Ce nu știați despre București...

-->

PERICOLELE DE SUB BUCUREŞTI

De la un an la altul, bucureştenii se plâng tot mai mult de dureri de cap, ameţeli, stări de somnolenţă. Toate acestea au fost puse ba pe seama radiaţiilor, ba pe seama stresului, ba pe seama poluării sau a faptului că, după 1990, românii şi-au luat chiar şi câte 2-3 servicii. Unii chiar au mers mai departe şi au declarat că Bucureştiul este ţinta unor atacuri dintr-un război nevăzut, care se duce la nivel paranormal şi despre care oamenii simpli nu ştiu nimic. Fără să tragem linie, să trecem în revistă câteva dintre pericolele zilnice la care este expusă capitala şi despre care nu s-a vorbit decât cel mult în anumite cercuri.

La un pas de o posibilă epidemie de ciumă

Deşi la ora actuală ciuma este o boală eradicată de mult, ceea ce nu se ştie este că ea poate să lovească necruţător capitala României. Şi asta pentru că, în urmă cu sute de ani, bolnavii de ciumă erau pur şi simplu îngropaţi la grămadă, într-o singură groapă, iar peste ei se turna var, în ideea că varul va izola bacteria respectivă. Însă ceea ce nu ştiau medicii din acele vremuri este longevitatea bacteriei (poate rezista în pământ și 500 de ani - de aceea se află pe lista armelor biologice)) şi faptul că varul acţionează doar ca un izolator: adică, pe de o parte, izolează pentru moment bacteria ciumei, dar pe de alta, o conservă, pur şi simplu. Ciuma, o boală necunoscută europenilor, avea să fie adusă din pustele Asiei de hunii lui Attila în a doua jumătate a secolului al V-lea.

De-a lungul secolelor, au existat o serie de epidemii de ciumă, dar cea mai cumplită s-a declanşat în timpul domniei lui Caragea, în anul 1812. Bucureştiul a fost atunci aproape pustiit iar cei care nu mureau loviţi de cumplitul flagel, părăseau oraşul către zone mai ferite, în special de munte şi pădure. Scrierile din acea perioadă spun că tăcerea era atât de apăsătoare peste Bucureşti, încât se puteau auzi fâlfâitul din aripi ale pasărilor şi zgomotele produse de ciocul acestora, ca un fel de prevestire a nenorocirilor. Din păcate, în timp s-a petrecut un eveniment ce nu a putut fi prevăzut de edilii secolelor respective: marginea Bucureştilor a devenit zonă centrală, iar actualele excavații pot scoate oricând la suprafaţă morţii adormiţi de ciumă. În urmă cu mai bine de 30 de ani, când au început săpăturile pentru metrou şi pentru Casa Poporului, s-au descoperit locuri unde fuseseră îngropaţi ciumaţi. Doar printr-un noroc epidemia nu s-a declanşat, existând riscul ca la orice nouă construcţie să fie descoperite gropi comune cu morţi de ciumă. Specialiştii afirmă că azi, bacteria ciumei nu mai este mortală, dar asta doar în cazul în care este depistată şi izolată la timp.

Ioana Matei, arheolog, consideră că: „numărul celor morţi de ciumă şi îngropaţi la temelia propriei case sau înhumaţi în grabă poate fi foarte mare, iar în zilele noastre s-a pornit o adevărată campanie de construire a unor blocuri gigant în Bucureşti. Interesele de moment pot face ca o descoperire de această natură să fie ţinută strict secretă, întrucât oprirea lucrărilor de construcţie ar provoca pierderi imense pentru antreprenori şi investitori. Aşa că cei mai mulţi, dacă vor descoperi cadavre infestate cu ciumă, nu numai că nu vor şti cu ce au de-a face, dar există riscul să le ardă în crematoriile proprii şi în felul acesta să declanşeze, pur şi simplu, epidemia mortală”.

Lacul uriaş de sub Capitală

Cu milioane de ani în urmă, pe locul unde este astăzi Bucureştiul se întindea Marea Getică. Treptat, fundul mării s-a ridicat, iar marea s-a retras, făcând loc mănoasei Câmpii Române. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei părţi a fostei mări, sub forma unui lac subteran. Domnul Andrei Mocanu, care cercetează istoria geologică a Bucureştiului, spune: „Practic, ce s-a întâmplat în acele vremuri? Din cauza efortului pământului, scoarţa terestră s-a ridicat, formând o concavitate în care s-a păstrat apa mării milenare. Imaginaţi-vă următorul aspect: aveţi o saltea de plajă, plină cu aer. Puneţi pe ea, la mijloc, o găleată plină cu apă, apoi îndoiţi cele două margini ale saltelei până când se împreunează. În felul acesta, găleata a rămas la mijloc, complet acoperită de cele două margini ale saltelei. Exact asta s-a întâmplat cu Marea Getică: apa s-a retras parţial, iar marginile scoarţei s-au încreţit, până când au format zona de deal pe care s-a ridicat ulterior Bucureştiul”.

În susţinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec zilnic, în staţiile de metrou, sau în perioadele cu ploi, când canalele se înfundă. „Apa se scurge, e adevărat, dar la un moment dat, lacul subteran se umflă şi dă pe dinafară, lucru care duce la saturaţia pământului cu apă şi la fenomenul de băltire, care nu are nicio legătură cu aşa-zisa canalizare defectuoasă ci cu saturaţia cu apă a  pământului. Apoi, nu-mi spuneţi că nu aţi remarcat faptul că în anumite staţii de metrou, indiferent dacă e zi sau seară, se aude curgând o apă. Nu e vorba despre niciun râu, ci de canalele prin care apa de la suprafaţă se scurge în lacul subteran”.

Mai mult, domnul Mocanu consideră că Ceauşescu a făcut, o mare greşeală în perioada de urbanizare şi modernizare a Bucureştiului: a construit lacul de la Ciurel, pe Dâmboviţa. Iniţial, lacul s-a vrut să fie primul port pe Dâmboviţa, bărci şi vaporaşe de mic tonaj urmând să străbată drumul până la Dunăre. „Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercită asupra pânzei freatice din adâncime s-a dovedit fatală, aducând o serie de izvoare mai mici sau mai mari către suprafaţă, împiedicând deversarea lor în lacul de sub Bucureşti”. Şi asta nu e tot, presiunea exercitată ducând la apariţia unui pericol de care cei mai mulţi n-au habar, anume pungile cu gaze de sub oraş. „Unii spun că, din cauza lucrărilor de instalare a conductelor de gaz, s-a ajuns la situaţia în care Capitala stă efectiv pe o bombă ce poate exploda în orice moment. E o aberaţie, pentru că, în cazul unei explozii locale, alimentarea cu gaze se întrerupe aproape instantaneu. Deci ar putea, cel mult, să aibă loc o explozie undeva, la un bloc. În acelaşi timp însă, Bucureştiul stă pe o acumulare de gaze. Acestea s-au format, de-a lungul milioanelor de ani, prin putrezirea animalelor marine care trăiau pe vremuri în Marea Getică şi care au fost izolate în momentul în care pământul s-a încreţit şi a format concavitatea în care se găseşte lacul subteran. Presiunea exercitată de Lacul Morii şi de apele subterane riscă oricând să împingă aceste gaze spre suprafaţă. Din păcate, nu există o modalitate de ardere controlată a acestor gaze, pentru că orice flacără care ajunge în adânc poate transforma zona într-un deşert.

Bucureştiul de acum 2.300 de ani

Cu toate acestea, există o minune care până acum ne-a ferit de pericol: canalele şi subteranele Bucureştiului. Şi nu vorbim de cele construite de comunişti, ci de subteranele existente de mii de ani în aceasta zonă. Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria opinie: „Fanarioţii se plimbau cu trăsura pe sub pământ. Chiar credeţi că într-o sută de ani, puteau ei să construiască asemenea coridoare tainice? Păi, să nu uităm cât a durat construcția subterană a metroului, asta la sfârşit de secol XX. Deci, cum vă închipuiţi că puteau să facă acei fanarioţi lucrări de amenajare a subsolului cu o sapă şi-o găleată? Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna şi ele sunt pomenite chiar şi pe vremea dacilor. Pentru că Bucurestes, în anul 292 î.e.n. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Geţiei) condusă în acei ani de Dori regis thracum, Dromichaites cum i-au spus grecii, sau Doru Mihăiţă, cum i se spunea în realitate”.

Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scăpat până acum Bucureştiul de o eventuală explozie, gazele acumulate în adâncuri găsind loc de trecere către suprafaţă într-o concentraţie nepericuloase pentru oameni. „Se mai întâmplă ca uneori, o pungă mai mare de gaze să iasă din adâncuri şi atunci bucureştenii se plâng de dureri de cap, ameţeli  sau o stare de somnolenţă. Nu e vorba de nicio boală pe sistem nervos sau de o oboseală cronică, ci pur şi simplu de inhalarea unei cantităţi prea mari din acele gaze. Acum, doar n-o să vreţi să se anunţe la televizor că Bucureştiul este în pericol, că doar banii în Bucureşti se fac şi cele mai mari interese aici sunt”.

Subteranele salvatoare

Blestemul care a căzut pe neamul geţilor ni s-a transmis şi nouă, urmaşii lor. Ceea ce ne-a salvat până acum ne poate aduce pieirea de acum înainte. Subteranele de sub capitală, deşi construite după forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: unele zone ale oraşului se pot surpa, întrucât a ajuns să semene cu un uriaş şvaiţer.

„Este şi motivul principal pentru care reţeaua de metrou este permanent prelungită”, e de părere domnul Mocanu, pentru că aşa, o serie de subterane sunt cimentate, betonate şi întărite cu liniile de metrou, ducând la o creştere a siguranţei zonei respective. Cel mai mare dezastru s-a petrecut în timpul cutremurului din 1977 când, din cauza acestor goluri de sub oraş, aproape tot centrul Bucureştiului s-a năruit. Atunci s-a alarmat Ceauşescu şi a pornit campania de construire intensivă a metroului, dând poporului o explicaţie plauzibilă şi ascunzând existenţa trecătorilor subterane”.

Pământul viu de sub Capitală

Cei care au lucrat la metrou au văzut şi au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, îşi aminteşte nişte întâmplări din anii ’80, al căror martor a fost pe când căra cu basculanta  pământ din subteran. „Nu am fost singurul care a trăit astfel de întâmplări, dar sunt singurul care a mai rămas în viaţă după tot ce s-a întâmplat. Pentru că pământul i-a înghiţit, pur şi simplu pe ceilalţi. Pământul era viu, la propriu. Eu eram tânăr şofer şi în putere şi nu mă temeam aşa, cu una cu două, dar când îmi amintesc de întâmplările respective, mi se zbârleşte şi acum părul în cap de frică”. Domnul Ioanid susţine că în 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafaţă un cadavru bizar. Avea peste 2 metri şi era îmbrăcat cu un fel de robă roz şi cu o mască neagră pe faţă. Pielea era de culoare maronie. Ceea ce ne-a uimit pe toţi a fost senzaţia că acel bărbat era încă viu. Avea ochii deschişi iar faţa lui, deşi cu trăsături frumoase, inspira teamă. Unul dintre colegii mei a făcut o glumă, spunând că aşa trebuie să arate Satana, dacă există. Nu ştiu dacă a fost o simplă coincidenţă, dar după câteva zile, pe colegul ăsta l-au găsit mort. La autopsie, medicii au spus că avea toate organele interne împrăştiate, ca şi cum ceva explodase în interior”.

Dar ceea ce i-a uimit pe cei câţiva lucrători care au văzut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care arătarea îl ţinea în mână şi care semăna cu un baros mai mare, terminat cu o secure cu două tăişuri. „Şi nu atât arma din mâna arătării ne-a uimit, cât faptul că nu mai văzusem niciodată așa ceva şi că, deşi părea că stătuse sub  pământ sute de ani, nu avea rugină pe ea. Arma şi cadavrul au fost puse de-o parte, ca să vina un specialist, dar în aceeași seară, în mod surprinzător, au dispărut complet. Au venit cei de la Securitate şi ne-au întors pe toate feţele; ne bănuiau că că am ascuns cadavrul. Dar am trecut şi de asta. În schimb, ceilalţi colegi ai mei au dispărut, pe rând, înghiţiţi de pământ, fără ca cineva să mai dea de urma lor. La dispariţia unuia am fost de faţă şi nu uit nici acum urletul pe care l-a scos, încercând să se agaţe de o margine. Eu sunt singurul care a scăpat, pentru că mi-am cerut transferul pe alt şantier”.

Refugiul ultimilor zei ai dacilor

Legendele vechi vorbesc despre o răscoală a uriaşilor şi a titanilor împotriva stăpânului de atunci al pământului, Zeus. Răsculaţii au învins în prima fază, dar zeii au fost ajutaţi de eroul pelasg Hercule, care i-a învins, i-a ferecat cu lanţuri grele şi i-a aruncat sub pământ. Tainiţa în care au fost azvârliţi titanii se pare că a fost Bucureştiul, iar subteranele au fost construite de Hefaistos, zeul din adâncuri, special ca niciuna să nu ducă la suprafaţă. Etnologul Tiberiu Alexandrescu spune că legenda Minotaurului este adevărată, dar realitatea a fost deformată:

„Bucurestes a fost numit aşa în urma victoriei asupra titanilor, pentru că zeii s-au bucurat de triumful lor şi au construit un oraş în care oamenii să celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor. Numai că sub Bucurestes a fost construită şi cea mai crudă închisoare, ferecată cu lacăte magice: un labirint în care cei ce pătrundeau nu mai ieşeau niciodată la suprafaţă, pentru că nu mai reuşeau să găsească drumul. Vă întrebaţi de ce oare nu le dădea prin minte să facă semne pe pereţi şi să meargă după ele? Pentru că labirintul însuşi era viu şi-şi schimba reţelele de coridoare permanent. Pământul acesta domnilor, a fost dintotdeauna un pământ viu. De aceea, ţara s-a numit Geţia/Geia - zeița pământului, iar geţii au fost fiii ei”. Poate o să vi se pară ciudat că un intelectual ca mine crede în zei şi în forţe nevăzute, dar vă spun: cu cât ştiinţa se dezvoltă mai mult, cu atât ajungem să ne punem nişte întrebări, iar răspunsurile nu le putem găsi pe calea raţionamentului logic. Iar fenomenele din adâncul Bucureştilor sunt dincolo de orice logică şi raţiune”, încheie domnul Tiberiu.

Taina bisericilor ortodoxe

Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui grup de specialişti în paranormal şi i-am rugat să ne ajute să ne formăm o părere asupra lucrurilor pe care le-am aflat. Irina Asaftei, Remus Dumitru şi Petre Petre sunt mediumi cunoscuți, care se ocupă cu măsurarea câmpurilor de forţă şi a perturbărilor acestora. De la ei am aflat că, din punct de vedere energetic, Bucureştiul este poziţionat pe un nod de energie telurică negativă. „Asta nu înseamnă că Bucureştiul este negativ, ci că acel câmp, în funcţie de direcţia sa de expansiune, poate afecta viaţa de la suprafaţă fie pozitiv, fie negativ. Curgerea energiei se face sub forma unei spirale ce se deplasează periodic în jurul unui punct. Când sensul de curgere al spiralei este în sus, la suprafaţă totul se resimte sub forma unui boom economic și a unui nivel de trai îmbelşugat. Când direcţia de curgere a energiei este către centrul  pământului, avem la suprafaţă o perioadă de regresie economică, dezastre, boli şi nefericire. Iar când spirala deplasează energia lateral, la suprafaţă există momente de stagnare economică şi spirituală”.

Din păcate, toţi trei sunt de acord asupra unui un aspect: direcţia de deplasare a energiei nu poate fi prevăzută, ci doar constatată şi măsurată, ceea ce înseamnă că nu se pot lua măsuri pentru contracararea efectelor negative. „Mai ales că nu există o regulă a deplasărilor: pot fi trei deplasări laterale urmate de una verticală în sus sau în jos sau pot fi cicluri de câte o singură deplasare în jurul punctului de sprijin”. Cu toate acestea, ei spun că oamenii au găsit, voluntar sau involuntar, o metodă să contracareze deplasările: construirea de biserici. „O biserică activează câmpuri de forţă deosebite, care fac ca energia să se orienteze în sus, sau cel mult lateral. În ultimii 15 ani, noi am remarcat că la fiecare biserică construită, câmpul de forţe de dedesubt a devenit mai stabil şi mai puternic, ca şi cum lăcaşul de cult ar funcţiona ca un amplificator şi stabilizator de energie telurică”, încheie doamna Asaftei.

Stând şi analizând opiniile specialiştilor, n-am putut să nu mă gândesc că fiecare zi poate fi și ultima din viaţa unei metropole. Şi atunci am realizat cât de înţelepţi au fost strămoşii noştri, numind acest oraş Oraşul Bucuriei, care își trăieşte intens fiecare ceas, care se bucură de fiecare secundă ce i-a fost hărăzită... poate de zeii din adâncuri, poate de titani sau de entităţi a căror existenţă mintea noastră se teme s-o accepte.

Sursa: http://dantudor.wordpress.com/2012/03/20/pericolele-de-sub-bucuresti-2/

PORȚILE TIMPULUI DE SUB BUCUREȘTI

Legendele vorbesc că Bucureştii ar ascunde în uluitoarea sa reţea de tuneluri (din care cele mai cunoscute sunt cele de la Curtea Veche, cel care leagă Giuleştiul cu Dealul Cotroceni şi galeriile care unesc Palatul Ghica de Mănăstirea Plumbuita) aşa-numitele Porţi ale Timpului. Acestea sunt folosite de vrăjitoare în anumite nopţi, numai de ele ştiute, pentru a-și încărca bateriile energetice, în scopul practicării magiei negre sau albe. De aceea, sunt ţinute în mare secret. Totuşi, cercetările de documente şi pe teren localizează cu prudenţă nouă zone: Mântuleasa, Uranus-13 Septembrie-Panduri, Antiaeriană-Sălaj, Dealul Cotroceni, Foişor, Cocioc-Piscului-Văcăreşti, Mitropolie şi Zeţarilor-Drumul Găzarului.

Cu mici excepţii, Porţile Timpului se suprapun cu ceea ce radiesteziştii, cei care se ocupă cu neutralizarea radiaţiilor nocive şi echilibrarea energetică, le numesc "zone de iritare". Pomenite în trecut ca "zone necurate", s-a observat că cei care au stat mai mult de 8 zile în locurile geopatogene respective, manifestă stări de iritare, insomnie, migrene, crampe musculare etc., iar în timp, dacă nu se iau măsuri, apar disfuncţii endocrine şi chiar cancer.

Cunoscutul fizician A. Dincă recomandă printre metodele simple de corectare a perturbărilor mutarea patului, a canapelei sau a biroului, ori amplasarea în locuinţă a unor cristale de cuarţ care absorb energia negativă. Oameni de ştiinţă de notorietate, precum francezul Peyre şi germanul Weitmann, au reuşit să demonstreze că, în zonele malefice de care ne ocupăm, există acumulări masive de energie telurică. Această energie misterioasă ar produce cu predilecţie întâmplări nefericite pe anumite arii în care sunt amplasate clădiri sau drumuri. Specialiştii susţin că atâta timp cât Bucureştiul este supus demolărilor şi tăierilor de copaci masive, apar noi zone geopatogene.

Ruşii A.I. Nizovski şi N.N. Nepomniaski presupun că, în zonele anormale, cunoscute pretutindeni pe Terra, unde printre alte fenomene timpul îşi încetineşte mersul, acţionează raze energetice geopatogene, generate de interacţiunea otonilor - găuri negre minuscule dotate cu o energie ce depăşeşte puterea unei centrale nucleare, în adâncurile pământului. În aceste zone anormale se încadrează şi Porţile Timpului din Capitală, considerate de parapsihologul I. Ţugui ca zone unde se acumulează fluxul informaţional al lumilor paralele ce străbate Universul. E posibil ca în Porţile Timpului să se producă şi fenomenul întoarcerii în timp prin tuneluri spaţio-temporale sau "canale cosmice", idee exprimată pentru prima dată de fizicianul J. Wiler în "Geometrodinamica". Unele variante ale acestei ipoteze examinează posibilitatea deplasării cu ajutorul canalelor nu numai în trecut, ci şi în viitor, precum şi în alte universuri şi dimensiuni. În opinia gen. de brigadă dr. E. Streinu, în spaţiul cosmic, există posibilitatea a 120 de dimensiuni. Şi să nu uităm că, în teoria generală a relativităţii a lui Einstein, este imposibil să descrii un obiect ca ocupând un anume loc, într-un anume timp, timpul însuși fiind prea puţin studiat.

Sursa: codul omega

-->