23 august 1944 - lovitura de stat




23 AUGUST 1944 - LOVITURA DE STAT

Actul de la 23 August a fost opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiționale, a monarhiei și a aparatului de stat, toți luptând să-și salveze pozițiile avute timp de secole. (C.W. Forester)

Pe 23 august 1944, pentru a evita un război pe teritoriul României, Regele Mihai a lansat lovitura de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de partea aliaților. Rezultatul a fost scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu câteva luni, fiind salvate viețile a sute de mii de oameni. A permis totodată creșterea vitezei cu care avansa Armata Roșie și a dat Armatei Române posibilitatea de a elibera țara de ocupația germană. Dar în absența unui armistițiu semnat, trupele sovietice i-au tratat în continuare pe români drept inamici. Acesta a fost semnat 3 săptămâni mai târziu, pe 12 septembrie 1944, în termenii dictați de Moscova. Lovitura de stat a dus practic la capitularea necondiționată în fața Aliaților. La putere a fost înscăunat un guvern format de noua coaliție, Blocul Național Democratic, din care făceau parte țărăniștii, liberalii, social-democrații și comuniștii.

Regele Mihai           Ion Antonescu

23 august 1944 a însemnat pentru România o mare nenorocire: intrarea țării în sfera de influență a URSS, cu urmările știute. Ceea ce însă puțină lume știe, este că la 23 august 1944 regele Mihai a mințit cu bună știință. În „Proclamația către țară”, redactată, se pare, de Lucrețiu Pătrășcanu și difuzată în seara acelei zile, suveranul a pretins că întoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri și că România a beneficiat de condiții acceptabile. Acest lucru nu este adevărat. Dimpotrivă, de la începutul anului 1944, Ion Antonescu și Mihai Antonescu începuseră tatonări diplomatice atât pe lângă aliații occidentali, cât și cu inamicul numărul unu, URSS. Mihai Antonescu (ministrul afacerilor străine) tratase la Ankara, Berna, Madrid și Lisabona pentru ieșirea României din război. De asemenea, ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, ca trimis al lui Ion Antonescu, purtase discuții directe cu omologul său sovietic, Alexandra Kollontai, la Stockholm. Alți doi diplomați, prințul Barbu Știrbei și Constantin Vișoianu negociaseră la Cairo cu aliații vestici, trimiși fiind de Iuliu Maniu, cu știrea și acordul șefului statului. Regele Mihai însă, deși știa toate acestea, a preferat să angajeze unilateral România într-un armistițiu, care însemna, de fapt, o capitulare. El nu a tratat nimic. Mai mult, armistițiul s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat să pună în gardă Armata Română, aflată în calea bolșevicilor, asupra întârzierii și prevederilor reale ale actului, gest care a dus la căderea în prizonieratul sovietic, între 23 august și 12 septembrie, a cca 130.000 de soldați români, ulterior deportați în Siberia.

După încheierea războiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai înaltă decorație sovietică, „Ordinul Pobeda”. Probabil nu în semn de recunoștință, ci în bătaie de joc. Tătucul popoarelor, cât era el de criminal, îi detesta pe trădători. Tot drept răsplată, l-a lăsat pe tron până în ultima clipă înainte de a-l sili să abdice, ca să admire în voie noul drum pe care țara se angajase cu ajutorul lui. Se spune că la discuțiile privind armistițiul, purtate între delegația română, condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, și cea sovietică, având în frunte pe odiosul comisar al poporului Viaceslav Molotov, Pătrășcanu l-ar fi întrebat pe oficialul sovietic care e motivul pentru care condițiile impuse sunt atât de dure, „când Antonescu avea condiții mai bune” (cu referire la tatonările diplomatice menționate anterior). Cu duritatea-i recunoscută, diplomatul pumnului în masă a dat un răspuns care nu lasă loc de niciun comentariu: „Antonescu reprezenta poporul; voi nu reprezentați pe nimeni”.

Cum se va prezenta regele Mihai în fața instanței supreme, istoria? Poate că posteritatea îl va judeca pentru răul pe care l-a făcut, atunci când realitatea despre evenimentele din acele zile va ieși la iveală, iar la conducerea țării nu se vor mai afla foști demnitari comuniști, a căror putere își trage seva din consecințele „revoluției antifasciste și antiimperialiste”.


După război, 23 august a devenit ziua națională a României, fiind sărbătorită cu fast, în fiecare an. Cu toate că nu au jucat un rol important în actul de la 23 august 1944, comuniștii l-au folosit în propriul interes. Evenimentul a fost numit pe rând „insurecție armată” și „revoluție de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă”, iar regimul comunist și-a arogat timp de 45 de ani paternitatea actului istoric. În ultimii ani ai regimului, manifestațiile de 23 august au servit cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, acesta devenind principală figura a momentului. Stadioanele erau pline cu oameni aduși din fabrici, televiziunea transmitea programe speciale, defilări megalomane și petreceri populare. Așa sărbătoreau românii înainte de revoluție 23 august muncitoresc.

Dacă pentru tinerii născuți după 1989 ziua de 23 august nu înseamnă mare lucru, pentru generațiile educate anterior ea are o serioasă încărcătură emoțională. Ziua Națională, situată avantajos din punct de vedere calendaristic, începea cu defilarea de rigoare, după care toată lumea ieșea la iarbă verde. Parcurile și lizierele pădurilor de la marginea marilor orașe erau înțesate de oameni, mititeii și berea erau la ordinea zilei, iar fanfarele, tarafurile și grupurile folclorice asudau din greu. Cu alte cuvinte, tot românul se simțea bine.

Din punct de vedere istoric, evenimentele au avut o semnificație deosebită. Trecerea României în ultimul moment de partea Națiunilor Unite a salvat țara de la un dezastru, prefigurat, de altfel, încă din 1942, după pierderea marilor bătălii de la Stalingrad și Cotul Donului. De altfel, încă de pe atunci, toți factorii politici din țară au sesizat acest lucru, declanșând urgent negocierile pentru ieșirea României din război. Din nefericire, cei 3 ani de război împotriva Uniunii Sovietice și „râvna” depusă de Armata Română în unele bătălii nu ne-au fost iertate. Deși se știa încă din primăvara anului 1944 că zilele României sunt numărate, negocierile de armistițiu s-au desfășurat greoi, fie din pricina ezitărilor mareșalului Antonescu, fie pentru că aliații urmăreau să pedepsească exemplar România.

Uriașa concentrare de forțe sovietice pe frontul Iași-Chișinău, finalizată în luna martie, crea perspective sumbre pentru Armata Română, ce putea fi spulberată în câteva săptămâni. În acest context, afirmația că ieșirea României a scurtat războiul cu o jumătate de an nu are nicio acoperire. Lovitura de stat de la 23 august nu a fost decât un act disperat. În acele împrejurări, comunicatul dat în seara acelei zile, prin care se anunța trecerea României de partea Națiunilor Unite, a fost pur și simplul ignorat de sovietici. Armata Română a fost tratată ca inamic, continuându-se ofensiva de cucerire a țării. Starea de confuzie creată, degringolada în care se intrase, evidențiază clar neputința mareșalului Antonescu, depășit total de împrejurări. Întoarcerea pe front în seara zilei de 23 august nu i-ar fi asigurat decât un sfârșit tragic, care ar fi încununat o carieră militară de excepție. Ezitările sale, faptul că nu a adus suficiente forțe din interior care să întărească apărarea în Carpații Meridionali și pe mult lăudata linie fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, au dus trupele Armatelor 3 și 4, care apărau Moldova, în prag de catastrofă. Pe majoritatea frontului Iași-Chișinău raporturile de forțe erau de 20/1 în favoarea sovieticilor, în condițiile în care aceștia erau susținuți și de mii de tancuri, iar Armata Română nu avea niciunul. Această realitate crudă ridiculizează unele legende ce mai circulă și astăzi referitoare la invincibilitatea lui Antonescu.

După 23 august a început calvarul Armatei Române. În condițiile în care armistițiul româno-sovietic a fost semnat abia peste 3 săptămâni (la 13 septembrie), în toată această perioadă, marile unități care se acoperiseră de glorie în cei 3 ani de lupte grele au fost în mod dezonorant dezarmate de noii aliați, sovieticii. Martori oculari au relatat cum, în Gara Pașcani, sute de ostași români dezarmați erau îndrumați spre vagoanele pe care scria cu cretă Pitești, Craiova, Ploiești etc. Bucuroși că se vor întoarce acasă, aceștia urcau în grabă. Înțesate bine cu oameni, garniturile plecau apoi în Siberia. Au fost peste 120.000 de ostași luați prizonieri și trimiși în Siberia. Dintre aceștia, mai mult de jumătate nu s-au mai întors acasă.

În concluzie, România a fost tratată ca un stat învins. Consecințele s-au văzut la Conferința de Pace de la Paris și ulterior, când în țară s-a instalat guvernul comunist. Totuși, lovitura de stat de la 23 august a cam încurcat planurile rușilor. Aceștia erau pregătiți ca, o dată cu intrarea în București (planificată pe 26 august), să instaleze guvernul comunist condus de Ana Pauker. Așa, agonia a mai durat 3 ani, până ce regele Mihai, artizanul loviturii de stat de la 23 august, a fost alungat din țară. În memoria părinților și bunicilor noștri, a celor peste un sfert de milion de eroi căzuți departe de țară, nu trebuie să minimalizăm semnificațiile acestei zile.


Comentarii

  1. Regele nu a dat lovitura de stat că el insuși era șeful statului,De altfel regele la chemat pe Antonescu să-i dea dispoziție să închee războiul printr-un armistițiu dar Antonescu a refuzat categoric. Deoarece nu mai era deloc timp întrucât rușii erau deja intrați în țară,Antonescu a fost arestat ptr.a nu fraternita cu nemții care erau în țară și nu mai putea fi salvata țara de la o catastrofă și mai mare! Actul de la 23 August a fost făcut deoarece regele nu se aștepta la refuzul mareșalului,iar regele a ales soluția cea mai puțin rea din celelalte rele,deoarece noi am fost stat agresor ptr.ruși și nu aveam milă de la ei.De altfel România a fost prima țară din care rușii au plecat cel mai devreme în 1957-1958,datorită regelui Mihai am recâștigat și Ardealul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Părerea mea este că, atata timp cat a fost rege, Mihai nu a luat niciodată vreo decizie politica bazata pe propria judecata. In 1944 avea 23 de ani si in plus se stie ca avea probleme de vorbire si nu stralucea prin inteligenta. Pur si simplu semna ce i se spunea de catre ministri. Jocurile erau deja facute, aveau nevoie doar de semnatura lui, nu de părerea lui. De-aia s-au si grabit sa-l reduca la tacere pe maresalul patriot Antonescu. Cred ca istoricii acorda o prea mare importanta regelui in desfasurarea evenimentelor de atunci. Eu nici nu l-as ridica in slavi, nici nu l-as incrimina. Politicienii vremii l-au manipulat cum au vrut ei, punand pe seama lui ceea ce ei insisi decisesera deja, impreuna cu puterile aliate: influenta pe care URSS urma s-o detina in politica si economia Romaniei.

      Ștergere
    2. Ca monarh tânăr,ca să ai consilieri mai cu minte coaptă nu-i o rușine!,așa au toți șefii de stat,fie ei dictatori,președinți ori regi! Defectul de vorbire îl are acum că nu a mai vorbit românește de un număr mare de ani și plus anii care s-au adunat,de fapt și un român dacă stă mai mult în altă țară se vede bine acest defect.Decizia luată ptr.actul de la 23 August a fost de mare importanță la acel moment și chiar dacă era copt la minte,tot trebuia să se consulte cu cineva.Scrieți că semna ori ce-i se dădea de către miniștri!... greșit,miniștrii erau a-i lui Antonescu,iar pe Antonescu nu la redus la tăcere,ci la rugat să facă el armistițiu ptr.că nu mai era timp,rușii erau deja intrați de mult în țară,așa că nu a fost redus la tăcere,iar eu cred că istoricii nu au voie să denatureze un adevăr așa de important.Mai scrieți că sunteți imparțial dar se vede răutatea ptr.a denatura adevărul,în avantajul lui Antonescu care a fost erou,dar numai până la Nistru,iar mai încolo a târât armata română în locuri fără izbândă cu armată trasă de cai și armament învechit din primul război,de altfel se vede asta și pe filmele de actualități!.Antonescu a ajutat pe Hitler care putea să-și dea seama ca Germania avea armata risipită pe mai multe continente iar Hitler a luat Basarabia care a dato lui Stalin prin pactul Ribentrop-Molotov.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *