luni, 9 mai 2016

ADN - activare, vindecare și iluminare


ADN - ACTIVARE, VINDECARE ȘI ILUMINARE

Totul este energie. Einstein a stabilit definitiv acest lucru prin faimoasa lui teoremă E=MC², care demonstrează schimbul dintre energie şi materie. În ceea ce priveşte materia, Einstein a remarcat: „Ne-am înşelat cu toţii. Ceea ce credeam a fi materie, nu este decât energie, cu vibraţie suficient de joasă pentru a fi percepută de simţuri. Materia ca atare nici nu există”. Ca argument, acest adevăr validat acum de fizica cuantică era cunoscut de vechii hinduşi atunci când făceau referiri la termenul de maya, însemnând iluzia, deseori confundată cu realitatea. Energia (inclusiv materia) e simplă conştienţă şi invers.

Conceptul că totul este energie sau conştienţă are o legătură directă cu biologia umană. Vechea perspectivă materialistă, care priveşte corpul uman ca pe o maşinărie ce funcţionează pe bază de energie, dar are o existenţă cumva separată de ea, cedează teren evidenţei de necontestat că suntem şi manifestări ale energiei conştiente. Modelul holografic descrie aşa-zisul univers fizic ca o interferenţă a frecvenţelor electromagnetice, care au ca rezultat proiecţia iluziilor şovăielnice pe care le avem despre noi şi univers. În una dintre cărţile clasice despre vindecarea energetică, Medicina vibraţională, dr. Richard Gerber concluzionează că materia, inclusiv celula umană, este de fapt „lumină solidificată”. Cercetătorul de frunte în domeniul vindecării, dr. Leonard Horowitz, ajunge exact la aceeaşi concluzie, afirmând fără echivoc în cartea ADN - piraţii spiralei secrete că oamenii sunt „lumină cristalizată şi precipitată”. Demonstraţia sa vine în acord nu numai cu modelul holografic şi cercetările recente ruseşti despre energia de torsiune, dar şi cu descoperirile fizicii cuantice, care au demonstrat că lumina (la fel ca şi ADN-ul) are capacitatea de a transporta şi memora date.

Lumina ca informaţie este o noţiune veche, inclusă în diferite modele ale geometriei sacre. Unii au sugerat că îngerii, adesea descrişi ca mesageri divini, sunt în realitate unghiuri sau raze de lumină care convertesc informaţia în „inspiraţie” provenită de la o sursă celestă. Această concepţie, extinsă asupra luminii ca formă de conştienţă, stă la baza viziunii toltece asupra lumii a lui Don Miguel Ruiz, doctor în medicină, şaman şi autor al best-seller-ului Cele patru convenţii.

Noi cercetări în neurologie indică faptul că fenomenala capacitate a creierului uman, operând chiar și sub 10% din capacitate, este o rezultantă nu numai a biochimiei, ci şi a impresionantei abilităţi de a funcţiona ca o arhivă holografică de stocat date şi ca sistem de redare (unitate de hard) ce utilizează diferite unghiuri de lumină pentru a citi informaţia (software). Acest lucru atrage după sine analogia dintre creierul uman şi un biocomputer holografic super-sofisticat, care operează pe baza frecvenţelor electromagnetice, demonstrând funcţionarea similară a ADN-ului. Se consideră astfel că biologia umană are o natură electromagnetică. După cum a observat dr. Deepak Chopra, celulele umane, departe de fi simple recipiente funcţionale, ele sunt câmpuri electromagnetice saturate, cu posibilităţi şi potenţial.

Frecvenţele electromagnetice pot fi observate clar în aura umană. În prezent, este general acceptat faptul că oamenii posedă o aură detectabilă. Cu câțiva zeci de ani în urmă, fotografia Kirlian a surprins în jurul corpului un halou iridiscent. Recent, dr. Valerie Hunt, profesoară la Universitatea UCLA şi autoare a cărţii Mintea infinită, certifică faptul că ştiinţa vibraţiilor conştienţei a măsurat efectiv aura umană cu un aparat EEG. 

La începutul secolului XX s-a emis teoria despre compunerea aurei din diferite benzi de frecvenţă electromagnetică, numite câmpuri aurice, care guvernează aspectele distincte ale biologiei, psihologiei şi spiritualităţii umane. Fiecărui câmp electromagnetic îi corespunde o dimensiune specifică, cu care se află în interacţiune. Ansamblul câmpurilor electromagnetice poate fi asemănat cu o matrice geometrică, un fel de „scară a lui Iacob” ce permite accesul către domenii de frecvenţă din ce în ce mai subtile. Această lărgire a percepţiei până la cuprinderea întregului spectru al câmpurilor aurice şi al chakrelor corespondente este ceea ce înseamnă a deveni „multidimensionali”.

Conform lui Gregg Braden în cartea Codul lui Dumnezeu, străvechiul nume ebraic din 4 litere pentru Dumnezeu reprezintă de fapt codul ADN bazat pe compoziţia chimică a codului genetic. „Aplicând această descoperire limbajului vieţii, scrie Braden, simbolurile elementelor familiare hidrogen, azot, oxigen şi carbon pot fi înlocuite cu literele cheie, codul vieții fiind astfel transformat în cuvintele unui mesaj etern, citit în felul următor: Dumnezeul/Etern din corp. Dacă Dumnezeu se află într-adevăr în corp, iar din perspectivă evoluţionistă conştiinţa şi fiziologia sunt interdependente, atunci trebuie să ţinem cont că această conştienţă divină este accesibilă fizic.

Unul dintre aspectele şocante ale ADN-ului este procentul mic de 10% (sau de 3%, după unii), activ la majoritatea oamenilor. Restul a fost etichetat de ştiinţă ca „deşeu”. E interesant faptul că acest procent activ de maximum 10% este egal cu procentul în care ne utilizăm capacitatea creierului. Şi mai incitant este că, potrivit unui recent model ştiinţific, teoria string-urilor, mai puţin de 10% din materia universului este vizibilă. Celelalte 90 de procente sunt numite „materie întunecată”, care ar putea foarte bine să existe în alte dimensiuni.

E oare posibil ca porţiunea de „deşeu” din ADN să conţină un potenţial transformator? Ar putea el să activeze cumva partea nefolosită a creierelor noastre? E posibil ca această activare a creierului să realizeze deşteptarea facultăţilor noastre de percepţie divină, îngăduindu-ne să avansăm pe scara multidimensională a câmpurilor noastre electromagnetice, având experienţa procentului invizibil de 90% din Univers? Potrivit preceptului validat de timp „precum sus, așa și jos”, trezirea acestor facultăţi în tot mai mulţi oameni, în special în copiii cu înzestrări deosebite, ar putea avea vreo legătură cu intensificarea super-luminii emanate din Centrul Galactic? Mulţi cred că răspunsul la aceste întrebări este un DA categoric. Potrivit autorului William Henry, „Fizicienii au convenit că un ocean vast de chintesenţe, invizibil telescoapelor noastre, înconjoară galaxiile vizibile. Dacă au dreptate, această materie întunecată, care se compune din ceea ce noi credem că se află departe, în spaţiu este prezentă şi aici, printre noi, iar aceasta atrage după sine presupunerea că o parte de 9/10 din noi reprezintă o necunoscută.

Braden, care şi-a început cariera ca geolog, a fost unul dintre primii observatori ai comunităţii ştiinţifice care a teoretizat (pe baza schimbărilor observabile) că planetei noastre îi creşte frecvenţa vibraţională, care va activa în final potenţialul adormit al ADN-ului. După cum a arătat în cartea sa, Trezirea la punctul zero, această activare evolutivă sau iniţiere colectivă se referă la creşterea frecvenţei vibraţiei armonice a Pământului, cunoscută sub numele de frecvenţa Schumann. Deşi este un subiect controversat în lumea ştiinţifică, unii cercetători cred că un anume aspect înalt vibraţional al Pământului se află în continuă evoluţie. Probabil că noi date vor ajuta la înţelegerea colectivă a acestor aspecte. Braden argumentează faptul că ipotetica creştere a frecvenţei, care s-ar putea să aibă legătură cu densitatea sau strălucirea „informaţiei luminoase” derivată din intensa activitate celestă, va avea ca rezultat formarea de noi combinaţii de aminoacizi şi, în esenţă, de noi combinaţii ADN. Din perspectiva geneticii, pare hazardată afirmaţia că specia umană evoluează într-o formă nouă. Nu e nici pe departe ciudat, cum ar părea la prima vedere, dacă ţinem cont de capacitatea de învăţare şi de adaptabilitatea spectaculoasă a ADN-ului. În unele cazuri recente, sintagma biologie cuantică a apărut ca reacţie la evidenţierea, chipurile tăinuită, a dovezilor despre activarea celui de-al treilea strat de ADN uman, sub formă de triplu helix.

Referitor la posibilitatea apariţiei unui nou genotip uman, Judith Bluestone Polich scrie în Reîntoarcerea copiilor luminii despre „codurile pentru trezirea moştenirii noastre ancestrale – adică a luminii interioare – ce zac undeva ascunse în structura ADN-ului: „Noua conştienţă colectivă evoluează o dată cu revenirea individuală a memoriei despre fiinţele care suntem. De îndată ce această revizuire va atinge masa critică, se va declanşa un salt cuantic evolutiv al noii specii umane, care este îndelung aşteptată şi înzestra - specia umană spirituală, cunoscută de civilizaţiile ancestrale sub numele de copii ai luminii”.

Referitor la subiectul apariţiei unui nou genotip uman, Bluestone Polich scrie: „Codurile trezirii la moştenirea noastră ancestrală – cu alte cuvinte, lumina interioară – ar putea fi ascunse în interiorul structurii ADN-ului”. Noua conştienţă se naşte pe măsură ce indivizii îşi recapătă amintirea despre fiinţa pe care o reprezintă. O dată cu atingerea nivelului critic al masei revizioniştilor, se va declanşa un salt evolutiv cuantic al speciei umane, ducând la apariţia mult-aşteptatului şi înzestratului model de uman spiritual, amintit de culturile antice drept copilul luminii.

Toate fiinţele vii emit lumină. Anticipând ultimele cercetări ruseşti din domeniul „geneticii undelor”, în 1920, un alt om de ştiinţă rus, Alexander Gurvich, a lansat în premieră conceptul de emisie a frecvenţelor de lumină prin intermediul „razelor mitogene” din celulele umane. Cam în aceeaşi perioadă, în Germania, Marco Bischof a publicat un material convingător, intitulat Biofotonii - lumina din celulele noastre. Prin 1974, teoria biofotonilor, emisă de savantul german Fritz-Albert Popp (biofizician la Universitatea Marburg) a confirmat ipoteza despre mitogenie, demonstrând că ADN-ul generează bioluminiscenţă. Teoria lui Popp a fost confirmată de Herbert Froelich şi de laureatul Nobel Ilya Prigogine.

În cercurile de biologie se acordă tot mai multă atenţie sistemului numit „comunicaţie cu lumină biofotonică”, esenţial în multe dintre procesele de autoreglare specifice organismelor vii. Holograma celulară corespondentă a sistemului nervos, această reţea de comunicaţie sofisticată care utilizează lumina la transferul de date, operează mult mai rapid decât sistemul nervos fizic și poate fi considerată un biocomputer cuantic în timp real (execută mai multe task-uri paralele în acelaşi timp), ceea ce permite stabilirea unei interfeţe electromagnetice directe cu mediul ambiant al individului.

Teoria rezonanţei morfice emisă de biologul Rupert Sheldrake referitor la bioluminiscenţa celulară sugerează că acest fenomen este atât personalizat, cât şi transpersonal. Cu alte cuvinte, se pare că nu doar individul uman este implantat cu receptori şi emiţători ADN, ci întreaga noastră specie este, din punct de vedere morfogenetic, organizată sub formă de reţea, exact la fel cum celulele individuale formează o entitate biologică mai extinsă - umanitatea. Această aserţiune a fost dezvoltată de o echipă de cercetători ruşi din domeniului geneticii, condusă de dr. Peter Gariaev, ale cărei descoperiri nu fac doar analogia dintre ADN şi un biocomputer holografic, ci se referă direct la un „internet biologic”, care leagă toate fiinţele umane. Multe dintre tradiţiile înţelepciunii antice se bazează pe concepte similare de percepţie a universului ca pe o fiinţă globală, inteligentă, asemănătoare unui organism biologic.

„Învăţăturile orientale ne spun că lumina vie este codificată în interiorul formei noastre”, afirmă Polich. „Conceptul străvechi despre macrocosmos văzut ca un microcosmos ne spune că lumina divină înaltă este reflectată în corpul uman. Cu alte cuvinte, umanul spiritual are codificat în sine o amprentă genetică divină”. Acest model divin, pe care Polich îl numea Adam Kadmon, potrivit tradiţiei cabalei, se mai numeşte şi corp de lumină. Corpul de lumină nu este un concept ezoteric, ci o realitate biologică, ce a dat naştere noii biochimii spirituale şi geneticii care admite încorporarea luminii depline, conştienţei unitare, la nivelul fiecărei celule a corpului.

Corpul de lumină începe să se manifeste atunci când codurile adormite ale ADN-ului sunt reactivate de energiile de torsiune, în special de undele sonore şi luminoase de vibraţie înaltă, astfel încât celulele noastre încep să recunoască lumina ca pe o sursă de energie şi s-o metabolizeze, asemenea plantelor în procesul de fotosinteză. Printre multe alte avantaje, această evoluţie celulară este responsabilă de creşterea semnificativă a metabolismului celular, ajutând la detoxifiere, rehidratare şi, în ultimă instanţă, la regenerarea corpului. În acest proces de transformare profundă, cristalele lichide din celule evoluează de la structura primitivă, cubică sau hexagonală, din ţesuturile umane obişnuite, la ceea ce am numit tetrahedroane stelare. Această modificare structurală este extrem de consecventă. Unghiurile legăturilor hidrogenate din moleculele de apă se măresc şi devin tetrahedroane intercalate, astfel încât ele pot susţine mai multă lumină sau energie fotonică, rezultată parţial din însăşi expansionarea legăturilor hidrogenate. Aceste structuri, ce formează o matrice lichidă a noului sânge şi ţesuturi, seamănă cu steaua tridimensională a lui David sau cu merkabele moleculare.

Merkabah este un vechi concept din cabală, care înseamnă „vehicul de lumină”. Acest lucru explică confuzia creată adesea în jurul conceptului merkabah, considerată a fi un fel de navetă spaţială. Ironia face ca merkabah să fie într-adevăr o formă de vehicul spaţial, însă este vorba despre corpul individual de lumină, activat genetic. După Barbara Marciniak, merkabah simbolizează fiinţa umană complet eliberată. Corpul de lumină este corpul care a trecut prin mutaţia totală a speciei. El poate jongla cu realităţile prin schimbarea perspectivei de conştienţă, la fel cum sunt schimbate canalele TV cu telecomanda. Similar, Taschira Tachi-ren, în lucrarea Ce este corpul de lumină, descrie merkabah ca pe o structură cristalină luminoasă, ce permite transcenderea spaţiului, timpului, dimensiunilor şi integrarea lor în totalitatea sinelui”.

Corpul de lumină rezultă din şi operează prin întruparea luminii sau a conştienţei înalte. El reprezintă rezultatul natural al evoluţiei spre iluminare, care are loc, după multe indicii, la scară planetară. Din această perspectivă, poate că nu există un fenomen de ascensiune, ci mai curând o descindere a luminii în formă fizică. Corpul de lumină poate fi literalmente acea navetă spaţială care ne permite călătoria spre stele. Tachi-ren vede evoluţia corpului de lumină ca pe un element în cadrul unui proces mult mai extins, prin care toate planurile şi dimensiunile revin înapoi la sursa acestui univers, iar acesta, la rândul lui, se contopeşte cu alte sisteme-sursă şi tot aşa, până la contopirea lor în Unic. Oricum am defini reîntoarcerea acasă, corpul de lumină este vehiculul care duce acolo.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.