marți, 17 mai 2016

Tacticile mișcării homosexuale + documentar (RO)


TACTICILE MIȘCĂRII HOMOSEXUALE


Sunt absolut de acord cu căsătoria între homosexuali, cu singura condiție ca ambii să fie politicieni. Tot ce poate contribui la nereproducerea lor este o binefacere pentru noi toți. George Pruteanu

Pe 26 iunie 2015, Curtea Supremă a Statelor Unite a legalizat căsătoriile homosexuale pe întreg teritoriul țării. Anterior, secretarul de stat John Kerry anunțase că problematica drepturilor homosexuale este una dintre prioritățile politicii americane. Conform unor sondaje de opinie, căsătoriile între persoane de același sex sunt acceptate de cca 50% dintre americani. Cum s-a ajuns aici, în doar câteva zeci de ani? Un articol publicat în 1987, The Overhauling of Straight America (Revizuirea Americii heterosexuale), semnat de activiştii homosexuali Marshall Kirk şi Erastes Pill, a devenit un text de referința privind tacticile folosite de mișcarea homosexuală, pentru a se impune în ochii opiniei publice americane. Aceste persoane erau foarte şcolite. Kirk era cercetător în neuropsihiatrie, cu studii la Harvard; Madsen avea un doctorat în Politică tot la Harvard şi era expert în tactici de persuasiune publică şi marketing social.

Între timp, The Overhauling of Straight America a devenit biblia mişcării homosexuale, întrucât prezintă strategii atât pentru a-i face pe homosexuali mai acceptaţi, cât şi pentru a-i demoniza pe oponenţii homosexualităţii. Întreaga campanie se bazează nu pe argumente raţionale, ci pe manipularea emoţională a publicului. (Ulterior, Kirk şi Madsen au dezvoltat principiile din articol într-o carte de 398 de pagini: After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays in the 90s (După bal: Cum îşi va depăşi America teama şi ura de homosexuali în anii ’90). Noi ne vom concentra aici pe articolul lor iniţial, din 1987. Pentru a transmite corect spiritul acelui material, vom apela frecvent la citarea lui directă.

Publicat în 1987 în revista pentru homosexuali Guide, „Revizuirea Americii heterosexuale” începe cu: „Primul lucru ce trebuie făcut e desensibilizarea publicului american cu privire la homosexuali şi la drepturile acestora. A desensibiliza publicul înseamnă a-l face să privească homosexualitatea cu indiferenţă, fără nici o emoţie”. Autorii vorbesc despre obiectivul de a pune preferinţele sexuale pe acelaşi palier cu preferinţele pentru aromele de îngheţată sau sport: ție-ţi place ciocolata, mie-mi place vanilia; tu preferi voleiul, eu fotbalul. Nu-i nicio problemă. „Cel puţin la început, scriu autorii, urmărim să desensibilizăm publicul şi nimic mai mult. Nu trebuie şi nu ne aşteptăm la o înţelegere deplină a homosexualităţii din partea omului obişnuit. Renunță a convinge masele că homosexualitatea e un lucru bun. Dar dacă-i îi faci să considere că e doar un lucru obişnuit, dacă-i faci să ridice din umeri, lupta ta pentru drepturi juridice şi sociale e practic câştigată. Şi ca să-i faci doar să ridice din umeri, homosexualii nu trebuie să mai pară misterioşi, ciudați şi diferiţi”. Textul face apel la o campanie masivă în mass-media, pentru schimbarea imaginii homosexualilor și „orice campanie care urmăreşte această schimbare trebuie să realizeze şase lucruri”. Următorii şase paşi sunt luaţi direct din articolul lui Kirk şi Pill:

Pasul 1: Vorbiţi despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi mai des posibil

„Principiul din spatele acestui sfat e simplu, spun Kirk şi Pill, aproape orice comportament începe să pară normal, dacă eşti expus la el suficient de mult timp şi în suficient de multe locuri. Acceptarea noului comportament va depinde în ultimă instanţă de numărul de cunoscuţi care-l practică sau acceptă”. Iniţial, o persoană poate fi ofensată, însă autorii spun că „atâta timp cât John nu se simte presat să facă la fel, atât timp cât comportamentul în cauză nu-i ameninţă siguranţa fizică şi financiară, se va obişnui cu el şi viaţa va merge mai departe”. Viaţa merge mai departe şi John şi prietenii lui vor deveni mai toleranţi faţă de homosexualitate, aceasta devenind doar un mod de viaţă alternativ şi legitim. „Modalitatea prin care putem atenua sensibilităţile primare faţă de homosexualitate este să facem ca mulţi oameni să vorbească despre subiect, într-o manieră neutră sau pozitivă”. Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât se creează impresia că publicul este împărţit în atitudini. „Chiar şi cele mai acebre dezbateri dintre susţinători şi oponenţi servesc scopului nostru, atât timp cât homosexuali respectabili ies în faţă şi-şi prezintă punctul de vedere”.

Autorii insistă că vorbitul despre homosexualitate trebuie să fie doar un vorbit, nu o îndoctrinare. „În fazele primare ale oricărei campanii îndreptate către cetăţeanul heterosexual, masele nu trebuie să fie şocate şi îndepărtate, prin expunerea prematură la comportamentul homosexual în sine. Descrierile sexuale trebuie reduse la minimum, iar drepturile homosexualilor trebuie prezentate ca o chestiune socială abstractă”. Ei subliniază importanţa discutării problematicii homosexuale în mass-media vizuală, în filme şi la televiziune, acestea fiind „cele mai puternice formatoare de imagine din societatea occidentală”. Omul de rând petrece zilnic un număr de ore în faţa televizorului. „Acestea deschid o poartă către lumea privată a heterosexualilor, prin care se poate introduce un cal troian”.
Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă ascunsă pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că în ultimii 10 ani (până în 1987), personajele homosexuale au devenit vizibile în filme şi emisiuni TV. De atunci, aceste apariții au devenit tot mai frecvente, şi totul face parte din strategia de inducere a acceptării publice a homosexualităţii. Uitaţi-vă, de pildă, la serialele Will & Grace sau The L Word; la filme ca Brokeback Mountain şi la homosexualii simpatici care au roluri principale în filme ca Bridget Jones Diary şi As Good As it Gets. Personajele homosexuale plăcute sunt tot mai numeroase, iar asta nu e o întâmplare.
Kirk şi Pill concep apoi un atac la scară largă asupra religiei. „Opinia publică este sursa principală de valori oficiale, iar autoritatea religioasă cealaltă sursă. Când cultele conservatoare îi condamnă pe homosexuali, noi putem face două lucruri ca să combatem homofobia credincioşilor. În primul rând, putem altera standardele morale, adică să facem publică susţinerea homosexualilor de cultele mai moderate, formulând obiecţii teologice cu privire la interpretarea conservatoare a învăţăturilor biblice şi expunând ura şi lipsa de uniformitate. În al doilea rând, putem submina autoritatea morală a cultelor homofobe, prezentându-le ca rămase în urmă faţă de vremurile moderne şi de ultimele descoperiri ale psihologiei. Împotriva influenţei puternice a religiei instituţionalizate trebuie să mobilizăm influenţa şi mai puternică a știinţei şi opiniei publice (sabia şi scutul acelui „umanism secular” dezavuat). O asemenea coaliţie monstruoasă a funcţionat bine şi înainte împotriva cultelor, în probleme cum ar fi divorţul şi avortul. Cu suficiente discuţii libere despre acceptabilitatea homosexualităţii, această coaliţie poate funcţiona şi aici”.

Pasul 2: Prezentaţi-i pe homosexuali ca victime, nu ca activişti agresivi

Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă mascată pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că personajele homosexuale sunt tot mai vizibile în filme şi în emisiunile TV. „În orice campanie pentru câştigarea publicului, homosexualii trebuie zugrăviţi ca victime care au nevoie de protecţie, astfel încât heterosexualii să fie înclinaţi prin reflex să-şi asume rolul de protectori. Dacă însă homosexualii sunt prezentaţi ca un grup puternic şi mândru, care promovează un stil de viaţă nonconformist şi deviant, atunci ei vor fi văzuţi ca o ameninţare publică, ce justifică opoziţia şi opresiunea. Din acest motiv, trebuie să rezistăm ispitei de a ne afişa „mândria homosexuală” atunci când asta vine în conflict cu imaginea de homosexual-victimă. Trebuie să găsim calea de mijloc între a-i impresiona pe heterosexuali cu numărul nostru mare pe de-o parte şi a le declanşa o paranoia ostilă (Nu mai ai loc de ei!) pe de altă parte”.
„O campanie media pentru promovarea imaginii homosexualului-victimă trebuie să folosească simboluri care reduc sentimentul de ameninţare al publicului, care va coborî garda şi care sporesc imaginea victimizării. În practică, asta înseamnă că mustăcioşii cu muşchi nu trebuie să apară în reclamele homosexuale şi în alte prezentări, ei lăsând loc figurilor simpatice ale unor tineri sau bătrânei şi ale unor femei atrăgătoare. (Inutil să mai spunem că grupurile limitrofe, cum ar fi North American Man-Boy Love Association nu trebuie să apară în asemenea campanii: cei suspectaţi de molestarea copiilor nu pot fi prezentați niciodată ca victime)”.
Kirk şi Pill indică două mesaje diferite despre homosexualul-victimă, care trebuie transmise. „Primul, publicului trebuie să i se spună că homosexualii sunt nişte victime ale sorţii, în sensul că niciunul nu şi-a ales preferinţa sexuală. Mesajul trebuie să spună: „Dacă-i întrebi pe homosexuali, ei aşa s-au născut, aşa cum voi v-aţi născut heterosexuali, albi, negri, inteligenţi sau sportivi. Nu i-a racolat sau sedus nimeni; n-au ales ei asta şi deci nu pot fi judecaţi din punct de vedere moral. Ce fac ei nu e ceva conştient, ci ceva natural. Acest destin ar fi putut fi şi al vostru!” Această strategie funcționează peste tot. Uitaţi-vă la Lady Gaga şi la albumul ei, Born this Way (Născut aşa). Uitaţi-vă la ura viscerală pe care o au homosexualii faţă de asociaţii precum Courage sau Exodus, care-i consiliază pe bărbaţii şi femeile ce vor să scape de homosexualitate. Dacă homosexualitatea poate fi învinsă, asta distruge argumentul fals că homosexualii sunt victime ale sorţii, care nu pot face nimic să se schimbe.
Kirk şi Pill continuă: „Persoanele care apar în campania publică trebuie să fie decente şi îngrijite, atrăgătoare, admirabile după standardele heterosexuale, şi să nu li se poată obiecta nimic – cu alte cuvinte, să nu se deosebească de heterosexualii pe care vrem să-i câștigăm de partea noastră. Purtătorii de cuvânt ai cauzei noastre trebuie să fie „homosexuali normali”, nu „homosexuali la înfăţişare”. Numai în aceste condiţii va fi perceput corect mesajul: „Aceşti oameni sunt victime ale unei sorţi care-ar fi putut fi şi a ta”.

Pasul 3: Daţi-le protectorilor o cauză dreaptă

„Să conducem o campanie media care-i înfăţişează pe homosexuali ca victime ale societăţii şi-i încurajează pe heterosexuali să-și asume rolul de protectori. Puţine femei heterosexuale şi şi mai puţini bărbaţi heterosexuali vor dori să apere homosexualitatea pe faţă. Majoritatea îşi vor ataşa impulsul protector de un principiu al dreptăţii sau legii, de o dorinţă generală pentru un tratament egal şi corect în societate. Campania noastră nu trebuie să ceară susţinerea directă pentru practicile homosexuale, ci să preia anti-discriminarea ca temă a ei. Dreptul la libera exprimare, libertatea credinţei, libertatea de asociere, tratamentul corect şi protecţia egală în faţa legii – acestea trebuie să fie aspectele aduse în atenţie de campania noastră”.

Pasul 4: Faceţi-i pe homosexuali să pară buni

„Pentru a-l face pe homosexualul-victimă simpatic pentru heterosexuali, trebuie să-l înfăţişezi ca pe un om obişnuit. Însă o temă suplimentară a campaniei trebuie să fie mai agresivă şi mai tenace: pentru a neutraliza presa negativă de care au parte zilele acestea homosexualii şi lesbienele, campania trebuie să-i portretizeze pe homosexuali ca pe nişte stâlpi superiori ai societăţii. Da, da, ştim – şmecheria asta e atât de veche, că măcăne. Dar şi alte minorităţi au folosit-o în anunţuri ce anunţau cu mândrie „Ştiaţi că acest mare bărbat/femeie a fost...?” Mesajul e vital pentru toţi acei heterosexuali care-i văd pe homosexuali ca pe nişte ciudaţi: singuratici, rataţi, beţivi, sinucigaşi, agresori de copii”. Autorii subliniază importanţa validării cu ajutorul vedetelor: „Vedetele pot fi hetero sau homo.”

Pasul 5: Faceţi-i pe oponenţi să pară răi

„Într-o fază ulterioară a campaniei media pentru drepturile homosexualilor – după ce celelalte reclame homo au devenit obişnuite – va fi momentul să-i abordăm pe restul oponenţilor. Ca să fim direcţi, ei trebuie demonizaţi. Aici, scopul nostru e dublu. Mai întâi, urmărim să înlocuim mândria auto-suficientă a publicului cu privire la homofobia lui cu ruşine şi vină. În al doilea rând, vrem să-i facem pe antihomosexuali să pară atât de urâţi, încât omul de rând să vrea să se disocieze de asemenea modele. Publicul trebuie să vadă imagini ale unor homofobi gălăgioşi, ale căror opinii îl dezgustă pe omul de rând. Aceste imagini pot include: membri ai Ku Klux Klan care cer arderea de vii sau castrarea homosexualilor; predicatori bigoţi, tulburați, cu o ură isterică; derbedei, golani şi puşcăriaşi ameninţători, care vorbesc lejer despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; un tur prin lagărele de concentrare naziste, unde au fost torturaţi şi ucişi homosexuali”.
Autorii explică mai departe: „Aceste imagini trebuie puse alături de cele ale homosexualilor victime, prin metoda numită de propagandişti „tehnica parantezei”. De exemplu, timp de câteva secunde este arătat un predicator înfierbântat, cu ochii bulbucaţi, care tună şi fulgeră împotriva „acelor degeneraţi şi îndrăciţi”, bătând cu pumnul în masă. În timp ce acesta îşi continuă tirada, imaginea se schimbă pe imaginile unor homosexuali care arată decent, inocent şi amabil; apoi revenim la figura înroşită a predicatorului ş.a.m.d. Contrastul e evident, efectul devastator”.

Pasul 6: Solicitaţi fonduri

„Orice campanie masivă va necesita cheltuieli lunare sau chiar anuale – un amplu mecanism de strângere de fonduri,” spun autorii. Ei îi îndeamnă pe homosexuali să contribuie masiv la această campanie. „Întrucât acei homosexuali care n-au familii de întreţinut au, de obicei, mai multe fonduri la dispoziţie decât ceilalți, ei îşi pot permite să contribuie cu mai mult... Invitaţia trebuie adresată atât homosexualilor, cât şi heterosexualilor interesaţi de dreptatea socială”. Doi ani mai târziu, în cartea lor, „După bal”, Kirk şi Madsen îşi prezintă în clar planul pentru propaganda de masă menită să convertească America la promovarea cauzei homosexuale. Ei scriu: „...prin conversie înţelegem conversia emoţiilor, minţii şi voinţei omului de rând, printr-un atac psihologic planificat, sub forma unei propagande servită poporului prin mass-media”.

Demonizaţi creştinismul

În ton cu „Revizuirea Americii heterosexuale” a lui Kirk şi Pill, procesul de demonizare a celor ce se opun homosexualităţii se derulează azi cu o viteză ameţitoare. Atacul homosexualilor se îndreaptă în special împotriva creştinismului. Pe un site al homosexualilor dedicat prezentării „infracţiunilor de ură”, activiştii pretind că organizaţiile pro-familie au un discurs al urii atunci când critică comportamentul homosexual şi că acest discurs trebuie să fie curmat. Acest site pune un semn de egalitate între opoziţia faţă de homosexualitate şi uciderea evreilor de către Hitler. Acelaşi website dă vina pe grupurile pro-familie pentru uciderea lui Matthew Shepard, un student homosexual (de fapt, acesta a fost ucis într-un jaf, nu pentru că era homosexual).
În 2004, pastorul suedez Ake Green a fost condamnat la o lună de închisoare pentru că a criticat homosexualitatea într-o predică ţinută în biserică.
În New York, un panou cu un verset din Biblie a fost dat jos la presiunea consiliului local, care a declarat că reprezintă „un discurs al urii.”
În 2005, în Massachussetts, David Parker a fost arestat pentru că a protestat la şcoala la care copilul lui era îndoctrinat cu homosexualitate! În cele din urmă, el şi-a retras copilul de la acea şcoală. A petrecut doi ani prin tribunale şi a pierdut la toate apelurile.
Este evident că strategiile şi tacticile din „Revizuirea Americii heterosexuale” şi din „După bal” sunt aplicate acum la nivel naţional şi internaţional. Homosexualitatea le este impusă statelor ca un stil de viaţă normal. Statul California a adoptat o lege prin care se impune predarea „istoriei gay” în şcolile publice. Fără îndoială că acesta este planul pe care vor să-l implementeze activiştii homosexuali şi politicienii corupţi în şcolile din Statele Unite [și nu numai acolo, am spune noi].

Sursa: aici

Pe aceeași temă, citiți și articolul „Cuvintele mama și tata” aici: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/04/cuvintele-mama-si-tata.html

Sodom (RO)

Un documentar șocant al lui Arkady Mamontov despre propaganda homosexuală și pedofilă



2 comentarii:

  1. Cu tot respectul pentru Dumneavoastra, dar va rog stergeti poza aceasta libidinoasa cu acesti nesimtiti sarutandu-se.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maya, îți înțelegem dezgustul. Ca și ție, și nouă ne e greu s-o privim. Asta înseamnă că avem o reacție sănătoasă. Dar oamenii trebuie să fie informați și conștientizați de ce-ar putea urma și la noi în țară, dacă vom permite ca politicienii noștri, corupți și servili Occidentului, vor adopta legi în favoarea homosexualilor.

      Ștergere

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.