Să trăim sănătos, fără toxine - eBook

ALIMENTE NOCIVE PENTRU ORGANISMUL UMAN

Moda înlocuirii alimentelor naturale cu cele chimice, pe motiv că sunt mai ieftine, a determinat apariţia unor produse alimentare cu efecte nedorite. Totuşi, dacă ne gândim bine, banii pe care-i economisim acum pe mâncare îi vom da mai târziu la medic. Faptul că ne îmbolnăvim nu-i interesează pe cei care produc astfel de alimente. Dimpotrivă, ei îşi întreţin şi chiar extind clientela prin reclame persuasive, bine puse la punct, singurul lor interes fiind profitul. E bine de ştiut că acest tip de alimente sunt lipsite de o serie întreagă de biocatalizatori (vitamine, enzime, minerale, oligoelemente etc.) fără de care nu pot fi asimilate. Vieţuirea omului în strânsă legătură cu natura, de-a lungul miilor de ani, a creat modele metabolice foarte stabile, astfel încât aceste alimente nenaturale, carenţate şi modificate structural prin prelucrare şi rafinare, sunt identificate ca ceva străin, necunoscut organismului. Aşa se explică seria de toxine şi deşeuri metabolice care se acumulează în corpul omului modern, responsabile de o gamă largă de afecţiuni.

Zahărul

Este, fără îndoială, una dintre cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară în zilele noastre. Ne referim la zahărul alb, rafinat (din sfeclă sau trestie), din care s-au eliminat toate vitaminele, mineralele, proteinele, fibrele, apa şi alte elemente sinergice. Acest zahăr este un produs de sinteză care nu se găseşte în natură şi deci nu este potrivit consumului de către fiinţa umană. Alte zaharuri, precum fructoza din fructe sau miere, lactoza din lapte şi maltoza din cereale sunt substanţe cu certă valoare nutritivă. Zahărul brut este o substanţă maronie, lipicioasă, obţinută prin simpla fierbere urmată de evaporarea sucului de trestie de zahăr: acesta este un aliment sănătos, hrănitor, dar greu de găsit. O varietate descoperită de comercianţi, aşa numitul „zahăr brun”, nu este altceva decât zahăr alb amestecat cu melasă, prin urmare nu este mai presus de zahărul rafinat. Pentru a ne explica efectele nocive ale zahărului, să vedem traseul pe care îl face acesta în organism, odată ce a fost ingerat:

Zahărul străbate cu uşurinţă intestinul subţire, ajungând în sânge, unde provoacă hiperglicemie. Aceasta va determina o stare de excitare fizică şi nervoasă. Pancreasul, alertat, va secreta mai multă insulină decât normal, ceea ce are ca rezultat scăderea zahărului din sânge sub medie, aşa încât se instalează o stare de hipoglicemie. Ficatul îşi face datoria şi transferă o parte din rezervele lui de glucide în sânge. Aceste alternanţe dereglează întregul metabolism şi, în timp, obosesc şi uzează organismul (mai ales pancreasul), epuizând în acelaşi timp sistemul nervos.

Zahărul afectează grav şi imunitatea. Insulina, care rămâne în circulaţia sanguină mult timp după ce zahărul a fost metabolizat, inhibă hormonul de creştere secretat de glanda pituitară. Acest hormon este reglatorul principal al sistemului imunitar. Consumul zilnic de zahăr induce un deficit al acestui hormon, predispunând la deficienţă imunitară. În plus, zahărul este tratat de sistemul imunitar ca agent străin şi toxic, atât din cauza structurii lui chimice nenaturale, cât şi a contaminării cu alţi compuşi, reţinuţi în procesele de rafinare. Astfel, zahărul declanşează un răspuns imunitar inutil şi, în acelaşi timp, inhibă funcţia imunitară, acţionând ca o sabie cu două tăişuri.

Zahărul este principalul acuzat în multe boli şi stări degenerative. El poate provoca cu uşurinţă diabet şi este un factorul major în apariţia candidozei, ambele larg răspândite în lumea occidentală industrializată. Pentru metabolizarea acestui produs, organismul trebuie să împrumute de la ţesuturi vitaminele, mineralele şi alte substanţele nutritive care îi lipsesc. Astfel, consumul masiv de zahăr provoacă reducerea constantă a cantităţii de substanţe nutritive din organism. Se susţine că aceste „mici” dezastre se produc doar în cazul unui consum masiv de zahăr. Dar dacă avem în vedere că un litru de Cola conţine 150 g de zahăr (plus o gamă largă de substanţe chimice excitante), ne putem da seama că majoritatea a consumatorilor se expun fără să-şi dea seama la aceste pericole.

Zahărul este vinovat şi de apariţia cariilor dentare, nu atât prin contactul cu dinţii, cât prin mobilizarea calciului din organism în scopul neutralizării acidităţii produse de zahăr, în detrimentul sistemului osos şi al dentiţiei, care devin mai fragile. De asemenea, zahărul sărăceşte organismul de potasiu și magneziu, elemente necesare unei funcţii cardiace normale, fiind astfel un factor determinant în bolile cardiovasculare. Reducerea nivelului de substanţe nutritive ca urmare a  consumului ridicat de zahăr duce la creşterea poftei de mâncare, organismul încercând să echilibreze pierderile. De aici şi până la supraponderalitate e doar o chestiune de timp.

Pentru a căpăta energie, mulţi oameni ingerează mai mult zahăr decât le e necesar. Când se întâmplă astfel, ficatul converteşte excesul în molecule numite trigliceride şi îl stochează sub formă de grăsimi, sau produce colesterol, pe care îl depune în vene şi artere, zahărul devenind astfel un factor major în apariția obezității şi arteriosclerozei. Așadar, teoria conform căreia, în cazul bolilor de inimă, ar fi recomandat consumul unui cub de zahăr pentru întărire e falsă. Zahărul nu numai că nu e recomandat, ci chiar contraindicat!

De asemenea, zahărul este o substanţă care induce obişnuinţă. S-a constatat că renunţarea la zahăr duce la apariţia simptomelor asociate cu narcoticele: oboseală, tristeţe, moleşeală, depresie,  dureri de cap și de membre. Mulţi oameni nu realizează ce cantitate mare de zahăr consumă, deoarece acesta e ascuns în multe alimente comercializate.

Consumul de zahăr din SUA este atât de ridicat, încât a devenit o problemă socială prin efectele lui nedorite asupra comportamentului, în special la copii. Într-un studiu condus de dr. C. Keith Connors de la spitalul de copii din Washington, s-a descoperit existenţa unei legături între consumul de dulciuri şi de carbohidraţi (prăjituri sau biscuiţi) şi comportamentul violent, hipertensiunea şi dificultăţile la învăţare. Alte studii arată faptul că s-a putut reduce violenţa din închisori eliminând zahărul rafinat şi amidonul din dieta puşcăriaşilor. În 1991, în Singapore s-a interzis vânzarea de băuturi dulci răcoritoare în toate şcolile, având în vedere pericolul pe care-l prezintă zahărul pentru sănătatea fizică şi mintală a tinerilor.

Toate aceste efecte negative ale zahărului sunt vizibile în ani dar, cu cât vom lua mai devreme măsuri, cu atât organismul nostru va fi mai eliberat de o muncă şi un efort inutile. Cel mai bun înlocuitor al zahărului este mierea.

Zaharina

Zaharina a fost descoperită de chimiști în 1879. Foarte săracă în calorii şi de 300-500 ori mai dulce decât zahărul, s-a impus rapid ca îndulcitorul ideal pentru diabetici şi supraponderali. În 1977, în urma publicării unor studii din care rezulta că şobolanii hrăniţi cu cantităţi mari de zaharină dezvoltau cancer la vezică, s-a propus interzicerea consumului zaharinei. Cercetările ulterioare nu au arătat o creştere a riscului de contractare a cancerului la vezică la oamenii care consumau zaharină. Cu toate acestea, în octombrie anul 1996, în SUA s-a propus înscrierea zaharinei pe lista substanţelor cu potenţial cancerigen, în timp ce în alte ţări aceasta a fost interzisă complet. Din nefericire, între timp au apărut alţi îndulcitori hipocalorici, cum ar fi aspartamul, care au o toxicitate mult mai mare decât zaharina.

Aspartamul

Aspartamul, un produs de 200 de ori mai dulce decât zahărul şi care practic nu conţine nicio calorie, este un ester metilic al dipeptidului L-aspartil – L-fenilalanină. El se descompune în fenilalanină 50%, care este neurotoxică, iar la unele persoane sensibile poate produce crize epileptice; acid aspartic 40%, care poate produce tulburări ale creierului aflat în dezvoltare; metanol 10% care, dacă se transformă prin oxidare în formaldehidă, este foarte toxic.

ACSN (Aspartame Consumer Safety Network) relatează că 85% din sesizările înregistrate la FDA se referă la reacţiile adverse ale aspartamului: cardiace, neurologice, dermatologice, respiratorii, scăderea glicemiei, sindrom Alzheimer, intoxicaţie cu formaldehidă. Au fost raportate până în prezent mai multe decese şi cel puţin 70 de simptome diferite, ca rezultat al consumului de aspartam. Dintre acestea, semnalăm ca deosebit de grave: blocarea formării serotoninei în creier, care poate produce tulburări comportamentale, cum ar fi violenţă, tendinţă de sinucidere; dureri de cap, insomnie, depresie, ostilitate, anxietate; tulburări ale funcţiei tiroide; inhibiţia formării neurotransmiţătorilor; scăderea auzului, a văzului; pierderi de memorie sau tulburări în vorbire; crampe musculare, oboseală, aritmie; creşterea exagerată a poftei de mâncare (provocată de creşterea glicemiei).

Carnea

Există 23 de aminoacizi diferiţi, toţi importanţi. 15 dintre ei pot fi sintetizaţi de corpul uman, dar 8 trebuie luaţi din hrană. Consumul regulat de fructe, legume, nuci, seminţe, germeni, polen și miere ne va asigura toţi aminoacizii necesari, exact ca şi celorlalte mamifere care nu consumă carne şi totuşi nu au deficienţe proteice. Din alimentele digerate şi din reciclarea reziduurilor proteice, în corpul nostru se găsesc în permanenţă aminoacizi circulând prin sânge şi sistemul limfatic. Când corpul are nevoie ei, şi-i ia de aici. Circulaţia aminoacizilor este ca o bancă deschisă non-stop. Ficatul şi celulele depun şi scot permanent aminoacizi din sânge şi limfă. Când în sânge sunt prea mulţi aminoacizi, ficatul îi extrage de acolo şi-i depune în el, până va fi nevoie de ei. Dacă nivelul aminoacizilor în sânge scade din cauza consumării lor de către celule, ficatul îi pune imediat înapoi circulaţie. Și celulele îi pot depozita şi repune în circuit. Deoarece majoritatea celulelor sintetizează mai multe proteine decât au nevoie pentru susţinerea vieţii lor, ele îşi retransformă proteinele în aminoacizi, pe care îi depozitează în sânge. Dacă înţelegem acest circuit al aminoacizilor, ne dăm seama cu uşurinţă că proteinele din în carne nu ne sunt necesare.

Cei 8 aminoacizi pe care corpul nostru nu-i poate sintetiza trebuie luaţi din alimente. Polenul, hrişca, meiul, gălbenuşul de ou, chiar şi legumele şi fructele (în cantităţi mici) conţin (şi încă într-o formă foarte uşor asimilabilă) majoritatea acestor 8 aminoacizi pe care organismul uman nu-i poate sintetiza. În unele din aceste produse naturale (cum ar fi polenul) aminoacizii sunt în cantitate mai mare decât în cărnuri (de unde se pierd în mare parte prin digestie). În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele nu ne pot furniza energia de care avem nevoie şi, în plus, descompunerea lor este greoaie şi ineficientă. Ele sunt descompuse în combustibili numai atunci când rezervele de carbohidraţi sunt epuizate. Grăsimea din corp nu provine numai din consumul direct al grăsimilor. Când se consumă în exces carbohidraţi, aceştia sunt transformaţi de corp în grăsime şi depuşi. Astfel, corpul poate înmagazina şi folosi grăsime fără a mânca mâncăruri grase. Depozitele de grăsime pot fi privite ca o bancă de carbohidraţi, unde se fac depuneri sau restituiri, după cum e nevoie. Carnea e dăunătoare în alimentaţie, deoarece duce în timp la apariţia multor boli. Fiind foarte bogată în grăsimi saturate (diferite de cele folosite pentru producerea energiei) provoacă accidente cardio-vasculare.

Alte aspecte evidente care demonstrează că nu suntem făcuţi pentru a  consuma carne:

1.  Deosebiri de ordin fiziologic

- Toţi dinţii animalelor carnivorelor sunt ascuţiţi şi lungi. Dinţii oamenilor sunt toţi plaţi, cu excepţia molarilor care sunt ceva mai alungiţi.

- Maxilarele carnivorelor se mişcă numai în sus şi în jos, pentru a putea muşca şi sfâşia. Cele ale omului se mişcă şi lateral, pentru a putea mesteca.

- Saliva omului este alcalină şi conţine ptialină, un produs ce descompune amidonoasele (cartofii şi cerealele). Saliva carnivorelor este acidă, potrivită pentru descompunerea proteinelor animale şi îi lipseşte ptialina.

- Stomacul unui animal carnivor este un sac rotund şi simplu care secretă de zece ori mai mult acid clorhidric decât stomacul unui necarnivor. Stomacul omului are formă alungită, e mai complicat ca structură şi terminat cu duoden.

- Intestinele unui carnivor au de 3 ori lungimea trunchiului şi sunt destinate unei expulzări rapide a reziduurilor rezultate în urma digestiei, care se alterează rapid. Intestinele omului au de 12 ori lungimea trunchiului, hrana rămânând în ele până când toţi nutrienţii sunt extraşi.

- Ficatul unui animal carnivor poate elimina de 10-15 ori mai mult acid uric decât ficatul omului, care este capabil să elimine foarte puţin. Acidul uric este o substanţă extrem de toxică, eliberată în organism ori de câte ori se consumă carne. Spre deosebire de carnivore, corpul uman nu deţine enzima necesară descompunerii acidului uric.

- Animalele carnivore nu transpiră prin piele, pielea lor neavând pori.

- Urina animalelor carnivore este acidă, a omului este alcalină.

- Limba carnivorelor este aspră, a omului este moale.

- Mâinile omului sunt adaptate pentru cules, nu sfâşiat, aşa cum fac animalele cu gheare.

- Fiinţa umană nu este înzestrată cu nici o particularitate anatomică care să-i permită să sfâşie, să spintece sau să smulgă carnea pentru a o mânca.

2.  Deosebiri de ordin psihic

Pe de altă parte, trebuie să realizăm că noi, oamenii, nu suntem nici măcar din punct de vedere psihologic făcuți pentru a consuma carne. Am colindat vreodată prin pădure, ne-am umplut plămânii cu aerul proaspăt ascultând cântecul păsărelelor? Poate că abia plouase şi totul în jur era limpede şi curat. Razele soarelui se strecurau printre copaci şi în lumina lor florile şi iarba scânteiau ca vrăjite. Tocmai atunci, o mică veveriţă sau poate chiar un pui de căprioară ne-a tăiat calea. Ce-am simţit în prima clipă, care a fost primul impuls la vederea acestei mici vietăţi? Să ne năpustim asupra ei, s-o apucăm cu dinţii, s-o sfâşiem în bucăţi şi să o înfulecăm numaidecât? Ne-am lins oare pe buze cu satisfacţie şi am mulţumit cerului că tocmai nouă ne-a scos în cale această delicatesă? Sau, privind mica făptură cu blăniţă şi cu ochişori atât de vii ne-am spus în gând „Ce făptură drăgălaşă!” Este uimitor cât de mulţi vegetarieni ar fi dacă, atunci când şi-ar dori o bucată de friptură, omul ar fi nevoit să iasă imediat afară, să înjunghie cu mâna lui viţelul fără apărare și să se bălăcească în sângele şi măruntaiele lui, ca să-şi taie bucata dorită. Atitudinea copiilor în acest sens este grăitoare. Să punem un copil în pătuţ cu un iepuraş şi un măr. Dacă el va încerca să mănânce iepuraşul şi se va juca cu mărul atunci putem considera ca fiind firesc să ne hrănim cu carne... Deci, este cât se poate de clar că omul nu a fost creat să mănânce carne. De ce totuşi o mănâncă? Din trei motive principale: obiceiul sau tradiția, ideea că este indispensabilă sănătăţii; necunoașterea avantajelor alimentaţiei naturale şi a virtuţilor ei terapeutice.

Carnea conţine şi o gamă de elemente direct toxice pentru organismul uman, cum ar fi:

- reziduuri metabolice ale medicamentelor, hormonilor şi ale altor substanţe administrate animalelor, în condiţii nenaturale (creştere şi îngrăşare forţate);

- substanţe toxice secretate de animal în momentul tăierii şi răspândite în tot sistem sanguin;

- bacterii şi toxine provenind din descompunerea cărnii, începută imediat după sacrificarea animalului. Pentru a masca schimbarea culorii cărnii, producătorii introduc conservanţi şi coloranţi toxici (roşul acela intens, „proaspăt”), pe care fierberea sau prăjirea nu-i pot distruge în totalitate. Analizând cele prezentate, concluzia se impune de la sine.

Alcoolul

Este cel mai la îndemână excitant la ora actuală. Interzicerea lui ar fi imposibilă, deoarece e foarte simplu de produs, iar obiceiurile legate de folosirea lui au fost prea adânc înrădăcinate. Nocivitatea lui se reflectă în următoarele aspecte:

- alcoolul se comportă (şi este) ca orice drog, folosirea lui creând dependenţă în timp; astfel, după ce bem un pahar cu băutură alcoolică, ne simţim un timp (destul de scurt, de altfel) bine, după care urmează faza a doua, depresivă, din care se iese de obicei cu o nouă doză;

- folosirea lui regulată, în doze mari, generează în timp intoxicaţie alcoolică cronică, cu efecte devastatoare mai ales asupra sistemului nervos (tulburări psihice şi comportamentale;

- prin aciditatea creată, demineralizează corpul, provocând osteoporoză, carii etc.;

- poate provoca ulcer, mai ales când se bea pe nemâncate;

- în timp, perturbă grav anumite organe vitale (ficatul, rinichii etc.);

- creşte riscul bolilor de inimă şi de circulaţie, şi al cancerelor de diverse naturi;

- generează iresponsabilitate şi neintegrare socială;

Pe fondul consumului de alcool, pot apărea adevăraţi monştri din subconştient, care să îndemne fiinţa spre acte pe care apoi le va regreta amarnic. Un procent foarte mare de tâlhării, crime și violuri sunt făcute sub influenţa alcoolului. Mulţi copii malformaţi, întârziaţi mental sunt concepuţi sub influenţa alcoolului. De aceea, instinctiv, femeile resping un bărbat care a consumat alcool. Consumul de alcool nu face pe nimeni mai puternic, ci doar excită pe moment, vlăguind şi mai mult organismul; nu dă curaj, ci doar tulbură conştiinţa, ceea ce face fiinţa mai insensibilă; nu face pe nimeni să pară mai interesant în ochii celorlalţi, ci produce dezgust. Pentru o fiinţă care doreşte să-şi menţină sănătatea şi să-şi eleveze spiritul, alcoolul nu trebuie folosit. Excepţie fac remediile naturale, unde este folosită metoda extracţiei în alcool a principiului activ din plantele medicinale, cum este cazul tincturilor.

Cafeaua

Deşi are cea mai scăzută toxicitate dintre substanţele excitante folosite în mod curent, cafeaua este totuşi un „aliment” nedorit de organism. Mecanismul de acţiune al licorii negre este acela de stimulare a sistemului nervos central sub acţiunea alcaloidului din boabele de cafea numit cofeină. S-a evidenţiat faptul că la câteva minute după consumul cafelei apare o supra-stimulare globală a organismului, manifestată prin creşterea activităţii cardiace (care la anumite persoane se manifestă prin aritmii, tahicardie, ameţeală uşoară), creşterea excitabilității și a sensibilităţii la stimulii exteriori. După o stimulare repetată de acest fel, organismul se obişnuieşte şi devine dependent de acest excitant. În plus, scade sensibilitatea organismului la dozele de început, aşa încât sunt necesare cantităţi tot mai mari pentru a obţine acelaşi efect. E o acţiune diferită de cea a plantelor medicinale, deoarece stimularea nu apare firesc, în urma reglării unor procese vitale în corp, ci se face pe seama unei „biciuiri” a sistemului nervos. Din acest motiv, se poate vorbi la cafea de crearea unei dependenţe nesănătoase.

Margarina

Mai întâi să vedem de ce are nevoie organismul nostru de grăsimi. Grăsimile naturale conţin acizi graşi esenţiali, care sunt substanţe nutritive importante pentru procesele metabolice şi unele funcţii vitale. Aceşti acizi contribuie la refacerea membranelor celulare (inclusiv ale creierului, nervilor şi globulelor albe), la întreţinerea vaselor de sânge în stare curată şi la lubrifierea lor. Spre exemplu, acidul linoleic şi acidul linolenic trebuie preluaţi din alimente, deoarece nu pot fi sintetizaţi de organism. Transformarea substanţei în energie are loc în organism la nivelul mitocondriilor – celule specializate care preferă grăsimile altor substanţe. De aceea, cu cât grăsimile sunt mai naturale, cu atât mai repede şi mai fără efort sunt transformate în energie. Grăsimile naturale sunt: untul, alunele, seminţele, uleiurile presate la rece. Populaţiile mediteraneene au folosit în alimentaţie uleiul extravirgin extras din măsline şi se știe că incidenţa cancerului şi a bolilor de inimă la aceste populaţii e foarte mică.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când untul a dispărut de pe piaţă, americanii au apelat la uleiurile vegetale pentru a crea un substituent, astfel apărând margarina. Ei au obţinut acest produs încălzind la temperaturi foarte mari diverse uleiuri vegetale, hidrogenându-le şi adăugând nichel pentru a le întări. Rezultatul acestei prelucrări chimice este un substituent solid al grăsimilor naturale, cu o structură moleculară asemănătoare plasticului. Când grăsimile naturale sunt eliminate din alimentaţie în favoarea uleiurilor hidrogenate, organismul este nevoit să folosească aceste molecule de grăsime denaturată în locul acizilor graşi naturali. Globulele albe ale sângelui, vitale pentru sistemul imunitar, sunt dependente de acizii graşi esenţiali.

Iată ce spune doctorul Ignam în cartea sa „Mâncaţi corect, sau riscaţi să muriţi tânăr” despre ce se petrece atunci când uleiurile hidrogenate iau locul grăsimilor naturale în dietă: „Membranele acestor celule încorporează grăsimile hidrogenate în structura lor. Când are loc acest proces, globulele albe îşi încetinesc funcţiile, iar membranele lor se rigidizează. Aceste globule albe sunt slabi luptători împotriva infecţiilor, lăsând organismul pradă tuturor tipurilor de afecţiuni. Cancerul sau infecţiile cu ciuperci, bacterii şi viruşi pot găsi condiţii prielnice. De fapt, una dintre căile cele mai rapide de a vă paraliza sistemul imunitar este să mâncaţi zilnic cantităţi semnificative de alimente îndelung prăjite sau grăsimi precum margarina”.

Grăsimile naturale sunt combustibilul preferat al celulelor cardiace, care folosesc o substanţă nutritivă numită carnitină pentru eliberarea grăsimilor în celulă, în vederea arderii. Grăsimile nu pot fi convertite în energie fără o cantitate adecvată de carnitină. Cele mai bogate surse vegetale de carnitină sunt fructul de avocado şi germenii de grâu. Cele mai bune surse de acizi graşi esenţiali sunt: avocado, seminţele de floarea soarelui și de dovleac, ananasul. Cele mai bune uleiuri alimentare sunt cele obţinute prin presare la rece din: măsline, porumb, floarea soarelui, susan, nuci etc. Untul clarifiat (ghee) este mai indicat pentru gătit decât cel obişnuit, deoarece rezistă mai bine la temperaturi ridicate. Nu consumaţi produse care conţin uleiuri hidrogenate sau parţial hidrogenate: maioneză din comerţ, salate la borcan, margarină, alimente prelucrate industrial.

Sursa:

http://liviugheorghe.wordpress.com/2011/04/11/alimentele-nocive-pentru-organismul-uman/

   Să trăim sănătos, fără toxine - Robert Morse by Olga1705