marți, 8 ianuarie 2013

Miceal Ledwith - Oamenii nu au nevoie de un Dumnezeu răzbunător + documentar (RO)

-->

„OAMENII NU AU NEVOIE DE UN DUMNEZEU RĂZBUNĂTOR”

Interviu cu Miceal Ledwith
Reporter: Cristian Mureșan, realizatorul emisiunii „Știință și cunoaștere”, TVR Cluj

După un an de zile de la data planificării, în aprilie 2008 am recepţionat pe e-mail interviul cu fostul consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, dl. Miceal Ledwith. Am împlinit această sarcină cu dificultate deoarece, din cauza poziţiei ocupate la Vatican vreme de 17 ani, cuvintele sale pot avea un impact bulversant asupra oamenilor simpli, care nu cunosc realitatea din spatele instituţiilor religioase. O parte dintre întrebări mi-au fost refuzate, deoarece aveau ca obiect dezvăluirea unor informaţii care ar pune în pericol imaginea religiei pe plan mondial. Aceasta este însă doar o speculaţie personală şi nu reprezintă punctul de vedere al domnului Ledwith. De comun acord, am reformulat întrebările, cu promisiunea de a nu intra în detalii legate de activitatea trecută, prezentă sau viitoare a Vaticanului. Întrebările mele s-au apropiat mai mult de obiectul cărţii sale, iar speculaţiile legate de politica papei, evoluţia dogmei, scrisorile de la Fatima şi renumita bibliotecă a Vaticanului le voi lăsa în grija cititorilor. Probabil că în curând se va produce o criză în zona spirituală al vieţii sociale, dacă nu cumva deja asistăm la ea. Miceal Ledwith este doar unul din cei care au tras semnalul de alarmă în legătură cu această chestiune.

INTERVIUL


Reporter: În ce an aţi aflat pentru prima dată că majoritatea oamenilor trăiesc în mentalitatea unui univers de tip hamburger şi care era ocupaţia dumneavoastră în acea vreme?

Miceal Ledwith: E greu să precizez o dată calendaristică, deoarece asemenea lucruri se acumulează în urma unui proces gradat, în mai mulţi ani. Cu siguranţă, am devenit conştient de acest fapt încă din perioada în care am fost profesor de teologie. Atunci am înţeles că mulţi credincioşi care folosesc conceptul de Dumnezeu nu se referă dovezile biblice, mai ales în zilele noastre, când beneficiem de numeroase descoperiri privind geneza Universului şi progresul interior de dezvoltare a fiinţei umane. Am simţit acest adevăr, încă din vremea studenţiei, dar l-am putut aprofunda eficient numai în ultimii 20 ani şi mă întristează că, în prezent, atât de mulţi oameni au pierdut măreţia şi frumuseţea din vieţile lor pentru că se agaţă cu înverşunare de versiuni perimate ale unor credinţe care nu au nimic în comun cu Dumnezeu şi nu au nimic în comun cu noi.

Reporter: Care este cea mai importantă carte sau cel mai important eveniment din viaţa dumneavoastră care v-a condus spre înţelegerea clară şi neîndoielnică asupra faptului că toţi oamenii au şi pot să-şi deschidă accesul spre puterile latente interioare?
Miceal Ledwith: Singurul eveniment important care mi-a adus viziunea de ansamblu asupra explorărilor mele au fost învăţăturile lui Ramtha şi Şcoala sa de înţelepciune străveche.

Reporter: În perioada 2008-2009 poziţia Vaticanului cu privire la dogma religioasă a început să se schimbe în ceea ce priveşte prezenţa vieţii inteligente în Univers. Cum comentaţi acest fapt?

Miceal Ledwith: Nu cred că există o dogmă oficială a Bisericii Catolice despre faptul că suntem sau nu singuri în Univers, dar aş recomanda cititorilor să parcurgă conţinutul noului meu articol de pe website intitulat „Cum ar putea să fie omuleţii verzi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?”. Ultima propoziţie din articol completează evaluările mele cu privire la poziţia Vaticanului. (Citatul este: „Interviul semioficial publicat în revista „L'Osservatore Romano”, precum şi declaraţiile din ultimii ani ale cunoscutului părinte exorcist Monsignor Corrado Balducci de la Vatican, ar putea fi considerate începutul sincer al unui efort de a evita o orbire completă faţă de realitate, dacă ar fi să se întâmple vreodată cel mai nefavorabil scenariu”.)

Reporter: Dacă aţi trăit experienţe spirituale vă rugăm să descrieţi când au avut loc, cum s-au manifestat şi în ce mod v-au influenţat viaţa şi credinţele. Cum aţi simţit influenţa trezirii potenţialului interior şi ce dovezi fizice aveţi care susţin neîndoielnic faptul că acestea sunt reale?

Miceal Ledwith: Date fiind speranţele false şi înşelătoriile întâlnite în numeroase mişcări spirituale, am fost foarte sceptic la fiecare lucru nou ce venea odată cu tot felul de promisiuni, mai ales în acele mişcări de tip New Age. Mie mi se pare că toate acestea nu sunt decât noi forme exotice de sclavie şi dependenţă, care le înlocuiesc pe cele vechi. Am fost mult timp profesor de teologie, aşa că am avut posibilitatea să studiez majoritatea formelor antice şi moderne, orientale şi occidentale ale acestor sisteme de credinţă, descoperind numeroase probleme. Dar am avut şansa să descopăr şi învăţături de calitate privind cele mai importante întrebări fără răspuns din ziua de azi: locul şi lumea în care trăim, destinul, natura şi rolul nostru în această existenţă.
În ianuarie 1992 am fost paralizat în urma unei maladii rare şi grave numită mielită transversală, o formă severă de poliomielită. Nu există tratament pentru aceasta iar infecţia virală din coloana vertebrală distruge ireversibil măduva. Refacerea mea completă se datorează mai ales aplicării tehnicilor de folosire a puterilor latente interioare, pe care le-am învăţat la şcoala lui Ramtha.

Reporter: Până în prezent, anumite persoane din rândul Bisericii Catolice, care au văzut DVD-urile dumneavoastră, au acceptat în mare parte ceea ce aţi afirmat, dar ortodocşii sunt încă împotrivă sau au păreri împărţite. Cum comentaţi acest fapt?

Miceal Ledwith: Cred că, treptat, tot mai mulţi oameni vor descoperi problemele legate de sistemele tradiţionale de credinţă religioasă, și aș include printre ei şi oameni din interiorul Bisericii, uneori chiar în poziţii înalte. Aceasta este un efect al refuzului acestor sisteme de credinţă să se schimbe sau să progreseze. Cea mai mare problemă este aceea că, spre deosebire de orice altă formă de cunoaştere umană, religia este singura care refuză să privească spre noile dovezi şi descoperiri, în lupta ei înverşunată de a menţine controlul, prin ideea că ea cunoaşte deja totul.
Oameni cinstiţi şi bine informaţi, chiar din poziţii cheie ale Bisericii ştiu în sufletul lor că aceasta este o poziție greșită, dar le e teamă să facă sau să spună ceva care ar putea să le producă, eufemistic vorbind, o „pierdere a credinţei”, în faţa mulţimii de enoriaşi. Iar asta ar putea duce la apariţia unor probleme serioase în sânul Bisericii. Pe altă parte, a nu face nimic şi/sau a accepta acest neadevăr, aduce mari deservicii oamenilor credincioşi sincer. Din păcate, sunt practici încă eficiente, deoarece majoritatea oamenilor nu vor să se dezvolte interior, pe baza a ceea ce noi deja am descoperit, ci preferă să creadă că „alţii” vor avea grijă de ei, indiferent la ce religie m-aş putea gândi: Iehova, Allah, Isus, Krishna sau Buddha, prin aceasta ei fiind absolviţi de orice responsabilitate în viaţa personală.

Reporter: Într-unul dintre DVD-uri ne-aţi vorbit despre „sigiliile interioare” (chakrele sau centrii energetici) ale fiinţei umane. Vă rugăm să ne spuneţi dacă învăţăturile legate de trezirea acestor energii, cunoscute şi sub denumirea kundalini (eu am denumit procesul „biotransformare”) există în textele sacre religioase pe care le-aţi studiat şi de ce nu le putem întâlni şi în textele pe care le are la dispoziţie orice practicant al unui cult religios.

Miceal Ledwith: Centrii energetici sunt o parte a realităţii fiinţei umane şi sunt mai apropiaţi de fizică şi biologie decât de ceea ce cunoaştem în mod tradiţional ca fiind religie sau spiritualitate. Cu toate acestea, puteţi descoperi referinţe însemnate despre aceştia în multe lucrări de literatură religioasă, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent: în hinduism, budism, taoism, precum şi în tradiţiile care s-au născut din acestea. Aceste referinţe există şi în sursele contemporane de tip New Age dar cred că cele mai clare şi reale pot fi consultate pe site-ul: www.ramtha.com.

Reporter: Când aţi întâlnit pentru prima dată învăţăturile lui Ramtha şi ce efect au avut ele asupra conştiinţei şi cunoaşterii? În DVD-urile pe care le-aţi produs nu aţi dat amănunte.

Miceal Ledwith: Învăţăturile respective m-au influenţat enorm. Ideea e că am fost pregătit pentru ele pe baza a tot ceea ce deja studiasem deja zeci de ani la rând. Nu pot spune că acest eveniment poate fi marcat calendaristic, deoarece asemenea transformări la nivelul conştiinţei nu se produc brusc. Aş putea spune că am început să experimentez anumite lucruri atât înainte de întâlnirea cu Ramtha cât şi după aceea. Nu le-am menţionat pe DVD-uri deoarece nu am intenţionat ca acestea să aibă caracter autobiografic. Am fost preocupat mai mult de prezentarea adevărului în cât mai multe domenii ale credinţelor tradiţionale, pentru a înlocui superstiţiile care le înceţoşează, adevăruri care interesează pe toţi, de la atei şi agnostici, până la practicanţi religioşi. Cu mulţi ani în urmă, pe vremea când eram profesor, le-am denumit „cele 4 întrebări esenţiale” şi constituie titlul primului DVD pe care l-am produs.
Cu privire la învăţăturile lui Ramtha, care aparţin Şcolii chintesenţiale a lui Ramtha, acestea nu pot fi expuse fără acordul lui G.Z. Knight, deoarece, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte învăţături, de-a lungul timpului, numeroase traduceri, interpretări şi răstălmăciri n-au făcut altceva decât să le distorsioneze, inclusiv în perioada istorică a lui Ramtha, astfel că nu oricine poate primi dreptul de a le traduce, interpreta sau transcrie. DVD-urile şi cărţile mele trecute, prezente şi viitoare sunt rezultatul propriei mele iniţiative şi nu a şcolii lui Ramtha, aşa că vreau să le adresez oamenilor preocupaţi de religie, cărora doresc să le comunic întreaga mea cunoaştere şi experienţă, mai cu seamă celor care simt că trăiesc învăţăturile şi nu doar se îndoapă cu ele.

Reporter: Aţi prezentat pe un DVD una dintre cele mai mari colecţii de globuri luminoase. Când aţi întâlnit acest fenomen pentru prima dată şi cum l-aţi interpretat? Aţi încercat să faceţi fotografii şi dumneavoastră, observând ulterior developării, că acestea conţin globuri?

Miceal Ledwith: Într-adevăr, mi s-a mai spus că am cea mai mare colecţie de poze cu globuri luminoase din lume. N-am ştiut acest lucru până când, într-o zi, am avut o problemă la calculator şi am descoperit peste 350.000 de fotografii dintr-o colecţie de peste 700.000 care s-a pierdut la defectarea hard disk-ului. Am auzit pentru prima dată de acest fenomen în urmă cu 6-7 ani, la una din conferinţele lui Ramtha, în care a prezentat natura lor, afirmând că ele sunt fiinţe care au avut cândva corp fizic (şi chiar ar putea să revină într-un corp) iar în prezent, acestea sunt ceea ce în esenţă suntem şi noi: fiinţe de energie, care ocupă temporar un corp material. Ele există în diferite dimensiuni, pe care le numim spectre de unde, precum binecunoscutele spectre de unde electromagnetice din manualele de fizică. Problema este că noi nu putem percepe decât undele hertziene din domeniul vizibil, în care lungimea de undă a luminii trebuie să fie mai mică decât cel mai mic obiect vizualizat, în caz contrar nu le putem vedea. Am vorbit despre asta atât în cartea mea (coautori Simon şi Schuster) cât şi pe DVD-ul aferent şi am spus că globurile există pe toate cele 7 planuri de manifestare cunoscute de literatura ezoterică iar culoarea lor este în legătură cu planul de origine. Aceste globuri nu pot fi văzute în lumina obişnuită, ci într-un ambient fluorescent; de aceea ele nu apar pe fotografiile făcute cu blitz.

Reporter: Aveţi un mesaj pe care vreți să-l adresaţi cititorilor (în special cercetători şi cadre didactice care vor lectura această carte), interesaţi de subiectele care vă preocupă şi pe dv.?

Miceal Ledwith: Am o mare admiraţie faţă de România şi poporul ei. Am vizitat-o înainte de 1989 şi ştiu că e o ţară cu o cultură bogată, cu rădăcini latine şi o istorie plină de învăţături multiculturale. Mesajul meu este următorul:
Cu toţii căutăm răspunsuri la întrebări de o importanţă extremă pentru viaţa şi fiinţa noastră. În cadrul unei conferinţe recente, am afirmat în faţa audienţei că în ziua de azi omenirea are nevoie urgentă de un „ceva” care să ne salveze, și nu de un Dumnezeu răzbunător. Ceva care să ne elibereze de efectele propriilor emoţii care ne subminează eforturile de a ne recâştiga puterea interioară. Suntem asemenea unor pioni neajutoraţi la mila organizaţiilor, instituţiilor sau a unor persoane în care ne încredem şi credem că sunt mai puternice decât noi. Omenirea are nevoie de compasiune şi iubire, dar şi acestea două au nevoie de putere pentru a se manifesta. Nu e vorba de puterea de a stăpâni pe ceilalţi, ci puterea de ne controla pe noi înşine. Când asta se va întâmpla la un nivel suficient de profund, se vor produce toate acele minuni şi miracole despre care Isus ne spunea că ne aparţin: înlăturarea bolilor, suferinţelor, bătrâneţii etc.
Multe din programele de autoinstruire care au apărut în ultimii 50 ani nu au reuşit să fructifice promisiunile aduse participanţilor. De ce? Deoarece toate necesită efort conştient pentru a accesa energiile câmpului cuantic, care permit manifestarea oricăror miracole. Accesul spre aceste zone de trebuie să formeze un ţel esenţial în căutările noastre. Din păcate, religiile reprezintă o frână majoră în faţa acestui deziderat. Religia are doi poli importanţi. Primul: auto-învinovăţirea, conştienţa de tip om păcătos, căinţa. Al doilea pol este acela de a-i face pe oameni să se simtă „protejați” din afară. Niciuna din aceste atitudini nu ne duce spre descoperirea puterilor interioare de care avem urgentă nevoie. Dimpotrivă, ne împiedică să facem această descoperire. Adevărul e că tocmai acele instituţii care ne declară că se preocupă de mântuirea noastră eternă, de fapt, obstrucţionează calea realizării ei.
Îţi mulţumesc Cristian pentru interesul acordat. Sper că toate acestea vor fi utile lucrării tale şi îmi cer scuze pentru întârziere, dar eu sunt o singură persoană, care se străduieşte să facă faţă tuturor solicitărilor.

Cum a devenit Iisus un Christos (RO)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.