luni, 22 decembrie 2014

Lovitura de stat din 1989 + documentar


LOVITURA DE STAT DIN 1989

Gen. Nicolae Militaru, Victor Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu - Revoluţia, în direct

Mircea Dinescu, în direct: „Dictatorul a fugit”. Pe 22 decembrie, ora 12:47, actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, împreună cu un grup de protestatari, intră în direct, în prima transmisiune TV liberă. „Sunt momente în care Dumnezeu şi-a întors faţa către Români”, spune Dinescu, anunţând totodată şi fuga cuplului Ceauşescu.

Mircea Dinescu anunţă într-o intervenţie televizată că în curând va fi citită o proclamaţie. Le cere românilor să fie calmi şi face un apel de fraternizare către Armată şi Securitate.

„Daţi dovadă încă o dată de calm şi înţelepciune (...) Nu răspundeţi la provocări”, a spus Dinescu. 

Pe parcursul desfăşurării Revoluţiei, s-au remarcat trei piloni în jurul cărora s-au luat decizii; unul a fost televiziunea, de unde românii aflau evoluția evenimentelor, iar protagoniștii dădeau ordine în direct; al doilea punct fierbinte a fost sediul Comitetului Central, unde s-au creionat primii pași pe care urma să-i ia viitoarea putere; sediul Ministerului Apărării Naționale, de unde s-au coordonat acțiunile militare din acele zile.

Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Din studiourile TVR, au avut intervenţii disidenţi, cadre militare, foşti comunişti, actori sau politicieni din filonul al doilea al partidului, care voiau să-şi arate devotamentul faţă de noua mişcare din ţară. Unii dintre ei au văzut în apariţiile la televizor o cale prin care, fie să se spele de păcate, fie să profite de vidul de putere creat odată cu răsturnarea regimului. De multe ori, intervenţiile lor, combinate cu mesajele de ultimă oră citite de crainicii Televiziunii, n-au făcut decât să crească sentimentul de nesiguranţă şi panică în rândul oamenilor.

Începând cu 22 decembrie, pe micul ecran, românii au putut vedea cadre militare care voiau să transmită mesaje și ordine structurilor Armatei sau să asigure populaţia de sprijinul lor. Avem cazul generalului Nicolae Militaru, care, deși era trecut în rezervă, a venit în Dorobanți îmbrăcat în uniforma militară, fapt interzis prin lege, și a dat ordine în direct celorlalți generali din structurile militare. Căpitanul Mihai Lupoi s-a remarcat prin mesajele cu puternică încărcătură populistă și informațiile de ultimă oră, prin care anunța atacurile forțelor teroriste.
 
Din Studioul 5, şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă, citeşte un comunicat oficial către unităţile militare din ţară: „Toate unităţile şi subunităţile intră în cazărmi. Nu se deschide foc în niciun fel de situaţie împotriva oamenilor. Este nevoie de linişte în toată ţara”, spune el.

În faţa camerei apare şi generalul Mihai Chiţac, comandantul Garnizoanei Bucureşti, care le cerea unităţilor militare să fie atente la posibilele atacuri teroriste: „Adresez un apel tuturor comandanţilor de garnizoane militare, unde mai sunt încă focare, în mod deosebit Garnizoana Sibiu, să ia legătura cu forţele populare şi să ia măsuri urgente de terminare în cel mai scurt timp a tuturor operaţiunilor militare sau de altă natură, cu caracter de violenţă, ținând seama că în realitate ele sunt zadarnice”. „E mai uşor să-l omorâm pe Ceauşescu, decât să schimbăm sistemul” (Dan Petrescu, 26/27 ianuarie, 1988, cotidianul Liberation)

Prima intervenţie la televizor a lui Ion Iliescu are loc la 14:45. În discursul său, el prezintă faptele de care se face vinovat cuplul Ceauşescu şi-i asigură pe oameni de sprijinul Armatei: „În momentul de faţă, situaţia este oarecum stăpânită. Am vorbit la telefon acum 20 de minute cu generalul Victor Stănculescu. Se află la ministerul Apărării Naţionale, a dat ordin, s-au retras trupele care erau dispuse în oraş cu dispoziţie de a trage, a tras înapoi o coloană de blindate care fusese ordonată să vină dinspre Piteşti spre Bucureşti”, spune Iliescu.

El mai precizează faptul că în timpul aceleiaşi seri (22 decembrie) o autoritate provizorie, numită Frontul Salvării Naţionale, va fi prezentată oamenilor. De asemenea, el face un apel la calm şi ordine: „Trebuie să dăm dovadă de maturitate în aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze democratice”, continuă Iliescu. În a doua lui intervenţie, Iliescu atrage atenţia asupra posibilelor atacuri sau acte de vandalism din partea unor grupuri de oameni.

„În acest moment de răscruce, am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale”, spune Ion Iliescu. La 23:30, el revine în faţa camerelor şi citeşte primul comunicat oficial emis de CFSN, noul organism care va fi responsabil cu trecerea de la regimul comunist la cel democratic: „Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului. Din acest moment, se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu”.

Printre măsurile pe care le va lua noul organism înfiinţat, se numără:
- Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic, pluralist de guvernare;
- Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie;
- Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau cel mult două mandate. Nimeni nu poate pretinde putere pe viaţă. Consiliului Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească în viitor România. (n.r.: în timpul regimului comunist, avea numele oficial Republica Socialistă a României). La baza acestui document a stat Proclamaţia Forumului Civic, pe care a citit-o Dumitru Mazilu de la balconul CC, în jurul orei 17:00. Ulterior, textul a fost modificat de Silviu Brucan, după care a fost dat pe post.

Într-o primă fază, CFSN a avut 40 de membri; printre aceştia se găseau membri ai disidenţei româneşti, cadre militare sau personalităţi din zona literaturii, cinematografiei etc. Mai târziu, o parte dintre aceştia vor părăsi Consiliul, anume după ce se creionează planul transformării CFSN în formaţiune politică. Lista membrilor va fi completată cu numele revoluţionarilor care au fost prezenţi în CC şi care făceau parte din Comitetul Provizoriu de Uniune Naţională (organism înfiinţat în după amiaza zilei de 22 decembrie). 

Mircea Kivu: „Emisiunea a amplificat teroarea. Teroriștii care au existat au fost multiplicați de televiziune. Din știrile care apăreau la TV părea că sunt de ordinul miilor, armate întregi de teroriști ce se îndreptau spre București, și asta a împiedicat lumea să rămână în stradă și să participe efectiv la tranziția de putere. Aceste apeluri adresate oamenilor nepregătiți pentru un conflict armat mi s-au părut o mare greșeală și cei care le-au făcut îi au pe conștiință pe cei care au murit aici, în fața gardului televiziunii. Erau apeluri patetice, fără nicio consistență. Nu puteau să rezolve nimic, ca dovadă că acei oameni, mai ales tineri, au murit fără să știe de ce. Într-un conflict cu armament este implicat cel care știe să mânuiască arma. Să chemi oameni de pe stradă să vină să facă ce? Să fie un zid viu, să devină carne de tun? Și după aceea?”

Stenogramă

Ceaușescu le-a ordonat să tragă. Generalul Vlad: „Voi face în așa fel să merit încrederea dv”. În cartea procurorului militar Romeo Bălan există și o stenogramă cu Ceaușescu și miniștrii săi:
Tov. Nicolae Ceaușescu: N-aţi executat ordinul, am dat un ordin obligatoriu pentru voi și pentru toate unitățile, atât ale Ministerului Apărării, cât și ale Ministerului de Interne. Cum e posibilă o asemenea situație? Niște derbedei să intre în sediul Comitetului Județean de Partid, să bată soldați, ofițeri, şi ei să nu intervină? Ce-au făcut ofițerii tăi, Milea, de ce n-au tras, de ce n-au intervenit imediat? Trebuia să tragă, să-i lase jos, să someze și pe urmă să tragă la picioare.
Tov. Tudor Postelnicu: Vă asigur, tovarășe secretar general, că nu se va mai repeta o asemenea situație. Vă rog să-mi acordați această încredere și să lăsăm să vorbească faptele până când dumneavoastră, conducerea supremă de partid, Comitetul Politic Executiv vor aprecia.
Tov. Vasile Milea: N-am înțeles primejdia de la început, acum mi-e clar că e stare excepțională.
Tov. Vlad Iulian: Vă asigur, tovarășe secretar general, că ascultând sarcinile pe care mi le-ați dat, voi face în așa fel, încât să merit încrederea dumneavoastră.

