20 de minciuni despre cancer, cu care vi s-a spălat creierul + documentar (RO)




20 DE MINCIUNI DESPRE CANCER,
CU CARE VI S-A SPĂLAT CREIERUL

Vi s-au spus tot felul de minciuni despre cancer de către profitorii de pe urma acestei boli: instituții, medici, centre oncologice și fabricanți de substanțe chimioterapice care prosperă pe seama dumneavoastră. Pentru ca profiturile lor să curgă în continuare, aceștia trebuie să vă țină departe de adevăr, anume de ce apare cancerul, cum poate fi prevenit și cum poate fi dat înapoi. Dacă dumneavoastră sau cineva apropiat ați fost diagnosticat ori suspectat de cancer, este crucial să aflați în ce fel vă minte industria cancerului. Rețineți: unii medici, precum oncologul criminal Farid Fata din Detroit, pun chiar diagnostice false, pentru a face bani din tratarea pacienților cu substanțe chimice mortale, cunoscute sub numele de „chimioterapie”. Dr. Fata, acuzat de cea mai mare fraudă medicală din istoria Statelor Unite, este acum un infractor condamnat pentru înșelarea a 553 de pacienți, pe care i-a supus la chimioterapii care nu le erau necesare. Cea mai apropiată dată a eliberării sale din închisoare este 19 octombrie 2052, când va avea 87 de ani.


Însă există mulți alți criminali care activează în interiorul industriei cancerului: medici oncologi, chirurgi specializați în chirurgia cancerului, specialiști în cancerul de sân și artiști ai mamografiei. Scopul acestora este să vă sperie cu un diagnostic fals pozitiv, pentru ca apoi să vă convingă să vă supuneți unor procedee chirurgicale, chimioterapii sau radioterapii de care nu aveți nevoie. Pentru a evita aceste pericole și chiar a vă salva viața, rețineți aceste top 20 cele mai mari minciuni cu care ați fost spălați pe creier. După ce le veți citi, va fi mai puțin probabil să deveniți o victimă a industriei cancerului.

Minciuna nr. 1: Cancerul apare spontan, dintr-un ghinion, și nu este efectul unei cauze.
Adevărul: Cancerul are întotdeauna o cauză. Nu există cancer spontan, iar medicii care susțin că acest fenomen este real cred într-un fel de voodoo, o magie a bolii, cu rădăcini mai degrabă în misticism decât în realitate.

Minciuna nr. 2: Nu există un leac pentru cancer.
Adevărul: Există mii de leacuri pentru cancer în lumea naturală, care sunt folosite zilnic în toate părțile lumii care nu sunt controlate de monopolul medicinii farmaceutice și de chimioterapiile toxice. Corpul dumneavoastră este proiectat să se vindece singur. El știe cum să vindece cancerul. Are nevoie doar de resursele potrivite și de evitarea toxinelor pentru a-și îndeplini această sarcină.

Minciuna nr. 3: Chimioterapia tratează cancerul.
Adevărul: Chimioterapia este un fel de bombardare a unei zone-țintă, o medicină barbară, care otrăvește întregul corp. Micșorarea tumorilor canceroase nu reprezintă deloc un „tratament” pentru cancer. Dacă celulele stem ale tumorii canceroase nu sunt distruse în totalitate, tumoarea va crește la loc. Și o dată ce corpul a fost otrăvit cu chimioterapie, răspunsul sistemului imunitar la cancer este compromis permanent. Din această cauză, în 12-24 de luni după ce corpul a suferit efectele chimioterapiei, cancerul va tinde să revină și să se instaleze în multiple organe.

Minciuna nr. 4: Nu există alimente sau plante anticancer.
Adevărul: Mama Natură a creat leacuri anticancer încă de la apariția vieții pe planeta noastră. Există mii de nutrienți în alimentele noastre vegetale, pe care le găsiți în orice piață sau băcănie. Proprietățile anticancer ale unor plante alimentare precum turmericul, usturoiul, ceapa, ghimbirul sau varza rareori capătă atenția cuvenită, pentru că acestea nu pot fi patentate și transformate în medicamente aducătoare de profituri grase.

Minciuna nr. 5: Nicio substanță chimică introdusă într-un produs de curățare nu produce cancer.
Adevărul: Produsele de curățare sunt încărcate de substanțe chimice, inclusiv disruptori hormonali recunoscuți drept cancerigeni și parfumuri sintetice care promovează mutageneza. Aproape toți detergenții și toate balsamurile de rufe sunt niște cocktail-uri cauzatoare de cancer, prezentate în ambalaje atrăgătoare.

Minciuna nr. 6: Pesticidele și erbicidele nu produc cancer.
Adevărul: Pesticidele funcționează tocmai pentru că interferează cu procesele metabolice ale organismelor vii, omorându-le. Dacă n-ar putea face asta, n-ar fi folosite ca pesticide. La nivel molecular, cel mai cunoscut erbicid, glifosatul, este foarte asemănător cu agentul neurotoxic de mare putere VX, cel cu care a fost ucis Kim Jong-nam, fratele după tată al liderului nord-coreean Kim Jong-un. VX este cea mai toxică substanță creată vreodată de om și este folosită ca armă de distrugere în masă.

Minciuna nr. 7: Cancerul se transmite genetic. Ați fost programat de la naștere să faceți cancer și nu puteți face nimic să-i împiedicați apariția.
Adevărul: Nu există nimic în genele dumneavoastră care să vă programeze să faceți cancer. Codul dumneavoastră genetic este tiparul pentru o sănătate perfectă. Însă atunci când celulele corpului se scaldă în chimicalele toxice, cauzatoare de cancer, aflate în alimentele și produsele cosmetice și de igienă personală, genele dumneavoastră suferă mutații, ceea ce duce la cancer. Nu uitați că aveți controlul total asupra expunerii sau evitării chimicalelor cauzatoare de cancer.

Minciuna nr. 8: Medicii oncologi vor să vă ajute să eliminați cancerul.
Adevărul: Medicii specializați în tratarea cancerului câștigă enorm de pe urma chimioterapiei, chirurgiei și radioterapiei. Este în interesul lor ca forma de cancer de care suferiți să revină, pentru că în felul acesta îi întrețineți business-ul. Dacă v-ar ajuta să eliminați definitiv cancerul, el ar pierde banii pe care-i face pe seama bolii dumneavoastră.


Minciuna nr. 9: Mamogramele depistează din timp cancerul și, prin urmare, salvează vieți.
Adevărul: Mamografia emite radiații ionizante care deteriorează ADN-ul și cauzează cancer. Cu cât mai multe mamograme faceți, cu atât mai mult vă crește riscul de a fi diagnosticată cu un cancer... provocat chiar de mamografie! În plus, statisticile indică atât de multe mamografii fals pozitive, încât doar unei femei din 10 i-ar putea fi utilă.

Minciuna nr. 10: Diagnosticul de cancer este întotdeauna precis și corect.
Adevărul: Diagnosticele de cancer sunt în mod frecvent exagerate sau inventate de către medicii oncologi, care urmăresc să facă bani din tratamente nejustificate. Doctorul Farid Fata a fost găsit vinovat de fraudă medicală criminală, după ce, în mod fals, a diagnosticat cu cancer oameni sănătoși, la clinica sa din Detroit. El și-a mințit cu bună știință pacienții care au intrat în cabinetul său, spunându-le că au cancer și că vor muri dacă nu fac o serie de ședințe de chimioterapie. A otrăvit în acest fel sute de oameni, fapte pentru care își va petrece tot restul vieții în pușcărie. Dar dr. Fata este doar unul dintre mulții medici criminali din industria cancerului.

Minciuna nr. 11: Companiile farmaceutice vor să găsească un remediu pentru cancer.
Adevărul: Singurul scop al companiilor farmaceutice este acela de a scoate profit de pe urma cancerului și nu au niciun interes să-și întrerupă fluxul veniturilor vindecând cancerul. Dacă ar face-o, ar fi curată sinucidere.

Minciuna nr. 12: Asociația Susan Komen for the Cure strânge bani pentru eliminarea cancerului la sân.
Adevărul: Grupul corupt și lipsit de onestitate Komen for the Cure, considerat lider mondial în combaterea cancerului la sân, este, de fapt, fațada industriei cancerului. Banii strânși din donații sunt folosiți pe mamografii realizate în clinici la care merg persoanele cu venituri modeste, și în care un diagnostic de cancer duce automat la un tratament chimioterapic profitabil. Interesul acestei asociații pentru vindecarea cancerului este zero. Este aceeași momeală lansată în anii 1960: dacă am avea mai mulți bani, am găsi leacul contra cancerului.

Minciuna nr. 13: Cancerul este un inamic care v-a invadat corpul și trebuie eliminat prin atacarea corpului cu arme chimice.
Adevărul: Cancerul este, de fapt, multiplicarea necontrolată a propriilor dumneavoastră celule. Nu este ceva ce trebuie prins în capcană sau ceva care vă infectează corpul. Medicina modernă face o greșeală enormă tratând cancerul ca pe o boală infecțioasă, bombardând corpul cu chimicale în încercarea de a-l eradica. Cancerul înseamnă celulele dumneavoastră care au luat-o razna, deci, încercând să omoare cancerul, medicii aproape că vă omoară și pe dumneavoastră în același timp!

Minciuna nr. 14: În momentul în care companiile farmaceutice vor găsi remediul pentru cancer, îl vor da lumii întregi în mod gratuit.
Adevărul: Companiile producătoare de medicamente sunt interesate de profit, nu de salvarea omenirii. Însăși ideea că concernele farmaceutice ar cheltui miliarde de dolari pentru crearea unui medicament pe care apoi să-l ofere gratuit este rizibilă. Toți acești oameni care donează bani pentru cercetări în domeniul cancerului nu realizează că un asemenea leac nu va apărea niciodată pe piață gratis, chiar dacă, să zicem, o companie farmaceutică l-ar descoperi. Aceste companii urmăresc doar profitul, iar acesta vine din controlarea tratamentelor, în timp ce populația este ținută bolnavă. Ei nu pornesc de la ideea de a găsi un leac, pe care apoi să-l pună pe piață gratuit.

Minciuna nr. 15: Dubla mastectomie previne cancerul la sân.
Adevărul: Ciopârțirea unor părți ale corpului în care într-o zi s-ar putea instala cancerul este poate cea mai stupidă încercare de a evita cancerul. În lipsa sânilor, cancerul se va instala în altă parte a corpului. Există aici și o componentă sexistă: v-ați gândit vreodată la faptul că medicii oncologi nu le recomandă niciodată bărbaților să le fie tăiate testiculele pentru a preveni cancerul testicular? Poate că în curând le vor recomanda oamenilor și tăierea propriului cap, pentru a preveni cancerul la creier...

Minciuna nr. 16: Razele solare cauzează cancer, iar cremele antisolare îl previn.
Adevărul: O expunere moderată la soare previne, de fapt, cancerul, prin generarea de vitamină D în pielea dumneavoastră. Cei mai mulți oameni sunt extrem de deficienți în vitamina D, și această stare de lucruri încurajează creșterea tumorilor canceroase în corp. Apropo, din acest motiv, cea mai accentuată creștere tumorală se petrece iarna. Vitamina D este un nutrient atât de puternic, încât s-a dovedit că ea singură poate preveni peste 80% dintre toate formele de cancer.

Minciuna nr. 17: Singurul motiv pentru care nu am reușit până în prezent să vindecăm cancerul este acela că nu am investit suficienți bani în cercetare.
Adevărul: Aceasta este aceeași minciună, repetată din anii 1960 încoace. Se tot afirmă că descoperirea leacului pentru cancer e la doi pași și că avem nevoie doar de mai multe fonduri pentru cercetare ca să rezolvăm această problemă o dată pentru totdeauna. Însă ceea ce nimeni nu vrea să recunoască este faptul că industria cancerului nu este interesată în găsirea unui tratament eficient. Se fac prea mulți bani pe seama pacienților cu cancer, din donații, din cercetare și din medicamente și tratamente. Cancerul este o industrie multimiliardară și nimeni din interiorul ei nu va încerca să-și taie craca de sub picioare.

Minciuna nr. 18: Tratamentele moderne ale cancerului sunt foarte eficiente și sunt susținute de dovezi științifice ale eficacității și siguranței lor.
Adevărul: Dovezile științifice reale arată că chimioterapiile funcționează în doar 2% dintre cancere. Pentru ceilalți 98% dintre pacienții care primesc chimioterapie, aceasta nu este altceva decât o otravă mortală, care le vatămă inima, ficatul, rinichii, creierul. Ca mai tot ce se întâmplă în industria farmaceutică, dovezile științifice asupra tratamentelor cancerului sunt distorsionate sau inventate, în favoarea intereselor financiare ale industriei de medicamente.

Minciuna nr. 19: Nu există nicio legătură între alimentație și cancer.
Adevărul: Dacă nu sunteți fumător, ceea ce mâncați este factorul determinant pentru a face sau pentru a evita cancerul. Alimentele pe care obișnuiți să le consumați zilnic au o influență directă, incontestabilă și măsurabilă în ceea ce privește cancerul: fie îl previn, fie îl provoacă.

Minciuna nr. 20: Industria cancerului vrea să devină o industrie de domeniul trecutului.
Adevărul: Cea mai mare minciună a industriei cancerului este afirmația că aceasta vrea să pună capăt activității sale, prin rezolvarea bolii canceroase. Această minciună penibilă este susținută de fiecare expert în cancer, medic oncolog, cercetător științific, organizație non-profit și companie farmaceutică. Toți aceștia vor să dea faliment, prin eliminarea cancerului o dată pentru totdeauna. Orice persoană cu o minimă inteligență își poate da seama că cei ce obțin mulți bani din existența cancerului nu vor renunța niciodată la acest avantaj, chiar dacă asta înseamnă să se asigure că oamenii vor rămâne în continuare bolnavi. Suferința noastră sau nu e problema lor. Ei vor profit.


Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

Cancerul este vindecabil acum
(Cancer is Curable Now) (RO)
 Click aici pentru a viziona filmul documentar: http://www.moviki.ru/videos/137734/5can02cerul/

Comentarii

  1. O grămadă de afirmații, dar fără nici un link către o sursă de încredere (un articol științific de exemplu, un raport de cercetare).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. *Anonim/ă* ești, și la fel de *anonimă* îți este mintea...

      Ștergere
    2. Aceeasi remarca am si eu de facut. O gramada de afirmatii, nimic mai mult. Se promoveaza cea de 2-a industrie paralela dezvoltata pe suferinta oamenilor bolnavi de cancer: cea naturista... apa de ploaie ... As invita pe cei care vor sa ma atace pentru ca nu le place ce spun sa nu se oboseasca ... Vorbesc in cunostinta de cauza.

      Ștergere
    3. Pentru a vedea cine este autorul articolului original, deschideti acest link: http://www.healthranger.com/Health-Ranger-Biography.html. Mike Adams chiar vorbeste in cunostinta de cauza!

      Ștergere
    4. Ma uimeste prostia comentatorilor. Articolul este exceptional.

      Ștergere
    5. Tu oi fi o desteapta? Aici utilizatorii sunt de toate categoriile, nu desteapta ca tine.

      Ștergere
  2. Bun articolul! Punctul 13 și parțial, punctul 16, au nevoie de dezbatere în lumina următorului articol - http://vindecareacancerului.blogspot.ro/2014/12/cancerul-nu-este-o-boala-este-ultimul.html

    RăspundețiȘtergere
  3. asea zisa boala cancerul, da intradevar se depun eforturi uriase , se fac studii , experimente ,si multe altele dar nu pt a o preveni ci pentru a o face cat mai imuna la orice leac si tratament, e vorba de o intreaga industrie, o minte diabolica , totul este sub control, dar sa controleze sa nu cumva sa se nasca vreo persoana luminata sa desconspire totul

    RăspundețiȘtergere
  4. Minte diabolica=Matrix=Inteligenta Artificiala,careia nu-i pasa de omenire ci doar de puterea asupra acesteia.Noi suntem doar bateriile lor de hrana,iar umanitatea este doar un mare laborator pentru experimentele lor.Dar vina este a noastra fiindca vointa noastra care este lege divina am dat-o lor.Ei practic ne ataca cu propria noastra putere fiindca noi suntem Creatori,doar ca nu o stim,dar nici nu vrem sa stim.Este mai simplu sa dam vina pe altcineva decat sa ne-o asumam.

    Multumesc pentru articol.Sunt cadru medical si intrutotul de acord cu aceste informatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim, vă mulțumim și noi pentru acest comentariu. Venind de la cineva din interiorul sistemului, este cu atât mai importantă confirmarea dv.

      Ștergere
  5. multumim fff adevarat ce spuneti

    RăspundețiȘtergere
  6. Vreau sa va spun doar ca numai cine a trecut prin acea boala,sa faca tratamentul,apoi sa traiasca ,cu sentimentul ca are moartea pe scaun alaturi de el la controalele periodice poata sa creada aceste argumente.Eu,sint unul din pacientii bolnavi.Am trecut prin toate etapele si in disperare cauti leac in orice ti se oferra.Culmea,la mine chimioterapia a avut efect deocamdata.Sint de acord cu articolul,se invirt foarte multi bani in oncologie si nu o sa vedeti niciodata pe un act constatator al decesului cauza mortii-chimioterapia ci,decedat din cauza complicatiilor oncologice.Leac nu cred ca se va gasi ,interes macar de a ameliora starile de rau nici atit.Vii ca animalul la taiere,i-ti baga acul in vena si apoi ajungi acasa unde agonizezi pina la urmatoarea sedinta,si tot asa intrebindu-te la un momentdat ce ai avut in cap inainte sa incepi tratamentul,fiindca te simteai mai bine inainte.Sa va dau exemplu Epirubicina,i se maii spune si Moartea Rosie,a fost descoperita in 1988 studii de eficacitate nu i s-au facut complet nici pina acum,dupa 2 sau 3 sedinte devii zombie sau mori.Intr-adevar,medicii au mari beneficii de pe urma administrarii acestor otravuri.Cunosc personal o astfel de jigodie de medic,care la 76 de ani sub pretextul conferintelor viziteaza periodic America.Inca profeseaza si era sa-mi omoare mama.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. incercati sa mancati doar mancare naturala de la tara , tatal meu a dat semne de insanatosire dupa chimioterapie , apoi ......colaps! poti sa te salvezi!!!! totul pleaca de la ce mananci si ce bei.mama il trimetea sa cumpere sfecla rosie , iar el venea cu carne etc

      Ștergere
  7. Stimata doamna, tocmai mi-a murit o prietena din cauza cancerului. Tanara. 30 si ceva de ani. A trait sanatos, a trait frumos din toate punctele de vedere. Nu cred ca era om mai "detoxifiat"decat ea, fizic, psihic, spiritual. Va rog sa nu va mai faceti trafic cu astfel de subiecte. E injurios la adresa oamenilor care au avut cancer si au murit, sau se straduie cu disperare sa supravietuiasca. NU stiti despre ce vorbiti. Va rog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai daca prietena ta era tanara, a trait sanatos si frumos, cum naiba a facut cancer? Din senin? Orice boala are o cauza. I-a spus vreun medic care e cauza si cum sa o elimine? Bineinteles ca nu, altfel acum ar fi in viata. Si cui ii spui tu ca nu stie ce vorbeste? Articolul a fost scris de un american specializat in medicina alternativa si doar tradus de acest blog. Nu este injurios, ci doar trezeste oamenii la realitate. Eu il gasesc foarte util.

      Ștergere
    2. Scria pe undeva ca anumite conflicte interioare pot genera, de asemenea aceasta boala. Poate era ceva care o deranja totusi. Un conflict cu cineva drag si/sau atmosfera stresanta la munca. Condoleante.

      Ștergere
  8. Din pacate, cei care sufera, sunt exact pacientii care trec prin asa ceva. Eu m-am vindecat datorita medicilor. Nu mi-au cerut niciodata nici un ban, mi-au recomandat doar sa am grija de mine, sa mananc cum trebuie, sa ma odihnesc si sa incerc sa nu ma stresez. Desi am facut chimioterapie si terapie cu cobalt, sunt in viata datorita medicilor si datorita dorintei mele de a trai. Am avut multi prieteni care nu au rezistat chimioterapiei si terapiei cu cobalt si au mers pe solutii alternative (asa numite "naturiste"), iar acum nu mai sunt printre noi. Nu neg existenta solutiilor naturiste insa, eu m-am vindecat datorita optimismului si perseverentei. Si acum merg an de an si imi fac analize si am grija sa imi mentin un stil de viata sanatos. Eu nu am mancat niciodata fast food, nu am baut bauturi carbogazoase, incerc pe cat posibil sa mananc ce gatesc si sa imi procur mancarea din surse sigure(lapte, branza, oua, carne, crescute la tara. Nu imi iese intotdeauna (mancarea de acest fel este sezoniera in Romania), dar fac tot posibilul.
    Merg pe principiul, fa-ti analizele uzuale cel putin o data pe an, intrucat, mai bine previi decat sa tratezi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim, laptele, branza, ouale si carnea sunt tocmai alimentele care promoveaza cancerul, indiferent de sursa. Mai informeaza-te, daca vrei sa-l previi.

      Ștergere
    2. Ce "norocos"sunteti...Medici care nu v-au luat niciun ban.pe bune?in Romania?refuz sa cred...si vorbesc in cunostinta de causa...he jupoaie de bani,pe principiul"cand omul este in necaz,o vinde si pe ma-sa"am citat un medic oncopediatru(profeseaza la Marie Currie)..plus ca tratamentul este de durata,daca gasesti unul mai omenos,sunt altii care pot fi spagari...Am citit multi despre aceasta boala,am incercat sa o inteleg,sa caut solutii...Stiu sigur atat:se trateaza efectele,nu cauza..nimeni nu stie cauza,cand vor afla asta,vom avea leacul

      Ștergere
  9. Bunicului meu nu i s-a dat nicio sansa in spital la varsta de 72 de ani a facut cancer la intestin si i s-a spus ca in cateva luni se duce.
    Mama a gasit un tratament naturist intr-o revista, un tratament de ulcer facut in casa si a zis ca poate mai e bun si de cancer ca auzise ca lamaia e buna, nu strica sa incerci cand chiar iti doresti sa se faca bine.
    Aceasta e reteta: 1kg lamaie 1kg miere 1l tuica la 40 grade totul dat prin blender sau masina de tocat, dupa ce se lasa la macereat 3 saptamani se ia o lingurita dimineata si una seara.

    In felul acesta, acea tumora care ii acoperea tractul intre stomac si intestin s-a oprit din crestere si dintr-un om piele si os s-a facut bine.
    Ce-i drept dupa 4 ani s-a reapucat de tigari si bautura si nu a mai suportat acest tratament, il vomita si nu a mai fost nimic de facut poate daca ar fi inteles ar fi trait si acum insa sigur a fost bun.

    Sper sa nu aveti parte de asa ceva.Dar am decis sa impartasesc si cu voi experienta noastra poate cineva are nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  10. Boala corpului fizic este strigatul corpului spiritual-sufletul, care-ti atentioneaza mintea ca este posedata de ganduri,vorbe si fapte neconcordante cu viata.Fiind un Creator prin aceste instrumente,omul isi creaza propria realitate care se alatura Constiintei colective.Constiinta noastra nu este constienta de alegeri si ca atare avem parte de evenimente pe care nu le dorim.
    Omul nu traieste PREZENTUL,nu-l constientizeaza,caci daca ar face-o, viitorul ar fi creat dupa vointa lui,nu dupa vointa Ego-ului care poseda mintea si sufletul.
    Din cauza FRICII,omul traieste in trecut si se gandeste la viitor iar prezentul care poate recrea trecutul dar care creaza si viitorul este ignorat.
    Singurul dusman al omului este el insusi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat și frumos spus. Felicitări pentru acest comentariu binevenit!

      Ștergere
    2. De retinut si de meditat asupra acestui comentariu !

      Ștergere
    3. Asa este! Sunt o gramada de articole online care vorbescu despre cancer ca reactie a organismului in fata situatiilor foarte stresante, este poate singura boala care porneste din interior...si tot tratand situatia emotionala tratam si cancerul. tocmai de asta chimioterapia da gres de cele mai multe ori , pt ca ataca biologic organismul

      Ștergere
  11. Cititi despre Rick Simpson.A fost judecat in Canada pe motivul ca face propaganda drogurilor si in final a fost achitat pe motiv ca sa investigat peste 20 de persoane care au fost in intr-un stagiu foarte avansat de aceasta cumplita boala si toti au fost vindecati si diagnosticati ulterior negativ fiind tratati toti de acesta!

    RăspundețiȘtergere
  12. Cu o singura chestie nu sunt de-acord, cu nr.7. Cancerul nu se transmite genetic, dar predispozitia la cancer este sigur ca se transmite. Genele nu sunt defecte, dar sensibilitatea lor la mutatii difera de la un om la altul. Din acest motiv exista oameni care fumeaza, beau, mananca de toate si totusi traiesc pana la 90 de ani, in timp ce altii care incearca sa traiasca sanatos fac boli grave la 40- sau 50. Transmiterea predispozitiei la cancer se poate urmari pe generatii intregi. Este normal sa te gandesti ca daca mama ta a avut cancer la san, atunci si tu mostenesti predispozitia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spunsieu, ai dreptate, dar trebuie să te completez: de fapt, de regulă, din familie se moștenesc obiceiurile alimentare, stilul de viață, comportamentul, modul de gândire. Dacă urmașul face aceleași greșeli ca părinții, probabilitatea de a se îmbolnăvi de aceleași boli este foarte mare. Copiii moștenesc vulnerabilitățile părinților. Și acest lucru este valabil pentru orice tip de boală, nu doar pentru cancer.

      Ștergere
  13. Asa-i,mostenirea genetica este de fapt perpetuarea programelor mentale-emotionale care se conformeaza sistemului de credinte.Credintele pe care le mostenesti iti definesc modul de viata.ADN-ul uman reprezinta toata memoria calatoriei spirituale din vietile pe Pamant dar si de pe alte planete.Fiecare celula contine memoria tuturor experientelor noastre,nimic nu se pierde,decat daca devenim constienti de ele si dorim sa le eliberam,pentru a mai "goli sacul" de negativitate.ADN-ul se modifica in funtie de nivelul nostru de constiinta. Cu cat Constiinta se inalta, ADN-ul se activeaza si mai adauga o catena.Aceasta-i evolutia spirituala,acumulare de experiente prin multe lumi ale sufletului.
    Divinitatea s-a individualizat pe Sine pentru a se cunoaste ca experimentare, prin noi.

    Multumesc pentru acceptarea comentariilor.Chiar daca sunt cadru medical si o veritabila ortodoxa,pot sa vad dincolo de indoctrinarea sistemului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamnă, aveți tot respectul nostru. Cu o asemenea abordare a bolii, pacienții dv. au șanse reale de vindecare.

      Ștergere
  14. Multumesc Frumoasa verde,aveti toata aprecierea mea,va vizitez de mult timp,si ma bucura mintile deschise pentru schimbare.Chiar daca majoritatea mintilor sunt inca inchise in valul iluziei,sunt convinsa ca lumina se va aprinde ,chiar si in cel mai aprig intuneric.Scanteia mea se va uni cu a dumneavoastra si se aprinde focul, iar intelegerea va deveni cunoastere,cunoastere de Sine,Constiinta constienta, care va realiza ca realitatea individuala si colectiva este SUMA TUTUROR ALEGERILOR FACUTE IN VIATA.Fiecare Fiinta de pe aceasta "planeta Frumoasa verde",cu fiecare gand avut, a participat la crearea acestei lumi.Suntem singurii responsabili de ce traim aici,este creatia noastra.Sper ca pe viitor sa cream constient nu adormiti ca pana acum.SUNTEM CREATORI,facuti dupa "chipul si asemanarea Domnului".Fiecare gand emis,influenteaza intreg Universul.Iubesc aceasta PLANETA FRUMOASA VERDE-ALBASTRA.

    Mult succes in continuare.Faceti treaba buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimată doamnă, vă mulțumim pentru cuvintele frumoase. Am creat acest blog cu intenția de a oferi semenilor noștri informații interesante sau utile pentru viață, strânse într-un singur loc. Nu neglijăm nici importanța trăirii spirituale, deși nu ne raportăm la divinitate ca persoană. Sperăm ca prin demersul nostru să deschidem minți, să informăm, să ajutăm, să creăm bună dispoziție. Rămâneți alături de noi și n-o să vă dezamăgim.

      Ștergere
  15. Si eu am realizat ca, uneori, o serie de evenimente se desfasoara doar datorita gandurilor, trairilor premergatoare. Constientizarea acestora, nu stiu daca e un prag catre nebunie sau atingerea unui nivel superior de constiinta, ma sperie uneori. De aici si expresia : "ai grija ce-ti doresti, s-ar putea sa ti se intample".

    RăspundețiȘtergere
  16. Am zis ca nu scriu dar voi scrie. Ascultati-va organismul. Sunteti constipati? Ajustati meniul in asa fel incat sa nu mai fi-ti si nu o data ci permanent. Mancand aceleasi lucruri microbiomul intestinal se formeaza a la log si ve-ti suferi toata viata de constipatie. Mancati fructe, ciorba zilnic supa, chiar daca o mancati la ora 22. Consumayi fibre, seminte de in, brocoli fasole verde ciuperci mazare varza salata . Nu manxati friptura la gratar zilnic si va intrebati de ce sunteti constipati. Pornind de la dereglarea metabolismului intestinal incep cancerele. Inutial leziuni intestinale pe urma afectiuni la distanta. Aceste doua conditii ale organismului diareea constipatia pe langa expunerile organismului la frig si leziuni sunt conditii de aparitie a cancetului.

    RăspundețiȘtergere
  17. Trairile mai mult sau mai putin spirituale sunt o cinsecinta a starii organismului. Un organism sanatos va gandi intrun anume fel , si unul bolnav altfel, nu le amestecati. Trairea este rezultanta nu cauza.

    RăspundețiȘtergere
  18. Personal cred ca indolenta este mama cancerului si am foarte multe exemple. Cunosc persoane care au diabet dar mananca dulciuri. Persoane care au colesterolul mare dar mananca in continuare carne pana crapa. Daca ai diabet nu mai mananci in veci dulciuri. Fumatori si alcoolici, vezi ca iti este rau lasa-le. Stii ca faci infectie in gat, de ce bei rece? Esti constipat, schimba regimu. Idem diaree, nu luati pastile ca nu va ajuta decat pe moment. Schimbati optica alimentara. Aveti grije de organismul vostru, el este copilul vostru, si nu iti bati copilul cand tu ca patinte esti vinovat. Imi verific periodic glicemia si tensiunea. Sunt strict legate una de cealalta. Daca cresc cele doua sigur cresc trigliceridele colesterolul si apar infectiile urinare. Modificati cantitatea si calitatea alimentelor. Fara dulciuri, fructe in exces, pepene, paine, carne, branza grasa, sarat. Micsorati portiile. Daca sariti peste o masa chiar faca ati avut tensiune mare, pana seara aveti tensiune rezonabila se regleaza si glicemia si toate. Indolenta este cancerul de mai tarziu.

    RăspundețiȘtergere
  19. Căutați pe net TUllio Simoncini și vedeți înverșunarea gigantului bloc farmaceutic împotriva unui cercetător în domeniul oncologic care chiar a ajutat mulți bolnavi.

    RăspundețiȘtergere
  20. Va rog creati un blog deschis numai pt comentarii pt a veni in ajutorul oamenilor necunoscatori pt ca numai pe aceasta cale putem veni in ajutorul lor . Ei trebuie sa invete sa ia decizii personale in urma informatiei prin comparatie . Nimeni nu sa nascut invatat dar cei care poseda cunostinte avansate sint rugati a face acest mare bine de a veni in ajutorul oamenilor dezinformati altii din neglijenta sau alte cauze motivate . Studiati < NATUROPATIA > istorica si veti avea mult de invatat si de aplicat in viata .

    RăspundețiȘtergere
  21. Un blog in folosul celor disperati sa traiasca...Va multumesc si d-zeu sa va binecuvinteze..si sa vorbeasca prin cuvintele voastre.

    RăspundețiȘtergere
  22. Prin sustinerea acestor afirmatii va alaturati si dvs celor care profita de disperarea oamenilor aflati in aceasta trista situatie. Ce diferenta mai este intre cei care vand medicamente sau care promit marea cu sare, recomandand si vanzand tratamente naturiste ca fiind leacuri minune? Daca ati studia problema dintr-un punct de vedere cu adevarat stiintific nu v-ati arunca sa faceti astfel de afirmatii iresponsabile! Aceste afirmatii creeaza doar confuzie printre cei care ajung pe pagina dvs si va cred a fi de buna-vointa.Se stie ca fiecare isi urmeaza interesul, dar haideti sa nu exageram cu asta. Cancerul este o afectiune foarte complexa din pacate (exitand nu un singur tip, ci sute de tipuri diferite de cancer), fiecare caz si pacient fiind diferit si necesitand un tratament pe masura. Marile farmacii ne vand iluzii de multi ani, va rugam sa nu o faceti si dvs. Nu ne face nici un bine sa trecem dintr-o extrema in alta.

    RăspundețiȘtergere
  23. Ce sa zic?!Nu cred în asa zisul tratament naturist.Am avut 3 colegi care au murit de cancer.Unul s-a tratat numai cu sucuri în Mexic și în 8 luni a murit, altul s-a tratat 5 ani cu medicamente (2 ani ci Avastin gratuit si restul platit), a continuat cu naturiste si dus a fost....Asa ca, indiferent de ceea ce se spune, nu toti doctorii sunt cu ochii dupa bani.Garantat, daca ar fi asa, nici persoanele publice nu ar muri.

    RăspundețiȘtergere
  24. Am citit articolul de două ori și într-adevăr este foarte convingător ! Mulți într-adevăr nu știu că atunci când cumpără de exemplu medicamente prescrise , nu sunt informați corect ! Ce cumperi de la farmacie ? În cele mai multe cazuri, medicamente de calmare și nici de cum de tratarea bolii. Colosul farmaceutic face parte din punctul meu de vedere , din acea piramidă a bogătașilor! Mai mult despre acest articol,ce aș putea citi ??? Cu mult respect,Laura Pagu

    RăspundețiȘtergere
  25. Mărturia mea Vreau să îi mulțumesc foarte mult domnului William Who mă ajută să mă alătur Cultului Illuminati. Nu am știut niciodată că Illuminati este real, dar el mi-a oferit-o Illuminati este reală. Și spuneți-mi lucrurile pe care trebuia să le știu / să le fac ca membru pentru a fi primele mele beneficii au fost de 2 milioane de dolari noi o mașină cu un salariu lunar, domnul William îi mulțumește pentru tot ceea ce a făcut pentru familia mea și totul datorită domnului superior, NOTĂ: Iluminații aduc bogăție și faimos în viață, aveți un acces complet pentru eradicarea sărăciei departe de viața dvs. acum, nu uitați că destinul dvs. este în mâna dvs. și doar puteți determina ce va deveni, sărăcia și doza de rău nu există pentru cei care alătură-te Illuminati și nu ignori niciodată o persoană care are grijă de tine, pentru că într-o zi îți vei da seama că ai pierdut un diamant în timp ce erai ocupat să strângi pietre, să te intereseze amabil sau să contacteze Whatsspp Mr. William Blow: +2348078351159.

    RăspundețiȘtergere
  26. Foarte bun articolul! Punctul 13 și, parțial, punctul 16... au nevoie de dezbatere în lumina următorului articol ... http://frumoasaverde.blogspot.com/2017/08/cancerul-nu-este-o-boala-ci-un-mecanism.html

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *