Ecartamentul căilor ferate

-->

ECARTAMENTUL CĂILOR FERATE


Ecartamentul standard al căilor ferate din Statele Unite este de 143,5 cm. Este un număr foarte ciudat. De ce se foloseşte acest ecartament? Pentru că aşa se făceau în Anglia, iar primele căi ferate din SUA au fost făcute de englezi expatriaţi. De ce construiau englezii aşa? Pentru că primele căi ferate au fost făcute de cei care construiseră tramvaiele premergătoare trenului şi acesta era ecartamentul folosit de ei.

De ce îl foloseau? Atunci când au început să facă tramvaiele, au folosit aceleaşi scule şi şabloane pe care le foloseau pentru a construi trăsuri, iar acestea aveau această spaţiere a roţilor. De ce aveau nevoie trăsurile de această distanţă între roţi? Ei bine, dacă ar fi încercat să folosească orice alta spaţiere, roţile s-ar fi rupt în cele din urmă pe vreunul din vechile drumuri din Anglia, pentru că aceasta era depărtarea dintre şanţurile săpate de alte roţi de-a lungul timpului.

Cine a construit primele drumuri? Primele drumuri ce acopereau mari distanţe în Europa (şi în Anglia) au fost construite de Roma Imperială, pentru legiunile ei. Multe astfel de drumuri au fost folosite de atunci până în ziua de azi. Iar carele de luptă romane au săpat primele şanţuri în ele. După aceea, toată lumea şi-a potrivit roţile după ele, ca să nu rişte să şi le strice. De vreme ce carele de luptă erau făcute de romani (sau la comanda lor) erau toate la fel în privinţa standardelor. Ecartamentul căilor ferate din Statele Unite de 143,5 cm derivă din specificaţiile originale pentru carele de luptă romane.

Birocraţia este nemuritoare. Astfel, dacă vreodată vă întâlniţi cu cine ştie ce specificaţii stranii şi vă întrebaţi „de unde naiba le-au scos ăştia?” este o întrebare corectă, pentru că, de exemplu, carele de luptă romane erau făcute astfel încât lăţimea lor să fie cât fundurile celor doi cai. Prin urmare, am găsit răspunsul la întrebarea de la care am pornit iniţial.

Şi acum, partea interesantă. Când privim naveta spaţială pe platforma ei de lansare, vedem două rachete auxiliare ataşate de rezervorul principal de combustibil. Acestea sunt Solid Rocket Boosters - SRB. Sunt făcute de Thiokol, la fabrica din Utah. Inginerii care au proiectat SRB-urile ar fi vrut să le facă mai mari în diametru, dar ele trebuiau transportate cu trenul, de la fabrică până la locul de lansare. Calea ferată trece printr-un tunel în munţi. SRB-urile trebuiau să încapă în tunel. Tunelul este făcut pe măsura căii ferate, care este, la rândul ei, cam cât dosurile a doi cai. Aşa se face că una dintre trăsăturile esenţiale ale propulsiei celui mai puternic mijloc de transport din ziua de azi a fost determinată acum mai bine de 2.000 mii de ani de lăţimea unui dos de cal.


Conform Wikipedia, în funcție de ecartament, căile ferate se împart în:

- căi ferate cu ecartament normal, de 1.435 mm, caracteristic celor mai multe ţări europene, asiatice, şi africane;

- căi ferate cu ecartament mai larg, de 1.524 mm, specific pentru Rusia şi țările foste membre ale Uniunii Sovietice, plus Mongolia şi China; sau de 1.676 mm, specific pentru Spania, India, Chile;

- căi ferate cu ecartament îngust, sub 1.435 mm (600-1.200 mm), folosite în zonele montane, forestiere, agricole şi pe şantiere.

În România, ecartamentul adoptat este cel de 1.435 mm, dar există şi căi ferate istorice, cu ecartament îngust (Mocăniţa - 760 mm), precum şi căi ferate cu ecartament larg (tipic rusesc). 

 Mocănița


Sighetu Marmaţiei din judeţul Maramureş este singurul oraş din lume care are toate aceste 3 tipuri de ecartament! Iar la 28 decembrie 1872 intra în exploatare, în Bucureşti, prima linie de tramvai cu cai (tramcarul), pe traseul Calea Târgoviştei, Podul Mogoşoaiei, Teatrul Naţional, străzile Biserica Enei, Academiei, Colţei, Piaţa Sf. Gheorghe, Moşi.

-->

Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

  • 10 fapte despre cumpărăturile online care vă vor ajuta să fiți mai atenți la fiecare achiziție
    17.08.2023 - 0 Comments
    Când a fost ultima dată când ați cumpărat ceva online? Să recunoaștem - cumpărăturile online sunt foarte convenabile. Nu mai trebuie să așteptați la coadă, nu mai plătiți benzină și nu mai trebuie să…
  • Totul despre banane + VIDEO
    17.06.2014 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TOTUL DESPRE BANANE Cremoase, dulci și cu un gust minunat, bananele au și calitatea excepțională de a crește tot timpul anului.…
  • 18 ustensile de bucătărie pe care nici chiar cei mai pricepuți bucătari n-ar știi cum să le folosească + FOTO
    16.01.2022 - 0 Comments
    De la inventarea roții, creativitatea umană nu a încetat niciodată să ne uimească. Dar uneori merge prea departe și ne confruntăm cu obiecte al căror scop este greu de înțeles. Iar dacă aceste…
  • Rețete culinare - Rețete de la SANO-VITA
    07.04.2012 - 0 Comments
    -->   Retete de la SANO-VITA -->
  • Ah, bărbații!
    10.05.2012 - 0 Comments
    --> UN BĂRBAT DESPRE BĂRBAŢI articol de Mircea Badea Bărbatul este o oaie! „Păi, o oaie este capabilă de ură? - o să mă întrebaţi. N-ai citit Mioriţa?” E adevărat! Acolo,…
  • Mănâncă mai puțin! + VIDEO (RO)
    01.01.2013 - 0 Comments
    --> MĂNÂNCĂ MAI PUȚIN! Te-ai întrebat vreodată ce alte avantaje ai putea avea, dincolo de scăderea în greutate, dacă ai mânca mai puțin? Adevărul e că a mânca mai puțin îți poate…
  • 10 lucruri pe care oamenii nu ar trebui să le facă pisicilor lor + VIDEO
    19.12.2022 - 0 Comments
    Pentru început, nu le speriați.PUNCTE CHEIE:Evitați să vă lăsați pisica să se plictisească. Folosiți modalități creative de a o hrăni și implicați-vă în activități comune, cum ar fi joaca, pentru a o…
  • Pericolele căutării de informații medicale online
    31.10.2023 - 0 Comments
    Căutarea de informații medicale online, să vă diagnosticați sau să vă tratați pe dumneavoastră sau pe cineva pe care îl cunoașteți, se poate dovedi mai costisitor decât credeți. Poate fi o…
  • Cânepa românească - victima vânătorii de canabis + VIDEO (RO)
    19.06.2016 - 1 Comments
    CÂNEPA ROMÂNEASCĂ VICTIMA VÂNĂTORII DE CANABIS Din dorința de a arăta lumii cum se transformă cânepa din plantă în țesătură și mai apoi în costum popular, Iosif Ciunterei, un bistrițean de 20 de…
  • Dr. Călin Mărginean - Substanțe endogene, periculos a fi exogene (VIDEO)
    12.04.2012 - 0 Comments
    --> SUBSTANȚE ENDOGENE, NECESARE ȘI UTILE, DAR CARE, DEVENIND EXOGENE, SUNT PERICULOASE PENTRU ORGANISMUL NOSTRU Ce vrea să ne comunice dr. Călin Mărginean în această prezentare…
  • Statul terapeutic + VIDEO
    18.03.2014 - 1 Comments
    --> STATUL TERAPEUTIC Dr. Thomas Szasz (1920-2012) a fost profesor emerit de psihiatrie la Universitatea de Stat din New York, bursier la Institutul Cato și membru al Asociației…
  • OSHO - Dumnezeu versus Existență + VIDEO (RO)
    24.12.2013 - 7 Comments
    --> DUMNEZEU VERSUS EXISTENȚĂ OSHO Într-una dintre întâlnirile sale cu discipolii, Osho a fost întrebat: „Ce este Existenţa? Este ceea ce oamenilor le place să numească Dumnezeu?”.…
  • Viața pe Pământ nu poate fi o întâmplare + documentare (RO)
    20.01.2013 - 7 Comments
    --> VIAȚA PE PĂMÂNT NU POATE FI O ÎNTÂMPLARE Problema care apare în momentul în care spui că Dumnezeu este creatorul, este aceea că Dumnezeu nu poate fi explicat. În felul acesta,…
  • 4 sfaturi pentru cumpărături de mobilă online
    04.06.2023 - 0 Comments
    Pare o nebunie să cumperi ceva atât de important precum mobila fără să o încerci mai întâi, dar cumpărăturile online de mobilă au cunoscut un adevărat avânt în ultimii ani. Cu toate acestea, mulți…
  • Ce nu vi se spune despre donarea de organe + documentar (RO)
    23.03.2017 - 16 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CE NU VI SE SPUNE DESPRE DONAREA DE ORGANE Știați că, pentru a i se putea preleva organele, „mortul” trebuie anesteziat? Ei bine, da,…
  • Semnele deficienței de fier
    23.02.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SEMNELE DEFICIENȚEI DE FIER Deficiența de fier este o problemă de sănătate extrem de răspândită, care afectează milioane de oameni.…
  • Ce nu știați despre București...
    12.05.2012 - 0 Comments
    --> PERICOLELE DE SUB BUCUREŞTI De la un an la altul, bucureştenii se plâng tot mai mult de dureri de cap, ameţeli, stări de somnolenţă. Toate acestea au fost puse ba pe seama…
  • Virus-mania
    10.06.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VIRUS-MANIA Motto: Medicii prescriu medicamente despre care ştiu puţine lucruri, pentru a vindeca boli despre care ştiu şi mai puţine…
  • Cum s-au schimbat toaletele de-a lungul timpului + FOTO
    19.12.2021 - 0 Comments
    Toaletele sunt obiecte casnice esențiale, iar utilizarea lor este ceva la care majoritatea oamenilor nici măcar nu se gândesc - intră, ies, și uită de ele. Deci, cum s-au schimbat toaletele de-a…
  • Dăunătorii din Grădina Domnului + VIDEO
    19.11.2012 - 3 Comments
    --> DĂUNĂTORII DIN GRĂDINA DOMNULUI – SPECIA HOMO RELIGIOSUS PROFITORIUS – Primii indivizi ai acestei specii au apărut…
  • 15 fapte interesante despre jocul de cuvinte Wordle
    30.12.2024 - 0 Comments
     Ce este Wordle?Wordle este un joc online, de browser, care oferă jucătorilor șase încercări de a ghici corect un cuvânt din cinci litere. Jocul a fost lansat în octombrie 2021 și a fost creat…
  • Criptomonedele - 15 fapte fascinante și mai puțin cunoscute despre acestea
    10.06.2023 - 0 Comments
    Criptomoneda este o formă digitală sau virtuală de monedă care utilizează criptografia pentru securitate. Funcționează pe o tehnologie numită blockchain, care este un registru descentralizat și…
  • 9 obiceiuri cotidiene de care ar fi bine să scapi cât mai repede posibil
    28.11.2021 - 0 Comments
    Așteptați cu nerăbdare o ceașcă de cafea fierbinte și parfumată în fiecare dimineață? Nu puteți urmări un film fără să ronțăiți niște popcorn sărat cu unt? Dacă răspunsul tău este da, atunci poți fi…
  • Știința din spatele celei mai temute maladii
    15.10.2014 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ŞTIINŢA DIN SPATELE CELEI MAI TEMUTE MALADII  Ştiinţa din spatele acestei maladii de speriat numită cancer este una simplă şi…
  • Efectele secundare ale medicamentelor pentru colesterol
    18.01.2016 - 0 Comments
    EFECTELE SECUNDARE  ALE MEDICAMENTELOR PENTRU COLESTEROL Medicamentele pe bază de statine, concepute pentru scăderea colesterolului și prescrise în prezent la peste 100 de milioane de…
  • Vaccinurile - prevenția care îmbolnăvește + eBook
    21.06.2013 - 3 Comments
    --> VACCINURILE PREVENŢIA CARE ÎMBOLNĂVEŞTE ŞI UNEORI CHIAR UCIDE De curând, a fost publicată o carte care a stârnit atât interesul părinţilor, cât şi al medicilor: „Vaccinurile:…
  • Rețete culinare - Sarmale de post cu ciuperci
    09.04.2012 - 2 Comments
    --> SARMALE DE POST CU CIUPERCI Ingrediente   varză murată sau dulce 1 kg ciuperci (ghebe, champignon, mânătărci) 2-3 cepe 1-2 morcovi 1 ardei…
  • Capsula Mundi + VIDEO (RO)
    20.02.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CAPSULA MUNDI Adio coșciuge! Acest sac organic te va transforma într-un copac, atunci când vei muri. …
  • Terapia Gerson - Miracolul Gerson - documentar (RO)
    13.06.2012 - 0 Comments
    --> MIRACOLUL GERSON De ce tot mai mulți oameni sunt astăzi bolnavi? De ce medicina convențională e în continuare incapabilă să ne redea sănătatea, deși îi sunt alocate…
  • RELIGULOUS - documentar (RO)
    09.07.2012 - 0 Comments
    --> RELIGULOUS „Religiozitatea nu este ceva în care să crezi - este un fapt care trebuie trăit, experimentat; ea nu este o credință pe care să o ai în minte, ci o cunoaștere a…
  • Enigmaticii trovanți ai României: Roci vii care cresc și se mișcă!
    03.11.2023 - 0 Comments
    Cu aproximativ șase milioane de ani în trecut, paleoterremurele au dat naștere unui fenomen geologic unic cunoscut sub numele de trovanți, numiți și pietrele de la Costești, datorită prezenței lor…
  • Remediul străvechi al arborelui Boswellia - încă excelent pentru sănătatea articulațiilor! + VIDEO
    18.01.2024 - 0 Comments
    Arborele Boswellia are o istorie bogată în practicile și medicamentele tradiționale din India, China, lumea arabă și Africa. Rășina extrasă din diferite specii de Boswellia, cunoscută sub numele de…
  • Laptele și produsele lactate
    26.03.2012 - 0 Comments
    --> LAPTELE ŞI PRODUSELE LACTATE Avem astăzi prilejul să urmărim la televizor reclame de-a dreptul stupefiante la produse lactate pasteurizate sau tratate UHT, în care se afirmă…
  • Rețete culinare - Pui cu smântână și piper
    08.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PUI CU SMÂNTÂNĂ ȘI PIPER Ingrediente - piept de pui - o ceapă mică - o cană de smântână dulce - două linguri de piper verde - o…
  • Postul - un miracol - eBook
    06.04.2012 - 2 Comments
    --> POSTUL - UN MIRACOL  A posti înseamnă a te abține de la mâncărurile de frupt (de origine animală) pentru un anumit timp. Există diverse motivații pentru a ține post, dar cele mai…
  • Ivan Lovatt sau arta pe înțelesul tuturor
    30.10.2013 - 1 Comments
    --> IVAN LOVATT SAU ARTA PE ÎNȚELESUL TUTUROR Ivan Lovatt s-a născut în Nairobi, Kenya și a copilărit în Africa, Anglia și Germania. De mic a fost un iubitor de natură, petrecând mult…
  • 10 fapte despre George W. Bush
    03.06.2015 - 0 Comments
      1. Primul președinte cu cazier din istoria SUA (pentru conducere sub influența alcoolului si posesie de cocaină).2. A cheltuit surplusul bugetului SUA și a falimentat Trezoreria.3. A produs…
  • Să tot stai la închisoare... + VIDEO
    04.01.2013 - 1 Comments
    --> SĂ TOT STAI LA ÎNCHISOARE... Norvegia este cunoscută pentru sistemul de detenție mai liberal, însă chiar și cei mai optimiști criminali cu siguranță nu s-ar gândi să…
  • 10 mituri despre alergare pe care cei mai mulți dintre noi le cred adevărate
    11.10.2022 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Potrivit datelor oficiale, aproximativ 621 de milioane de persoane aleargă ca hobby sau sport, iar peste 11 miliarde de dolari sunt…
  • 5 feluri de mâncăruri japoneze incredibile + VIDEO
    06.10.2015 - 0 Comments
    1. Calmar dansator la bol Ați mai văzut vreodată felul de mâncare „calmar dansator la bol”? Este cel mai discutat fel de mâncare japonez. Calmarul se mișcă în bol! Acest lucru este posibil…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *