Drepturile părinților

-->
DREPTURILE PĂRINŢILOR


Cred că toată lumea cunoaște drepturile copiilor, dar mai puţini sunt conștienți de faptul că şi părinţii au drepturi. Iar acestea funcţionează bine doar împreună:

1. Aveţi dreptul de a avea propriile sentimente şi de a le împărtăşi copiilor dvs.
Dacă le acordăm copiilor şansa de a-şi exprima sentimentele, ar fi o atitudine unilaterală regretabilă dacă părinţii nu şi-ar exprima şi ei sentimentele, atât pe cele pozitive, cât şi pe cele negative. Luaţi-vă libertatea de a spune: „M-am săturat de prostiile tale pe ziua de azi, ai face mai bine să mă laşi în pace”.

2. Aveţi dreptul de a comanda la dvs. acasă
Nu este bine nici pentru părinţi, nici pentru copii să se tolereze o atitudine dezagreabilă sau nepoliticoasă din partea copiilor. Chiar dacă nu o spuneţi cu voce tare, trebuie să gândiţi că sunteţi la dvs. acasă şi că înţelegeţi să fie respectate numite reguli.

3. În ierarhia priorităţilor familiale, căsnicia dvs. trece pe primul plan, copiii pe al doilea
Cuplul trebuie să-şi menţină propria existenţă; oricum, copiii vor beneficia automat dacă părinţii au o căsnicie fericită şi stabilă.

4. Aveţi dreptul de a vă odihni, de a lua o pauză, periodic, de la rolul dvs. de părinte
Imaginaţi-vă cât aţi fi de plictisiţi de meseria dvs. dacă nu v-aţi lua niciodată concediu. Şi tocmai în această meserie dificilă şi solicitantă de părinte să nu existe o perioadă de odihnă? Din când în când, încredinţaţi copiii unei rude şi plecaţi în week-end sau măcar o seară pe săptămână cinaţi în doi la un restaurant. Veţi savura plăcerea de a fi doar soţ şi soţie. Kahlil Gibran spunea în Profetul: „Trăiţi toţi împreună, dar jalonaţi-vă viaţa în comun cu momente de singurătate”.

5. Aveţi dreptul de a comite erori în educaţia copilului dvs.
E greu să nu facem nicio greșeală când suntem aşa de puţin pregătiţi pentru această meserie. Trebuie să admitem că putem greşi, fără ca pentru aceasta să ne culpabilizăm permanent.

6. Aveţi dreptul de a reuşi bine în propria meserie şi a avea interese personale
Sunteţi părinte, dar este un rol secundar în viaţa dvs. Sunteţi înainte de toate un individ cu interese proprii şi anumite sarcini de îndeplinit.

7. Aveţi dreptul de a fi ilogic
Copiii, adolescenţii adesea, oamenii politici, starurile de cinema, judecătorii, psihologii, psihiatrii sunt adesea ilogici. De ce părinţii să fie singurii oameni care să se străduiască să fie constant logici şi raţionali? Părinţii pot spune copiilor: „N-am nici un argument raţional pentru faptul că vreau acest lucru şi totuşi îl vreau. Respectă, te rog, dorinţele mele iraţionale”. Sau: „Ştiu că nu este foarte logic, dar nu pot accepta să faci cutare lucru. Ţine cont de sentimentele mele ilogice şi încetează să acţionezi astfel”. Este absolut normal să fii uneori ilogic, acceptaţi această realitate şi încetaţi să gândiţi că este un drept interzis părinţilor.

8. Aveţi dreptul de a vă înşela, de a nu fi perfect
Vreau să spun că aveţi dreptul să fiţi furios, ilogic, dogmatic sau încăpăţânat uneori; de a avea chef să răsfăţaţi copilul sau de a fi sever. Putem spera oare să scăpăm de toate defectele noastre umane, toate slăbiciunile noastre şi să dobândim o personalitate perfectă şi fără defecte atunci când devenim părinţi? Rolul nostru de părinţi nu ne împiedică să fim fiinţe umane imperfecte.

9. Aveţi dreptul de a vă păstra sănătatea
Compania constantă a copiilor, mai ales a celor mici, este psihologic o sarcină dificilă pentru un adult. De aceea este nevoie să vă acordaţi timp liber pentru salvarea echilibrului, a sănătăţii mentale.

10. Aveţi dreptul de a fi dvs. înşivă
Aşa cum un copil este unic în felul lui şi nu trebuie să-l strivim în nişte tipare artificiale, tot aşa părinţii au o personalitate unică. Citiţi cărţi, urmaţi cursuri, ascultaţi sfaturi, apoi creşteţi-vă copilul în felul dvs. care este unic. Nu puteţi fi într-adevăr altul decât dvs. înşivă. Aveţi curajul de a fi original în munca dvs. şi mai ales în rolul de părinte!

-->

Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

  • Un alt fel de a locui planeta + documentar (RO)
    28.11.2015 - 1 Comments
    UN ALT FEL DE A LOCUI PLANETA Motto: Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. Jacque Fresco - designer, creatorul Proiectului Venus …
  • Istoria secretă a giganților și a galeriei subterane hiperboreene din România
    26.04.2024 - 0 Comments
    Având în vedere că Roșia Montană a fost o zonă minieră, de-a lungul anilor au fost scoase la iveală o serie de descoperiri interesante, una dintre cele mai interesante fiind scheletul unui gigant de…
  • 10 sfaturi de supraviețuire total eronate
    22.02.2018 - 0 Comments
    1. Mit: Poți suge veninul dintr-o mușcătură de șarpe. Fapt: Veninul injectat de un șarpe va intra imediat în fluxul sanguin. Dacă îți pui gura pe locul mușcat, nu faci decât să mai adaugi…
  • Ce s-ar întâmpla dacă Pământul ar rămâne fără oxigen pentru 5 secunde?
    08.12.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});  - Toți cei aflați plajă ar suferi imediat de arsuri solare. Deși n-ar mai exista nici plajă, nici nisip și nici apă. Oxigenul…
  • Robinetul plutitor
    08.03.2016 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ROBINETUL PLUTITOR Robinetul plutitor este o iluzie ingenioasă, ce constă dintr-un robinet suspendat în aer, deasupra unui bazin,…
  • Cireșele - diureticele naturii
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> CIREŞELE – diureticele naturii Vestitoare a zilelor frumoase de vară, cireaşa ne oferă cca 40 de calorii la 100 g şi o cantitate interesantă de vitamina C şi de provitamina A.…
  • 20 de minciuni despre cancer, cu care vi s-a spălat creierul + documentar (RO)
    22.05.2017 - 46 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 20 DE MINCIUNI DESPRE CANCER, CU CARE VI S-A SPĂLAT CREIERUL Vi s-au spus tot felul de minciuni despre cancer de către profitorii de pe…
  • Biologia iluminării + documentar (RO)
    06.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); BIOLOGIA ILUMINĂRII Evoluţia de la conştienţa umană la cea divină implică existenţa dualităţii moştenire karmică/boală, la nivel…
  • Diabetul nu e, practic, o boală! + VIDEO
    06.06.2016 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DIABETUL NU E, PRACTIC, O BOALĂ! prof. dr. Roman Morar În urmă cu câţiva ani, scriam despre DIAVIT – cel mai nou şi mai…
  • Miracolul japonez + VIDEO
    06.08.2013 - 6 Comments
    --> MIRACOLUL  JAPONEZ Astăzi, 6 august 2013, s-au împlinit 68 de ani de când a fost lansată prima bombă atomică din istoria umanității, care a devastat orașul Hiroshima.…
  • Léo Taxil - Biblia hazlie (eBook)
    21.01.2013 - 6 Comments
    --> BIBLIA HAZLIE Léo Taxil Léo Taxil, născut Marie Joseph Gabriel Antoine Jogand-Pagès (1854-1907) a fost un jurnalist și…
  • Alimente sănătoase - liderii cap de serie (VIDEO + slideshow)
    08.08.2012 - 1 Comments
    --> ALIMENTE SĂNĂTOASE - LIDERII CAP DE SERIE A MÂNCA SĂNĂTOS ÎNSEAMNĂ ȘI A GĂTI SĂNĂTOS Există persoane care, deși suferă de pe urma mâncării mai puțin sănătoase, ezită să…
  • De ce a traversat găina strada? + slideshow
    06.05.2012 - 0 Comments
    --> DE CE A TRAVERSAT GĂINA STRADA? – ESEU EXISTENȚIAL – „Filozofia - spunea un participant la Congresul mondial de la…
  • Vaccinarea - eroarea medicală a secolului + documentar (RO)
    06.12.2014 - 14 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VACCINAREA - EROAREA MEDICALĂ A SECOLULUI Teoriile avansate de Pasteur şi diversele lui experimente trucate marchează începutul unei…
  • Viața pe Pământ nu poate fi o întâmplare + documentare (RO)
    20.01.2013 - 7 Comments
    --> VIAȚA PE PĂMÂNT NU POATE FI O ÎNTÂMPLARE Problema care apare în momentul în care spui că Dumnezeu este creatorul, este aceea că Dumnezeu nu poate fi explicat. În felul acesta,…
  • Trei diete antice care sunt încă populare astăzi + VIDEO
    08.01.2024 - 0 Comments
    Fără îndoială, industria de pierdere în greutate și de diete din lumea occidentală este substanțială. Multe persoane se inspiră de la primii noștri strămoși, despre care se crede că au aderat la o…
  • Vitaminele naturale și beneficiile lor pentru organism
    14.02.2017 - 0 Comments
    VITAMINELE NATURALE  ȘI BENEFICIILE LOR PENTRU ORGANISM Necesarul de vitaminele în dieta umană este de câteva miligrame pe zi. Spre deosebire de minerale, vitaminele sunt distruse de…
  • Dacii - Adevăruri tulburătoare (documentar) + Dacia Revival (eBook)
    26.04.2012 - 1 Comments
    --> 800x600 Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 …
  • Uniunea Europeană - o nouă Uniune Sovietică? + VIDEO (RO)
    27.03.2016 - 0 Comments
    UNIUNEA EUROPEANĂ – O NOUĂ UNIUNE SOVIETICĂ? Împreună cu Soljenițîn și Saharov, disidentul Vladimir Bukovski a zguduit comunismul anilor '70, devenind, după plecarea în Occident, unul dintre cei…
  • 23 de fapte uimitoare despre stângaci
    10.11.2015 - 2 Comments
    1. Stângacii reprezintă 5-10% din populație. 2. Au de 3 ori mai multe șanse să devină alcoolici. 3. Își folosesc mai mult emisfera dreaptă a creierului. 4. Ajung la pubertate cu 4-5 luni…
  • În sfârșit știm de ce betonul roman antic a rezistat testului timpului
    15.08.2023 - 0 Comments
    Romanii antici au fost maeștri constructori și ingineri, poate cel mai bine reprezentați de apeductele încă funcționale. Iar aceste minuni arhitecturale se bazau pe un material de construcție unic:…
  • Fabrica de E-uri + VIDEO
    01.05.2012 - 0 Comments
    --> FABRICA DE E-URI Area 51 a industriei alimentare din România Rafturile gigantice sunt pline cu mâncare. Nu vă frecaţi la ochi! Ce se află în saci şi bidoane de plastic nu este…
  • Argila Algo - sănătate din pământ + VIDEO
    23.03.2012 - 1 Comments
    --> ARGILA ALGO – SĂNĂTATE DIN PĂMÂNT – Interviu cu ing. chimist MIRCEA BOCAN Despre argila terapeutică ALGO am scris de mai multe ori în paginile revistei  „Formula As”. Tot…
  • Cum alegi crema antirid potrivită
    29.06.2018 - 0 Comments
    Cum alegi crema antirid potrivită Piele noastră are nevoie de multă atenție și îngrijire pentru a se menține tânără, suplă și hidratată, în special atunci când observi linii fine sau riduri. Cu…
  • Compasiunea față de animale + VIDEO (RO) + documentar (RO)
    09.02.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMPASIUNEA FAȚĂ DE ANIMALE Atâta timp cât oamenii masacrează animalele, se vor omorî și între ei. Cel care seamănă semințele crimei…
  • Fast-food dă aceeași dependență ca și drogurile
    17.12.2014 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FAST-FOOD DĂ ACEEAȘI DEPENDENȚĂ CA ȘI DROGURILE Într-un studiu publicat de Institutul Scripps Research din Florida, SUA, oamenii de…
  • Puterea minții versus medicină + VIDEO (RO)
    01.02.2014 - 0 Comments
    --> PUTEREA MINȚII VERSUS MEDICINĂ – DOVEZI ȘTIINȚIFICE CĂ TE POȚI VINDECA SINGUR – Ni se spune că ne îmbolnăvim din cauze…
  • Sfaturi părintești...
    13.08.2012 - 18 Comments
    --> SFATURI PĂRINTEȘTI M-am gândit să împărtăşesc cu voi câteva dintre povețele și lecțiile de viață învățate de la tata. Probabil că aceste postări vor ajuta părinții şi nu…
  • O cină în întuneric
    20.09.2014 - 3 Comments
    --> O CINĂ ÎN ÎNTUNERIC Alwyn Menezes Vreau să vă împărtășesc o experiență minunată pe care am avut-o recent în Singapore. Într-o seară de vineri am fost invitat la un eveniment…
  • Morcovul - alimentul medicament
    27.03.2012 - 0 Comments
    --> MORCOVUL - alimentul medicament Sute de ani i-au trebuit morcovului să treacă de la stadiul de medicament la cel de aliment. Acum este, după cartof, una dintre cele mai…
  • Produsele lactate cauzează acnee?
    27.12.2022 - 0 Comments
    Acneea este o afecțiune care afectează atât de mulți oameni și există încă multe necunoscute în această privință. De exemplu, cea mai recentă controversă: Acneea lactată. Este oare adevărată? Nu sunt…
  • Țelina – tonicul sistemului imunitar
    02.04.2012 - 0 Comments
    --> ŢELINA - tonicul sistemului imunitar Este uimitor de câtă popularitate se bucură legumele exotice în defavoarea unor legume precum ţelina, plantă alimentară cu tradiţie în…
  • 9/11 Loose Change (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> LOOSE CHANGE - 2nd edition (RO) …
  • Rețete pe bază de produse din cânepă
    17.01.2013 - 0 Comments
    --> REŢETE PE BAZĂ DE PRODUSE DIN CÂNEPĂ PÂINE CU FĂINĂ DE CÂNEPĂ ŞI SEMINŢE - 500 g făină integrală de grâu - 75 g făină de…
  • Poți să-ți vindeci viața - VIDEO + eBook
    07.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
  • Faceți cunoștință cu Booby cu picioare albastre - adorabila pasăre „personaj de desene animate” + FOTO
    01.01.2022 - 0 Comments
    Unul dintre cei mai faimoși și carismatici locuitori ai insulei Galapagos, Booby - corbul de mare cu picioare albastre, este aproape ca un personaj de desene animate.Cu picioarele de un albastru…
  • Dr. Roman Morar și leacul diabetului
    14.04.2012 - 4 Comments
    --> DR. ROMAN MORAR –   CREATORUL LEACULUI ROMÂNESC PENTRU DIABET Doctorul clujean a creat în anul 1994 Eridiarom-ul, un concentrat de fructe de afin care tratează diareea, cu…
  • Afacerea Roșia Montană + VIDEO
    30.08.2013 - 1 Comments
    --> AFACEREA „ROȘIA MONTANĂ” Roşia Montană a fost întemeiată de romani, sub denumirea de Alburnus Maior şi a fost locuită de-a lungul timpului de diverse colonii. De aici, şi caracterul…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *