Focaccia nu a fost creată la Roma, ci în Mesopotamia, acum 9.000 de ani!

Un studiu realizat de cercetători de la UAB (Universitat Autonoma de Barcelona) și Universitatea La Sapienza din Roma sugerează că, în timpul neoliticului târziu, între 7000 și 5000 î.Hr., comunitățile agricole din regiunea Semilunii Fertile din Orientul Apropiat au dezvoltat o tradiție culinară sofisticată. Aceasta includea coacerea unor pâini mari și a unor „focaccia” cu arome infuzate pe unelte specializate cunoscute arheologilor drept tăvi de cojocărit.

Crearea focacciei preistorice

Tăvile de cojocărit erau recipiente ovale cu pereți joși, realizate din lut grosier. Spre deosebire de tăvile obișnuite, interiorul lor prezenta amprente sau incizii aspre dispuse regulat.  

Experimentele anterioare care au folosit replici ale acestor tăvi, împreună cu structuri de gătit similare cu cele găsite în siturile arheologice din neoliticul târziu, au oferit informații despre scopul lor. Cercetătorii au emis ipoteza că tăvile au fost folosite pentru a coace pâini mari făcute din făină și apă. Aceste pâini erau așezate în cuptoare domoale și coapte timp de aproximativ două ore la o temperatură inițială de 420°C.  

Focaccia, cu grăsime animală coaptă experimental într-o replică tavă de decorticare în interiorul unui cuptor bombat. Sursa: Sergio Taranto/Nature

Canelurile de pe suprafețele interioare ale tăvilor au facilitat probabil scoaterea pâinii odată coaptă. În plus, dimensiunea substanțială a pâinilor - în jur de 3 kg - indică faptul că acestea erau probabil pregătite pentru a fi împărțite la comun.  

Această cercetare, publicată în "Scientific Reports" (Nature Portfolio), a inclus și contribuții din partea Instituției Milà i Fontanals (IMF-CSIC) și a Universității din Lyon (Franța).

O versiune modernă a pâinii italiene focaccia. (adamache/Adobe Stock)

Descoperirea firimiturilor neolitice

Cercetătorii au analizat fragmente ceramice de tăvi de decorticare care datează din anii 6400–5900 î.Hr. pentru a determina utilizarea lor ca instrumente specializate de coacere pentru aluaturile pe bază de cereale. Studiul a explorat, de asemenea, dacă aceste aluaturi ar fi putut fi asezonate cu ingrediente precum grăsimi animale sau ulei vegetal.

Fragmentele examinate au fost obținute din siturile arheologice Mezraa Teleilat, Akarçay Tepe și Tell Sabi Abyad, situate în regiunea care cuprinde Siria și Turcia. Aceste analize au fost efectuate la Universitatea din Istanbul și Universitatea Koç din Turcia.

Regiunea mesopotamiană cu siturile delimitate în care a fost găsit materialul analizat în cadrul acestui proiect de cercetare. (Taranto, S./Nature)

Studiul, bazat pe diferite tipuri de analize dintr-o perspectivă integrată, oferă dovezi clare atât cu privire la utilizările acestor artefacte, cât și la natura alimentelor procesate în ele.

În special, analiza fitoliților (reziduuri de silice din plante) sugerează că în aceste tăvi au fost prelucrate cereale precum grâul (Triticum sp.) sau orzul (Hordeum sp.), reduse la făină. Mai mult, analiza reziduurilor organice indică faptul că unele dintre tăvi au fost folosite pentru a găti alimente care conțin ingrediente de origine animală, cum ar fi grăsimi animale și, într-un caz, condimente pe bază de plante.

Fragmente arheologice analizate în acest proiect de cercetare. (Taranto et al./Nature)

Starea de degradare a reziduurilor sugerează că, în cel puțin două cazuri, tăvile au atins temperaturi compatibile cu cele verificate experimental pentru coacerea aluatului în cuptoare domoale. În cele din urmă, analiza alterărilor de utilizare a suprafeței ceramice a permis identificarea unor uzuri de utilizare asociate în mod specific cu reziduurile de pâine și a altora legate de reziduurile de focaccia condimentată.

„Studiul nostru oferă o imagine vie a comunităților care foloseau cerealele pe care le cultivau pentru a prepara pâini și „focaccias” îmbogățite cu diverse ingrediente și consumate în grup”, explică Sergio Taranto, autorul principal al studiului, parte a unei teze de doctorat realizate la UAB și La Sapienza.

„Utilizarea tăvilor de decorticare pe care le-am identificat ne determină să considerăm că această tradiție culinară din neoliticul târziu s-a dezvoltat pe parcursul a aproximativ șase secole și a fost practicată într-o zonă largă a Orientului Apropiat”, conchide cercetătorul.

Cercetătorii din cadrul Grupului de Cercetare Arheologie Preistorică a Orientului Apropiat (SAPPO) al UAB, Adrià Breu, Anna Bach și Miquel Molist, sunt, de asemenea, autori ai studiului.

Acest articol a fost publicat inițial sub titlul „Focaccia: o tradiție culinară neolitică datând de acum 9.000 de ani” de către Universitatea Autonomă din Barcelona sub formă de comunicat de presă.