Ceauşescu a recitat din „Deşteaptă-te, române”: Murim mai bine-n luptă, cu gloria deplină, Decât să fim sclavi iarăşi, pe vechiul nost’ pământ” – 21 decembrie 1989, la miting, dar și la procesul de la Târgoviște 

Fostul şef al contraspionajului de dinainte de ’89, Filip Teodorescu (foto): „Americanii au vrut să-l salveze pe Ceauşescu”. În ziua de 22 decembrie 1989, un avion militar american venise să recupereze familia Ceauşescu, pe fosta soţie a lui Valentin şi pe fata lui Pacepa, Daniela. Pe soţii Ceauşescu n-au putut să-i recupereze. Când Ceauşescu a plecat cu elicopterul (n.r.: de pe sediul CC), primul zbor a fost spre Otopeni. Generalul Rus, şeful artileriei antiaeriene, care era şi el în conspiraţie, i-a zis pilotului: „Nu ateriza, că trag!”. Apoi, după ani, Maluţan (pilotul personal al lui Ceauşescu) a căzut „întâmplător” cu un zbor utilitar. Ruşii au vrut să-l termine pe Ceauşescu. Exponentul lor era Silviu Brucan. Americanii s-au gândit că-l mai pot folosi la ceva şi să arate că nu sunt barbari. Acesta a fost mobilul lor. Uşa de la Comitetul Central nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior.


Important: Marea Britanie a dat un semnal direct Securității în data de 19 decembrie 1989: „E momentul ca Securitatea să treacă la acțiune pentru a îndepărta regimul lui Nicolae Ceaușescu”.

Represiunea a început spre miezul nopţii, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale. Au fost ucise 50 de persoane, 462 rănite, iar 1.245 au fost arestate şi transportate la penitenciarul Jilava. Cam pe la 1:00 noaptea, Vasile Milea și Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceaușescu că zona centrală a Bucureștiului a fost degajată de manifestanți.

Dumitru Burlan (foto) se ocupa contrainformativ cu securitatea familiei prezidenţiale. El confirmă că Securitatea a anticipat căderea lui Ceauşescu şi a contribuit la asta. Mai mult, colonelul Burlan relatează o întâmplare de o importanţă deosebită. El susţine că superiorul său direct, generalul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a a Securităţii, discuta cu alţi capi ai Securităţii despre înlăturarea dictatorului: „La 3 decembrie 1989 m-am dus cu nişte casete audio la generalul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a. I-am spus: «Tovarăşe general, mă cunoaşteţi de 22 de ani, ­v-am executat tot timpul ordinele. Am o rugăminte. Vreau să mă schimbaţi din acest colectiv sau din Direcţie. Am acasă trei copii şi nu vreau să fiu acuzat de trădare, fapt pentru care v-am adus patru casete şi un casetofon. Ascultaţi-le şi luaţi măsurile ce se impun». El n-a luat casetele. Mi le-a dat înapoi și a zis: «Bine, Burlane. Du-te, şi de acum încolo vii tot la mine să raportezi. Asta până la 1 ianuarie, că după aia o să vezi tu». Ce concluzie să trag eu, când aghiotantul lui Ceauşescu spune o treabă ca asta?”

Lovitură militară cu guvern civil

Una dintre problemele centrale ale controversei constă în afirmaţia că, în cazul unei lovituri militare, Armata face un anunţ explicit asupra preluării puterii şi instituie un guvern militar. Doctrina militară franceză indică două posibilităţi ale loviturii militare: a. Guvern militar. b. Guvern civil aservit puterii militare. La Sofia, unde trupele au înconjurat Capitala, ministrul Apărării Dobri Djurov a refuzat ordinul de represalii dat de Jivkov, a condus manifestaţia organizată de Jivkov împotriva lui Jivkov, şi a anunţat că „Armata sprijină preluarea conducerii PCB de către tovarăşul Mladenov”. La Berlin, Mielke a procedat la fel. În aceste cazuri, ca şi la Bucureşti, nu putem vorbi de lovituri militare clasice şi explicite, în care Armata formează un guvern militar, dar toate gesturile ei indică prezenţa unui interval, mai lung sau mai scurt, în care cele mai importante decizii ale au aparţinut Armatei.

