Se afișează postările cu eticheta Din secretele medicinii oficiale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Din secretele medicinii oficiale. Afișați toate postările

luni, 23 noiembrie 2015

Medicamente periculoase




MEDICAMENTE PERICULOASE

Și la capitolul medicamente România e un sat fără câini, un maidan pe care vin și se joacă cu sănătatea și viața „prostimii” sute de fabricanți de medicamente, medici și farmaciști. Bani să iasă... Și ies, fără număr! Oameni buni, dacă de voi nu vă pasă, măcar copiilor voștri le puteți salva viața. Iată câteva dezvăluiri șocante, unele incredibile, referitoare la medicamentele românilor, unele dintre ele fiind doar ale românilor, pentru că țările civilizate le-au interzis, ca să nu le mai moară oamenii.

Primul pe listă este celebrul Algocalmin, sau medicamentul săracului. Piața algocalminului din România este estimată la peste 11 milioane de dolari anual. Prețul mic l-a transformat în calmantul nr. 1 pentru români. Licența pentru denumirea „algocalmin” este deținută de fosta fabrică de medicamente SICOMED. În anul 2005, cehii de la Zentiva au preluat licența și astfel, doar datorită algocalminului, le-au crescut vânzările cu peste 1.000 de procente. Potrivit surselor medicale, dintre toate medicamentele fabricate de compania de medicamente Zentiva, calmantul pe bază de metamizol aduce, de departe, cele mai substanțiale profituri. Din această piață au reușit să prindă felii importante și alte companii farmaceutice, care produc algocalmin sub o altă denumire – Algozone – și este produs de Ozone România. Agenția Europeană de Evaluare a Produselor Medicale, de recomandările căreia suntem obligați să ținem cont, nu a restricționat folosirea algocalminului. Cu toate acestea, majoritatea țărilor europene l-au interzis de mai mulți ani, deoarece studiile au demonstrat ca metamizolul din compoziția lui poate provoca agranulocitoză, o boală mortală care debutează ca o infecție supra-acută. Boala distruge celulele din măduva osoasă, aflate în strânsă legătură cu celulele sanguine. Altfel spus, tratarea durerilor de cap cu algocalmin duce la distrugerea sângelui.

Mai periculoase decât algocalminul, susțin medicii, sunt calmantele de durere care folosesc în componență, alături de metamizol o a doua substanță activă. De departe, Piafenul (metamizol și antispastic) este cel mai riscant. Altul este Benalgin, un calmant pe bază de metamizol și cofeină. Ambele se vând la liber în farmaciile românești. Primii care au interzis metamizolul au fost americanii, încă din 1977. Din aceeași perioada datează și decizia statului suedez de a interzice calmantul. Astăzi, substanța din care se face algocalminul românesc este interzisă în Danemarca, în Belgia (unde e trecută la rubrica otrăvuri) Germania, Spania (din 1989), Olanda (începând cu 1990), Grecia și Irlanda. Am luat doar exemple din Europa și Statele Unite.

Pe lista analgezicelor considerate nocive de către occidentali, dar care se folosesc frecvent în țara noastră, se mai găsesc Dipyrone și Novalgin, medicamente care au la bază fenilbutazona. Pe piața noastră există și combinații care conțin scobutil compus sau aminofenazonă - Aminofenazona L, Lizadon, Piroxicam și Aulin, care și ele sunt pe lista neagră a Agenției Europene a Medicamentului.

Aulinul, medicamentul care ucide, se găsește la liber în farmaciile românești. Mai grav, e vândut și în formele lui pentru copii, cu toate că riscul e și mai mare. Aulinul este interzis în țări precum Spania, Marea Britanie, Finlanda, Turcia, SUA, Australia sau Japonia, deoarece s-a constat că provocă frecvent insuficiență hepatică mortală! Aulinul este recomandat în tratarea durerii și inflamației asociate osteoartritelor, entorselor și luxațiilor, precum și a durerilor menstruale. Se numără printre cele mai căutate și folosite medicamente în România, datorită efectelor calmante imediate. Puțini însă știu că substanța activa conținută, denumită nimesulid, poate duce la deces.

Acum poate înțelegeți mai bine de ce Codex Alimentarius se corelează cu industria farmaceutică de pe planetă! Poate așa vedeți mai clar de ce miliardarii Americii și ai Europei, aceste forțe ale banului și răului, vor înlocuirea usturoiului, mentei și ceaiului de tei cu produsele minunate ale concernelor farmaceutice! Agenția Europeană de Evaluare a Produselor Medicale a interzis administrarea de Aulin la copiii sub 12 ani, iar Comisia Europeană a Medicamentului a reluat, spre analiză, nimesulidul, în vederea retragerii lui de pe teritoriul întregii Uniuni Europene. Aulinul a fost restricționat chiar și în țara producătoare, Irlanda, Consiliul Irlandez pentru Siguranța Medicamentelor atrăgând atenția asupra pericolului pe care-l prezintă. În România este încă pe piață, pentru că viața copiilor noștri nu e la preț european. Dacă tot vrem depopularea planetei, de ce să nu începem cu românii?

Din cauza efectelor secundare grave, o serie de medicamente au fost retrase de pe piaţă în unele ţări. Cu toate acestea, ele continuă să fie comercializate în România. Suntem un vast laborator cu 20 de milioane de cobai, un loc în care se fac mulți bani pe sănătatea și chiar viața „prostimii” Europei! „Prostimea”, adică ce a ajuns poporul roman în ultimii 25 de ani, e doar o bună piaţă de desfacere pentru medicamentele criminale interzise în alte state. Vreți exemple? Vreți să ne salvăm măcar copiii, dacă pentru mulți dintre noi e prea târziu? Luați hârtie și ceva de scris:

- Sprayul pentru astm Isoproterenol, comercializat sub numele de Isuprel, a ucis în anii '60 în jur de 3.500 de pacienţi. Cu toate acestea, el se comercializează în continuare în ţara noastră şi este prescris în diverse afecţiuni ale inimii. Ce medici, ce interese, ce bani sunt în joc?

- Medicamentul Stilbestrol s-a dovedit că produce tumori uterine şi mamare la femei şi a fost scos de pe piaţă în alte ţări europene. În România este produs şi comercializat de patru companii farmaceutice. Oare medicii care prescriu astfel de „leacuri” sunt proști, răi sau doar plătiți bine?

- În 1970 au fost scoase de pe piaţă tranchilizantele Pronap şi Plaxin, pentru că provocau moartea nou-născuţilor.

- Thyreotom forte, un medicament pentru suplimentarea aportului de hormoni tiroidieni la pacienţi cu hipotiroidie, a fost scos de pe piaţă în Germania în 2005. Pentru că la români merge perfect ceea ce este interzis la nemți, medicamentul este în continuare prescris de medicii noștri şi se găseşte în farmacii.

- În 1984, ziarul Daily-Mail a scris clar că medicamentul împotriva acneei, Roacutan, care se prescrie şi în prezent de către doctorii noștri, a dus la malformaţii grave ale nou-născuților. Peste 50% dintre mamele care în timpul sarcinii au luat Roacutan au născut copii malformați!

- Zelmac, un medicament împotriva afecțiunilor digestive, care se vinde în România la ora actuală, produs de compania Novartis, a fost scos de pe piața germană în aprilie 2007, deși încă nu fusese aprobat, fiind folosit ilegal de doctori în scopul testării lui pentru industria farmaceutică.

- Ketotifen, un medicament pentru tratamentul de lungă durată în astmul bronșic alergic sau cu componentă alergică, bronșită alergică și tulburări astmatice, a fost scos în 2006 de pe piață în Germania, din cauza efectelor secundare grave la nivelul globului ocular și al rinichilor. În România se găsește în farmacii.

- Terfenadin, un alt antialergic, a fost scos de pe piață în mai multe țări europene. În România se găsește sub denumirea de Histadin, un sirop folosit în tratarea simptomelor multor afecțiuni alergice și în prevenirea și tratarea reacțiilor alergice la transfuzia de sânge.

- Methotrexat, împotriva leucemiei, a produs tumori și a dus la anemie gravă și ruperea intestinelor. În România este comercializat și prescris în reducerea durerilor și a tumefierilor articulare.

- Mitothan,un alt medicament împotriva leucemiei, duce la moartea rinichilor secundari. La noi se găsește sub numele de Lysodren și este utilizat pentru tratarea cancerului stratului exterior al glandei suprarenale.

- Antibioticul Isoniazid duce la moartea ficatului. Și acesta este comercializat în România.

Sunt foarte puțini, din păcate, cei care au curajul, inconștiența sau posibilitatea să spună lucrurilor pe nume. Afacerea medicamentelor care ucid lent este una de succes: sute și sute de miliarde de dolari sau euro în fiecare an! Cu ceva timp în urma Dr. Scott Reuben, angajat al companiei farmaceutice Pfizer – cea care produce minunăția Viagra, a declanşat cel mai mare scandal din istoria medicinii, recunoscând că, timp de 13 ani, a avut sarcina de a falsifica rezultatele studiilor, pentru ca produsele farmaceutice ale companiei să aibă un succes mai mare pe piaţă. În calitate de colaborator al biroului de presă de la compania Pfizer, el a publicat în reviste medicale de specialitate numeroase articole fără niciun dram de adevăr.  

- Un scandal a avut loc în Anglia, în 1971. Atunci, 1.500 de pacienți au fost internați în spital după ce au luat Paracetamol. Cei mai mulți au avut probleme și mai mari în spital, din cauza tratamentului ulterior.

- Siropul de tuse cu clobutinol, după ce a fost folosit intens timp de peste 40 de ani, a fost interzis în 2007, constatându-se că produce dereglări ale bătăilor inimii. Iată câteva dintre numele sub care a fost folosit: Silomat, Clobutinol, Stada, Tussed, Rofatuss, Nullatuss. În România, medicamentul Silomat pe bază de clobutinol, produs de compania Boehringer Ingelheim, a fost disponibil în farmacii fără prescripție medicală până în 2007. Apoi a fost retras de pe piață și în țara noastră, în urma unei directive a Agenției Europene pentru Evaluarea Medicamentelor.

- În SUA, medicamentul Orabilex a creat boli de rinichi care au dus la moarte.

- Somniferul Contergan a făcut ca zeci de mii de copii să se nască degenerați fizic. În Germania, în anul 1958, producătorul acestui medicament a trimis medicilor 40.000 de scrisori, pentru a-i convinge că acesta este cel mai bun somnifer pentru gravide și mamele care alăptează. Ulterior, în ciuda scandalului legat de Contergan, concernele farmaceutice au continuat să vândă otrăvuri la gravide și copii.

- În 1978 s-a făcut public faptul că medicamentele Primodos, Amonorn, Duogynon, Bebendox și Bendectin au provocat malformații la nou-născuți.

- Trilergan a fost confiscat de poliție în 1975 în Italia, pentru că producea hepatită (deci hepatita nu vine neapărat de la un virus, așa cum se crede).

- Flamanil, un medicament reumatic, a fost retras în 1976 de pe piață, după ce s-a constatat că duce la pierderea cunoștinței. Acest medicament se comercializează în continuare în Spania.

- În 1979 a fost recunoscut în mod oficial că Valium creează dependență chiar și în doze mici. Mai mult de 15% dintre americanii adulți luau regulat Valium.

- Inhibitorii de apetit Preluin și Maxiton au fost scoși de pe piață în Germania după ce s-a constatat că afectau grav inima și sistemul nervos.

- Medicamentul pentru afecțiuni ale inimii Eraldin, prescris între anii 1970 și 1975 la un număr de peste 100.000 de britanici, a cauzat daune la ochi și intestine, precum și numeroase decese. Eraldin există în farmaciile românești.

- S-a constatat că antinevralgicul Phenacitin, care s-a vândut în lume sub 200 de nume diferite, împiedică funcționarea rinichilor, distrugându-i complet, produce tumori la rinichi și distruge globulele roșii din sânge.

- Un alt antinevralgic, Amydorphirin, a fost interzis în peste 160 de țări (nu în toate, în multe se mai vinde încă) fiindcă împiedică formarea celulelor albe din sânge, ceea ce duce la moarte.

- Antinevralgicele și antireumaticele Tanderil și Butazoludin (Ciba-Geigy) au provocat moartea a peste 10.000 de pacienți în întreaga lume.

- Unul dintre cele mai populare medicamente din România, Algocalminul, este unul dintre cele mai otrăvitoare remedii de pe piață.

- În 1978, medicamentul complet inutil Oxichinolin, prescris în probleme digestive, a provocat un scandal mondial: peste 30.000 de oameni au orbit ori le-au paralizat picioarele după administrarea lui. Acest medicament a provocat și numeroase decese (cca 1.000 numai în Japonia).

- În 1977 a fost retras de pe piață Phenformin, un medicament pentru diabetici, după ce făcuse peste 1.000 de victime în fiecare an!

- Rasperpin, medicament împotriva hipertensiunii, crește de trei ori riscul de cancer la sân, creează coșmaruri și depresii și se bănuiește că produce tumori pe creier, pe piele, la hipofiză, la ovare și la uter.

- New York Post a scris că într-un articol că 852 de pacienți cărora le-a fost injectat medicamentul pentru inimă Epinepheren au decedat.

- Daily Telegraph a făcut cunoscut în 1983 că într-un spital de urgență din Glasgow anestezicul Hypnomidate a dus la o creștere rapidă a deceselor. Medicii au refuzat însă să publice numărul morților în rândul celor care au urmat tratamentul cu acest medicament. În România acest anestezic încă se mai folosește în spitale, administrat ca soluție injectabilă.   

- În anul 1983 au fost publicate în Suedia dosarele secrete ale firmei Ciba-Geigy, din care reieșea că concernul fusese informat de moartea a 1.182 de persoane, din cauza antireumaticelor Butazolidin și Tanderil, pe care le producea. După alte surse, cifrele adevărate ale deceselor în urma acestor medicamente este de peste 10.000. La noi în țară se comercializează încă Tanderil, ca medicament antireumatismal.

- New York Times a publicat în 1984 știrea că medicamentul Selacryn a fost retras de pe piață după ce au fost raportate 510 cazuri de distrugere a ficatului și de moarte.

- Conform publicației The Guardian din 4 ianuarie 1985, medicamentul împotriva infecțiilor cu ciuperci Nizoral a provocat 5 decese și 77 de cazuri grave de îmbolnăvire.

- În martie 1985, ziarul Neue Presse a raportat că Fansidar, medicament împotriva malariei, a dus la boli de piele grave, cu pericol de moarte. În România, medicamentul este recomandat de medicii parazitologi pentru tratarea toxoplasmozei. Se comercializează în farmacii.

- În iulie 1985 ziarul The Guardian scria că somniferele Largactil au fost scoase de pe piață pentru că au dus la disfuncții grave ale creierului. Substanța din Largactil, cunoscută și sub numele de torazină, este un neuroleptic de veche generație, utilizat încă în unele spitale de psihiatrie, deși are efecte dezastruoase asupra organismului. Cifra victimelor se ridică la 1 milion de oameni care s-au îmbolnăvit de dischinezie și dereglări ale aparatului locomotor, au pierdut pentru totdeauna capacitatea de a-și controla mușchiul limbii sau întregul corp.

- În decembrie 1985, concernul Ciba-Geigy a fost pus în situația de a recunoaște public că a falsificat datele a 46 de antibiotice și ale altor medicamente, atunci când au fost cerute de Ministerul Sănătății. În mai 1985, autoritățile din SUA și Marea Britanie au interzis prescrierea de hormoni care stimulează creșterea, pentru că pacienții care-i folosesc se îmbolnăvesc de infecții nevindecabile, chiar la mulți ani după administrare. Hormonii respectivi erau obținuți din creierul morților!

- În decembrie 1985, The Guardian a raportat că antidepresivele Merital și Nomifensin produc blocarea rinichilor, anemie și pneumonie. Nomifensin este prescris în România în cazurile consumatorilor de droguri. Tot în decembrie 1985, același ziar a raportat că peste 2.000 de oameni s-au îmbolnăvit din cauza medicamentului Felden, administrat pe cale rectală. Acest medicament se găsește azi în farmaciile românești. 77 de pacienți au murit, aproape toți din cauza ruperii și sângerării intestinelor. Concernul Pfitzer – producătorul Viagra – a declarat că acest medicament este „suportat bine” de pacienți.

- Vaccinul HEXAVAC, introdus și folosit din anul 2000, cu care au fost vaccinați deja 1,5 milioane de copii în Germania, a fost scos de pe piață în anul 2005, fiindcă „nu funcționează cum s-a așteptat și nu oferă protecție”. Asta a fost declarația oficială, probabil că producea boli sau moarte. Morții și cei rămași bolnavi pe viață din cauza vaccinurilor nu prea apar în presă. Și în România a fost folosit acest vaccin, dar acum este retras de pe piață.

- Vaccinul TicoVac împotriva bolilor provocate de căpușe, singurul vaccin de acest gen pentru copii, a fost scos în 2006 de pe piață fiindcă producea febră puternică și efecte secundare masive.

- Medicamentul Vioxx al Firmei Merck, pentru artroză și dureri la încheieturi, folosit de peste 120.000 de pacienți în Germania, a fost scos în octombrie 2004 de pe piață, fiindcă producea atac de cord și boli de inimă. Deși firma știa de efectele negative ale acestui medicament cu mult timp înainte, nu a retras medicamentul de pe piața decât în 2004, la presiunea autorităților. Între timp, Vioxx a fost retras și de pe piața românească.

Antiinflamatorul Prexige pentru artrită al companiei Novartis a fost scos de pe piață în august 2007, fiindcă mai mulți pacienți au murit după ce l-au luat. Medicamentul Bextra pentru artrită de la Firma Pfizer a fost scos de pe piața în 2005, din cauza riscului major de atac de cord și congestie cerebrală. Aceste medicamente nu au autorizație de punere pe piață în România.

- Un scandal foarte mare, cu multe victime – Lipobay – un medicament care scade colesterolul, a fost scos în 2001 de pe piață. Acesta cauzase sute de decese. Concernul Bayer, care l-a produs, a fost dat în judecată de peste 1000 de ori din cauza acestui medicament.

- Tenuate Retat – un medicament care scade pofta de mâncare – a fost scos de pe piața germană în anul 2000.

- Merzol, medicament pentru alergie solară, a fost scos de pe piață în 2005, din cauza efectelor secundare grave.

- FDA (agenția americană de control al medicamentelor) a impus în anul 2000 firmei Glaxo-Wellcome să scoată de pe piață medicamentul pentru intestine Lotronex, din cauza decesului unor pacienți care l-au luat.

- Exanta, medicament pentru tratarea trombozelor, bazat pe substanța Ximelatragan și aprobat în 2004, a fost scos de pe piața germană în februarie 2006, din cauza efectelor negative grave asupra ficatului. Acest medicament nu a fost comercializat la noi.

- Trovan, un antibiotic, a cauzat morți și vătămări grave, astfel încât a fost scos de pe piață după un singur an de zile. Deși la testele de dinainte de aprobare se constatase că dăunează ficatului, firma Pfizer nu a considerat că e periculos. Comentariul firmei: „Trovan a fost cel mai bine testat medicament de pe piață, cu mult mai bine decât penicilina, de pildă”. Oare câți morți și bolnavi creează medicamentele care nu sunt testate așa de bine, dacă unul testat așa de riguros duce la moartea pacienților, fiind interzis după un an? Legat de același medicament, autoritățile nigeriene au dat în judecată compania farmaceutică Pfizer și o acuză de implicarea în moartea unor copii cărora li s-a administrat Trovan în perioada în care acest medicament nu era încă aprobat, în timpul unei epidemii de meningită.

- Parkinsan, medicament împotriva bolii Parkinson, de la Firma Byk Gulden, vândut de 130.000 de ori pe an, creează mari dereglări ale ritmului cardiac, ce pun în pericol viața pacienților. Se cercetează dacă va fi interzis. Firma se scuză cu citatul „Funcționarea și siguranța lui au fost dovedite prin studii”.

- Despre Urethan, medicii spun că vindecă leucemia. S-a constatat însă că el creează cancer la ficat, plămâni și măduva oaselor.

- Methotrexat, de asemenea împotriva leucemiei, a produs tumori și a dus la anemie gravă și ruperea intestinelor. În România este comercializat și prescris în reducerea durerilor și a tumefacțiilor articulare.

- Mitothan, un alt medicament împotriva leucemiei, duce la moartea rinichilor secundari. La noi se găsește sub numele de Lysodren și este folosit în tratamentul cancerului stratului exterior al glandei suprarenale. Este produs de laboratoarele Hra Pharma, Franța.

- Antibioticul Isoniazid duce la moartea ficatului. Acesta este comercializat în România.

- Antibioticul Kanamyzin produce insuficiență renală și atacă nervii auzului.

- Bismut, medicament prescris împotriva diareii și chiar și a constipației (sic!) produce intoxicații grave. În Franța au fost cunoscute mai multe mii de astfel de cazuri.

Medicamente vechi, care sunt în circulație de decenii și nu au fost supuse niciunui test, se vând mai departe în unele țări, deși acolo unde au fost testate au fost interzise. Până în anul 1978, industria farmaceutică nu era nevoită să demonstreze în vreun fel că medicamentele au efectele menționate în prospecte. De atunci încoace se arată – cu niște teste pe animale, care de fapt nu dovedesc nimic – că medicamentele au efect asupra acestora. Mai precis, că animalele nu mor imediat când aceste medicamente, făcute de fapt pentru oameni, le sunt date cu forța, în condiții total nenaturale. Doar că testele pe animale nu au absolut nicio valoare științifică.


sâmbătă, 10 octombrie 2015

Virusurile patogene - Unde sunt dovezile pentru existența lor?




VIRUSURILE PATOGENE
UNDE SUNT DOVEZILE PENTRU EXISTENȚA LOR?

Rezumatul unor articole ale biologului şi virologului german dr. Stefan Lanka

Izolarea virusurilor

Prin izolarea unui virus se înţelege izolarea lui din celule, lichide umorale sau culturi de celule şi eliberarea (curăţarea) lui de orice fel de particule străine lui. Acesta este primul pas în izolarea virusurilor şi este o procedură simplă, din două motive:
- În primul rând, spre deosebire de celulele vii, virusurile au întotdeauna aceeaşi dimensiune şi aceeaşi formă. Ele pot fi uşor separate de celelalte fragmente celulare, datorită consistenţei lor sau a proprietăţilor de sedimentare. 
- În al doilea rând, există deja de mult timp substanţe lichide speciale, de pildă biluţele de silicon, care nu exercită presiuni osmotice, permițând păstrarea intactă a virusurilor în izolare.

Pentru reprezentare şi cunoaştere, virusurile pot fi fotografiate cu microscopul electronic, iar în acest caz trebuie să arate exact la fel ca particulele observate în celule, în lichidele umorale sau în culturile celulare. Căci deseori, în placentă, în ţesuturile cancerigene, dar şi spontan, în culturile celulare, pot fi observate particule care sunt asemănătoare cu virusurile, dar care în realitate nu sunt virusuri.

Foto virusuri polio, hepatita B, oreion

În continuare, trebuie separate în câmp electric, în funcţie de mărimea lor, proteinele, care constituie membrana virusului şi care înconjoară substanţa genetică. În aceasta etapă, trebuie de asemenea făcute fotografii cu microscopul electronic. Acelaşi lucru trebuie în continuare făcut cu ADN-ul sau ARN-ul virusului, ai cărui acizi nucleici trebuie separaţi şi fotografiaţi. Abia în momentul în care aceste trei etape sunt documentate, iar virusul analizat se deosebeşte în componenţa proteinelor şi a substanţei sale genetice de alte virusuri cunoscute, se poate vorbi despre un nou virus. Nu are nicio importanţă de unde anume a fost recoltat acest virus: lichide din corp, culturi de celule, plasmă sau ser.

Despre fotografiile cu virusuri aşa-zis izolate

În legătură cu fotografiile, trebuie spus că autorii nu pot pretinde că prezintă un virus, atâta timp cât nu există publicaţii ştiinţifice unde să se menţioneze şi să se descrie că respectivul virus a fost găsit, unde anume a fost şi cum a fost izolat. Aceste publicaţii despre virusuri nu există şi de aceea nici nu pot fi citate ca lucrări ştiinţifice doveditoare. Această afirmaţie este ușor de verificat de către oricine ar solicita o asemenea publicație. Nu o va primi, căci nu are de unde. Fotografia unui virus izolat? În cadrul unei astfel de publicaţii (unde ne este prezentat un virus izolat) este simplu pentru oricine să verifice dacă este ceva izolat acolo sau nu, deci dacă se pretinde că există un virus, că acesta a fost cercetat şi este „accesibil” pentru alte experimente, de exemplu pentru crearea unui vaccin.

Definiţia unui agent patogen după postulatul lui Koch:
1. să fie găsit în leziunea unei boli;
2. să fie izolat de la gazda infectată și crescut într-o cultură pură;
3. inocularea unui asemenea agent într-o altă gazdă ar trebui să iniţieze boala;
4. să fie recuperat din nou, de la a doua gazdă.

În realitate, în întreaga literatură medicală, nu există nici măcar o singură publicaţie în care, pentru virusurile revendicate de medicina scolastică să fie îndeplinit fie şi doar primul postulat al lui Koch. Adică o publicaţie în care să apară dovada că în organismul oamenilor cu o anumită afecţiune (boală) au fost văzute şi izolate virusurile care o provoacă. Cu toate acestea, astfel de lucruri sunt susţinute public de către virologi sau autorităţi medicale.

În legătură cu fotografiile care, fără a se specifica o sursă verificabilă, se pretinde că ar reprezenta virusuri, trebuie spuse următoarele: în primul rând, multe fotografii sunt colorate, ceea ce dovedeşte că un designer s-a jucat de-a fotograful. Fotografiile făcute cu microscopul electronic sunt întotdeauna alb-negru (respectiv tonuri de gri). De exemplu, aşa-zisele fotografii ale virusurilor HIV, rujeolă (Masern) şi variolă (Pocken) arată clar că avem de-a face acolo cu celule în care se găsesc virusuri. Aceasta înseamnă (logic, nu?) că virusurile nu au fost izolate! Fotografiile arată celule în interiorul cărora se pot vedea substanţe proprii celulelor. Acestea sunt foarte cunoscute şi folosesc de pildă la transportul în şi în afara celulelor. Aceste particule, spre deosebire de virusuri (care sunt întotdeauna de aceeași mărime şi formă la un anumit tip de virus), sunt diferite ca mărime, formă şi compoziţie, şi de aceea nu pot fi izolate şi caracterizate biochimic (spre deosebire de virusurile existente).

De exemplu, pentru copiile virusurilor de oreion (Mumps) şi rujeolă (Masern) se dau numai indicii despre „încercări de transmitere/infectare pe maimuţe (1934)”, „creşterea şi izolarea virusurilor în eclozare (1945)” şi „culturi celulare (1954 şi 1955)”, dar nu există niciun citat despre vreo izolare a virusurilor! În publicaţiile din 1945, 1954 şi 1955 nu este menţionată nici măcar o singură etapă de izolare sau caracterizare a acestor virusuri.

În cazul virusurilor Ebola, herpes şi de gripă deseori este prezentată doar o „bucăţică” din presupusul virus, despre care nimeni nu susţine că ar fi o particulă izolată. Aceste particule sunt componente celulare, respectiv artefacte, deci structuri apărute spontan în urma operaţiilor de extragere, fixare şi uscare a probelor în vederea studierii lor cu microscopul electronic. (În acest context este relevantă declaraţia lui Luc Montagnier în interviul deja celebru luat de Djamel Tahi, în care recunoaşte că nu a efectuat niciodată curăţarea virusului HIV).

În cazul fotografiei virusului poliomielitei care „pare” izolat, este în fapt vorba de particule create artificial prin „aspirarea” unei mase preparate artificial printr-un filtru foarte fin într-un vacuum, particule ale căror caracteristice structurale lipsesc. Intenţia de falsificare şi înşelăciune este în acest caz foarte clară. Trebuie menţionat aici că nicăieri, în nicio publicaţie de specialitate, nu poate fi găsită o caracterizare biochimică a presupusului virus izolat.

În fotografia care ar reprezenta virusul hepatitei B nu sunt prezentate structuri izolate, ci un aglutinat. Sub acest nume, omul de ştiinţă înţelege o acumulare de proteine (chist) din sânge, tipice de exemplu în procesele de coagulare. În timpul coagulării apar în mod tipic structuri rotunde şi uneori cristaline, în funcţie de starea probei de sânge.

În concluzie, trebuie spus că în cazul acestor fotografii este vorba de tentative premeditate de fraudă, la care iau parte autorităţile, cercetătorii şi medicii în momentul în care susţin că aceste reprezentări fotografice ar fi virusuri, mai ales virusuri izolate. Orice persoană care începe să investigheze pe cont propriu va da destul de repede peste afirmaţii şi indicii prin care literatura medicală confirmă că primul postulat al lui Koch nu poate fi aplicat la virusuri. (Grossgebauer: Eine kurze Geschichte der Mikroben - O scurtă istorie a microbilor, 1997).

Extrasele şi citatele din manuale, de exemplu cele ale lui Portsmann, Collier and John, Fields et al. etc., care sunt mereu invocate de institutele medicale, nu răspund la întrebarea despre dovezile existenţei virusurilor. Un manual nu este o lucrare ştiinţifică, ci foloseşte printre altele la indicarea lucrărilor ştiinţifice prin care sunt certificate cunoştinţele prezentate în manual. Din aceste manuale lipsesc trimiterile la publicaţii ştiinţifice care să facă dovada izolării şi caracterizării respectivelor virusuri. A vorbi despre structuri şi părţi componente ale unui virus fără a exista în prealabil o izolare şi caracterizare a lui este o fraudă cu urmări fatale. Acele virusuri a căror existenţă este dovedită și asupra cărora sunt efectuate şi publicate studii, de exemplu virusurile bacteriilor (fagele sau bacteriofage) şi virusul Ectocarpus siliculosus, pe care l-am izolat şi publicat eu [dr. Lanka], nu s-au dovedit niciodată a fi patogene.

Dogma bolilor infecţioase şi a patogenităţii microbilor, dezvoltată de Robert Koch în 1882 prin fraudă ştiinţifică, comandă politică şi interese financiare, avea mare nevoie de inventarea virusurilor patogene. Devenise clar tuturor că bacteriile „patogene” nu produc toxine decât în mediu complet anaerob, în cadavre sau în ţesuturile necrozate ale organismului, deci era nevoie să se postuleze existenţa unor patogeni „invizibili” sub microscop. 

Având la bază teoriile din secolul XIX despre infecţii, autorităţile, institutele de medicină şi epidemiologie, profesorii universitari bine plătiţi ca şi consilieri ai concernelor farma, prin teoriile pe care le susţin şi deciziile pe care le iau, pentru a ne referi aici doar la vaccinuri şi „terapiile” antivirale şi cu citostatice, cauzează de decenii daune sănătăţii pacienţilor, suferinţă şi moarte (prin fanteziste virusuri cauzatoare de cancer, hepatite, SIDA, Ebola, prin testele genetice inventate şi prin administrarea de otrăvuri chimioterapeutice).

Virusurile au fost de la bun început acuzate de îmbolnăviri care erau, de fapt, fie vătămări postvaccinale, fie consecinţa sărăciei extreme, a foametei, a intoxicaţiilor de orice fel. Interesant este în acest context că hepatita B, de pildă, a fost descrisă şi considerată epidemie pentru prima oară în 1885, când a avut loc vaccinarea contra variolei, iar a doua oară în 1938, când fusese deja aproape uitată, ca urmare a campaniei de vaccinare în masă contra rujeolei. Nemaivorbind de celebra „gripă spaniolă”, care a apărut ca urmare a isteriei vaccinurilor din timpul Primului Război Mondial. Documentele statistice au fost întotdeauna duşmanul de moarte al invenţiilor şi minciunilor medicale.

Repet, Robert Koch şi colaboratorii săi, plus prof. Rush, prof. Max von Pettenkofer, prof. Virchow şi alţii, au arătat prin experimente şi aplicarea postulatelor Henle-Koch că prin transmiterea de bacterii, presupusul contagium vivum nu a provocat niciodată o boală, nemaivorbind de declanşarea aceleiaşi boli ca în organismul de unde au fost recoltate. Dacă în noul organism-gazdă nu există ţesuturi necrozate, cu ce se vor hrăni respectivele bacterii? Ele nu vor avea condiţii pentru o înmulţire exponenţială, iar un sistem imunitar funcţionabil le va elimina în cel mai scurt timp. Tocmai de aceea Robert Koch a reformulat ulterior cel de-al treilea postulat, care stipulează că „o bacterie poate fi considerată agent patogen infecţios atunci când provoacă simptome asemănătoare în teste pe cobai”. (Grossgebauer: „O scurtă istorie a microbilor”).

În concluzie, trebuie încă o dată subliniat că toate articolele de dinainte de începutul anilor '70 care vorbesc despre existenţa şi caracterizarea virusurilor nu sunt decât minciuni, deoarece abia de la începutul anilor '70 biochimia a dezvoltat tehnica pentru a dovedi existenţa virusurilor, izolarea lor parţială, caracterizarea proteinelor şi a substanţei genetice (acizii nucleici). Lucrurile acestea erau ştiute şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În 1971, când OMS a căzut de acord asupra criteriilor de dovedire a virusului variolei, procedurile biochimice de certificare nu erau încă dezvoltate. În consecinţă, s-au stabilit doar criterii biologice: morfologia variolică a membranei coriollantois a embrionului de găină. Formulare ciudată, dar care nu înseamnă altceva decât apariţia unor pete şi în final necrozarea respectivei membrane (care este cea de-a treia membrană din imediata vecinătate a cojii unui ou şi pe care embrionul o foloseşte, printre altele, şi ca organ respirator). Aceasta era deci, conform OMS, dovada existenței virusului variolei şi totodată simptomul variolei în experimentele pe animale. Curat murdar, monşer!

Virusurile: de unde vin? Ce fac ele? Care există cu adevărat?

În cadrul interviurilor, seminariilor sau lucrărilor scrise, am descris (dr. Lanka) de mai multe ori rolul pe care virusurile îl joacă în viaţa biologică, de unde provin aceste virusuri şi care anume există în realitate.

După ce, în 1931, fizicianul berlinez Ruska a creat microscopul electronic, cu care pentru prima oară exista posibilitatea de a vedea concret structuri atât de mici precum un virus, o mare parte a „savanţilor” din medicină, care până atunci teoretizau despre tot felul de virusuri care ar fi provocat tot atâtea feluri de boli, au tăcut brusc. Niciunul dintre presupusele virusuri de până atunci nu a putut fi efectiv vizualizat cu ajutorul noii tehnologii, atât în animale, cât şi în oameni, fără a mai pomeni de vreo izolare, curăţare şi certificare a existenţei lor. Domeniul de „cercetare” al acestor savanţi era (şi din păcate mai este încă) experimentarea pe animale. Savanţii noştri sunt specialişti în injectarea a tot felul de lichide în creierul animalelor (vezi cercetarea turbării), în stomac, plămâni sau embrionii din ouă (vezi cercetarea cancerului).

Întrucât în nici un lichid nu se puteau releva bacterii, încă de la Pasteur medicii au rămas agățați de ideea fixă cum că dacă nu-i bacterie, trebuie că „agentul patogen” e ceva mai mic, mult mai mic, foarte mic, ca şi inexistent. Ceva atât de mic, că nu se vede (lat. virus = otravă).

În vremurile sinistre ale celui de-Al Treilea Reich, au fost făcute experimente direct pe „sub-umani”: evrei, ţigani, slavi, homosexuali, copii etc. Iar după război, americanii au luat de la nemți ce nu trebuia: pasiunea pentru experimente dezgustătoare. Astfel, în 1972 s-a efectuat un mare studiu pe 1.200 de membri ai unei secte religioase din deşertul Nevada, care se oferiseră voluntari (Proiectul White Coat). Cercetătorii americani le-au injectat acestora tot ce și-au imaginat că poate fi agent patogen periculos, dar... nimic, măi frate! Bolile nu se transmiteau infecţios. Da, ştiu că toți am învăţat la şcoală chestia asta cu molipsirea, cu epidemiile. Dar mai ştiu că tot la şcoală am învăţat multe alte tâmpenii de care acum râdem sau clătinăm din cap a silă.

Până în ziua de azi, structurile certificate şi documentate ştiinţific numite virusuri, şi care îndeplinesc sarcini pozitive, nu au fost dovedite decât la bacterii (bacteriofage), la unele alge verzi unicelulare de apă dulce şi la două alge filiforme de apă sărată. În cazul acestor virusuri, avem de-a face cu structuri care nu au metabolism propriu, acesta fiind asigurat de celule, care prin intermediul acestor virusuri livrează altor celule energie şi material de construcţie. 

Pentru ca bacteriile să producă aceste particule, este necesară încălzirea sau iradierea lor (la bacterii, virusurile sunt denumite fage). Dacă aceste bacterii mor, ele ajută la formarea altor bacterii prin noi fage stabile, care păstrează şi transportă substanţa energetică (ADN) şi substanţa de construcţie (proteinele). Cu ajutorul virusurilor bacteriene (fagelor) este transportată şi substanţa informaţională în forma ADN, pentru formarea de noi proteine, care ajută alte bacterii să înlocuiască şi să completeze informaţiile pierdute sau defecte. O acţiune negativă a acestor virusuri nu a fost încă observată.

În algele filiforme de apă sărată, din care am reuşit ca student (dr. Lanka) să izolez virusuri, au fost de asemenea observate numai acţiuni pozitive (transport de informaţie, energie şi material de construcţie). În organele algelor, în care în mod normal se formează sporii şi gameţii, se pot forma virusuri doar atunci când algelor le este „prea cald”. Virusurile vor fi preluate numai de spori sau gameţi, căci ele nu au membrană, şi cu ajutorul acestora ajung în celule. Toate celulele care posedă un nucleu sunt rezultatul evolutiv al convieţuirii a mai multe feluri de celule şi/sau bacterii, cum este cazul în unirea dintre ou şi spermatozoid. Doar aşa, împreună, pot realiza mai mult decât bacteriile sau celulele izolate. În biologie, acest proces este denumit endosimbioză.

Mitocondriile

În celulele umane, doar mitocondriile, care au un rol esenţial în respiraţie, arată ca bacteriile. O altă parte componentă a celulei, centrozomul, nu mai arată ca o bacterie şi chiar şi-a predat ADN-ul nucleului celulei. Centrozomul se dublează înaintea diviziunii celulare şi joacă un rol foarte important în desăvârşirea diviziunii celulare. În celulele muşchilor, centrozomul, care provine fără îndoială din bacteriile spiralate, s-a transformat în fusul neuromuscular, în celulele nervoase din filamentele nervoase, şi de aceea celulele din muşchi şi cele nervoase nu se mai pot diviza. Şi alte părţi ale celulei umane sunt evident de origine bacteriană, dar la unele dintre ele acest lucru nu mai e atât de evident.

Din două motive, virusurile sunt în mod evident factori ai endosimbiozei:
1. Au o misiune pozitivă, transportă energie, material de construcţie şi informaţie, în timp ce-şi menţin independenţa, putând să părăsească celula-gazdă. Proprietăţi negative nu au fost observate niciodată la virusuri. Experiențele de laborator cu celulele bacteriilor şi virusurilor (fagelor), care la o privire superficială par a avea acţiune negativă, sunt în fapt rezultatul cultivării forţate, în condiţii extreme de laborator, care în mod normal în natură nu apar şi nu au fost niciodată observate.
2. ADN-ul lor este întotdeauna circular, la fel ca ADN-ul tuturor bacteriilor. ADN-urile din celulele cu nucleu celular sunt însă întotdeauna filiforme.

Modelele virusurilor „patogene” din lexicoane, manuale sau de pe diverse site-uri Internet sunt doar construcţii artificiale, inventate. Imaginile luate cu microscopul electronic, care chipurile arată virusuri, ne prezintă în realitate fie părţi componente din celule special preparate în eprubetă (tratate cu diferite substanţe, care provoacă stres fiziologic celulelor, astfel încât acestea elimină anumite particule) fie particule care fac parte din procesul de import-export (transport intercelular) dintre celule. În cazul virusului polio sau al altor virusuri despre care se susţine că ar provoca tumori cancerigene există imagini făcute cu microscopul electronic. Particulele cristaline create artificial în vacuum sunt în mod fals desemnate ca fiind virusuri!

Fotografiile din broşurile informative, care cu dărnicie ni se pun la dispoziţie de către Casele de sănătate, Ministerul Sănătăţii, institutele de cercetări sau broşurile care duc campanii pro-vaccinare, şi despre a căror sursă nu ni se dau niciodată explicaţii (studiu sau lucrare ştiinţifică publicate în revistele de specialitate şi recunoscute de specialişti), se deconspiră singure ca fiind simple fraude, deoarece culturile de celule respective au fost special „preparate” în laborator, iar particulele prezentate în imagini sunt artificiale, lipsind cercetarea şi certificarea compoziţiei lor structurale, precum şi certificarea oricărei patogenităţi. 

Astfel, orice amator poate verifica singur dacă o ipoteză asupra existenţei unui anumit virus cauzator de boală este fundamentată ştiinţific, în momentul în care va solicita autorităţilor din sănătate o listă cu studiile şi lucrările ştiinţifice publicate în literatura de specialitate pe tema respectivă şi în care se face dovada izolării, curăţării, fotografierii, cercetării şi descrierii biochimice a structurii proteinice şi a ADN-ului, respectiv ARN-ului unui virus patogen. O astfel de publicaţie NU EXISTĂ! Toate articolele şi studiile din revistele ştiinţifice asupra virusurilor patogene se bazează pe metode de identificare indirecte, de pildă pe relevarea unei anumite proteine sau a unui fragment de ADN (ARN) care se presupune că ar proveni de la virusul X sau Y, fapt care, prin consens, se consideră a fi izolarea virusului. Dar dovezi cum că aceste proteine şi fragmente sunt într-adevăr părţi componente ale unui anumit virus nu există.

Virusurile sunt definite ca particule (corpuri) foarte mici, care sunt produse în celule, care pot părăsi celula şi organismul şi pot pătrunde din nou într-o altă celulă, în care se înmulţesc din nou. Particula (corpul) unui virus constă din membrană (formată din proteine) care conţine o bucată de acid nucleic. Acizii nucleici ai virusurilor care într-adevăr există constau din două lanţuri ADN care se închid circular. În cazul virusurilor care într-adevăr există nu s-a observat niciodată o patogenitate a acestora. Dimpotrivă. 

Atunci când undeva, cineva pretinde existenţa unui virus, acest fapt nu se poate rezuma doar la vorbe. Este nevoie să se aducă şi dovezile respective, probe care sunt clar stipulate în virologie. Astfel, numai lucrările şi dovezile publicate în revistele de specialitate care pot fi consultate pot fi luate în considerare. Orice speculaţii, scrieri, articole fanteziste etc. nu pot fi considerate ştiinţă. Desigur că într-o publicaţie de specialitate, lucrarea care prezintă şi pretinde descoperirea unui nou virus trebuie însoţită şi de imaginile luate cu microscopul electronic. În fapt, în literatura ştiinţifică medicală nu există nicio fotografie a unui virus care să provoace o boală (patogen), fie el izolat sau fotografiat în interiorul corpului, în celule, ţesuturi sau lichide.

În cadrul prezentării dovezilor pentru existenţa unui virus, un rol principal îl ocupă descrierea caracteristicilor proteinelor lui (membrana) şi a acizilor nucleici (ADN sau ARN). În lipsa descrierii exacte a acestora, niciun test de relevare a prezenţei virusului respectiv într-un organism nu poate fi standardizat (este vorba aici de aşa-numitul „standard de aur”).

Caracteristicile proteinelor și ale acizilor nucleici se pot studia cu ajutorul unui procedeu care se numeşte gel-electroforeză. În cadrul acestui procedeu, proteinele sunt „despărţite în lungime” şi colorate. Se obţine astfel un tipar format din fâşii, care oferă informaţii asupra numărului şi mărimii diferitelor proteine din care este format virusul. Este absolut necesar ca această procedură şi rezultatele ei să fie parte componentă a studiului ştiinţific de relevare a respectivului virus. Pentru niciunul dintre virusurile considerate patogene nu există astfel de analize, prezentate în lucrările ştiinţifice.

Prin aceeaşi procedură de gel-electroforeză sunt separați și analizați şi acizii nucleici de proteine. Se naşte astfel un alt model de benzi colorate, care reprezintă acizii nucleici ai virusului. Aceste benzi mai sunt denumite şi „amprenta genetică” a virusului. Desigur că şi aceste rezultate ale analizei acizilor nucleici trebuie fotografiate şi prezentate în lucrarea respectivă. Toate aceste proceduri sunt în fapt atât de simple, încât şi un amator, dacă respectă indicaţiile procedurilor, în două zile poate obţine caracteristicile biologice ale unui virus. Şi totuşi, o astfel de documentare a caracteristicilor biochimice nu există în nicio lucrare ştiinţifică în care se pretinde existenţa unui virus patogen.

Virusurile de acelaşi fel au toate aceeaşi mărime şi greutate. În cazul în care într-o fotografie sunt prezentate particule de diferite mărimi, acestea nu sunt virusuri. Prin metode indirecte de relevare a unui virus (de exemplu aşa-zisele teste anticorpi) nu pot fi relevate proteine care nu au fost în prealabil relevate direct de către cercetători în virusuri. Şmecheria este foarte străvezie în acest caz: proteinele din sânge (globulinele) sunt declarate a fi anticorpi. În funcţie de condiţiile la care acestea sunt supuse în laborator, globulinele se leagă sau nu la anumite substanţe. În cazul unei legări, se consideră că aceasta este o dovadă indirectă a existenţei virusului. Hopa! Această prezumţie este o fraudă istorică cu consecinţe dramatice.

În zilele noastre este foarte des folosită metoda PCR (polymerase chain reaction), prin care se pot multiplica acizii nucleici ai unor virusuri. Această metodă poate avea sens numai în cazul în care ar exista o cantitate foarte mică de virusuri în organism. Prin metoda PCR de testare indirectă pe care virologii o consideră arbitrar ca fiind directă, se pot face tot felul de manipulări. Spre exemplu, testul PCR care este folosit pentru gripa aviară apare pozitiv sau negativ după... poftă. În fapt, acest test este întotdeauna pozitiv pentru oameni şi animale, căci acizii nucleici (secvenţa genetică) care sunt în acest caz căutaţi şi relevaţi ca fiind specifici gripei aviare, se găsesc în toate animalele, şi de asemenea în om. Şi pisicile sunt testate pozitiv la H5N1! Şi pentru Big Pharma e bine aşa, căci nu numai noi va trebui să ne vaccinăm, ci şi câinii, pisicile, hamsterii şi peştii din acvarii. Asta da afacere!

Ce sunt anticorpii şi ce se măsoară de fapt atunci când se face un test anticorpi?

Conform definiţiei lui Pschyrembel, anticorpii sunt „o posibilă reacţie a sistemului imunitar; anticorpii nu apar în mod natural”. Această definiţie a fost aleasă deoarece se ştie că persoanele care au o mare concentraţie de anticorpi pot fi bolnave, iar cele cu o concentraţie mică pot fi sănătoase (vezi SIDA, unde pacienţii „bolnavi” au o cantitate uriaşă de anticorpi). Medicina scolastică diferenţiază anticorpii „străini” (pentru bacterii patogene, toxine şi virusuri) şi pe cei proprii corpului (pentru celulele tumorale). În timp ce nouă ni se povesteşte că după un vaccin, prin formarea de anticorpi, organismul va fi protejat, în medicina scolastică sunt descrise şi cazuri în care prezenţa anticorpilor reprezintă un dezavantaj pentru organism. Astfel de cazuri sunt alergiile, reacţiile de respingere a unor transplanturi, precum şi bolile autoimune.

Institutul Robert Koch afirmă că o concentraţie mărită de gamaglobulină în plasma sanguină indică în marea majoritate a cazurilor afecţiuni alergice. Valori ridicate pot însă fi constatate şi în cazul infecţiilor cu paraziţi sau al tumorilor maligne. Dacă după un vaccin vor fi relevaţi anticorpi, medicina scolastică susţine că persoana respectivă este de acum înainte protejată, pardon „imunizată”. Dar se uită să se menţioneze că, în ciuda anticorpilor prezenţi, unele persoane se îmbolnăvesc, iar altele care nu au anticorpi rămân sănătoase. O mare contradicţie avem aici în cazul anticorpilor HIV, un test pozitiv însemnând practic o condamnare la moarte (în ciuda anticorpilor prezenţi, şi asta într-o cantitate extrem de mare), în timp ce în cazul anticorpilor contra variolei, prezenţa lor înseamnă că persoana este „imună”. Poftim?

„Anti” înseamnă că imunoglobulina se poate „lega” numai la anumite proteine, ceea ce nu este adevărat. Căci dacă are loc o „legare” sau nu depinde de starea şi mediul în care se află proteinele: acidă sau bazică, oxidat sau redus. Iar aceste lucruri sunt cunoscute oricărui cercetător care a făcut astfel de experimente. Dar ce se petrece de fapt în laborator? În primul rând, din sânge se separă celulele şi proteinele mari. Acest lucru se obţine de exemplu cu ajutorul unei centrifuge. 99% dintre teste se efectuează cu plasma pacientului, adică cu „apa din sânge” care rămâne în urma separării. În continuare, i se spune laborantului ce anume trebuie testat prin anticorpi. Pentru aceasta, sunt folosite anumite teste produse de concernele farmaceutice, ale căror substanţe componente sunt păstrate secret (Legea concurenţei. Secrete industriale. Cu argumentul că alţi producători ar putea copia formula. Acelaşi lucru se petrece în fapt şi în cazul vaccinurilor sau medicamentelor. În realitate, practic, niciun medic care prescrie un medicament nu ştie exact ce anume se află în el. Desigur că substanţa activă, de bază, este scrisă pe cutia medicamentului, dar ce mai conţine, asta nu ştie decât firma producătoare. Deci, teoretic, poate conţine orice!).

Dacă se ajunge la o reacţie măsurabilă în cadrul testului, acesta va fi calificat drept „pozitiv”. Până nu demult, se considera că prin relevarea prezenţei anticorpilor specifici unui agent patogen este relevată automat o acţiune de protecţie imunitară, organismul căpătând prin aceasta imunitate. Totuşi, de când cu SIDA, lucrurile stau exact pe dos, prezenţa anticorpilor HIV reprezentând practic garanţia bolii. Astfel, nu-i de mirare că nu există un standard ştiinţific pentru titerii anticorpilor (cantitatea de anticorpi), iar măsurătorile testelor nu sunt niciodată comparabile. Şi mai puţin trebuie să ne mire faptul că nu există niciun fel de criterii ştiinţifice în privinţa cărui titer (de la ce cantitate de anticorpi în sus) în sistemul imunitar i se poate spune că reprezintă ceva, şi ce anume. Laborantului i se spune că în setul de testare (primit de la compania farmaceutică) există mai multe proteine care corespund exact structurii unui anume microb (cel bănuit şi căutat). Or, acest lucru e cel puţin ciudat, căci proteinele cuprinse în testul respectiv nu mai au nimic comun cu proteinele aşa cum se găsesc ele într-un organism viu, şi deci ele n-au cum să fie la fel cu cele ale unui microb viu din sângele (serul) unui pacient.

Aceste teste nu pot fi considerate directe și nici reprezentative sau standardizate! În aceste teste este vorba (şi chiar acest termen este folosit) de o denaturare a proteinelor. Aceste proteine ţinute secret sunt numite „antigene”. Iar anticorpii se vor „lega” la ele, căci aceleaşi proteine existau în organism în momentul în care acesta a început producerea de anticorpi (contra acestor proteine). În seturile de teste mai există, de asemenea, coloranţi şi alte substanţe, care ajută la sporirea sau multiplicarea unui semnal pozitiv. Aparatura cu care se efectuează testele este şi ea standardizată pentru aceleaşi proteine, ţinute secret de către producător. (Remarcaţi vă rog că prin aceasta se realizează o monopolizare absolută a medicinii şi laboratoarelor, care în fapt depind de ceea ce le livrează concernele farma).

Cum se face oare că la aproximativ 5% din populaţia lumii, în testele de laborator nu se observă niciun fel de imunoglobuline? Despre asta nu se discută nicăieri şi nici nu s-au făcut studii şi cercetări. În urma vaccinărilor, aceste persoane vor fi declarate non-responders adică lipsite de reacţia de răspuns. Interesant este că aceste 5 procente reprezintă practic toţi deţinători ai grupei sanguine AB.

Acum, despre multe lucruri din teoria scolastică a anticorpilor se ştie deja că nu sunt adevărate. Doar că lumea are groază să se apuce să schimbe biologia. Şi totuşi, acest lucru se va întâmpla, şi probabil într-un viitor nu foarte îndepărtat. Fizica s-a schimbat de când cu teoria cuantică, chimia e în plină schimbare datorită schimbărilor din fizică. Doar biologia, care ar trebui să se bazeze pe chimie, şi medicina, care se bazează pe biologie, rămân înţepenite. Astfel, dacă ar exista anticorpi specifici, componenţa florei intestinale n-ar avea voie să se schimbe! Or, ea se schimbă în funcţie de condiţii. Apoi anticorpii ar trebui să atace fetusul sau laptele matern (care conţine anticorpi) și ar trebui să otrăvească sugarul. Desigur că este foarte simplu formulată această frază, dar...

Pe de alta parte, în evoluţia unui om, ca urmare a îmbătrânirii sau a unor şocuri, apar proteine noi, sau hormoni în perioada de pubertate, care ar trebui să fie atacaţi de sistemul imunitar, ceea ce ar provoca automat alergii, afecţiuni autoimune, dereglări de tot felul care ar putea duce chiar la deces. Toate acestea bineînţeles că nu se întâmplă. Iar când se întâmplă (ca urmare a unui dezechilibru între celulele ajutătoare Th1 şi Th2) ni se spune din nou că nu ştiu ce virus e în acțiune. Anticorpi împotriva virusurilor care, cel puţin ştiinţific, conform regulilor mai sus prezentate, nu există, bineînţeles că nu au cum să apară. Imunoglobulinele, care relevate prin teste sunt capabile să se lege cu alte proteine, formează corpuri, nu anticorpi.

Definiţia medicinii scolastice cum că „anticorpii se formează în cazurile de boli infecţioase, iar relevarea lor este o dovadă de protecţie (imunitate) împotriva bolii” este contrazisă în fiecare zi de însăşi medicina scolastică. Căci altfel cum se poate ca în cazul pacienţilor cu SIDA, care au un număr foarte mare de anticorpi (şi asta ar mai fi încă o întrebare: anticorpi contra ce?), tocmai prezenţa anticorpilor atestă „boala”(!). La fel şi în cazul altor infecţii virale. Definiţia a fost pe tăcute modificată în: „Dacă ai anticorpi, înseamnă că eşti bolnav!” Aşa se joacă domnii cu diagnosticele în teoria anticorpilor, după cum le convine lor, doar ca să le iasă socoteala. Financiară, evident!

Pentru cine dorește să aprofundeze frauda virusurilor, recomand vizionarea filmului House of Numbers (Casa numerelor) subtitrat, aici, precum și continuarea lui, The Emperor’s New Virus (Noul virus al împăratului) fără subtitrare, aici.


joi, 20 august 2015

Medicamentele - un simulacru de tratament + VIDEO (RO)




MEDICAMENTELE 
- UN SIMULACRU DE TRATAMENT -

Raymond Francis 

Principalul efect secundar al medicamentelor este moartea. Dr. John Virapen

De-a lungul istoriei lor, oamenii au făcut multe lucruri de neînțeles. Dar poate că unul dintre cele mai ciudate lucruri este ceea ce fac ei astăzi: zilnic, în mod voluntar, înghit otrăvuri. Și, prin otrăvuri, mă refer la medicamentele pe rețetă. Acestea îi îmbolnăvesc și-i omoară încet, dar oamenii continuă să le ia, în credința greșită că, în felul acesta, sunt ajutați. Mai mult de jumătate dintre americanii trecuți de 65 de ani iau cel puțin trei medicamente pe zi, cea ce le provoacă o serie întreagă de boli, suferințe și, în cele din urmă, moarte. Așa se face că, în prezent, tratamentele medicamentoase recomandate de medici sunt recunoscute statistic ca a treia cauză de deces în Statele Unite. O mulțime de afecțiuni ar putea fi evitate și sute de mii de vieți ar putea fi salvate dacă oamenii ar spune pur și simplu „nu” medicamentelor.


Aproape orice medicament chimic este dăunător organismului într-o oarecare măsură, iar când luăm mai mult de trei pe zi, nimeni nu mai înțelege ce se întâmplă. Corpul nostru este aruncat într-un haos biochimic, iar haosul este esența bolii. Rețineți că niciun medic nu are idee cum interacționează aceste medicamente unele cu altele și cu corpul vostru.

De fapt, există o sigură boală – proasta funcționare a celulelor – și numai două cauze ale oricărei boli – deficiență și toxicitate. Medicamentele sunt una dintre principalele cauze ale bolii și morții, deoarece sărăcesc corpul de nutrienții esențiali și otrăvesc celulele. Ele nu se adresează cauzelor adevărate ale bolii. Tot ce fac medicamentele este să suprime simptomele bolii, cu consecințe grave pentru pacient. Fără a te adresa cauzelor și a le înlătura, orice boală rămâne cronică.

Medicamentele sunt toxine. Ele interferează cu procesele chimice normale, care se desfășoară în interiorul celulelor din care este alcătuit corpul nostru. Majoritatea medicamentelor acționează prin întreruperea acțiunii enzimelor care reglează funcțiile specifice ale unei celule, sau prin interferarea cu receptorii aflați pe suprafața celulelor. Intenția medicamentului este aceea de a îndrepta chimia corpului înspre ceea ce se crede a fi o direcție favorabilă, ca de exemplu scăderea tensiunii arteriale sau a colesterolului. Dar există o problemă: Dată fiind complexitatea biochimiei corpului uman, este imposibil să reușești să faci un singur lucru. De fiecare dată când faci un lucru, faci multe alte lucruri în același timp. În timp ce lucrul dorit se întâmplă, numeroase alte reacții biochimice sunt îndreptate în direcții nefavorabile.

Teoretic, toate medicamentele au consecințe imprevizibile, neintenționate, care duc la noi afecțiuni și boli. Pentru a-i aburi pe pacienți, aceste noi boli sunt numite „efecte secundare”, ca oamenii să nu se alarmeze de faptul că devin mai bolnavi decât înainte de a lua medicamentele. Apoi, când pacienții vin la medic și se plâng de oboseală, amețeli, edeme, memorie slăbită, crize cardiace, dureri de stomac, palpitații și alte probleme noi, li se spune că acestea sunt simptome ale bolii pe care o au sau efectele înaintării în vârstă. Astfel, medicii le mai prescriu câteva medicamente care să le suprime noile simptome, îmbolnăvindu-i și mai tare. Dar câți le-ar mai lua dacă ar ști că, de fapt, aceste medicamente le împiedică procesul normal de vindecare?

În ultimii ani, efectele extrem de toxice ale unor medicamente i-au obligat pe producătorii lor să le retragă de pe piață. În mod constant apar noi studii și noi avertismente privind ineficiența sau nocivitatea anumitor medicamente. Antiinflamatorul Vioxx a fost scos de pe piață în 2004, după ce a cauzat 140.000 de decese numai în Statele Unite, plus milioane de afecțiuni permanente. Și cifrele raportate sunt departe de a reflecta situația reală. Un studiu efectuat la Universitatea din California arată că glucocorticoizii (hormoni corticosuprarenali sintetici, meniți să suprime reacțiile alergice și inflamatorii) accelerează declinul pacienților cu Alzheimer. Medicamentele destinate depresiei, hipertensiunii, pirozisului (arsuri pe esofag) produc osteoporoză și fracturi de șold. Alte exemple de acest fel includ Prempro (un medicament recomandat femeilor aflate la menopauză) care provoacă boli de inimă și cancer mamar, și Baycol (un medicament pentru scăderea colesterolului), care distruge ficatul. Și exemplele pot continua.

Un exemplu clasic de simulacru de tratament este chimioterapia, care nu numai că nu aduce niciun beneficiu, ci și este cauza principală a decesului pacienților cu cancer. Este suficient să arunci o privire pe statistici ca să-ți dai seama că ceva este în neregulă cu acest tratament. Dr. Alan C. Nixon, fost președinte al „Societății Americane de Chimie”, scrie într-un articol: „În calitatea mea de chimist specializat în interpretarea datelor, îmi este imposibil să înțeleg de ce medicii ignoră dovezile care arată clar că chimioterapia face mai mult rău decât bine”. La rândul meu, ca absolvent MIT cu o diplomă în chimie, împărtășesc nedumerirea dr. Nixon și regret că publicul este ținut în întuneric.

Există și oameni care sunt conștienți că medicamentele au un efect toxic asupra corpului, dar cei mai mulți nu știu că acestea mai fac și altceva: produc deficiențe nutriționale. Cauza majoră pentru care cei care iau mai multe medicamente pentru o perioadă lungă de timp experimentează o deteriorare a stării de sănătate este aceea că medicamentele reduc capacitatea organismului de a absorbi nutrienții din hrană. Unele accelerează nepermis de mult metabolismul, în timp ce altele inhibă secreția de enzime, lipsind corpul de metaboliții esențiali. Există medicamente care duc la pierderea nutrienților prin urină, cum se întâmplă cu diureticele. Și acestea sunt doar câteva dintre mecanismele nedorite, declanșate de prezența concomitentă a mai multor medicamente chimice în organism.

Dacă medicamentele ar fi soluția reală la problemele noastre de sănătate, ar trebui să le luăm. Dar atâta timp cât acestea nu se adresează decât simptomelor, făcându-ne și mai bolnavi, n-are niciun sens să apelăm la ele. Din fericire, există o alternativă la medicamente. Din moment ce toate bolile sunt provocate fie de o deficiență, fie de toxicitate, soluția reală la problemele noastre de sănătate este asigurarea organismului cu toți nutrienții necesari și detoxifierea de substanțele care împiedică funcționarea normală a celulelor, inclusiv cele introduse prin medicamente.

În concluzie, medicina modernă nu este echipată cu mijloacele de vindecare a bolilor, pentru că tratamentele medicamentoase folosite de aceasta nu se adresează cauzelor care le-au declanșat. Ca parte a acestei probleme, rețineți că boala reprezintă o industrie de multe miliarde de dolari anual, și care este în continuă expansiune. Este vorba așadar de foarte mulți bani, iar a-i ajuta pe oameni să se facă bine înseamnă o amenințare pentru această uriașă și profitabilă industrie. Numai cancerul este o industrie care face un miliard de dolari pe zi, prin urmare nu există niciun motiv să încetezi să-l tratezi chimic pe bolnav și să începi să-l vindeci.

Dacă vreți să puneți capăt suferințelor și să rămâneți sănătoși pentru tot restul vieții, eliminați din dieta voastră cele patru alimente care sunt cauza celor mai multe boli: zahărul rafinat, făina albă, uleiurile rafinate din supermarketuri și proteina animală (lactatele și carnea). Adoptați o alimentație bogată în vegetale proaspete, fructe, legume, ciuperci, cereale integrale și foarte puțină proteină animală (pește). Aflați ce toxine există în mediul în care trăiți și evitați-le. Faceți mișcare în mod regulat, chiar dacă asta înseamnă pur și simplu să mergeți pe jos și, mai presus de toate, evitați medicina modernă și tratamentele ei toxice.

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

Rishi Manchanda - Ce ne îmbolnăvește (RO)

Rishi Manchanda este medic în Los Angeles. În cei 10 ani de practică, el a ajuns la concluzia că profesia lui nu înseamnă doar să tratezi simptomele pacientului, ci să descoperi cauza care l-a îmbolnăvit, factorii din „amonte”, cum ar fi: o alimentație greșită, un serviciu stresant, un aer viciat. Mesajul său, izvorât din propria experiență profesională, este un îndemn pentru medici să ia întotdeauna în considerare și stilul de viață al pacientului, precum și mediul în care trăiește.



Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.