Cum învață copiii români în țară și în străinătate + VIDEO

-->

  CUM ÎNVAȚĂ COPIII ROMÂNI ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE

CUM ÎNVAȚĂ COPIII ROMÂNI ÎN ȚARĂ

Materii care țin școlarii sub teroare

Elevii pricep tot mai greu sau chiar deloc matematica, fizica şi chimia. De vină sunt metodele vechi de predare şi programa şcolară foarte încărcată. Experţi universitari arată că modul de predare în şcoala românească produce „analfabeţi funcţional”, iar pe elevi îi face să urască şcoala şi să o resimtă ca pe un chin. Şcoala care se face în România este multă şi proastă, arată o cercetare a Societăţii Academice Române, care a fost făcută publică ieri şi care a reunit opiniile a 29 de specialişti de top din învăţământ şi cercetare. Manualele sunt ticsite de informaţii grele şi inutile, care plictisesc şi obosesc elevul. Metodele de predare sunt şi ele învechite, iar corpul profesoral este îmbătrânit. În plus, elevii stau la şcoală mai mult de 30 de ore pe săptămână, la care se adaugă alte ore, necesare pregătirii temelor.

Nicio legătură între teorie şi practică

Manualele de fizică şi chimie după care învaţă elevii în şcolile româneşti sunt scrise astfel încât să arate ce geniali sunt autorii şi nu sunt de niciun folos elevilor. „Am deschis zilele trecute un manual de fizică de clasa a VI-a. Am citit patru pagini, nu am înţeles nimic şi m-am îngrozit. Cum ar putea un elev de 13 ani să priceapă ceva? Totul era plin de formule, calcule şi legi. Nu se explica nicăieri la ce sunt bune şi ce legătură au cu viaţa reală”, a spus prof. univ. dr. Nicolae Zamfir, preşedintele Societăţii Române de Fizică şi membru corespondent al Academiei Române.
„Am urmărit zilele trecute o emisiune la televizor. Două doamne discutau despre fulger şi tunet. Se vedea clar că n-au habar despre ce vorbesc. Nu ştiau nici măcar că aceste două fenomene sunt legate între ele. Mai aveau puţin şi dădeau vina pe Sf. Ilie”, a declarat preşedintele Societăţii Române de Fizică. Acesta este de părere că astfel de „analfabeţi funcţional” sunt rezultatul unui sistem de învăţământ în care teoria nu a fost niciodată legată cu practica. „Fenomenele fizice trebuie explicate la clasă. Trebuie să-i arăţi elevului ce e acela un magnet, ce e forţa aia, ce e forţa ailaltă, de ce e important să le ştie. Dacă profesorul nu-i spune toate aceste lucruri, elevul nu vede utilitatea materiei”, a spus profesorul Zamfir.

Logică de facultate la clasa a V-a

Aceeaşi situaţie la matematică. În clasa a V-a de exemplu, elevului i se predă după logica pe care o înveţi doar în facultate. Mulţi elevi nu înţeleg şi ajung să urască această materie. Dănuţ este elev în clasa a VI-a în Bucureşti şi urăşte matematica din tot sufletul. „Doamna ne predă lecţii de geometrie. Nu înţeleg nimic şi nici nu-mi place, aşa că în oră mă joc cu vaporaşe. O urăsc pe doamna şi ora de mate”, a spus băiatul. „E un lucru foarte grav, pentru că matematica e fundamentală”, a spus  Radu Gologan, preşedintele Societăţii Române de Matematică. El a afirmat că „la sfârşitul ciclului gimnazial, un elev bun la matematică ar trebui să poată formula corect o ipoteză și să recunoască un calcul greşit fundamental”. Cristian Hatu, expertul SAR care gestionează proiectul, a declarat că în ţările anglo-saxone manualele sunt mult mai „aerisite“ şi făcute la un nivel mai jos ca aspiraţie. În acelaşi timp, ele au mai multe „cârlige” pentru atragerea elevului, iar legătura cu practica este clară.

Profesorii, sclavii programei

Din păcate, programa stufoasă impusă de Ministerul Educaţiei nu le permite profesorilor să aprofundeze materia. „Sunt silit de programă, chiar dacă e învechită, să predau o anumită lecţie. De exemplu, la clasa a VIII-a am o lecţie dedicată unei poezii: «Foaie verde măghiran». Păi, cu astfel de lecţii vrem să-i pregătim pe copii pentru Europa? Niciun elev care termină gimnaziul nu a fost şi nu va fi vreodată interesat de aşa ceva. Dacă nu o fac însă, vine directorul sau inspectorul şi mă sancţionează că nu respect programa”, ne-a spus un profesor de română de la una dintre şcolile de lângă Bucureşti.

Prea multe ore la şcoală

Şcolarii petrec la clasă 6-7 ore pe zi, la care se adaugă alte cel puţin 3 ore necesare pentru pregătirea temelor. Programul supraîncărcat al elevilor în şcolile din România este criticat de părinţi şi de experţi, iar copiii îl resimt din plin. Un elev de clasa a V-a are zilnic cel puţin 5 ore de curs. Uneori trebuie să stea şi câte 6 ore la şcoală. La acestea se adaugă alte 2 sau 3 ore pentru temele de acasă. În total, 8 ore de lucru. Pe lângă manualele destinate mai curând geniilor şi programa şcolară încărcată, elevii români mai au o problemă. Numărul mare de ore de curs şi de teme pentru acasă.
Andreea Popa este elevă în clasa a VI-a şi are cursuri în fiecare zi până la ora 14.00. „Joi e mai bine că începem la ora 9.00, dar tot la 14.00 scăpăm”, spune eleva.  Când vine acasă, se apucă să-şi facă temele, care durează şi ele cel puţin 3 ore. Astfel, elevii din învăţământul preuniversitar ajung să petreacă la şcoală peste 30 de ore în fiecare săptămână, dacă nu punem la socoteală şi timpul destinat temelor pentru a doua zi. În aceste condiţii, nu prea mai rămâne vreme pentru a viziona un film, a citi o carte în afara programei sau a te relaxa pur şi simplu. Experţii în educaţie arată că, de multe ori, elevii ajung să lucreze pentru şcoală mai multe ore decât munceşte un angajat la serviciu, ceea ce e anormal.

„Le furăm viaţa copiilor”

În disperare de cauză, unii părinți au emis chiar păreri și propuneri extreme:
„Copiii noştri pleacă în lume şi vor sta alături de alţi copii formaţi altfel. Trebuie să renunţăm la Coşbuc şi să-l introducem pe Shakespeare. E nedrept ca abia la facultate să auzi de personalităţile culturii mondiale. Peste tot se vorbeşte de globalizare şi noi tot cu Coşbuc şi cu Ion Creangă. Sentimentul pe care-l am ca părinte e că furăm viaţa copiilor noştri. Ei stau la şcoală mult timp şi nu primesc aceste informaţii, iar noi trebuie să suplinim această lipsă”, a spus o mamă.

Sursa: 

 Sir Ken Robinson - Școala distruge creativitatea (RO)

Sir Ken Robinson susţine și argumentează competent și, în același timp, amuzant crearea unui sistem educaţional care să încurajeze, în loc să distrugă creativitatea copiilor.


CUM ÎNVAȚĂ COPIII ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE

„Educația nu se termină niciodată. Ea nu se întâmplă doar când citești o carte, treci un examen și ai terminat. Întreaga viață, din momentul în care te naști și până mori, e un proces de învățare”. Jiddu Krishnamurti


Elevii români care au învăţat în Anglia spun că au ajuns să iubească materii care în ţară li se păreau imposibile. Predarea după dictare şi memorarea sunt coordonatele pe care funcţionează şcoala românească. Pasiunea şi creativitatea stau la baza metodelor de predare în şcolile din Anglia. Orarul unui copil din România are cel puţin 5 ore pe zi. Urmează apoi meditaţiile şi pregătirea temelor pentru a doua zi. În Anglia, elevii îşi aleg materiile în funcţie de preferinţe. Pregătirea individuală se face în timpul orelor de şcoală, şi nu acasă. Repetiţiile pentru serbările de Crăciun sau excursiile fac parte din programul şcolar.

În timp ce elevii noştri sunt cocoşaţi de lecţii, cei care au avut şansa să studieze şi în alte ţări spun că acolo învăţau de plăcere. Metodele de predare din România nu-i pregătesc pe elevi pentru o competiţie cu europenii. Tinerii români care au studiat peste hotare ne arată cât de ineficientă e şcoala românească. Toate pretinsele reforme din sistemul românesc de educaţie au ocolit esenţialul şi au lăsat în urmă: programe şcolare greoaie şi foarte încărcate, manuale controversate şi schimbate nesemnificativ în ultimii 12 ani. La acestea, se adaugă metode de predare vechi, dascăli îmbătrâniţi, sisteme de evaluare proaste.

Anii de gimnaziu şi de liceu sunt o corvoadă pentru mulţi elevi. Copiii şi tinerii sunt siliţi să memoreze o cantitate imensă de informaţii. Multe nu le vor fi de folos niciodată în viaţă: inegalele duble de la matematică, formule complicate de hidrocarburi sau critică literară la profile tehnice. Din cauza metodelor de predare din şcoala românească, bazate în special pe dictare, memorare, redare, elevii au de studiat enorm şi acasă. Notele sunt importante, deoarece în funcţie de medii se face admiterea la liceu şi la facultate.

„Un elev de 12 ani trebuie să muncească peste 12 ore pe zi, pentru că are, în medie, 6 ore de şcoală. Pentru fiecare materie de a doua zi ar trebui să lucreze cam o oră, la care se adaugă şi două ore de meditaţii. Până şi cele mai uşoare materii sunt supraîncărcate cu teorie preţioasă, ermetică şi nefolositoare. Copiii noştri studiază de cel puţin două ori mai multe discipline decât colegii lor din UE”, ne-a scris Mihaela. Copiii români care au studiat în ţări europene ne‑au povestit cum i-a pregătit gimnaziul şi liceul pentru facultate şi pentru carieră, cum le-au fost studiate aptitudinile, cum au putut să aleagă multe dintre materiile pe care le doresc.

„Adevărul“ vă prezintă poveştile unor elevi români care au avut şansa să înveţe în alte sisteme de educaţie. Până să plece din ţară, aveau impresia că sistemul românesc e cel mai tare. Că elevii români sunt cei mai buni şi oricum îi surclasează pe vestici la cultură generală şi inteligenţă. Când au ajuns acolo, au înţeles de fapt cât de departe sunt.

În Anglia, dascălii încurajează creativitatea

Mihaela Ghenea are 18 ani şi a studiat până în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” din Craiova. Acum e elevă în clasa a XII-a la Langley Park School, din oraşul Beckenham, Marea Britanie. „Înaintea începerii anului şcolar ne alegem materiile pe care vrem să le studiem. Eu am ales psihologie, sociologie, drept, politica Marii Britanii şi japoneza, pentru că vreau să fac Facultatea de Drept”, ne-a povestit Mihaela.
Manualele sunt gratuite. La fel şi caietele, pixurile colorate şi alte materiale. „La clasă suntem 15 elevi, iar orele sunt foarte degajate. Dacă nu am înţeles ora, îşi fac timp să mai treacă pe la noi după terminarea cursurilor. Aici, profesorii au pretenţia să înţelegem că nu mai suntem copii. Eseurile pe care ni le dau trebuie făcute în totalitate de noi, nu acceptă să le copiem de undeva. Vor să fim creativi, să ne exprimăm propria opinie”, povesteşte Mihaela. Ea a adăugat că educaţia britanică se axează mult pe lucrul în echipă. Elevii trebuie să prezinte oral proiecte, aşa cum se întâmplă şi mai târziu, la job.
Mihaela are doar 4 materii pe zi. „De exemplu, pentru drept trebuie să citesc lecţia din carte, să caut legile, fiecare caz în parte, să ştiu ce a hotărât judecătorul şi ce principii au fost stabilite”. Examenele se dau la final de an, din toată materia. Subiectele sunt unice. „Dacă ar fi să aleg între sistemul de aici şi cel de acasă, l-aş alege pe cel de aici, pentru că te pregăteşte pentru viitor“, a adăugat Mihaela.

Sistemul belgian

Roxana Vătăşelu are 18 ani şi e elevă în clasa a XII-a la Şcoala Centrală din Bucureşti. Timp de 4 ani a studiat în Belgia, la Institutul „Marie Immacule Montjoie” din Bruxelles. Cursurile începeau la ora 8.30 şi ţineau până la 16.30, oră la care se terminau şi temele. Tânăra spune că în fiecare şcoală belgiană profesorii sunt cei care fac programa şi manualele. „Practic, nu sunt manuale ca în România, ci fascicule xeroxate pe care profesorul le împarte la clasă şi pe care elevii le adună în clasoare. Nu aveam materii obligatorii, ci numai opţionale. Eu nu eram prea bună la matematică, aşa că am ales ştiinţele. Aveam 6 ore pe săptămână de fizică, chimie, biologie şi trei ore de mate.

Nu îi stresează cu extemporale-surpriză

Roxana spune că la şcoala belgiană nu avea emoţii. „Nu exista acest «Vai, dacă mă ascultă, că nu ştiu». Acolo, testarea se face numai scris. Profesorii anunţă din timp că avem lucrare. Fiecare elev avea un jurnal de clasă, un fel de legitimaţie. Era, de fapt, o agendă unde îţi treceai tot programul fiecărei zile, pe ore”, explică Roxana. În cei 4 ani de studii a făcut toate sporturile din lume, de la box la scrimă, escaladă și înot.

Lecţii despre bestseller-uri, nu poveşti rurale

Subiectul multor lecţii era ales de profesor, împreună cu elevii. „La literatură ne întreba: vreţi să vorbim azi despre Camus? Dacă nu voiam, făceam altceva. În general, la literatura franceză nu discutam numai de clasicii francezi. Vorbeam şi de Shakespeare, dar mai ales vorbeam despre ultimele cărţi apărute. Despre bestseller-uri. Şi despre filmele pe care le vedeam. Sistemul era foarte prietenos şi deschis, nu ca aici, când vorbeşti numai despre „Ion“, romanul lui Rebreanu şi atât”.
Roxana povestește că dacă un elev nu înţelegea lecţia, educatorul nu trecea mai departe. „A doua zi, profesorul schimba metoda. Dacă nici aşa nu înţelegeam, chema un alt profesor să ne explice. Până pricepeam”. Tânăra a simţit că în sistemul de educaţie belgian efortul ei era valorizat. „De pildă, am avut odată un proiect la franceză. Ni s-a dat o carte de citit. Literatură. Era o carte despre un cuplu de îndrăgostiţi. Pe baza cărţii, trebuia să facem un medicament. Eu am făcut o cutie dintr-o carte de medicină în care am pus o seringă şi un plasture. Şi l-am numit «vaccinul anti-singurătate». Profesoara de franceză mi-a spus că ce am făcut eu e o operă de artă. M-a întrebat dacă nu vreau să prezint proiectul la o sărbătoare a şcolii. Am făcut-o şi m-am simţit foarte bine”, a mai spus Roxana.
Profesorii britanici au la clasă calculator cu imprimantă şi proiector. Pun preţ pe creativitatea elevilor şi nu acceptă ca eseurile date ca temă să fie copiate de undeva.

Prof.univ.dr. Nicolae Zamfir, preşedintele Societăţii române de fizică şi membru corespondent al Academiei Române, spune că sistemul de educaţie din România trebuie reformat cu totul. „Manualele trebuie să aibă legătură cu practica şi să conţină acele „cârlige“, adică să fie atractive pentru elevi. Profesorul trebuie să le explice că ceea ce învaţă are legătură cu practica”, a explicat specialistul. Testarea elevilor ar trebui să se facă la nivel regional, cu subiecte personalizate, în aşa fel încât rezultatele să nu mai fie la îndemâna profesorului de la clasă, cum e acum. Clasele ar trebui împărţite pe module. „La modulul A, să zicem, intră elevii foarte buni la matematică şi fizică. După un an, se face evaluarea. Dacă şcolarul nu face faţă, trece la modulul B, unde nivelul de predare e mai scăzut, şi tot aşa”, a mai spus d-l Zamfir. El apreciază că într-un astfel de sistem cei mai slabi nu i-ar mai trage în jos pe cei mai buni şi s-ar putea asigura atât pregătirea elitelor, cât şi pregătirea generală.

Dincolo, şcoala e mai puţin stresantă

Anca Tatiana Bordea din Finişel, comuna clujeană Săvădisla, are 18 ani şi este în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ din Cluj-Napoca. Ea s-a reîntors în România după 5 ani de şcoală la Madrid. Are norocul că în Cluj-Napoca a găsit un liceu teoretic cu clasă de limba spaniolă, unde continuă să studieze intens limba şi literatura spaniolă, dar şi opţionale precum istoria sau civilizaţia spaniolă. Face eforturi pentru a se readapta, s-a integrat în clasa a XII-a D a Liceului teoretic „Mihai Eminescu“ din Cluj-Napoca, unde se bazează pe ajutorul şi înţelegerea profesorilor şi colegilor pentru a recupera 5 ani în care nu a mai studiat materii precum limba şi literatura română sau geografia. „La muzică aveam la dispoziţie o sală cu foarte multe instrumente”, își amintește Anca. Ea nu se mai gândeşte acum decât la întoarcerea la facultate în Spania, fie şi pentru un semestru. „Trebuie să mă concentrez să-mi iau bacalaureatul, pentru că nu mi-e uşor să recuperez materiile pe care le-am abandonat înainte să încep clasa a VII-a”.

Tea Vasilescu, 24 de ani, a urmat clasele a IX-a şi a X-a la Liceul teoretic „Horia Hulubei“ din Măgurele. În 2003, s-a mutat în Tennessee, SUA, în clasa a XI-a la Oak Ridge High School. „În România eram la secţia de matematică-informatică. Am plecat cu prejudecata că românii au cea mai tare şcoală. Până nu am ajuns în State, nu-mi dădeam seama că şcoala poate fi şi altfel. În America stăteam 6 ore pe zi la şcoală, în fiecare zi aceleaşi, în aceeaşi ordine. Ne duceam la cursuri în săli diferite, cu elevi diferiţi. La început de an, consilierul te ghida ce cursuri îţi sunt necesare pentru a-ţi dezvolta anumite abilităţi. Asta în funcţie de înclinaţiile tale. Ei, aceste cursuri erau obligatorii şi, fără a trece examenele la ele, nu terminai liceul. Aveai de ales din mai multe categorii: de la matematică la istorie, ştiinţe naturale, limbi străine până la literatura engleză. Eu am optat pentru matematică”.

Fără scos la tablă şi spus lecţia

Elevii americani nu ştiu ce-i aia să fii scos la tablă şi ascultat. Evaluarea se face printr-un sistem de examene anunţate şi lucrări pe diferite teme. „La fiecare curs, aveam cel puţin o lucrare ce însemna prezentare în faţa clasei, bine documentată, după modelul de la facultate, dar mai uşoară ca structură. Am avut ocazia să aleg activităţi extra-curiculare. M‑am înscris la cluburi de artă, minorităţi, studenţi străini, calculator şi franceză. Cele mai frumoase amintiri le am din aceste cluburi. Am fost în excursii în Atlanta, Nashville, Chattanooga, la muzee”, povesteşte Tea. Tot în şcoala americană, franceza i-a plăcut foarte mult. În România, aproape o ura. „A început să-mi fie dragă franceza şi să-mi doresc să fac ceva în viaţă. Înainte era o mare lălăială, rutină. Aici mi s-a dezvoltat gustul pentru călătorii şi lectură. Ceea ce e mare lucru şi regret doar că nu am avut ocazia să descopăr America mai de mult”.

Sursa: 

Sir Ken Robinson - Revolutionați învățământul! (RO)

În acest al doilea discurs, picant şi amuzant, continuare a discursului său din 2006, Sir Ken Robinson propune schimbarea radicală de la sistemul şcolar standard, la învăţământul personalizat - acela în care se creează condiţii în care talentele naturale ale copiilor se pot dezvolta.


Comentarii

  1. Nu mai comparati ROMANIA si UE! Mai bine zis, ati facut o comparatie intre sistemul de invatamant din Romania, si cel din Anglia. Eu am studiat in Spania pana in clasa 12-a (5 ani) si au un sistem jalnic! Materie multa, ore multe, examene multe, si la final nu ramai cu absolut nici o cunostinta. Stresul te doboara, si nu pot compara copilaria mea din Romania cu cea de aici! De cand sunt in Spania aproape nici in week-end nu puteam iesi cu prietenii pentru ca aveam foarte mult de invatat. Rasismul este prezent, iar eu cu diploma de 12 clase de aici sunt hotarata sa vin in Romania, sa repet a 12-a doar ca sa intru la facultate. Pentru ca aici mi-au pus o multime de piedici. Sunt indignata cu societatea actuala! :((

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă domnișoară Anonim,
    Suntem convinși că ce povestești tu despre sistemul educațional din Spania e perfect adevărat. Noi am vizionat și documentarele străine atașate la postările despre învățământ, și nu sunt deloc măgulitoare la adresa învățământului din țările lor... occidentale. Am preluat articolul apărut pe site-ul ziarului Adevărul pentru că, deși prezintă o situație ideală/ireală, ar putea trezi tineretul nostru școlar și pe părinții lor, care ar prinde curaj să se implice direct în schimbarea situației jalnice din România. Pe de altă parte, nu știm la ce școli anume din străinătate au studiat elevii intervievați. Se prea poate să fie școli particulare sau „de elită”, din orașe mari. Nu credem că acei copii au fost puși și au acceptat să mintă. La ei se poate opta între mai multe sisteme de învățământ. La noi, sistemele alternative sunt foarte puține și foarte scumpe. Oricum, îți mulțumim foarte mult că ai decis să-ți împărtășești experiența personală. Sperăm ca mesajul tău să-i determine pe cei interesați să se informeze mai bine înainte de a lua decizia să studieze în străinătate.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 5 semne că veți face cancer și 7 sfaturi cum să-l evitați
    09.01.2014 - 0 Comments
    -->   5 SEMNE CĂ VEȚI FACE CANCER  ȘI 7 SFATURI CUM SĂ-L EVITAȚI „Aveți cancer” este ceea ce nu vreți să…
  • Moartea din cauze medicale + VIDEO
    06.03.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MOARTEA DIN CAUZE MEDICALE Dr. Joseph Mercola este un cunoscut medic american, care s-a remarcat nu numai ca un promotor al…
  • Cele patru picioare ale mesei sănătății
    25.05.2016 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CELE PATRU PICIOARE ALE MESEI SĂNĂTĂȚII Motto: Fiecare om este creatorul sănătății sau bolii sale. Buddha S-ar putea să credeți că…
  • Cosmetice bio sau cosmetice de marcă? + VIDEO
    29.05.2012 - 7 Comments
    --> COSMETICE BIO SAU COSMETICE „DE MARCĂ”? E posibil ca unele cosmetice folosite în timpul igienei de zi cu zi să dăuneze ficatului, rinichilor sau chiar să ducă la…
  • Clasificarea alimentelor comercializate
    21.03.2012 - 0 Comments
    --> CLASIFICAREA ALIMENTELOR PE PIAȚA PRODUSELOR ALIMENTARE Piaţa produselor alimentare cunoaşte astăzi o intensă înnoire şi diversificare, pusă pe seama satisfacerii dorinţelor,…
  • Laptele - ne face bine sau rău? + VIDEO
    01.10.2013 - 0 Comments
    --> LAPTELE – NE FACE BINE SAU RĂU? Raymond Francis Țin prelegeri în toată țara despre cum să ne menținem sănătoși sau cum să ne…
  • Echinacea - inamicul gripei și al infecțiilor
    23.03.2012 - 0 Comments
    --> ECHINACEA – inamicul gripei şi al infecţiilor Se numără printre cele mai preţioase plante de leac din lume şi aceasta datorită unei singure calităţi terapeutice, extrem de…
  • Din secretele industriei cărnii
    31.07.2017 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DIN SECRETELE INDUSTRIEI CĂRNII Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism…
  • Rețete culinare - salată de cușcuș
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> SALATĂ CU CUȘCUȘ Este o salată răcoritoare, ce poate fi preparată rapid. Este ideală când vrem să mâncăm ceva sănătos și ușor de digerat. Ingrediente - 1 cană de cușcuș -…
  • Dieta vieții - eBook
    07.04.2012 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "4840204453"; google_ad_width = 336; google_ad_height = 280; VITALITATEA ALIMENTELOR Dacă abatoarele ar…
  • 10 obiceiuri alimentare care vă îmbătrânesc prematur
    03.06.2016 - 0 Comments
    Dacă vechea zicală „ești ceea ce mănânci” este adevărată, atunci consumul de alimente nesănătoase vă poate face să arătați îmbătrâniți și obosiți. Nimeni nu-și dorește să arate mai în vârstă decât…
  • Testamentul lui Carol I - primul rege al României + documentar
    10.05.2014 - 2 Comments
    --> TESTAMENTUL LUI CAROL I – PRIMUL REGE AL ROMÂNIEI – Pe 10 mai 1866, Carol I soseşte în Bucureşti şi depune jurământul în faţa Parlamentului. 11 ani mai târziu, pe 10 mai 1877, Carol…
  • Tăblițele cerate de la Roșia Montană + documentar
    01.09.2013 - 1 Comments
    --> TĂBLIȚELE CERATE DE LA ROȘIA MONTANĂ De 16 ani încoace, un lobby deosebit de agresiv, precum și presiuni politice din afara țării încearcă să forțeze autoritățile statului român…
  • De ce poate fi supraestimată loialitatea angajaților
    12.08.2023 - 0 Comments
    Interviurile de angajare sunt o oportunitate de a vedea cum se schimbă alianțele în timp real. De obicei, un candidat se va referi la un potențial angajator cu apelativul "dumneavoastră" la începutul…
  • 40 de trucuri geniale de bucătărie care îți vor schimba pentru totdeauna modul în care mănânci
    21.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Majoritatea oamenilor adoră o masă delicioasă făcută în casă, dar urăsc să petreacă mult timp în bucătărie, așa că este logic să găsim o…
  • Pericolul din ambalajele alimentelor
    05.04.2012 - 0 Comments
    --> PERICOLUL DIN AMBALAJELE ALIMENTELOR Ne fac viața mai ușoară, dar ne pot îmbolnăvi la fel de ușor! Ambalajele care protejează mâncarea și băuturile ne pot face mult rău, dacă nu…
  • Medicina integrală + documentar (RO)
    21.05.2014 - 2 Comments
    --> MEDICINA INTEGRALĂ – O PRIVIRE ISTORICĂ – Ce se înţelege prin „medicină alternativă”? De fapt, e un paradox să se folosească termenul de „alternativ” în legătură cu medicina…
  • 20+ poze amuzante care sunt perfecte pentru a începe săptămâna cu zâmbetul pe buze
    26.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); O nouă zi poate aduce întotdeauna noi provocări. De aceea, este vital să ne încărcăm cu maximum de energie pozitivă chiar de la începutul…
  • Stăpânii Statelor Unite + documentar (RO)
    03.04.2017 - 11 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); STĂPÂNII STATELOR UNITE Oamenii nu pot crede informații care contrazic modul lor de gândire. Ei nu le cred nici când faptele sunt…
  • Enigmaticii trovanți ai României: Roci vii care cresc și se mișcă!
    03.11.2023 - 0 Comments
    Cu aproximativ șase milioane de ani în trecut, paleoterremurele au dat naștere unui fenomen geologic unic cunoscut sub numele de trovanți, numiți și pietrele de la Costești, datorită prezenței lor…
  • Viața ta e aici, pe pământ + VIDEO (RO)
    12.01.2014 - 3 Comments
    --> VIAȚA TA E AICI, PE PĂMÂNT După ce ați trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveți foarte mulți ani în față și pentru că nu puteți lua cu voi nimic atunci când vă duceți, n-are rost…
  • Rețete culinare - Chifteluțe de pui
    09.04.2012 - 0 Comments
    CHIFTELUȚE DE PUI Ingrediente 2 piepți de pui 2 cartofi mari 2 morcovi potriviți 2 ouă puțin cașcaval ras pătrunjel, mărar (câte o legătură) Preparare Carnea se dă prin mașina de…
  • Acest stil specific de parenting pentru animale de companie pare să îi facă pe câini mai siguri și mai rezistenți
    17.10.2022 - 0 Comments
    Un nou studiu arată că modul în care îți „educi” cățelul are un impact asupra tipului de câine ce va deveni. Un stăpân care este foarte receptiv la comportamentul și nevoile câinelui tinde să ducă la…
  • Rețete culinare - Muștar de casă
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MUȘTAR DE CASĂ - În râșnița electrică se macină cam jumătate din boabe și se obține o pudră fină, care va da textura produsului final. - Într-un castron de sticlă, se…
  • Gândirea poate schimba radical lupta trupului cu boala + documentar (RO)
    27.08.2015 - 1 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "1162117595"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 15; (adsbygoogle = window.adsbygoogle ||…
  • 30 de trucuri folositoare pentru pantofi frumoși și picioare fericite
    02.07.2019 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Pantofii sunt unul din lucrurile pe care le folosim cel mai des, deci e absolut esențial ca ei sa fie comozi. Uneori, poți chiar tu să…
  • 10 semnale de alarmă care indică faptul că un loc de muncă nu este potrivit pentru tine
    13.03.2023 - 0 Comments
    Oameni care știu cum este să lucrezi pentru un angajator rău intenționat au decis să își împărtășească poveștile online, astfel încât alți oameni să poată învăța din experiența lor. Și am împărțit…
  • 20+ oameni care au zis ca NU vor pisică (FOTO)
    14.09.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. „Nu, nu vreau să țin în brațe un pui de pisică” 2. Tatăl meu, care urăște pisicile, a construit paturi suprapuse pentru motanii…
  • OSHO despre politică + VIDEO (RO)
    20.12.2014 - 4 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "0506632207"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; OSHO DESPRE POLITICĂ Lumea politicii se…
  • Codex Alimentarius - siguranță alimentară sau complot mondial? + documentare (RO)
    17.09.2012 - 0 Comments
    --> CODEX ALIMENTARIUS - SIGURANȚĂ ALIMENTARĂ SAU COMPLOT MONDIAL? - Denumirea „Codex Alimentarius” provine din limba latină şi se traduce prin legea sau codul produselor alimentare.…
  • Piramidele din Caral, Peru - documentar (RO)
    27.06.2012 - 0 Comments
    --> PIRAMIDELE DIN CARAL Filmul documentar „Piramidele pierdute din Caral” încearcă să explice motivele care au stat la baza dezvoltării sociale prin studierea civilizațiilor…
  • 11 arme fascinante folosite de către Samurai + FOTO
    15.07.2023 - 0 Comments
    Samuraii erau o clasă nobilă de războinici din Japonia antică, care susțineau un cod de onoare cunoscut sub numele de Bushido. Erau pricepuți în artele marțiale și în război, servind ca protectori…
  • Știați că... ?  - Corelația dintre mărcile Adidas, Puma, Hugo Boss, Lufthansa și Mercedes Benz
    23.09.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Știați că: Fondatorul mărcii sportive „Adidas” a fost Adolf „Adi” Dassler (după numele său Adi Dassler) Fondatorul mărcii…
  • Marijuana legalizată: Canada se întoarce la înțelepciunea veacurilor trecute
    22.01.2024 - 0 Comments
    În 1997, în Cehoslovacia a fost găsită o frânghie de cânepă datând din 26.900 î.Hr., fiind cel mai vechi obiect cunoscut asociat cu marijuana.  De atunci, cânepa a jucat un rol important în…
  • 21 de imagini aleatorii, dar minunate, care ne-au făcut să spunem „Ce tare!” + FOTO
    15.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Ai nevoie de o mică distragere a atenției?De pe vârful Everestului până la o toaletă antică, aceste imagini vă vor face să rămâneți cu gura…
  • Este viteza de internet de 100 Mbps suficientă pentru streamingul modern?
    15.08.2023 - 0 Comments
    În ultimii ani, modul în care ne uităm la televizor a cunoscut o schimbare majoră. S-au dus zilele în care tot ce aveam erau canalele de difuzare și programele difuzate pe calea aerului. În cele din…
  • Puterea minții versus medicină + VIDEO (RO)
    01.02.2014 - 0 Comments
    --> PUTEREA MINȚII VERSUS MEDICINĂ – DOVEZI ȘTIINȚIFICE CĂ TE POȚI VINDECA SINGUR – Ni se spune că ne îmbolnăvim din cauze…
  • Rețete culinare - Maioneză de soia
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MAIONEZĂ DE SOIA Aveți nevoie de: 1 măsură făină de soia 3 măsuri apă rece 3 măsuri ulei 2-3 linguri zeamă de lămâie, după gust sare, piper proaspăt măcinat Punem…
  • Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii + VIDEO (RO)
    04.07.2014 - 2 Comments
    --> DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ A STATELOR UNITE ALE AMERICII Înfiriparea ideii de independență în mințile americanilor se produce odată cu publicarea broșurii lui Thomas…
  • Mit și adevăr despre unele alimente
    27.03.2012 - 1 Comments
    --> MIT ŞI ADEVĂR DESPRE UNELE ALIMENTE Când vine vorba despre alimentaţie şi mai ales despre diete şi idei pentru a elimina surplusul de kilograme, imaginaţia umană întrece…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *