Măceșele - campioanele României la vitamina C

-->

MĂCEŞELE - CAMPIOANE LA VITAMINA C

Sunt cunoscute ca medicamente din timpuri preistorice. Culoarea lor roşie, extrem de vie şi gustul dulce-acrişor, înviorător, inspiră sănătate de la prima vedere. Cât despre efectele vindecătoare ale măceşelor, există dovezi scrise în urma cu mii de ani. Medicii din Grecia, Roma antică, India şi China le elogiau virtuţile terapeutice în tratate păstrate până în zilele noastre. Dar adevărata „carieră medicală” a acestor fructe a fost relansata în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial când, din cauza penuriei de medicamente, tufele spinoase de măceş au căpătat o importanţă strategică. În Marea Britanie de exemplu, fiecare fruct era cules cu grijă, măceşele fiind transformate în siropuri şi ceaiuri medicinale, care le erau administrate convalescenţilor din spitale, bolnavilor malnutriţi ce sufereau de infecţii grave, copiilor cu avitaminoză. Nu se ştie exact câte vieţi au fost salvate cu ajutorul măceşelor în timpul războiului dar, după unii specialişti, e vorba de zeci de mii de oameni care au beneficiat de extraordinarul lor aport de vitamine. Apogeul recunoaşterii valorii medicinale a măceşelor se petrece însă chiar în zilele noastre. De exemplu, un amplu articol din prestigiosul cotidian britanic „Daily Telegraph”, publicat în mai 2008, are un titlu care sună aşa: „Măceşele sunt mai eficiente decât calmantele din farmacie contra durerilor produse de reumatism”. Aceleaşi elogii le găsim şi în revistele medicale germane, daneze sau americane, în lucrări prezentate la congrese medicale, toate acordând spaţii ample miraculoaselor măceşe. În cele ce urmează, vă propunem să cunoaştem îndeaproape aceste fructe sălbatice, care se culeg la început de octombrie.

Descrierea plantei

Măceşul (Rosa canina) este un arbust de 2-3 metri înălţime, înrudit cu trandafirul, care creşte în fâneţe, pe pajişti sau la margini de drum. Primăvara este acoperit de flori roz-albe parfumate, iar toamna este încărcat de fructe mici, rubinii. Măceşele nu sunt doar leacuri, ci şi hrană (în Ardeal, magiunul de măceşe este aliment tradiţional) şi chiar obiecte religioase. Denumirea de rozariu (şirag de mătănii al călugărilor catolici) vine de la denumirea latină a măceşelor, Rosa, primele rozarii fiind făcute din fructe de măceş puse pe o aţă.

Recoltarea măceşelor

Culesul măceşelor se face la sfârşitul lui septembrie – începutul lui octombrie, înainte de a da prima brumă. Fructele ajunse la maturitate, cu o coloraţie roşie intensă (nu rozii sau de un roşu închis), se culeg de pe crengi şi se pun apoi în săculeţe de pânză sau de hârtie. Fructele de măceş se usucă în locuri umbrite, ferite de umezeală, într-un singur strat (pe cât posibil fructele nu trebuie să se atingă între ele). Procesul de uscare este destul de îndelungat (1-3 săptămâni) şi se încheie atunci când pulpa măceşelor este total deshidratată şi uşor casantă, rupându-se când desfacem măceaşa cu un cuţit. Dintr-un kilogram de fructe proaspăt culese rezultă după uscare cca 400 de grame de măceşe deshidratate.

Preparate din măceşe

În lumea vegetală, măceşele (mai exact, pulpa acestora) sunt campioane absolute la conţinutul în vitamina C, de unde şi nenumăratele lor utilizări medicinale. Însă, preparată incorect, aceasta vitamină se degradează şi îşi pierde foarte uşor efectul, deci şi puterea terapeutică. În cele ce urmează, vă vom prezenta cele mai bune variante de preparare a acestor fructe medicinale, aşa încât toate substanţele active din componenta lor să fie conservate:

Pulberea de măceşe

În magazinele de tip Plafar se găseşte pulberea de fruct fără sâmburi (sâmburii de măceşe sunt toxici, ingeraţi ca atare). Aceasta va fi folosită pentru administrare internă. Dacă vrem totuşi să obţinem pulberea de măceşe acasă, vom proceda astfel: se macină foarte fin, cu râşniţa electrică, măceşele uscate. După măcinare, seminţele, care sunt foarte dure, vor rămâne întregi, în timp ce pulpa se va transforma într-o pulbere fină. Pentru a le separa, se va face o cernere printr-o sita deasă (cea pentru făină). Pulberea astfel obţinută va fi păstrată în borcane de sticlă închise ermetic, la loc întunecos şi rece, pe o perioadă de maximum 15 zile (deoarece substanţele active se oxidează relativ rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol. Seminţele rezultate în urma cernerii se păstrează şi ele, având proprietăţi  medicinale foarte importante.

Ceaiul de măceşe

Se obţine prin opărirea fructelor cu apă clocotită (unii terapeuţi recomandă chiar fierberea vreme de 10-15 minute, metodă care distruge multe principii active). Din acest motiv, nu vă recomandăm aceasta formă de preparare, mult mai eficientă fiind infuzia combinată.

Infuzia combinată de măceşe

Într-un sfert de litru de apă se pun la macerat vreme de 8-10 ore 3-6 linguri de pulbere de măceşe (fără seminţe), după care lichidul se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă un sfert de litru de apă, vreme de două minute, după care se lasă să se răcească. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ jumătate de litru de infuzie combinată, care se administrează pe parcursul zilei. Pe cât posibil, în timpul preparării este bine ca extractele să nu intre în contact direct cu metalul din strecurătoare (sunt preferate strecurătorile de plastic sau tifonul), din vase (cele mai bune sunt cele de sticlă) sau din oale (vor fi preferate cele teflonate), metal care va cataliza oxidarea vitaminelor.

Decoctul combinat de sâmburi de măceşe

Într-un sfert de litru de apă se pun la macerat, vreme de 8-10 ore, 2 linguri rase de seminţe de măceşe (rezultate în urma cernerii pulberii), după care lichidul se filtrează cu multă atenţie, aşa încât să nu se strecoare şi perişorii de pe sâmburi (au efect iritant asupra aparatului respirator şi digestiv). Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă un sfert de litru de apă, vreme de 10 minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ jumătate de litru de decoct combinat, care se administrează pe parcursul unei zile, în cure de maximum 14 zile, urmate de 14 zile de pauză.

Siropul de măceşe

Peste 200 de gr. pulbere de pulpă de măceşe fără sâmburi se pun 800 de ml de apă clocotită, care se lasă la macerat vreme de 12 ore. Se adaugă 500 gr. zahar brun, se amesteca bine la foc foarte mic (preparatul nu trebuie să clocotească!), după care se pune în borcane mici cu filet. Aceste borcane se sterilizează în cuptor (la nu mai mult de 80 de grade) vreme de 40 de minute, după care se lasă să se răcească în voie. Se administrează zilnic câte 4-6 linguri din preparatul astfel obţinut.

Tratamente preventive

Alergie - o cură de 45 de zile, timp în care se consumă o jumătate de litru de infuzie combinată de măceşe pe zi, face minuni în prevenirea alergiei. Cel mai bun moment pentru începerea unei astfel de cure este la sfârşitul iernii - începutul primăverii, aşa încât efectul să fie maxim în luna aprilie, când începe polenizarea şi cei cu sensibilitate alergică sunt cel mai afectaţi.

Boli de inimă - toamna şi primăvara se face un tratament de o lună cu pulbere de măceşe, din care se consumă 4-6 linguriţe pe zi, pe stomacul gol. Vitamina C, bioflavonoidele, vitaminele din complexul B conţinute de pulpa măceşelor previn ateroscleroza, ajută la adaptarea aparatului cardiovascular la condiţiile de stres şi previn puseurile de hipertensiune. Fiind bogate în acizi organici, măceşele reglează şi nivelul colesterolului. Alături de păducel sau de cătină, măceşele sunt adevărate campioane în prevenirea crizelor de anghină pectorală şi infarct.

Cistită, nefrită - seminţele de măceş conţin substanţe cu un puternic efect diuretic şi care protejează rinichii şi vezica urinară de infecţii. Apoi, pulpa măceşelor administrată intern măreşte imunitatea organismului pe segmentul urinar. Decoctul combinat de seminţe de măceş se administrează dimineaţa până în ora 12, câte o jumătate de litru pe zi, în cure de 2 săptămâni, urmate de alte 2 săptămâni de pauză. Din infuzia combinată se administrează câte un pahar (200 ml), cu 15 minute înaintea mesei de prânz şi a cinei, în cure de 30 de zile.

Colecistită, litiază şi colici biliare - se administrează infuzia combinată de măceşe, câte un pahar, cu 30 de minute înaintea fiecărei mese, în cure de 30 de zile, urmate de câte 10 zile de pauză. Infuzia combinată de măceşe are efect antiinflamator biliar, împiedică precipitarea colesterolului în colecist şi formarea de calculi biliari, previne colicile. Studii preliminare arată că aceasta cură cu infuzie combinată de măceşe ar putea avea ca efect diminuarea în volum a calculilor biliari de mari dimensiuni.

Hipertensiune arterială - studii recente făcute în Germania arată că o cură cu măceşe ajută organismul să se adapteze mai bine la stres, la suprasolicitare şi la emoţii negative de tipul furiei, frustrării, enervării. Or, stresul asociat acestor emoţii negative este chiar principalul vinovat pentru puseurile de hipertensiune arterială şi pentru tensiunea arterială oscilantă. Se recomandă ca măcar de două ori pe an să se facă o cură cu pulbere de măceşe, din care se ia câte o lingură pe zi, vreme de 28 de zile.

Infecţii respiratorii - studii făcute în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial arată că un tratament de 3-4 săptămâni cu măceşe previne infecţii respiratorii: bronşita virală şi bacteriană, pneumonia, viroza pulmonară, sinuzita, rinita etc. Măceşele îmbunătăţesc activitatea sistemului imunitar şi întăresc epiteliile respiratorii, ajutându-le să-şi exercite rolul de barieră în faţa microorganismelor infecţioase. Se ia câte o linguriţă de pulbere de măceşe de 4 ori/zi.

Reumatism - la schimbarea de anotimp  (începutul toamnei şi al iernii) se recomandă o cură de o lună, timp în care se administrează câte o jumătate de litru de infuzie combinată de măceşe pe zi. Măceşele sunt o adevărată colecţie de substanţe antioxidante şi antiinflamatoare, care împiedică degradarea finelor cartilagii din articulaţii, ajută la menţinerea elasticităţii membrelor şi a coloanei vertebrale şi cresc rezistenţa organismului la frig, prevenind apariţia crizelor reumatice.

Scorbut, avitaminoză - se fac tratamente de câte 60 de zile, timp în care se administrează câte 6 linguriţe de pulbere de măceşe pe zi. Măceşele nu numai că au conţinut ridicat de vitamina C şi de alte vitamine (în special vitaminele A şi cele din complexul B), dar ajută organismul să asimileze vitaminele şi mineralele provenite din alte surse.

Tratamente interne

Artrită reumatoidă - într-un studiu danez din 2004, făcut pe 112 persoane bolnave de artrită reumatoidă şi osteoartrită, pacienţilor li s-au administrat oral câte 5 grame de măceşe pe zi, vreme de 90 de zile. La sfârşitul tratamentului, la 66% dintre pacienţii care luaseră măceşe, durerile reumatice diminuaseră considerabil sau chiar dispăruseră. De asemenea, la toate persoanele care au raportat dispariţia sau diminuarea durerii în urma tratamentului cu măceşe, s-a observat şi o îmbunătăţire a mobilităţii articulaţiilor afectate de reumatism. În prezent, în multe ţări occidentale măceşele au devenit o opţiune de tratament tot mai serioasă pentru reumatologi, aceştia ajungând chiar să recomande măceşele în locul clasicelor antiinflamatoare de sinteză, cu nenumăratele lor efecte adverse.

Constipaţie - se bea infuzia combinată de măceşe îndulcită cu miere de mană, câte 1/2 de litru, dimineaţa pe stomacul gol. Acizii pectici din compoziţia măceşelor ajută la normalizarea florei intestinale şi îmbunătăţesc tranzitul intestinal, având un efect laxativ de intensitate medie. Interesant este că decoctul combinat de seminţe de măceşe, 1/2 litru administrat zilnic, are efect opus, tratând constipaţia şi fiind chiar un adjuvant valoros contra dizenteriei.

Febră - se bea zilnic o jumătate de litru de infuzie combinată de măceşe. Acest tratament nu are ca efect eliminarea febrei, care e un foarte important mecanism de apărare a organismului, însă ajută corpul (în special sistemul cardiovascular şi cel nervos) să reziste cu succes acceselor de febră şi, mai mult, grăbeşte procesul de vindecare.

Gripă, guturai - mai multe studii arată că pacienţii care iau pulbere de măceşe încă de la declanşarea acestor afecţiuni au un timp de vindecare mai scurt, organismul rezistă mai bine la accesele de febră, efectele secundare ale bolii (dureri de cap, musculare, vertij) sunt mult diminuate. Se administrează pulberea de măceşe, câte 6 linguriţe/zi.

Obezitate, supraponderalitate - mai multe studii arată că măceşele sunt de un real ajutor contra obezităţii. După două săptămâni de administrare a extractului apos de măceşe s-a constatat o reducere a colesterolului şi a zaharului din sânge, precum şi o inhibare a procesului de depunere de rezerve de energie în corp sub formă de ţesut adipos în exces. De asemenea, s-a constatat că administrarea extractului apos de măceşe favorizează eliminarea unor substanţe toxice din organism, cum ar fi acidul uric. Nu în ultimul rând, tratamentul cu măceşe măreşte tonusul psihic şi fizic, fiind de un important ajutor în exerciţiile fizice, care sunt principalul mijloc de pierdere a kilogramelor în plus. Se recomandă o cură de 45 de zile cu infuzie combinată de măceşe, din care se bea un litru/zi.

Spondiloză anchilozantă - cercetătorii danezi au descoperit în măceşe o substanţă activă (galactolipida) cu un extraordinar efect antiinflamator asupra finelor cartilagii dintre discurile coloanei vertebrale. Administrată suficient de mult timp, aceasta substanţă nu doar reduce inflamaţia şi durerea, dar chiar îmbunătăţeşte flexibilitatea coloanei vertebrale, afectată de această boală. Mai mult, flavonoidele, vitaminele şi alte substanţe antioxidante din măceşe împiedică procese degenerative de la nivelul ţesuturilor articulare. Se recomandă o cură de 3-4 luni cu infuzie combinată de măceşe, administrată cu pulpă cu tot, pe stomacul gol, câte o jumătate de litru/zi.

Tratamentul cu antibiotice - în timpul administrării antibioticelor de sinteză şi încă 10 zile după terminarea acestui tratament, este foarte utilă o cură cu infuzie combinată de măceşe. Se bea câte 1/2 litru pe zi, terapie care are ca efect îmbunătăţirea imunităţii (destul de serios afectată de curele repetate cu antibiotice), prevenirea reacţiilor alergice la aceste medicamente şi refacerea florei intestinale normale. Merită reţinut în acest context şi faptul că tratamentul cu măceşe, corelat cu cel cu antibiotice, ajută la eliminarea mult mai rapidă a infecţiilor bacteriene.

Precauţii şi contraindicaţii

Pulpa de măceşe nu are niciun fel de contraindicaţie, fiind printre cele mai nenocive remedii cunoscute. Seminţele de măceşe, în schimb, mai ales perişorii de pe aceste seminţe, au un efect iritant foarte puternic asupra aparatului respirator şi a celui digestiv. De asemenea, aceşti perişori pot declanşa reacţii alergice severe, cu prurit, catar respirator şi disconfort gastrointestinal.
Comisia guvernamentală pentru plante medicinale din Germania atrage atenţia că un consum de peste 10 grame de seminţe de măceşe pe zi poate conduce la o intoxicaţie din cauza cianidelor aflate în compoziţia acestor sâmburi.

Sursa: http://www.formula-as.ro/2008/839/medicina-naturii-44/campioanele-vitaminelor-macesele-10266

-->