Klaus Iohannis - viitor asasin economic al României




KLAUS IOHANNIS 
VIITOR ASASIN ECONOMIC AL ROMÂNIEI –
Articol publicat de Bad Politics pe 30 septembrie 2014

Am citit cu mare dificutate cele 58 de pagini ale raportului prezidenţial al lui Klaus Iohannis, intitulat „România lucrului bine făcut”, scrise într-un veritabil limbaj de lemn, luat direct din textele rapoartelor prezentate la plenarele şi congresele partidelor comuniste. „România lucrului bine făcut” este o înşiruire de fraze sforăitoare, care nu ne spune nimic despre starea reală actuală a economiei şi societăţii româneşti şi nimic concret despre cum se va schimba această stare în cei 10 ani cât vrea să stea la Cotroceni autorul acestei mostre de demagogie electorală. Nu aflăm nimic despre sărăcirea şi umilirea la care a fost supus poporul român în ultimii 25 de ani, nimic despre marea hoţie numită „privatizare”, despre modul în care poporul român a fost deposedat de avuţia productivă, de capitalul acumulat din munca lui de-a-lungul istoriei, nimic despre faptul că acest capital, în valoare de peste 500 miliarde de euro, a fost trecut pe nimic în proprietatea guvernanţilor uzurpatori şi trădători şi a corporaţiilor transnaţionale, nimic despre cele peste 2.000 de miliarde de euro profituri realizate de acest capital şi însuşite de noii lui proprietari, nimic despre distrugerea a mai mult de o treime din acest capital, nimic despre distrugerea a peste 4 milioane de locuri de muncă, despre milioanele de români care au fost astfel obligaţi să-şi părăsească ţara şi familile, să lase milioane de copii în situaţia de a trăi fără mamă, fără tată, sau fără amândoi părinţii.

Nimic despre faptul că datoria externă a României a ajuns la peste 100 miliarde de euro, ceea ce face ca serviciul acestei datorii să se ridice la peste 40 miliarde de euro în fiecare an, adică la aproape o treime din PIB-ul ţării, toată avuţia creată de români în ţara lor în fiecare an. Nimic despre faptul că un pumn de oligarhi, reprezentând mai puţin de 5% din familiile româneşti, împreună cu câteva corporaţii transnaţionale, au ajuns să deţină în proprietate privată peste 90% din avuţia ţării, în timp ce 90% din români trăiesc în sărăcie şi umilinţă, din salarii şi pensii de mizerie.

Nu aflăm nimic despre faptul că românii au fost deposedaţi nu numai de fabrici, de uzine şi de bănci, dar şi de suveranitatea lor naţională, de statul lor naţional. Nimic despre faptul că în România democraţia este o farsă, că suveranitatea naţională, puterea politică nu este exercitată de popor, ci de oligarhii care controlează şi capitalul naţional şi statul, că statul este instrumentul prin care oligarhii jefuiesc poporul şi-şi apără privilegiile și averile dobândite prin furt şi înşelăciune.

„România lucrului bine făcut” nu ne spune nimic despre modul în care poporului român i se va face dreptate, despre modul în care va fi despăgubit pentru capitalul de care a fost deposedat prin aşa-zisa privatizare, ca şi de profiturile create de acest capital în ultimii 25 de ani. Nimic despre cum și cu ce bani vor fi create cele 4 milioane de locuri de muncă, pentru a-i aduce acasă pe românii plecaţi în băjenie. Nimic despre cum și cu ce bani va fi reindustrializată ţara şi va fi creată o agricultură care să asigure bunăstarea tuturor românilor. Nimic despre cum va fi oprită scurgerea de avuţie în afara țării, despre cum vom scăpa de datoria externă, despre cum vor deveni românii stăpâni în ţara lor, proprietari ai capitalului creat prin munca lor şi ai profiturilor realizate cu acest capital.

„România lucrului bine făcut” nu ne spune nimic despre cum vor ajunge românii să aibă un stat al lor, cu adevărat democratic, naţional, un stat pe care să-l controleze ei, nu oligarhii şi corporaţiile transnaţionale, un stat care să apere drepturile şi interesele celor mulţi, nu ale oligarhilor şi corporaţiilor transnaţionale, un stat de drept al poporului, nu un stat de drept al oligarhilor.

„România lucrului bine făcut” a lui Klaus Iohannis nu va face niciun lucru bun pentru România şi pentru poporul ei. Dimpotrivă. La pagina 22 a vorbăriei prezentate drept program prezidenţial Klaus Iohanis se dă de gol şi ne spune adevăratul său scop, ce va face el pentru România dacă va ajunge să-i decidă viitorul. Iată ce scrie Klaus Iohannis cu mânuţa lui:

„Cred că este necesar să implicăm mai mult comunităţile locale în acest proces de creştere a independenţei energetice a ţării. Din acest motiv, cred că este necesară modificarea legislaţiei, pentru ca o parte din redevenţele către bugetul central să fie reorientate către comunităţile locale şi chiar către proprietarii terenurilor, aşa cum se întâmplă în SUA”.

Sub masca grijii pentru independenţa energetică a ţării şi pentru comunităţile locale, Klaus Iohannis ne spune că, în timpul preşedinţiei sale, nu numai că va continua jefuirea resurselor naturale ale ţării de către corporaţiile private, autohtone şi străine, dar se va trece la o fază nouă, aceea în care poporul român va fi deposedat şi de dreptul de proprietate publică asupra bogăţiilor subsolului. Am fost deposedaţi de fabrici, uzine, bănci, am început să fim deposedaţi de terenurile agricole şi de păduri şi urmează, sub domnia lui Iohannis, să fim deposedaţi şi de bogăţiile subsolului.

Conform alineatului 3 al articolului 136 din Constituţia României, „Bunurile de interes public ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”, iar conform alineatului 4 al aceluiaşi articol, „bunurile proprietate publică sunt inalienabile”, adică nu pot fi vândute, nu pot fi înstrăinate. Klaus Iohannis, candidat la funcţia de Preşedinte al României, ştie, cu siguranţă, aceste prevederi ale Constituţiei României. Ştie, de asemenea, tot cu siguranţă, că, în SUA, proprietarul unui terten este şi proprietarul bogăţiilor de sub ale teren. De aceea, în SUA, cei care exploatează bogăţiile subsolului plătesc redevenţă proprietarului terenului, nu statului, adică poporului. În România, conform actualei Constituţii, singurul proprietar al bogăţiilor subsolului este poporul român, prin statul său naţional. Pentru a ajunge la situaţia de a plăti redevenţe proprietarilor terenurilor, „aşa cum se întâmplă în SUA”, va trebui modificată legislaţia, astfel încât proprietarii terenurilor să devină şi proprietarii bogăţiilor subsolului, aşa cum se întâmplă în SUA.

Aceasta este adevărata „viziune” a lui Klaus Iohannis asupra viitorului României. Vor continua vânzările şi retrocedările de terenuri şi păduri, o parte din ce în ce mai mare din teritoriul naţional al românilor va intra în proprietatea străinilor, bogăţiile subsolului vor fi declarate de interes PRIVAT, printr-o lege, sau printr-o ordonanţă de urgenţă, astfel încât vor trece şi aceste bogăţii în proprietatea străinilor. Să nu ne mai încurcăm cu contracte de concesiune, cu redevenţe şi tot felul de piedici în calea liberei dominaţii străine asupra coloniei numită România.

Klaus Iohannis încurcă rău de tot borcanele. România nu e SUA. Poporul român nu e poporul american. Poporul român nu s-a format acum 200 de ani, din oameni veniţi de aiurea, care s-au auto-împroprietărit cu pământul luat de la indieni exterminaţi. Poporul român e stăpân pe teritoriul lui naţional de la începutul lumii. Bogăţiile subsolului teritoriului naţional sunt ale întregului popor. Ele au fost apărate cu sângele românilor. Ele nu pot face obiectul proprietăţii private, aşa cum se întâmplă în SUA. Ele aparţin tuturor românilor şi trebuie exploatate în beneficiul tuturor românilor. În vecii vecilor. Aşa cum scrie în Constituţia cetăţenilor.

Lovitură pentru Klaus Iohannis: Nu el a scris cartea „Pas cu pas”

Președintele Klaus Iohannis primește o lovitură uriașă! Deși semnează ca autor al cărții „Pas cu pas”, se pare că nu el este autorul. Câștigătorul alegerilor prezidențiale din 2014 și-a lansat pe 19 noiembrie cartea „Pas cu pas”, la Romexpo. Turnulsfatului.ro scrie că responsabil cu scrierea şi redactarea volumului a fost colectivul redacțional al revistei „Observatorul Cultural”, cartea fiind la bază un colaj de interviuri acordate de către fostul primar al Sibiului. Informația a fost prezentată de poetul Radu Vancu, în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV din Sibiu.
„Am răsfoit-o și am constatat, mi-a fost și confirmat de către doamna Carmen Mușat, directoarea Observatorului Cultural, că nu sunt lucruri noi, este de fapt un montaj din interviuri mai vechi, nu o carte scrisă dintr-un jet. A fost montată în redacția „Observatorului Cultural” de către doamna Carmen Mușat, alături de alți admiratori ai domnului Klaus Iohannis”, a declarat Radu Vancu. „Nu e miza ei să aibă o valoare literară. Miza ei e să aibă un vehicul pentru niște idei politice care au prins. Deci și-a făcut treaba. „Primul pas”, a doua carte, nu am nicio idee. M-ar mira să fie tot un montaj de interviuri, pentru că nu cred că a dat atâtea interviuri, încât să poată să scoată o altă carte”, a mai spus Radu Vancu.
De pe urma acestei cărți pe care nu el a scris-o, Klaus Iohannis a câștigat o sumă care i-ar face invidioși pe toți marii scriitori de la noi. Cartea „Pas cu pas” s-a vândut în 130.000 de exemplare, a câte 12 lei bucata. La un calcul simplu, ne rezultă circa 350.000 de euro. Asistăm aici la un folos necuvenit, deoarece cartea nu este rodul talentului și trudei sale creatoare. „Ne poate spune Klaus Iohannis cât a cîștigat după o carte pe care n-a scris-o el?”, întreabă Ion Cristoiu într-un editorial EvZ.

Comentarii

  1. Mă bucur că existați....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimate Anonim, și noi ne bucurăm că existați, având în vedere că în mai puțin de 24 de ore am primit o sumedenie de injurii și blesteme pe Facebook, pentru că am postat acest articol pur informativ.

      Ștergere
    2. AM SA POSTEZ LUCRURI ADEVARATE PANA SE VOR SATURA DE NOI!

      Ștergere
  2. Am fost tentat sa-i postez direct pe face book dar,dupa ce am postat aseara ceva de genul si mi-am luat injuraturi o sa adopt o alta strategie...Ma bucur ca existati !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Focul iadului sa-l arda pe acest talhar nazist care distruge o tara si un popor!!!Are in el gena nazista , romani nici ca puteau face mai mare gresala votand acest monstru ca presedinte al Romaniei. Nu ma indoesc de faptul ca toti regreta. Dar o sa-i vina pedeapsa mai devreme sau mai tarziu are sa plateasca tot!

    RăspundețiȘtergere
  4. Victor Deculescu7 feb. 2017, 22:59:00

    Articolul este absolut corect. Doar titlul nu mai corespunde. Ar trebui sa fie: „Klaus Iohannis - actual asasin economic al Romaniei”.

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. XXXWho, Mulțumim pentru gândul bun. Într-adevăr, a trebuit să ne luăm inima în dinți ca să postăm acest articol și să suportăm avalanșa de comentarii negative (asta, ca să ne exprimăm elegant) de pe Facebook. Ceea ce nu s-a înțeles este că nu avem niciun fel de partizanat politic. Ne iubim țara și suntem de partea adevărului. Și adevărul este ceea ce vrem să răspândim.

      Ștergere
    2. Apreciez blogul dvs. si urmaresc cu interes articolele,unele din ele le-am redistribuit pe pagina personala facebook [cu link spre blogul dvs.]dar marturisesc cu sinceritate ca pentru acest articol mi-a lipsit curajul...si nu frica de injuraturile necunoscutilor a fost motivul ci teama de reactia prietenilor.Am redescoperit in aceste zile cat de mult dezbina politica si cat de usor manipulabili sunt inca oamenii.Apolitic sunt si eu,obisnuiesc sa boicotez votul,dar chiar si asa imi atrag constant criticile amicilor pe principiul ''cine nu-i cu noi e [musai]impotriva noastra''.Va sustin in ceea ce faceti,ganduri bune!

      Ștergere
  6. Și totuși, cine semnează articolul?
    Mi se pare decent să știm. Ce este de ascuns, de ce nu-și asumă responsabilitatea articolului?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveți sursa imediat după titlul articolului. Dați clic aici: http://www.badpolitics.ro/cine-suntem/

      Ștergere
    2. http://www.universulromanesc.org/dileme-existentiale/teze-idei-concepte/spectrul-socio-politic/480-klaus-iohannis-viitor-asasin-economic-al-romaniei.html

      Ștergere
  7. Daca tot parasiti nisa confortabila de "Stiinta-pentru-toti' si intrati pe articole politice, pana sa devina Iohannis asasin economic (avand in vedere ca gestionarea economiei este strict apanajul guvernului si crearea de legi e al Parlamentului, nu al presedintelui!), m-ar interesa foarte mult si o analiza a ceea ce acuzati in acest articol, adica "deposedarea poporului de bunuri, etc". O analiza pe ce au facut / asasinat Petre Roman, Ion Iliescu, Vacaroiu, Isarescu, Stolojan, Nastase - ca sa numesc doar cativa oameni care au actionat ca asasini economici cu mult inaintea lui Iohannis. Pastrati principiul cronologiei, va rog, si nu acuzati un om, ACUM, de toate relele comise PANA ACUM. Corect?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabi, articolul a fost scris de un jurnalist de investigații. Ai sursa imediat sub titlu. Te rugăm să pui întrebări și să dai sfaturi acolo.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Omraam Mikhael Aivanhov - Yoga nutriției
    21.09.2013 - 1 Comments
    --> YOGA NUTRIŢIEI Omraam Mikhael Aivanhov Cei interesați pot descărca textul de aici. Azi voi vorbi despre nutriţie şi vă voi spune lucruri de o maximă importanţă. Foarte puţini,…
  • Pepenele roșu - un aliment extrem de sănătos + VIDEO
    27.06.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PEPENELE ROȘU UN ALIMENT EXTREM DE SĂNĂTOS Dr. Călin Mărginean Ei bine,…
  • Cum să ne protejăm ficatul + VIDEO
    16.04.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM SĂ NE PROTEJĂM FICATUL Dacă sunteți un om obișnuit, înseamnă că nu v-ați gândit niciodată la ficatul dumneavoastră. La urma…
  • Zahărul - criminalul perfid + documentar (RO)
    18.07.2013 - 2 Comments
    --> ZAHĂRUL – CRIMINALUL PERFID Zahărul este un criminal insidios, care ne poate afecta sănătatea în nenumărate feluri. Pe diferite căi, acest semnal de alarmă ne-a ajuns deja la…
  • 10 cei mai înfricoșători zei din mitologia antică
    03.11.2023 - 0 Comments
    De-a lungul întregii istorii umane, zeii și zeițele au stârnit respect, devotament și teamă. În diverse mitologii globale, găsim o multitudine de entități divine care au inspirat o admirație și o…
  • Leurda - detergentul organismului
    26.03.2012 - 1 Comments
    --> LEURDA – detergentul organismului Zonal, această plantă are mai multe denumiri, de la ceapa vrăjitoarelor, până la usturoi de pădure sau alin de iunie. Leurda are un mirosul…
  • Alimente pentru inimă
    06.09.2016 - 1 Comments
    ALIMENTE PENTRU INIMĂ Alimente obişnuite vă pot ajuta să aveți o inima sănătoasă. Nutriționiștii spun că una dintre cele mai eficiente diete pentru prevenirea bolilor de inimă este cea…
  • Istoria cânepii + documentar (RO)
    03.06.2012 - 0 Comments
    --> ISTORIA CÂNEPII Cânepa este o plantă originară din Asia Centrală, care s-a răspândit ulterior în China, India şi Europa. Cultivarea cânepii este una dintre cele mai vechi ramuri ale…
  • Zona crepusculară din Bucegi
    14.06.2012 - 0 Comments
    --> ZONA CREPUSCULARĂ DIN BUCEGI MISTERIOASE TRATAMENTE BIOENERGETICE  APLICATE ACUM 13 000 DE ANI Poporul român are o tradiţie milenară în arta vindecării.…
  • Andrei Pleșu - Apocalipsa la hinduși
    31.12.2012 - 1 Comments
    --> APOCALIPSA LA HINDUȘI Andrei Pleșu Am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Linga Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile mele şi ale altora par să fi fost…
  • OSHO despre invidie + VIDEO
    26.07.2012 - 1 Comments
    --> OSHO despre invidie Invidia este unul dintre cele mai puternice sentimente. Invidia înseamnă a trăi prin comparație. Cineva e mai sus decât tine. Te afli întotdeauna…
  • Argila Algo - sănătate din pământ + VIDEO
    23.03.2012 - 1 Comments
    --> ARGILA ALGO – SĂNĂTATE DIN PĂMÂNT – Interviu cu ing. chimist MIRCEA BOCAN Despre argila terapeutică ALGO am scris de mai multe ori în paginile revistei  „Formula As”. Tot…
  • 22 ALEGERI DE DESIGN NEFERICITE (FOTO)
    05.05.2018 - 0 Comments
    1. Această faianță distinctă 2. Acest dar generos 3. Acest covor care pare că ar fi infestat de furnici 4. Telescaun cu „beneficii” 5. Liftul spânzuraților 6. Noua abilitate…
  • Rubrica mondenă în presa românească din secolul al XIX-lea
    02.12.2015 - 0 Comments
    RUBRICA MONDENĂ  ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ DIN SECOLUL AL XIX-LEA În 1865, în perioada în care Transilvania era încorporată Imperiului Austro-Ungar, renumitul cărturar Iosif Vulcan, devenit…
  • Ecartamentul căilor ferate
    28.04.2012 - 0 Comments
    --> ECARTAMENTUL CĂILOR FERATE Ecartamentul standard al căilor ferate din Statele Unite este de 143,5 cm. Este un număr foarte ciudat. De ce se foloseşte acest ecartament? Pentru…
  • DID YOU KNOW? THE BRITISH DAILY THE TELEGHEPH PUBLISHED AN ARTICLE IN WHICH IT MENTIONED 17 FASCINATING FACTS ABOUT ROMANIA
    28.05.2023 - 0 Comments
    1. It's home to the world's heaviest building - the Palace of Parliament, which cost about $3 billion. The building contains 3,500 tons of crystal, 480 chandeliers and 700,000 tons of steel and…
  • Omul nu a fost niciodată primitiv + documentar (RO)
    11.07.2016 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); OMUL NU A FOST NICIODATĂ PRIMITIV Un om care judecă nu va reuși niciodată să accepte ideea că arhitectura antică, de o perfecțiune ce…
  • Atenție la substanțele toxice din cosmetice!
    19.07.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ATENȚIE LA SUBSTANȚELE TOXICE DIN COSMETICE! Mulţi oameni urmează diete extreme şi aplică diferite metode de detoxifiere, dar folosesc…
  • Totul despre ciocolată
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> TOTUL DESPRE CIOCOLATĂ Unora dintre noi ne vine greu să ne imaginăm chiar şi o zi fără ciocolată, ca să nu mai vorbim de o viaţă întreagă. Dar ciocolata, aşa cum o cunoaştem…
  • Nu hrăni cancerul! + VIDEO (RO)
    06.10.2013 - 0 Comments
    --> NU HRĂNI CANCERUL! În 2012, a apărut la Editura Christiana cartea „Nu hrăni cancerul!”, scrisă de trei specialişti în terapii…
  • Ce s-a ales de Tezaurul României? + documentar
    20.05.2012 - 0 Comments
    --> CE S-A ALES DE TEZAURUL ROMÂNIEI? Trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial, Tezaurul României nu a mai…
  • 15 trucuri în baie care îți vor ușura viața
    09.06.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Indiferent daca ai o baie mică sau mare, întotdeauna vei vrea să îți utilizezi la maximum spațiul disponibil. Iată câteva idei de…
  • Riscurile și avantajele unei vieți fără carne + VIDEO (RO)
    18.08.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); RISCURILE ŞI AVANTAJELE UNEI VIEŢI FĂRĂ CARNE Ne plac grătarul, fripturica la cuptor, cârnăciorii mâncaţi la iarbă verde. În același…
  • Oamenii de știință au descoperit un rechin din Groenlanda, în vârstă de 400 de ani, născut probabil în jurul anului 1620 + FOTO
    17.01.2022 - 0 Comments
    Cercetătorii au folosit datarea cu radiocarbon a proteinelor din ochi pentru a stabili vârsta a 28 de rechini din Groenlanda și au estimat că o femelă avea aproximativ 400 de ani. Precedentul…
  • 20 de rase de pisici unice pe care nu le vezi în fiecare zi + FOTO
    22.12.2022 - 0 Comments
    Când ne gândim la pisici, ne gândim la creaturi pufoase și drăgălașe cu care ne putem ghemui. Realitatea este că pisicile sunt mult mai mult decât atât. Unele rase de pisici nu se încadrează deloc în…
  • Cele mai cunoscute simboluri ale lumii + documentar (RO)
    17.09.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE MAI CUNOSCUTE SIMBOLURI ALE LUMII „Simbol = semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în…
  • 24 Titanic Facts You Probably Didn't Know About + VIDEO
    20.12.2022 - 0 Comments
    1. The richest passenger on board the Titanic was John Jacob Astor IV. His net worth was around $85 million (or $2 billion in today's terms). Astor perished with the Titanic. He was last seen smoking…
  • Cancerul nu este o boală, ci un mecanism de supraviețuire + documentar (RO)
    31.08.2017 - 9 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CANCERUL NU ESTE O BOALĂ,  CI UN MECANISM DE SUPRAVIEȚUIRE Ceea ce tocmai veți citi poate dărâma însăși temelia convingerilor…
  • Cânepa - drog sau medicament + VIDEO (RO)
    03.05.2016 - 1 Comments
    CÂNEPA – DROG SAU MEDICAMENT? În vreme ce unor bătrâni trecuţi de 80 de ani, care cultivă din moşi strămoşi pe ţarina lor cea mai veche plantă de cultură a omenirii, li se face dosar penal şi…
  • 12 fapte despre Rusia
    07.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. 20% din totalul apei neînghețate de pe Terra se află într-un singur lac: Lacul Baikal din Rusia 2. În timpul domniei sale, Petru I…
  • Celebritățile noastre și perlele lor + slideshow
    02.05.2012 - 2 Comments
    --> CELEBRITĂȚILE NOASTRE ȘI PERLELE LOR Gigi Becali – cugetări Nici nu ştiţi ce sensibilitate am eu în suflet, dar nu ştiu să mă exprim. Dacă aş şti, aş vorbi mai frumos…
  • Un bărbat și un pește adorabil au devenit cei mai buni prieteni, timp de aproape 30 de ani, după ce acesta l-a ajutat să revină la viață + VIDEO
    01.06.2023 - 0 Comments
    Câinii sunt adesea considerați cei mai buni prieteni ai noștri, dar țineți-vă bine cățelușilor, pentru că un scafandru japonez a descoperit o prietenie neobișnuită și specială cu un pește. Da, ați…
  • 7 beneficii pentru sănătate pe care ți le pot aduce îmbrățișările regulate
    23.12.2022 - 0 Comments
    Un terapeut de familie american, Virginia Satir, a afirmat că avem nevoie de 4 îmbrățișări pe zi pentru supraviețuire, de 8 îmbrățișări pe zi pentru întreținere și de 12 îmbrățișări pe zi pentru…
  • 7 fapte mai puțin cunoscute despre Cupa Mondială
    01.12.2022 - 0 Comments
    Spre deosebire de competițiile anterioare, Cupa Mondială nu are loc vara, așa cum ne-am fi obișnuit. În acest an, turneul are loc în Qatar, în noiembrie și decembrie, pentru a feri jucătorii de…
  • Inventatori de boli + documentar
    07.08.2017 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INVENTATORII DE BOLI  - CUM SUNTEM NOI TRANSFORMAȚI ÎN PACIENȚI - Dintotdeauna, oamenii au căutat cuvinte care să exprime o stare…
  • 16 fapte surprinzătoare despre inima ta
    01.05.2023 - 0 Comments
    Inima ta te face să mergi mai departe în fiecare zi, fără să i se ceară acest lucru. Continuă să citești pentru a afla 16 fapte interesante despre inima ta și sistemul cardiovascular.1. Inima ta…
  • Semnele zodiacale și noi + eBook
    21.05.2012 - 0 Comments
    --> SEMNELE ZODIACALE ȘI NOI Semnele zodiacale sunt zone distincte din zodiac, care influențează viața pe Pământ. Zodiacul este o centură circulară, ce înconjoară întreg sistemul…
  • Dosarele X ale sovieticilor furate de la generalul Ilie Ceaușescu + documentar (RO)
    22.02.2014 - 0 Comments
    --> DOSARELE X ALE SOVIETICILOR, FURATE DE LA GENERALUL ILIE CEAUȘESCU Ministerul sovietic al Apărării a lucrat la un proiect secret, pentru a crea o ființă cu puteri…
  • 22 de fapte despre mâncăruri care sunt 100% adevărate + FOTO
    27.06.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Cei mai gustoși cartofi prăjiți sunt ultimii de la fundul pungii. 2. Și dacă rupi mai întâi colțurile unui biscuit, îl face să aibă…
  • Fapte amuzante și fascinante despre jocul de aventură pisicesc - STRAY
    25.11.2024 - 0 Comments
    Stray, jocul video indie dezvoltat de BlueTwelve Studio și publicat de Annapurna Interactive, a luat cu asalt lumea jocurilor atunci când a fost lansat în 2022. Cu premisa sa unică - să joci ca o…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *