Conspirația universitară - documentar (RO)

-->

 CONSPIRAȚIA UNIVERSITARĂ

Înainte de vizionarea documentarului, vă propunem să citiți discursul de absolvire al unei şefe de promoţie din Statele Unite, pe nume Erica Goldson. O analiză curajoasă, în care ea critică sistemul american de învăţământ. Situația descrisă de Erica se potrivește aproape perfect și sistemului de învăţământ românesc, așadar, în mod sigur, mulți dintre voi vă veți regăsi în acest discurs.

DISCURSUL ERICĂI

Iată poveste a unui tânăr student Zen, care şi-a întrebat profesorul: Dacă muncesc din greu şi cu sârguinţă, cât timp îmi va lua să găsesc calea Zen? Maestrul s-a gândit puțin şi i-a răspuns: 10 ani. Atunci învăţăcelul a răspuns: Dar dacă muncesc foarte mult şi mă străduiesc să învăţ repede, cât ar dura? Păi, 20 de ani a răspuns maestrul. Şi dacă muncesc foarte, foarte mult pentru asta? 30 de ani, i-a răspuns din nou. Dar nu înţeleg, a mărturisit dezamăgit studentul. De fiecare dată când spun că voi munci mai mult, tu spui că va dura mai mult. De ce? Răspunsul maestrului: Când ai un ochi fixat pe o țintă, vezi numai cu un ochi.

Aceasta este dilema cu care m-am întâlnit în sistemul de educaţie american. Suntem atât de concentraţi pe obiectiv, indiferent dacă acesta este promovarea unui examen, sau a fi şef de promoţie. Dar aşa, nu învăţăm cu adevărat. Facem tot posibilul pentru a ne atinge obiectivul. Probabil unii dintre voi gândesc: De vreme ce promovezi un examen, sau devii şef de promoţie, nu înseamnă că ai învăţat ceva? Da, ai învăţat ceva, dar nu tot ceea ce-ai fi putut. Probabil ai învăţat cum să memorezi nume, locuri sau date istorice, pentru ca mai târziu să le uiţi, ca să-ţi eliberezi mintea pentru examenul următor. Şcoala nu este tot ceea ce ar putea fi. Deocamdată, e un loc în care majoritatea oamenilor ajung la concluzia că obiectivul lor este de a absolvi cât mai repede posibil. Acum îmi ating şi eu acest obiectiv. Voi absolvi. Ar trebui să consider absolvirea o experienţă frumoasă, mai ales fiind prima din generaţie. Cu toate acestea, retrospectiv, nu pot spune că sunt mai inteligentă decât colegii mei. Pot mărturisi că sunt cel mai bun la a face ceea ce mi se spune şi la a mă integra în sistem. Totuşi, sunt aici, în faţa voastră, şi se presupune că ar trebui să fiu mândră pentru că am terminat această perioadă de îndoctrinare. În toamnă, mă voi îndrepta spre următoarea etapă, spre ceea ce se aşteaptă de la mine, pentru a primi un act care atestă că sunt aptă de muncă.

Dar eu sunt o fiinţă umană, o persoană care gândeşte, o aventurieră – şi nu un muncitor. Un muncitor este cineva încătuşat în repetiţie – un sclav al sistemului creat înaintea lui. Iar acum, am demonstrat că sunt cel mai bun astfel de sclav. Am făcut ceea ce mi s-a spus la modul extrem. În timp ce ceilalţi stăteau în clasă şi mâzgăleau pentru a deveni apoi mari artişti, eu stăteam în clasă pentru a lua notiţe şi pentru a lua note mari la examene. În timp ce alţii veneau la şcoală fără temele făcute pentru că citiseră despre lucrurile care-i interesau, eu n-am ratat nici o temă. În timp ce alţii creau muzică şi scriau versuri, eu făceam muncă suplimentară, deşi niciodată n-aş fi avut nevoie. Prin urmare, mă întreb, de ce am acceptat această poziţie, de şefă de promoţie? Da, am meritat-o, dar ce va deveni această poziţie? Când voi termina educaţia instituţionalizată, voi avea succes sau voi fi pierdută pentru totdeauna? N-am idee de ceea ce vreau să fac în viaţă; n-am pasiuni, deoarece am abordat fiecare materie la fel şi am excelat la fiecare doar pentru a excela, nu pentru a învăţa. Şi, sinceră să fiu, acum sunt speriată.

John Taylor Gatto, un profesor pensionat şi un activ critic al şcolii obligatorii spunea: Putem încuraja cele mai bune calităţi ale tinereţii – curiozitate, aventură, curaj, o înţelegere cuprinzătoare a lucrurilor – printr-o mai mare flexibilitate a timpului, prin transformarea copiilor în adulţi competenţi şi prin acordarea fiecărui student  a autonomiei de care are nevoie pentru a-şi asuma anumite riscuri. Dar noi nu facem asta. Între aceşti pereţi de zgură, se aşteaptă de la noi să fim toţi la fel. Suntem învăţaţi să trecem cu brio un test standardizat, iar cei care aleg altă cale şi văd lumina prin alt fel de lentile sunt consideraţi fără valoare şi priviţi cu dispreţ.

H.L. Mencken a scris în The American Mercury, în aprilie 1924, că obiectivul educaţiei publice nu este de „a-i umple pe tineri cu cunoştinţe, ci de a le trezi inteligenţa”. Aceasta este o minciună. Obiectivul real al învățământului este de a aduce cât mai mulţi indivizi la acelaşi nivel de siguranţă, de a perpetua şi pregăti o cetăţenie standardizată, de a răpune originalitatea şi ideile contrare. Acesta este obiectivul în Statele Unite ale Americii. Pentru a ilustra această idee, am să mă folosesc de „gândirea critică”. Sper că nu vă deranjează acest lucru... A gândi înseamnă a procesa informaţia pentru a-ți forma o opinie. Dar, dacă nu suntem critici când procesăm informaţia, gândim cu adevărat? Sau pur şi simplu acceptăm alte opinii ca fiind adevărul? Acest lucru mi s-a întâmplat şi mie, şi aş fi fost condamnată dacă n-ar fi fost întâlnirea cu o profesoară de limba engleză din clasa a X-a, Donna Bryan, care mi-a permis să-mi deschid mintea şi să pun întrebări, înainte de a accepta doctrina de manual. Acum sunt luminată, dar mintea mea e încă neputincioasă. 

Trebuie să mă abţin a-mi reaminti mereu cât de deranjat mintal e acest loc, care la suprafaţă pare atât de sănătos... Iată-mă acum într-o lume condusă prin frică, o lume care înlătură unicitatea ce se ascunde în fiecare dintre noi, o lume în care putem fie să acceptăm nonsensul inuman al corporatismului şi materialismului, fie să insistăm pentru schimbare. Nu suntem deloc animaţi de acest sistem educaţional care, într-un mod clandestin ne pregăteşte pentru locuri de muncă automată, pentru o muncă de sclav, făcută fără pasiunea realizărilor semnificative. Nu avem prea multe opțiuni în viaţă când banii sunt forţa motivaţională. Forţa noastră motivaţională ar trebui să fie pasiunea, dar ea este pierdută în momentul în care păşim într-un sistem care ne informează, în loc să ne formeze. Noi suntem mai mult decât niște minți robotice, pregătite să reproducă lucruri învăţate la şcoală. Fiecare dintre noi e deosebit, fiecare om de pe această planetă e unic. Prin urmare, n-ar fi mai bine să ne folosim minţile pentru a inova, în loc de a memora, pentru a crea, în loc de a repeta, pentru a medita, în loc de sta nemișcat? Nu suntem aici doar pentru a obţine un titlu, pentru ca apoi să obţinem un job, pentru ca apoi să primim recompense din ce în ce mai substanțiale. Suntem aici din mult mai multe rațiuni.

Cel mai trist lucru e că majoritatea studenţilor nu au șansa de a reflecta, aşa cum am avut eu. Ei sunt trecuţi prin aceleaşi tehnici de spălare a creierului, pentru a crea forţă de muncă docilă, la dispoziţia marilor corporaţii sau a guvernului. Și, ceea ce e mai rău, ei nici măcar nu realizează acest lucru. Nu voi putea niciodată să dau înapoi aceşti 18 ani. Nu pot fugi într-o altă ţară cu un sistem educaţional care are rolul de a lumina, şi nu de a crea răspunsuri automate. Această parte a vieţii mele s-a terminat şi vreau să mă asigur că nici un alt copil nu va avea potenţialul distrus de puteri care vor să-l exploateze şi să-l controleze. Suntem fiinţe umane: gânditori, visători, exploratori, artişti, scriitori, ingineri. Suntem tot ceea ce vrem să fim – dar numai dacă avem un sistem educaţional care să ne sprijine, în loc să ne împiedice. Un copac creşte, dar numai dacă rădăcinilor lui li se asigură o bază solidă.

Voi, cei care trebuie să continuați să stați în bănci şi să dați randament ideologiilor autoritare ale celor care vă instruiesc, nu trebuie să fiţi mâhniţi. Aveţi încă șansa de a vă afirma, de a pune întrebări, de a fi critici şi de a vă crea propria perspectivă. Cereţi un cadru care să vă ofere dezvoltarea capacităţilor intelectuale, care să vă permită să vă deschideţi orizonturile, în loc să le îngusteze. Cereţi ca orele să devină interesante. Educaţia un o instrument excelent, dacă e folosită aşa cum trebuie, dar concentraţi-vă mai mult pe a învăţa, decât pe a obţine note bune.

Pentru aceia dintre voi care lucrează deja în sistemul pe care eu îl condamn, intenţia mea nu e de a insulta. Eu îmi propun să vă motivez. Aveţi puterea de a schimba defectele sistemului. Ştiu că nu aţi devenit profesori pentru a privi studenţi plictisiţi. Nu mai acceptaţi autoritatea care vă dictează ce să predaţi și cum să predaţi şi care vă amenință cu sancțiuni dacă nu vă conformaţi. Este în joc potenţialul nostru.

Pentru aceia dintre voi care acum părăsesc această instituţie, vă spun să nu uitaţi ce se întâmpla în aceste clase. Nu-i abandonaţi pe cei care vin după voi. Noi suntem noul viitor şi nu vom permite tradiţiei să persiste. Vom dărâma aceste ziduri ale corupţiei pentru a permite unei grădini a cunoaşterii să se dezvolte în America. Odată ce vom fi educaţi aşa cum trebuie, vom avea puterea de a face orice, şi vom folosi această putere doar pentru bine, deoarece vom fi cultivaţi şi înţelepţi. Nu vom accepta orice, aşa cum ni se dă. Vom pune întrebări şi vom cere adevărul.

Nu mă aflu acum în faţa voastră ca şefă de promoţie. Am fost modelată de mediul în care am trăit, de colegii mei, care se află aici şi mă privesc. N-aş fi reuşit acest lucru fără voi. Fiecare dintre voi m-a făcut persoana care sunt astăzi. Voi aţi fost concurenţa mea şi, în acelaşi timp, coloana mea vertebrală. În acest fel, suntem cu toţii şefi de promoţie.

Acum îmi iau adio de la această instituţie, de la cei ce o îngrijesc, de la cei ce stau alături de mine şi în spatele meu, dar sper ca acest adio să fie mai mult un la revedere, până în momentul în care ne vom reîntâlni cu toții în această mişcare pedagogică. Dar mai întâi să ne luăm acele foi de hârtie care ne spun că suntem destul de deştepţi să facem asta!

Sursa: http://americaviaerica.blogspot.ro/2010/07/coxsackie-athens-valedictorian-speech.html

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde) 

 

 Conspirația universitară (College Conspiracy) (RO)

-->