Medicina alopată și imaginea confuză a microbilor

MEDICINA ALOPATĂ
ŞI IMAGINEA CONFUZĂ A MICROBILOR

Acolo unde este viaţă, sunt şi microbi. Robinson Verner, bacteriolog

Oamenii sunt deosebit de receptivi la ideea că anumiţi microbi veniţi „din afara” organismului sunt răspunzători pentru afecţiuni grave cum ar fi SARS (inflamaţia plămânilor) sau hepatita C (inflamaţia ficatului). Două lucruri ştiu psihologii de mult: că omul are tendinţa de a accepta soluţiile comode şi că încearcă întotdeauna să dea vina pe altcineva sau altceva, foarte greu acceptând incomodul adevăr că el însuşi este vinovat. „Omul mai degrabă se distruge pe el însuşi, decât să-şi schimbe obiceiurile!” spunea scriitorul rus Lev Tolstoi. De multe ori în istoria omenirii, dorinţa de a găsi un ţap ispăşitor a dus la grave erori, fie că vorbim de domeniul privat, economic sau politic. Pescarii şi politicienii sunt convinşi că focile şi delfinii sunt de vină pentru scăderea populaţiilor de peşti din mări. Astfel, în Canada, în fiecare an sunt măcelărite mii de foci, în timp de japonezii masacrează delfinii. Conform aceluiaşi model de logică, microbii sunt vinovaţi pentru toate bolile.

Microbul: ţapul ispăşitor

A da vina pe microbi este o soluţie simplistă la o problemă complexă. Lumea vie este foarte complexă. Dorinţa de simplificare are rădăcini adânci în ştiinţa medicală. În 1916, filozoful Ludwig Wittgenstein remarca în jurnalul său: „Omenirea a căutat întotdeauna o ştiinţă care să conţină simplex sigilium veri [pecetea adevărului simplu]”. În această schemă se potriveşte de minune și teoria microbilor, sau a germenilor: o boală→un agent patogen→o terapie minune. O astfel de simplificare este complet falsă, mai ales atunci când avem de-a face cu lumea invizibilă a celulelor şi a moleculelor. Lumea vie – atât în mic, cât şi în mare – este cu mult mai complexă decât ne-o prezintă medicina. De aceea „încercarea de a găsi simetrie şi simplitate în ţesătura lumii vii a dus deseori la concluzii eronate, remarcă biochimistul Erwin Chargaff. Există chiar persoane care cred că ceea ce azi numim biologie moleculară cuprinde întreaga complexitate a vieţii. Să fie asta totul? Putem descrie muzica prin totalitatea instrumentelor care au capacitatea de a emite sunete? Să ne gândim doar că biologia, ştiinţa vieţii, nu are nici măcar o definiţie clară a obiectului ei de cercetare: viaţa. În realitate, cercetările cele mai exacte sunt făcute doar pe celule şi ţesuturi moarte”.

În cercetarea farmaceutică această practică pentru crearea de noi medicamente ridică o problemă enormă, deoarece experimentele în laborator pe probe de ţesuturi tratate cu tot felul de chimicale reactive nu permit să se tragă o concluzie pertinentă asupra realităţii vii. Cu toate acestea, se trag tot felul de concluzii, care duc la crearea de noi medicamente şi vaccinuri. În fapt, noi nu ştim exact cum acționează microbii la nivel celular şi molecular, atât în omul viu cât şi în animalul viu. Ar însemna ca fiecare microb să fie urmărit şi filmat în acţiune cu o micro-cameră, ceea ce la ora actuală este imposibil. Şi chiar dacă ar fi, tot n-am putea cuprinde întreaga situaţie din corp. Prin concentrarea asupra microbilor şi condamnarea lor a priori ca unici cauzatori ai bolilor, se ignoră complexitatea corpului uman. Este o simplificare iresponsabilă. De la acţiunea factorilor de mediu și influenţa nocivă a toxinelor sau a medicamentelor, până la factorii de natură psihică şi nutritivă, totul are o influenţă asupra organismului. Dacă, în loc de fructe şi legume, o mare perioadă de timp vom mânca dulciuri, fast-food, băuturi răcoritoare, cafea şi alcool, vom fuma intens şi/sau vom lua droguri, ne vom ruina sănătatea. N-avem nevoie de niciun microb şi nici de cunoştinţe ştiinţifice pentru a înţelege acest lucru. Ne demonstrează asta un foarte interesant film realizat în 2004, Super Size Me [pe care-l puteți viziona cu subtitrare aici] în care Morgan Spurlock – regizor şi cobai în acelaşi timp – ne arată concret o astfel de situaţie. Timp de 30 de zile, Spurlock a mâncat numai la McDonald’s. Rezultatul: 12 kg greutate corporală în plus, valorile ficatului identice cu cele ale unei persoane bolnave, afecţiuni ale cordului, depresie, dureri de cap şi probleme de erecţie. În doar 30 de zile de consum exclusiv de fast-food! Pe deasupra, omul nostru a devenit şi dependent... de McDonald!  

Studiile efectuate în laborator pe şoareci arată că produse cum ar fi hamburgerii sau cartofii prăjiţi creează dependenţă, întocmai ca şi heroina! „Zahărul poate deveni un deschizător de drum pentru alte droguri, legale sau ilegale”, afirmă Thomas Kroiss, preşedintele Societăţii pentru medicină integrală din Austria. Zahărul este un „hoţ de vitamine”, care în plus influenţează şi dispoziţia psihică. Ar trebui să fim conştienţi că zahărul sub formă rafinată nu există în natură, şi de aceea creează un dezechilibru în organism atunci când este consumat în mod regulat şi în cantitate mare.

Aici ar fi interesant de aflat câţi oameni au cunoştinţă de existenţa unei plante care creşte în America de Sud, Stevia rebaudiana (foto) ale cărei frunze sunt mai dulci decât zahărul, fără însă a conţine hidrați de carbon, fără a aduce prejudicii organismului şi care este îndulcitorul ideal pentru diabetici. Această plantă este folosită de mii de ani în America de Sud ca îndulcitor, dar Comunitatea europeană a interzis-o. Numai în Elveţia se poate găsi pe piaţă. De ce? Interesele monopoliste ale industriei zahărului!  În Japonia şi Israel, 40% din piaţa îndulcitorilor este ocupată de Stevia. Tot în Japonia (şi nu numai) este interzisă prin lege comercializarea zaharinei, a cărei substanţă activă de bază, ciclamatul, este toxică pentru ficat. Adică tocmai pentru acel organ care este în principal afectat de deficienţa pancreasului în sintetizarea insulinei, adică de diabet.

Revista New Scientist solicita într-unul din numerele ei ca: „acelaşi gen de avertismente de pe pachetele de ţigări să fie afişate obligatoriu şi în magazinele fast-food”. Cu toate acestea, culmea ironiei, McDonald’s sponsorizează fără jenă competiţii sportive, cum ar fi campionatele mondiale de fotbal. O mișcare inteligentă, căci uriaşul număr de vizitatori, nefiind acasă, unde să mănânce?

„Zahărul rafinat este un mediu nutritiv ideal pentru ciuperci şi bacterii dăunătoare”, afirmă medicul Thomas Kroiss. Iar o serie de studii confirmă faptul că o alimentaţie lipsită de fructe şi legume nu este adecvată unei flore intestinale optime. Stilul de viaţă influenţează flora intestinală şi poate duce la creşterea volumului de ciuperci Candida de pildă, care pot apoi favoriza apariţia unor boli.

Corpul uman este asemenea unui ecosistem, unei păduri. Are plămâni, rinichi și glande sudoripare, cu ajutorul cărora elimină surplusul de substanţe acide. Echilibrul bază-acid al corpului este foarte important pentru ecosistemul numit om. O alimentaţie predominant acidă, cum este cea compusă din carne, ouă, peşte, brânză, pâine, unt şi dulciuri, în detrimentul unor alimente bazice, cum sunt fructele şi legumele, practicată pe o perioadă lungă de timp, va perturba balanţa bază-acid a organismului, fapt ce nu poate rămâne fără urmări asupra sănătăţii. „În recuperarea sănătății, pH-ul este hotărâtor”, afirmă nutriţionistul american Gary Tunsky.

De mult timp se ştie că celulele canceroase și tumorile sunt extrem de acide şi n-ar fi deloc complicat să se facă studii care să pună în evidență rolul alimentaţiei în evoluţia cancerului. Din păcate, astfel de studii nu se fac. Cui i-ar folosi? Totuşi, la Congresul Internaţional al Oncologilor, care a avut loc în 2009, au fost făcute publice şi analizate rezultatele unui asemenea studiu, studiul EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition = Cercetare europeană prospectivă privind cancerul și alimentația). În cadrul acestui studiu, desfăşurat pe o durată de 35 de ani, au fost cercetate şi sistematizate statistic obişnuințele nutriţionale a peste 500.000 de persoane din diferite ţări europene, în raport cu frecvenţa apariţiei diferitelor forme de cancer. „De necrezut, a exclamat profesorul francez Michel Boiron, preşedintele fondator al Congresului Internațional al Cancerului. Scepticismul nostru este învins. Cifrele studiului EPIC sunt de necombătut: legătura dintre cancer și alimentaţie este dovedită”. Concluzia oncologilor participanţi la congres a fost una clară: „Deşi în trecut au fost sugerate o serie de posibile cauze provocatoare de cancer, ca urmare a studiului EPIC putem afirma cu certitudine: cancerul este o afecţiune nutriţională”.

Într-o altă direcţie, cea a influenţei alimentației asupra formării oaselor şi afecţiunilor acestora, s-au făcut, de asemenea, foarte multe studii, concluziile fiind şi aici clare: „Pentru menţinerea unui schelet osos în bună stare de sănătate şi preîntâmpinarea unor afecţiuni, îndeosebi a osteoporozei, trebuie evitate alimentele cu conţinut înalt de acizi fosfatici şi oxalici (substanţe care fură calciu) cum ar fi carnea, cârnaţii, Coca-Cola, brânza, cacaoa sau ciocolata”.

„Alături de echilibrul pH-ului din organism, flora intestinală este şi ea un factor major care contribuie la menţinerea unui corp sănătos”, constată  prof. Wolfgang Kruis, expert în probleme de digestie. Iar colegul său, cercetătorul Francisco Guarner, confirmă încă o dată: „Flora intestinală este relevantă pentru sănătatea unei persoane. Printre altele, ea joacă un rol esenţial în aprovizionarea cu energie a organismului şi în formarea celulelor epiteliului. Când flora intestinală este dereglată sau distrusă, prelucrarea elementelor nutritive şi a substanţelor vitale pentru organism este puternic afectată, fapt care are urmări grave asupra sănătăţii: formarea de colonii de ciuperci şi bacterii în ţesuturi. În acest sens, administrarea abuzivă de antibiotice puternice, de multe ori nejustificat, duce la dereglarea până la distrugerea florei intestinale”.  

Faptul că în ultimele decenii infecţiile fungice au devenit din ce în ce mai numeroase nu înseamnă că fungii au devenit mai agresivi, ci că obiceiurile noastre alimentare sunt dăunătoare ecosistemului numit „corpul uman”. Comparaţia cu o pădure ne poate ajuta să înţelegem mai bine această realitate. Într-o pădure intoxicată apar copaci bolnavi, atacaţi de fungi şi bacterii. Într-o pădure sănătoasă, ciupercile joacă rolul de sanitari, de sistem de salubritate pentru materia vegetală moartă, şi de formare a humusului. Într-o pădure bolnavă, aceleaşi ciuperci se dezvoltă invaziv şi distrug arborii sănătoşi. Totul în natură, indiferent că e vorba de nivelul celular sau de peisajul botanic, se desfăşoară în echilibru. În faţa unei plante sănătoase, ciupercile n-au nicio şansă. Un teren saturat cu substanţe acide duce la o dezvoltare anormală a ciupercilor şi la o slăbire a rezistenţei plantelor. Se întâmplă oare altfel cu noi înşine?

De milioane de ani, natura funcţionează ca un întreg, cu o precizie absolută. Microbii, la fel ca şi omul, sunt părţi componente ale naturii. Când omul rupe acest echilibru, întreaga natură (şi odată cu ea şi omul) devine bolnavă. Celebrul medic Rudolf Virchow (1821-1902) cerea încă în 1875 confraţilor lui să nu uite niciodată să trateze omul bolnav ca pe un întreg. Medicul nu va înţelege niciodată boala unui pacient dacă nu va înţelege relaţia lui cu natura şi cu mediul înconjurător. Prin simpla analiză a valorilor sângelui, niciun medic, niciodată nu va vindeca cu adevărat o boală. Eventual, va masca nişte simptome, ceea ce nu va duce la dispariţia afecţiunii.

Fără existenţa bacteriilor, viaţa omului este practic imposibilă. Bacteriile au stat de la bun început la baza evoluţiei vieţii. Și cred că e clar pentru toată lumea că bacteriile pot exista foarte bine și fără om, dar omul fără bacterii, nu. Concluzia este că bacteriile, a căror misiune primară este viaţa, nu pot fi făcute vinovate că ar fi principalul factor cauzator de boli şi moarte. Din păcate, tocmai pe această idee se bazează medicina alopată, începând cu cei doi „mari eroi”, Pasteur şi Koch, şi mergând până în zilele noastre.

La câteva ore după naştere, toate ţesuturile nou-născutului sunt populate de bacterii, care desfăşoară o activitate de protecţie esenţială. Fără aceste colonii de miliarde de bacterii şi germeni, un nou-născut, la fel ca şi un adult, nu poate supravieţui! Şi încă ceva, mai puţin ştiut de către omul obişnuit: doar 1% din bacteriile din organismul uman sunt cunoscute şi cercetate. Restul care mişună prin corpul uman nu sunt nici cunoscute şi nici cercetate. În schimb, pentru orice fleac de răceală, unii medici „harnici” prescriu antibiotice, care distrug fără discernământ nu numai eventualele bacterii „rele” ci toate bacteriile. Uneori chiar te întrebi dacă nu cumva aceștia n-au alt scop în viaţă decât acela de a omorî oameni.

„Bacteriile străine de corp au, de departe, supremaţia” constată în revista Nature Biotechnology, în 2004, un grup de cercetători de la Imperial College, Londra, sub conducerea biochimistului Jeremy Nicholson. În continuarea articolului, se afirmă că numai în intestine cercetătorii au identificat „cca 100 de miliarde de microorganisme, care împreună formează o masă în greutate de cca 1 kilogram!”. Nicholson şi colegii săi ajung la concluzia că superorganismul uman poate fi definit ca un ecosistem stăpânit de microorganisme. „Ştim deja de ceva vreme că o serie de afecţiuni sunt provocate de factori genetici sau de mediu. Alimentaţia în primul rând are o influenţă majoră asupra stării de sănătate, prin faptul că modulează relaţiile dintre cele 100 de miliarde de microorganisme din sistemul digestiv uman! Microorganismele sunt parte componentă a genomului nostru (moştenirea genetică) şi sunt la fel de importante ca și genele noastre”, concluzionează Nicholson.

Cât de mult poate influenţa echilibrul bacterian dezvoltarea normală a organismului putem constata la sugari. Copiii alăptaţi la sân au în flora intestinală o bacterie, Lactobacillus bifidus, care este foarte diferită de bacteriile care predomină în organism în urma unei diete a copilului cu lapte de vacă. Lactobacillus bifidus îi dă copilului hrănit la sân o rezistență mult mai mare la infecţiile intestinale. Și este doar unul dintre multele de exemple care certifică efectele pozitive ale convieţuirii dintre bacterie şi om.

Într-un experiment de laborator, femelele de şoareci gestante au fost ajutate să nască prin cezariană, într-un mediu complet steril. După câteva zile (timp în care au fost în continuare ţinuţi şi hrăniţi în mediu steril) absolut toţi puii au murit, iar autopsia a constatat prezenţa în intestinele acestora a unui mucus alb, cleios, amorf, total lipsit de bacterii!

Bine, bine, veţi spune, dar n-au salvat antibioticele viaţa atâtor oameni? Fără îndoială că da. Dar însuşi Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei, avertiza la vremea respectivă asupra riscurilor pe care le presupune folosirea lor iraţională. Termenul de antibiotic vine din greacă şi se traduce prin „împotriva vieţii”! Antibioticele nu pot face deosebire între bacteriile bune, necesare organismului, şi cele rele. Ele distrug toate bacteriile! În SUA sunt prescrise anual în mod inutil milioane de antibiotice. Şi aceasta, cu consecinţe extrem de grave, ele fiind responsabile pentru aproape o cincime din cele 100.000 de decese anuale cauzate de medicaţie şi de efectele ei secundare. Microbul este în continuare etichetat ca „duşmanul de moarte”. La începutul secolului XXI, oamenii rămân încă prizonierii mentalităţii că germenii (microbi, bacterii) sunt duşmani externi, care pot fi combătuți numai cu ajutorul armatei de pilule oferite atât de generos de bunii noştri aliaţi, industria farmaceutică şi medicina alopată. O concepţie fixistă, depăşită demult, dar perpetuată de interese financiare, cu ajutorul mass mediei subordonate. De vreo 10 ani încoace, până şi infarctul miocardic este considerat de unii medici întreprinzători ca fiind provocat de o bacterie - Chlamydia pneumoniae. Şi iarăşi, în scop preventiv, medici grijulii prescriu antibiotice unor presupuşi candidaţi la infarct.

Bacteriile nu trăiesc de unele singure, izolate, plutind prin aer peste tot (cum îşi închipuia fantezistul Pasteur) ci în celule şi ţesuturi. O cultură de bacterii sau fungi nu constă din bacterii sau fungi puse frumos una lângă cealaltă. Pentru a se înmulți, ele au nevoite de un „mediu hrănitor”. Trebuie să înţelegem că două-trei bacterii singure n-au nicio şansă de a influenţa în vreun fel organismul uman; o concentrare masivă, da. Doar că pentru aceasta e nevoie de un substrat nutritiv adecvat. Orice formă de viaţă, pentru a se dezvolta şi reproduce, are nevoie de hrană. Acesta este singurul adevăr pe care l-a rostit Pasteur pe patul de moarte. Dar până şi acest adevăr a fost un plagiat, el fiind rostit anterior de Claude Bernard (1813-1878), unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai medicinii integrale: „Microbul nu este nimic, totul este mediul hrănitor” (terenul propice proliferării). Acest lucru fusese deja demonstrat în timpul vieţii lui Pasteur şi de către Antoine Béchamp.

„În funcţie de cauza morții unui ţesut, deci de toxicitatea mediului, îşi fac apariţia şi diferitele tipuri de bacterii. La o observare mai atentă a bolilor, mai ales în procesele inflamatorii, iniţial avem de-a face cu o cauză perturbatoare a organismului, și abia ulterior începe activitatea bacteriană, spune medicul Johann Loibner. Acest lucru îl poate observa fiecare om la sine însuşi. Dacă o rană proaspătă va intra în contact cu un material străin (murdărie, să zicem) abia atunci apar bacteriile. În momentul pătrunderii unui obiect străin în corp (un spin în deget) apar anumite bacterii, care duc la inflamarea locului respectiv; după ce obiectul a fost înlăturat, dispar şi ele. Dacă ne afectăm mucoasa căilor respiratorii prin aer rece, îşi fac apariţia anumite bacterii care, în funcţie de durata şi puterea răcelii, precum şi de starea generală de sănătate a persoanei, atacă (se hrănesc cu) respectivele celule bolnave, eliminându-le, fapt ce duce la guturai”. În fapt, bacteriile au în acest caz (ca în majoritatea cazurilor) rolul benefic de sanitari ai organismului. Acest fenomen poate lămuri ceea ce medicina alopată nu înţelege, și anume de ce atât de multe şi diferite microorganisme sunt prezente în permanenţă în corp (printre care „extrem de periculoşii” bacili ai tuberculozei, streptococii sau stafilococii) fără ca ele să producă daune vizibile: deoarece ele se vor înmulţi într-o măsură periculoasă și vor deveni active doar atunci când vor avea suficient material nutritiv la dispoziţie. Iar acest material nutritiv le poate fi oferit prin otrăvuri (substanţe toxice), prin hrană insuficient digerată şi prin mulţi alţi factori care le dau ceea ce au ele nevoie pentru a se hrăni și înmulți.

În ciuda acestor mecanisme de mult timp cunoscute, oamenii de ştiinţă visează mereu la medicamentul minune care să atace bacteriile selectiv, doar pe cele rele, cu arme chimice. Şi Paul Ehrlich (1854-1915) părintele chimioterapiei, visa acelaşi lucru: o boală→un agent patogen→un medicament. Aceasta este concepţia care s-a impus în detrimentul altora, deoarece concernele chimice şi farmaceutice au întrezărit aici posibilitatea unor câştiguri fabuloase. „Şi totuşi, promisiunile de vindecare prin crearea unui medicament minune nu s-au îndeplinit niciodată”, spune Allan Brandt, profesor de istoria medicinii la Harvard Medical School. Aceeași concepţie greșită despre bacterii şi ciuperci (teoria germenilor) se aplică și virusurilor, acești mini-monştri aducători de moarte. Cât de mult neadevăr conţine teoria virusurilor putem exemplifica prin binecunoscuta epidemie de variolă. Este variola o epidemie ce poate fi combătută prin vaccinare? Mulţi se îndoiesc. De altfel, contra ciumei nu s-a creat niciun vaccin, şi cu toate acestea, ea a dispărut.

Se pune întrebarea: Bine, dar de ce nu sunt toate aceste procese luate în considerare în cazul diferitelor afecţiuni? Răspuns: Pentru simplul fapt că, dacă domniilor voastre vi se spune că sunteți agresați de un corp străin, venit din exterior, veți fi convinși că nu aveţi nicio vină și deci nu trebuie să vă modificaţi obiceiurile; pe de altă parte, deveniţi dependenţi de aliatul extern – medicul alopat. Un lucru trebuie să țineți minte: obiectul muncii unui medic alopat (ca şi cel al unui concern farmaceutic) nu este sănătatea, ci BOALA! Dacă nu mai există bolnavi, nu mai vin pacienţi la cabinetul medical, iar medicii și chimiștii dau faliment. Simplu...

Sursa: Claus Köhnlein & Torsten Engelbrecht - Virus-mania, Trafford Publ., 2007
Traducător: Erasmus Minchevici, http://www.quibono.net/virus-mania.html