miercuri, 10 mai 2017

Telefonul mobil ne poate afecta sănătatea. Cum ne protejăm?




TELEFONUL MOBIL NE POATE AFECTA SĂNĂTATEA
– CUM NE PROTEJĂM –

Cercetătoarea americană Ann Louise Gittleman, care a studiat efectul aparaturii electronice fără fir asupra sănătății noastre, a afirmat într-un interviu că „suntem expuși la radiații electromagnetice cu un impact de 100 de milioane de ori mai mare decât cel al radiațiilor naturale din mediu, la care erau expuși bunicii noștri”. Turnând gaz peste foc, Organizația Mondială a Sănătății a analizat efectele acestor radiații și a confirmat faptul că telefoanele mobile măresc riscul de cancer, infertilitate și autism. Dar, dacă de fumat ne vine greu să ne lăsăm, de telefoanele mobile ce să mai vorbim! Nu le vom abandona așa ușor. Totuși, respectând câteva reguli de bază, ne putem proteja într-o oarecare măsură. Iată cum:

duminică, 7 mai 2017

Cum arată unele alimente în habitatul lor natural




CUM ARATĂ UNELE DINTRE ALIMENTELE NOASTRE
ÎN HABITATUL LOR NATURAL

Cu toții știm cum arată plantele care fac mere, portocale, căpșuni sau nuci, dar puțini dintre noi știm cum cresc în habitatul lor natural multe alte alimente vegetale, pe care le apreciem ca gustoase și sănătoase. De pildă, câți dintre noi ne-am întrebat vreodată cum arată planta care face cacao sau cea care produce gustoasele și hrănitoarele arahide? Dacă v-am trezit curiozitatea, urmăriți imaginile de mai jos. În mod sigur vă vor surprinde.

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Prea multă medicină! + VIDEO




PREA MULTĂ MEDICINĂ!

Pilule fără efect, operaţii inutile, terapii riscante... Foarte multe dintre metodele medicinii alopate moderne mai mult dăunează decât folosesc. Și iată că acum unii medici au început să avertizeze asupra pericolelor şi să ceară o schimbare radicală a modului de gândire din medicina alopată: mai puţină medicină şi mai puţine medicamente!

luni, 24 aprilie 2017

Misterul celor două culturi gemene


MISTERUL CELOR DOUĂ CULTURI GEMENE 
DE PE MALURILE OPUSE ALE ATLANTICULUI

Richard Cassaro

Egiptenii antici din Africa și pre-incașii/incașii din America de Sud au evoluat în părți opuse ale globului și n-au fost niciodată în contact. Cu toate acestea, ambele culturi au dezvoltat aceleași forme de artă, arhitectură, simbolism, mitologie și religie. Aflați în fața acestei enigme, savanții epocii victoriene (secolul al XIX-lea) au concluzionat că ambele culturi trebuie să fi fost urmașele aceleiași „epoci de aur” – civilizația-mamă Atlantida. Astăzi, însă, similitudinile Egipt/Inca nu numai că sunt ignorate de către experții americani și cei europeni, ci chiar suprimate.

marți, 18 aprilie 2017

Haremul imperial al Chinei + VIDEO




HAREMUL IMPERIAL AL CHINEI

Chiar dacă, cel mai adesea, asociem haremul cu cea mai veche dovadă istorică a exploatării femeilor de către bărbaţi, o simplă privire asupra subiectului dezvăluie o adevărată instituţie social-politică, un univers închis în sine, cu legi şi obiceiuri proprii. Fascinant la prima vedere, exotic prin definiţie şi tragic în esenţă, haremul a rămas totuşi una dintre cele mai negre pagini ale istoriei şi civilizaţiei umane. Cuvântul „harem” vine din limba arabă, de la termenul haram, care însemna „interzis”, „de neatins”. Ghidaţi de acest precept, sultanii le reprimau cadânelor orice formă de sexualitate, exceptând, firește, actele sexuale – mai bine zis violurile la care le supuneau. Însă, din punct de vedere istoric, haremul are o origine mult mai veche decât pomenita civilizaţie musulmană, cu care este cel mai adesea asociat. Haremul s-a manifestat de-a lungul timpului şi în civilizația tribală, persană, ebraică, egipteană, chineză și chiar cea creștină. Vis din subconştientul oricărui bărbat şi coşmar al oricărei femei, haremul există şi în prezent, în cadrul unor triburi africane sau în palatele potentaţilor arabi.

duminică, 16 aprilie 2017

Cum să ne protejăm ficatul + VIDEO




CUM SĂ NE PROTEJĂM FICATUL


Dacă sunteți un om obișnuit, înseamnă că nu v-ați gândit niciodată la ficatul dumneavoastră. La urma urmei, nu-i puteți simți prezența, așa cum vă simțiți inima bătând. Ficatul nu ghiorăie de foame ca stomacul și nici nu bolborosește în timpul digestiei, ca intestinele. Doar când vă duceți la medic și acesta vă spune că ceva e în neregulă cu ficatul dumneavoastră deveniți conștienți de prezența celui mai mare organ din interiorul corpului dumneavoastră.

luni, 10 aprilie 2017

American Beauty... la cumpărături




AMERICAN BEAUTY... LA CUMPĂRĂTURI

Grăsimea este noua normalitate a Americii. Conform unui studiu recent al CDC (Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor) peste trei pătrimi dintre americanii adulți sunt fie supraponderali, fie obezi. Și, pentru prima oară în istorie, numărul persoanelor obeze l-a depășit pe cel al persoanelor supraponderale. Pe locul doi al normalității americane putem plasa, fără să greșim, nonconformismul, un concept deseori subliniat ca fiind o calitate lăudabilă. Nonconformismul este atitudinea prin care o persoană nu acceptă anumite norme impuse de societatea din care face parte, fără ca prin comportamentul său să determine excluderea sa din societatea respectivă. Dar cum societatea nu este altceva decât un grup mai mare, organizat și condus după anumite reguli, stabilite de comun acord între membri, anormalitatea socială aduce atingere valorilor societății, fiind percepută ca o formă de anarhism. Să vedem însă ce înseamnă „normal” în America de azi.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.