marți, 11 iulie 2017

Pretinsa călătorie spre Lună a misiunii Apollo + documentar (RO)




PRETINSA CĂLĂTORIE SPRE LUNĂ A MISIUNII APOLLO

Termenul „aselenizare” înseamnă coborârea unui vehicul (cu sau fără echipaj uman) pe suprafața Lunii. Primul obiect creat de om – un robot care a atins solul lunar – a fost realizat în Uniunea Sovietică, în cadrul misiunii „Luna 2”, pe data de 13 septembrie 1959. A doua aselenizare, numită „Misiunea Apollo 11”, s-a petrecut pe 20 iulie 1969, când Statele Unite au trimis prima navă spațială cu echipaj uman la bord. Această călătorie a fost filmată pas cu pas și transmisă live în întreaga lume. De atunci încoace, americanii ne-au informat că au mai trimis pe Lună șase navete spațiale cu echipaj uman (până în decembrie 1972) și numeroase altele fără echipaj uman, între 22 august 1976 și 14 decembrie 2013, dar nu ne-au mai furnizat nicio „dovadă” în acest sens.

Documentarele realizate de David Percy şi Bart Sibrel, intitulate „Ce s-a petrecut pe Lună?”, respectiv „Un lucru ciudat s-a întâmplat în drumul spre Lună”, ne demonstrează că avem toate motivele să ne îndoim de autenticitatea misiunilor americane cu echipaj uman din anii ’70, prezentate drept Programul Apollo, finalizate, chipurile, cu mai multe aselenizări, urmate de revenirea în siguranţă a astronauţilor, înapoi pe Pământ. Printre altele, cele două documentare arată clar că imaginile și fotografiile „de pe Lună” au fost falsificate.


Între numeroasele indicii ale înşelăciunii se numără foarte multele neconcordanţe fotografice:

- Unele umbre cad în direcţii diferite în cadrul aceleiaşi fotografii, ceea ce sugerează folosirea mai multor surse de lumină artificială.
- În fotografiile făcute în diferite locuri, costumele astronauţilor apar luminoase şi clare, chiar dacă se află în umbră.
- Planul secund (fundalul) a fost acelaşi în mai multe fotografii făcute în momente şi locuri diferite, un deal cu formă neregulată apărând identic în două poze realizate în decursul a două aselenizări diferite, în locuri aflate la distanţă unul de altul.
- În pofida vizibilităţii bune din spaţiul cosmic, nu s-a realizat nici măcar o singură fotografie în care să se vadă stele, galaxii și constelaţii. O fotografie regizată a cerului din orice loc de pe Lună ar fi fost imposibil de falsificat cu o acurateţe de 100%. O astfel de fotografie, ajunsă în mâinile unui astronom priceput, ar fi putut arăta faptul că poziţia astrelor de pe un anumit sector de cer infirmă prezenţa astronauţilor în locurile de unde pretind că s-au realizat fotografiile.
- În pozele care surprind terenul nisipos de sub modulul lunar nu se vede nici cea mai mică urmă de crater, care ar fi trebuit să apară în urma pornirii rachetelor de frânare sau a coliziunii dintre picioarele modulului şi solul lunar.
- Sunetul motoarelor de 150 decibeli lipsește din filmarea NASA, în interiorul capsulei auzindu-se doar vocile cosmonauţilor (e bine de ştiut că un concert rock asurzitor nu depăşeşte ca putere a sunetului 120 decibeli, deci nivelul de zgomot al motoarelor era foarte mare)!
- Tot în fotografiile originale, o piatră de pe Lună apare inscripţionată cu litera „C”, ca şi cum ar fi fost o piesă de recuzită marcată.
- Semnalul TV nu venea de pe Lună, ci era (re)transmis de undeva dinspre Australia.
- La plecarea de pe Lună, nu s-a văzut nicio flacără la motorul rachetei pe bază de gaze, ca şi cum aceasta ar fi fost ridicată cu sfori.

O dovadă indirectă a falsificării aselenizărilor provine chiar din vremurile noastre, NASA invocând actualmente drept argument al întârzierii mult anunţatelor misiuni pe Marte cu echipaj uman prezenţa în jurul Pământului a două centuri de radiaţie distructivă, numite centurile Van Allen. Centura interioară începe de la 2500 km de Pământ şi se termină undeva la 5600 km, iar centura exterioară începe de la 12.000 km şi se termină la circa 19.000 km de Pământ. Distanţa de la Pământ la Lună este de 385.000 km, fapt care ar fi presupus traversarea ambelor centuri în integralitate, de două ori (la ducere şi la întoarcere) pentru fiecare misiune Apollo.

Centurile de radiaţii Van Allen, situate în magnetosfera Terrei, au fost descoperite cu ajutorul senzorilor sateliţilor trimişi în spaţiu în anul 1958. Particule cu o puternică încărcătură electrică, mai exact electroni şi protoni, prinse în câmpul magnetic al Pământului, se mişcă foarte rapid în interiorul centurilor. Acestea au fost create de câmpul magnetic terestru, prin interacţiunea cu radiaţia cosmică şi vânturile solare. Aceste particule se mişcă simultan, în trei moduri diferite: în spirală în jurul liniilor de câmp magnetic ale planetei, înainte şi înapoi pe aceste linii şi în mişcare de revoluţie (pe orbită) în jurul Pământului. Electronii merg de la vest la est, în timp ce protonii se mişcă de la est la vest. Este o adevărată supă cosmică de materie şi energie, care şi astăzi creează probleme încă nerezolvate pentru deplasarea navetelor cu echipaj uman dincolo de orbita joasă a Terrei. Cele mai periculoase particule, care conţin cea mai multă energie, sunt strânse în centura interioară, o zonă pe care astronauţii de azi încă nu o pot traversa. Cu siguranţă că, dacă acum avem aceste probleme, ele ar fi fost un obstacol insurmontabil în urmă cu 45 de ani. Dacă un astronaut ar trece prin aceste centuri, s-ar îmbolnăvi grav şi, cel mai probabil, la scurt timp după expunere ar muri din cauza iradierii. Iar fotografiile făcute în acest timp ar fi, de asemenea, distruse.

În timpul furtunilor solare magnetice, radiaţia din centuri poate creşte chiar şi de 1000 de ori. Misiunea Apollo 16 a coincis cu cea mai puternică furtună solară cunoscută. Ar fi fost necesar un strat de plumb de 2 metri pentru a proteja astronauţii din interiorul capsulei, spune fizicianul Ralph Rene în articolul său „Când facem radiografii suntem protejaţi de plumb”. Racheta nu ar fi putut decola nicicum cu o asemenea greutate, însemnând o suplimentare cu aproximativ 800 de tone a greutăţii prevăzute iniţial (1 m³ de plumb cântăreşte 11,35 tone, iar în cazul capsulei găzduind cosmonauţii vorbim de cel puţin 70 m³ de plumb care s-ar fi adăugat de jur împrejur, ca înveliş protector). Capsula spaţială avea în schimb doar un înveliş subţire de aluminiu. Din cauza obstacolului reprezentat de radiaţie, ruşii, chinezii şi Agenţia Spaţială Europeană n-au încercat niciodată, de atunci şi până acum, să trimită pe Lună vehicule spaţiale cu echipaj uman.

Bill Kaysing consideră că astronauţii au înconjurat Pământul timp de 8 zile, în toată această perioadă Agenţia Spaţială Americană prezentând poze false „de pe Lună”. Fotografiile ar fi fost făcute în deşertul Nevada, la o bază militară americană secretă, cunoscută sub numele de Zona 51, caracterizată printr-un sol asemănător cu cel lunar.

Bart Sibrel a reuşit să intre în posesia unor înregistrări audio-video făcute de astronauţi la bordul navetei spaţiale, în timp ce se aflau într-una dintre misiunile Apollo, înregistrări care arată că filmările cu planeta noastră văzută prin hubloul navetei, atunci când s-a spus că aceasta se depărtase considerabil de Pământ şi se apropia de Lună, sunt simple poze ale Pământului, realizate anterior, la un zbor normal, pe orbită joasă, editate în aşa fel, încât Pământul să pară o planetă mică şi îndepărtată, apoi tipărite pe un material foto care să le facă să arate realist şi lipite de unul dintre hublourile navetei. Iluzia creată la filmarea hubloului cu o camera video de interior era că se filmează dinăuntru în afară, prin hublou, când, de fapt, ceea ce se filma erau pozele pregătite dinainte, fixate pe hublou. Înşelătoria a fost alimentată de câteva instantanee intercalate pe film, înfăţişându-i pe astronauţi în interiorul navetei în stare de imponderabilitate, fapt menit să confere misiunii un plus de realism dar mai ales să distragă atenţia de la falsa poziţionare a navetei aflată în misiune: pe orbită Pământului şi nu în drum spre Lună.

Un alt fapt, deloc neglijabil, este filmarea înfăţişând mersul astronauţilor NASA pe solul lunar (mult încetinit faţă de un mers normal pe Pământ). Dacă filmul este rulat la viteză dublă, astronauţii se deplasează ca şi cum ar alerga în câmpul gravitaţional terestru (aceeaşi lungime, înălţime şi durată a paşilor ca la un sprint normal, nicidecum caracteristici modificate de deplasare, corespunzătoare unui câmp gravitaţional mult redus, cum ar fi o înălţime mai mare a saltului sau o lungime mai mare a pasului).

În anul 2006, NASA ne comunica faptul că a şters benzile cu înregistrările originale ale misiunilor lunare Apollo. Această reacţie venea după ce tot NASA, cu ceva timp în urmă, pusese aceste înregistrări la dispoziţia cercetătorilor care le-au contestat veridicitatea. Anunţul făcut de Agenţia Spaţială Americană despre distrugerea tuturor înregistrărilor foto-audio-video în original şi păstrarea exclusivă a copiilor „restaurate” este jignitor pentru pretenţiile de autenticitate a materialelor pe care le are NASA, la adresa tuturor contestatarilor săi.

Actualmente, mai mult de un sfert din populaţia Statelor Unite consideră că omul nu a păşit niciodată pe Lună. Acest spectacol, atât de neglijent realizat, despre nişte presupuse aselenizări, a costat poporul american 40 de miliarde de dolari. Bineînţeles că serviciile secrete din Marea Britanie, Rusia, China, Israel au ştiut acest lucru. Dar cine controlează serviciile secrete? Evident că cine le-a creat şi se foloseşte de ele în scopuri ce ţin de control şi supremaţie. Adică însăşi entitatea masonică. Iată de ce marile adevăruri ajung atât de greu la urechile publicului larg.

Cum a fost posibil? Prin compartimentarea strictă a unui număr imens de sarcini punctuale. Într-un proiect de o asemenea amploare, fiecare persoană, din fiecare compartiment, are de îndeplinit o sarcina precisă pe linia de asamblare, fără să ştie ce se întâmplă în alte compartimente, cu alte persoane, sau care este produsul final. În acest fel, imaginea de ansamblu, lucrarea completă, raţiunile şi acţiunile per proiect nu ajung să fie cunoscute decât unui număr foarte restrâns de indivizi. În felul acesta, contractele extrem de stricte de păstrare a secretului profesional, semnate de fiecare contribuitor în parte şi luate foarte în serios de aparatul guvernamental, au uşurat misiunea mai marilor NASA de menţinere a unei tăceri complice faţă de publicul larg, în legătură cu marea înşelătorie numită „Misiunile Apollo”.

Totuşi, de ce toată această mascaradă, extrem de costisitoare din punct de vedere al efectivelor umane cooptate şi al resurselor materiale utilizate? Ce s-ar fi putut câştiga de pe urma regizării misiunilor Apollo?

1. În primul rând, dezvoltarea în subsidiar a industriei militare americane, fără prea multe piedici sau semne de întrebare legate de finanţare.

2. Inteligenţă importată din toată lumea şi pusă la muncă, în proiecte publice sau private, care implică tehnologii avansate, mai mult sau mai puţin secrete, pe întreg teritoriul Statelor Unite, camuflajul folosit fiind înseşi „programele de cucerire a spaţiului cosmic”, derulate de şi prin Agenţia Spaţială Americană.

3. Alimentarea iluziei conform căreia „suntem singuri în Univers”, prin urmare nu există nimic altceva în afară de acest sistem, implementat pe acest Pământ, în această formă, singura viabilă.

4. Standardizarea tehnologiilor artificiale, bazate pe combustibili fosili, când, de fapt, încă de pe vremea lui Tesla (perioada antebelică) existau dispozitive de tip „energie liberă” (free energy), la care s-ar fi putut racorda oricine, de la distanţă, fără cabluri, instalaţii ajutătoare sau uzine complicate, funcţionând centralizat.

5. Cultivarea unui patriotism artificial, a unui sentiment de veneraţie faţă de lideri, alimentarea ideologiei numită „visul american”, a falsei impresii cum că America este „tărâmul făgăduinţei”, cel mai avansat model de societate, „ţara tuturor posibilităţilor”, un standard de urmat pentru generaţiile viitoare.


Presupusa călătorie spre Lună a misiunilor Apollo

Povestea reală, tranșantă, a derulării misiunilor Apollo este relatată în documentarul lui Bart Sibrel, din care vă oferim următoarea sinteză de 30 de minute:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.