joi, 13 august 2015

Criza energetică - adevăr sau minciună? + documentar (RO)


CRIZA ENERGETICĂ - ADEVĂR SAU MINCIUNĂ?

Cred că toţi suntem de acord că cea mai mare parte a energiei folosite azi o obținem din combustibili fosili. Fie că e vorba de energia electrică provenită din termocentrale (care ard cărbuni, păcură sau gaze naturale) fie de lucrul mecanic obţinut prin conversia în motoare cu ardere internă (care ard hidrocarburi rafinate din ţiţei) tot despre surse energetice fosile vorbim. O parte din energia electrică provine din surse hidro iar o altă parte, din surse termonucleare.


Încă de la începuturile revoluţiei industriale, marea majoritate a maşinilor unelte şi cea mai mare parte a mijloacelor de transport s-au bazat pe puterea aburului. Numai că obţinerea acestui abur urma acelaşi proces în ambele cazuri: se ardea o mare cantitate de cărbuni, lemn sau păcură, în cuptoare care încălzeau apa pentru a obţine aburul necesar acţionării maşinilor cu aburi. Dacă până în acel moment cantitatea de fum degajată în atmosferă se datora exclusiv erupţiilor vulcanice, incendiilor naturale şi arderii lemnului în sobele casnice, din acel moment, procentul poluării a crescut exponenţial. Căci cea mai mică locomotivă, motor naval sau maşină unealtă acţionată de aburi degaja fum cât un oraş întreg. Şi, la un moment dat, în fiecare localitate din ţările industrializate acestea erau sute. Şi totul se petrecea nu mai departe decât acum 200 ani.

Să reţinem aici faptul că în acea perioadă de revoluţie industrială una dintre maşinile care aveau să se răspândească destul de mult până prin 1900 a fost o maşină care producea lucrul mecanic direct din căldură, fără ajutorul apei. Maşina, la data respectivă încă nu pe deplin înţeleasă, a fost inventată de un preot. Motorul Stirling, conceput în 1816 de scoţianul Robert Stirling este un „motor cu ardere externă”. Din cauza unei slabe eficienţe şi mai ales a intereselor financiare ale marilor producători care deja construiau motoare navale, locomotive şi maşini unelte din ce în ce mai sofisticate, care se răspândiseră mult, nu a avut șansa de a fi dezvoltată. Totuşi, ea se mai putea întâlni în unele locuri prin Europa interbelică. Dovadă a morţii în faşă a acestei maşini este faptul că, deşi în toate şcolile din lume se studiază principiile de funcţionare ale unui motor cu aburi (ciclul Carnot), ca şi mai evoluatele motoare Otto şi Diesel, nu se pomeneşte nimic despre motorul Stirling.

Trecem mai departe. Toţi cunoaştem motorul cu benzină (aşa numit cu carburaţie) şi cel cu motorină sau cu compresie. Ar trebui spus însă că, dacă motorul Otto a avut o răspândire fulminantă, fiind practic prin accelerarea rapidă, cel Diesel, fiind mai leneş dar foarte puternic, a acaparat rapid domeniul industrial. Ambele motoare au fost şi sunt mari poluante, cu toate modernizările ulterioare. Ce nu se ştie decât de prea puţini este că motorul Otto, datorită posibilităţii de funcţionare cu carburatoare din ce în ce mai eficiente, poate ajunge la consumuri impresionant de mici. În plus, el merge cu un randament mai mare dacă i se injectează, alături de carburant, şi apă sub formă de vapori. Din păcate, industria prelucrătoare de petrol n-are niciun interes ca motoarele să consume mai puţin. Mai puţin înseamnă mai puţini bani.

Au existat de-a lungul ultimului secol câţiva inventatori de sisteme de carburaţie care au murit în condiţii suspecte, sau despre care nu s-a mai auzit nimic. Chiar şi moartea lui Diesel e suspectă. Deja motorul său se răspândise pe plan mondial, fiind principalul motor naval şi industrial, când el, considerându-l ineficient şi prea poluant, a inventat unul nou. Dar interesele financiare ale cercurilor industrial-bancare care preluaseră vechiul motor au făcut ca acest nou motor să nu fie brevetat şi construit. Iar Diesel a dispărut pur şi simplu în călătoria transoceanică ce-l ducea spre firma cu care convenise un acord pentru construirea noului motor.

Un alt fapt puţin cunoscut este acela că zăcămintele de combustibili fosili nu sunt nici pe departe epuizate. Depozitele de hidrat de metan din oceane sunt imense, de cel puţin două ori mai mari decât depozitele petroliere terestre. Un alt lucru puţin cunoscut este acela că încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial oamenii de ştiinţă germani reuşiseră să pună la punct o metodă de extragere a benzinei din cărbune, suficient de eficientă pentru a permite obţinerea unei benzine ieftine, de doar 1-2 cenţi litrul. Metoda respectivă de rafinare a cărbunelui e ţinută în continuare secretă în bibliotecile americane, publicarea ei fiind interzisă prin legea actelor clasificate. Oare de ce?

Dacă în ce priveşte lucrul mecanic necesar deplasării suntem încă tributari arderii directe a hidrocarburilor, în ce priveşte cel necesar proceselor industriale am trecut de mult la cel obţinut prin consumul energiei electrice. Pentru această energie, ca și pentru alte sute de invenţii, trebuie să-i mulțumim lui Nikola Tesla. Dar chiar şi această energie o obţinem în parte din combustibili fosili. Iar acolo unde ea nu provine din aceştia, nu e obţinută cu mai multă eficienţă.

Eficienţa scăzută, combinată cu un grad mare de poluare, duce la distrugerea accelerată a mediului ambiant. Să nu mai vorbim de consumul materiilor prime, consecinţă directă a unei dezvoltări haotice şi fără măsură a unei industrii energofage criminale. Spun criminale pe deplin conştient, căci distrugerea zilnică a mii de hectare de pădure pe plan global, trecând prin poluarea generală şi uciderea în masă a sute de specii de animale marine şi terestre, sunt dovada unei inculturi crase, dublată de o nesimţire pe măsură şi triplată de o lăcomie pantagruelică.

Toate nu sunt decât caracteristicile unui criminal în masă. Nu glumesc deloc. Reflectaţi un pic mai adânc şi veţi ajunge la concluzia că societatea actuală este criminalul perfect, condus pe toate căile (politice, economice, mas-media) spre crima perfectă, aceea în care identitatea criminalului este diluată până la pierderea în masele largi ale populaţiei, iar victima este una singură: însăşi planeta pe care stăm. Inconştienţa şi lăcomia celor ce conduc acest act criminal este atât de mare, încât nu realizează că, ucigând biosfera planetei din care face parte întreaga rasă umană, se sinucid ei înşişi, criminalii.

În planul strict al fenomenului criminal şi psihologic, îi considerăm pe criminali şi sinucigaşi ca fiind bolnavi şi încercăm să-i tratăm chiar împotriva voinţei lor. Conducătorii de azi ai planetei, la orice nivel s-ar afla, trebuie deja consideraţi criminali patologici iar noi, cei mulţi, care suferim de pe urma lor, ar trebui să luam măsuri de tratare a bolii lor, chiar împotriva voinţei lor, până nu va fi prea târziu. Căci va fi un punct de la care planeta nu va mai reuşi prin forțe proprii să dreagă răul făcut. Şi atunci ce vom face? Vom muri toţi pe această planetă albastră, care atunci nu va mai fi aşa de albastră, din cauza lăcomiei criminale a 10% dintre noi.

Să lămurim de la bun început un lucru. Nu a existat şi nici nu există vreo criză, fie ea energetică sau economică. Totul e praf în ochi, aruncat maselor largi de către oligarhia industrial bancară ce stăpâneşte totul, inclusiv guvernele. Singura criză care există şi care e din ce în ce mai adâncă e cea morală. Omul de azi este înfricoşat de o mică haită de criminali care au pus stăpânire pe toate pârghiile prin care pot conduce lumea. Tot ce ajunge la ochii şi urechile omenirii este strict controlat de câțiva oameni avizi de putere şi roşi de lăcomie. Sunt condiţiile unei vieţi din ce în ce mai grele, a unei exploatări a omului de către om din ce în ce mai sălbatice şi fără scrupule, dublată de o intoxicare pe toate canalele, care duce la o creştere a temerilor şi groazei în om. Sunt condiţii care fac ca omul să devină sclavul perfect, o cârpă, obsedat de mijloacele de a câştiga bani pentru a-şi plăti taxele din ce în ce mai împovărătoare şi de a găsi o cale de supravieţuire. Înnebunit de grijile zilnice, intoxicat cu alimente cu gust din ce în ce mai bun dar din ce în ce mai otrăvitoare, spre beneficiul unei oligarhii alimentaro-farmaceutice, omul nu-şi mai dă seama că, de fapt, e doar o marionetă, alături de alte şase miliarde, prin care cineva de sus, avid şi fără scrupule, îşi umple buzunarele.

Criza e morală. Şi e imensă. Porneşte de la aviditatea şi cupiditatea celor de la putere şi se termină cu frica şi lipsa de demnitate şi respect de sine al celor mulţi. Criza porneşte de la nepăsarea pentru cel de lângă tine şi se termină cu nepăsarea pentru viitorul pământului pe care calci şi pe care vor călca copii tăi (dacă vor mai avea pe ce călca). O criză de identitate, o criză de sine, cea mai gravă dintre toate. Asta-i singura criză.

Soarele, vântul și apa

„Energia electrică este omniprezentă, în cantităţi nelimitate şi poate propulsa toate maşinile din lume fără utilizarea petrolului, cărbunelui, gazului metan sau a oricărui alt combustibil” – dr. Nicolae Tesla (1856-1943). Aceste rânduri în mod sigur v-au pus pe gânduri. Ce vrea să zică, de fapt, că nu e nicio criză energetică? Chiar nu e! Cantitatea de energie care soseşte pe suprafaţa pământului de la soare în timp de o secundă ajunge pentru consumul întregii omeniri timp de mai multe săptămâni. Această aşa zisă criză energetică este una mediatică, fabricată, este o gogoriţă. Prin declararea crizei se poate deschide o cale spre mărirea profitului celor care se ocupă cu distribuirea energiei. Şi apropo de asta. De când există omenirea, niciun gram de energie n-a fost şi nici nu va fi produs de către cei ce se declară producători şi distribuitori de energie. Cum spunea Tesla, trăim într-un ocean de energie. Tot ce fac maşinile electrice, fie ele dinamuri sau alternatoare, este doar de a colecta această energie. Suntem ţinuţi în mod intenţionat în ignoranţă prin sistemul de învăţământ, pentru a continua să acceptăm să plătim pentru ceva ce e la îndemâna tuturor dar pe care o clică de afacerişti veroşi au pus stăpânire.

Tesla este cel ce a dat lumii curentul electric, de la alternator, la bec, la radio şi la sistemele actuale de distribuţie. Cu toate acestea, el nu face parte dintre fizicienii pomeniţi în manualele de liceu. Oare de ce? În schimb, sunt ultra-elogiaţi cei care i-au furat ideile, cum ar fi Marconi sau Edison. De ce oare? Nu cumva pentru că, pe lângă faptul că absolut toate aparatele electrice care ne înconjoară azi i se datorează într-o mai mică sau mai mare măsură, o fi supărat pe cineva mare? Şi da şi nu. Pentru că el a fost primul care a constat că energia electrică şi energia în general, este un dat universal şi poate fi captată de oricine cu un minim de cheltuieli. Acest fapt contravine intereselor financiare ale marilor corporaţii energetice. Tot el a fost primul care a adaptat şi folosit un automobil electric care capta energia necesară deplasării direct din mediul înconjurător. Dispozitivul care alimenta motorul electric de 80 de cai putere (60 Kw) al maşinii nu depăşea dimensiunile unei cutii de pantofi şi era format din câteva lămpi, ca cele folosite până nu demult în aparatura electronică, şi care încă se mai folosesc la amplificatoarele audio profesionale. Schema acestui dispozitiv este însă păstrată într-un foarte strict secret de oficialii americani, la fel ca multe alte brevete de invenţie în ultimii 100 de ani.

Imaginaţi-vă ce-ar însemna ca atunci când vă construiţi casa să prevedeţi o mică debara cu un dispozitiv cam de mărimea unui mic frigider, care să vă asigure energia necesară întregii case, atât pentru încălzit, cât şi pentru funcţionarea tuturor aparatelor electrocasnice. Atenţie, nu mă refer la nimic de genul grupurilor generatoare cu motoare cu ardere internă. Mă refer la ceva care nu va consuma niciun gram de hidrocarburi şi nu va polua cu nimic atmosfera. Va funcţiona pe cu totul alte principii. Şi trebuie să ştiţi că valoarea efectivă a unui asemenea dispozitiv n-ar fi mai mare decât cea a încăperii în care l-aţi amplasat. Adică să aveţi 5-10 KWh 24 ore pe zi fără a plăti nimic pentru ei, toată viaţa (cu excepţia a max. 1000 euro, construcţia lui)! Din acel moment aţi fi cu adevărat liberi. N-aţi mai trăi cu teama că vine iarna şi, dacă rămâneţi în urmă cu plata, vă taie gazul sau curentul. V-aţi putea stabili în orice punct de pe glob, căci n-aţi mai fi forţat să vă branşaţi la apă, gaze sau curent, cu sume exorbitante. Din acel moment, elitele politico-financiare ale lumii n-ar mai avea absolut niciun control asupra dumneavoastră. Aţi înceta a fi sclavul lor, aţi înceta să le mai plătiţi lună de lună câte un salariu sau mai mult, bani care să le mărească lor conturile. Ei bine, asemenea dispozitive există şi ele există demult, unele dintre ele chiar de dinainte de 1900. Dar elitele care ne conduc nu au niciun interes ca noi să fim liberi. Şi ca atare, continuă să folosească toate căile posibile pentru a împiedica brevetarea și producerea lor în serie, pentru a-i discredita și uneori chiar a-i suprima pe inventatorii lor.

Probabil că  acum v-aţi dus cu gândul la energia declarată în mod clasic ca fiind neconvenţională, şi anume la cea eoliană, solară sau geotermală. Dar, deşi sunt nepoluante și o alternativă la carburanţii fosili, aceste forme de energie nu sunt viabile. Sunt doar acceptate şi permise de către elite. Și acest lucru se întâmplă tocmai pentru că nu sunt viabile, pentru că aceste surse de energie aşa zis neconvenţionale menţin o stare de fapt în societatea actuală, şi anume dependenţa (a se citi mai degrabă sclavia) noastră faţă de cei care ne controlează vieţile. Mori de vânt au existat din vremuri imemoriale. Randamentul lor însă este mic, iar pentru ca lucrul mecanic dezvoltat de ele să fie mare, trebuie ca şi morile să fie pe măsură.


Azi morile de vânt au fost înlocuite cu generatoare eoliene. Dar acestea suferă de aceleaşi defect major ca şi străbunele lor. Pentru a fi cu adevărat eficiente, trebuie să fie mari. Însă cu cât sunt mai mari, cu atât tehnologiile de construcţie sunt mai sofisticate şi consumul de materiale mai mare. Sunt cunoscute fermele de generatoare eoliene din diverse puncte ale globului, unele pe sol altele pe mare. Deşi produc sute şi mii de megawaţi, din cauza dimensiunilor şi a uzurii datorată sarcinilor la care supuse imensele lor rotoare, întreţinerea lor e costisitoare. În plus, energia electrică „produsă” de ele continuă să fie distribuită prin reţelele clasice. Toate acestea nu sunt de natură să scadă preţul energiei furnizate de ele, iar dezavantajul cel mai mare este acela că ele continuă să fie proprietatea unor concerne (industriaşi sau bancheri) care ne vând noua energie la acelaşi preţ ca şi cea obţinută pe căi tradiţionale, continuând să ne ţină captivi.

Dar cum e cu micile eoliene destinate gospodăriilor private? Suferă şi ele de acelaşi păcat capital. Nu ne creează cu adevărat independenţă. De ce? Pentru că toate, aproape fără excepţie, sunt dotate cu generatoare de tensiuni şi amperaje mici (având puteri mici, e clar că nu pot asigura consumul unei locuinţe). În plus vântul nu bate 24 de ore pe zi, decât în extrem de puţine locuri de pe glob. De aceea, aceste generatoare trebuie însoţite de capacităţi de stocare (baterii) care sunt scumpe, ocupă spaţiu, sunt grele şi poluante. Pe lângă ele, pentru a alimenta consumatorii electrocasnici normali, la aceste baterii trebuie legate invertoare care transformă curentul electric continuu de joasă tensiune al bateriei în curent alternativ de 110 v sau 220v. Aceste aparate sunt prohibitiv de scumpe şi nu oricine are acces la ele. Lanţul astfel obţinut necesită întreţinere, nu oricine e electrician sau electronist ca să se ocupe de el. În plus bateriile au o viaţă relativ scurtă şi trebuie înlocuite. Cu alte cuvinte, rămânem tributari unor producători veroşi şi plătim în continuare taxe de întreţinere şi exploatare mult mai mari decât ar trebui, pentru simplul motiv că nu suntem electricieni de meserie iar legislaţia e în aşa fel făcută, încât numai specialiştii pot să se ocupe de aceste dispozitive. Deci energia nu e deloc a noastră, ci tot a lor. Şi nu uitaţi că niciun tip de generator electric nu produce energie, ci o colectează din mediul înconjurător.

Aceeași situație este și în cazul apei. Apa pe pământ este într-o anumită cantitate, de când e pământul. Nimeni n-a produs vreodată un strop de apă mai mult decât există ea dintotdeauna pe suprafaţa Terrei, totuşi unii continuă să ne-o vândă ca şi cum ar fi produs-o ei. Apa însă, prin mişcarea ei, indiferent că e vorba de curgerea unui izvor sau de loviturile ritmice ale valurilor la ţărm, reprezintă o altă parte a motorului hidro-climatic de care vorbeam. Alături de morile de vânt, morile de apă au fost folosite din vremuri istorice pentru crearea lucrului mecanic util. Omul a folosit morile de apă în aceleaşi scopuri ca şi pe cele de vânt. Şi acestea, la rândul lor, sufereau de acelaşi mare dezavantaj. Indiferent că erau folosite pentru spălat rufe sau pentru măcinat grâne ele transferau doar o parte a forţei apei spre lucrul mecanic util, restul pierzându-se prin frecări. Variantele moderne ale morilor de apă sunt marile centrale hidroelectrice. Dar, la fel ca şi în cazul centralelor eoliene, randamentul lor este proporțional cu mărimea.

Generatoarele electrice ale marilor hidrocentrale sunt acţionate de turbine puternice, performante, care pot dezvolta sub împingerea imenselor cantităţi de apă din spatele barajelor, forţe nebănuite. Cantitatea de energie colectată este uriaşă şi de asemenea trebuie distribuită prin reţelele naţionale şi globale. Nu trebuie uitat că marile râuri şi fluvii ale globului nu au debite constante (ca de altfel nici vânturile) şi, ca urmare, aceste instalaţii energetice nu funcţionează cu randament constant. De fapt, tocmai de aceea s-a dezvoltat sistemul global de distribuţie a energiei electrice, pentru a suprima căderile locale de tensiune. Când un generator dintr-un anumit loc nu mai funcţionează, energia e preluată de la altul şi distribuită la consumator. Costurile de realizare şi întreţinere a acestor coloşi industriali ai apei sunt imense, la fel şi cele pentru menţinerea funcţionalităţii sistemului de distribuţie.

Ca urmare, noi, consumatorii, beneficiarii acestei energii, suntem şi în acest caz ţinuţi prizonieri prin cumpărarea lunară, la preţuri foarte mari, a energiei de la ei, coloşii producători şi distribuitori. Iar în cazul microhidrocentralelor, deşi sunt modele care produc direct curent alternativ la puteri suficiente consumului unei gospodării, cele mai multe se fac tot la puteri şi tensiuni mici, din acelaşi motiv pe care l-am expus mai sus. În plus, nu uitaţi că nu oricine stă pe malul unei ape curgătoare. Şi chiar dacă stai, aprobările şi avizele pentru a modifica cursul apei în sensul obţinerii de energie sunt prohibitive, De ce oare? Pentru că politica universal acceptată de oficialităţile oricărei ţări din lume este că „producerea” şi distribuirea energiei electrice trebuie să aparţină statului, sau unor reprezentaţi ai lui.

În ceea ce priveşte energia mareică, lucrurile sunt şi mai complicate, căci chiar de la nivelul construcţiei unor centrale de tip industrial, complexitatea unor asemenea proiecte e atât de mare, încât la nivelul unui amator nici n-ar trebui să ne mai gândim.

Până pe la jumătatea secolului trecut, radiaţia solară directă nu a fost folosită decât pentru componenta ei termică. Toţi ştim că în multe din gospodăriile ţăranilor noştri se află undeva, mai în fundul curţii, un butoi din tablă vopsit în negru, suspendat la înălţime, la care e cuplată o stropitoare de duş. Pe perioada verii, de dimineaţă până seara, apa se încălzeşte suficient de mult pentru ca omul venit obosit şi plin de praf de la munca câmpului să poată face un duş călduţ, reconfortant. Butoiul acesta este cea mai primitivă formă de captator termic solar. Panourile solare sunt însă o invenţie destul de veche şi au pornit de la simple cutii plane în care există o serpentină de ţeavă subţire, totul vopsit în negru, acoperit cu o foaie de sticlă, şi au ajuns, pe măsura dezvoltării tehnologice a ultimului secol, la panourile moderne cu tuburi vidate, cu agent termic de mare randament.

Dacă primitivul panou negru cu ţeavă de cupru şi sticlă ordinară al cărui agent termic e însăşi apa utilizabilă, nu poate fi folosit decât în sezonul cald, modernele panouri cu tuburi de sticlă pot furniza apă caldă la peste 35° C chiar şi în zilele friguroase de iarnă. Singura condiţie este ca afară să fie senin și să bată soarele măcar 2-3 ore pe zi. Sunt o bună sursă de energie termică, ducând la economii importante. Dar visul omului de când se cunoaşte electricitatea este de a transforma direct radiaţia solară în electricitate. S-a observat că semiconductorii au proprietatea de a emite electroni dacă suprafaţa lor este bombardată cu diferite forme de radiaţie, printre care şi cea luminoasă. Asta a dus firesc la apariţia panourilor fotovoltaice. Se poate deci converti direct radiaţia solară în energie electrică utilă. Din păcate, procesul tehnologic de obţinere a acestor celule fotovoltaice este încă complicat şi costisitor, iar randamentul de conversie e destul de mic. Chiar dacă în ultimii ani au apărut panouri fotovoltaice făcute din alte tipuri de semiconductori decât siliciul pur sau pelicule depuse pe substraturi prin tehnologia depunerii în plasmă (pe metal, plastic sau sticlă) asta nu a făcut decât să scadă costurile de producţie, fără a le mări prea mult eficienţa. Ca atare cheltuielile necesare asigurării consumului energetic casnic prin această tehnologie sunt prohibitive şi, în plus, panourile fotovoltaice furnizează exclusiv curent continuu, care fireşte trebuie trecut printr-un lanţ electronic de transformare în curent alternativ. Deci pe lângă costurile mari ale panourilor în sine, intervin şi costurile stocării pentru perioadele fără radiaţie solară (baterii) ca şi costurile invertoarelor. Este aceeaşi situaţie ca în cazul energiei eoliene, cu precizarea că aici costurile sunt mult mai mari. Concluzia ar fi că şi în acest caz suntem legaţi financiar de cei care produc aceste componente şi de cei care trebuie să se ocupe de întreţinerea lor.

Pompele de căldură sunt o altă sursa alternativă de energie agreată de elite şi căreia i se face mai ales în ultimii ani o publicitate din ce în ce mai agresivă. Mai întâi trebuie să ne lămurim ce e o pompă de căldură. În principiu, o pompă de căldură e un frigider invers. E o maşină termică ce funcţionează la fel ca un frigider. De fapt, un frigider cum funcţionează? Simplist vorbind, preia căldura din alimente şi o cedează în bucătărie. Frigiderul consumă o cantitate de energie electrică pentru a pompa echivalentul a trei cantităţi în căldură. La fel funcţionează şi o pompă de căldură, numai că ea preia căldura din sol, pânza freatică sau aerul de afară şi o aduce în casele noastre, funcţionând în mod invers frigiderului, și cu un randament de două-trei ori mai mare decât acesta. Asta nu se face gratuit ci se face la fel ca la frigiderul din bucătăria noastră, prin circularea unui agent termic, cu ajutorul unei pompe-compresor care consumă o anumită cantitate de energie electrică. Financiar vorbind, o pompă de căldură e mai eficientă decât o centrală termică de apartament, fie ea pe gaz sau electrică, (ducând la economii de 25-30%) dar totuşi consumă o anumită cantitate de energie electrică. Practic, în medie, compresorul unei pompe de căldură consumă cam 2 Kwh pentru încălzirea unei case cu 4-5 camere.
Pompa de căldură are totuşi unele dezavantaje. Funcţionează cel mai bine într-un regim de temperatură exterioară cuprins între –5 şi +5°C. În afara acestui interval, consumul ei creşte mult. Deci e cel mai indicată pentru ţările de la sudul Dunării, deoarece în România, media temperaturilor pe timpul iernii e mult mai mică. Dacă analizăm puţin, constatăm că nici aceasta nu e indicată dacă dorim independenţa energetică. Suntem în continuare plătitori la societatea de distribuţie.

Concluzia logică este că toţi știm despre aceste posibilităţi de a obţine energie fără a consuma carburanţi fosili şi fără a polua, pentru că aceste metode sunt agreate de oficialii lumii deoarece nu schimbă cu nimic statusul nostru faţă de ei. Suntem în continuare legaţi financiar de ei. Suntem în continuare contribuitori la creşterea averii şi puterii lor!

Dar, de vreme ce marele Tesla a spus că trăim într-un ocean de energie, noi de ce n-o simţim, de ce nu ştim de ea, cum o putem folosi? Sunt întrebări simple, legitime, la care de aproape 100 de ani ni se refuză orice răspuns. Există zeci de posibilităţi de a colecta şi folosi această energie, posibilităţi pe măsura oricui, începând cu cei bogaţi, care au la dispoziţie uzine prelucrătoare şi laboratoare de cercetări, până la cei săraci, care nu dispun decât de garajul din spatele blocului sau de fundul curţii. De altfel, unele dintre aceste dispozitive au fost inventate şi construite de oameni simpli, fără pregătire ştiinţifică. Oameni care, dacă sunt întrebaţi de ce sau datorită cărui principiu funcţionează maşinăria lor, vor da din umeri. Ei doar au construit-o. N-au decât să afle savanţii ce şi cum. Din păcate, de cele mai multe ori, savanții se simt jigniţi de faptul că aceşti neica nimeni fără studii au putut realiza ceva care furnizează energie, aparent fără a consuma nimic, şi de aceea îi discreditează şi chiar le sunt vădit ostili. Există dispozitive sofisticate şi scumpe, precum există şi dispozitive ieftine şi accesibile oricui. Totul e să ai un pic de cunoştinţe de mecanică, lăcătuşărie, tâmplărie şi electricitate. Şi să nu ai două mâini stângi. Adică să-ţi placă să meştereşti.


Energia liberă - Cursa către punctul zero
Free Energy - The Race to Zero Point (RO)

«Documentarul redeschide un subiect sensibil, cel al surselor energetice neconvenționale, menite să ne elibereze din capcana combustibililor fosili și a periculoasei reacții de fisiune atomică, ale căror reziduuri vor sufoca complet planeta dacă nu ne decidem cât mai curând către o schimbare fundamentală a viziunii economice și a abordării științifice a domeniului energetic.» Marian Matei - traducătorul documentarului. Citiți întreaga prezentare a filmului aici.


Un comentariu:

  1. Foarte interesant si informativ articolul! Daca aveti nevoie pe viitor de ajutor la traducerea matrialelor va recomand cu mult drag echipa http://www.traduceremedicala.ro/
    Mult spor in continuare!

    RăspundețiȘtergere

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.