Hoitarii - ultimul articol al lui Fănuș Neagu + VIDEO

-->

ULTIMUL ARTICOL AL LUI FĂNUȘ NEAGU

Fănuș Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în comuna Grădiștea de Sus, județul Brăila și a murit pe 24 mai 2011. A fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. Între anii 1993 și 1996 a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în 2001.

HOITARII

Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent. Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra criticului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vladimir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus-pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.

I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei, pe care i-am iubit o viaţă întreagă, şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele, când ne e sufletul cernit, mă simt dator să-i răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sunteți doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce-au scris Mihai Ungheanu şi Adrian Păunescu - gusturile nu se discută, nu se amendează - dar sunteți de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România. 

Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura politică sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, excelent, operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: „Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei, împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi pe şovăielnici”. Acest „şi” adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea „opere”, tatăl lui Mihai Ungheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România. 

Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: „Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate”. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile. 

Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori, cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!) a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.

Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole... ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a Comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!

În anul 1948, când tatăl dumitale ţinea o strânsă legătură cu corifeii comunismului românesc, învăţătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, judeţul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi şi grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu ştiu dacă veniseşi pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Călinescu era dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate şi în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bine-a zis psalmistul mai anul trecut că şi azi avem nevoie de tinichigii şi chelneri), răspunzând la numele de Ion Vitner, şi care-l avea asistent - ţin'te bine, neică! - pe tovarăşul Paul Cornea. Buldozere, progres şi luptă pentru ridicarea României pe noi culmi. Călinescu nu s-a mai întors niciodată la catedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru faptul că nea Costică a ales greşit: în loc să se ţină de pulpana roşie a lui Papaşa, credea în Brătieni şi în I.G. Duca. Când mor scriitori ca Ungheanu şi Păunescu, neamul românesc simte că i se rupe un braţ, un râu sau un codru. Norocul acestui pământ este că în aceeaşi noapte, undeva într-un sat sau într-un oraş, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naşte un alt soldat, care să acopere tranşeea rămasă goală. 

Sursa: JurnalulNational

Cenaclul „Flacăra” - Te salut generație-n blugi!

Cenaclul Flacăra a fost un fenomen cultural din anii 1970 și prima parte a anilor 1980 organizat de CC al UTC - Nicu Ceaușescu - condus de poetul Adrian Păunescu. De la poezia compusă de însuși Adrian Păunescu (uneori și instant, pe scenă) și până la versurile recitate din poeziile poeților consacrați, de la muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă și până la unele piese deja cunoscute ale unor formații sau grupuri muzicale și ale unor soliști deja afirmați, Cenaclul „Flacăra” a delectat publicul, începând de la melodii populare și până la muzică clasică, folk și rock. Spectacolele aveau loc la început luni după-masa/seara în sala teatrului Ion Creangă din București, iar mai târziu s-au făcut turnee în toată țara. Acestea se desfășurau pe stadioane, sălile de spectacol devenind neîncăpătoare. Printre artiștii care au participat la aceste spectacole s-au numărat: Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivanițchi, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Evandro Rosetti, Florian Pittiș, Anda Călugăreanu, Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru, Alexandru Zărnescu , Ștefan Hrușcă.

-->