Să facem pe scurt bilanţul „acţiunii militare”

1. Ordinele de represiune ale lui Ceauşescu nu sunt executate de către conducerea Securităţii; 
2. Ceauşescu este îndepărtat de la putere de militari ai Armatei şi Securităţii (Stănculescu, Rus, Vlad, col. Lăzărescu, col. Nae); forţele de apărare ale clădirii CC refuză ordinul de a trage – de subliniat aici că, în momentul în care revoluţionarii deschid focul asupra elicopterului prezidențial (muncitorul Daniel Păcuraru), garda preşedintelui ripostează cu foc viu din dreptul elicopterului;
3. Generalii Stănculescu şi Rus se înţeleg asupra evacuării preşedintelui statului în China, și apoi asupra doborârii elicopterului prezidențial; 
4. Ministerul Apărării preia funcţiile de comandă ale comandantului suprem; Gen. Stănculescu va declara la B1TV: „La ora 1:00 ţara era sub control”; 
5. Ministerul Apărării preia controlul (paza) asupra Comitetelor Judeţene de Partid din întreaga ţară şi a principalelor clădiri strategice din Bucureşti; comandanţii militari locali intră în toate CFSN-urile din teritoriu, iar în unele locuri ( de pildă gen. Roşu, la Craiova) chiar le conduc; 
6. Noua putere provizorie este recunoscută într-o şedinţă ţinută la MApN (ora 16:00); 
7. Şeful statului e reţinut ca prizonier într-o unitate militară;
8. Ministerul Apărării, sub semnătura gen. Militaru, emite primul său comunicat, în care se afirmă: „Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a Armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne” (Revista „La datorie”, Nr.1/24 decembrie 1989, p. 1)
9. Şeful statului este executat într-o unitate militară, de un pluton de execuţie militar.
10. În pasajul din „Proclamaţia către ţară”, în care se explică baza de putere a noii echipe, se precizează: „În acest moment de răscruce, am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe Armata Română şi grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare”.

Emanaţia care nu miroase bine

Îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu de către militari, retragerea sprijinului Securităţii şi „trecerea Armatei de partea poporului” au avut consecinţe în raporturile dintre noua putere provizorie, micul grup CFSN, şi Armată. Acest rol, în care s-a intrat printr-o serie de acţiuni echivalente loviturii militare, nu poate fi eliminat sau minimalizat, pentru a se scoate în relief o „emanaţie politică” a maselor, pe care masele nu o recunosc.
Domnul Iliescu, în calitate de om politic, nu trebuie să adopte opinia istorică. În condiţiile existenţei adevărului juridic, popular, filozofic sau istoric, domnia sa poate adopta o poziţie politică, dar asta nu înseamnă că ea corespunde adevărului istoric, aşa cum este el determinat de istorici. Este absurdă ipoteza că totul a fost regizat, că lucrurile s-au desfăşurat după un plan, după un program, chiar dacă Marile Puteri – URSS, Franţa şi SUA – s-au înţeles asupra răsturnării lui Nicolae Ceauşescu, iar prin cancelariile lor a circulat numele lui Ion Iliescu. În opinia mea, scenariul sovietic era aşezat pe structura minimului efort şi a totalei legitimităţi. Asta însemna înlocuirea lui Ceauşescu cu un lider de tranziţie din interiorul CPEx şi supravieţuirea partidului comunist, pentru a se permite dezvoltarea din interiorul acestuia a unei formaţiuni politice social-democrate, al cărei lider ideal era Ion Iliescu. În ciuda micilor dificultăţi de înlocuire a vechiului lider în RDG, Cehoslovacia, Bulgaria, acest scenariu a devenit transparent şi patent. În România, Ceauşescu a rezistat, s-a opus printr-o represiune militară care a dat totul peste cap, aruncând ţara în haos, creând golul de putere şi aducând Armata într-o situaţie limită, din care a ieşit cu o lovitură militară, prin care l-a înlăturat pe Ceauşescu de la putere, şi printr-o diversiune teroristă, care i-a asigurat o poziţie intangibilă şi rolul de bază de putere pentru noua echipă politică.

Moscova crede în Iliescu

În aceste condiţii, rolul lui Ion Iliescu devine istoric, nu atât pentru faptul că a calmat reacţia panicardă a Armatei, cât pentru că a dat Marilor Puteri garanţia că România reintră în tiparul schimbărilor generale declanşate în Europa. În condiţiile pericolului ca statul român să fie destructurat, Ion Iliescu a reprezentat garanția pentru URSS că România rămâne fidelă Tratatului de la Varşovia, fapt consemnat cât se poate de clar în faimosul Comunicat din 22 decembrie 1989, invocat mereu de d-l Iliescu drept programul politic al revoluţiei: Punctul 9 - „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi în primul rând pe cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”. Asta, că tot afirmă domnul Iliescu: „Toate punctele programului revoluţiei din 22 decembrie au fost respectate”. Acesta este de fapt rolul istoric al lui Ion Iliescu – garanţia dată Moscovei – cu rezultatul pozitiv incontestabil că România nu a fost destructurată total, rol pe care însă îl refuză pentru un iluzoriu statut de „revoluţionar” şi „emanat”. Diversiunile pe care le tot aruncă în cărţile lui şi pe la televiziuni au rolul de a ascunde contradicţia totală între afirmaţia: „Meritul nostru este că ne-am asumat răspunderea în momentele cele mai dramatice” şi faptul incontestabil că, după ce Ion Iliescu şi-a asumat răspunderea, au murit 942 de oameni.


Revoluţia română nu există în dicţionare

Marea Enciclopedie de Istorie Universală a Italiei, p.1112: 1989. Revoltă militară şi populară împotriva dictaturii lui Ceauşescu şi a familiei sale; dictatorul şi soţia sa sunt executaţi. Vine la putere I. Iliescu, fost reprezentant al regimului comunist, după ce se autoimpune la conducerea Frontului Salvării Naţionale”.

O istorie a lumii moderne (1920-2000) a lui Paul Johnson face la pag. 736 afirmaţia că „Schimbarea din România, ca şi cea din Bulgaria, s-au dovedit a fi mai mult de persoane decât de regim; în ambele ţări, vechea nomenclatură comunistă şi-a păstrat puterea politică şi militară, şi-a schimbat titulatura şi numele partidelor, a recâştigat controlul asupra posturilor de radio şi televiziune şi a ziarelor şi a înscenat alegeri în cursul lui 1990, care au menţinut-o la putere”.

Tratatul de politologie al Universităţii din Paris, 2002, întocmit de somităţi ale politologiei franceze şi ruse. Ceea ce învaţă studenţii din întreaga lume despre evenimentele din România nu lasă loc de comentarii: „...regimul Ceauşescu a fost răsturnat printr-o lovitură de stat condusă de comunişti, care n-au părăsit puterea decât în 1996, pentru a reveni în 2000 cu preşedintele Iliescu”.

Dicţionarul Oxford de istorie universală contemporană, 2005, vol. 2, p. 328: „Iliescu a stabilizat noul regim, confirmat în urma alegerilor din mai 1990 cu o majoritate zdrobitoare de voturi, ceea ce a minimalizat ruptura cu regimul Ceauşescu. Aparatul birocratic şi administraţia au rămas în mare măsură neschimbate şi a continuat discriminarea minorităţilor naţionale. Fosta poliţie secretă a continuat să funcţioneze ca securitate a statului. În 1990, preşedintele Iliescu a chemat de trei ori minerii la Bucureşti, pentru a pune capăt demonstraţiilor studenţeşti şi ale opoziţiei”.

Cu astfel de definiţii, e greu ca vreun englez, bolivian sau din alte părţi să creadă că în România a avut loc o revoluţie.


Adevărul despre revoluţia română din decembrie 1989

„Adevărul despre revoluţie ascunde de fapt o crimă de stat”, afirmă Cornel Mihalache, realizatorul documentarului. Când Revoluţia română din decembrie 1989 a fost transmisă în direct în întreaga lume, nimeni nu s-a gândit, în îmbulzeala evenimentelor proiectate minut cu minut pe ecranele televizoarelor, că s-ar afla prins în plasa unei extraordinare manipulări. „Cum să-ţi închipui aşa ceva, când ceea ce vezi e adevărat, cu scene filmate pe viu?”, se întreba istoricul Lucian Boia. Documentarul lui Cornel Mihalache este rezultatul unor cercetări de 23 de ani, fiind unul dintre cele mai apreciate produse de televiziune despre decembrie 1989. Vă invităm să-l urmăriți.


2 comentarii:

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.