Se afișează postările cu eticheta Știință. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Știință. Afișați toate postările

marți, 5 aprilie 2016

ADN-ul este influențat de cuvinte și vibrații




ADN-UL ESTE INFLUENŢAT DE CUVINTE ŞI VIBRAŢII

Cercetări ruseşti recente au găsit explicaţia unor fenomene ca intuiţie, clarviziune, autovindecări, vindecări spontane, influenţa mentalului asupra vremii etc. Grazyna Fosar şi Franz Bludorf demonstrează că ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte, gânduri şi anumite frecvenţe. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicină, în care ADN-ul poate fi reprogramat fără a-l secţiona şi înlocui anumite gene. Chirurgia genetică are deci un concurent redutabil! Se ştie că doar 10% din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Numai această mică parte a făcut obiectul cercetărilor occidentale, deja cunoscute şi popularizate. Restul de 90% a fost considerat „material de balast”, adică fără importanţă. Cei doi cercetători ruşi au pornit însă de la ideea că natura nu este niciodată risipitoare. Ei s-au alăturat unor lingvişti şi geneticieni, hotărâţi să descopere rolul celei mai mari părţi din adenomul uman. Rezultatele şi concluziile lor sunt extraordinare pentru umanitate!

Cuvintele care vindecă

Graznya Fosar a studiat astrofizica, iar Franz Bludorf matematica şi fizica. Ulterior, ei şi-au extins cercetările în domeniul hipnozei. Cercetările lor se axează în principal pe fizica post-cuantică, geomanţie şi influenţa mediului asupra câmpurilor electromagnetice. Sunt autorii mai multor cărţi de ştiinţă popularizată şi de ştiinţe de graniţă. Rezultatele experimentelor celor doi confirmă faptul că ADN-ul uman nu este responsabil doar de alcătuirea corpului nostru, ci serveşte şi ca depozit de informaţii şi cale de comunicare. Adică un alt fel de Internet. Exact ca Internet-ul, ADN-ul nostru poate distribui informaţie în reţea, poate prelua informaţie din reţea şi poate stabili contacte cu alţi participanţi la reţea. Lingviştii ruşi au descoperit că întregul cod genetic, îndeosebi partea de 90% declarată inutilă de occidentali, respectă aceleaşi reguli folosite în toate limbile umane. Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul în care cuvintele formează fraze şi propoziţii), semantice (sensul cuvintelor) şi cele gramaticale de bază. Ei au descoperit că moleculele alcaline din ADN respectă regulile gramaticale obişnuite folosite în toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au apărut la întâmplare, ci sunt rezultatul ADN-ului.

Biofizicianul şi biologul rus Piotr Gariaev şi colegii săi au explorat de asemenea comportamentul vibraţional al ADN-ului, adică efectul anumitor frecvenţe asupra acestuia. Concluzia lor este stupefiantă: cromozomii vii funcţionează exact ca şi calculatoarele holografice/solitonice, folosind radiaţie laser generată endogen chiar în interiorul ADN-ului! Cu alte cuvinte, grupul de cercetători a reuşit să moduleze anumite vibraţii pe o rază laser, cu care a influenţat ADN-ul şi informaţia genetică. Şi, din moment ce structura ADN-ului este aceeaşi cu cea a limbajului uman, se pot folosi direct cuvinte şi propoziţii pentru a influenţa ADN-ul, nefiind nevoie de nici o decodificare.

Acest lucru a fost demonstrat experimental! ADN-ul viu (din ţesuturi, nu in vitro) reacţionează prompt la razele laser modulate prin cuvinte şi propoziţii şi chiar şi la unde radio, dacă se folosesc frecvenţele corespunzătoare. În acest fel, se explică ştiinţific de ce afirmaţiile, hipnoza şi gândirea pozitivă pot avea efecte atât de puternice asupra omului. Este deci normal şi natural ca ADN-ul să reacţioneze la limbaj. În timp ce cercetătorii occidentali extrag „chirurgical” anumite gene din lanţul ADN şi le introduc în altă parte pentru a corecta un defect genetic, ruşii lucrează entuziaşti la dispozitive care le permit să influenţeze metabolismul celular prin frecvenţe radio şi luminoase corespunzătoare şi astfel să repare defecte genetice şi să vindece anumite boli.

Grupul de cercetători al lui Gariaev a reuşit să demonstreze că, folosind această metodă, pot fi reparaţi cromozomii afectaţi de razele X. Mai mult, ei au capturat modele informaţionale dintr-un ADN şi le-au transmis altuia, în acest fel reprogramând celulele pentru un alt genom. Ei au transformat embrioni de broască în embrioni de salamandră, doar prin transmiterea modelului informaţional corespunzător! În acest fel, întreaga informaţie a fost transmisă fără vreun efect secundar de tipul celor întâlnite în practicile occidentale. Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari revoluţii în ştiinţa medicală, care va duce cu siguranţă la transformări uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obţinute doar prin folosirea vibraţiilor şi a limbajului în locul tehnicilor oarecum barbare de chirurgie moleculară. Aceste experimente arată imensul potenţial al geneticii vibraţionale, care are evident o mai mare influenţă în formarea organismelor, faţă de procesele biochimice ale secvenţelor alcaline din ADN (partea de doar 10 % din total).

Învăţătorii spirituali şi ezoterici cunosc de mii de ani faptul că corpul uman este programabil prin limbaj, cuvinte şi gând. Acum s-a demonstrat şi explicat ştiinţific acest lucru. Desigur, frecvenţa folosită trebuie să fie cea corespunzătoare. De aceea, nu oricine are succes întotdeauna sau nu obţine rezultate de aceeaşi anvergură. Omul trebuie să lucreze asupra proceselor interioare şi să obţină o anumită maturitate spirituală pentru a putea stabili o comunicare directă şi conştientă cu ADN-ul. Cercetătorii ruşi lucrează la un dispozitiv care va asigura succesul, cu condiţia folosirii frecvenţei corecte.

Fiecare îşi face propria revoluţie interioară

Un om cu o conştiinţă spirituală înaltă nu are nevoie de nici un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-şi reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem realiza aceasta, iar ştiinţa confirmă! Cercetătorii ruşi au descoperit că ADN-ul uman creează tipare morfologice în vid şi produce aşa-numitele „găuri de vierme” magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor „poduri” Einstein-Rosen, care se găsesc în apropierea găurilor negre cosmice şi care fac legătura între două puncte foarte îndepărtate, un fel de scurtătură. Ele sunt ca nişte tuneluri, având capetele în diverse zone din cosmos, prin care informaţia poate fi transmisă în afara legilor spaţiului şi timpului. ADN-ul atrage astfel de informaţii din macrocosmos şi le transmite conştiinţei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat radio capabil să recepţioneze mai multe posturi diferite, în funcţie de frecvenţa pe care ele emit. Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient în starea de relaxare profundă. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstrucţionează procesul şi informaţiile primite sunt distorsionate sau inutile. Natura foloseşte hipercomunicarea de milioane de ani. Omul modern cunoaşte doar o mică parte, numită intuiţie.

Un exemplu din natură: în cadrul unui muşuroi de furnici, dacă regina este separată spaţial de colonie, furnicile continuă să construiască muşuroiul conform planului iniţial. Daca însă regina e omorâtă, întreaga activitate din colonie se opreşte. Nici o furnică nu ştie ce să mai facă. Se pare că regina transmite furnicilor ce şi cum să facă prin intermediul conştiinţei de grup, iar furnicile o asculta orbeşte, ca şi cum nu ar avea conştiinţă proprie. Omul experimentează acest fel de hipercomunicare atunci când are o intuiţie sau o inspiraţie. Timp de mai multe zeci de luni, un bărbat de 42 de ani visa noaptea că este conectat la un sistem de informaţii de tip CD-ROM. În acest mod, cunoştinţe verificabile din domenii foarte diverse i-au fost transmise, iar el le verifica dimineaţa. O adevărata cascadă de informaţii - ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoaştere şi atingeau detalii tehnice despre care el nu ştia nimic.

Efectul de ADN fantomă

Hipercomunicarea generează efecte spectaculoase atât în ADN, cât şi în fiinţa umană. Cercetătorii ruşi au iradiat o mostră de ADN cu lumină laser, şi pe ecranul aparatului a apărut modelul de undă care era de aşteptat. Atunci când au scos mostra de ADN, forma undei nu a dispărut, ci a continuat să existe! Mai multe experimente de acest fel au arătat că forma de undă este generată de mostra îndepărtată, al cărei câmp energetic rămâne. Acest efect a fost numit „ADN fantomă”.

„Găuri de vierme” microscopice

Cercetătorii au descoperit că energia din afara spaţiului şi timpului obişnuit continuă să „curgă” prin „găurile de vierme” activate, chiar şi după ce ADN-ul este îndepărtat din experiment. Şi în jurul oamenilor capabili de hipercomunicare s-au detectat câmpuri electromagnetice inexplicabile. Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot înceta să funcţioneze timp de câteva ore. Pe măsură ce câmpul electromagnetic dispare, dispozitivele revin la funcţionarea normală. Terapeuţii cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cât atmosfera este mai încărcată iar energia mai mare, cu atât şansele ca aparatul de înregistrat să se oprească devin mai mari, iar butonarea aparatului nu-l va repune în funcţiune decât după câteva ore, atunci când energia a dispărut.

În cartea lor, Inteligenţa conectată, Grazyna Gosar şi Franz Bludorf explică aceste fenomene clar şi precis. Ei citează surse care afirmă că în trecut, umanitatea era conectată foarte strâns, la fel ca şi celelalte forme de viaţă, având o conştiinţă de grup şi acţionând ca un organism unitar. Însă, deoarece în timp au experimentat şi conştiinţa individuală, oamenii au uitat de hipercomunicare aproape în totalitate.

Conştiinţa de grup superioară

În acest moment, la nivel de umanitate, conştiinţa individuală este relativ stabilă şi se poate crea o nouă formă de conştiinţă de grup, cu adevărat superioară, în care putem avea acces la întreaga informaţie prin intermediul rezonatorului biologic prezent în fiecare celulă din corpul nostru - ADN-ul - fără să fim forţaţi sau manipulaţi de la distanţă în ceea ce priveşte informaţia în sine. Ca şi în internet, ADN-ul nostru poate să-şi transmită propriile informaţii în această vastă reţea care este VIAȚA, poate să primească informaţii din această reţea şi poate chiar să stabilească contacte directe cu alţi participanţi din reţea.

Vindecările miraculoase de la distanţă, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu uşurinţă şi în mod natural. De exemplu, unele animale de companie cunosc dinainte când se vor întoarce acasă stăpânii lor. Faptul poate fi interpretat prin prisma hipercomunicării şi a conştiinţei de grup. Nici o conştiinţă colectivă nu poate fi folosită la nesfârşit fără o conştiinţă individuală. Altfel, ne-am întoarce la o stare primitivă, în care instinctul de turmă ar putea fi extrem de uşor manipulat.

În acest moment, hipercomunicarea înseamnă ceva cu totul diferit: cercetătorii spun că dacă oamenii (care dispun de o conştiinţă individuală) îşi vor regăsi accesul la conştiinţa de grup, vor avea puteri de creaţie supraumane, cu care vor putea modela întreaga viaţă de pe planetă. Cert este că umanitatea se îndreaptă spre o astfel de conştiinţa de grup superioară. Se estimează că 50% din copiii care se nasc au mari probleme la şcoală. Ei sunt cunoscuţi sub numele de „copii indigo” datorită aurei lor de această culoare, ce indică o înaltă conştiinţă şi o puritate exemplară.

În acelaşi timp, se nasc din ce în ce mai mulţi copii cu puteri de clarviziune (conform cărţii Copiii indigo din China de Paul Dong). Aceşti copii ne învaţă pe noi, adulţii, ce înseamnă conştiinţa de grup superioară, prin exemplul personal. De exemplu, de regulă, fenomenele atmosferice nu pot fi influenţate de un singur om, dar de o conştiinţă de grup, da! Nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influenţată de frecvenţele de rezonanţă ale Pământului, aşa-numitele frecvenţe Schumann. Acestea sunt exact aceleaşi frecvenţe produse în creierul nostru, iar când mai mulţi oameni acţionează în sincronicitate, la unison, se formează un efect similar luminii laser, acela de manifestare „în aceeaşi fază”. Aşa se explică în termeni ştiinţifici cum poate fi influenţată vremea!

Cercetătorii conştiinţei de grup au formulat teoria „civilizaţiei de tip I”. O umanitate care a trecut la stadiul conştiinţei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu şi nici nu ar duce lipsă de energie, pentru că ar avea un control natural şi firesc asupra tuturor energiilor şi proceselor de pe planetă. Aceasta include şi un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o „civilizaţie de tip II” ar putea avea control asupra energiilor din întreaga lor galaxie.

Conştiinţa de grup superioară creează ordine

Şi acum, o adevărată bombă: atunci când un număr foarte mare de oameni se concentrează asupra unui scop comun, de pildă un meci de fotbal, Crăciunul sau alte evenimente similare ca anvergură, s-a demonstrat experimental că generatoarele de numere aleatoare încep să ofere numere ordonate. Cu alte cuvinte, o conştiinţă de grup ordonată creează ordine în întreg mediul! Experienţe făcute în universităţi au demonstrat că lumea fizică şi cea mentală sunt conectate şi interdependente! ADN-ul e practic un superconductor organic, care funcţionează la temperatura corpului, spre deosebire de super-conductoarele artificiale care necesită temperaturi foarte joase, între -200 şi -400°C. Superconductoarele sunt capabile să stocheze lumină şi deci, informaţie. În acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate reţine şi transmite informaţie atât de bine. În ceea ce priveşte aşa-numitele „găuri de vierme” (wormholes) acestea sunt în mod normal foarte instabile şi dispar în numai o fracţiune de secundă. În anumite condiţii însă, găurile de vierme se pot organiza de la sine, formând zone de vid în care de exemplu, gravitatea se poate transforma în electricitate. Astfel de zone de vid sunt ca nişte mingi radiante de gaz ionizat, care dispun de o energie imensă.

Puterea conştiinţei

Există anumite zone din Rusia unde astfel de mingi radiante apar foarte des. Ruşii au început programe masive de cercetare, care au condus la câteva concluzii uimitoare. Foarte mulţi oameni cunosc aceste zone de vid sub forma unor mingi strălucitoare, care apar pe cer. Privesc atent la ele şi se întreabă ce ar putea fi. „Odată, am gândit: Salut! Dacă sunteţi OZN-auţi, zburaţi în triunghi. Şi, dintr-o dată, sferele au format un triunghi. Cu alta ocazie, le-am spus să accelereze de la zero la viteza infinită, şi aşa au făcut. Evident, am crezut că sunt OZN-uri. Prietenoase, din moment ce au făcut ce le-am rugat eu, ca să-mi facă pe plac”. Acum, ruşii au aflat că aceste mingi pot fi ghidate prin gând, deoarece s-au detectat frecvenţe foarte joase în jurul lor, similare cu cele produse de creierul nostru. Datorită acestei similitudini, sferele reacţionează la gândurile noastre!

Trebuie să va avertizez că nu-i o idee prea bună să sari pe una dintre aceste mingi, dacă e aşezată pe sol, pentru că energia pe care o deţine este aşa de mare, încât ar putea să ne provoace mutaţii genetice. Se ştie de pildă, că mulţi învăţători spirituali produc sfere vizibile de energie atunci când se află în stări adânci de meditaţie, declanşând astfel stări plăcute şi înălţătoare spiritual. Este deja celebru cazului unui învăţător spiritual care medita pe scaunul lui. Când cineva l-a fotografiat, în poză nu s-a văzut decât un nor alb, strălucitor, ca o ceaţă. Pur şi simplu, aceste fenomene trebuie să fie în legătură cu gravitaţia şi antigravitaţia, cu acele găuri de vierme care sunt stabilizate prin gând şi cu hipercomunicarea, adică legătura cu energii din afara structurii noastre spaţio-temporale obişnuite. Generaţiile anterioare, care au avut astfel de experienţe de contact prin hipercomunicare şi sfere luminoase, le numeau experienţe cu îngeri, deşi se crede că multe din aceste interacţiuni au fost doar transferuri de energie spirituală dinspre sfere înspre om.

Ştiinţa oficială cunoaşte deja zone pe această planetă cu anomalii gravitaţionale (ce contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Până acum, devierea gravitaţională era de sub 1% din valoarea totală a câmpului. Recent, s-au descoperit alte zone, care au o anomalie gravitaţională de 3-4%. Unua din acestea este Rocca di Papa, la sud de Roma. Acolo, obiecte de diferite forme, de la sfere până la autobuze (da, nu e o greşeală de tipar), se înalţă spre cer.

Surse:
Vernetzte Intelligenz - Grazyna Fosar și Franz Bludorf, http://www.fosar-bludorf.com/

duminică, 14 februarie 2016

Este știința un sistem de credință? + VIDEO (RO)




ESTE ȘTIINȚA UN SISTEM DE CREDINȚĂ?

Motto: Important este să nu încetezi niciodată să-ți pui întrebări. Albert Einstein

Ați fost tentați vreodată să vă puneți la îndoială gândurile, convingerile sau cunoștințele căpătate de-a lungul vieții? Puțini dintre noi fac asta, pentru că în viața de adult am decis deja că modul în care gândim este cel corect, cel care ne ține funcționali, adaptați la rutina vieții, și care, mai ales, ne reprezintă. Când devenim maturi, mintea se închide. Ne-am atașat emoțional față de propriile credințe și puține sunt lucrurile de care ne mai îndoim. Nu ne mai gândim că, de fapt, am aderat la un sistem de credințe, însușindu-ne adevărurile altora.

Un „sistem de credință” este definit ca suma convingerilor despre natura divinului. Este o noțiune care se referă la întregul sistem de valori spirituale și informaționale, pe care l-am primit moștenire din generație în generație, prin părinți, profesori, filozofi, cercetători. În copilărie ne sunt inculcate o serie de convingeri și programe mentale, dintre care multe nu ne sunt deloc utile pe parcursul vieții și chiar ne blochează gândirea critică. Astfel, la maturitate nu mai suntem atenți la noi, la ce se întâmplă în jurul nostru, la legile firii. Nu mai cercetăm, nu mai descoperim și nu mai învățăm nimic. Îi lăsăm pe oamenii de știință să se ocupe de asta, după care așteptăm să ne informeze și pe noi.

Știința este un ansamblu de cunoștințe despre natură și societate, căpătate în urma unor studii sistematice și a unor metode specifice de investigație. Ea presupune gândirea liberă, verificarea ipotezelor și evidențierea rezultatelor. Din păcate însă, pentru cei mai mulți savanți, știința a devenit mai degrabă un sistem de credință, decât o metodă de cercetare. Cel puțin aceasta este părerea cunoscutului biolog și autor britanic Rupert Sheldrake, care în ultimii ani a explorat natura cvasi-religioasă a științei moderne, reușind să se elibereze de sub vraja ei dogmatică.


În prezent, Rupert Sheldrake, autor a peste 80 de lucrări științifice și 10 cărți, inclus în topul primilor 100 de gânditori ai secolului XXI de către Institutul Duttweiler din Zürich, este etichetat drept un om de știință eretic. Deține toate acreditările posibile în cadrul comunității științifice, printre care titlul de doctor în biochimie acordat de Universitatea Cambridge și absolvent al cursurilor de filozofie și istoria științelor de la Universitatea Harvard. Cu toate acestea, el afirmă că majoritatea savanților contemporani au aderat, fără să-și dea seama, la anumite adevăruri bazate, de fapt, pe credință, și nu pe dovezi, ceea ce limitează progresul științific. Neuroștiința, de pildă, admite că memoria există sub formă de urme fizice în creierul nostru, deși aceste urme n-au putut fi niciodată puse în evidență. În schimb, dr. Sheldrake sugerează că amintirile vin spre noi ca un fel de rezonanță din trecut. „Ne acordăm la trecut, spune el, iar creierul nostru este mai degrabă un receptor TV, decât un videorecorder”.

În cartea sa, A New Science of Life - Morphic Resonance (O nouă știință a vieții - Rezonanța morfică) dr. Sheldrake citează experimentele efectuate pe șoareci pe o perioadă de 50 de ani, ce par să dovedească această rezonanță. Astfel, o dată ce șoarecii aflați într-o regiune geografică sunt învățați să facă un anumit lucru, șoarecii din alte regiuni învață același lucru de zece ori mai repede. „Aceasta nu este doar o statistică marginală, ci un fapt impresionant, notează dr. Sheldrake în cartea sa. Oricare dintre teoriile privind memoria ar fi cea corectă, comunitatea științifică trebuie să fie receptivă la ambele posibilități. Iar dacă savanții ajung la concluzia că vechea explicație este o dogmă și nu un fapt, domeniul de cercetare a memoriei ar trebui să rămână deschis. A descuraja sau a interzice alte direcții de investigare pentru că noi credem că concluziile noastre sunt singurele valabile înseamnă a avea o atitudine monopolistică. E ca și cum am spune că toate industriile trebuie să se afle în mâna statului și să nu existe nicio competiție. Nu așa se progresează, nici în economie și nici în știință”.

Ca să-și ilustreze acest punct de vedere, Rupert Sheldrake se folosește tot de o analogie. Mulți spun că științei ar trebui să i se acorde tot creditul, deoarece și-a dovedit succesul în numeroase domenii. Sheldrake este de acord că știința a reușit în crearea de aparate, mașinării, dispozitive, dar spune că a eșuat în explicarea multor fenomene și aspecte importante ale vieții, cum ar fi mintea umană. E ca și cum ai spune că regimul comunist din Uniunea Sovietică a fost un succes deplin deoarece a reușit să producă rachete și arme nucleare.

Între argumentele celor care-l numesc eretic, și cărora dr. Sheldrake trebuie să le facă față, cel mai frecvent este acela că știința actuală, bazată pe gândirea convențională, va fi capabilă în cele din urmă să explice totul, chiar dacă în momentul de față nu poate. În fața acestui reducționism științific, dr. Sheldrake folosește termenul inventat de filozoful Karl Popper: promissory materialism – materialismul promis, un fel de poliță în alb. În acest sens, el dă exemplul dezbaterii pe care a avut-o cu biologul materialist Lewis Wolpert pe tema proiectului de mare anvergură numit „Genomul uman”. În anul 2009, Wolpert afirma că, datorită acestui proiect, în curând vom fi capabili să prezicem fiecare detaliu al unei ființe umane, inclusiv anormalitățile. Întrebat ce înseamnă pentru el „curând”, a răspuns: 100 de ani. „Asta e cam cum ai spune că sfârșitul lumii va veni peste 100 de ani. Nu este o afirmație verificabilă, nu este știință. Este un act de credință, spune dr. Sheldrake. Știința ar trebui ca, în sfârșit, să admită că noi, oamenii, suntem în egală măsură ființe spirituale, cu suflete care există într-o lume spirituală, și ființe materiale, cu corpuri și creiere care există într-o lume materială”.

Cu asemenea convingeri nu-i de mirare că dr. Rupert Sheldrake a fost etichetat de comunitatea științifică drept eretic. 

Rupert Sheldrake - Iluzia științei (The Science Delusion) (RO)
Subtitrare: Marian Matei


sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Românii care au inventat elicopterul



ROMÂNII CARE AU INVENTAT ELICOPTERUL

Știaţi că elicopterul a fost inventat de inginerul Paul Cornu? Pe data de 13 noiembrie 1907, acesta a reuşit primul zbor din lume, cu un elicopter ce cântărea 260 kg, care s-a menţinut în aer timp de 20 de secunde, la o înălţime de 30 de centimetri deasupra solului, după care s-a prăbuşit. La o primă căutare pe vastul şi atotştiutorul internet, dacă scrii „Paul Cornu”, majoritatea informațiilor sunt în limbile engleză sau franceză și se referă la „inventatorul francez” Paul Cornu. Dar cine a fost acest inventator şi de ce numele lui nu ne sună franţuzesc? De ce n-am auzit de el, dacă a reuşit un lucru atât de extraordinar?


Paul Cornu şi-a înscris numele în galeria inventatorilor care au contribuit la dezvoltarea elicopterului, aşa cum îl ştim noi azi, fiind convins că acest aparat ar fi mult mai util decât avionul. S-a născut pe 15 iunie 1881, în localitatea Glos la Ferrière din Franţa, într-o familie cu 13 copii şi cu origini româneşti – chiar dacă mai toate sursele îl menţionează ca „inginer francez”. Tatăl său avea o companie de transport, iar Paul a început să-l ajute cu afacerea încă din copilărie, în condiţiile în care toţi fraţii munceau ca să contribuie la bunăstarea familiei. Tatăl avea și el o minte creativă, dar şi-a dat seama curând că fiul îl întrecea cu mult, atât în ceea ce priveşte talentul la desen, cât şi în originalitatea ideilor. El nu doar că l-a încurajat, dar şi-a schimbat total afacerea, într-un atelier de biciclete şi tot felul de mecanisme – terenul perfect pe care Paul a putut să-şi dezvolte primele invenţii. Astfel, la vârsta de 24 de ani, Paul Cornu a realizat un prim model de elicopter, care cântărea 13 kg şi avea două rotoare, aşezate de-o parte şi de alta a cadrului de metal care adăpostea un motor minuscul, de doi cai putere. A şi făcut o demonstraţie cu acest model în faţa mai multor curioşi. Aparatul a făcut câteva ture prin aer, ceea ce l-a convins pe Paul că era pe drumul cel bun.

„Bicicleta zburătoare”

După primele experimente reuşite, Paul Cornu a căpătat încredere, astfel că în 1906 a început să construiască un aparat de zbor mai mare, finanţat din donaţiile celor care-l susţineau. Lucra singur, astfel că lucrările înaintau greu, iar elicopterul a fost gata abia în 1907. Avea un cadru în formă de V şi un motor Antoinette de 24 CP și un loc pentru pilot. Elicopterul cântărea 260 de kg cu tot cu pilot, ceea ce s-a dovedit prea mult pentru puterea mică a motorului. Nici cureaua de transmisie nu funcţiona aşa cum ar fi vrut inventatorul. Era lungă de 22 m şi ar fi trebuit să lege motorul de cei doi scripeţi care susţineau elicele, situate de o parte şi de alta a structurii. Cu toate acestea, Paul Cornu a rămas în istorie, pentru că a reuşit să se ridice în aer cu aparatul său imperfect, pe 13 noiembrie 1907. S-a ridicat doar 30 de cm de la sol şi a rămas în aer doar 20 de secunde, dar a fost pentru prima dată când se ridica în aer un elicopter, condus şi controlat de un pilot. Răuvoitorii l-au ironizat pe inventator şi i-au numit aparatul „bicicletă zburătoare”, făcând aluzie la afacerea familiei – atelierul de confecţionat şi reparat biciclete. Corpul maşinăriei construite de Cornu semăna, într-adevăr, cu o cabrioletă cu patru roţi, astfel că ironia le-a fost la îndemână. În ciuda acestor ironii, Paul Cornu şi-a câştigat locul în rândul pionierilor aviaţiei.

Istoria elicopterului

Istoria elicopterului începuse, de fapt, mult mai devreme, în anii 1480, când Leonardo da Vinci a desenat o maşinărie care a fost descrisă ca un „şurub aerian”. Notiţele lui arată că el a construit mai multe modele de dimensiuni reduse, dar aparatele se roteau în același timp cu rotorul, problemă pe care n-a reuşit s-o rezolve.
Odată cu trecerea anilor şi cu progresul ştiinţei, inventatorii au continuat să încerce să dezvolte un aparat capabil să zboare pe verticală. Mulţi, însă, au mers pe o idee a chinezilor, care construiau pentru copiii lor nişte jucării din bambus care zburau ca elicopterele, încă din secolul al IV-lea î.e.n. „Elicopterul” din bambus funcţiona prin rotirea unui băţ ataşat la o elice. Rotirea crea portanţa, iar jucăriile zburau în momentul în care erau eliberate.
În 1754, rusul Mikhail Lomonosov a dezvoltat un model de mici dimensiuni, coaxial, realizat după modelul chinezesc, însă operat cu ajutorul unui dispozitiv cu arc, pe care l-a prezentat la Academia de Ştiinţe din Rusia.
Gustave Ponton d’Amécourt (1825-1888), un inventator francez, a prezentat un model de elicopter de mici dimensiuni, operat cu puterea aburului. El a folosit pentru prima dată aluminiul în construcţia aparatului, dar acesta nu s-a ridicat în aer. Oricum, el a fost cel care inventat numele de „elicopter”,  pe care l-a creat-o plecând de la termenii grecești  helikos = elice și pteron = aripă, pentru a descrie zborul pe verticală.

Drumul până la primul aparat funcţional

Jan Bahyl, un inventator slovac, a adaptat motorul cu combustie internă pentru elicopterul său, care s-a ridicat la o jumătate de metru de la sol în 1901. Pe 5 mai 1905, elicopterul său a atins o altitudine de 4 metri şi a zburat mai mult de 1.500 de metri, dar fără pilot.
În 1906, doi fraţi francezi, Jacques şi Louis Breguet, au început să experimenteze aripile pentru elicoptere, iar în 1907 au reuşit să construiască aparatul de zbor numit de ei „Gyroplane nr. 1”, care avea pilot și s-a ridicat vertical de la sol la 0,6 metri, rămânând în aer timp de un minut. Aparatul era însă extrem de instabil. Giroplanul lor a fost considerat primul aparat de zbor controlat de om, dar nu avea un zbor liber şi independent.
A venit apoi Paul Cornu, care a proiectat şi construit elicopterul cu două rotoare, care l-a ridicat pe inventator în aer timp de 20 de secunde. Deşi acest zbor nu l-a întrecut pe cel al giroplanului, este considerat ca fiind primul zbor cu pilot cu adevărat liber.
Au urmat inventatorii Raul Pateras-Pescara de Castellucio, Etienne Oehmichen, George de Bothezat (Gheorghe Botezatu, tot un român), Albert Gills von Baumhauer, Arthur M. Young, Oszkar Asboth, Corradino D’Ascanio, Boris N. Yuriev, Alexei M. Cheremukhin şi Nicolas Florine. Toți aceștia au proiectat şi construit modele care au contribuit la dezvoltarea elicopterului funcţional. Însă toţi s-au lovit de aceeaşi problemă: găsirea unui motor care să poată învârti o elice suficient de rapid pentru a crea portanţa sau forţa verticală care să ridice aparatul de la sol. Un aparat practic a fost creat abia în anii 1930, de către inginerul american de origine rusă Igor Sikorsky, al cărui nume este asociat de crearea primului elicopter practic, utilizabil în 1939.

Părintele elicopterului modern

Igor Sikorsky s-a născut la Kiev, pe 25 mai 1889. Încă din copilărie a manifestat un interes major pentru aeronautică. Părinții i-au încurajat pasiunea, primind o educaţie în domeniu – studii în Germania și apoi la Paris. Începuse deja să-şi imagineze construirea unui elicopter practic, cumpărând, când se afla la Paris, un motor de 25 de cai putere pentru acţionarea modelului cu o singură elice pe care-l proiectase. Invenţia lui avea însă aceeaşi problemă de care se tot loviseră înainte ceilalţi inventatori: motorul nu era suficient de puternic pentru a furniza forţa verticală necesară ridicării aparatului de la sol. Sikorsky şi-a întrerupt experimentele pentru o vreme, proiectând în diferite aeronave cu aripi fixe, printre care şi avioane militare pentru armata Imperiului Rus. Apoi, în 1919, a părăsit Franţa şi a ajuns în America, unde a continuat pe aceeaşi linie. Abia în anii 1930 s-a întors la visul său, iar în 1939 a reuşit să dezvolte mica elice anticuplu, instalată în vârful cozii, care a dus, în sfârşit, la creareaun aparat complet funcţional, stabil şi uşor de manevrat.

Pionieri şi inventatori români, în lista celor care contribuit la crearea elicopterului

Oszkar Asboth a fost primul care a reuşit să construiască un aparat de zbor capabil să se ridice în aer pe verticală. Reuşita lui a fost înregistrată pe 9 septembrie 1928, când primul elicopter funcţional din istoria aviaţiei s-a ridicat la o înălţime de 10 metri, unde a staţionat timp de 10 minute. Puţină lume ştie însă că şi Asboth este originar din România. El s-a născut în orașul Pâncota, judeţul Arad, pe 31 martie 1891, şi tot acolo şi-a făcut studiile. Primul său aparat de zbor a fost un fel de zmeu mai complex, pe care l-a înălţat tractându-l cu o motocicletă. A dezvoltat apoi un model inovator de avion cu motor şi stabilizator, fiind premiat la o competiţie organizată de Ministerul austro-ungar al Apărării. Aşa a intrat în atenţia specialiştilor în aviaţie, fiind invitat să colaboreze cu cercetători maghiari, austrieci şi germani. În timpul Primului Război Mondial a fost înrolat în armata austro-ungară şi repartizat la o fabrică de avioane, ajungând să conducă departamentul de manufacturare a elicelor. După război, şi-a continuat munca în Ungaria, iar în 1928 a intrat în istorie cu elicopterul său, AH-1 (Asboth-Helikopter 1).

Gheorghe Botezatu s-a născut în Basarabia, pe 7 iunie 1882, şi a studiat la Chişinău, apoi la Iaşi, Harkov şi Berlin. În 1911 a ajuns în Franţa, unde şi-a luat doctoratul la Sorbona, cu teza Étude de la stabilité de l’aéroplane, fiind recunoscut ca primul om care a făcut un astfel de studiu în domeniul aviaţiei. A plecat în Statele Unite ale Americii, unde a devenit directorul Laboratorului de Aerodinamică şi profesor la Universitatea din Dayton, Ohio. Ulterior, a semnat un contract cu Armata SUA, prin care se angaja să construiască unul dintre cele mai mari elicoptere ale timpului, pentru suma de 10.000 de dolari anual. Elicopterul a fost denumit „Caracatiţa zburătoare” şi a zburat de mai multe ori la altitudine mică şi pe distanţe scurte, prima dată în 18 decembrie 1922 (două minute la 1,8 metri) şi a doua oară pe 23 ianuarie 1923, la 1,2 metri şi 1,8 metri cu doi pasageri la bord. „Caracatiţa zburătoare” avea patru elice, fiecare având şase pale cu un diametru de 8,1 metri şi avea 1.678 kg. Muzeul Naţional al Aerului şi al Spaţiului din Washington expune şi astăzi părţi din elicopterul lui Botezatu.

Grigore Brişcu este un alt român care și-a adus contribuţia la construirea elicopterului modern. Născut la Bârlad, în 1884, el a fost primul inginer care, în 1909, a început să studieze şi să dezvolte variaţia ciclică a pasului palelor rotorului portant, ca soluţie pentru asigurarea zborului orizontal, a stabilităţii şi a pilotării elicopterelor. El a inventat un prototip cu toate caracteristicile elicopterului: deplasare orizontală, verticală, laterală şi oprire la punct fix. „Aerobrişca” lui avea două elice coaxiale şi contrarotative şi un platou pentru variaţia ciclică a pasului elicei.

Așadar, tocmai avantajele elicopterului faţă de avion, respectiv capacitatea de a decola şi de a ateriza în spaţii limitate, au îngreunat dezvoltarea sa, deoarece, din punct de vedere tehnic, a fost nevoie de mai multe soluţii ingenioase, care au fost create în timp, în urma eforturilor mai multor inventatori, între care nu puțini au fost români.



vineri, 10 iulie 2015

Invențiile revoluționare ale lui Nikola Tesla + VIDEO (RO) + documentar


INVENȚIILE REVOLUȚIONARE ALE LUI NIKOLA TESLA

Einstein a fost întrebat la un moment dat cum se simte ca cel mai deștept om de pe planetă.
Răspunsul lui a fost: „Nu știu. Întrebarea asta ar trebui să i-o puneți lui Nikola Tesla”.

Omenirea a avut de-a lungul dezvoltării ei clipe magice şi clipe nefaste. Din păcate, clipele nefaste au avut urmări nebănuit de îndelungate. Cele mai multe le trăim şi azi. Clipele magice în schimb, deşi au fost poate la fel de multe, în cele mai dese cazuri nu au avut niciun fel de urmări. Nu v-aţi întrebat niciodată, lucrând cu vreo maşinărie oarecare (de pildă maşina de cusut sau cea de scris) cine a fost geniul care a inventat asta?


Dar clipele magice ale omenirii sunt infinit mai multe. Începând cu descoperirea procedeului de ascuţire a pietrei, de obţinere a focului, de topire a primelor metale, de creare a primului arc, a primei roţi, a primului robot din istorie, şi anume capcana, toate au fost clipe magice. Întreaga istorie a omenirii este presărată din loc în loc și din timp în timp de naşterea unor oameni a căror gândire şi activitate a fost mult peste timpul lor, a unor genii în momente de geniu.

Ore magice, astrale au fost cele în care au apărut oameni ca Hermes Trismegistul, Thales din Milet, Herodot, Pitagora, Hipocrate, Heron, Platon, Guttenberg, Leonardo da Vinci, Nicolaus Copernic, Tyco Brahe, Roger Bacon, Galileo Galilei, René Descartes, Blaise Pascal – pentru a-i numi numai pe câţiva din Antichitate sau Evul Mediu occidental. Aceştia au fost mulţi, iar în perioada modernă, chiar mai mulţi decât în celelalte perioade istorice. Şi fiecare dintre ei a oferit omenirii oportunităţi deosebite. Dar, de cele mai multe ori, omenirea nu numai că n-a ştiut sau n-a vrut să profite de ele, dar s-a purtat infam cu ei, mergând chiar până la desfiinţarea lor.

Grav e că omenirea continuă și în prezent să aibă aceeași atitudine faţă de aceşti oameni. Nu vă miraţi însă prea tare. E în firea noastră, a tuturor. Dintotdeauna, ce n-am înţeles ne-a speriat. Mai nou însă, această atitudine de teamă a fost înlocuită cu una infinit mai nocivă: însuşirea oportunităţilor oferite de aceste genii de către grupuri mici de interese, în defavoarea restului omenirii. Finalitatea pentru geniile respective a rămas însă aceeaşi: discreditarea, dusă până la desfiinţare.  

Secolul XX are şi el parte, ca toate cele de dinainte, de orele lui astrale. În acest secol, un nume se detașează net: Nikola Tesla, inginer de geniu istroromân, născut pe 10 iulie 1856 la Smiljan, comuna Gospici, în fosta Iugoslavie, şi care a murit sărac şi necunoscut, într-o cameră de hotel din New York, pe 7 ianuarie 1943. Tesla este cel care a propulsat omenirea în era electricităţii. În şcoală n-aţi auzit de el, cu toate că 90% din ceea ce înseamnă azi civilizaţia electrică i se datorează. Aţi auzit de Edison, Marconi, Roentgen, fără să vi se spună însă că aceștia i-au furat şi folosit cu neruşinare invenţiile. Şi, ca să vă convingeți, mergeţi în orice bibliotecă şi căutaţi numele lui în cărţile de istorie a ştiinţei, de fizică, inginerie etc., apărute până în prezent.

De ce a murit sărac, din moment ce, fără el, civilizaţia actuală n-ar fi fost la fel, şi de ce nu există numele lui în manualele de fizică ale lumii? Pentru că Tesla n-a fost de acord ca invenţiile lui să devină apanajul unei oligarhii sau a puterilor militare. Pentru că, descoperind că energia electrică este omniprezentă, în cantităţi nelimitate şi că poate propulsa toate maşinile din lume fără utilizarea petrolului, cărbunelui, gazului metan sau al oricărui combustibil, n-a acceptat ideea ca oligarhii să se facă stăpâni pe ea și s-o vândă populației. 

Tesla, inventatorul –  Edison, afaceristul

Când te gândeşti la electricitate, te gândeşti la Edison, când te gândeşti la radio, te gândeşti la Marconi. În realitate, există un singur geniu al electricităţii, un om care a visat să dăruiască omenirii resurse inepuizabile de energie – Nikola Tesla. El este cel care, prin invenţiile lui, a făcut posibilă transmiterea energiei electrice în întreaga lume. Faptul că acest inventator de geniu era român este un detaliu mai puțin cunoscut. În timpul vieții sale, de multe ori, aprecierea au primit-o alții, dar încet, încet, istoria va așeza lucrurile la locul lor. Cel mai bine a exprimat acest lucru savantul politician Fiorello La Guardia, fost primar al New York-ului: De fapt, Tesla nu e mort. Doar sărmanul lui trup a devenit neînsuflețit. Cea mai importantă parte a lui trăiește în numeroasele și extraordinarele lui descoperiri, care au devenit parte a vieții noastre de zi cu zi.

Nu exagerăm spunând că Nikola Tesla a transformat lumea datorită electricităţii. Moştenirea extraordinară pe care a lăsat-o el omenirii poate fi văzută peste tot unde este folosit electromagnetismul. De numele lui se leagă celebrul experiment Philadelphia şi primul contact cu alte civilizaţii, savantul recepţionând din spaţiu un semnal radio repetat. Pe lângă descoperirile din domeniul electromagnetismului (curentul alternativ mono şi polifazat, motoare de tot felul, tehnologii de înaltă frecvenţă şi înaltă tensiune etc.) şi al ingineriei, Tesla este considerat un pionier în mecanică (turbina Tesla), robotică, balistică, calculatoare, fizica nucleară şi fizica teoretică. Şi totuşi, în mod inexplicabil, istoria pare să-l fi uitat pe acest om remarcabil, care a dăruit atât de multe invenţii umanităţii.

Genialul savant a fost inventator, fizician, inginer mecanic şi inginer electrician. Invenţiile şi cercetările teoretice ale lui Nikola Tesla stau la baza cunoştinţelor moderne despre puterea electricității, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a puterii şi motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua „revoluţie industrială”. Una dintre cele mai importante invenţii ale sale este generatorul de curent alternativ, pe baza căruia funcționează hidrocentrala de lângă Cascada Niagara.

Tot lui îi datorăm şi primul sistem de comunicaţii wireless, primii roboţi, prima telecomandă, ideea de vehicul cu decolare verticală şi altele. Tesla a propus o schemă care arăta ca un science-fiction: un sistem global de comunicaţii fără fir pentru a transmite mesaje telefonice dincolo de ocean, ştiri, muzică, rapoarte privind piaţa bursieră, mesaje private; securizarea comunicaţiilor militare în orice colţ al lumii. „Când comunicaţia fără fir va fi aplicată pe scară largă, pământul se va transforma într-un creier uriaş, capabil să răspundă din orice colţ al său”, spunea Tesla.

Nikola Tesla este considerat de biografii americani ca fiind un emigrant de origine sârbă (ca şi alţi români celebri, cum ar fi Henri Coandă sau George Enescu, şi Tesla a primit o naţionalitate de împrumut). În realitate el a fost istroromân. S-a născut în noaptea de 10 iulie a anului 1856, ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea şi al Gicăi Mandici. Tatăl său se trăgea dintr-o familie de grăniceri antiotomani în fostul imperiu austro-ungar. Numele de familie inițial era Drăghici, dar a fost înlocuit cu porecla Teslea, după meseria practicată în familia sa, aceea de dulgher (teslar).

Nikola Tesla a avut o viaţă fascinantă. Datorită vitalității excepţionale cu care era înzestrat nativ, a scăpat de mai multe ori cu viaţă în urma unor probleme de sănătate grave, deși medicii îl declaraseră fără scăpare, iar la 60 de ani se simţea mai tânăr ca niciodată. De mic a avut percepţii extrasenzoriale. Îi apăreau diferite imagini, adesea însoţite de străfulgerări puternice, care-i perturbau vederea şi interferau cu gândurile lui. Pe vremea aceea nu bănuia importanţa pe care acestea o vor avea în descoperirile pe care avea să le facă mai târziu, ajutat din lumile subtile. Tesla avea capacitatea de a percepe în faţa ochilor un obiect desemnat de un cuvânt rostit, încât uneori îi era imposibil să-şi dea seama dacă ceea ce vedea era real sau rodul imaginației.

În timp, Tesla şi-a dezvoltat capacitatea de a realiza proiecţii astrale. Astfel, cea mai mare plăcere a lui era aceea de a călători cu corpul astral în lumile subtile, vizitând în felul acesta locuri minunate, nebănuite, existente în planul astral. L-au preocupat constant aceste percepţii până la vârsta de 17 ani, când i-a venit ideea de a fructifica informaţiile la care avea acces în timpul acestor incursiuni. Datorită capacităţii sale excepţionale de vizualizare, el putea, mental, să construiască, să testeze şi să dezasambleze orice aparat, astfel încât nu avea niciodată nevoie să construiască modele, să deseneze proiecte sau să facă experiențe. Tesla îşi realiza invenţiile în minte până în faza finală. Pornind de la o idee, o cristaliza în minte, făcea adaptări, aducea îmbunătăţirile necesare și punea aparatul în funcţiune în minte, până când totul mergea perfect. În final, îl construia efectiv, acesta funcţionând şi în practică la fel cum îl vizualizase el.

Nikola Tesla a rămas în istorie prin curentul alternativ, motoarele şi generatoarele moderne de curent alternativ şi, stupoare! tuburile fluorescente. Numele lui este legat de inducţia magnetică, ce se măsoară în „Tesla”. Bobina Tesla este şi astăzi un secret al tehnicii tensiunilor înalte, foarte bine păstrat. Inventată în 1891, această bobină este un transformator care se alimentează de la reţea sau de la baterii şi care ridică tensiunea până la sute de mii de volţi, obţinând astfel curent de înaltă frecvenţă. Ingeniozitatea invenţiei lui Tesla constă în faptul că aici nu este vorba de o creştere a tensiunii, corelată cu scăderea amperajului, aşa cum se petrece la un transformator obişnuit, ci de un câştig extraordinar de putere, care se realizează prin intrarea în rezonanţă cu energiile subtile ale naturii.

Luând ca exemplu analog un leagăn, dacă îl împingem în contratimp cu impulsul existent, el va oscila din ce în ce mai încet. Însă dacă dăm leagănului impulsuri exact la sfârşitul unui ciclu, realizând în felul acesta o sincronizare, folosind deci exact momentul potrivit, acest fapt va determina o creştere gradată a amplitudinii oscilaţiilor lui. Putem numi această sincronizare punerea în rezonanţă. În aceste condiţii, oscilaţiile pot fi făcute să atingă valori uluitoare. În cazul unei funcţionări ideale, impulsul se declanşează la sfârşitul fiecărui ciclu, exact la momentul potrivit. În această stare ideală de rezonanţă, câştigul de putere este gigantic. Astfel, bobina Tesla poate fi folosită pentru iluminatul artificial, pentru dezinfectarea apei, pe post de transformator radio, transformator de energie electrică, precum şi în domeniul comunicaţiilor globale, în electroterapia cu curenţi de înaltă frecvenţă, pentru generarea razelor X sau ca generator de ozon pentru dezinfectare, fără consum prea mare de energie. Şi descoperirea energiei tahionice se datorează tot cercetărilor lui Tesla.

Dincolo de acestea, cel mai mare merit al lui Tesla este munca lui de pionierat în domeniul energiei gratuite (free energy). Dezvăluirea secretului generării energiei gratuite ar duce în scurt timp la colaps majoritatea industriilor existente la ora actuală pe planetă, care câştigă sume imense pe spatele contribuabililor. Acesta este principalul motiv pentru care cercetările lui Nikola Tesla, care ar trebui să aparţină întregii omeniri, sunt ţinute secrete.

NIKOLA TESLA – CITATE

Despre tehnologiile viitorului       
În curând, va fi posibilă transmiterea de mesaje fără fir în întreaga lume, care va fi așa de simplă, încât fiecare va putea să poarte cu el propriul dispozitiv și să-l utilizeze.

Despre savanții contemporani
Oamenii de știință de astăzi au înlocuit experimentul practic cu matematica și compun ecuație după ecuație, pentru ca în final să construiască o structură care n-are nicio legătură cu realitatea.

Despre răbdare și planificare      
Este problema multor inventatori: nu le ajunge răbdarea. Nu le ajunge voința să lucreze ceva întâi în cap, încet, clar și distinct, ca să înțeleagă cum va funcționa. Ei vor să încerce practic prima idee venită în cap și pierd mulți bani și mult material bun, ca să-și dea mai apoi seama, pe cale experimentală, că nu lucrează în direcția bună. Cu toții facem greșeli și este mai bine să le facem înainte de a începe ceva concret.

Despre individualism și omenire
Vorbim despre om, dar nu ne imaginăm și omenirea în general. Aplicând metodele științifice pentru o anume persoană, trebuie să luăm în considerare și omenirea. Dar poate cineva să se îndoiască  de faptul că milioanele de individualități, tipurile infinite de caractere, alcătuiesc un tot întreg? În ciuda libertății de voință și acțiune, noi ne ținem împreună la fel ca stelele pe cer, unite de legături indestructibile. Aceste legături sunt invizibile, dar le putem simți. Mi-am tăiat degetul și acesta sângerează: acest deget este parte din mine. Văd durerea prietenului și această durere mă rănește: sunt un tot întreg cu prietenul meu. Și, urmărind dușmanul rănit, chiar și acela de care mi-ar fi milă cel mai puțin din întreg universul, oricum simt tristețe. Oare asta nu demonstrează că suntem părți ale unui întreg?

Despre risipă
Noi construim pentru a distruge. Mare parte a muncii și a resurselor noastre sunt irosite. Înaintarea noastră este marcată de pustiire. Peste tot este doar o îngrozitoare pierdere de timp, eforturi și viață. Este un tablou trist, dar real.

Despre ființa umană
Fiecare trebuie să-și considere corpul un dar neprețuit, de la cei ce-l iubesc mai presus de orice, o frumusețe de nedescris, o capodoperă. Misterul care stă ascuns în concepția ființei umane este atât de fin, încât chiar și o vorbă, o respirație, o privire, chiar și un gând pot să-l afecteze. Dezordinea care răspândește boli și moarte, nu numai că este auto-distrugătoare, dar și imorală.

Despre natura umană
Virtuțile și defectele noastre sunt inseparabile, precum energia și materia. Atunci când ele se separă, omul nu mai există.

Despre psihologia inventatorului
Nu cred să existe o fericire mai mare care poate umple inima unui om, ca aceea simțită de inventatorul care-și vede o creație a minții sale devenind realitate. O asemenea emoție poate face un om să uite de mâncare, de somn, de prieteni, de dragoste... de toate.

Despre moștenirea sa
Mi-am investit toţi banii în experimente, pentru a realiza lucruri noi, care să permită omenirii să ducă o viaţă mai uşoară. Care va fi rezultatul cercetărilor mele doar timpul va arăta. Dar indiferent ce va fi și la ce va duce, voi fi mai mult decât mulțumit dacă generațiile următoare vor accepta că am contribuit, chiar și în mică parte, la dezvoltarea științei.

Despre cei care și-au însușit invențiile sale
Fie ca viitorul să spună adevărul și să-l aprecieze pe fiecare în acord cu munca și realizările lui. Prezentul le aparține. Viitorul, pentru care eu am muncit, îmi aparține.

Surse: aici, aici și aici

Pe aceeași temă, citiți și postările noastre anterioare „Secretele pierdute ale lui Nikola Tesla” și „Nikola Tesla - stăpânul fulgerului”, aici:

Nikola Tesla - vrăjitorul energiei gratuite (RO)



Jurnalul pierdut al lui Nikola Tesla


miercuri, 25 martie 2015

Proiectul Montauk - călătorii în timp + eBook + film artistic (RO)


PROIECTUL MONTAUK 
– CĂLĂTORII ÎN TIMP –

Potrivit unor surse, niciodată confirmate oficial, Proiectul Montauk a constat într-o serie de experimente efectuate la Camp Hero, o stație de cercetare abandonată a Forţelor Aeriene SUA, localizată în Montauk, statul New York. Aici, un grup militar secret, cu uriașe resurse financiare, a trecut peste avizul negativ al Congresului american, propunându-și ca scop crearea unei arme psihologice, seduși fiind de ideea de a controla mentalul inamicilor în război. Se crede că Proiectul Montauk a fost o extensie sau o continuare a unui alt proiect controversat, intitulat „Experimentul Philadelphia”, care ar fi avut loc pe data de 28 octombrie 1943. Mass media oficială consideră și astăzi că toate afirmațiile despre Proiectul Montauk sunt pură ficțiune.


Există totuși numeroase persoane care afirmă că, la un moment dat, în anii 1950, oamenii de știință care au supraviețuit Experimentului Philadelphia s-au întâlnit pentru a stabili continuarea cercetărilor în ceea ce privește aspectele tehnice ale manipulării câmpului electromagnetic care fusese utilizat pentru a face nava USS Eldridge invizibilă și posibilele aplicații militare privind efectele psihologice ale acestui câmp. Ei ar fi întocmit și înaintat un raport în acest sens Congresului, care l-a respins categoric, afirmând că este mult prea periculos. Așa că propunerea a fost făcută direct Departamentului Apărării, cu promisiunea dezvoltării unei arme noi, puternice, care ar tulbura mintea inamicului, inducându-i simptome de schizofrenie la simpla apăsare a unui buton. Departamentul Apărării l-a aprobat, dar, în lipsa unui aviz al Congresului, proiectul a devenit „top secret”, fiind finanțat în secret.

Fondurile inițiale pentru desfășurarea Proiectului Montauk ar fi venit din aurul în valoare de 10 miliarde de dolari al naziștilor, recuperat dintr-un tren găsit de soldații americani într-un tunel din Franța. După golire, trenul ar fi fost aruncat în aer, iar soldații care au participat la operațiune omorâți. Când aceste fonduri s-au epuizat, finanțarea a fost asigurată de ITT și Krupp AG din Germania.

Cercetările au început la Laboratorul Național Brookhaven, din insula Long Island, NY, sub numele de „Proiectul Phoenix”, dar curând s-a constatat că acestea necesită o antenă radar de dimensiuni mari, iar instalarea ei la Brookhaven ar fi compromis securitatea proiectului. Din fericire, Forțele Aeriene SUA își dezafectaseră baza din Montauk, NY, situată nu departe de Brookhaven, și care era deja echipată cu o uriașă antenă radar de tip Sage, care emitea pe gama de frecvențe de 425-450 MHz, ceea ce coincidea cu antena folosită pentru interacțiunea cu mentalul uman din fazele anterioare ale cercetărilor. Zona era întinsă și pustie (Montauk nu devenise încă o atracție turistică) iar accesul pe calea apei permitea transportul discret al echipamentului.

Echipamentul a fost adus la Camp Hero, baza Montauk, la sfârșitul anilor 1960, și instalat într-un buncăr subteran. După cum afirmă teoriile conspiraționiste, pentru a masca natura proiectului, situl a fost închis în 1969 și donat ca parc natural, cu condiția ca tot ce se află sub pământ să rămână proprietatea Forțelor Aeriene (deși, în realitate, baza a rămas operațională până în anii ’80). De fapt, multă vreme parcul nu a fost deschis publicului, sub pretextul că zona este contaminată.

Situl a fost deschis pentru turiști abia pe 18 septembrie 2002, sub numele de „Parcul de Stat Camp Hero”, și există planuri pentru crearea unui muzeu profilat pe istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și pe perioada Războiului Rece. În ciuda zvonurilor, nu s-a găsit nicio urmă a vreunei amenajări subterane. Cu toate acestea, pe terenul de la Camp Hero există un deal pe care se pot vedea câteva uși sigilate cu beton.

PROIECTUL MONTAUK
– EXPERIMENTE ÎN TIMP –

Preston B. Nichols & Peter Moon

Cartea pe care vă propunem s-o lecturați a văzut lumina tiparului datorită lui Preston Nichols, care povestește că într-o zi și-a dat seama că el însuși a fost victima experimentelor desfășurate în cadrul Proiectului Montauk. Lucrând pentru o firmă din Long Island care efectua lucrări cu militari, Preston a descoperit că unde radio de mare putere erau transmise asupra echipei cu care lucra, blocând oamenii. Ca expert în radio şi electronică, Preston a localizat emiţătorul la Baza Forțelor Aeriene de la Montauk. Așa a început el cercetări amănunţite, care au durat 10 ani. Achiziţionând multe dintre echipamentele folosite în timpul Proiectului Montauk, el a aflat cu uimire că mulţi oameni din Montauk şi-l aminteau de pe vremea când lucrase acolo. Punctul culminant a fost atunci când și soţul verișoarei lui i-a spus că lucrase la Montauk. Treptat, Preston a început să-şi amintească episoade din viaţa lui care-i fuseseră necunoscute până atunci. După ce a discutat cu mai mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri care avuseseră legătură cu Proiectul Montauk, Preston a reuşit să pună cap la cap evenimentele şi să afle ce s-a întâmplat. Cumva, el trăise două vieţi: într-una lucrase la Montauk, iar în cealaltă, lucrase în altă parte.
Experimentul Philadelphia
(The Philadelphia Experiment) (RO)


Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.