Se afișează postările cu eticheta Totul despre proteine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Totul despre proteine. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Falsa problemă a proteinelor



FALSA PROBLEMĂ A PROTEINELOR

În privința adevăratului aspect cantitativ și calitativ al proteinelor, trebuie precizat de la bun început că afirmația devenită axiomă: „carnea este sursa de proteine de cea mai bună calitate” este, de fapt, eronată. Bio-structura și chimia moleculară a proteinelor sunt legate de relația levogir-dextrogir (aliment viu/aliment mort) a acestora, precum și de aspectele toxicologice ale preparatelor din carne. Studiile demonstrează că solicitarea imperioasă de a ingurgita cu orice preț carne, justificată prin „aportul de proteină animală, indispensabilă corpului”, apare forțată, bazată cel puțin pe o cunoaștere defectuoasă a alimentației corpului fizic uman.

Produse din soia

Proteine de calitate superioară, dar de tip vegetal, se regăsesc într-un procentaj chiar spectaculos în multe alimente de origine vegetală: soia - 40 gr %, nuci - 17 gr %, quinoa - 14 g % etc. Toate aceste alimente, alternative naturale și sănătoase la proteinele carnate, conțin un procent de proteine apropiat sau chiar superior celui din friptură sau șuncă!

Într-un tabel sintetic, în medie, la 100 de grame de produs avem:
- drojdie de bere - 46 g proteine la 100 g produs
- soia - 40 g proteine la 100 g produs
- arahide - 30 g proteine la 100 g produs
- semințe de dovleac - 28 g proteine la 100 g produs
- grâu încolțit - 26 g proteine la 100 g produs
- brânzeturi - 25 g proteine la 100 g produs
- gălbenuș de ou - 17 g proteine la 100 g produs
- nuci - 17 g proteine la 100 g produs
- semințe de floarea soarelui - 14 g proteine la 100 g produs

În ceea ce privește proteinele de calitate care se consumă în alimentația naturală, acestea conțin toți aminoacizii esențiali în procente optime absorbției intestinale și utilizării în procesele plastice organice. De asemenea, prin asocierea proteinelor cu deficiențe în aminoacizi esențiali se pot realiza mixturi cu valoare biologică ridicată. Astfel, Sara Loves, în articolul său: Les végétariens peuvent bien manger [Vegetarienii se pot hrăni bine], apărut în revista La santé de l’home [Sănătatea omului] nr. 15/1993, arată că cele 18-20 grame de proteine obținute din 100 g carne pot fi procurate și din: 90 g grâu + 40 g drojdie; 100 g porumb + 100 g soia.

În timp ce alimentele naturale – proaspete, neprelucrate și nedegradate – permit asimilarea în organism a aproape tuturor proteinelor conținute, prin prelucrarea termică a cărnii, aportul proteic și asimilarea (absorbția intestinală) se înjumătățesc. Acest aspect este cu atât mai relevant atunci când se analizează toxicitatea cărnii. Michel Karen-Werner, în L’alimentation vivante – Miracle de la vie (1989) [Hrana vie - Miracolul vieții], arată că problema proteinelor este pusă greșit, și că de fapt omul nu de proteine are nevoie, ci de aminoacizi și că în vegetale aceștia se găsesc ca atare, și nu constituiți „în proteine vegetale”. Acest lucru este de o extremă importanță, deoarece se știe că, în procesul de digestie, proteinele, pentru a fi asimilate, trebuie descompuse mai întâi în aminoacizi, proces care reclamă cel mai mare consum de energie din partea organismului.


Dr. Max Otto Brucker, în capitolul intitulat „Eroarea comisă pe tema cărnii ca furnizor de energie”, din lucrarea sa, intitulată „Destinul din bucătărie”, prezintă un studiu comparativ privind procentul de aminoacizi și valorile biologice din mușchiul de vită și din zarzavaturi. Din acest studiu, el observă că procentul total de proteine este ceva mai mare în mușchiul de vacă (14,5%) decât în zarzavaturi, însă indicele de utilizare biologică (gradul de asimilare, care are o importanță mult mai mare) este superior cu 1,7% în zarzavaturi decât în mușchiul de vacă, despre care nutriționistul clasic susține că ar conține proteinele ,,ideale”.

În ceea ce privește cantitatea de proteine necesare, nutriționiștii spanioli (cei cu studiile de anatomie și fiziologie comparată) au afirmat că ulcerul, gastrita, diabetul sunt o consecință directă a încărcării tubului digestiv cu o cantitate prea mare de proteine. Ei au arătat că se poate foarte bine aprecia cantitatea maximă de proteine pentru care a fost proiectat organismul, după procentul acestora în laptele matern – 2,5% – procent ce nu trebuie depășit! Este interesantă asemănarea raportului dintre proteine, lipide și glucide (1/2/4) în laptele matern și în legume și fructe. De la aceste date și până la concluzia asemănării mediului intern al legumelor și fructelor cu mediul intern sanguin și limfatic uman nu este decât un pas (unul uriaș pentru OM). În aceste condiții, proteina carnată nu-și mai găsește locul în această ecuație!

Dr. Henry Bieler, în lucrarea sa referitoare la puterea terapeutică a alimentelor naturale, specifică la un moment dat: „Putem învăța multe dacă observăm înțelepciunea naturii în problema nevoii de proteine a organismului. Vițelul se dezvoltă foarte repede cu laptele de la mama-vacă, bogat în proteine de calciu și de albumină. Iedul crește mai încet, pentru că laptele de capră este mai puțin bogat în proteine. Creșterea sugarului este încă și mai lentă, deoarece laptele mamei sale este cel mai sărac în proteine dintre toate mamiferele. Pe măsură ce omul avansează în vârstă, nevoile sale de proteine devin mai puțin importante, cu excepția cazurilor de rănire, de boală sau de epuizare, când se impune o creștere temporară”.

Referitor la necesitatea imperioasă a aportului nutritiv de proteine animale pentru efortul fizic și munca grea, și aceasta pare a fi o „idee fără acoperire”, după cum se exprimă Georges Barbarin, în lucrarea sa, Les clefs de la santé (Cheile sănătății): „Carnea n-are nimic de-a face cu dezvoltarea forței musculare. Mistrețul, care este vegetarian, este mai robust decât porcul, care mănâncă de toate. Elefantul, rinocerul, boul, calul se hrănesc numai cu ierburi. Persoanele care pretind că pentru vigoarea lor corporală este indispensabilă carnea sunt ca acei alcoolici care se simt lipsiți de vlagă fără paharul lor de băutură. Cum am putea uita marile valori energizante ale cerealelor germinate, ale nucilor și alunelor, castanelor, semințelor de floarea-soarelui și dovleacului, ale măslinelor, mierii, polenului, pentru a nu aminti decât pe cele mai importante?”

După cum se știe, unul dintre rolurile de bază ale vitaminei E (tocoferol sau vitamina fertilității, cum mai este denumită), pe lângă cel de menținere a bunei funcționări a țesutului muscular și nervos, a metabolismului general, este acela de asigurare a funcției sexuale, de reproducere. Cum această vitamină este prezentă în majoritatea fructelor și legumelor crude, este o absurditate a afirma că o alimentație naturală nu este capabilă să asigure această bună funcționare. Mai mult, este demonstrat de nutriționiștii adepți ai hranei crude că prin tratament termic au loc pierderi importante din această vitamină, inclusiv în alimentele de origine animală, astfel încât alimentația omnivoră cu alimente tratate termic riscă să ducă la carențe în această vitamină. Majoritatea nutriționiștilor crudivori, precum și unii naturopați, afirmă că menopauza și andropauza sunt fenomene de degenerescență și nu procese fiziologice normale, și că sunt practic necunoscute întreaga viață de către cei care au adoptat o nutriție frugivoră/crudivoră strictă.


Tot legat de ideea necesarului proteic pentru eforturi fizice intense și dezvoltarea masei musculare, dr. Kristine Nolfi preciza următoarele: „Să observăm animalele și să ne gândim de pildă la căluțul islandez: el poate să meargă 12 ore din 24, pe drumuri pline de hârtoape, încărcat cu greutatea unui călăreț, la o viteză de 10 km pe oră. Și ce i se dă de mâncare? Numai iarbă, fân și poate puțin ovăz. Sau să ne gândim la urșii care trăiesc în rezervații naturale ocrotite: se hrănesc numai cu miere sălbatică și cu fructe de pădure, și totuși devin atât de masivi și de bine căptușiți cu țesut adipos, încât pot trăi toată iarna din aceste rezerve, având, în mod proverbial, o forță uriașă. Prin comparație, să ne gândim la animalele care se hrănesc numai cu cadavre: șacalii, hienele, vulturii negri. Sunt animale lașe, slabe, care răspândesc în jur mirosuri fetide. Există mii de specii de animale care trăiesc alimentându-se toată viața doar cu hrană vie. De la această regulă se abat numai oamenii și animalele domestice, fiind și cei care au cel mai mult de suferit”.

Alte abordări semi-profesioniste consideră carnea la fel de „indispensabilă” și obligatoriu a fi ingurgitată, pentru asigurarea necesarului de bioelemente al organismului. Astfel, redescoperim alte ,,axiome”, în mare parte depășite de cercetările moderne, asupra principiilor nutritive din legume și fructe proaspete, comparativ cu valorile nutritive ale cărnii. Astfel, se consideră că alimentele din carne, și mai ales organele, constituie o sursă importantă de fier. Dar și drojdia de bere conține o cantitate apreciabilă de fier (18,2 mg%, față de 12 mg% în ficatul de vacă), soia are 12 mg% fier, lintea, fasolea au 7-10% fier, caisele, coacăzele, alunele au mai mult fier decât rinichii, în timp ce stafidele sau pătrunjelul au aceeași cantitate de fier ca și carnea (3 mg%).


Este adevărat că sparanghelul, loboda, ștevia, spanacul, deși conțin mai mult fier, au și acid oxalic, care formează cu fierul săruri insolubile, neasimilabile, iar acidul fitic din cereale formează cu fierul săruri puțin solubile și, deci, cu un coeficient de absorbție redus. Dar acest inconvenient este compensat de faptul că vitamina C conținută în legume și fructe facilitează trecerea barierei digestive, iar coeficientul de utilizare digestivă a fierului se dublează sau chiar se triplează când nevoile organismului sunt sporite. Iată cum, prin alimentația naturală, fără carne sau preparate din carne, se asigură necesarul de 14-20 mg fier/zi.

Peștele și mai ales carnea sunt sărace în calciu și raportul calciu/fosfor este foarte scăzut (0,1 - 0,2 în pește și 0,03 - 0,05 în carne). Prin compoziția lor minerală, în care predomină anionii (fosfor, sulf, clor), carnea și peștele sunt produse acidifiante și, consumate în cantități mari, imprimă o tendință spre acidoză. Aceste remarci sunt întărite de diverși autori. Vorbind despre fierul care se găsește în carne, profesorul Sherman spune că ,,este de o valoare nutritivă inferioară în comparație cu fierul din alimentele de origine vegetală”.

Aportul excesiv de proteine favorizează pierderile de calciu prin urină și, indirect, accelerează evoluția osteoporozei. Această influență pare să fie atât de marcantă, încât unele studii au pus în evidență o corelație între aportul de proteine carnate și fracturile de șold. Funcția renală începe să intre în declin după vârsta de 40 de ani. Se pare că excesul de proteine din alimentație contribuie la această deteriorare a funcției renale, odată cu înaintarea în vârstă. Un studiu care a comparat pierderile de masă osoasă la femei după menopauză a constatat că femeile vegetariene au pierdut doar jumătate din masa osoasă pierdută de femeile omnivore. Cu toate că unele plante bogate în oxalați (de exemplu spanacul) pot interfera cu absorbția calciului din intestin, studiile au arătat că, în general, absorbția și retenția calciului este mai bună la vegetarieni decât la omnivori.

Sursa: Dr. Marian Paraschiv-Claudius - Tratat pentru alimentația naturală a omului, Editura Christalin, 2003


duminică, 10 august 2014

Adevărul despre necesarul de proteine + VIDEO (RO)

-->

ADEVĂRUL DESPRE NECESARUL DE PROTEINE

La vârsta de 25 de ani, americanul Anthony Robbins (n. 1960) era deja unul dintre gânditorii de seamă în psihologia motivării şi a succesului. Cartea sa, „Putere nemărginită”, tradusă și publicată în 2001 și în România de Editura Amaltea, are calitatea de a fi un text definitiv în ceea ce privește potenţialul uman. Principiile autorului privitoare la sănătate și la stabilirea țelurilor în viață trebuie cunoscute de toți cei care vor să se desăvârșească în plan personal.
Înainte, nu căutam mijloace prin care să duc o viaţă echilibrată, spune Tony Robbins. Ceea ce puteam învăța, face şi crea era pe planul al doilea, după ceea ce mâncam şi ceea ce vedeam la televizor. Dar într-o zi am decis că am obosit să mai trăiesc aşa, și am început să studiez cum să procedez să am o sănătate de fier. Domeniul nutriţiei era atât de contradictoriu şi derutant, încât nu ştiam cu ce să încep. Am citit o carte în care scria să faci asta, asta, şi asta şi ai să trăieşti veşnic. M-am entuziasmat teribil - până când am dat de altă carte, în care scria că dacă faci toate acele lucruri despre care se scria în prima, ai să mori, aşa că trebuie să faci aia, aia, şi aia. Sigur că, citind-o pe a treia, am constatat că le contrazicea pe celelalte două. Toate erau scrise de medici care nu cădeau de acord asupra problemelor de bază. Eu nu căutam acreditări. Ceea ce vroiam eu erau rezultate. Aşa că am căutat oameni care obţinuseră rezultate pe propriul lor corp, oameni care vibrau de sănătate. Am aflat ce făceau ei şi am făcut şi eu la fel. Am adunat tot ce am învățat într-un set de principii pentru uzul propriu şi mi-am iniţiat un program de viață sănătoasă, aplicat zilnic”.
Un capitol al cărții lui Robbins este dedicat celor șase secrete ale unei sănătăți de fier. Vă oferim mai jos „secretul proteinelor”, care sperăm să vă schimbe convingerile pe care le-ați avut până acum despre necesarul de proteine în alimentație și să vă determine să-i urmați sfaturile, în folosul propriei sănătăți.

«Ați auzit vreodată afirmația că dacă spui o minciună un timp îndelungat, oamenii vor ajunge să o creadă? Bine aţi venit în lumea minunată a proteinelor! Niciodată nu s-a spus o minciună mai mare decât aceea că fiinţele umane au nevoie de o dietă bogată în proteine, ca să-şi păstreze o sănătate optimă. Și uite-așa au ajuns oamenii să fie preocupați de cantitatea de proteine pe care le consumă zilnic. De ce? Unii vor să aibă mai multă energie. Alții, mai multă rezistență. Alţii, oase mai puternice. Ei bine, excesul de proteine are exact efectul opus în fiecare dintre aceste cazuri.


Haideţi să vedem de câte proteine avem nevoie cu adevărat. Când credeţi că au oamenii mai multă nevoie de proteine? Cel mai probabil, atunci când sunt prunci. Natura Mamă oferă o hrană – laptele matern – care furnizează sugarului tot ce are nevoie ca să crească. Cam ce procent din laptele matern credeţi că reprezintă proteinele – 50%, 25%, 10%? Prea mult în toate cazurile. Laptele matern conţine 2,38% proteine la naştere şi se reduce la 1,6-1,2% în decurs de 6 luni. Asta-i tot. De unde atunci ideea că fiinţele umane au nevoie de cantităţi masive de proteine?

Nimeni nu ştie cu exactitate câte proteine ne trebuie. După ce a studiat timp de 10 ani necesarul de proteine, dr. Mark Hegstead, profesor de nutriţie la Școala de Medicină de la Harvard, a concluzionat că fiinţa umană pare să se adapteze oricărei cantităţi de proteine pe care o are la dispoziţie. De asemenea, Frances Lappé, autoarea cărții Dietă pentru o planetă mică, cea care timp de un deceniu a promovat conceptul combinării alimentelor, spune acum că nu a avut dreptate, că oamenii nu au nevoie să combine proteinele și că dacă ai o dietă vegetariană echilibrată, îţi poţi procura toate proteinele de care ai nevoie. Academia Naţională de Ştiinţe susţine că americanul obișnuit are nevoie de 56 g proteine/zi. În același timp, un raport întocmit de Uniunea Internaţională pentru Științe Nutriționale dă date privitoare la porţia zilnică de proteine necesară unui adult din fiecare ţară, porţie care variază între 39 şi 110 g. Pe cine să credem? Și de unde au fost scoase aceste cifre? Am telefonat la Academia Naţională de Ştiinţe şi i-am întrebat cum au ajuns la cifra de 56 g. De fapt, chiar în publicaţiile lor scrie că avem nevoie doar de 30, însă ei recomandă 56. În același timp, recunosc că excesul de proteine suprasolicită tractul urinar şi provoacă oboseală. Atunci de ce recomandă mai mult decât e necesar? Ne-au spus că recomandau 80 g, dar când au hotărât să scadă cifra, s-au confruntat cu proteste publice vehemente. Din partea cui? Aţi sunat voi sau eu ca să ne plângem? Puţin probabil. Protestele au venit din lezarea intereselor celor care-şi asigură existenţa comercializând alimente şi produse cu nivel ridicat de proteine.

Care este cel mai măreţ plan de marketing din lume? Este acela prin care să-i faci pe oameni să creadă că vor muri dacă nu-ţi folosesc produsul. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu proteinele. Haideţi să analizăm acest lucru. De ce credeţi că avem nevoie de proteine pentru energie? Ce foloseşte organismul nostru pentru a obţine energie? Mai întâi, fructoză din fructe, legume şi muguri germinaţi. Apoi amidon. Apoi grăsimi. Ultimul lucru de care are nevoie pentru a produce energie este proteina. Cam atât despre acest mit. Ajută proteina la creşterea rezistenţei? Greşit. Excesul de proteine produce în organism exces de azot, care provoacă oboseală. Cei care se antrenează umflându-şi corpul cu proteine nu sunt recunoscuţi pentru calităţile lor de maratonişti. Sunt prea obosiţi. Credeți că proteinele ajută la formarea unor oase puternice? Din nou, greşit. Este tocmai opusul. Osteoporoza este legată de consumul exagerat de proteine. Oasele cele mai zdravene de pe planeta noastră le au vegetarienii.

V-aş putea oferi o sută de argumente împotriva consumării cărnii ca sursă de proteine. Vă spun doar că este lucrul cel mai rău pe care-l puteți face. De pildă, unul dintre subprodusele metabolismului proteinelor este amoniacul. Carnea conţine concentraţii mari de acid uric, unul din produsele reziduale rezultate din funcţionarea celulelor vii. Rinichii extrag acidul uric din circuitul sanguin şi-l trimit mai departe în vezica urinară, pentru a fi eliminat împreună cu ureea, sub formă de urină. Dacă acidul uric nu este eliminat din sânge imediat şi în totalitate, excesul se depune în ţesuturile organismului, ducând mai târziu la apariţia gutei şi a calculilor biliari, nemaivorbind de suferinţa pe care o provoacă rinichilor. La bolnavii de leucemie se constată de obicei concentraţii mari de acid uric în sânge. O bucată potrivită de carne conţine cca 1 gram de acid uric. Organismul nostru poate elimina cca 0,5 grame de acid uric pe zi. În plus, ştiţi ce anume dă gust cărnii? Acidul uric de la animalul mort, din care mâncăm. Dacă vă îndoiţi de acest lucru, încercaţi să mâncaţi carne de la un animal sacrificat cuşer. Pe măsură ce sângele se scurge, se elimină şi acidul uric. Carnea fără acid uric n-are niciun gust. Cu aşa ceva vreţi să vă încărcaţi organismul? Cu acidul eliminat prin urină de un animal? [urmăriți aici, dacă sunteți tari, cum se omoară cușer un animal: http://www.youtube.com/watch?v=Z9M9R07gEqk]

Mai mult decât atât, carnea conţine bacterii de putrefacţie. Dacă vă întrebaţi cumva ce sunt acestea, aflați că sunt bacteriile din colon. După cum explică dr. Jay Milton Hoffman în cartea sa, Veriga lipsă din curriculum medical, „Când animalul este viu, procesul osmotic din colon împiedică bacteriile de putrefacţie să pătrundă în organism. Când animalul moare, procesul osmotic dispare şi bacteriile de putrefacţie migrează prin pereţii colonului în carne. Acestea înmoaie carnea”. Știți că există obiceiul de a lăsa carnea la fezandat. Ceea ce o fezandează sau înmoaie sunt bacteriile de putrefacţie. Iată ce spun alţi experţi: „Bacteriile din carne sunt identice cu cele din bălegar şi sunt mai numeroase în anumite tipuri de carne decât în bălegarul proaspăt. Toate tipurile de carne se infectează cu germeni din bălegar în timpul tăierii şi numărul lor creşte cu cât carnea este păstrată mai multă vreme”. Asta este ceea ce vreţi să mâncaţi?

Dacă vreţi neapărat să mâncaţi carne, iată ce trebuie să faceţi. Mai întâi, cumpăraţi-o dintr-o sursă care vă oferă garanţii în privinţa felului în care a fost crescut animalul, adică o sursă care să vă garanteze că acea carne nu conţine hormoni de creştere. În al doilea rând, reduceţi raţia la cel mult un fel de mâncare cu carne pe zi. Nu vreau să spun că doar eliminând carnea veţi fi mai sănătoşi, și nici că dacă mâncaţi carne vă veți îmbolnăvi. Mulţi consumatori de carne sunt mai sănătoşi decât vegetarienii, și asta pentru că unii vegetarieni înclină să creadă că dacă nu mănâncă deloc carne, pot mânca în schimb orice altceva. Nu susţin nici acest lucru. Dar ar trebui să ştiţi că puteţi fi mai sănătoşi şi mai fericiţi decât sunteţi acum dacă decideţi că nu mai vreţi să devoraţi carnea şi pielea altor fiinţe vii. Ştiţi ce au în comun Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel, da Vinci, Newton, Voltaire, H.D. Thoreau, G.B. Shaw, Benjamin Franklin, Thomas Edison, Albert Schweitzer, Mahatma Gandhi? Au fost toţi vegetarieni. N-ar fi rău să le urmați exemplul.

Dar lactatele? Sunt ele mai bune? Nu, și în unele privinţe sunt chiar mai rele. Fiecare animal are lapte cu un conţinut echilibrat de elemente, anume pentru puiul lui. Pot apărea o mulţime de probleme dacă beţi laptele altor animale, inclusiv cel al vacii. Hormonii de creştere masivă din laptele de vacă sunt meniţi să aducă un viţel de 45 kg la naştere la 500 kg doi ani mai târziu, când devine matur. Prin comparaţie, un prunc uman se naşte cu o greutate 3-4 kg şi ajunge la 50-100 kg după 20 de ani!

Există o mare controversă privind efectul pe care îl are laptele asupra organismului uman. Dr. William Ellis, o autoritate în lactate şi în felul cum afectează ele circuitul sanguin, afirmă că dacă vreţi să deveniţi alergici, trebuie să beţi lapte. Dacă vreţi să vă blocaţi organismul, de asemenea trebuie să beţi lapte. Problema, spune el, este că puţini adulţi pot metaboliza cum trebuie proteinele din laptele de vacă.


Proteina principală din acest lapte este cazeina, de care are nevoie vițelul pentru metabolismul lui, pentru a crește sănătos. Dar cazeina nu este ceea ce-i trebuie și puiului de om. Potrivit studiilor lui Ellis, atât copiii mici, cât şi adulţii, o digeră destul de greu. Cel puţin la copiii mici, cca 50% din cazeină nu este digerată, iar proteinele digerate parţial pătrund adesea în circuitul sanguin şi irită ţesuturile, creând o sensibilitate la alergeni. Ficatul trebuie să elimine proteinele de vacă parţial digerate, iar acest fapt împovărează și el sistem excretor, mai ales ficatul. În schimb, lactalbumina, proteina elementară din laptele uman, este uşor digerată de organismul uman. Cât despre calciul din lapte, Ellis afirmă că după efectuarea unor teste de sânge recoltat de la 25.000 de persoane, s-a constatat că cei care beau 3-5 pahare de lapte pe zi aveau și cel mai scăzut nivel de calciu în sânge. Potrivit lui, dacă vă preocupă asimilarea de calciu, mâncaţi pur şi simplu legume verzi din belşug și unt de susan sau de arahide, acestea fiind extrem de bogate în calciu ușor digerabil de către organism (de exemplu, frunzele de nap, la aceeași cantitate, conțin de două ori mai mult calciu decât laptele de vacă).

Este, de asemenea, important să știm că, în cazul în care consumăm prea mult calciu, acesta se depune în rinichi, formând calculi renali. Pentru a păstra o concentraţie relativ redusă a calciului în sânge, organismul respinge cca 80% din calciul consumat. După părerea a numeroşi experţi, temerile multor oameni în privinţa calciului sunt neîntemeiate.

Care este efectul principal al laptelui asupra organismului? Se transformă într-o masă generatoare de mucus, care rigidizează şi înfundă peretele interior al intestinului subţire, lipindu-se de el şi îngreunând şi mai mult efortul organismului. Dar brânza? Nu este decât lapte concentrat. Țineți minte, e nevoie de 10 litri de lapte pentru a obţine 1/2 kg de brânză. Și dacă ar fi să ne gândim doar la conţinutul de grăsime ar fi un motiv suficient să-i limităm consumul. Dacă totuși vă e uneori poftă să mâncaţi brânză, tăiaţi în bucăţele o cantitate mică şi amestecaţi-o într-o salată mare. În acest fel, aveţi o cantitate suficientă de alimente bogate în apă care să contracareze o parte din efectul blocant al brânzei. Da, știu, unora li se pare cumplit să renunţe la brânză. Pizza cu parmezan e un deliciu. Dar iaurtul? Este la fel de dăunător. Dar îngheţata? Nu este ceva care să vă ajute să fiți în formă. Dar telemeaua? Ştiţi ce folosesc fermele de lapte ca să îngroaşe brânza şi să o lege? Ipsos (sulfat de calciu). Nu glumesc! Imaginați-vă – să te străduiești să-ți creezi un circuit sanguin fluid şi curat şi apoi să-l îmbâcseşti cu ipsos...»


Faceți cunoștință cu Tony Robbins, care, găzduit de TED, vorbește despre „forța invizibilă” care ne motivează acțiunile.


-->

marți, 27 mai 2014

Mitul proteinelor + VIDEO

-->

MITUL PROTEINELOR  

Ideea unei alimentații fără carne este încă pentru mulți oameni greu de acceptat. Conform ideilor adânc înrădăcinate în mentalitatea comună, „nu se poate trăi fără carne”, „nu ai de unde să prinzi putere”, „te vei simți vlăguit” sau „te vei îmbolnăvi(?!)”... Pe de altă parte, sutele de milioane de vegetarieni existenți la ora actuală pe glob, precum și numeroasele cazuri de vindecări ale unor boli grave prin posturi alimentare sau regim vegetarian reprezintă dovezi vii ale unei realități contrare. Unde este adevărul și cum trebuie să ne alegem alimentația pentru a ne menține într-o stare de sănătate și echilibru? E firesc să ne punem o asemenea întrebare, având în vedere că alimentația este principalul factor de susținere și de formare a corpului nostru fizic.

Alături de modul în care gândim și simțim, de obișnuințele formate în timp și de predispozițiile native, alimentația poate fi o sursă de sănătate, vigoare, energie și viață sau, dimpotrivă, cauza fundamentală a degradării și a bolii. Nu este același lucru dacă ne impregnăm țesuturile cu alimente care produc acumulări nocive, care conțin substanțe chimice aproape imposibil de eliminat, hormoni de creștere ai animalelor sacrificate și chiar veritabile otrăvuri, sau dacă ne alimentăm cu o hrană pură, biologică, lipsită de toxicitate și capabilă să ne confere vitalitate...


O idee care a luat amploare în cursul secolului trecut, chiar la nivel de masă, și care a devenit un adevărat mit, este aceea că „pentru a trăi bine, avem nevoie de o mare cantitate de proteine”. O a doua idee, izvorâtă dintr-o ignoranță crasă, este aceea că proteinele și aminoacizii de care avem nevoie în asemenea cantități nu pot fi luate din alte surse „de încredere” decât carnea!

De multe ori, un neadevăr repetat sfârșește prin a deveni un adevăr acceptat. Așa stau lucrurile și cu una dintre marile păcăleli mediatizate și repetate până la saturație: pentru a fi și a rămâne sănătos trebuie să consumi mari cantități de proteine! Pe seama acestor compuși ai hranei au fost puse de-a lungul timpului creșterea rezistenței organismului, întărirea oaselor, mărirea forței fizice și starea de sănătate. Iată însă câteva repere, pentru a înțelege cum stau lucrurile în realitate.

Investigațiile au pornit de la ideea că, dacă organismul în creștere are nevoie de o mare cantitate de proteine pentru dezvoltarea sa, atunci, cu siguranță, Mama Natură ne-a pus la dispoziție, încă din copilărie, acest necesar. Pentru prima perioadă a existenței noastre, în care ritmul de creștere și dezvoltare este maxim, Natura a creat pentru noi un ingredient complet: laptele matern. Știți care este proporția de proteine în laptele matern? 50%, 25%, 10%? Nu. Laptele matern conține 2,36% proteine la naștere, iar acest procentaj scade între 1,2%-1,6% după primele 6 luni. Această proporție nu este însă absolut deloc în detrimentul copilului nou-născut.

În pofida numeroaselor cercetări, există încă multe opinii contradictorii cu privire la necesarul de proteine pentru organismul uman. După ce a studiat timp de 10 ani necesarul de proteine al omului, dr. Mark Hegstead, profesor și specialist în nutriție la Școala de medicină de la Harvard, a stabilit că cei mai mulți oameni se pot adapta ușor la diferitele regimuri care li se oferă, fără să sufere în condițiile unei alimentații mai reduse în proteine, dar fiind afectați în cazurile de exces al acestora. În urma unor reevaluări recente, Academia Americană de Științe consideră că un bărbat adult are nevoie de 56 g proteine pe zi (și nu de 80 g, cum se considera inițial). La întrebările adresate specialiștilor acestui institut, ei au confirmat că, de fapt, nevoia de proteine este de cca 30 g/zi, dar ei recomandă totuși 56, pentru că valoarea de 30 g a stârnit numeroase proteste. Ale cui? Ale marilor producători de preparate din carne! Nu este o noutate că pentru unele trusturi lipsite de scrupule publicitatea este un motiv puternic pentru a menține și a promova o idee, fie ea chiar falsă.

Aceste valori recente stabilite de americani sunt confirmate într-un raport al Uniunii Internaționale a Științelor Nutriției, unde se menționează că necesarul de proteine pentru un adult poate să varieze de la o țară la alta între 36 și 110 g/zi. Având în vedere aceste valori, sau considerând chiar o medie de 40-50 g de proteine necesare și suficiente pentru o zi, chiar și marii consumatori de carne ar trebui să-și limiteze apetitul la nu mai mult de 100 g din acest produs. În plus, abundența de proteine existente în vegetalele proaspete, leguminoase, nuci și semințe oleaginoase, reduce și mai mult acest „necesar” de carne și vom putea constata că nevoile organismului sunt acoperite cu rapiditate chiar și printr-o așa-numită alimentație „de post”.

Ce rol au proteinele în organism? Principalii furnizori de energie pentru organismul nostru sunt glucoza (care provine din legume, cereale și fructe), urmată de amidon și de grăsimi. Proteinele au rol plastic, de construcție, și nu furnizează energie organismului decât în cazuri de lipsă extremă a substanțelor energizante. Mai mult chiar, metabolismul proteinelor se face cu consum de energie! Excesul de proteine este una dintre cauzele excesului de azot, sursă a stărilor de oboseală accentuată. Susținătorii dezvoltării corporale (culturismul), deși ajung la un aspect corporal impresionant, nu excelează în ceea ce privește rezistența fizică, comparativ cu persoanele cu o musculatură mai modestă, dar cu o alimentație corectă. Așa se explică faptul că multe recorduri de rezistență la probele de maraton sau de ascensiune montană sunt deținute, în mod paradoxal, de oameni care au o alimentație vegetariană.


Un exemplu grăitor este americanul Robert Weeb, care în 1995 dobora recordul mondial în ascensiunea muntelui Shasta, urcând de la altitudinea de 305 m la aceea de 4.317 m, în 1 oră și 39 de minute. Recordul mondial, nedoborât de 50 de ani, era de 2 ore și 24 minute. Vegetarian convins și adept al unor programe terapeutice de dezintoxicare a organismului, el spunea într-un interviu: „Când sunt în munți simt că sunt în contact cu o adevărată sursă de forță și energie care mă face aproape neobosit. Regimul meu de viață și purificarea organismului mi-au permis să-mi dezvolt această vitalitate foarte mult”. El a confirmat o dată în plus capacitățile sale în 1997, când a reluat ascensiunea și coborârea aceluiași munte de 5 ori în 24 de ore, ceea ce pentru un om obișnuit, care în condiții normale realizează numai ascensiunea în 6 ore, poate fi considerat de domeniul miraculosului.

Ideea că proteinele întăresc oasele se dovedește la fel de falsă, alimentația excedentară în proteine constituind una dintre cauzele osteoporozei – boală caracterizată de slăbirea și fragilitatea oaselor. Din acest punct de vedere, cea mai bună rezistență a țesutului osos se poate întâlni, din nou, la vegetarieni.

Medicul american Richard Anderson sintetizează astfel dezavantajele alimentației cu un înalt conținut de proteine preluate din carne:

- Favorizează acumularea în organism de acizi, toxine și radicali liberi;
- Sărăcește rezerva de minerale a organismului;
- Reduce oxigenarea celulară;
- Reduce mișcările peristaltice, favorizând constipația, colitele și alte tulburări intestinale grave;
- Determină stări de congestie în corp și favorizează acumularea de mucus;
- Deteriorează tractul digestiv;
- Slăbește ficatul și alte organe vitale.

Toate aceste efecte apar mai ales în cazul consumului de carne, pentru că aceasta conține, în afară de proteine, și alte substanțe nocive, despre care vom vorbi în cele ce urmează:

1. Carnea conține o mare proporție de acid uric, unul dintre deșeurile rezultate în urma activității celulare. Rinichii filtrează acidul uric din sânge și-l trimit în vezică, de unde este eliminat, împreună cu ureea, sub formă de urină. Dacă acest acid uric nu este extras complet și repede din sânge, se acumulează în articulații, ducând la apariția gutei, și în rinichi, provocând apariția calculilor, inițiind și alte boli grave, printre care leucemia. Organismul adult are capacitatea de a elimina zilnic o cantitate de cca 0,5 g acid uric; dar o bucată de carne de dimensiune medie poate conține 1 gram de acid uric. Este un fapt care ar trebui să ne dea de gândit...

2. O dată cu sacrificarea animalului, în carne apar bacteriile de putrefacție, de tipul celor care se înmulțesc la nivelul intestinului gros. Profesorul Jay Hoffman afirma în lucrarea sa „Chimia alimentară și chimia corpului uman”: „Când animalul este viu, procesul de osmoză din colon împiedică bacteriile de putrefacție să pătrundă în corp. În momentul morții, procesul osmotic se întrerupe și bacteriile traversează peretele colonului, invadând carnea animalului. Acesta este de fapt factorul care frăgezește carnea”. Altfel spus, carnea este frăgezită prin procesul de... putrefacție, care este apoi încetinit sau stopat industrial (pentru ca clienții să cumpere o carne „proaspătă”) prin tratarea cu substanțe chimice, care la rândul lor amplifică toxicitatea acestui aliment.

3. De multe ori, în dorința de creștere a producției de carne, se folosesc substanțe chimice cu rol de îngrășare a animalelor (există zeci de astfel de substanțe) sau diferiți hormoni, pentru accelerarea creșterii lor. Aceste substanțe chimice se regăsesc în organismul animalului sacrificat și ele vor invada organismul uman, generând, prin acumulare gradată, majoritatea bolilor grave ale secolului. La acestea se adaugă toxinele rezultate în urma prelucrării prin prăjire, afumare etc. și cele rezultate din digerarea acestui aliment greu. Așa se explică de ce tratamentul natural al bolilor grave (bolile de inimă, cancerul, hipertensiunea etc.) presupune în mod obligatoriu excluderea cărnii din alimentație pentru perioade lungi de timp.

4. Din numărul de aminoacizi esențiali necesari pentru dezvoltarea organismului, doar 8 trebuie preluați din alimente, ceilalți putând fi sintetizați în organism. Acești aminoacizi pot fi preluați în totalitate din polen apicol, cereale integrale, gălbenuș de ou. Carnea nu conține substanțe vitale pentru dezvoltarea organismului care să nu existe și în alte alimente naturale. Prin urmare, o alimentație vegetariană este în măsură să asigure tot ceea ce organismul are nevoie pentru o stare de sănătate excelentă.

5. Carnea, în special cea de porc și vită, conține grăsimi saturate, greu asimilabile de către organism. Aceste grăsimi duc la apariția bolilor cardiovasculare, prima cauză de deces din lume.

6. Dincolo de cazuistică și cercetări științifice, există însă și o latură morală pentru care consumul de carne nu este recomandat. Ființa umană nu are nici structura fiziologică și nici pe cea psihologică a unui carnivor. Dacă consumatorii de carne ar trebui să ucidă cu sânge rece animalul nevinovat, să-l jupoaie și apoi să-i ia carnea pentru a o mânca, am fi uimiți cât de mulți vegetarieni ar exista în lume. Pe sceptici, o vizită la un abator i-ar convinge definitiv. În plus, suferința animalelor în momentele dinaintea morții violente determină o intensă secreție de substanțe nocive în organismul lor (hormoni de stres), care mai apoi ne vor genera nouă numeroase probleme de sănătate.

7. Toate marile tradiții spirituale (creștinismul, budismul, hinduismul etc.) menționează că cei care vor să-și purifice mintea și trupul nu trebuie să consume carne. Postul, atât de benefic pentru cei care-l respectă, ajută la realizarea acestor deziderate. „Să nu ucizi” este o normă de conduită morală ce trebuie transferată și asupra regnului animal. Violența și agresivitatea, sub orice formă, vor genera tot violență și agresivitate. Studii realizate timp de 10 ani pe un grup de 3.000 de vegetarieni din diferite categorii sociale au evidențiat o tendință mult redusă spre agresivitate și violență, precum și o rată foarte mică a criminalității, comparativ cu consumatorii de carne. Este evident că există o legătură între ceea ce mâncăm și comportament, că hrana ne influențează pe termen lung starea psihică și mentală.

Sursa: Liviu Gheorghe și Veronica Godeanu - Principii și direcții în vindecarea naturală, Editura Kamala, 2006



James Wildman - 101 motive să devii vegan (101 Reasons to Go Vegan) 
Pentru cunoscătorii limbii engleze, aceasta este o prezentare excepțională a motivelor pentru care ar trebui să devenim măcar preponderent, dacă nu total vegetarieni.

-->

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.