Se afișează postările cu eticheta Sănătate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sănătate. Afișați toate postările

miercuri, 19 iulie 2017

Atenție la substanțele toxice din cosmetice!




ATENȚIE LA SUBSTANȚELE TOXICE DIN COSMETICE!

Mulţi oameni urmează diete extreme şi aplică diferite metode de detoxifiere, dar folosesc produse cosmetice toxice. Nu uitați că pielea dumneavoastră este ca un burete, aşa că fiţi atenţi ce puneţi pe ea. Toţi cei preocupaţi de sănătatea lor ar trebui să ştie că substanţele din cosmeticele pe care le folosim zilnic sunt absorbite de organism, prin piele. De cele mai multe multe ori, ingredientele chimice ale cosmeticelor şi ale produselor de îngrijire corporală sunt toxice şi au efecte dezastruoase asupra sănătăţii noastre. În prezent, tot mai mulţi oameni se interesează de alimentaţia sănătoasă, naturală. Un regim vegetarian, care să evite alimentele artificiale şi aditivii reduce considerabil riscul de expunere la toxine. Însă în aceeaşi măsură ca şi hrana, substanţele cosmetice pe care le folosim ne influenţează sănătatea. Medicina Ayurveda ne sfătuiește să nu punem niciodată pe piele substanţe pe care nu le-am înghiţi.

luni, 19 iunie 2017

Mitul vitaminelor - De ce credem că avem nevoie de suplimente




MITUL VITAMINELOR
– DE CE CREDEM CĂ AVEM NEVOIE DE SUPLIMENTE –

Mulți experți în nutriție se îndoiesc de faptul că tot ceea ce avem nevoie pentru a rămâne sănătoși se găsește în hrana noastră obișnuită. Reprezentanții industriei farmaceutice, bazându-se pe un istoric fascinant, susțin că alimentele noastre nu conțin destui nutrienți și că avem nevoie de suplimente. Din fericire, însă, multe studii obiective excelente au rezolvat această problemă. Pe 10 octombrie 2011, cercetătorii de la Universitatea Minnesota au publicat rezultatele unui studiu care arăta că femeile care au luat suplimente multivitaminice sau multiminerale au decedat într-un număr mai mare decât cele care nu și-au suplimentat dieta în acest fel. Două zile mai târziu, cercetătorii de la Clinica din Cleveland au publicat un studiu care demonstra că bărbații care au luat suplimente cu vitamina E aveau un risc mai mare de a dezvolta un cancer de prostată. „A fost o săptămână grea pentru vitamine”, a spus jurnalista Carrie Grann, de la ABC News.

miercuri, 10 mai 2017

Telefonul mobil ne poate afecta sănătatea. Cum ne protejăm?




TELEFONUL MOBIL NE POATE AFECTA SĂNĂTATEA
– CUM NE PROTEJĂM –

Cercetătoarea americană Ann Louise Gittleman, care a studiat efectul aparaturii electronice fără fir asupra sănătății noastre, a afirmat într-un interviu că „suntem expuși la radiații electromagnetice cu un impact de 100 de milioane de ori mai mare decât cel al radiațiilor naturale din mediu, la care erau expuși bunicii noștri”. Turnând gaz peste foc, Organizația Mondială a Sănătății a analizat efectele acestor radiații și a confirmat faptul că telefoanele mobile măresc riscul de cancer, infertilitate și autism. Dar, dacă de fumat ne vine greu să ne lăsăm, de telefoanele mobile ce să mai vorbim! Nu le vom abandona așa ușor. Totuși, respectând câteva reguli de bază, ne putem proteja într-o oarecare măsură. Iată cum:

duminică, 4 septembrie 2016

Postul declanșează mecanismele de vindecare + VIDEO




POSTUL DECLANȘEAZĂ MECANISMELE DE VINDECARE

De-a lungul istoriei civilizaţiei umane, postul alimentar a fost învestit cu valenţe curative nu numai în ceea ce priveşte corpul fizic, ci şi spiritul, fiind un element central al majorităţii religiilor: creştinism, hinduism, budism, iudaism, islamism etc. Practica postului alimentar, spun textele antice ale omenirii, te învaţă autocontrolul total al fiinţei tale, pornind de la supunerea şi educarea senzaţiei de foame.


Orice aliment, chiar dacă este natural, lasă reziduuri în corp. Când mâncăm, organismul absoarbe ceea ce-i este necesar, după care încearcă să se debaraseze de resturi. Dar el nu poate face această eliminare în mod eficient când este constant supraîncărcat sau – aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori – când mâncarea pe care i-o oferim este greu digerabilă. Atunci, reziduurile se acumulează în diferite organe, și mai ales în intestine, unde putrezesc, devenind o sursă de dezechilibru şi boală pentru întreaga noastră fiinţă.

luni, 29 august 2016

Cele mai eficiente metode de slăbire




CELE MAI EFICIENTE METODE DE SLĂBIRE

Un astfel de titlu ne-ar putea duce cu gândul la o nouă cură drastică, ce ne va ajuta să slăbim peste noapte şi... cu efort minim. Există zeci de astfel de metode, cu nume mai mult sau mai puţin celebre, menite, chipurile, să facă să dispară în mod miraculos kilogramele în plus şi să readucă silueta mult visată. Cu toate acestea, noi produse şi metode de slăbire continuă să apară, ceea ce indică faptul că reclama lor nu este întotdeauna pe măsura rezultatelor şi că modalitatea cea mai eficientă n-a fost încă descoperită. Care este însă perspectiva justă asupra recâştigării armoniei corporale?

luni, 6 iunie 2016

Diabetul nu e, practic, o boală! + VIDEO


DIABETUL NU E, PRACTIC, O BOALĂ!
prof. dr. Roman Morar

În urmă cu câţiva ani, scriam despre DIAVIT – cel mai nou şi mai eficient tratament natural pentru diabet, inventat de prof. univ. dr. Roman Morar. Pe atunci, neobositul savant clujean dădea noi speranţe bolnavilor din România. Între timp, distinsul nostru interlocutor a ajuns la rezultate excepţionale, dar şi la concluzii uimitoare, pe care dorim să vi le împărtăşim.

D-le prof. Morar, aţi cercetat minuţios diabe­tul, iar tratamentul cu DIAVIT a salvat mii de bol­navi din ţara noastră. Care sunt concluziile ulti­me­lor dvs. studii?

În ultimii ani, am făcut mulţi paşi noi în înţe­le­ge­rea acestei boli încă necunoscute de omul mo­dern. Eu studiez diabetul din 1982, când deja aveam brevet pe Eridiarom. Tratând iniţial diareea la ani­male, am văzut că ace­laşi tratament are succes şi la oameni. Numai că au înce­put să-mi scrie pacien­ţii: „Eu am avut diaree şi mi-a trecut, mă simt foarte bine, dar având şi diabet, observ că după trata­ment mi-a scă­zut glicemia şi văd mult mai bine. Ce să fac? Ce regim să ţin? Cum pot să beneficiez în continuare, de aceste re­zul­­tate în boala dia­betică?”. Eu nu ştiam nimic despre diabet și nici nu voiam să mă ocup de această boală, care mi se părea inabor­da­bilă. „Ce facem în continua­re?”, mă tot întrebau bol­navii. Ce să le răspund? Nu puteam să-i trimit în altă par­te, să afle informaţii des­pre un produs inventat de mine! Am luat din biblio­teci cărţile despre diabet şi am început un lung stu­diu. În toate scria că dia­betul e o boală incura­bilă. „Cum Dumnezeu să fie incura­bilă, dacă oame­nii spun că se simt bine?” - mă între­bam. Atunci am lă­sat cărţile şi am pornit pe drumul cercetării. M-am dus la Endocrinologie, am găsit un om interesat de experimentul pe care voiam să-l realizez şi l-am între­bat: „Domnule, poţi îmbolnăvi animale de diabet?”. Mi-a răspuns: „Da, diabetul poate fi indus cu un anti­biotic puternic!”. În 2001, timp de un an, el a îmbol­năvit şi eu am tratat şobolani cu diabet și le-am ur­mă­rit histologic pancreasul. Ce-am constatat? După două luni de tratament natural, celulele au început să se refacă, iar după trei luni, întreg pancreasul era refă­cut! Practic, în 2001 am descoperit şi brevetat produ­sul DIAVIT, cu care tra­tăm diabetul. Aşa cum scrie şi în cererea de înre­gis­trare, este „un produs medica­men­tos vegetal, destinat prevenirii şi tratării diabe­tului”. În 2004, cercetătorii de la Harvard, lucrând pe culturi de celule, au desco­perit cam acelaşi lucru. Ei au lucrat pe celule beta; noi am lucrat direct pe ani­male şi am văzut histologic ce se întâmplă. Ulterior, după reconfir­ma­rea interna­ţio­nală a posibilităţii de regenerare a pancreasului, am prins mai mult curaj. În plus, aveam deja sute de oa­meni în observaţie, ma­jo­ritatea salvaţi de la trata­mentul alopat!

În acest timp, aţi elaborat şi un regim alimen­tar, care împreună cu tratamentul natural ajută la refacerea completă a pancreasului...

Sincer, regimul alimentar mai mult l-am dibuit... Mă tot întrebam de ce sunt atâtea boli la omul mo­dern. Modern şi bolnav! După cinci teze de doctorat experimentale, toate despre diabet (trei în medicina veterinară şi două colaborări în medicina umană), am ajuns la unele concluzii. Am pornit de la o observaţie: preotul, la înmormântare, zice în toate limbile: „Din pământ eşti, în pământ te vei întoarce”. Cum vine asta? Suntem din pământ? Spune preotul prostii? Nicidecum! De la naştere până la trecerea în nefiinţă, bunicii noştri mâncau numai roadele pământului. Nu erau pe-atunci alimente cu zeci de chimicale în ele! Din păcate, omul modern îşi sapă singur groapa, cu dinţii! Nesilit de nimeni! În dorinţa lui de a face bine, face tot mai rău! Produsele chimice nu au ce căuta în intestinul omului, pentru că nu pot fi pre­lucrate! Se spune că omul se adap­tează, dar nu-i adevărat! El este făcut perfect, este perfecţiunea întruchipată, nu poţi să-i aduci vreo modificare! Şi nu s-a schimbat deloc de când e pe pă­mânt! Dar progresul le ia oamenilor minţile! De dra­gul banului se iscă conflicte şi răz­boaie, pentru că industria de armament aduce profi­turi uria­şe! La fel face şi industria de medicamente: la prima vedere, lumea crede că specialiştii lucrează să găseas­că noi leacuri pentru bolile omenirii, dar ei mai multe suferinţe produc, din cauza toxicităţii şi efectelor secundare date de medicamentele chimice! De dragul banului, tre­buie să producă ceva! Socie­tatea „de consum” în care trăim e dis­truc­tivă pentru om! Otră­veşte lumea cu bună ştiinţă, singu­rul scop fiind pro­fitul!

Celule pancreatice văzute la microscop, înainte și după tratamentul cu DIAVIT

Atunci, ce ar trebui să facem? Să devenim vege­tarieni cu toţii?

În urmă cu peste 40 de ani, am participat la deschiderea Insti­tutului Oncologic din Cluj şi nu existau copii cu cancer, nici de sto­mac, nici de colon! Acum nu mai încap în spi­tale! O adevărată tra­gedie, la care asistăm nepăsători! Cum a ajuns ţara noastră fruntaşă în Europa la acci­dente vasculare, cancer şi obezitate? Avem cel mai fertil pământ, dar zace nelu­crat! Fructele, legumele şi zarzavaturile autoh­tone ne pot salva, dar cineva trebuie să le producă, iar populaţia să le consume! Mă crucesc să văd că, în diabet, se scot fructele din alimentaţie. De ce? Pentru că sunt dulci? Astfel se limitează aportul de vitamine şi săruri minerale din organism, iar ele au un rol esenţial în menţinerea elasticităţii vaselor sanguine şi în buna funcţionare a organismului!
Îmi spunea o doamnă că a făcut trei operaţii pe cord şi am întrebat-o: „Câte fructe mâncaţi dvs. zil­nic?”. „Nu mănânc deloc”. „Păi, cine vreţi să vă ţină cordul sănătos, dacă nu mâncaţi fructe?” În mediul rural, părinţii şi bunicii noştri adunau fructele de sezon şi le mâncau! Fără fructe în alimentaţie, va­sele de sânge îşi pierd elasticitatea, ne creşte tensiu­nea arterială, apoi vasele mici se sparg în creier, ochi, cord, rinichi, extremităţi, în organele sexuale şi ficat... acestea fiind cele mai vascularizate organe din orga­nism! Exact acele organele unde apar şi „efectele se­cundare” ale diabetului! Dacă vrem să fim o naţie sănătoasă, trebuie să ne trezim şi să ne întoarcem la agricultura tradiţională, care ne poate salva.

Să înţelegem că fructele dulci pot ameliora efectele diabetului?

Bineînţeles! Dar schimbarea alimentaţiei după ani întregi în care ne-am hrănit cu chimicale nu ne va vindeca pancreasul. Se impune şi un tratament adecvat! A trata înseamnă a ameliora, a îmbunătăţi starea de sănătate a unui om. Dar în cărţi scrie că diabetul este boală incurabilă! Eu nu pot să cred şi să înţeleg asta, exceptându-i pe oamenii care trăiesc pentru a mânca şi atât! Eu am introdus obligatoriu în dieta diabetică fruc­tele dulci: struguri, mere, prune, pere, banane etc., indiferent cât sunt de dulci (deocamdată, nu sunt făcute de om!) cel puţin 0,5 kg zilnic, şi tot atâtea salate de crudităţi şi zarzavaturi, unde pe primul loc sunt cruciferele (varza cu familia ei). Apropo de salate: aproape un milion de români merg anual în Grecia, la mare, şi probabil tot atâţia în Turcia. Se bronzează şi vin acasă fericiţi! Dar oare niciunul nu vede că la fiecare masă sunt 10-15 feluri de salate de crudităţi? Nu suntem deloc recep­tivi la normalitate şi nu copiem obiceiurile sănătoase! Însă vitaminele şi sărurile minerale le luăm doar din aceste două grupe de alimente! Cine nu le consumă sigur ajunge bolnav!

Referitor la medicamentele antidiabetice mo­derne, aţi sesizat efecte terapeutice notabile în trata­mentul diabeticilor?

În 1997 s-a tradus în limba română o carte im­por­tantă, care se scrie poate o dată la 20 de ani: „Fi­zio­logia umană şi mecanismele bolilor”, de americanul Ar­thur G. Guyton, Editura Amaltea. În capi­tolul despre tratamentul diabetului se abordează tera­pia cu insulină, dieta, legătura dintre diabet şi obezitate. Se menţionează că „boala poate fi con­tro­lată prin simpla scădere ponderală”, că legătura din­tre tratament şi arterioscleroză este o anomalie a me­ta­bolismului lipidic şi, practic, se încheie cu coma dia­betică. Nu scrie nimic despre diabet de tip I şi diabet de tip II. De fapt, se înțelege că există diabet şi atât! Tratamentul se face diferit: cu insulină la copii şi tineri, cu tablete la adulţi şi vârstnici, iar în ultima fază se apelează tot la insulină! Dar şi tra­tamentul cu insulină ridică probleme! Ştiţi ce se în­tâm­plă? Există trei tipuri de insulină: insulină ra­pidă - care iese din organism în 6-8 ore, insulină len­tă - care se elimină din organism în 18-20 de ore şi Lantus - care ajunge în 3 ore la valoare maximă şi după 24 de ore e tot acolo (aceasta se foloseşte cel mai mult, mai ales la copii). Nu-i deloc normal, fiind­că organis­mul nu trebuie „scăldat” în insulină. La un om nor­mal, care mănâncă de trei ori pe zi, insulina este acti­vă în organism 2-4-6 ore, nu 24 din 24! Ce fac ceilalţi hormoni? Intră în concediu de odihnă? Ne­norocirea e că acest Lantus, după 24 de ore e tot în organismul bolnavului, care-şi face altă injecţie, că aşa i-a recomandat medicul. Ziua urmă­toare la fel, şi tot aşa, insulina se cumulează şi ajunge la valori foarte mari, ceea ce este periculos. Cât supravieţuieşte omul în felul acesta?
În boala diabetică există şi perioade în care orga­nis­mul îşi revine de la sine (aşa-zisa remisie), când glicemia se stabilizează la valoarea normală sau este aproape de normal. Dar în cărţile de medicină scrie aşa: „În timpul remisiei, este important să nu se oprească administrarea insulinei”. Cum vine asta? Mai departe, scrie aşa: „Ţinta terapeutică în remi­sie este păstrarea funcţiei celulelor beta pancrea­tice”. Cum păstrăm funcţia lor, când de fapt le blocăm? N-ar fi mai logic să oprim tratamentul cu insu­lină? Aflăm că insulina „protejează”, şi pancrea­sul are ne­voie de o perioadă de odihnă! Păi dacă nu lăsăm pan­creasul să producă insulină, nici n-o s-o mai facă vreo­dată, pentru că un organ nefolosit îşi pierde func­ţia! Nu sunt împăcat cu această abordare şi mă deran­jează mult că din tratamentul cu insulină nu putem scoate acest Lantus! Din cauza acestui tip de medicamente apar situaţii în care copiii fac hipo­gli­cemie – mama unui copil de 6 ani mi-a spus că i-a găsit insulinemia 87, când trebuia să fie maximum 20!

Ce înseamnă acest lucru? Că tratamentul dia­betului este greşit?

Vă spuneam că în cărţile de medicină scrie că diabetul este o boală incurabilă... Atunci, despre ce tratament poate fi vorba? Nu poate să afirme nimeni că tratamentul care se face azi, mai ales cu tablete, tratează diabetul. Din contră, îi înfundă mai rău pe bieţii bolnavi, pentru că Metformina (substanţă larg folosită la noi în ţară, în Agenda Medicală având 27 de denumiri comerciale) afectează funcţia renală și funcţia hepatică şi provoacă greaţă, vărsături, dureri ab­dominale, flatulenţă, scădere în greutate, diaree. Mai contează atunci că-i şi hipoglicemiant? Păi dacă unui om îi produci diaree, nici nu trebuie să-i faci altceva! Îl termini! Toate celelalte substanţe folosite în diabet sunt cam pe acelaşi calapod; doar numele-i schimbat! Sunt şi medicamente foarte scumpe, de exemplu Actos, care costă 200 de lei cutia cu 28 de comprimate şi conţine pioglitazonă, o substanţă despre care se ştie că agravează diabetul zaharat! Sunt convins că mulţi diabetici îl folosesc, totuşi! În diabet, doar tratamentul cu insulină este singurul care se apropie cât de cât de normal...

Pe ce vă bazaţi afirmaţiile?

În primul rând, pe cercetări experimentale prin care am demonstrat, încă din 2001, că insulele Lan­gerhans din pancreas şi celulele care îl formează se refac (Brevetul nr. 121369)! Apoi, mă bazez pe cele cinci teze de doctorat care au avut ca temă su­biecte din diabetul experimental. Rezultatul unei teze a fost publicat integral în Handbook of Type 1 Dia­betes - Mellitus, Etiology, Diagnosis and Treatment, NY 2010, pag. 491-501, ca noutate abso­lută! De asemenea, ne bazăm pe experienţele făcute pe animale, cu rezultate publicate începând din 1990, când am observat efectul hipoglicemiant al ERIDIA­ROM-ului pe purcei, pe miei şi pe iepuri. Apoi, pe abordarea originală în prevenirea acestei boli, prin schim­barea completă a regimului ali­men­tar şi inter­zicerea alimentelor industriale. Nu în ultimul rând, îmi sprijin afirmaţiile pe rezul­tatele obţinute de miile de oameni de toate vârstele, cărora, dacă respec­tă indi­caţiile şi urmează tratamen­tul natural, li se refac celu­lele pan­creasului şi se simt foarte bine.

D-le profesor, sunt foarte inte­resante obser­vaţiile dvs. ştiinţifice, dar cred că vă veţi pune în cap toţi medicii care tratează dia­betul!

Ştiu, dar pot să trăiesc cu gândul ăsta. Ştiţi vor­ba aceea: „Nimeni nu-i profet în ţara lui!” Me­dicina alopată ar trebui să aibă o altă abordare: să prevină apariţia acestei boli, nu să-i trateze efectele cu substanţe chimice, care pe de o parte repară cât de cât, dar pe alte zeci de căi mai mult strică echi­librul organismului.

Nouă, oamenilor „moderni”, în ce situaţii ne creşte glicemia?

Stresul de zi cu zi, de la şcoală sau de la serviciu, ne creşte glicemia. Consumul de dulciuri industriale, vaccinurile, anticoncepţionalele, tratamen­tele cu corticoizi şi multe altele sunt surse de creştere a glicemiei! Lipsa mişcării, dar şi banala febră ne mă­reşte glicemia! Din păcate, am acumulat multe obi­ceiuri proaste! Eu le dau oamenilor două pagini pe care sunt scrise toate substanţele şi obiceiurile care mă­resc glicemia. Dintre ele, cel mai periculos e să mâncăm seara târziu sau noaptea - obicei prost, do­bândit după ce s-a „obosit” toată ziua la televizor. Pe părinţii noştri îi oboseau sapa şi coasa, dar mâncau dimineaţa bine, că plecau la hotar. Acum, cine mai mănâncă dimineaţa? Toţi merg direct la serviciu! Ajunge omul seara acasă, pe la ora 21, şi abia atunci mănâncă! Când merge la medic, îl găseşte cu glicemie crescută... Mâine, poimâine la fel, şi tot aşa... până ajunge la diabet!
A venit o doamnă nevăzătoare la mine... Avea am­putate laba piciorului drept şi degetul mare de la pi­ciorul stâng. Picior diabetic, din cauza unor glicemii foarte mari... Am întrebat-o: „De când aveţi diabet?” „Din '80”. „Şi cu ce v-aţi tratat?” „Cu antidiabetice orale.” „La ce oră mâncaţi seara?” „Pe la 21-22. Dar de ce mă întrebaţi? Nu m-a întrebat nimeni asta!”. Deci ea şi-a tratat glicemia necores­punzător şi mult prea târziu, pentru a-şi păstra vede­rea şi picioarele...
Glicemia poate creşte dintr-o mie de cauze. Dar nu înseamnă că ai diabet dacă glicemia este ridicată! La fel se întâmplă cu adrenalina: face cineva un acci­dent de maşină şi trei zile are glicemia mare. Dacă-l vede un medic şi-i face analize, gata, zice că are dia­bet! Nu-i deloc aşa! Sedentarismul, stresul, adrena­lina, spitalizarea, tratamentul cu cortizon şi corti­coizi, intervenţiile chirurgicale măresc glicemia. La unele vaccinuri, reacţia firească postvaccinală este febra, iar temperatura crescută măreşte glicemia. Orice stres al organismului creşte glicemia! Consta­tăm variaţii ale glicemiei timp de 3 zile şi-i spunem omului că are diabet? Aşa abordăm noi diabetul?

Cifrele statistice sunt alarmante: există peste 1.500.000 de români diabetici. Se va putea preveni în viitor această maladie?

Nouă ne lipseşte educaţia, care trebuie începută cu copiii de la grădiniţă: ei ar trebui să cunoască toate fructele şi să le consume conştient, să ştie că sunt bune pentru sănătate! Educaţia în sănătate ar trebui in­trodusă în şcoli şi licee, astfel încât tineretul să conştientizeze beneficiile alimentaţiei sănătoase şi ale unui stil de viaţă cât mai apropiat de natură, iar viitoarele mame să afle că în timpul sarcinii trebuie să consume fructe şi legume crude, dacă vor să aibă un copil sănătos! Poate așa, tinerii vor renunţa la fast-food şi la alimentele industriale, care conţin chimicale. Dacă aş putea, aş impune obliga­tivitatea ca pe toate mesele din restaurante şi cantine să fie fructe!
Industria alimentară moder­nă permite folosirea a peste 3000 de aditivi alimentari în procesul de preparare a alimentelor - substanţe chimice considerate nedăunătoare pentru organismul uman. Oare chiar aşa să fie? Aditivii alimentari, co­loranţii, îndulcitorii, pigmenţii, aro­mele artificiale, ni­tra­ţii, nitriţii, con­servanţii, acidi­fianţii, emulsi­fi­cato­rii care menţin consistenţa pro­du­se­lor, agenţii de coacere, de îngro­şare, de înălbire, de afânare etc. pătrund în organism prin alimente preambalate şi uşor de preparat. Dar ce face ficatul nostru, suprasolicitat şi obli­gat să prelu­creze aceste substanţe, din­tre care multe au poten­ţial cancerigen? Cum reac­ţio­nează organismul co­piilor, care au nevoie de vita­mine, proteine, mi­nerale şi enzime naturale pentru creştere şi dez­voltare armonioasă, dar care sunt în­do­paţi cu dul­ciuri in­dus­triale de la cea mai fragedă vârstă? Ce se întâmplă cu embrionul uman, care este bombardat cu chimi­calele din hrana viitoarei mă­mici? Practic, aceste substanţe le ingerăm direct; dar lista poate continua cu hormonii folosiţi în creşterea plantelor şi anima­lelor (ca stimulatori), cu hormonii folosiţi ca erbicide, care sunt absorbiţi pasiv de planta erbici­dată, ajung în organismul fragil al bebe­lu­şilor şi se trans­formă în disruptori hormo­nali. Şi ne mai mirăm că se nasc copii autişti sau că devin supra­ponderali, hiperactivi ori au dificultăţi de concen­trare?...
Picătura de la streaşina casei cade pe beton şi, în timp, face o scobitură care se tot adânceşte. De ce? Pen­tru că perseverează! La fel se întâmplă cu chimi­calele din alimentaţie! Tot mai frecvent constatăm că omul modern şi civilizat face boli noi, necunos­cute generaţiilor anterioare, mai necivilizate! Omul modern trebuie să fie bolnav? Atunci unde e progresul? Deschideţi radioul sau televizorul – în 5 minute eşti „vindecat” de 5 boli! Re­clame care îţi induc ideea că, pentru orice afecţiu­ne, medicina modernă are o soluţie! Dar aceste reclame nu vând altceva decât false speranţe! Abia când ajunge omul la boală îşi dă seama că nu-i chiar aşa uşor să se vindece! Nu mă mir când aud că un tânăr sportiv, un student sau un elev cade pe stadion sau pe drum, răpus de accident vascular cere­bral! Sunteţi ziarişti: faceţi anchete în şcoli, în clubu­rile sportive, printre tineri, în general. Veţi rămâne uimiţi să aflaţi că ei au înlocuit de multă vreme stru­gurii, merele, perele sau prunele, cu energizante, al­cool şi sucuri industriale! Faceţi anchete printre studenţii de la Medicină! O să vă speriaţi să vedeţi cine va ajunge să ne trateze în viitor!
Părinţii nu mai răzbesc cu munca, bunicii nu mai sunt ascultaţi! Tinerii „învaţă” de pe internet şi cred că ştiu totul! Sunt ziare în care, periodic, sunt abor­date probleme de sănătate, lucru lăudabil, dar nimeni nu spune că baza sănătăţii individuale începe cu profilaxia! Ar trebui mobili­zaţi toţi factorii implicaţi în educaţia sănătoasă a ţării, impli­caţi şi viitorii părinţi pentru nou născuţi! Copiii de grădiniţă, şcolarii şi studenţii ar trebui să aibă cursuri speciale de alimentaţie sănătoasă. Educatorii, profe­sorii, medicii de familie şi familia trebuie să pună ac­cent pe importanța hranei, pentru că un obicei deprins în copilărie se păstrează în timp, de­vine un mod de viaţă! Ce se înţelege prin alimentaţie sănătoasă? Hrană naturală, obţinută din lucratul pă­mântului: legume, fructe, zarzavaturi, ce­reale.
Al doilea lucru extrem de important în menţinerea sănătăţii este mişcarea. În şcoli, orele de educaţie fizică sunt bagatelizate, copiii aduc scutiri medicale obţinute fraudulos de părinţi, în ideea că astfel vor avea timp să se pregătească mai mult la alte obiecte de studiu, considerate mai importante. Însă un copil obez, ruşinat de propriul aspect şi cu multi­ple probleme de sănătate rezultate din excesul pon­deral nu va ajunge niciodată „olimpic”! Aţi observat că nici nu mai avem de unde alege sportivi? Pe vremuri, în orice sat era un teren de sport, se făceau competiţii între clase, sate, comune, oraşe. Sportul avea importanţa lui, în pri­mul rând pentru sănătate. Treptat, ne-am lenevit. Co­­piii sunt ocupaţi cu internetul şi televizorul, adul­­ţii cu lenea. Oamenii de vârsta a treia greşesc şi ei: „Dacă m-am pensionat, nu mai fac nimic! Mă odihnesc după o via­ţă de muncă!”. Şi chiar nu mai fac ni­mic! Vegetează în faţa televizorului! Ob­servaţi o familie de pensionari: foarte repede, soţul se îmbol­năveşte, face o pe­ri­oadă tratament şi se duce! Diabetul, obezitatea, accidentul vascular îl ucid. Pen­tru că dintr-o dată devine sedentar! Soţia face aprovi­zionarea zilnică, face curăţe­nie, spală, duce gunoiul... El doar stă. Şi ajunge bine!

Din relatările cititorilor noştri, ştim că rezul­tatele tratamentului dvs. sunt peste aşteptări... Este de ajuns o astfel de cură naturală pentru a controla dia­betul?

V-am explicat că n-am vrut să mă ocup de diabet. Am fost obligat de reacţia oa­menilor! Prac­tic, a existat o întâmplare care m-a făcut să studiez dia­betul sistematic. M-a intere­sat cu ce pot să scad gli­cemia şi cu ce pot să repar pancreasul. Elaborasem dieta antidiabe­tică, aveam deja Eridiarom-ul şi lu­cram la un nou produs din cătină. M-am întrebat: „Ce-ar fi să com­bin cele două produse?”. Aşa am ajuns la Diavit... Ex­perienţele făcute ulterior pe animale mi-au dau si­gu­ranţă. Am monitorizat apoi 50 de bolnavi volun­tari, trataţi cu Diavit, după 6 luni de la întreruperea oricărui tratament antidiabetic. Le-am cerut pacienţi­lor să-şi determine insulinemia şi peptidul C - para­metri relevanţi pentru diabet. Toţi aveau rezultate ex­celente! Până şi leziunile retiniene se amelioraseră simţitor!


Cu DIAVIT şi regim alimentar se tratează concomitent şi boala diabetică şi afecţiu­nile cauzate de aceasta?

Diabetul nu este, practic, o boală! După atâţia ani de cercetare şi mii de bolnavi trataţi doar cu die­tă şi Diavit, am ajuns la concluzia că mai de­grabă e rezultatul unei alimentaţii dezastruoase! O groază de oameni sunt afectaţi de hiperglicemie, iar urmările sunt catastrofale: amputări, orbire, obe­zi­tate, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni asociate! Am salvat sute de oameni de la amputări cu toate că erau într-o stare destul de gravă! Alţii au scăpat de orbire! După tratament, retina îşi revine la normal, pentru că se reface elasticitatea vaselor şi edemele se retrag, deci nu e vorba de o leziune în ochi! Într-o teză de doctorat am abordat „ochiul în diabetul ex­pe­rimental” şi am multe date interesante, unele în con­tradicţie cu tratamentele oftalmologice care se fac astăzi.

La final, aveţi vreun sfat pentru cititorii noştri?

Să fie înţelepţi şi să-şi educe sănătos copiii. Dar mai ales să fie atenţi la alimentaţie, pentru că de aici ni se trage toată nenorocirea! Pe lungul drum al in­dustrializării şi al vieţii moderne, am devenit din ce în ce mai sensibili la factorii externi, pentru că sistemul imunitar, care ar trebui să se ocupe de buna funcţionare a organismului, a fost ani la rând bom­bardat cu substanţe toxice din hrană şi mediul înconju­rător, care l-au slăbit în timp. Ne luptăm cu atâtea boli auto­imune, cu alergii greu de tratat, pentru că paznicul organis­mului este otrăvit şi nu mai ştie ce să facă atunci când ne confruntăm cu infecţii, boli sau func­ţionarea deficitară a unor organe şi sisteme. Ne-am îndepărtat de poruncile divine şi ne-am pierdut per­fecţiunea! Măcar de-am avea mintea românului cea de pe urmă, să ne întoarcem la natură şi la hrana sănătoa­să, ce ne pot salva de la dezastrul bolilor ce ne copleşesc!

Sursa: aici

Interviuri cu prof.dr. Roman Morar






miercuri, 25 mai 2016

Cele patru picioare ale mesei sănătății




CELE PATRU PICIOARE ALE MESEI SĂNĂTĂȚII

Motto: Fiecare om este creatorul sănătății sau bolii sale. Buddha

S-ar putea să credeți că eu, ca medic cardiolog, îmi petrec timpul meu cu pacienții discutând chestiuni tehnice, într-un limbaj medical complicat. În realitate, cel mai mult le vorbesc despre cele patru picioare ale mesei: masa sănătății. Le explic pacienților că sănătatea lor este ca o masă. Și, întocmai ca o masă solidă, ea are patru picioare egale și solide. Iar dacă unul este mai lung sau mai scurt, masa se clatină și, în final, se rupe. Iată care sunt cele patru picioare care ne mențin sănătatea stabilă:

1. Alimentația
Primul meu sfat medical este să aibă grijă ce mănâncă. Să fie atenți la ce bagă în gură. Să-i fac pe pacienții mei cu probleme cardiace să se gândească la mâncare este primul meu pas.


De curând, am examinat abdomenul unui bărbat obez. L-am întrebat: „Ce-i asta?”, uitându-mă la burta lui imensă. A răspuns soția în locul lui: „E brânză, biscuiți, cipsuri”. Okay, mi-am spus eu, e și ăsta un progres. Apoi l-am sfătuit să elimine definitiv din alimentație preparatele de tip fast-food. La următoarea vizită pierduse deja câteva kilograme în greutate. „N-ar fi trebuit să mănânc atât de mult junk-food”, mi-a spus el. Atunci când începi să te gândești la ceea ce bagi în gură, alegerile sănătoase vin de la sine. De pildă, după ce reduci cantitatea de sare, nu după multă vreme, mâncarea de la restaurant nu ți se mai pare atât de gustoasă. Și același lucru se întâmplă cu alimentele dulci și cu porțiile uriașe pe care le comandai odată.

2. Exercițiul fizic
Studii după studii au demonstrat beneficiile exercițiului regulat. Notați că am folosit termenul „exercițiu”, nu „activitate fizică”. Exercițiul fizic este o activitate susținută, care vă face să respirați adânc și să transpirați. Am început să scriu „Exersați-vă corpul” pe panourile din cabinetul meu și pe foile de prescripții medicale. Le spun pacienților mei să considere exercițiul fizic ca pe un medicament pe care trebuie să-l ia în fiecare zi.


Fiind eu însumi un sportiv toată viața și participând la curse de biciclete, am învățat câteva secrete despre exercițiul fizic. Unul dintre ele este să alegi un tip de exercițiu fizic de care să nu trebuiască să te lași vreodată. Cei mai mulți oameni ajunși la vârsta a doua sau a treia nu vor să se supună zilnic unui program de antrenament de cazarmă. Tot în acest sens, un alt lucru pe care-l prescriu pacienților mei este să-și aloce zilnic un anumit timp pentru exersarea corpului. Aceasta însemnă că exercițiul fizic nu trebuie să fie ceva în plus, câteodată, când au timp, ci „asta-i ora mea din zi pentru sănătate”.

3. Somnul
Când îi întreb pe pacienții mei sănătoși cum dorm, toți îmi spun că își mențin un orar regulat și dorm bine. Oamenii sănătoși n-au probleme cu somnul, pentru că un somn bun este cheia sănătății. Cei care se odihnesc bine toată noaptea se duc la culcare întotdeauna la aceeași oră și nu au plasme TV în dormitor. Somnul trebuie să fie ca un medicament pe care-l iei zilnic, pentru sănătate. Foarte mulți cercetători leagă problemele cu somnul, mai ales apneea, de boli, precum hipertensiune, boli de inimă și depresii. Și tot mai mulți medici, înainte de a recomanda proceduri cardiace, întreabă pacientul și caută cauza tulburărilor de somn.

4. Atitudinea
Recent, un pacient mai vechi, cu probleme de ritm cardiac, mi-a spus la ultimului consult că i-au dispărut simptomele. Când l-am întrebat ce-a făcut diferit în acest timp, mi-a răspuns: „Am decis să-mi schimb atitudinea”. L-am întrebat ce vrea să spună cu asta. Mi-a spus: „Am abordat stresul zilnic diferit. Mi-am dat seama că supărarea și îngrijorarea mă omoară. Am început să muncesc mai puțin. Mi-am făcut timp pentru exerciții fizice și mi-am impus să văd și partea bună a lucrurilor. Cam după o lună, problema mea cu inima s-a rezolvat de la sine”.


Așadar, fiecare supărare, fiecare criză de nervi mai pune un lemn pe foc, iar în final focul mistuie totul. Nu vreau să sugerez aici că atingerea unei sănătăți mentale și a fericirii e ceva ușor. Vă spun doar că legătura creier-inimă este foarte puternică. Noi, cardiologii, nu tratăm doar o inimă fizică, ci și una umană. Și, deși medicamentele și aparatura domină specializarea medicală numită cardiologie, eu aș pune în capul listei metodelor de tratament ale inimii bunătatea, generozitatea, iertarea și iubirea.

Observați, vă rog, firul comun care leagă cele patru picioare ale mesei sănătății: fiecare necesită un plan. Credem că suntem o națiune de oameni mai norocoși decât alții. Avem acces la o abundență de alimente, la mijloace de transport rapide și la nenumărate distracții. Dar trebuie să ne facem un plan prin care să ne opunem acestui lux dăunător. Sănătatea, ca și construirea unei mese, necesită un plan de acțiune.

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

marți, 5 aprilie 2016

ADN-ul este influențat de cuvinte și vibrații




ADN-UL ESTE INFLUENŢAT DE CUVINTE ŞI VIBRAŢII

Cercetări ruseşti recente au găsit explicaţia unor fenomene ca intuiţie, clarviziune, autovindecări, vindecări spontane, influenţa mentalului asupra vremii etc. Grazyna Fosar şi Franz Bludorf demonstrează că ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte, gânduri şi anumite frecvenţe. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicină, în care ADN-ul poate fi reprogramat fără a-l secţiona şi fără a înlocui anumite gene. Chirurgia genetică are deci un concurent redutabil! Se ştie că doar 10% din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar această mică parte a făcut obiectul cercetărilor occidentale, deja cunoscute şi popularizate. Restul de 90% a fost considerat „material de balast”, adică fără importanţă. Cei doi cercetători ruşi au pornit însă de la ideea că natura nu este niciodată risipitoare. Ei s-au alăturat unor lingvişti şi geneticieni hotărâţi să descopere rolul celei mai mari părţi din adenomul uman. Rezultatele şi concluziile lor sunt extraordinare pentru umanitate!

Cuvintele care vindecă

Graznya Fosar a studiat astrofizica, iar Franz Bludorf matematica şi fizica. Ulterior, ei şi-au extins cercetările în domeniul hipnozei. Cercetările lor se axează în principal pe fizica post-cuantică, geomanţie şi influenţa mediului asupra câmpurilor electromagnetice. Sunt autorii mai multor cărţi de ştiinţă popularizată şi de ştiinţe de graniţă. Rezultatele experimentelor celor doi confirmă faptul că ADN-ul uman nu este doar responsabil de alcătuirea corpului nostru, ci serveşte şi ca depozit de informaţii şi cale de comunicare. Adică un alt fel de Internet. Exact ca Internet-ul, ADN-ul nostru poate distribui informaţie în reţea, poate prelua informaţie din reţea şi poate stabili contacte cu alţi participanţi la reţea. Lingviştii ruşi au descoperit că întregul cod genetic, îndeosebi partea de 90% declarată inutilă de occidentali, respectă aceleaşi reguli folosite în toate limbile umane. Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul în care cuvintele formează fraze şi propoziţii), semantice (sensul cuvintelor) şi cele gramaticale de bază. Ei au descoperit că moleculele alcaline din ADN respectă regulile gramaticale obişnuite folosite în toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbile nu au apărut la întâmplare, ci sunt rezultatul ADN-ului.

Biofizicianul şi biologul rus Piotr Gariaev şi colegii săi au explorat și comportamentul vibraţional al ADN-ului, adică efectul anumitor frecvenţe asupra acestuia. Concluzia lor este stupefiantă: cromozomii vii funcţionează exact ca şi calculatoarele holografice/solitonice, folosind radiaţie laser generată endogen chiar în interiorul ADN-ului! Cu alte cuvinte, grupul de cercetători a reuşit să moduleze anumite vibraţii pe o rază laser, cu care au influenţat ADN-ul şi informaţia genetică. Şi, din moment ce structura ADN-ului este aceeaşi cu cea a limbajului uman, se pot folosi direct cuvinte şi propoziţii pentru a influenţa ADN-ul, nefiind nevoie de nici o decodificare.

Acest lucru a fost demonstrat experimental! ADN-ul viu (din ţesuturi, nu in vitro) reacţionează prompt la razele laser modulate prin cuvinte şi propoziţii şi chiar şi la unde radio, dacă se folosesc frecvenţele corespunzătoare. În acest fel, se explică ştiinţific de ce afirmaţiile, hipnoza şi gândirea pozitivă pot avea efecte atât de puternice asupra omului. Este deci normal şi natural ca ADN-ul să reacţioneze la limbaj. În timp ce cercetătorii occidentali extrag „chirurgical” anumite gene din lanţul ADN şi le introduc în altă parte pentru a corecta un defect genetic, ruşii lucrează entuziaşti la dispozitive care le permit să influenţeze metabolismul celular prin frecvenţe radio şi luminoase corespunzătoare, şi astfel să repare defecte genetice şi să vindece anumite boli.

Grupul de cercetători al lui Gariaev a reuşit să demonstreze că, folosind această metodă, pot fi reparaţi cromozomii afectaţi de razele X. Mai mult, ei au captat modele informaţionale dintr-un ADN şi le-au transmis altuia, în acest fel reprogramând celulele pentru un alt genom. Au transformat embrioni de broască în embrioni de salamandră, doar prin transmiterea modelului informaţional corespunzător! În acest fel, întreaga informaţie a fost transmisă fără vreun efect secundar de tipul celor întâlnite în practicile occidentale. Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari revoluţii în ştiinţa medicală, care va duce cu siguranţă la transformări uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obţinute doar prin folosirea vibraţiilor şi a limbajului în locul tehnicilor oarecum barbare de chirurgie moleculară. Aceste experimente arată imensul potenţial al geneticii vibraţionale, care are, evident, o mai mare influenţă în formarea organismelor, faţă de procesele biochimice ale secvenţelor alcaline din ADN (partea de doar 10 % din total).

Învăţătorii spirituali şi ezoterici cunosc de mii de ani faptul că corpul uman este programabil prin limbaj, cuvinte şi gând. Acum s-a demonstrat şi explicat ştiinţific acest lucru. Desigur, frecvenţa folosită trebuie să fie cea corespunzătoare. De aceea, nu oricine are întotdeauna succes sau obţine rezultate de aceeaşi anvergură. Omul trebuie să lucreze asupra proceselor interioare şi să obţină o anumită maturitate spirituală pentru a putea stabili o comunicare directă şi conştientă cu ADN-ul. Cercetătorii ruşi lucrează la un dispozitiv care va asigura succesul, cu condiţia folosirii frecvenţei corecte.

Fiecare îşi face propria revoluţie interioară

Un om cu o conştiinţă spirituală înaltă nu are nevoie de niciun fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-şi reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem face asta, iar ştiinţa o confirmă! Cercetătorii ruşi au descoperit că ADN-ul uman creează tipare morfologice în vid şi produce aşa-numitele „găuri de vierme” magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor „poduri” Einstein-Rosen, care se găsesc în apropierea găurilor negre cosmice şi care fac legătura între două puncte foarte îndepărtate, un fel de scurtătură. Ele sunt ca nişte tuneluri, având capetele în diverse zone din cosmos, prin care informaţia poate fi transmisă în afara legilor spaţiului şi timpului. ADN-ul atrage astfel de informaţii din macrocosmos şi le transmite conştiinţei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat radio capabil să recepţioneze mai multe posturi diferite, în funcţie de frecvenţa pe care ele emit. Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient în starea de relaxare profundă. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstrucţionează procesul, iar informaţiile primite sunt distorsionate sau inutile. Natura foloseşte hipercomunicarea de milioane de ani. Dar omul modern cunoaşte doar o mică parte, numită intuiţie.

Un exemplu din natură: în cadrul unui muşuroi de furnici, dacă regina este separată spaţial de colonie, furnicile continuă să construiască muşuroiul conform planului iniţial. Dacă însă regina e omorâtă, întreaga activitate din colonie se opreşte. Nicio furnică nu ştie ce să mai facă. Se pare că regina transmite furnicilor ce şi cum să facă prin intermediul conştiinţei de grup, iar furnicile o ascultă orbeşte, ca şi cum n-ar avea conştiinţă proprie. Omul experimentează acest fel de hipercomunicare atunci când are o intuiţie sau o inspiraţie. Timp de mai multe zeci de luni, un bărbat de 42 de ani visa noaptea că este conectat la un sistem de informaţii de tip CD-ROM. În acest mod, i-au fost transmise cunoştinţe verificabile din diverse domenii, iar el le verifica dimineaţa. O adevărată cascadă de informaţii - ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei lui de cunoaştere şi atingeau detalii tehnice despre care el nu ştia nimic.

Efectul de ADN fantomă

Hipercomunicarea generează efecte spectaculoase atât în ADN, cât şi în fiinţa umană. Cercetătorii ruşi au iradiat o mostră de ADN cu lumină laser, şi pe ecranul aparatului a apărut modelul de undă care era de aşteptat. Atunci când au scos mostra de ADN, forma undei nu a dispărut, ci a continuat să existe! Mai multe experimente de acest fel au arătat că forma de undă este generată de mostra îndepărtată, al cărei câmp energetic rămâne. Acest efect a fost numit „ADN fantomă”.

„Găuri de vierme” microscopice

Cercetătorii au descoperit că energia din afara spaţiului şi timpului obişnuit continuă să „curgă” prin „găurile de vierme” activate, chiar şi după ce ADN-ul este îndepărtat din experiment. Şi în jurul oamenilor capabili de hipercomunicare s-au detectat câmpuri electromagnetice inexplicabile. Dispozitive electronice ca CD playere pot înceta să funcţioneze timp de câteva ore. Pe măsură ce câmpul electromagnetic dispare, dispozitivele revin la funcţionarea normală. Terapeuţii cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cât atmosfera este mai încărcată iar energia mai mare, cu atât şansele ca aparatul de înregistrat să se oprească devin mai mari, iar butonarea aparatului nu-l va repune în funcţiune decât după câteva ore, atunci când energia a dispărut.

În cartea lor, Inteligenţa conectată, Grazyna Gosar şi Franz Bludorf explică aceste fenomene clar şi precis. Ei citează surse care afirmă că în trecut, umanitatea era conectată foarte strâns, la fel ca şi celelalte forme de viaţă, având o conştiinţă de grup şi acţionând ca un organism unitar. Însă, deoarece în timp au experimentat şi conştiinţa individuală, oamenii au uitat aproape total de hipercomunicare.

Conştiinţa de grup superioară

În acest moment, la nivel de umanitate, conştiinţa individuală este relativ stabilă şi se poate crea o nouă formă de conştiinţă de grup, cu adevărat superioară, în care putem avea acces la întreaga informaţie prin intermediul rezonatorului biologic prezent în fiecare celulă din corpul nostru - ADN-ul - fără să fim forţaţi sau manipulaţi de la distanţă în ceea ce priveşte informaţia în sine. Ca şi în internet, ADN-ul nostru poate să-şi transmită propriile informaţii în această vastă reţea care este VIAȚA, poate să primească informaţii din această reţea şi poate chiar să stabilească contacte directe cu alţi participanţi la reţea.

Vindecările miraculoase de la distanţă, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu uşurinţă şi în mod natural. De exemplu, unele animale de companie cunosc dinainte când se vor întoarce acasă stăpânii lor. Faptul poate fi interpretat prin prisma hipercomunicării şi a conştiinţei de grup. Nicio conştiinţă colectivă nu poate fi folosită la nesfârşit fără o conştiinţă individuală. Altfel, ne-am întoarce la o stare primitivă, în care instinctul de turmă ar putea fi extrem de uşor manipulat.

În acest moment, hipercomunicarea înseamnă ceva cu totul diferit: cercetătorii spun că, dacă oamenii (care dispun de o conştiinţă individuală) îşi vor regăsi accesul la conştiinţa de grup, vor avea puteri de creaţie supraumane, cu care vor putea modela întreaga viaţă de pe planetă. Cert este că umanitatea se îndreaptă spre o astfel de conştiinţa de grup superioară. Se estimează că 50% dintre copiii care se nasc au mari probleme la şcoală. Ei sunt cunoscuţi sub numele de „copii indigo” datorită aurei lor de această culoare, ce indică o înaltă conştiinţă şi o puritate exemplară.

În acelaşi timp, se nasc din ce în ce mai mulţi copii cu puteri de clarviziune (conform cărţii Copiii indigo din China de Paul Dong). Aceşti copii ne învaţă pe noi, adulţii, ce înseamnă conştiinţa de grup superioară, prin exemplul personal. De pildă, de regulă, fenomenele atmosferice nu pot fi influenţate de un singur om, dar de o conştiinţă de grup, da! Nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influenţată de frecvenţele de rezonanţă ale Pământului, aşa-numitele frecvenţe Schumann. Acestea sunt exact aceleaşi frecvenţe produse în creierul nostru, iar atunci când mai mulţi oameni acţionează în sincronicitate, la unison, se formează un efect similar luminii laser, acela de manifestare „în aceeaşi fază”. Aşa se explică în termeni ştiinţifici cum poate fi influenţată vremea!

Cercetătorii conştiinţei de grup au formulat teoria „civilizaţiei de tip I”. O umanitate care a trecut la stadiul conştiinţei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu şi nici nu ar duce lipsă de energie, pentru că ar avea un control natural şi firesc asupra tuturor energiilor şi proceselor de pe planetă. Aceasta include şi un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o „civilizaţie de tip II” ar putea avea control asupra energiilor din întreaga lor galaxie.

Conştiinţa de grup superioară creează ordine

Şi acum, o adevărată bombă: atunci când un număr foarte mare de oameni se concentrează asupra unui scop comun, de pildă un meci de fotbal, Crăciunul sau alte evenimente de anvergură, s-a demonstrat experimental că generatoarele de numere aleatoare încep să ofere numere ordonate. Cu alte cuvinte, o conştiinţă de grup ordonată creează ordine în întreg mediul! Experienţe făcute în universităţi au demonstrat că lumea fizică şi cea mentală sunt conectate şi interdependente! ADN-ul este, practic, un superconductor organic, care funcţionează la temperatura corpului, spre deosebire de super-conductoarele artificiale, care necesită temperaturi foarte joase, între -200 şi -400°C. Superconductoarele sunt capabile să stocheze lumină şi deci informaţie. În acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate reţine şi transmite informaţie atât de bine. În ceea ce priveşte aşa-numitele „găuri de vierme” (wormholes) acestea sunt în mod normal foarte instabile şi dispar într-o o fracţiune de secundă. În anumite condiţii însă, găurile de vierme se pot organiza de la sine, formând zone de vid în care, de pildă, gravitatea se poate transforma în electricitate. Astfel de zone sunt ca nişte mingi radiante de gaz ionizat, care dispun de o energie imensă.

Puterea conştiinţei

Există anumite zone în Rusia unde aceste mingi radiante apar foarte des. Ruşii au început programe masive de cercetare, care au dus la câteva concluzii uimitoare. Foarte mulţi oameni cunosc aceste zone de vid sub forma unor mingi strălucitoare, care apar pe cer. Le privesc şi se întreabă ce-ar putea fi. „Odată, am gândit: Salut! Dacă sunteţi OZN-auţi, zburaţi în triunghi. Şi, dintr-o dată, sferele au format un triunghi. Cu altă ocazie, le-am spus să accelereze de la zero la viteza infinită, şi aşa au făcut. Evident, am crezut că sunt OZN-uri. Prietenoase, din moment ce au făcut ce le-am rugat eu, ca să-mi facă pe plac”. Acum, ruşii au aflat că aceste mingi pot fi ghidate prin gând, deoarece s-au detectat frecvenţe foarte joase în jurul lor, similare cu cele produse de creierul nostru. Datorită acestei similitudini, sferele reacţionează la gândurile noastre!

Trebuie să vă avertizez că nu-i o idee prea bună să sari pe una dintre aceste mingi, dacă e aşezată pe sol, pentru că energia pe care o deţine este aşa de mare, încât ar putea să-ți provoace mutaţii genetice. Se ştie de pildă, că mulţi învăţători spirituali produc sfere vizibile de energie atunci când se află în stări adânci de meditaţie, declanşând stări plăcute şi înălţătoare spiritual. Este deja celebru cazului unui învăţător spiritual care medita pe scaunul lui. Când cineva l-a fotografiat, în poză nu s-a văzut decât un nor alb, strălucitor, ca o ceaţă. Pur şi simplu, aceste fenomene trebuie să fie în legătură cu gravitaţia şi antigravitaţia, cu acele găuri de vierme care sunt stabilizate prin gând, şi cu hipercomunicarea, adică legătura cu energii din afara structurii noastre spaţio-temporale obişnuite. Generaţiile anterioare, care au avut astfel de experienţe de contact prin hipercomunicare şi sfere luminoase, le numeau experienţe cu îngeri, deşi se crede că multe din aceste interacţiuni au fost doar transferuri de energie spirituală dinspre sfere înspre om.

Ştiinţa oficială cunoaşte deja zone pe planetă cu anomalii gravitaţionale (ce contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Până acum, devierea gravitaţională era de sub 1% din valoarea totală a câmpului. Recent, s-au descoperit alte zone, care au o anomalie gravitaţională de 3-4%. Una dintre acestea este Rocca di Papa, la sud de Roma. Acolo, obiecte de diferite forme, de la sfere până la autobuze (da, nu e o greşeală de tipar), se înalţă spre cer.

Surse:
Vernetzte Intelligenz - Grazyna Fosar și Franz Bludorf, http://www.fosar-bludorf.com/

luni, 16 martie 2015

Postul alimentar ca terapie + documentar (RO)


POSTUL ALIMENTAR CA TERAPIE

Dacă pentru combinarea corectă a alimentelor literatura de specialitate este deosebit de săracă, privitor la post, situația este exact inversă: s-au scris biblioteci întregi. Dar ce este postul? Și mai ales postul total? Din „Evanghelia păcii” aflăm că există un singur fel de post – ajunatul – auto-înfometarea, adică abținerea de la orice fel de aliment. Această metodă se poate aplica în toate bolile și suferințele, ducând întotdeauna la vindecarea bolnavilor. În textul Evangheliilor ortodoxe sau catolice de astăzi se găsesc doar referiri la post, prin acest termen înțelegându-se abținerea de la mâncatul anumitor mâncăruri, de pildă carne, ouă și lapte, în anumite zile, ca miercurea și vinerea, și până la șapte săptămâni înainte de Paști și Crăciun. Nicăieri nu există vreo descriere a postului așa cum a fost el cerut în religie. Cine a făcut această schimbare de la postul total la post? Când și de ce? E posibil să nu găsim niciodată răspunsul la aceste întrebări și să ne mulțumim a constata că reducționismul dogmatic al religiei este tot atât de vinovat de suferința actuală a omenirii, ca și cel al științei materialiste carteziene. Deoarece postul în înțeles dogmatic ar avea ambiguități, ne vom folosi de termenul „post total” [n.n.: noi, românii, îi spunem „post negru”] cu înțelesul de ajunare sau de auto-înfometare terapeutică (pentru a o diferenția de greva foamei).


Doctorul Otto Buchinger arată că repausul alimentar este vechi de când a apărut omul pe pământ: „Este sigur că cea mai veche boală a fost provocată de greșelile de hrănire, iar cel mai vechi leac a fost înfometarea”. În introducerea la cartea sa „Cura de înfometare şi metodele sale auxiliare sub formă biologică” (Das Heilfassen und seine Hilfemethoden als Biologischen Weg), el arată că în trecutul omenirii au existat două feluri de post total: posturile propriu-zise, ca metodă de vindecare și posturile religioase, în fond însă, fiind cam același lucru. Postul religios și cel de vindecare mergeau mână-n mână în culturile vechi, pentru că medicina lor ținea de magia albă și pentru că regii, preoții, inițiații și adepții dobândiseră de mult timp experiență în această direcție, anume că posturile severe nu numai că vindecau trupul de boală ci chiar, cu același succes, elibera omul de obsesiile chinuitoare.

Așa de mult depinde sănătatea trupului de cea sufletească, atât de strâns sunt legate între ele, încât acest lucru nu poate fi neglijat nici de oamenii simpli, nici de instruiții psihoterapeuți moderni. Otto Buchinger menționează o serie de sfinți părinți ai Bisericii creștine care țineau des posturi îndelungate. El mai spune că pelerinii mahomedani, când merg la Mecca, trebuie să postească total trei zile înainte și șapte zile la înapoiere, iar în Iudeea existau sectele Esenienilor și Nazarinenilor care, în contrast cu poporul iubitor de carne, trăiau vegetarian, lipsindu-se de alcool și obișnuind posturi severe, de 40 de zile.

Utilizarea postului total în scop curativ a continuat fluctuant, dar cu o relativă dezvoltare până la începutul secolului al XIX-lea. Acest secol a fost dominat de școala de patologie materialistă a profesorului Wirchow și a urmașilor săi: Liebig, Weit, Meleschote, Feuerbach, Buchner, care au făcut să amuțească toate vocile favorabile vindecării prin post total. De pretutindeni se înălțau voci care criticau acest fel de vindecare. Chiar și bolnavii cu febră mare erau hrăniți bine. Francezul Chossat vorbea despre nonsensul postului în timpul febrei. Durian interzicea postul nu numai în stările febrile, ci și în cazurile de reumatism. Astfel, în ultima treime a secolului al XIX-lea, tratamentele prin post total fuseseră complet înlăturate din rândul artelor de vindecare. Așa au stat lucrurile cam până în anii 1880. S-a întâmplat atunci ca doi medici americani să redescopere vechiul post total vindecător. Doctorul Henry S. Tenner a fost primul care a îndrăznit să reintroducă tratamentul prin post total în terapeutica de purificare a organismului, el însuși supunându-se unei înfometări de 40 de zile, sub supravegherea mai multor colegi, pentru a dovedi lipsa de pericol a unui post absolut, îndelungat.

Al doilea medic american care a forțat ușa spre un nou mod de a privi tratamentul prin post total a fost dr. Dewey din Meadville, Pennsylvania, care lucra la spitalul din Chattanooga. El a scris o serie de cărți de o valoare neprețuită, câștigând un mare număr de adepți. Dr. Buchinger citează cazul unei fetițe tratată prin post total de dr. Dewey, care a produs o mare senzație. Cazul a fost următorul: Fetița suferea de multă vreme de dispepsie. A căpătat în plus și tifos, ca urmare vomitând orice mâncare i se dădea, inclusiv apa. A fost supusă unui post total de 35 de zile, după care pulsul și temperatura au revenit la normal, iar limba tot atât de curată ca a unui nou născut. Fetița s-a însănătoșit complet! După aceasta, dr. Dewey a tratat nu numai bolile acute, ci și pe cele cronice prin posturi totale de 3, 4 sau 5 săptămâni, având un asemenea succes, încât societatea medicală și presa medicală din Statele Unite au avut o dezbatere cu privire la această metodă de tratament. Cu toate acestea, medicina „oficială” a stârnit o furtună contra metodei prin post total, acest mod de vindecare nefigurând în analele ei. Au urmat o serie de alți mari adepți ai postului total în Rusia, Franța, Germania etc.: dr. von Seeland, dr. Adolf Meyer, dr. Sigmund Müller.

În Franța, dr. Guelpa a înregistrat succese răsunătoare în tratarea prin post total în diabet, astm, bronșită, bolile de stomac, intestin și ficat, constipațiile cronice, feluritele erupții ale pielii și chiar artrite și inflamații ale ochilor. Tot în acea vreme, doctorul Just, conducătorul Sanatoriului Junghom din Harz, a combinat tratamentul vegetarian de crudități cu postul total, cu rezultate deosebite. În sfârșit, astăzi există o lungă listă de medici partizani ai postului total. Între diferitele școli de medicină în care se aplică această metodă terapeutică există, firește, unele deosebiri de durată sau detaliu (de pildă, apă simplă, apă distilată, alte lichide, sucuri de legume, aplicări de clisme sau nu, purgative etc.). După durată, în Anglia și SUA se practică postul total de 30 de zile, în Germania de 21 de zile, iar în Franța de 14 zile. „Clasicii” mai moderni ai postului total sunt: Suvorin, Nicolaev, Bragg, Buchinger, Waerland. Între aceștia, trebuie să-i fim recunoscători medicului militar german Otto Buchinger pentru minunata sistematizare și rezumare a fiziologiei postului total, exprimată cel mai clar cu putință:

Organismul nostru fiind obișnuit cu introducerea regulată a substanțelor energetice pe traiectul digestiv, o întrerupere intenționată a acestei aprovizionări este o măsură care are efecte profunde. Din ziua în care lipsim pe cineva de hrană (cu excepția apei și puține sucuri de fructe), corpul este supus unor legi noi, în care trebuie să facă apel la măsurile de urgență, iar în această privință, el nu este lipsit de posibilități. Este folosită rezerva de glicogen a ficatului, precum și alte substanțe nutritive prezente în sânge. Acestea pot întreține funcțiile organismului timp de trei zile. Întregul metabolism se ajustează, făcând maximum de economie, după care corpul atacă depozitele de substanțe proteice. Pentru aceasta, el se folosește de țesuturile și substanțele care constituie agenți morbizi, de stingherire, în celule, cum ar fi tumefierile, depunerile de substanțe străine, precum și tot ce este putred, slab și împovărător pentru organism.

Experiența medicului care conduce cura de post arată că acolo unde se petrece ceva ce duce la disoluție apare o durere vie. Substanțele morbide care s-au depus în țesuturile bolnave stau captive și nu se pot urni. Când introducerea hranei încetează, aceste substanțe se dizolvă și se răspândesc în sânge, pentru a fi eliminate prin ficat, rinichi și tubul digestiv. Când întrerupem postul prea devreme, adică înainte de distrugerea totală a acestor depozite – și acesta este cazul cel mai frecvent – depunerile din sânge revin în vechile lor locuri de depozitare. Acest fenomen se numește recul. Valul nou de hrană introdusă în sânge împinge înapoi substanțele morbide care n-au mai apucat să fie evacuate. Numai în cazuri fericite, după întreruperea postului, substanțele morbide existente în sânge se evacuează definitiv, fără recul. Partea morbidă dispare, iar cea sănătoasă rămâne, iar anumite substanțe toxice străine, ca iodul, mercurul, creozotul etc. se simt pe limbă în timpul postului, ceea ce înseamnă că postitorul scapă de ele. Energia vitală, în înțelepciunea ei biologică, distruge tot ce este dăunător, bolnav și de prisos din depozitele de grăsime, hipertrofice, și de pe organele interne, glande și mușchi.

Sângele postitorului suferă acum o îngroșare. Capacitatea lui de coagulare crește. El conține acum cu 60-100% mai multă grăsime. Alcalinitatea scade, aciditatea crește, iar spre sfârșitul postului (după 3, 4 săptămâni) concentrația de substanțe alcaline crește din nou. Când sângele atinge punctul inferior de conținut în substanțe alcaline, apar unele fenomene neplăcute, ca amețeli, dureri de cap, sfârșeală, dureri de inimă, tendința de vomă etc. Aceste fenomene dispar pe măsură ce crește conținutului de substanțe alcaline. Totodată crește numărul de hematii (numărul lor, în orice caz, nu scade), iar numărul leucocitelor scade simțitor, ajungând cam la o treime în a 30-a zi de post. Scade întrucâtva și cantitatea de hemoglobină. Depozitele de toxine din celule se elimină și se evacuează. Celulele devin mai mici. Temperatura corpului scade cu 0,5 - 1°C. Metabolismul scade. Oxidările se reduc. Într-un post îndelungat, valorile metabolismului rămân constante. Respirația scade întrucâtva în intensitate. Pierderea apei din organism se reface prin distrugerea celulelor și prin oxidările hidrogenului. Mușchii au un procent mai scăzut de oxigen și fosfor, dar devin mai bogați în calciu. În părțile moi ale organismului scade cantitatea de potasiu, crește însă cea de sodiu. Totuși, în cursul curei de post echilibrul mineral al lichidelor tisulare rămâne constant. Glucoza din sânge scade. Cantitatea de uree din sânge este în creștere. Cantitatea totală a sângelui rămâne neschimbată, raportată la greutatea corpului. Dacă se introduc în corp destule lichide, vâscozitatea sângelui nu crește deloc.

Cantitatea de urină scade. Înfometații beau foarte puține lichide. Urina devine puternic acidă. După 10 zile de post, urina eliminată scade la jumătate, iar după 20 de zile ajunge la sfert. Fosfații acizi, acidul oxibutiric, acidul acetic apar în cantități mici în urină. Corpul se apără de acidoza prea puternică a postului prin formarea amoniacului. Toate porțile de evacuare ale organismului sunt folosite din plin. Resturile rezultate din arderea grăsimilor și hidraților de carbon ies prin plămâni. Restul proteinelor se elimină prin rinichi. Substanțele minerale se evacuează prin pereții tubului digestiv. Transpirația răspândește un miros urât. Fiecare bolnav – artriticul, astmaticul, diabeticul etc. – se caracterizează printr-un miros aparte începând din ziua treia de post.

Numărul bătăilor inimii scade uneori de la 80 la 50 pe minut. La inimile robuste poate apărea o brahicardie pronunțată, în schimb, la inimile slabe, numărul bătăilor crește. Tensiunea arterială scade. Caracteristic este faptul că la hipotensivi tensiunea de obicei crește, ceea ce denotă că postul are o acțiune de echilibrare. Explicația constă în faptul că pielea, mușchii și centrii nervoși sunt mai bine aprovizionați cu sânge ca de obicei. În genere, toată circulația decurge mai ușor, ceea ce prezintă o importanță deosebită pentru bolnavii de inimă și cei cu boli ale vaselor de sânge. E interesant faptul că în urma acțiunii mai viguroase a nervilor și a irigării mai bune a mușchilor, capacitatea lor de muncă crește pe parcursul postului, exceptând primele 14 zile.

În cursul postului, stomacul secretă mai departe suc gastric, dar aciditatea acestuia scade. Pancreasul lucrează și el, dar acest organ pierde oarecum din volum prin reducerea țesutului constitutiv. Ficatul este punctul vamal, cel de schimb al întregii economii a corpului. După epuizarea glicogenului, el are de lucru cu arderea grăsimilor, ținând grăsimile scoase din depozite la dispoziția organismului. Eliminarea bilei scade după o creștere a ei la începutul postului. Vezica biliară are însă tendința de a se contracta puternic și de a elimina diferite substanțe – nisip și pietre biliare. Aceste eforturi de purificare se observă întotdeauna la cei ce postesc total. Materialul evacuat se poate găsi în resturile ce ies prin tubul digestiv. Peristaltismul tubului continuă în tot timpul postului. Totuși, toate secrețiile digestive, începând cu saliva și terminând cu secrețiile intestinale, sunt cantitativ mai reduse. Pe baza observațiilor de mai mulți ani, s-a constatat că, începând din ziua a 3-a, suprafața tubului digestiv își schimbă funcția de absorbție în funcție de secreție, dar nu a sucurilor digestive, ci a reziduurilor. Aspectul acestor substanțe eliminate și mirosul lor arată cu ce fel de substanțe avem de-a face.

Substanța oaselor este cruțată în timpul postului. Este bătătoare la ochi cantitatea redusă de calciu eliminată. Măduva oaselor scade numai în urma unor posturi istovitoare (nu și în timpul unor cure normale) și anume: grăsimile dispar și apare o substanță mucoidă. Vasele sanguine din interiorul oaselor se lărgesc. Imediat după post apare o transformare a substanței mucoide în urma înmulțirii celulelor, formându-se o nouă substanță medulară.

Secreția hormonală internă și folosirea hormonilor se modifică în cursul postului. Activitatea tiroidei scade, celulele ei devenind mai mici. Același lucru se petrece cu paratiroidele și cu timusul. Glandele suprarenale își modifică substanța corticală și cresc în volum. La înfometări îndelungate la animale, activitatea glandelor se reduce. Tiroida și glandele care constituie factorii de intensificare a metabolismului prezintă o activitate scăzută.

Din cele expuse mai sus se observă rolul medicului interior, cu câtă grijă aranjează el totul în organismul postitorului. La înfometarea animalelor, cel mai mult rezistă ovarele și testiculele, glandele necesare reproducerii, și substanța sistemului nervos central. Aici se vede grija conștientă de scop a divinei puteri tămăduitoare. Reproducerea rămâne activă chiar și la cea mai îndelungată înfometare. Se spune că foamea duce la ușurarea corpului, ceea ce este adevărat, dacă ne referim la corp în ansamblul lui. Totuși, în timpul postului, vasele și mușchii prezintă un conținut mai ridicat de apă.

Cele mai multe cercetări fiziologice cu privire la postul total vizează efectul foamei. Cetățeanul Levanziu din Malta a fost atent monitorizat. El s-a abținut de la mâncare de bună voie și a fost îngrijit 31 de zile. Animalele nu postesc, ele îndură foamea. Levanziu însă postea. La om, foamea subită este însoțită de teamă, de disperare. Aceste emoții au o influență considerabilă asupra funcțiilor și stării organelor interne, dacă nu sunt controlate. Dăm aici un exemplu: După ce cei 500 de lucrători de la uzina de zinc din Silezia au încetat greva foamei, patru greviști au fost transportați în stare gravă la spital. Toți cei 500 erau atât de istoviți de cele 60 de ore de foame, încât nu se puteau ține pe picioare. Greviștii se așteptau la un efect radical al demonstrației lor. Au fost însă de ajuns trei zile de foame ca să fie doborâți.

Înainte vreme se considera că omul moare dacă organismul pierde 40% din greutatea inițială. Dar această cifră nu este ceva necondiționat. Cu o îngrijire bună, puii mamiferelor pot pierde 60% și chiar mai mult, fără să moară; din contră, hrăniți, își revin uimitor de bine și de repede. Erbivorele suportă înfometarea foarte mult timp. Ele devin mai active cu această ocazie și uneori dau un spor de randament. Aceasta este și o adaptare biologică a răpitoarelor, supuse întâmplărilor și perioadelor de înfometare. Nu avem date experimentale privitoare la maimuțele antropoide frugivore, dar oricum, experiențele în captivitate n-ar avea o valoare documentară.

Părerile asupra duratei postului total la om diferă de la autor la autor. Dr. S. Muller vorbește despre un pacient care a postit 65 de zile și s-a vindecat de o boală cronică foarte grea. Dr. Dewey a raportat colegului său, dr. Müller din Germania, 3 cazuri de posturi îndelungate în țara sa. În două cazuri pacienții au postit câte 65 de zile, iar în al treilea caz, 70. Toate aceste cazuri au dus la vindecare. Dr. Linda Hazard, elevă a lui Dewey, descrie un caz de post de 75 de zile, iar dr. Carrington din Anglia aduce la cunoștință că un american de 43 de ani a postit 79 de zile, ajungând prin aceasta la o minunată stare de sănătate. Recordul se pare că a fost consemnat de scriitorul american Upton Sinclair, care descrie cele 90 de zile de post ale unui proprietar de hotel din New York. Dr. Ernst Günter evidențiază cazul unui american cu o leziune gravă a măduvei spinării, urmare a unei puncții defectuoase. Abandonat de medici, fără speranță, în scaunul său cu rotile, el a postit 60 de zile. La capătul lor, nu a simțit nicio îmbunătățire, dar în următoarele 60 de zile, cele ale „stingerii postului” cu sucuri și supe ușoare, a avut loc minunea vindecării.

Postul este o cură de dezintoxicare, de transformare, de refacere a dispoziției psihice, de reglare-a metabolismului și de dispariție a tensiunilor şi a refulărilor. „Am supravegheat peste 3.200 de persoane în post total, care au trecut prin micul spital orășenesc. Au vorbit cu mine zilnic, povestește dr. Buchinger. Firește că nu pretind că observațiile mele referitoare la acești pacienți care s-au supus postului au exactitatea științifică a observațiilor lui Luciani asupra lui Secoi sau ale lui Benedict asupra Iui Levanziu. Totuși, pentru mine, aceste observații au o valoare mai mare decât acelea cuprinse în cărți. Observațiile mele pot fi acceptate de toți medicii care tratează prin post total, căci ele sunt urmarea practicii și au fost făcute pe subiecți umani.”

„Dacă unui om sănătos încetăm să-i dăm de mâncare – cu aprobarea lui, având grijă de condițiile de îngrijire – energii considerabile devin șomere, mai spune dr. Buchinger. Înainte, acestea se ocupau de digestie și de asimilație. Acum ele ne stau la dispoziție. De aceea, de multe ori, observăm la înfometați o capacitate de muncă a mușchilor și a sistemului nervos care ne uluiește de-a dreptul. Noi explicăm aceasta prin surplusul de energii încătușat înainte și acum eliberat, dar la un bolnav nu este la fel. La bolnav, rezervele de forțe sunt folosite imediat pentru reparații, pentru distrugerea unui țesut bolnav, pentru metabolism (la ficat) și evacuare, deci o muncă în plus, pe care n-o vedem la un organism sănătos. Deseori rămâne încă un plus de energie, care apare într-o minunată manifestare. Cura de post total este în esență o cură de dezintoxicare, de purificare a tuturor țesuturilor corpului. Dar nu numai atât. Această cură lucrează chiar cu materialul postitorului. Ea este un tratament biologic în sensul lui cel mai bun, sub controlul suveran intern, cu mult superior unei injecții grosolane. Un efect al postului curativ îl constituie restabilirea colaborării dintre organele și sistemele corpului nostru, reinstaurarea armoniei în organism. Un alt efect al postului total este descătușarea, eliberarea de trăirile sufletești negative, care poartă vina într-o mai mare măsură decât bănuim noi pentru tot felul de boli grele ale corpului nostru. Presupunem că, în privința capacității sale de a posti, omul întrece orice mamifer”.

Sursa: R.I. Mânecuță - Nutriția omului, act sacru, Ed. Orfeu, 2000

Pe aceeași temă, citiți și postarea noastră „Postul - un miracol”, care are atașat un e-book util, ce poate fi descărcat: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/04/postul-un-miracol-e-book.html

FILM DOCUMENTAR 

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.