Merișorul - inamicul infecțiilor

-->

MERIŞORUL - inamicul natural al infecţiilor

Merişorul este un arbust cu frunze mereu verzi şi flori de culoare albă sau roşie. Creşte în zonele muntoase de la noi din ţară, de obicei la marginea pădurilor. De ceva timp, merişorul nostru este o adevărată vedetă a fitoterapiei, fiind prezent pe rafturile farmaciilor, în literatura de specialitate şi în spoturile publicitare TV. Dar ce face atât de special acest mic arbust? În primul rând, efectul antiinfecţios extrem de puternic. Rezistă în condiţii extreme (geruri de –40°C şi vânturi puternice şi creşte pe soluri extrem de acide). Merişorul  şi-a dezvoltat un sistem de apărare menit să facă faţă cu succes aproape oricărei boli produse de bacterii, viruşi sau fungi. Frunzele şi fructele sale sunt o adevărată farmacie.

Descrierea plantei

Frunzele merişorului sunt foarte bogate în taninuri (substanţe puternic antibacteriene şi antimicotice) şi în flavonoide (substanţe cu efect antioxidant), fiind principalele „responsabile” de acţiunea antiinfecţioasă a plantei. Se recoltează pe tot timpul anului, ele fiind mereu verzi, dar cele mai puternice efecte se pare ca le au înainte şi după fructificaţie (adică la sfârşitul primăverii şi la începutul toamnei). După recoltare, care se face prin simpla rupere, frunzele se usucă în strat de grosime medie (3-4 cm) şi apoi se păstrează în  pungi de hârtie.
Fructele merişorului se aseamănă la formă cu afinele, însă culoarea diferă. Având la început o nuanţă albicioasă, coloraţia lor se schimbă spre roşu, pe măsură ce se coc. Din păcate, la noi în ţară merişorul  e... invizibil în plafaruri sau în pieţe, aproape întreaga recoltă din flora spontana ducându-se la export şi întorcându-se sub formă de medicamente şi băuturi scumpe. Se culeg, la fel ca şi afinele, prin desprinderea de pe ramuri, putând fi consumate ca atare sau conservate în apă. Fructele de merişor, puse într-un borcan cu apă la temperatura de 10-18 grade Celsius, se păstrează vreme de un an, fără vreo altă intervenţie, deoarece conţin substanţe numite benzoaţi, care sunt varianta naturală şi netoxică a periculosului aditiv E-211 (benzoat de sodiu), cu efect puternic conservant.

Preparate din merişor

Comprimatele cu merişor
Sunt un amestec dintre o bază neutră (excipient), extractul de fructe de merişor şi frunzele de merişor extrem de fin măcinate. Ele constituie forma de administrare cea mai frecvent folosită în prezent, deoarece sunt uşor de ingerat, bine tolerate de organism şi au un efect puternic. În magazinele noastre naturiste se găsesc comprimatele produse de firma „Dacia Plant”, un amestec echilibrat de fructe şi frunze de merişor, care şi-a dovedit eficienţa în tratarea infecţiilor renale, intestinale şi gastrice.
Tinctura de merişor
Se obţine astfel: se pun într-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de frunze de merişor, peste care se adaugă 2 căni (în total 500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de 2 săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se ia câte o linguriţă, diluată în puţină apă, de 4 ori pe zi. În magazinele naturiste de la noi găsim tinctura de merişor gata preparată, produsă tot de „Dacia Plant”.
Infuzia combinată de merişor
Se foloseşte mai ales extern. Se prepară amestecând extracţia la rece cu cea obţinută la cald, astfel: 4 linguriţe de pulbere de frunze de merişor se macerează 8 ore în 250 ml apă, după care se filtrează, iar preparatul obţinut se lasă deoparte. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă 250 ml apă, după care se lasă să se răcească şi se strecoară. În final, se combină maceratul cu infuzia, preparatul rezultat folosindu-se mai ales extern, pentru spălaturi şi comprese. Acest remediu inhibă dezvoltarea unor bacterii, fungi şi viruşi.

Afecţiuni prevenite cu merişor

Prevenirea bolilor este una dintre „specialităţile” merişorului. Timp de secole, el a fost folosit profilactic de către populaţiile din Suedia, Rusia, Finlanda, zone nordice în care clima extrem de aspră nu permitea creşterea de vegetale. Prin urmare, merişorul a putut fi probat în timp, demonstrând o capacitate excepţională de prevenire a unor boli din cele mai diverse:

Infecţii urinare - Cercetătorii finlandezi au demonstrat că merişorul, administrat de 5 ori pe săptămână, timp de măcar 3 luni, duce la o reducere semnificativă a incidenţei cistitelor bacteriene. În studiul făcut pe 150 de femei care sufereau de cistită recidivantă, tratamentul cu merişor a fost asociat cu un alt remediu stimulent imunitar, şi anume iaurtul Bifidus, cele două remedii acţionând perfect în tandem. Se ţin cure uşoare cu merişor, în timpul cărora se iau 3 comprimate pe zi, timp de 5 zile pe săptămână, iar suplimentar se consumă zilnic 250 ml de iaurt Bifidus.
Calculoză renală (pietre la rinichi) - un studiu american realizat în 2006 arată că administrarea extractului de fructe de merişor şi consumul a 2 litri de apă pe zi reduce cu până la 60% riscul apariţiei diferitelor tipuri de litiază renală. Explicaţia constă în efectul diuretic şi antiinflamator renal al fructelor merişorului. Comprimatele de fructe de merişor se iau câte 4/zi, în cure de 10 săptămâni, urmate de alte 10 săptămâni de pauză.
Diabet - se administrează tinctură de merişor, câte 2 linguriţe, de 4 ori pe zi. Acest remediu are efect uşor hipoglicemiant, ajutând şi la stabilizarea glicemiei. O calitate a frunzelor de merişor este aceea că previne complicaţiile cardiovasculare provocate de diabet.
Ateroscleroză - se iau câte 4 comprimate de merişor pe zi, în cure de 3 luni, urmate de 1-2 luni de pauză. Aceasta plantă are un efect antioxidant puternic, împiedicând depunerea lipidelor pe vasele de sânge şi formarea plăcilor de aterom. Studiile indică şi o acţiune favorabilă a merişorului în metabolismul lipidelor. Este semnificativ faptul că în zonele nordice ale Europei, unde pe timpul sezonului rece (care durează 8 luni!) se consumă multe grăsimi animale, incidenţa bolilor cardiovasculare este totuşi la un nivel acceptabil, în condiţiile în care merişorul este printre puţinele, dacă nu unicul remediu vegetal folosit în profilaxia acestor boli.
Boala canceroasă - un studiu extrem de complex de medicină experimentală, întreprins în SUA în anul 1996, demonstrează că extractele din fructe de merişor au efect anticancerigen. Se pare că ele conţin substanţe ce împiedică mutaţiile celulare şi stopează procesul de malignizare, fiind o speranţă în prevenirea celor mai diverse forme de cancer. Se ţin cure cu merişor de două ori pe an, pe timpul cărora se iau câte 4 comprimate pe zi, vreme de 3 luni.
Viroze respiratorii - câteva comprimate de merişor supte atunci când simţim primele semne de iritaţie la nivelul gâtului sau al căilor respiratorii superioare pot pune pe fugă o infecţie gripală iminentă. Studiile de laborator arată o puternică acţiune antivirală a frunzelor de merişor, care blochează replicarea viruşilor.

Tratamente interne

Nefrită, pielită - se administrează tinctură de merişor, câte o linguriţă diluată într-un pahar de apă (200 ml), de 4-6 ori pe zi, în cure de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauză. Înainte cu 10 minute de a lua fiecare doză de tinctură, veţi lua şi un vârf de cuţit de bicarbonat, pentru alcalinizarea urinei. Suplimentar, se recomandă şi un tratament extern cu merişor, şi anume băile de şezut. Într-un lighean cu apă fierbinte se adaugă 1-2 litri de infuzie combinată de merişor. Baia de şezut durează 10-20 de minute, apoi se va sta la căldură o oră. Principiile active ale frunzelor de merişor, asimilate de organism pe cale internă şi externă, au un puternic efect antibacterian, antiviral şi antimicotic, fiind utile în tratamentul tuturor formelor de infecţii reno-urinare.
Diaree - taninurile prezente în frunzele merişorului au o puternică acţiune antibacteriană şi astringentă la nivelul intestinului, normalizând tranzitul intestinal. Ca tratament de urgenţă al diareei acute, se ia o doză de şoc de 6 comprimate de merişor, după care se iau câte 2 comprimate, de trei ori pe zi, până la dispariţia simptomelor. Acest tratament este şi un bun adjuvant în cazul enterocolitelor şi al sindromului de colon iritabil.
Gută - se face o cură de 12 săptămâni, timp în care se iau câte 6 linguriţe pe zi din combinaţia de tinctură de frunze de merişor şi de fructe de ienupăr (Juniperus communis), în proporţii egale. Cele două plante au calitatea de a mobiliza ureea din ţesuturi şi de a o elimina prin urină, rezultatele tratamentului fiind remarcabile. Sub acţiunea acestui remediu diuretic, antiinflamator şi depurativ, crizele de gută se răresc şi inflamaţia articulaţiilor dispare treptat, acestea recăpătându-şi în bună măsură mobilitatea.
Tuse - se sug până la dizolvare câte 4 comprimate de merişor pe zi, acţionând astfel la nivelul căilor respiratorii. Suplimentar, se face de 3 ori pe zi gargară cu infuzie combinată de merişor. Acest tratament are efect antiinflamator, antibiotic şi antiviral la nivelul gâtului (expectorant).
Hemoragii menstruale abundente - din prima zi a ciclului menstrual se iau câte 6 comprimate de merişor pe zi, până la oprirea completa a hemoragiei. Datorită acţiunii astringente a taninului din frunzele acestei plante, hemoragia este redusă considerabil, ca şi senzaţiile de balonare, greutate în bazin etc.

Tratamente externe

Placă bacteriană bucală - în fiecare seară se fac timp de 5 minute clătiri succesive ale gurii, cu o cană de infuzie combinată de merişor. Principiile active din componenţa frunzelor acestei plante distrug bacteriile care creează placa ce se formează pe dinţi şi pe gingii şi care duc la îmbolnăvirea acestora. Tratamentul cu merişor se face după spălatul pe dinţi şi este o alternativă naturală la apele de gură, care conţin substanţe sintetice.
Gingivite, stomatite - acţiunea antibiotică a merişorului contra unor microorganisme care produc aceste afecţiuni, cum ar fi Streptococcus oralis sau Porphyromonas gingivalis, recomandă în mod special merişorul  în această categorie de afecţiuni. Se fac de 3-4 ori pe zi clătiri ale gurii cu infuzie combinată de frunze de merişor, ţinând cât mai mult timp lichidul în gură. Merişorul  nu doar ajută la eliminarea infecţiilor la nivelul mucoasei bucale, dar are şi efect antiinflamator şi cicatrizant.

Merişorul - un campion în combaterea cistitelor

În fructele şi mai ales în frunzele de merişor se află o adevărată colecţie de substanţe cu efect antibiotic, extrem de eficiente în combaterea infecţiilor bacteriene de la nivelul vezicii urinare. Studiile arată că extractele de merişor sunt un ajutor de nădejde al antibioticelor de sinteză în tratarea cistitelor. Se iau câte 6 comprimate pe zi, în 3 reprize, în cure de 2-3 săptămâni, urmate de 1-2 săptămâni de pauză, după care tratamentul se poate relua. Dar, pentru ca tratamentul să fie eficient, urina pacientului trebuie să aibă un pH alcalin. Cum se obţine acest lucru? Simplu. Cu 10 minute înainte de a ingera fiecare doză de merişor, vom lua un vârf de cuţit de bicarbonat alimentar, care are un puternic efect alcalinizant al urinei. În mediul alcalin, cel mai important principiu activ cu efect antiinfecţios din frunzele merişorului, arbutozida, se descompune în alte două substanţe cu efect antibiotic puternic contra Escherichia coli, Staphylococcus aureus, Streptococcus fecalis.

Un tratament extraordinar contra Helicobacter pylori

Această bacterie este responsabilă de 50% dintre cazurile de gastrită şi ulcer, dar şi de alte afecţiuni mai grave, cum ar fi anumite forme de cancer, mai ales ale stomacului şi esofagului. Din păcate, tratamentele cu antibiotice de sinteză nu reuşesc singure să elimine acest microorganism, devenit foarte rezistent la medicamente. Iată că vine un ajutor din partea medicinii naturale. Într-un studiu al Universităţii de Medicină din Massachussetts – SUA, au fost asociate cu succes două plante excepţionale în tratarea infecţiilor produse de Helicobacter pylori, şi anume: merişorul şi sovârvul (Origanum vulgaris). Cele două plante fac un tandem extraordinar în inhibarea acestei bacterii, care astfel devine mult mai vulnerabilă la tratamentul cu antibiotice clasice. Aşadar, în paralel cu tratamentul prescris de medic, se face o cură cu comprimate de merişor şi de sovârv (oregano). Se iau câte 8 comprimate din fiecare plantă pe zi, în 4 reprize, pe o perioadă de 14 zile. Tratamentul cu merişor şi sovârf este bine să înceapă cu măcar 5 zile înaintea celui cu antibiotice şi să continue alte 3 zile după încheierea administrării acestora.

Precauţii şi contraindicaţii

În caz de sarcină, tratamentul intern cu merişor se va face cu prudenţă şi doar la recomandarea şi sub supravegherea medicului. Administrarea internă a frunzelor de merişor este contraindicată în caz de constipaţie acută.
 
Sursa: http://www.formula-as.ro/2010/919/medicina-naturii-44/merisorul-12458


-->

Comentarii

  1. foarte bun articolul, eu consum merisoare confiate aproape zilnic, chiar sunt miraculoase si le recomand cu incredere tuturor, am cumparat de aici:
    http://ameplant.ro/produs.php?id=1120&denumire=Merisor_confiat_500g o punga de 500g si chiar pretul este mult mai bun decat la pungute de 100g, Va recomand!

    RăspundețiȘtergere
  2. Exceptional remediu natural cu recomandari nenumarate!
    Daca imbratisati principiile gemoterapiei, va recomand sa incercati si Extractul din mladite de merisor (VACCINIUM VITIS ID.), pe care il gasiti la un pret bun aici!

    Cum, in general, remediile gemoterapice se recomanda in combinatii, pentru tratarea sau prevenirea unei afectiuni, le veti gasi gata "combinate" in gama Polygemma de la Plantextrakt, pe care o gasiti pe Naturisti .ro

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Povestea câinelui Schoep + VIDEO
    12.01.2013 - 1 Comments
    --> POVESTEA CÂINELUI SCHOEP – O POVESTE DE DRAGOSTE ȘI COMPASIUNE – Povestea din spatele fotografiei unui bărbat și a câinelui său a strâns milioane de vizualizări pe…
  • Obezitatea și slăbirea
    28.03.2012 - 1 Comments
    --> OBEZITATEA ȘI SLĂBIREA  Cum slăbești? Tot așa cum te îngrași, numai că invers Obezitatea este o tulburare de nutriţie caracterizată prin sporirea anormală a…
  • Omul Muntelui - Povestea fascinantă a lui Dashrath Manjhi
    21.03.2014 - 2 Comments
    --> OMUL MUNTELUI POVESTEA FASCINANTĂ A LUI DASHRATH MANJHI În 1960, locuitorii din Gehlaur, un sătuc de 25 de case din statul Bihar, nordul Indiei, râdeau și-și băteau joc de un…
  • Rețete culinare - Maioneză de soia
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MAIONEZĂ DE SOIA Aveți nevoie de: 1 măsură făină de soia 3 măsuri apă rece 3 măsuri ulei 2-3 linguri zeamă de lămâie, după gust sare, piper proaspăt măcinat Punem…
  • Prea multă medicină! + VIDEO
    29.04.2017 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PREA MULTĂ MEDICINĂ! Pilule fără efect, operaţii inutile, terapii riscante... Foarte multe dintre metodele medicinii alopate moderne…
  • 25 de invenții cu adevărat folositoare
    23.02.2016 - 0 Comments
    Se spune că necesitatea este mama invenției, și în timp ce s-ar putea să nu fie cazul pentru fiecare invenție în parte, majoritatea acestor invenții se dovedesc a fi utile. Cine știe? Una dintre…
  • Medicina oficială e greșită + VIDEO
    29.05.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MEDICINA OFICIALĂ E GREȘITĂ Raymond Francis Într-o înregistrare video postată pe Internet, cunoscutul biochimist și nutriționist…
  • 15 fapte din fotbal care sună inventate, dar sunt de fapt adevărate
    15.04.2023 - 0 Comments
    Toată lumea iubește un fapt fotbalistic pe care nu mulți îl cunosc și astfel, în aprilie 2020, în perioada de vârf a plictiselii de autoizolare, un tip a inițiat o discuție serioasă pe Twitter,…
  • Știați că... ?  - Corelația dintre mărcile Adidas, Puma, Hugo Boss, Lufthansa și Mercedes Benz
    23.09.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Știați că: Fondatorul mărcii sportive „Adidas” a fost Adolf „Adi” Dassler (după numele său Adi Dassler) Fondatorul mărcii…
  • 10 trucuri de de care toți șoferii au nevoie + FOTO
    20.10.2022 - 0 Comments
    Atât șoferii, cât și pasagerii doresc ca procesul de conducere să fie cât mai simplu și mai ușor posibil. Dar, folosind câteva trucuri la îndemână, nu trebuie să depășiți prea mult bugetul pentru a…
  • 30+ dintre cele mai drăguțe fapte despre animale + FOTO
    28.11.2021 - 0 Comments
    Animalele sunt cele mai drăguțe lucruri de pe planetă. Văzându-le fețele drăguțe ne ridică moralul de fiecare dată. Dar au existat și acele momente în care am aflat o informație care ne-a dat pe…
  • 18 animale de companie care se prostesc pentru a vă înveseli ziua + FOTO
    20.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Dacă ați avut vreodată un animal de companie, v-ați dat seama că acești prieteni cu 4 picioare fac o mulțime de lucruri care ne încurcă.…
  • 12 rețete sănătoase de smoothie pentru energie pe tot parcursul zilei
    28.11.2022 - 0 Comments
    Rețetele de smoothie abundă pe internet și putem face orice dorim pentru o anumită dietă, ca băutură de pre-antrenament sau pur și simplu pentru a ne răcori pe căldura verii. Aceste rețete sunt…
  • 6 moduri incredibile prin care ciocolata îți poate salva pielea
    28.12.2022 - 0 Comments
    Poate că nu vă vine să credeți, dar una dintre cele mai vinovate plăceri ale vieții s-ar putea să vă facă mult mai bine decât vă dați seama. Ciocolata este de obicei considerată un răsfăț obraznic,…
  • Pașapoartele de-a lungul timpului: De la „scrisori de siguranță” la documente digitale
    16.12.2023 - 0 Comments
    Explorarea teritoriilor străine pentru a întâlni țări noi, culturi diverse și limbi necunoscute este o pasiune universală. Călătoriile sunt o activitate plăcută care ne extinde constant…
  • Ce nu știați despre vaccinul antipolio + VIDEO
    24.02.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CE NU ȘTIAȚI DESPRE VACCINUL…
  • Criptomonedele - 15 fapte fascinante și mai puțin cunoscute despre acestea
    10.06.2023 - 0 Comments
    Criptomoneda este o formă digitală sau virtuală de monedă care utilizează criptografia pentru securitate. Funcționează pe o tehnologie numită blockchain, care este un registru descentralizat și…
  • Secrete din bucătăria vegetariană
    04.06.2012 - 0 Comments
    --> SECRETE DIN BUCĂTĂRIA VEGETARIANĂ În prezent, din ce în ce mai mulți oameni decid să excludă din alimentația lor zilnică produsele de origine animală. Deşi acest lucru este…
  • Cine le-a inventat primul? + documentar (RO)
    28.04.2012 - 0 Comments
    --> CINE LE-A INVENTAT PRIMUL? „Mă îndoiesc că noi am fi acei inovatori care credem că suntem‚ a spus un biolog. Noi nu suntem decât imitatori. Adesea inventatorii nu fac…
  • Condamnat la moarte pentru Roșia Montană + VIDEO
    25.12.2014 - 3 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "5462365744"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; …
  • Semnele deficienței de fier
    23.02.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SEMNELE DEFICIENȚEI DE FIER Deficiența de fier este o problemă de sănătate extrem de răspândită, care afectează milioane de oameni.…
  • 9/11 - Măsuri de siguranță pentru femeile musulmane din Statele Unite + VIDEO (RO)
    11.09.2013 - 1 Comments
    --> 9/11 – MĂSURI DE SIGURANȚĂ PENTRU FEMEILE MUSULMANE DIN STATELE UNITE În zilele care au urmat evenimentelor de la 11 septembrie 2001, populația americană s-a confruntat cu…
  • Deconspirarea francmasoneriei + documentar (RO)
    21.08.2012 - 0 Comments
    --> DECONSPIRAREA FRANCMASONERIEI Speculând impactului deosebit de mare pe care televiziunea îl are asupra marilor mase de oameni, francmasoneria foloseşte emisiunile TV (abil şi…
  • Iarba grasă... și frumoasă - buruiană de leac
    26.03.2012 - 0 Comments
    --> IARBA GRASĂ – buruiana de leac Iarba grasă, (Portulaca oleracea) este o plantă cunoscută de mii de ani, utilizată ca aliment, dar şi ca medicament pentru unele boli. Ea creşte…
  • 12 fapte despre Rusia
    07.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. 20% din totalul apei neînghețate de pe Terra se află într-un singur lac: Lacul Baikal din Rusia 2. În timpul domniei sale, Petru I…
  • OSHO - Viața e aici și acum + VIDEO
    10.06.2012 - 1 Comments
    --> OSHO - Viaţa e aici şi acum Cel mai mare duşman al adevărului e atoateștiutorul, iar cel mai bun prieten e acela care ştie că nu ştie. Trăieşte total, trăieşte cu…
  • Alimentația anticancer - o terapie cu gust delicios
    02.04.2012 - 6 Comments
    --> ALIMENTAŢIA ANTICANCER  - O TERAPIE CU GUST DELICIOS - Medicina oficială acceptă, în sfârşit, o realitate pe care naturismul o susţine de mult timp: o alimentaţie corectă…
  • Daniel Ridgway Knight - Pictorul femeilor și al florilor + slideshow
    01.03.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DANIEL RIDGWAY KNIGHT PICTORUL FEMEILOR ȘI AL FLORILOR Daniel Ridgway Knight s-a născut pe 15 martie 1839 în Chambersburg,…
  • OSHO despre politică + VIDEO (RO)
    20.12.2014 - 4 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "0506632207"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; OSHO DESPRE POLITICĂ Lumea politicii se…
  • De ce nu funcționează dietele de slăbit + VIDEO
    11.02.2014 - 1 Comments
    --> DE CE NU FUNCȚIONEAZĂ DIETELE DE SLĂBITRaymond Francis O epidemie de obezitate catastrofală a cuprins America. Peste două treimi dintre americani sunt supraponderali. Și nu e vorba de…
  • Puterea ascunsă a zâmbetului + VIDEO (RO)
    23.01.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PUTEREA ASCUNSĂ A ZÂMBETULUI „Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *