marți, 16 februarie 2016

OSHO - Societatea te vrea prost + VIDEO (RO)




SOCIETATEA TE VREA PROST
Osho

Una dintre problemele cu care se confruntă fiecare fiinţă umană este mediul în care vine pe lume. Fiinţa lui şi intenţiile mediului nu sunt orientate în aceeaşi direcţie. Mediul te vrea prost, sclav, ca să poți fi folosit de cei puternici. Normal că simţi că ceva nu e în ordine. Vrei să fii tu însuţi.


Lumea noastră nu permite absolut nimănui să devină ceea ce este în natura lui să fie. Nu, ea îl îndeasă pe fiecare într-o formă, îl face folositor, eficient, ascultător, în așa fel, încât să nu se revolte niciodată, să nu-şi ia destinul în propriile mâini, să nu-şi declare individualitatea, să fie mereu perfect funcţional, ca un robot. Lumea nu vrea fiinţe umane, vrea maşini eficiente. Cu cât eşti mai eficient, cu atât vei fi mai respectat şi mai onorat. Asta e problema. Nimeni n-a venit pe lume ca să fie o maşină. Este o umilire şi o degradare, este o călcare în picioare a mândriei şi demnităţii umane, distrugerea fiinţei spirituale şi reducerea ei la o entitate mecanică.

Copilul care-şi dă seama de intenţiile societăţii, ale părinţilor, ale familiei, ale sistemului educaţional, ale religiei şi ale naţiunii începe să se închidă în sine. Devine defensiv, din teama de a nu fi strivit de o forţă uriaşă. El este mic, fragil, vulnerabil, neajutorat, dependent de cei faţă de care vrea să se protejeze. Problema devine cu atât mai gravă, cu cât oamenii de care trebuie să se apere sunt cei care cred că-l iubesc. Poate că aceștia nu sunt nişte mincinoşi. Intenţiile lor sunt bune, dar le lipseşte conştiinţa, sunt adormiţi. Nici ei nu ştiu că sunt nişte marionete în mâinile forţelor oarbe ale societăţii, mânată de interese.

Copilul se află în faţa unei dileme. Trebuie să lupte împotriva celor care îl iubesc şi pe care crede că îi iubeşte şi el. Ce ciudat! Oamenii care spun că ţin la el nu-l iubesc aşa cum este.  Ei îi spun: „Te iubim, dar numai dacă mergi pe drumul nostru, dacă devii membru al congregaţiei noastre, dacă te supui, aşa cum noi toţi ne supunem”. Dacă devii parte a acestui uriaş mecanism, rişti să trăieşti toată viaţa în interiorul lui... Iar a lupta împotriva lui este fără sens, vei fi strivit. Mai bine te dai bătut şi înveţi să spui „da”, fie că vrei, fie că nu. Îţi reprimi „nu”-ul.

În toate situaţiile, se aşteaptă de la tine să fii un „yes-man”. Este interzis să spui „nu”. Acest „nu” este păcatul originar. Lipsa de supunere înseamnă păcatul originar, şi societatea se răzbună. Aceste lucruri îl înfricoşează de-a binelea pe copil. Întreaga lui fiinţă vrea să-şi realizeze potenţialul. Vrea să fie el însuşi, pentru că altfel nu vede cum să dea sens propriei vieţi. Fără aceasta, nu va fi niciodată fericit, vesel, împlinit, mulţumit. Nu se va simţi în largul său, va fi tot timpul divizat. Partea cea mai intimă a fiinţei sale va fi mereu însetată, înfometată, neîmplinită, incompletă. Dar forţele sunt prea mari şi lupta împotriva lor mult prea riscantă. Fiecare copil va învăţa, încet-încet, să se apere, să se protejeze. Va închide porţile fiinţei lui. Nu se va mai expune către semeni, se va preface tot timpul. Va deveni un actor, jucând în conformitate cu indicaţiile care i se dau. Dacă vor apărea îndoieli, le va reprima. Dacă natura lui adevărată va vrea să iasă la suprafaţă, el o va înăbuși. Inteligenţa va ţipa: „Ce faci? Nu e drept!” Dar el va alege să nu mai fie inteligent. E mai sigur să fie retardat, prost.

Orice te pune în conflict cu interesul general e periculos. E riscant să te deschizi, chiar şi faţă de cei care-ţi sunt apropiaţi. De aceea toţi sunt atât de închişi. Nimeni nu-şi mai deschide petalele asemenea florilor, fără teamă, dansând în vânt, ploaie sau soare. Fragil, dar fără nicio teamă... Toţi trăim cu petalele închise, de teamă că, dacă le deschidem, vom deveni vulnerabili. Fiecare se ascunde după ce scut poate: chiar şi prietenia poate fi folosită drept scut. Pare contradictoriu, pentru că prietenia înseamnă deschidere reciprocă, împărtăşire de secrete, de inimi. Fiecare trăim asemenea contradicţii. Oamenii își folosesc prietenii, iubirea, rugăciunea, ca pe nişte scuturi. Nu pot plânge atunci când vor, zâmbesc şi se ascund sub scutul zâmbetului. Poate că plâng când nu este cazul – şi lacrimile servesc drept scut. Râsul e un exerciţiu al buzelor, iar în spatele lui se ascunde adevărul: o perdea de lacrimi.

Toată societatea se învârteşte în jurul unei ipocrizii: aici, tu trebuie să fii ce vor alţii să fii, nu ce eşti. De aceea totul este atât de fals şi artificial. Şi în prietenie păstrezi distanţa, nu laşi pe nimeni să se apropie prea mult de tine. Poate că unul, foarte aproape fiind, îţi va vedea figura în spatele măştii. Sau îşi va da seama că faţa pe care o arăţi nu este reală, e o mască. Toţi din lumea în care trăim sunt neautentici, sunt în afara adevărului. În viziunea mea, omul cel nou este un rebel în căutarea sinelui, a feţei lui reale, un om gata să arunce toate măştile, toată ipocrizia, gata să arate lumii cine este el cu adevărat. Iubit sau condamnat, respectat sau înjurat, nu contează: a fi tu însuţi este cel mai important în viaţă. Şi pe cruce ai fi împlinit şi etern mulţumit.

Omul adevărului, omul sincer cunoaşte iubirea, compasiunea, înţelege orbirea şi inconştienţa celorlalţi, vede că simt cu spiritul adormit... Ceea ce fac ei, fac în somn. Ai fost atât de mult timp învăţat şi condiţionat, poate toată viaţa. Nici dezvăţul nu se va produce foarte repede. Ai fost umplut cu falsuri, cu pseudo-idei. Va dura ceva timp să renunţi la ele, să vezi că sunt nişte surogate. De fapt, o dată ce vezi că un lucru e fals, nu e greu să renunţi la el. Se duce la vale singur în momentul în care îi demaşti falsitatea. Recunoaşterea este suficientă. Legătura e ruptă, identitatea se pierde. Şi o dată ce dispare falsul, apare realul, în toată frumuseţea lui nouă, pentru că toate – sinceritatea, onestitatea, adevărul – înseamnă frumuseţe.

Dacă eşti tu însuţi, eşti frumos. Conştiinţa, înţelegerea şi curajul cu care porneşti hotărât să arunci feţele false pe care ţi le-au pus alţii trebuie să te călăuzească mereu. Dacă ceilalţi sunt inconştienţi – părinţi, profesori – nu fi supărat pe ei, pentru că şi tu ai fost la fel. Iar ei sunt nişte victime, ca şi tine. Părinţii lor, profesorii lor, preoţii lor le-au pervertit minţile, la fel cum ei te-au corupt pe tine. Nici nu te-ai gândit că învăţătura de la părinţii care te iubesc, de la profesori, de la preoţi ar putea fi greşită. Dar a fost, şi a creat o lume întreagă pe o temelie greşită. Dovada: toată istoria e o înşiruire de războaie, de crime, de violuri...

Ciudat! Nimeni nu-şi vede de propria persoană. Toţi vor să fie altcineva. Și asta le distruge viaţa.

OSHO – Cartea despre bărbați

OSHO – Ești într-o închisoare, dar crezi că ești liber (RO)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.