Capra - cel mai rentabil animal domestic




CAPRA – CEL MAI RENTABIL ANIMAL DOMESTIC

În gospodăriile țărănești, capra domestică (Capra hircus) este o prezență obișnuită. Este ușor de crescut și aduce nenumărate foloase. În plus, este un animal vesel, jucăuș, afectuos, rezistent, agil, inteligent și sociabil, atașându-se repede de persoana care-l îngrijește, ca și de animale din alte specii. În prezent, fermele de capre sunt foarte profitabile, deoarece laptele și produsele obținute din laptele de capră sunt din ce în ce mai căutate pe piețele multor țări, grație valorii lor nutritive și terapeutice. La nivel mondial, capra se situează pe locul 4 în topul animalelor preferate de crescătorii de animale, cu peste 800 de milioane de capete. La noi în țară, crescătorii de capre afirmă fără ezitare că acestea sunt cele mai rentabile animale domestice.


Iată și câteva lucruri interesante, pe care poate nu le știați, despre capre:

Capra a fost domesticită acum mai bine de 10.000 de ani, de către populațiile care trăiau în zona munților Zagros și în Mesopotamia  – teritoriul actual al Irakului, Siriei și Turciei (în sud-estul Asiei mai există și astăzi capre sălbatice). Pe teritoriul Europei au fost descoperite picturi rupestre, estimate a avea o vechime de 12.000 de ani, care înfățișează oameni și capre.

În jurul anului 3000 î.e.n., în Egipt, se creșteau intensiv capre bezoar, de la care se obțineau în principal lapte și carne. Din pielea lor se confecționau burdufuri pentru apă, lapte și vin, instrumente muzicale și pergament pentru scris. Egiptenii venerau acest animal pentru prolificitatea și valoarea lui economică. Faraonul Cephranes, de pildă, a fost înmormântat împreună cu 2.234 de capre! Tot în acele vremuri, caprele erau folosite în schimburile comerciale, fiind considerate foarte valoroase. Mai târziu, caprele au fost luate pe corăbii, ca sursă proaspătă de lapte și carne. Au fost primele animale care au ajuns în America, fiind aduse de Columb. Iar dacă vă place cafeaua, mulțumiți-le caprelor! Ele sunt cele care au descoperit-o. Crescătorii de capre de pe noul continent au observat la un moment dat că acestea deveneau mai vioaie după ce mâncau fructele acum cunoscutului arbore de cafea.

Caprele sunt animale rumegătoare și fac parte din familia bovidelor, fiind înrudite cu vacile și căprioarele. Mănâncă cu plăcere iarbă proaspătă și trifoi, dar dacă prin preajmă există tufe de arbuști sau gard viu, înspre acestea se vor orienta mai întâi. Zilnic, o capră domestică are nevoie de circa 10 kilograme de hrana verde sau de 2 kilograme de hrana uscată (semințe amestecate cu măzăriche, trifoi, lucernă), în jur de 10 litri de apă și un drob de sare pentru lins, care-i asigură necesarul de minerale.

Caprele sunt animale inteligente, curioase și atletice, așa că vor evada din aproape orice îngrădire, dacă vor avea cea mai mică șansă. Sunt maestre la cățărat, se urcă în copaci, pe acoperișurile caselor sau chiar pe stânci cu pereții aproape verticali.

Caprele sunt animale sociabile și se simt cel mai bine în turme. Dacă vă place să aveți o căpriță pe lângă casă, este recomandat să-i mai aduceți una, ca să-i țină companie, pentru că singură se plictisește. Iezii crescuți la biberon se atașează puternic de stăpân și de copiii acestuia și pot deveni animale de companie amuzante și ușor de îngrijit. De reținut: speranța de viață pentru caprine este cuprinsă între 15 și 18 ani. Un exemplar a trăit chiar 24 ani!
 

Caprele sunt compatibile și cu alte specii de animale domestice. Relaționează bine cu vacile, caii, oile sau măgarii, care le agreează în preajma lor. Așadar, să nu fiți surprinși dacă veți vedea o capră cocoțată pe spinarea unui cal pentru a ajunge mai ușor la frunzele copacului de deasupra. Operațiunea se desfășoară de comun acord. Caprele au un efect calmant pentru cai, fapt constatat și speculat de crescătorii de cai de curse, care le folosesc în acest scop. Iar când se vrea boicotarea performanțelor adversarului, se fură capra, calul devenind astfel agitat.


Caprele sunt acoperite cu păr, nu cu lână, și sunt foarte sensibile la frig și ploaie. Răcesc ușor, iar dacă nu sunt îngrijite corect, pot dezvolta boli de piele sau parazitare. Două țesături fine și foarte apreciate provin doar de la capre: mohairul, obținut din părul caprei de Angora turcească, și cașmirul, obținut din părul caprei cu același nume – Kashmir.

Caprele pot fi folosite și ca animale de tracțiune sau de povară. Ele pot căra greutăți echivalente cu 30% din greutatea lor. În trecut, în operațiunile de contrabandă erau preferate caprele în locul cailor sau măgarilor, pentru că au copitele mici, nu lasă urme, iar excrementele lor seamănă cu cele ale căprioarelor, trecând astfel neobservate. Mai mult, caprele sunt bune înotătoare.

Caprele au pupilele dreptunghiulare, dispuse orizontal, ca la sepie. Datorită acestei caracteristici, vederea lor periferică este foarte bună. Ambele sexe au coarne și barbă. Există și rase de capre fără urechi.


Țapii se numără printre cei mai bine înzestrați masculi, raportul dintre dimensiunea testiculelor și mărimea corpului fiind destul de mare. În unele culturi, testiculele de țap sunt considerate o delicatesă. După o perioadă de gestație de 5 luni, femelele pot făta între 1 și 6 iezi, gestația gemelară fiind cea mai frecventă, iar cea peste 4 pui, o excepție. Interesant este faptul că, într-o gestație mixtă, aproape întotdeauna masculul este fătat primul. Capra este o mamă foarte bună și devotată. Iedul începe să sugă la scurtă vreme după fătare, iar după 4-5 zile își va recunoaște mama după behăit și va învăța s-o urmeze ascultător și să respecte celelalte capre.

În lume există peste 200 de rase de capre domestice, cele mai cunoscute fiind rasele de lapte Saanen, Alpina și Poitou, rasa de lână Angora (foto jos) și rasele pitice. În România, cele mai apreciate de către crescătorii de animale sunt Carpatina și Alba de Banat. În privința creșterii caprelor, China se situează pe primul loc (cu peste 200 de milioane de capete), urmată de India (cca 100 de milioane), Pakistan (50 de milioane) și apoi Sudan, Nigeria, Iran, Indonezia, Tanzania și Kenia. Însă cei mai mari exportatori de produse obținute de la capră sunt Australia și Noua Zeelandă.


O capră domestică produce în jur de 800 de litri de lapte pe an. Specialiștii consideră că laptele de capră este un produs mult mai sănătos decât cel de vacă, prin cantitățile de vitamine (A, B, C) și de minerale (calciu, potasiu, magneziu) pe care le conține și prin faptul că se digeră mai repede, nu provoacă reacții alergice (poate fi consumat și de către persoanele cu intoleranță la lactoză), stimulează imunitatea și previne anemiile. Structura chimică a laptelui de capră este apropiată de cea a laptelui matern, ceea ce face ca organismul nou-născuților să-l accepte mult mai ușor, în cazul în care este necesar. Totuși, trebuie ținut seama de faptul că cel mai bun lapte de capră este cel de la sursă – proaspăt, nefiert, neprelucrat și fără adăugiri.

Surse:




CAPRELE GOOGLE

Domeniul pe care se află sediul central al Google este plin de... capre – varianta eco a unor mașini de tuns iarba. Compania angajează regulat o turmă de 200 de capre care retează cu sârg iarba din preajma sediului din Mountain View, SUA.
 

AVOCATUL FILANTROP 
(anecdotă indiană)

Într-o după-amiază, un avocat de succes se îndrepta spre casă în limuzina lui somptuoasă, când observă pe marginea drumului doi bărbați care... mâncau iarbă. Intrigat, îi spuse șoferului să oprească și se duse la ei, să vadă despre ce este vorba. Îl întrebă pe primul:
– De ce mănânci iarbă?
– Domnule, eu și familia mea, nevasta și cei doi copii pe care-i vezi mai încolo, sub copac, suntem săraci și n-avem bani de mâncare, răspunse acesta. De aceea mâncăm iarbă.
– În cazul acesta veniți la mine acasă și o să vă hrănesc eu, spuse avocatul.
Apoi, întorcându-se spre celălalt sărman, îi spuse:
– Poți să vii și tu cu noi.
– Domnule, răspunse acesta cu o voce stinsă, și eu am o nevastă și șase copii. Pot să-i chem și pe ei? Stăm în coliba aceea de peste drum.
– Bineînțeles, adu-i încoace, răspunse avocatul.
Zis și făcut. Intrară cu toții în limuzină, ceea ce nu fu chiar simplu, deși era una foarte încăpătoare. Primul bărbat se întoarse spre generosul avocat și-i spuse:
– Domnule, ești un om foarte bun. Îți mulțumim că ne-ai luat pe toți cu dumneata.
– Nicio problemă, răspunse avocatul. Sunt foarte bucuros că pot să vă ajut. Sunt sigur că o să vă placă proprietatea mea. Acolo, iarba are aproape 30 de centimetri...


Comentarii

  1. Foarte interesant articolul . Ai putea usor sa investesti intr-o ferma de capre daca iti place sa muncesti . Sint multi tarani care prefera crisma satului decit munca. O data, nu demult, un tinar sa dus la baciul satului si sa tocmit cu acesta, sa lucreze ca cioban la stina lui.
    Drept simbrie,baciul, urma sa-i dea anual cite o oaie. Va rog sa-mi spuneti , cite oi avea tinarul , dupa 10 ani de munca la stina baciului ? Cu precizarea ca fiecare oaie, fata anul cite o meluta. Raspunsul , va rog, sa mi-l trimiteti pe adresa: ioanapostul@hotmail.es
    Si acum , cu ingaduirea dv.va rog citi si acest anunt :
    Cea mai buna oferta de lucru! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: ioanapostul@hotmail.es

    RăspundețiȘtergere
  2. poti spune asa, capra este animalul care produce cei mai multi bani, dar sunt si niste animale foarte ok, mam jucat odata cu niste pui de capra, alergau ca nebuni parca erau niste catelusi

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *