Tunelul secret din Bucegi + VIDEO

-->

TUNELUL SECRET DIN BUCEGI

Puţini sunt cei care ştiu că nemţii au avut ambiţii mari în România, în pe­rioada lor de ocupaţie. De inamici. Ei au contribuit – şi iar nu se ştie foarte bine, sau nu este pe deplin reliefat – din plin la îmbunătăţirea infrastructurii noastre naţionale. Drumuri şi şo­sele, dar şi destule poduri, ba chiar şi tuneluri, pot fi admirate şi azi, în diverse locuri din ţară. Printre acestea, au existat şi proiecte care, din mo­tive obiective – şi nu ne referim nea­părat la lipsa de bani – nu au mai putut fi duse până la capăt. Unul dintre ele este cel al tunelului dintre Sinaia şi Moroieni, care leagă judeţele Prahova şi Dâmboviţa pe sub muntele Păduchiosul. Obiectiv strategic, care, dacă ar fi fost terminat, ar fi scurtat distanţa dintre Braşov şi Târgovişte cu 100 de km, iar legătura ar fi fost directă.

Întotdeauna, un tunel ascunde o po­veste, un mister, o aventură, o le­gen­dă. Un astfel de tunel, aproape neştiut de opinia publică, uitat de au­to­rităţi, lăsat baltă de constructori şi de beneficiar (în acest caz Căile Fera­te Române), este cel dintre Sinaia şi Mo­roieni. La un secol de la construcţia sa, tainiţele nu i-au fost încă dezlega­te. E oare terminat tunelul, aşa cum spun unii locuitori din Sinaia, care ştiu de la bătrânii lor acest lucru, sau e făcut numai la capete? Au împuşcat oare nemţii sute de oameni care lucrau la construcţia tunelului, atunci când au aflat că au pierdut războiul? Vorbim despre muncitorii români şi italieni, care, se spune, au avut ghinionul să se afle la treabă, când s-a sunat retragerea. Au rămas în măruntaiele muntelui Păduchiosul o locomotivă cu abur şi un vagon de serviciu, aşa cum iarăşi se zvoneşte? Există – şi de aceea s-ar teme autorităţile să reia proiectul şi să redeschidă tunelul – un depozit de armament al nemţilor, care au plecat fără să ia acele arme, convinşi fiind că se vor întoarce la un moment dat ca să schimbe soarta războiului? Au minat prin zonă, fără a putea fi însă dovedit pe bază de acte, înscrisuri sau declaraţii oficiale, drumul de acces către acel depozit? De ce în anul 1985, la gura dinspre Moroieni, Securitatea a aruncat în aer şi a blocat astfel intrarea, dacă nu pentru eternitate, pentru multă vreme de-acum încolo? Ni­meni nu pare interesat de re­des­chi­derea tunelului de sub munţi, care ar putea aduce însemnate profituri celor două judeţe, Dâmboviţa şi Pra­ho­va, ar putea micşora dis­tanţele şi ar putea relansa turismul în Bucegi şi nu numai.

Mai există şi alte întrebări fără răspuns: E posibil ca lucrările la tunel să fie reluate? A încercat, oare, de-a lungul timpului, vreun primar din Sinaia ori Moroieni, mai ales după Revo­lu­ţie, să-şi "vândă" marfa şi să vor­beas­că pe la judeţ sau pe la Ministerul Transporturilor ori Ministerul Tu­ris­mului şi Dezvoltării, despre fa­ci­li­tăţile pe care le-ar aduce re­des­chi­derea tunelului? Cât ar costa redes­chi­derea şi cu cine s-a vorbit? Ce ar în­semna să fie dat în folosinţă tu­nelul pentru cele două judeţe, din punct de vedere economic, turistic, feroviar? Dacă tunelul e atât de magnific pe cât se spune, cine nu e, până la urmă, interesat să fie dat în folosinţă? Pornind de la aceste nedumeriri, am încercat să iau legătura cu primarul din Sinaia, Vlad Oprea şi din Moroieni, Constantin Iordan. Cel de-al doilea nu a fost, cel puţin aşa au susţinut funcţionarii primăriei, deloc, dar deloc, ieri în birou, iar la Sinaia, de primar se dă mai greu decât de Obama. Într-un final, după insistenţe de câteva ore, prin mai multe birouri, Viorel Marin de la monitori­zare mi-a răspuns schematic şi lapidar la câteva întrebări: "Nu ştiu să fi cerut cineva de la noi redeschiderea tunelului feroviar. Nu văd de ce ar face-o. Plus că nu noi trebuie să facem asta. Gândiţi-vă că vorbim despre două judeţe, Prahova şi Dâmboviţa, şi nu-i atât de uşor să se pună în practică o astfel de chestiune. Doar consiliile judeţene din Prahova şi Dâmboviţa pot cere asta. Poate şi Ministerul Turismului şi Dezvoltării, dacă vorbim despre beneficiile turistice. Iar celelalte întrebări, dat fiind faptul că nu există intenţia reluării lucrărilor la tunel, nici nu îşi mai au rostul". Am găsit, totuşi, la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, chiar dacă nu de dată recentă, o preocupare pentru a face din tunelul de sub Păduchiosul unul funcţional. "Pe vremea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Aurel Cucu -  mi s-a spus, tot formând interioare peste in­te­rioare - s-a luat legătura pentru re­cons­truirea tunelului cu ministrul trans­porturilor de atunci, Miron Mi­trea. Acesta s-a arătat interesat de acest proiect şi, deşi a fost conştient că toacă mulţi bani, a promis că se va ocupa de tunel, care ar putea fa­cilita accesul între cele două văi: a Pra­hovei şi a Ialomiţei. Într-o oareca­re măsură, s-a ţinut de cuvânt. S-a rea­lizat, la cererea sa, un studiu al zonei, rămânând să se decidă dacă va fi un tunel feroviar, rutier sau am­bele. Numai pentru dărâmarea zidului de beton ridicat la câteva sute de metri de Sinaia, ar fi fost necesar peste un miliard de lei vechi. Dar se părea că se va investi tot ce e necesar. Cum mi­nistrul Mitrea a fost schimbat la scur­tă vreme după această decizie şi cum nici Aurel Cucu nu a mai fost pre­şe­dinte al Consiliului Judeţean, proiectul, studiile şi bunele intenţii au rămas îngropate. Ca şi secretele, despre care vorbeşte toată lumea, de sub Păduchiosul". 

Istoria tunelului

În anul 1968, în arhiva CFR au fost descoperite planurile tunelului secret al germanilor. Pentru descongestionarea nodurilor de cale ferată Bu­cu­reşti şi Ploieşti şi pentru scurtarea rutei dintre vestul şi nordul ţării prin Predeal, în anul 1913, conducerea CFR a stabilit să se execute o legătură directă între staţiile Titu şi Sinaia prin Târgovişte, Pietroşiţa şi Moroieni. În acest scop, a fost încheiat un contract cu firma inginerului Julius Ber­ger pentru construirea integrală a lini­ei de cale ferată, care urma să lege între ele staţiile Sinaia şi Pietroşiţa. Traseul fiind amplasat în zona sudică a Munţilor Bucegi, era necesară stră­pun­gerea versantului printr-un tunel, care urma să aibă o lungime de 5.918 metri. Dacă era finalizat, acesta ar fi fost astăzi cel mai lung tunel din ţară. Ceea ce puţini ştiu este faptul că această linie făcea parte dintr-un ma­re program de investiţii, iniţiat de di­rec­torul general al CFR din acea vre­me, Al. Cottescu, pentru realizarea că­ruia s-a făcut, în 1914, un împrumut intern de 480 milioane lei în aur. Printre liniile prevăzute a fi exe­cutate, se afla şi cea de pe ruta Mo­roieni – Sinaia.

Contractată în anul 1913 şi având un termen de execuţie de 28 de luni, lucrarea tunelului dintre Sinaia şi Moroieni era condiţionată de un program de lucru în trei schimburi, a câte opt ore. A fost demarată în ianuarie 1914 şi s-a continuat în ritm susţinut până în luna august a aceluiaşi an. În acest timp, s-au reali­zat 400 m de tunel complet, inclusiv portalurile, cămăşuiala şi radierul, fiind executate galerii de bază şi de creş­tet pe 800 m lungime. Aceasta era situaţia în august 1914, când, din cauza izbucnirii războiului, lucrările au fost sistate.

În timpul Primului Război Mondial, şantierul a fost părăsit, iar lucrările n-au fost preluate de nici o unitate a CFR. Tot ce se mai ştie despre acest proiect este că germanii l-au continuat în secret, altfel nu se explică de ce firma care a început lucrarea, de origine austriacă, a fost rechemată în ţară, chiar dacă în aparenţă i s-a în­cre­din­ţat executarea altor lucrări, socotite la acea vreme mai urgente. Peste mai bine de 30 de ani, în 1968, pentru a constata starea lucrării, s-a cercetat capătul dinspre Sinaia al tunelului. Podul de lemn peste care se ajungea la tunel se deteriorase, iar accesul prin gura tunelului devenise greoi, fiind posibil doar pe nişte poteci aproape inaccesibile. Gura tunelului era mai mult de jumătate astupată cu grohotiş căzut de pe munte. Cu toate acestea, zidăria din căptuşeală se menţinuse foarte bine. Pe lungimea de 170 m, secţiunea tunelului era li­beră, putându-se circula cu uşurinţă, ceea ce permitea, deci, o oarecare fo­lo­sinţă. Galeriile de bază şi de creştet sunt prăbuşite, fiindcă lemnăria de susţinere a putrezit. Iar la 480 de metri de la intrare se ridică un zid care blochează, practic, orice intenţie de a afla alte informaţii: dacă s-a con­ti­nuat tunelul, dacă acolo zac osemin­tele a sute de oameni, dacă există acea locomotivă cu vagonul ei sau dacă, într-adevăr, a fost iniţiat acolo de­pozitul nemţilor. În ceea ce pri­veş­te starea lucrării la capătul dinspre sud, nu s-a reuşit, în 1968, o anali­ză.

Capătul tunelului dinspre Sinaia este complet finalizat pe o porţiune de 480 de metri – asta se ştie din documente – şi a fost folosit ca magazie de ambalaje a ICIL Ploieşti, în perioada comunistă, dar şi de ţăranii care veneau cu brânză din zona Făgăraşului şi Braşovului. În spatele zidului de delimitare se află – şi aici vorbim de speculaţii, căci nu există niciun act doveditor – o locomotivă şi un vagon de construcţie. În partea tunelului dinspre punctul Cărpiniş (Dâmboviţa), intrarea, care era betonată şi armată la fel ca aceea din capătul opus, a fost închisă cu depuneri de pământ – probabil în anul 1985, după unele mărturii – de două plutoane ale securităţii statului, din motive necunoscute nici în prezent şi, în consecinţă, nu se cunoaşte lungimea sa, dar se bănuieşte că ar fi tot de 400-500 de metri. Tunelul a fost construit la dimensiunile de 5 metri înălţime şi de 4,8 metri lăţime. Mai trebuie spus că, la capătul dinspre Sinaia, se poate intra în tunel. Podul de peste valea adâncă de 20 de metri este, cu atenţie, utilizabil, în ciuda putreziciunii scândurilor.

România, șantajată pentru a ascunde secretele Bucegilor

Chiar dacă Bucegii au fost martorii nașterii multor legende prea puține au reușit să ajungă până în vremurile noastre. Printre cei care au adus din nou la lumină frumusețea și misterul celui mai important simbol din Prahova și, de ce nu, din România, Sfinxul, se numără, în mod surprinzător, Daniel Ruzo, un explorator peruvian care a pus în atenția lumii posibilele legături dintre civilizația Markawasi și cea geto-dacică. El a remarcat o serie întreagă de asemănări între Sfinxul din Munții Bucegi și sculpturile monolitice din Anzi. Din nefericire, descoperirile acestuia nu sunt susținute și de o carieră științifică de încredere. Ruzo a lansat o ipoteză, considerată de comunitatea științifică aiuristică, în care explică faptul că civilizația umană este formată din ere, fiecare durând 8608 ani și care la rândul lor sunt formate din patru cicluri solare de 2125 ani. Potrivit acestuia, acum suntem în a cincea eră. La fiecare 8608 ani, Pământul suferă o catastrofă. Monumentele din jurul lumii, printre care și Sfinxul, marchează locurile unde oamenii se vor putea adăposti.

Aici intervine una dintre legendele contemporane, bazată poate pe imaginație și descoperirile peruvianului. Unul dintre zvonurile care circulă este că sub Sfinx și muntele Omu s-ar afla o cavernă de cca 20 km lungime. Începând de aici, povestirea devine din ce în ce mai fantezistă. Peștera ar fi protejată de câmpuri energetice și americanii chiar ar fi efectuat săpături, sub protecția autorităților române și cu ajutorul Masoneriei Mondiale, în anul 2003. Din nefericire, nu au reușit să pătrundă prin scutul indestructibil. 

Conspirațiile n-ar fi complete dacă la mijloc nu s-ar afla și o organizație cvasi-guvernamentală. În cazul României, este vorba de Departamentul Zero, o organizație care transcende democrația recentă a României și care își are rădăcinile în timpul comunismului. Departamentul Zero ar fi fost responsabil pentru deconspirarea acțiunii ilegale americane. România voia să facă publice descoperirile din Bucegi, dar a fost oprită printr-un șantaj mondial. Chiar daca aceste relatări par îndoielnice, din când în când se petrece ceva care să dea un pic de crezare faptului că este totuși ceva deosebit în Bucegi. În 1993, au avut loc o serie de cutremure, doar în zona orașelor Sinaia și Bușteni. Cutremurele au fost explicate oficial prin proximitatea cu zona Vrancea, dar există mai multe mărturii care spun că, înainte de cutremure, se auzeau bubuituri puternice, iar mulți locuitori din zonă au spus că sufereau de insomnie.

Cu sau fără mistere, masivul Bucegi rămâne una dintre cele mai importante monumente, naturale sau nu, ale României și trebuie tratat cu mult mai mult respect decât o facem în prezent. Cine știe, poate odată s-ar putea să fim nevoiți să ne adăpostim în vreo peșteră...

Sursa: http://www.jurnalul.ro/reportaje/tunelul-secret-din-bucegi-583201.htm 

-->