sunt dominati de copiii lor adolescenţi ( nu ma refer la cei cu ADHD).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu alte cuvinte aveti vreo 60 de ani si va cam lipseste intelegerea, pentru ca in general batranii sunt atat de inradacinati in mentalitatea lor invechita incat totul trebuie sa fie asa cum spun ei... dar nu totul e asa, copiii au energie pe care trebuie sa si-o foloseasca cumva, eu am trecut prin scoala de curand si daca-mi spune-ti ca din cauza ADHD-ului nu pot fi atent la cursurile plictisitoare ale unor profesori... sa stiti ca aveti dreptate!

      Ștergere
    2. ,, spune-ţi'' :))) ... Aşa e, ai trecut prin şcoală de curând şi... cam ca gâsca prin apă, se vede treaba. Iar acum mai eşti şi student! :)) În loc s-o critici pe tovarăşa învăţătoare, mai bine roag-o să-ţi dea nişte dictări.

      Ștergere
  2. Doamna invatatoare, decat sa va leganati in iluzia ca „deficitul de atentie” este o boala, mai bine ati cauta metode didactice pt. a le trezi copiilor dv. interesul pentru lectie. Dezinteresul actual pt. invatatura nu este o boala, doamna! Este rezultatul programei de invatamant, inadecvată varstei lor, si al invatatorilor care nu stiu sau nu-i intereseaza sa capteze atentia elevului. Nervozitatea unor copii isi are cauzele in mediul familial si in influentele agresive ale societatii moderne. Cum puteti afirma ca niste copii de 3-6 ani pot fi bolnavi psihic, cand personalitatea lor abia incepe sa se formeze, in raport cu influentele mediului in care se dezvolta? Stiu, e f. usor sa scapi de raspundere, declarand ca copilul e deranjat mintal, decat sa te schimbi tu, ca parinte sau dascal. „Boala” asta v-a picat ca o mana cereasca. Dar ati fost eleva acum 50 de ani. Suferea vreun coleg de-al dv. de scoala primara de vreo boala psihica? Cum de-a aparut boala asta asa, dintr-o data? Raspundeti-va cinstit, dupa care cautati cauzele reale ale comportamentului tot mai multor elevi din ziua de azi si, ca dascal, incercati sa reparati ce se poate... Stiu, presupune inteligenta, efort si daruire. Aveti asa ceva? Avand in vedere ca nu-l credeti nici pe inventatorul acestei boli, ma indoiesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu in totalitate opiniei dumneavoastra argumentate. Etichetam prea usor ca boala tot ce nu se incadreaza in ,,patul lui Procust"( sper ca va amintiti de acesta) si scapam de orice raspundere. Valabil este si pentru parintii care-s ocupati profesional pana peste cap si nu mai au timp, rabdare si putere sa se ocupe efectiv de copii. Un proverb romanesc spunea ,, copil cuminte si baba frumoasa nu prea vedem). Acum babutele sunt siliconate si foarte liftate facial chirurgical iar copiii au ADHD, ca deh, asa-i politic corect ! Este un abuz acest diagnostic la copii, la fel ca si tratarea lui cu medicatie psihotropa.

      Ștergere
  3. Si eu lucrez in invatamant si vorbesc in cunostinta de cauza. Toti elevii diagnosticati cu ADHD pe care i-am avut de-a lungul timpului se manifestau aproximativ la fel: erau plini de energie carora trebuia sa le dau mereu cate ceva in plus de facut, trebuia sa-i responsabilizez dandu-le sarcini suplimentare etc. Interesant este ca dupa doar cateva saptamani de scoala in care mi-am impus cu blandete autoritatea, imbinand metodele didactice moderne cu cele traditionale, acesti elevi ma ascultau mai mult pe mine decat pe parintii lor. Eu nu ii pot considera bolnavi, ci mai degraba as vedea o problema la parintii acestora care, probabil, s-au trezit parinti "peste noapte", fara a constientiza ce inseamna sa fii parinte. Fiind depasiti de situatie au preferat sa-si indoape copiii cu pastile in loc sa-si faca timp sa-i asculte, sa-i inteleaga si sa le dea o educatie corecta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitări, doamna învățătoare! Când întâlnim oameni ca dumneavoastră ne revine speranța că nu-i totul pierdut... Sperăm ca mărturia dumneavoastră să fie citită de cât mai mulți părinți și cadre didactice.

      Ștergere
    2. Felicitari ,doamna invatatoare! Aveti dreptate.

      Ștergere
  4. Va multumesc pentru apreciere!

    RăspundețiȘtergere
  5. F bun articol, nu cred ca aceasta boala exista desi sunt copii activi dar asta nu inseamna ca-s bolnavi.
    Am 2 exemple concrete din familie: 1. mama mea e profesoara de engleza si tin minte ca a avut un baietel la meditatie care era imposibil sa stea locului, tot timpul era pe sub masa si nu avea astampar....inseamna ca era bolnav? acest baiat a ajuns sa plece cu bursa universitara in sua si sa ajunga astentul profesorului chiar din primul an...un baiat f inteligent. Fratele lui la fel , cand vorbeai cu el nu era deloc atent, nu se uita la tine, te intrerupea cu intrebari din alt domeniu dar daca-l intrebai ce ai spus stia tot.
    exemplu2: eu...data la meditatie la germana prin clasa a2a sau a3a, ma fataiam pe scaun, ma jucam cu papusile, nu ascultam deloc....semne de ADHD? nu ...pur si simplu nu mi-a placut limba , nu-mi place nici acum, si mi se pare imposibil de invatat...deci eram plictisita si nu stiam cum sa scap de acolo.
    Pe vremea aia, dupa revolutie, nici macar nu se stia de boala asta, si ne era mai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim pentru comentariul elocvent. Am tradus acest articol tocmai pentru a-i conștientiza pe părinții din țara noastră că această boală nu există.

      Ștergere
  6. e trist ca parintii cauta un diagnostic pt probleme care nu le pot controla/accepta. Si mai trist este ca accepta sa dea medicamente la copil. Daca este un copil agitat/agresiv, cu putina rabdare se poate adapta abordarea parintelui. Daca vrea.

    RăspundețiȘtergere
  7. De ce vorbiți dacă nu ştiți ce este de fapt ADHD.Acest diagnostic nu se dă aşa pe ochi frumoşi.El se stabileste în urma multor investigații sub internare făcute atât părinților cât şi copilului afectat.O mămică care are un adolescent cu ADHD.

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamne fereste ! Nu mai drogati copilul ca o sa ajunga cu depresii si multe alte probleme de sanatate care nu-i asa trebuie si alea tratate si tot asa devenim dependenti de doctori.

    RăspundețiȘtergere

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.