Principiile medicinii naturiste + slideshow

PRINCIPIILE MEDICINII NATURISTE

În cartea sa intitulată „Arta războiului”, generalul chinez Sun Tzu (sec. VI î.e.n.) pune un mai mare preț pe influenţarea psihologică a adversarului, decât pe tehnica militară! Chiar motto-ul cărţii – Arta supremă a războiului constă în a învinge duşmanul fără luptă – ne evidenţiază esenţa reușitei: fără arme, fără vărsare de sânge. Acest principiu, transpus în medicină, a fost enunţat și de Louis Kuhne, medic naturopat german, autorul cărții Arta vindecării fără doctorii şi fără operaţii. E regretabil că această carte valoroasă e trecută cu vederea. În ea se găsesc principii fundamentale pentru orice vindecare şi nu este drept ca acestea să fie aruncate la coş din cauza unor ambiţii şi interese ce sfidează dreptul la viaţă şi sănătate al celor mulţi! E adevărat că personalul medical ar avea mult mai mult de muncit folosind metoda lui Kuhne, dar şi rezultatele ar fi altele!

Piedica cea mai mare în folosirea acestei metode este însă atitudinea ostilă a majorităţii bolnavilor, rezultată din starea de teamă în faţa viitorului nesigur. Ei vor să se vindece cât mai repede, fără să facă nimic altceva decât să ingurgiteze nişte pilule şi apoi să aștepte miracolul vindecării! Această aşteptare este de obicei zadarnică. Când boala se agravează, bolnavul intră în panică şi de aici evoluţia evenimentelor e sigură. Bolnavul disperat face lucrurile cele mai necugetate. De pildă, merge să fie iradiat cu cobalt! Nici că se poate un lucru mai absurd! Cine a citit un curs de fizică nucleară a putut afla că în urma iradierii se produc nişte efecte distructive ireversibile, care se manifestă de-abia după un oarecare timp. Bolnavul, după ce a venit de la iradiere, are o perioadă aparent bună, datorată optimismului, ştiind că a făcut „ce trebuia”. Dar după câteva luni (cam două), rezultatele „fericite” ale iradierii îşi arată colţii în ritm galopant.

În privinţa folosirii „cu succes” a metodelor chimice, găsim în cartea dr. Jean Valnet, Tratamentul bolilor prin legume,fructe şi cereale, mai multe experimente ce dovedesc efectul cumulativ al medicamentelor de sinteză, insecticidelor, pesticidelor şi al altor substanţe, cum ar fi coloranţii din industria alimentară, sau mai direct spus: substanţe folosite pentru înşelarea ochiului sau gustului cumpărătorului, sacrificându-i sănătatea fără ca măcar să-l avertizeze. Interesul pentru profit duce la pierderea oricărei responsabilităţi. Orice om lucid se înspăimântă văzând dezastrul genetic în care scufundă lumea acest delir „ştiinţific”. După cum un cuţit este o unealtă folositoare în mâna unui om responsabil, el devine o armă periculoasă în mâna unui dement. La fel este şi cu ştiinţa!

Începutul vindecării fizice înseamnă înlăturarea cauzelor bolii. Deoarece o cauză importantă (poate chiar prima) este aciditatea alimentelor, prea mare în raport cu cea a organismului, rezultă imediat necesitatea unei hrane cât mai naturale cu putinţă, care are un pH egal cu cel al organismului, adică 20% acizi şi 80% baze. Dar organismul nu trebuie bruscat, e nevoie de o trecere treptată de la alimentația obişnuită la c naturală (cca 2 săptămâni).

Problema curăţirii organismului de toxine pentru a se reface şi rolul esenţial al enzimelor din crudităţi în funcţionarea normală a organelor (deci în vindecare) sunt tratate pe larg şi convingător în cartea lui Ernst Günter, „Comorile știinţei privind sănătatea” (pe care o consider cea mai bună dintre toate cărţile care tratează problema crudităţilor). În această carte (ca şi în cea a lui Kuhne) se argumentează de ce omul trebuie să se hrănească mai ales cu legume şi fructe; de ce fără enzimele din hrana naturală nu se asimilează sărurile minerale; de ce hrana fiartă e acidă; de ce hiperaciditatea duce la atâtea boli; de ce laptele fiert sau pasteurizat e atât de dăunător sănătăţii; de ce majoritatea oamenilor sunt obosiţi şi îmbătrânesc înainte de vreme; de ce sunt atâţia canceroşi, de ce zahărul alb e atât de cancerigen etc. Extragem câteva paragrafe semnificative:

«Să ne întoarcem la enzime. Ce sunt ele de fapt? Este vorba de nişte fermenţi specifici; ei susţin scânteia vieții în toate celulele vegetale şi animale. Există nenumărate feluri de enzime: ele nu doar caracterizează o specie de plante sau de animale, ci și imprimă oricărei fiinţe particularitatea specifică, individualitatea proprie, clădesc organele acesteia şi le menţin funcţionarea. Nu există diviziune celulară, creştere sau reproducere fără enzime. Ele dirijează procesele chimice în fiecare organ al omului, al animalelor şi al plantelor, ca şi cum ar gândi.

Pentru a putea înţelege cum se formează cancerul, este necesar ca cititorul să cunoască bine deosebit de însemnata funcţie a enzimelor. Ceea ce fac ele în interiorul nostru este o minune. „Pătrunderea enzimelor în celulele noastre şi legătura cu ele pot fi comparate cu intrarea într-o familie prin căsătorie. Ele ajung apoi stăpâni în casă şi asigură existenţa şi înmulţirea celulelor. Aceşti gestionari vii, acești spiriduși, am putea spune, acţionează ca niște maşinişti, controlând toate funcţiile corpului. În glande, de exemplu, conduc cu o mână îndemânatică procurarea hormonilor; în ficat, acţionează ca nişte chimişti inteligenţi; în rinichi şi glandele pielii, enzimele se îngrijesc ca sângele să fie curăţat bine de substanțele reziduale. Şi încă am putea continua.

Cu cât hrana noastră conţine mai multe enzime, cu atât mai multă viaţă nouă se revarsă în corp şi pot fi formate mai multe celule tinere. Aceasta înseamnă energie, rezistenţă, imunitate față de boli, o bună funcţionare a glandelor şi, ca atare, o reglare a greutăţii corporale. De aici rezultă vindecarea de artrită, de calculi biliari, arterioscleroză, boli de inimă, cancer şi multe alte boli. Dacă pot curăţa şi vindeca, enzimele vor putea cu atât mai mult să ne ferească de suferinţe, mai ales la o vârstă înaintată. Cu cât omul este mai tânăr, cu atât corpul este mai bogat în enzime. Prin îmbătrânire, acestea scad şi, o dată cu ele, forța vitală. Așadar, mai ales persoanele în vârstă au nevoie de o alimentaţie bogată în enzime. Astfel vor fi ferite de neplăcerile bătrâneţii.

Crudităţile cele mai bogate în enzime sunt: germenii de grâu, laptele nefiert, gălbenuşul de ou, zarzavatul fraged, germenii de seminţe şi sucurile de zarzavat. Laptele matern din primele zile după naștere  conţine de 5 ori mai multe enzime decât cel de mai târziu. Ce orânduire înţeleaptă, deoarece nou-născutul are nevoie de multă putere. Hrana vie, anume crudităţile, sunt cel mai bun mijloc de frumuseţe. Prin ele, înmulţirea celulelor este urgentată, aşa încât pielea rămâne elastică şi este încetinită formarea ridurilor. Tot astfel se vindecă glandele şi, prin aceasta, obezitatea sau greutatea subnormală. Cele mai fine vinişoare ale pielii sunt păstrate curate şi bine irigate cu sânge. De aici, înfăţişarea devine proaspătă, tinerească. Crudităţile vindecă hipertensiunea și anghina pectorală şi împiedică infarctul miocardic. Cel ce foloseşte regimul naturist de crudităţi trăieşte o întinerire treptată, echivalentă cu până la 20 de ani, și asta şi în privinţa vieţii sexuale.

Există o corelaţie izbitoare între lipsa de hrană crudă şi formarea cancerului. Prin această lipsă, deci prin lipsa enzimelor, diviziunea celulelor suferă, pentru că nu mai poate fi corect dirijată. Astfel, iau fiinţă aşa-numitele „celule false”, care produc excrescenţe, ducând la formarea de abcese, cancere, tumori şi mioame. Formarea cancerului este favorizată de acţiunea anumitor chimicale şi otrăvuri: conservanţi toxici, medicamente chimice, clor şi fluor în apa de băut, nicotină, sare rafinată etc. Dacă aceste otrăvuri au puterea să conserve şi să omoare microbii, ele pot și să distrugă sau să amorțească enzimele, de îndată ce pătrund în celule. Dacă numai prin lipsa enzimelor se pot naşte „celule false”, cu atât mai mult apare acest fenomen când se infiltrează şi toxine! Astfel că nu este de mirare dacă enzimele pierd controlul și celulele anormale se înmulţesc vertiginos, sub formă de tumori. Creşterea numărului cazurilor de cancer ține pasul cu creşterea folosirii toxinelor, atât în agricultură, cât şi în industria alimentară.

Pasteurizarea a fost inventată în secolul trecut de Louis Pasteur, microbiolog francez. Prin încălzirea alimentelor la 80º C, bacteriile pot fi distruse. Că prin aceasta alimentele îşi pierd mai mult sau mai puţin valoarea, ba încă aduc şi prejudicii sănătăţii, o dovedeşte un interesant experiment publicat în numărul din iunie 1958 al revistei „Minte şi materie” din Oxford (Anglia). În Scoţia, la o şcoală agricolă, s-au făcut experienţe cu lapte pasteurizat şi lapte crud. Opt viţei au primit din prima zi lapte pasteurizat, iar alţi opt lapte crud. Doi din prima grupă au murit încă din prima lună. Unul dintre viţei a fost scutit de continuarea timpului de probă pentru a fi păstrat în viaţă. Al patrulea viţel a murit la două zile după încheierea perioadei de probă, în timp ce ceilalţi au putut fi salvaţi dându-li-se lapte nefiert. Viţeii grupei a doua, care au primit lapte nedegradat, au rămas toţi în perfectă stare fizică.

„Revista sănătăţii”, organul Asociaţiei Kneipp din sudul Germaniei, raportează în nr. 2 din 1972: „Doi oameni de ştiinţă americani, Potenger şi Simonsen, au făcut experienţe cu lapte pasteurizat pe mai multe generații de pisici. Pisicile hrănite cu lapte crud s-au dezvoltat normal. Laptele pasteurizat, ca hrană principală, a produs la pisoi un rahitism serios, care în cele din urmă a dus la moartea lor. La pisicile care nu au primit lapte crud, încă din prima generaţie au avut loc avorturi. Chiar firea animalelor s-a schimbat. Au devenit primejdioase, zgâriau şi muşcau. La 53% dintre ele, glanda tiroidă era subdezvoltată. În generaţia a treia, toate animalele erau degenerate.

După cum reiese din aceste experienţe, laptele îşi pierde puterea vitală de îndată ce este încălzit sau fiert. Cunoscutul biolog canadian H. Tobe scrie în cartea sa „Enzimele, scânteia vieţii”, că prin încălzire şi pasteurizare, prin procesele de fabricaţie şi chimizarea alimentelor, toate enzimele de importanţă vitală pentru noi sunt distruse. Prin aceasta, elementele principale ale laptelui, în special calciul, fierul şi fosforul, sunt doar în mică măsură primite de corpul nostru. Restul se sedimentează şi încarcă sângele.

O mamă a constatat că odrasla ei nu mai voia decât lapte crud de la o anumită vacă, ce aparţinea unui prieten. După un timp, s-a descoperit că această vacă era tuberculoasă. Copilul trebuie să fi înghiţit milioane de bacterii! I-a dăunat cu ceva? Nicidecum. Bând lapte crud şi folosind şi alte crudităţi, avea constituţia atât de bună, încât bacteriile n-au găsit un teren prielnic de dezvoltare. Oricum, cu oricâte precauţii, nu ne putem păzi prea mult de microbi, deoarece ei există pretutindeni! Iar străduindu-ne să-i distrugem cu mijloace chimice, vom reuşi foarte sigur să ne distrugem propria imunitate, în timp ce microbii e puţin probabil să-i distrugem, deoarece, fiind inferiori omului, sunt mai rezistenţi. De altfel, se știe faptul că un mecanism este cu atât mai vulnerabil, cu cât este mai complex. E surprinzător că în medicină nu se ţine cont de acest lucru elementar! „La un car de carte trebuie şi-un dram de minte”, zice înţelepciunea populară.

Trebuie să reținem că, cel mai adesea, decizia de folosire a mijloacelor chimice se ia sub presiune și în totală necunoştinţă de cauză. Familia pacientului, grijulie, vrea să facă tot posibilul pentru cel suferind. Bineînţeles că în acest „posibil” nici nu poate fi vorba de metodele naturiste! (leacuri băbeşti, fleacuri, metode învechite). După cum se vede, e mult mai uşor să facem rău decât bine! E mult mai uşor să le băgăm oamenilor în cap o prostie decât să le-o scoatem sau să-i învăţăm ceva folositor. Asta vedem şi în afaceri: mult mai uşor se pot câştiga bani vânzând oamenilor lucruri dăunătoare, decât lucruri folositoare. Exemplele sunt pretutindeni: ţigări, băuturi, droguri, arme, seriale TV care distrug moral telespectatorii. Dacă vrei să deschizi ochii oamenilor asupra riscurilor consumării unui produs nociv (material sau spiritual) te expui dispreţului. Poţi să le spui oamenilor orice minciună, dar dacă te apuci să le spui adevărul, ai terminat-o! Te consideră duşmănos sau nebun, fiindcă nu eşti de aceeaşi părere cu ei! Interesant criteriu al „adevărului”! Toţi naturiştii au avut aceeaşi soartă, fiindcă turmele pot fi foarte uşor manipulate împotriva celor care afirmă în public adevărul, deranjând unele afaceri. Probabil oamenii nu merită o soartă mai bună, dacă aşa îi tratează pe binefăcători!

Reumatismul şi artritele sunt astăzi cele mai frecvente boli. Au devenit o plagă a poporului. Mijloacele chimice sunt de puţin ajutor şi favorizează alte boli. Pentru o adevărată vindecare, este şi aici valabil principiul îndepărtării cauzei, după care natura însăşi aduce vindecarea. Cauza reumatismului şi a artritei, ca şi aceea a majorităţii bolilor (mai ales cele de rinichi şi de piele) este hiperaciditatea sângelui. Dacă vom mânca alimente care acidifiază sângele, organele excretoare, mai ales rinichii, vor fi atât de împovărate, încât nu vor mai putea face faţă misiunii lor. O hiperaciditate constantă a sângelui duce la boli. Partea principală a surplusului de acizi constă din acid uric, la care se adaugă sarea, care este străină corpului, şi alte otrăvuri. Aceste substanţe se fixează pretutindeni în corp şi înfundă cu mucozităţi, calcifiază, acoperă cu grăsime şi împovărează organele. În plus, anumiţi acizi formează mici cristale în muşchi şi în încheieturi. Aşa că nu-i de mirare că aceste părți dor (reumatism), că arterele se sclerozează sau că se poate dezvolta un cancer. Şi durerile de cap, răcelile şi oboselile sunt oaspeţi frecvenţi. Una din urmările cele mai grave ale hiperacidităţii este lipsa calciului, deoarece acesta este folosit pentru neutralizarea surplusului de acizi şi este sustras din oase şi dinţi. Aşa apar fracturi, boli ale coloanei vertebrale, ale încheieturii coapselor, boli de nervi şi de măsele, sciatică şi multe alte suferinţe. La acestea se asociază acoperirea generală cu mucozităţi, care duce la boli infecţioase.

În medicină nu se pot aplica principii simpliste, pe baza unor similitudini fanteziste, hazardate şi total eronate, aplicate direct de bolnavi sau la insistenţa lor disperată. De obicei, aceştia întrebă ce să mai înghită, altfel spus, cu ce să se mai intoxice, când în realitate trebuie să mai scoată din corp. Dacă un bolnav n-are încredere în sfaturile bune care i se dau, n-are nicio şansă de vindecare. De aceea, oamenii credincioși sunt mai uşor de vindecat. Apoi, tehnica vindecării nu e doar o meserie ci și o artă făcută cu suflet! Bolnavii nu sunt obţinuţi la copiator, ci diferiţi. Fiecare e un caz şi deci metodele şi strategiile depind în fiecare moment de răspunsul organismului în cauză.

Începutul vindecării fizice înseamnă înlăturarea cauzelor bolii. Deoarece o cauză importantă (poate chiar prima) este hiperaciditatea alimentelor, rezultă necesitatea imediată a unei alimentaţii cât mai naturale posibil, care este preponderent bazică. Dar organismul nu trebuie bruscat. E nevoie de o perioadă de trecere de la regimul alimentar obişnuit spre unul natural (2 săptămâni) sau, la boli grele, o cură de sucuri de zarzavat (în principal morcovi) de cca 2 luni şi apoi trecerea treptată la regimul naturist, începând cu crudităţi foarte moi şi continuând cu cele mai tari.»

Marea importanţă a curăţirii organismului de toxine pentru a se reface şi rolul esenţial al enzimelor (aşa cum se găsesc ele în crudităţi) în funcţionarea normală a organismului (deci în orice vindecare), sunt expuse pe larg şi convingător în cartea lui Ernst Günter, Hrana vie, o speranţă de vindecare. Din aceasta, extragem un fragmente semnificativ:

«Majorităţii oamenilor li se pare imposibil să-şi schimbe alimentaţia când vine vorba de crudităţi. Se pare că mai curând acceptă injecţiile și suferinţele decât alimentele negătite. Cel mult, când durerile devin insuportabile sau simte că moartea e aproape, când niciun medic şi niciun medicament nu mai pot ajuta, bolnavul devine binevoitor şi ia aminte la regimul alimentar. Însă trebuie cunoscute mai întâi principiile alimentaţiei naturiste şi apoi bolnavul îşi poate prepara singur hrana, după gust şi după pungă. Atrag atenția asupra a trei aspecte:

1. Cea mai folositoare hrană este cea uşor de digerat, nu cea consistentă, deoarece hrana consistentă, fiind mai complexă din punct de vedere chimic, nu poate fi digerată de un organism slăbit şi ea doar trece prin tubul digestiv, deci randamentul digestiei e foarte mic sau chiar nul. Obiceiul de a recomanda oamenilor grav bolnavi hrană consistentă (carne, prăjituri) se practică în totală necunoştinţă de cauză. Ignoranţa poate fi o scuză la pacienţii mai puţin instruiţi, dar nu și la medici. Partea tristă este însă faptul că această greşeală (ca şi îndoparea cu medicamente) îl ajută pe bolnav să ajungă mult mai repede la groapă decât ar fi intenţionat boala însăşi!

2. Se interzice amestecarea proteinelor de origine animală (carne, peşte, brânzeturi, ouă, lactate). Ele sunt foarte complexe din punct de vedere chimic şi foarte deosebite între ele.

3. Cu cât hrana stă mai mult timp în tubul digestiv (intrând în putrefacţie) cu atât mai multe toxine trec în organism. De aici, o sursă enormă de îmbolnăviri. Deci interesul este ca alimentele să nu stea prea timp mult în tubul digestiv.»

Gândirea mecanicistă se aplică frecvent împotriva naturii. De pildă, când un pacient are o infecţie dentară, imediat el cere stomatologului să-i extragă dintele bolnav, ca şi cum acesta ar fi crescut acolo dintr-o eroare! Tristă jignire adusă legilor naturii. Se transferă în medicină practica de la atelierele de reparaţii auto: S-a defectat o piesă? O înlocuiesc cu alta nouă, sau eventual n-o mai pun deloc. S-a infectat un deget? Îl tăiem! Pe când, dacă s-a infectat capul, îl tăiem şi pe el, că tot stă nebăgat în seamă? Acest mod de a vedea lucrurile nu e corect. Corect e să se refacă ţesutul bolnav, nu să se distrugă sau să se extirpe complet! Şi asta, cu atâta indiferenţă, sub pretextul că, în caz contrar, se cangrenează tot organismul, face septicemie etc. Dacă ne-am gândi la numărul de infirmi care au fost „fericiţi” cu astfel de tratamente şi mai ales dacă s-ar gândi cei care le aplică cu atâta sânge rece că s-ar putea afla şi ei în aceeaşi situaţie ca propriii pacienţi, poate că s-ar interesa, în sfârşit, şi de alte tratamente, mai puţin „ştiinţifice”. Vor obiecta unii atotştiutori că „nu se poate altfel”. Cine judecă cinstit, va spune că nu ştie cum să procedeze într-un anumit caz, nicidecum că nu se poate. Aici însă trebuie învins orgoliul care, să recunoaştem, nu se datorează excesului de inteligenţă!

Mai este un aspect foarte important de lămurit: când se pune problema regimului naturist, mulţi obiectează că nu pot să-l urmeze sau e prea complicat. Deci marea problemă e lenea, sau sora ei, prejudecata. Acestea sunt boli sufleteşti şi sunt mult mai greu de vindecat, dacă nu chiar imposibil, fără un minim de bunăvoinţă. Dacă se face ce trebuie, boala trupească e mult mai uşor de vindecat decât cea sufletească! Dacă am vindecat boala sufletească, omul se apucă serios de tratamentul naturist şi se bucură în fiecare zi de progrese. În caz contrar, el se consideră incapabil de vindecare şi cauza e pierdută, căci preferă să moară decât să facă ceva el însuşi!

Analizând aceste lucruri, ajungem la concluzia că orice vindecare fizică e precedată de o vindecare sufletească. Deci întâi trebuie apelat la doctorul sufletesc şi apoi la cel trupesc; abia atunci şansele sunt maxime. La această concluzie s-a ajuns şi independent de religie. De fapt, bolile trupeşti sunt urmarea încălcării legilor naturii. Știinţa laică adevărată a ajuns să descopere ceea ce religia a afirmat dintotdeauna despre sănătate: cele mai spectaculoase vindecări ale bolilor așa-zise incurabile s-au obţinut prin postul de vindecare. Acest lucru este arhicunoscut în religie, păcat că nu e luat în serios și de lumea „bună”. Nu există aici o contradicţie între ştiinţa laică şi religie. În concluzie, cine vrea cu adevărat să se vindece va ţine cont de cele spuse. Vindecarea se dă numai oamenilor serioşi, care ştiu ce vor și care fac tot ce depinde de ei pentru aceasta. În aceste condiţii, vindecarea este practic sigură!

Sursa: Ioan Corneliu Gheorghiță - Principii și tehnici de medicină naturistă, Ed. Alfa a Casei corpului didactic Neamț, 2000
Cei interesați își pot procura cartea de aici.

Dieta ideală

Dieta ideală from Frumoasa Verde