Drojdia de bere - o uzină de medicamente

-->

DROJDIA DE BERE  - O UZINĂ DE MEDICAMENTE

Era în iarna anului 1898, într-o seara friguroasă de februarie, când inginerul german Wolfgang Schulze a rămas mult după lăsarea întunericului în laboratoarele fabricii de bere în care lucra. Când şi-a terminat munca, a stins lumina de la birou, apoi a păşit prin întuneric spre ieşire, când a văzut un fenomen uluitor: vasele în care se afla drojdia de bere iradiau o lumină fluorescentă. A fost ca un semn: din momentul acela, inginerul german a început să studieze fără încetare ceea ce era considerat un simplu reziduu – drojdia. Surprizele nu au întârziat să apară. La scurtă vreme, Schulze a descoperit că substanţa aceea păstoasă şi maronie avea o mulţime de însuşiri legate de sănătate: aplicată pe piele, drojdia de bere vindeca foarte rapid rănile, iar administrată intern, scurta convalescenţa după diferite boli. Chiar şi animalele slăbite se înzdrăveneau ca prin farmec atunci când erau tratate cu ea. Încurajat de aceste rezultate, inginerul şi-a tratat cu drojdie şi soţia bolnavă de cancer şi... minune! Boala nu a mai progresat! Din nefericire, la vremea aceea era probabil mult prea devreme pentru asemenea descoperiri, aşa că observaţiile şi cercetările lui Schulze au fost ignorate de comunitatea medicală, pentru ca apoi să cadă în uitare. Abia pe la mijlocul secolului XX cercetările inginerului german aveau să fie luate în serios de medici şi biochimişti, demers care a revoluţionat ştiinţa în general şi medicina în special. 

Ce este drojdia de bere?

Este o aglomerare de ciuperci inferioare (Saccharomyces cerevisiae), de dimensiuni microscopice, dar care se comportă ca nişte adevărate uzine de medicamente, ce produc aproape toată gamă de aminoacizi esenţiali, toate vitaminele din complexul B, enzime, minerale în formă asimilabilă (calciu, magneziu, fosfor) şi anumite oligoelemente indispensabile vieţii (în special seleniu). Studii făcute în ultimele decenii arată că substanţele secretate de drojdia de bere joacă un rol esenţial în întreţinerea sănătăţii şi în vindecarea unor boli, de la cele uşoare la cele grave. 
Dar poate că cea mai importantă calitate a acestui supliment nutritiv este faptul că acoperă carenţa de vitamine din complexul B care, mai ales la sfârşit de iarnă şi început de primăvară, afectează majoritatea oamenilor. Aceasta, în condiţiile în care cele nouă vitamine din acest complex sunt indispensabile pentru funcţionarea oricărui organ sau sistem din corp. Vitamina B1 este necesară pentru sistemul nervos şi cardiovascular, fiind folosită contra bolilor de inimă, depresiei şi asteniei. Vitamina B2 este esenţială pentru piele, fiind indicată în toate afecţiunile dermatologice. Vitamina B3 este implicată în procese ce ţin de echilibrarea sistemului nervos, în timp ce vitamina B5 este un stimulent natural al glandelor cortico-suprarenale, mărind rezistenţa la infecţii şi la stres. Vitaminele B7 şi B8 sunt implicate în metabolismul colesterolului şi al proteinelor, fiind importante şi pentru menţinerea sănătăţii şi rezistenţei părului. Vitamina B9 este un elixir contra anemiei şi pentru menţinerea echilibrului hormonal, în timp ce vitamina B12, care acţionează asupra sistemului nervos, măreşte puterea de concentrare, favorizează eliminarea unor simptome specifice stresului psihic. În fine, vitamina B15 - ultima descoperită - favorizează schimburile de oxigen la nivelul ţesuturilor şi este un remediu minune contra îmbătrânirii, contra infertilităţii şi a bolilor hepatice. Numai din aceasta scurta enumerare şi ne putem da seama de extraordinarele aplicaţii terapeutice ale drojdiei de bere. Însă, înainte de a le cunoaşte, va trebui să aflăm câte ceva despre modul de administrare a acesteia. 

Cum se administrează drojdia de bere 

Drojdia proaspătă 
Este vorba de aparent banalul ingredient pentru creşterea aluatului, care se vinde în magazinele alimentare la calup, având o culoare brună şi un miros de... bere. Se consumă în combinaţie cu miere: la o linguriţă de drojdie se adaugă două linguriţe de miere de albine, frecându-se până când se obţine o pastă omogenă. Doza zilnică pentru un adult este de 3 linguriţe de drojdie de bere, care se administrează pe stomacul gol, dimineaţa, la prânz şi seara. 

Drojdia uscată
O găsim ambalată în pliculeţe, fiind în ultima vreme preferată de comercianţi în faţa drojdiei proaspete, care este mult mai greu de conservat şi are un termen de valabilitate mai scurt. Înainte de a administra drojdia uscată, asiguraţi-vă că nu este aditivată sintetic, caz în care nu este recomandată în tratament. Este mai puţin activă din punct de vedere terapeutic, dar în lipsa celei proaspete, poate fi folosită şi ea cu succes. Mod de administrare: în jumătate de litru de suc de morcovi (obţinut casnic cu ajutorul storcătorului electric) se pun 2 linguriţe de praf de drojdie uscată, se amesteca bine şi se păstrează la frigider. Se bea întreaga cantitate de preparat într-o zi, fracţionată în 3 reprize. 

Tabletele de drojdie
Le găsim în farmacii şi în magazinele naturiste, fiind extracte atomizate de drojdie, condiţionate sub formă de comprimate. Sunt de regulă foarte eficiente în terapie, fiind obţinute din culturi de drojdie selecţionate, aşa încât să aibă o concentraţie ridicată de vitamine din complexul B şi de seleniu. Se administrează conform prospectului. O cură cu drojdie durează minimum 10 zile şi maximum 30 de zile (pentru a nu afecta flora intestinală), urmate de o săptămână de pauză, după care tratamentul se poate relua. 

Drojdia de bere în prevenirea bolilor

La copii: administrarea de drojdie de bere este foarte importantă pentru stimularea proceselor de creştere (ajută la consolidarea oaselor), pentru dezvoltarea psihică şi mentală. Mai ales copiii bolnăvicioşi, anemici, cu o slabă capacitate de concentrare sau cu un grad ridicat de nervozitate ar trebui să consume drojdie de bere. Doza pentru copiii între 4 şi 8 ani este o treime din cea pentru adulţi, iar pentru copiii între 8 şi 14 ani este o jumătate din doza pentru adulţi. 
La adolescenţi: vitaminele şi aminoacizii din drojdie ajută la reglarea proceselor hormonale, împiedicând apariţia unor fenomene neplăcute la nivel fizic, cum ar fi: maturizarea întârziată a organelor genitale, apariţia erupţiilor puternice de acnee, hirsutismul la fete. De asemenea, curele cu drojdie de bere (se administrează în aceleaşi doze ca la adulţi) de 10 zile pe lună ajută la dezvoltarea intelectului şi la ţinerea sub control a fenomenelor din sfera emoţională. 
La adulţi: acest produs natural este un excelent susţinător de efort, care ajută la îmbunătăţirea performanţelor fizice şi intelectuale. Un alt element important este faptul că drojdia de bere este un excelent remediu antistres, diminuând efectele nefaste ale acestuia asupra corpului şi psihicului. 
La persoanele de vârsta a treia: drojdia de bere, prin conţinutul său de vitamine, aminoacizi şi oligoelemente, este un excelent medicament pentru prelungirea tinereţii biologice. La schimbarea anotimpurilor este utilă o cură de 3 săptămâni cu acest produs natural, care împiedică apariţia bolilor degenerative, susţine activitatea hormonală, menţine sănătatea sistemului nervos şi a inimii.

Drojdia de bere în tratarea bolilor 

Anemia, tulburările de asimilare a mineralelor (în special a calciului şi a magneziului) - se face o cură de 21 de zile cu drojdie de bere. Este un remediu nu doar foarte bogat în minerale şi vitamine, dar care ajută de asemenea la metabolizarea corectă a acestora. Mai mult, s-a demonstrat faptul că administrarea de drojdie de bere stimulează producerea de către organism a elementelor figurate ale sângelui, ceea ce deschide noi perspective în tratarea anemiei, a tulburărilor de coagulare, şi a altor boli ale sângelui. 

Hepatita virală A, B şi C: medicul german A. Schrauzer a studiat vreme de 18 ani felul în care organismul uman se apără în faţa infecţiilor cu virusuri hepatice. El a observat în studiile pe animale de laborator ca rezistenţa în faţa acestor virusuri creşte foarte mult atunci când se administrează drojdie de bere. Această imunitate sporită se datorează unor compuşi pe bază de seleniu, care ajută activitatea celulelor sistemului imunitar. 

Răceli, boli infecţioase în general, deficienţe imunitare: se administrează timp de 2-3 săptămâni câte trei linguriţe de drojdie proaspătă pe zi. Seleniul, ca şi anumite vitamine conţinute de acest produs natural, măresc considerabil rezistenţa organismului la orice gen de infecţie. 

Supragreutate, obezitate: studii americane arată că tratamentele de 20 de zile cu drojdie de bere, repetate de mai multe ori la rând, ajuta la scăderea în greutate. Aceasta remarcabilă proprietate se datorează cromului conţinut din belşug de drojdia de bere, oligoelement important şi într-o altă maladie în care acelaşi remediu ajută foarte mult, şi anume diabetul. 

Boli cardiovasculare cronice: consumul de drojdie de bere reglează nivelul colesterolului în sânge, aduce la valorile normale tensiunea şi favorizează activitatea miocardului. Studiile au arătat că persoanele cu boli cardiace care consumă sistematic acest supliment alimentar au cu 30% mai puţine probleme decât cardiacii din loturile martor. 

Paralizie, Parkinson, Alzheimer: se face în fiecare lună o cură de câte două săptămâni, în care se iau zilnic 3-4 linguriţe de drojdie de bere. Este un tratament cu o puternică acţiune reîntineritoare, cu efecte tonice asupra întregului sistem nervos. Acelaşi tratament este valabil în depresie şi în tulburările psihice generate de stres. 

Psoriazis, sclerodermie, afecţiuni dermatologice în general: se fac cure de o lună cu drojdie de bere (4 linguriţe/zi), cu o săptămână de pauză. Complexul de vitamine B, precum şi antioxidanţii conţinuţi de drojdie sunt de un real ajutor în îmbunătăţirea metabolismului celular la nivelul pielii. 

Acnee: se face tratamentul intern descris mai sus, la care se adaugă măşti obţinute din: 2 linguriţe  drojdie de bere, 2 linguri ulei de măsline şi 2 linguri miere lichidă. Amestecul se omogenizează şi apoi se întinde pe ten, unde se lasă vreme de 30 de minute, după care se spală cu apă călduţă. 

Precauţii la tratamentul cu drojdie

Cu excepţia persoanelor alergice la acest produs, nu se cunosc contraindicaţii la tratamentul cu drojdie. Uneori, administrarea internă a drojdiei de bere poate da o uşoară balonare, caz în care se va administra un carminativ uşor, cum ar fi praful de chimen sau de anason, din care se ia câte o jumătate de linguriţă, de 3 ori pe zi. 

Drojdia de bere şi cancerul 

Studiile făcute în Occident, mai ales în Germania, au arătat fără dubiu că asemenea altor remedii naturale, drojdia de bere este foarte utilă în tratamentul bolilor tumorale maligne. Mai mult, dacă armurariul este un excelent antidot pentru efectele adverse ale citostaticelor, drojdia de bere este un extraordinar ajutor pentru bolnavii de cancer care au recurs sau recurg la iradiere (cobaltoterapie). Iată mai multe elemente în acest sens: 
Iradierea are mai puţine efecte adverse atunci când este asociată cu consumul zilnic de drojdie de bere (minimum 6 linguriţe pe zi). Aceasta este concluzia unei echipe de medici din München, care a studiat vreme de 15 ani evoluţia bolnavilor de cancer, cărora li s-a administrat acest produs. La pacienţii trataţi prin iradiere care au primit simultan drojdie de bere s-a observat o stare de sănătate mult mai buna faţă de pacienţii trataţi numai prin iradieri. Drojdia de bere stimulează apetitul, ajută somnul şi peristaltismul intestinal. De asemenea, protejează mucoasele - aspect important, mai ales în cancerul de gât şi esofag. Efectele negative ale radioterapiei sunt îndepărtate şi în ceea ce priveşte manifestările externe: formarea de ragade cu infecţii, deformarea unghiilor şi inflamarea lor, hipercheratozele, atrofiile pielii. Profesorul doctor Ries de la Asociaţia Oncologică Bavareză a stabilit în urma studiilor realizate la departamentul de oncologie de la München că „Afectarea datorată iradierii a scăzut considerabil, inflamaţiile au dispărut, la fel şi atrofiile pielii, care au fost înlocuite de epiteliu normal. Până astăzi niciuna din metodele clasice de tratament nu a dat asemenea rezultate ca administrarea de drojdie de bere”. Asociaţia Oncologică Bavareză menţionează pentru suferinzii de cancer recomandarea de a folosi drojdia împotriva acestei boli. 

Efectele directe ale tratamentului cu drojdie în boala canceroasă sunt în curs de cercetare, existând indicii serioase că în cazul majorităţii formelor de cancer, consumul de drojdie de bere determină stagnarea şi apoi remisia formaţiunilor tumorale maligne. Prof.dr. Gottschalk observa la animalele de experienţă tratate cu drojdie de bere faptul că, în mai puţin de trei luni, cancerul de prostată, de piele sau al ficatului era oprit de ingerarea zilnică a acestui produs natural.   

DROJDIA DE BEREPREZENTARE GENERALĂ

Drojdia de bere este un alt aliment miraculos, mult mai eficace decât germenii de grâu, datorită combinaţiei perfecte de substanţe nutritive rare, uşor asimilabile. 

Calităţi curative şi acţiune farmaceutică

Drojdia de bere conţine: 50% proteine, uşor digerabile, toţi acizii aminaţi indispensabili vieţii (histidină, lizină, triptofan, leucină, fenilamină, cisteină etc.), o cantitate ridicată de gluten şi peptide, care au o acţiune preponderentă în fenomenele vitale şi, în particular, în reacţiile de oxidoreducere, în procesele de dezintoxicare şi de rezistenţă la infecţii, lecitine sau grăsimi fosforate, 14 săruri minerale esenţiale, oligoelemente, factori catalitici din care unii nici nu au fost încă identificaţi şi, în sfârşit, 17 vitamine, printre care grupul complet şi consistent de vitamine B. Mai conţine cantităţi importante de ergosterol.

100 de grame de drojdie de bere furnizează:   

- proteine - cât 250 g de carne şi glicogen - cât 65 g de pâine;
- de 10 ori mai multă vitamina B1 decât pâinea integrală;
- de două ori mai multa vitamina B2 (riboflavină) decât ficatul;
- de 10-20 de ori mai multă vitamina PP (niacină) decât carnea;
- de 10 ori mai multa vitamina B6 (piridoxină) decât carnea;
- de 5-10 ori mai mult acid pantotenic decât cerealele;
- de 20 de ori mai mult acid folic decât tărâţele de grâu.

Afecţiuni pentru care se recomandă: avitaminoze complexe sau simple ale grupului B; steatoze hepatice; în caz de slăbiciune fizică, pentru bolnavii hrăniţi cu sonda; alcoolism.

Drojdia de bere constituie un aliment compensator al carenţelor şi un excelent catalizator pentru substanţele hidrocarbonate. Este excelent pentru sportivi, cărora le măreşte rezistenţa la oboseală, favorizând travaliul muscular şi uşurând eliminarea de toxine şi deşeuri metabolice. Prin conţinutul său ridicat în proteine şi prin natura acizilor aminaţi pe care îi conţine, joacă un rol de protector pentru ficat.

Pe de altă parte, indicaţiile terapeutice ale drojdiei de bere sunt şi dietetice, bazându-se îndeosebi pe bogăţia de vitamine B. Pentru aceasta, drojdia se recomandă în avitaminozele complexe sau simple ale grupului B, în afecţiuni neurologice şi neuromusculare, în manifestările nervoase ale alcoolismului. Prin activitatea sa hepatoprotectoare este indicată în stările precirotice, în steatoze hepatice (degenerescenţa grasă a ficatului).

Este foarte eficace în stările de denutriţie extremă, de slăbiciune constituţională, pentru bolnavii hrăniţi cu sonda. În utilizarea obişnuită, este de preferat drojdia de bere cultivată pe cerealele malţate şi nu cea ordinară, obţinută prin uscare cu sodă caustică, carbonat de sodiu sau acid clorhidric, căci astfel pierde 70% din vitamine.

Drojdia exercită o acţiune inhibitoare asupra unor germeni patogeni ca: stafilococ, streptococ, colibacil. În consecinţă, poate fi indicată în toate afecţiunile intestinale acute sau cronice de origine infecţioasă, precum şi în prevenirea accidentelor survenite în urma administrării de antibiotice, deoarece, fiind insensibilă la aceste medicamente, remediază rapid dezechilibrul florei intestinale. 

Recomandare pentru consum: se ia la fiecare masă, amestecată cu legume sau în supă, în doză de una-două linguri pentru adulţi şi bătrâni şi o linguriţă pentru copii.
-->

Comentarii

  1. În anotimpul rece, o cură de drojdie de bere, ne menține în formă maximă. Consumul de drojdie scade nivelul colesterolului și combate hipertensiunea, răcelile și bolile infecțioase, este indicată persoanelor anemice și celor care au probleme cu asimilarea mineralelor, hepatitele virale A, B și C sunt ținute sub control, este de mare ajutor în tratarea psoriazisului, are un efect revigorant asupra sistemului nervos, în amestec cu ceaiul de afin, de chimen sau de anason, drojdia combate balonările.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ioana-Mihaela Grigoriu20 nov. 2015, 14:00:00

    Știu ca este f. sanatoasa de la un diabetic care manca o linguriță de drojdie în fiecare dimineață și a trăit pana la 85 ani.

    RăspundețiȘtergere
  3. buna ziua.va rog ,daca puteti sa ma ajuteti in ceea ce priveste drojdia de bere(care este ).Acum as dorii sa-mi spuneti daca stiti ceva pentru intarirea oaselor.Am o fetita de 11ani .a fost diagnosticata cu o boala foarte rara ,Mccune Albright.caracteristicile bolii sunt:pete cafe-latee,pubertate precoce(a avut menstra la 4,5ani si oasele fragile se produc fracturi spontane)si oasele corpului sunt in multe partu afectate,nimeni nu ne a putut ajuta sa i vindecam oasele,din aceasta cauza ne am mutat in Spania .sperând ca aici stiu mai multe de boala,dar nu este asa ,cautam in alte țari daca stiu cum putem sa i oprim deteriorarea oaselor.Am citit despre drojdie ca ajuta celulele,puteti va rog sa ma ajutati cu ceva.Va multumesc

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Secretele longevității
    18.12.2013 - 3 Comments
    --> SECRETELE LONGEVITĂȚII ÎMPĂRTĂȘITE DE OAMENI CARE AU DEPĂȘIT SUTA DE ANI Jeanne Louise Calment - 122 ani Jeanne Louise…
  • Ce s-ar întâmpla dacă Pământul ar rămâne fără oxigen pentru 5 secunde?
    08.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});  - Toți cei aflați plajă ar suferi imediat de arsuri solare. Deși n-ar mai exista nici plajă, nici nisip și nici apă. Oxigenul…
  • Zece motive pentru a iubi pisicile
    30.07.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ZECE MOTIVE PENTRU A IUBI PISICILE Dacă omul ar fi încrucişat cu o pisică, el ar fi îmbunătăţit, dar ar deteriora pisica. Mark…
  • Smochine, stafide și curmale
    01.04.2012 - 0 Comments
    --> SMOCHINE, STAFIDE ȘI CURMALE Mâncaţi smochine, stafide şi curmale! Recomandarea vine din partea prof. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare…
  • Ginkgo Biloba - arborele miracol
    25.03.2012 - 0 Comments
    -->   GINKGO BILOBA - arborele miracol Există pe lumea aceasta o plantă medicinală care anual salvează zeci de milioane de vieţi. Cum? Prin extraordinarele sale calităţi…
  • 30 de motive pentru care copilul tău are nevoie de un câine (FOTO)
    12.04.2018 - 0 Comments
    Copiii și câinii pot fi cei mai buni prieteni dacă li se face cunoștință în mod corect și cu puțin dresaj de bun simț. Copiii pot învăța astfel lecții valoroase despre cum să aibă grijă de alte…
  • Zahărul - criminalul perfid + documentar (RO)
    18.07.2013 - 2 Comments
    --> ZAHĂRUL – CRIMINALUL PERFID Zahărul este un criminal insidios, care ne poate afecta sănătatea în nenumărate feluri. Pe diferite căi, acest semnal de alarmă ne-a ajuns deja la…
  • 30+ pisici adorabile care au adormit în locuri bizare + FOTO
    19.11.2021 - 0 Comments
    „Dacă încap, stau (sau dorm).” Pisicile sunt cunoscute pentru abilitățile lor de a dormi. Ele pot adormi aproape oriunde și în cele mai ciudate poziții. De la pantofi la cutii de șervețele, pisicilor…
  • Ce nu vi se spune despre donarea de organe + documentar (RO)
    23.03.2017 - 16 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE NU VI SE SPUNE DESPRE DONAREA DE ORGANE Știați că, pentru a i se putea preleva organele, „mortul” trebuie anesteziat? Ei bine, da,…
  • 20 de rase de pisici unice pe care nu le vezi în fiecare zi + FOTO
    22.12.2022 - 0 Comments
    Când ne gândim la pisici, ne gândim la creaturi pufoase și drăgălașe cu care ne putem ghemui. Realitatea este că pisicile sunt mult mai mult decât atât. Unele rase de pisici nu se încadrează deloc în…
  • The War You Don't See (Războiul pe care nu-l vezi) - documentar (RO)
    14.05.2012 - 0 Comments
    --> THE WAR YOU DON’T SEE  Războiul pe care nu-l vezi Documentar (RO) Prin acest extraordinar documentar, lansat în decembrie 2010, John Pilger, un curajos…
  • Dr. Călin Mărginean - Cancerul, fatalitate sau vină personală? + documentar (RO)
    10.10.2012 - 3 Comments
    --> Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE …
  • Alimentația în tratarea bolii canceroase
    15.08.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ALIMENTAȚIA ÎN TRATAREA BOLII CANCEROASE Hrana joacă un rol esenţial în tratarea cancerului. Alimentaţia ideală al fi: 55% glucide,…
  • Pace, propagandă și tărâmul făgăduinței + documentar (RO)
    17.05.2013 - 0 Comments
    --> SCURT ISTORIC AL CONFLICTULUI ISRAELIANO-PALESTINIAN 1517-1917 – Palestina este parte a Imperiului Otoman. 1897 – La Bresle, Elveția, are loc primul congres al evreilor.…
  • Expresia „a vărsa lacrimi de crocodil” are origini medievale bizare
    20.11.2023 - 0 Comments
    Astăzi, atunci când cineva acuză pe altcineva că vărsa „lacrimi de crocodil”, sugerează că persoana respectivă manifestă tristețe falsă sau nesinceră. Dar cum a apărut această expresie? Răspunsul ne…
  • Otrăvirea celulară prin vaccinare + documentar (RO)
    01.09.2014 - 0 Comments
    --> OTRĂVIREA CELULARĂ PRIN VACCINARE  Fragment din cartea  dr. Stefan Lanka, „Vaccinarea, genocid în mileniul trei” Toți biologii și autoritățile medicale, precum și…
  • Un misterios obiect gigantic a ajuns pe o plajă izolată din Australia
    22.07.2023 - 0 Comments
    Un obiect metalic masiv găsit în derivă în largul unei plaje îndepărtate din Australia de Vest este învăluit în mister, în timp ce oficialii încearcă să afle de unde provine.Poliția a supravegheat…
  • Osteoporoza - o boală care n-ar trebui să existe + VIDEO
    06.06.2014 - 3 Comments
    --> OSTEOPOROZA – O BOALĂ CARE N-AR TREBUI SĂ EXISTE – Raymond Francis Osteoporoza este o boală creată de om și, prin urmare, n-ar trebui să existe. Ea poate fi foarte ușor…
  • 18 poze care arată că animalele au cele mai sincere inimi + FOTO
    13.10.2021 - 0 Comments
    Indiferent cât de obraznice sau nevoiașe pot deveni uneori animalele noastre de companie, inimile lor sunt întotdeauna pline de dragoste și nimic altceva. Pisicile care fac ceva prostesc pentru a-și…
  • Soluția perfectă pentru curățarea covorului!
    28.04.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Urăsc petele de pe covor! Petele făcute de copii tăi, de animalele de companie sau chiar de tine! Dar nu îți mai face griji! Am găsit…
  • 12 lucruri pe care nu știai că le poți face în Google Chrome
    16.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Chiar dacă folosiți Google Chrome de când a fost lansat în 2008, browserul este capabil de câteva trucuri pe care poate nu le-ați…
  • William Randolph Hearst - Creatorul jurnalismului de senzație
    22.04.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); WILLIAM RANDOLPH HEARST - CREATORUL JURNALISMULUI DE SENZAȚIE - Puterea americanului William Randolph Hearst, primul magnat de…
  • Descoperiți perla Orientului: 16 fapte fascinante despre Filipine + FOTO
    15.07.2023 - 0 Comments
    Bine ați venit în arhipelagul captivant al Filipinelor!Aflată în inima Asiei de Sud-Est, această țară încântătoare se mândrește cu o tapiserie de culturi vibrante, peisaje care îți taie respirația și…
  • Traian Băsescu - biografie
    09.05.2012 - 0 Comments
    --> ADEVĂRATUL TRAIAN BĂSESCU - biografia unui președinte - 1. NAVIGATORUL ȘI TURNĂTORUL TRAIAN BĂSESCU a fost racolat de Securitate în 1973, pe când era elev al Institutului de…
  • Nu există colesterol bun și colesterol rău
    28.05.2016 - 7 Comments
    NU EXISTĂ COLESTEROL BUN ȘI COLESTEROL RĂU! La fiecare 5 ani, Comisia consultativă de recomandări nutriționale din Statele Unite (DGAC – Dietary Guidelines Advisory Committee) întocmește un…
  • Pământul își mărește volumul! + VIDEO
    06.06.2012 - 6 Comments
    --> PĂMÂNTUL ÎȘI MĂREȘTE VOLUMUL   Pornind de la teoria general acceptată că, de la momentul Big-Bang-ului, Universul continuă să se extindă, artistul expert în animație Neal…
  • Un bărbat și un pește adorabil au devenit cei mai buni prieteni, timp de aproape 30 de ani, după ce acesta l-a ajutat să revină la viață + VIDEO
    01.06.2023 - 0 Comments
    Câinii sunt adesea considerați cei mai buni prieteni ai noștri, dar țineți-vă bine cățelușilor, pentru că un scafandru japonez a descoperit o prietenie neobișnuită și specială cu un pește. Da, ați…
  • Secretul lui Hiram - Faraoni, francmasoni și descoperirea pergamentelor secrete ale lui Iisus - eBook + documentar (RO)
    07.08.2014 - 7 Comments
    --> SECRETUL LUI HIRAM FARAONI, TEMPLIERI, FRANCMASONI ȘI DESCOPERIREA PERGAMENTELOR SECRETE ALE LUI IISUS Robert Lomas și Christopher Knight Cartea „Secretul lui Hiram”…
  • OSHO - Parabola despre iubire și ego
    01.08.2012 - 4 Comments
    --> OSHO - Parabolă despre iubire şi ego A fost odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când…
  • Cancerul - boală incurabilă? - eBook + VIDEO
    26.08.2014 - 10 Comments
    --> CANCERUL - BOALĂ INCURABILĂ? Inginerul colonel în rezervă Petre Anca este un om deosebit, pe care Dumnezeu l-a salvat de la moarte și care se simte dator să-i ajute și pe alții să…
  • Coincidențe stranii legate de unii președinți americani + VIDEO
    27.04.2012 - 0 Comments
    --> COINCIDENȚE STRANII LEGATE DE UNII PREȘEDINȚI AMERICANI Iată ce se întâmplă când președintele SUA este ales într-un an cu "0" la sfârșit.  Povestea se repetă la fiecare 20…
  • Se mai respectă astăzi Jurământul lui Hipocrate? + VIDEO
    24.06.2014 - 0 Comments
    --> SE MAI RESPECTĂ ASTĂZI JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE? Jurământul hipocratic este poate cel mai cunoscut text medical din antichitatea greacă. Acesta cere tânărului care tocmai și-a…
  • Scrisoare deschisă către Barack Obama + VIDEO (RO)
    21.12.2012 - 0 Comments
    --> SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE BARACK HUSSEIN OBAMA PREȘEDINTELE ALES AL STATELOR UNITE ALE AMERICII Dr. Mahathir Mohamad, fost prim-ministru al Malaeziei …
  • Top 10 World's Most Humane Prisons
    21.12.2022 - 0 Comments
    The degree of civilisation of a society can be measured by visiting its prisons. F. DostoevskyWhen we refer to "civilized countries", we are talking about those countries where society is…
  • Dr. Călin Mărginean - Dieta ideală (VIDEO)
    10.04.2012 - 0 Comments
    --> DIETA IDEALĂ „Şi Dumnezeu a zis: Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă. Aceasta să…
  • Enigma vieții și a morții - eBook
    27.05.2012 - 2 Comments
    ENIGMA VIEȚII ȘI A MORŢII Dr. Aurel Popescu-Bălceşti «Dragi cititori, de când eram student în medicină şi apoi în practica mea de medic chirurg de peste 30 de ani, am fost mereu impresionat când…
  • Focaccia nu a fost creată la Roma, ci în Mesopotamia, acum 9.000 de ani!
    27.11.2024 - 0 Comments
    Un studiu realizat de cercetători de la UAB (Universitat Autonoma de Barcelona) și Universitatea La Sapienza din Roma sugerează că, în timpul neoliticului târziu, între 7000 și 5000 î.Hr.,…
  • Ghid pentru stomatologi. Ce criterii să ai în vedere la alegerea sterilizatorului autoclav
    29.06.2018 - 0 Comments
    Ghid pentru stomatologi. Ce criterii să ai în vedere la alegerea sterilizatorului autoclav Încă din 1879, când Charles Chamberland a inventat autoclavul - pe atunci conceput sub forma unui vas -…
  • America - în topul națiunilor + VIDEO (EN)
    16.04.2015 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); AMERICA - ÎN TOPUL NAȚIUNILOR Cea mai grasă populație din lume. În lista publicată în 2013 de revista medicală Lancet,…
  • Cine a plătit toate astea?
    25.08.2013 - 11 Comments
    --> CINE A PLĂTIT TOATE ASTEA? RĂSPUNS: Noi, cei care le dăm bani țiganilor cerșetori. Noi,…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *