Josef Mengele - Îngerul morții + documentare (RO)

-->

JOSEF MENGELE - „ÎNGERUL MORȚII”

 
Josef a fost cel mai mic din cei trei fii ai soților Karl și Walburga Mengele. A venit pe lume la Günzburg, în Bavaria, la 16 martie 1911. Tatăl său, pe atunci în vârstă de 30 ani, aparținea unei familii catolice și naționaliste. Industriaș local bogat, posedând propria fabrică de mașini și materiale agricole, Karl Mengele avea reputația unui muncitor încrâncenat și a unui funcționar sever, dar drept. Mama lui Josef era un zbir și nu ezita să-și admonesteze muncitorii pentru o pretinsă lene sau lipsă de îndemânare. Și tot ea conducea cu fermitate casa și pe cei trei copii, pe care îi creștea în cea mai strictă tradiție catolică, supunere și respect.

În ciuda lipsei de afecțiune familială, tânărul Josef, care era poreclit „Beppo” de anturajul său, era un copil inteligent și vesel. La școală, deși nu era primul din clasă, era recunoscut ca un elev ambițios și strălucit. Era adesea complimentat de profesori pentru bună purtare și punctualitate. Josef deveni un tânăr șarmant, cu o educație rafinată. Atent la siluetă, obișnuia să poarte haine pe măsură și mănuși din bumbac alb. Foarte sociabil, sigur pe sine, orator dotat cu un surâs interesant, Josef avea mulți prieteni și, mai ales, prietene. În adolescență, a intrat în conflict cu tatăl său, deoarece acesta dorea ca mezinul să lucreze în fabrica familiei. Dar tânărul avea alte ambiții. Visa să părăsească Günzburg și Bavaria natală, pentru a face carieră științifică în antropologie.

Josef a părăsit Günzburg în octombrie 1930, pentru a-și începe studiile la Universitatea din München, unde s-a înscris la filozofie și medicină. Până atunci, își dedicase viața plăcerilor și nu se interesa de politică. Pe atunci, Münchenul era centrul mișcării național-socialiste, o ideologie pe care a adoptat-o cu ușurință, în parte din convingere (era un naționalist convins, care detesta ideologia comunistă) dar și din ambiție, căci era foarte conștient că asta îi putea favoriza cariera.

În martie 1931, a fost primit în organizația Căștile de oțel. La München, Mengele s-a concentrat asupra studiilor de antropologie și paleontologie și medicină. Aspectul terapeutic nu prea-l interesa, dar și-a descoperit o adevărată pasiune pentru eugenie, cercetarea cauzelor genetice ale imperfecțiunilor și diformităților umane, vizând perfecționarea a rasei superioare germane. A asistat în special la conferințele doctorului Ernest Rudin, care va participa curând, la cererea lui Hitler, la elaborarea legii vizând sterilizarea indivizilor atinși de un viciu ereditar. Josef considera că unele vieți nu trebuiau trăite. Mai mult, avea convingerea că era responsabilitatea medicilor să suprime asemenea existențe, pentru a proteja rasa superioară.

În ianuarie 1934, Mengele a devenit automat membru al S.A., când aceasta a asimilat Căștile de oțel. O boală de rinichi l-a slăbit și l-a constrâns în octombrie să părăsească organizația. Acum, era liber să-și consacre timpul în totalitate studiilor. În 1935, și-a susținut cu succes, în fața antropologului Theodor Mollison, teza intitulată „Examen morfologic al părții anterioare maxilarelor inferioare la patru grupe rasiale”, în care postula că rasele umane pot fi identificate prin studiul maxilarului. În 1936, a trecut examenul de stat de medicină și a început să o practice timp de 6 luni, la spitalul universitar din Leipzig.

Anul 1937 a marcat o turnură în cariera sa. Grație recomandărilor, a fost numit la 1 ianuarie într-un post de asistent la Institutul național-socialist de cercetare pentru puritatea rasei la Universitatea din Frankfurt. A lucrat sub ordinele prof. Otmar Freiherr von Verschuer, cercetător eugenist și ardent apărător al tezei superiorității rasei germane. Mengele a adoptat repede și fără reținere tezele rasiste și eugeniste. Și-a adulat, pur și simplu, profesorul, care i-a arătat o apreciere de care a fost lipsit în copilărie. Cu o voință de fier, Mengele a apărat tezele mentorului său. În mai același an, a cerut să intre în Partidul Național Socialist, devenind membrul cu numărul 5.574.974. Un an mai târziu, în mai, candidatura sa de intrare în S.S. a fost acceptată, cu numărul 317.885. Mengele a atins astfel o poziție importantă în sânul ierarhiei național-socialiste. În iulie 1938, și-a obținut doctoratul în medicină la Universitatea din Frankfurt, după care, în octombrie, a intrat în Wehrmacht, pentru a urma timp de 3 luni primul său antrenament de luptă, în cadrul unui regiment de infanterie ușoară de munte. S-a reîntors apoi la institut unde, ca asistent al lui von Verschuer, a studiat lucrările altor cercetători, manifestând un interes deosebit pentru studiul gemenilor.

În 1939, când a început războiul, plin de dorința de a lupta pentru patria sa, s-a înrolat voluntar pe front. Dar, din cauza afecțiunii renale, abia în iunie 1940 a fost acceptat în Waffen S.S., ca membru de rezervă al corpului medical. Între timp, în iulie 1939, s-a căsătorit cu Irene Schönbein. Trimis la început în Franța, va deveni locotenent în august 1940 apoi va fi transferat în Polonia ocupată, la serviciul genealogic al Biroului superior al rasei și al populației.

În iunie 1941, în timpul invaziei URSS-ului, a fost decorat cu Crucea de fier clasa a doua pentru curajul de care a dat dovadă pe frontul din Ucraina. În ianuarie 1942, pe când se afla la divizia SS Viking ca medic de batalion, Mengele a scos de sub tirul dușman doi soldați dintr-un tanc în flăcări. Rănit, a primit pentru acest act de bravura Crucea de fier clasa întâi, ca și alte două decorații. Rănile l-au făcut însă inapt pentru luptă. S-a reîntors în Germania. După convalescență, a fost promovat căpitan, iar la sfârșitul anului, numit la cartierul general al Biroului superior al rasei și al populației, la Berlin. Aici și-a regăsit mentorul, pe von Verschuer, care lucra la Kaiser Wilhelm Institut.

În 1943, căpitanul Mengele s-a oferit voluntar pentru a servi într-un lagăr de concentrare. A fost repartizat la Auschwitz-Birkenau, în Polonia, unde a ajuns pe 24 mai. Încă de la sosire, s-a distins între cei 23 de medici. Mai întâi, pentru că era singurul decorat pentru conduită pe front. Și-a etalat medaliile, făcând des referire la experiența sa de luptă. Dar, mai ales, a manifestat un zel  de a ucide ieșit din comun. În fața epidemiei de tifos care s-a declanșat în lagărul țiganilor, el a dat ordin ca, în câteva zile, bolnavii să fie trimiși la gazat. Acest lucru i-a atras repede o recompensă, la 30 mai fiind numit medic-șef al lagărului de țigani. Câteva luni mai târziu, a trimis la moarte în același mod 750 de femei din blocul 11, după ce i s-a semnalat ca acesta era contaminat cu păduchi. În anul următor, zelul lui l-a adus în postura de medic-șef la Auschwitz. 

Natura imprevizibilă a personalității lui a făcut să fie temut atât de personalul lagărului, cât și de deținuți. Cinismul, cruzimea și sadismul lui i-au atras porecla de „îngerul morții”. La sosirea convoaielor de deportați, Mengele era întotdeauna prezent pe rampa de acces la peron, unde controla personal procesul de selecție al noilor sosiți. Îmbrăcat într-o uniformă impecabilă, cu casca pusă dezinvolt pe-o parte, se deplasa cu eleganță în cizmele lui negre, bine ceruite, cu un surâs fin pe buze, fredonând o arie dintr-o operă. Părea cuprins de o plăcere evidentă că se afla acolo. Cu mâinile acoperite de mănuși albe în care ținea o baghetă, desemna pe fiecare deportat pe care îl dirija cu un singur cuvânt: dreapta sau stânga. De-o parte, cei valizi pentru muncă. De cealaltă, inapții - copii, bătrâni, femei gravide, care erau trimiși imediat la camera de gazare.

În cursul selecției, existau însă momente în care Mengele se arăta prietenos cu femeile și copiii, după care intra într-o criză și ucidea unul sau mai mulți deținuți. Într-o zi, după ce o mamă a zgâriat fața unui SS-ist care încerca s-o despartă de fiica ei, Mengele i-a ucis pe amândoi, înainte de a trimite tot convoiul la camera de gazare, inclusiv pe cei ce fuseseră selecționați pentru muncă.

Scăpat de la Auschwitz, domnul Jacubert povestește că a asistat, la 3 august 1944, la selecționarea unui convoi provenind din Drancy: în acea zi Mengele a ordonat să fie aruncați de vii în cuptoarele crematoriilor 300 de copii! Un alt deportat, Annani Silovich Pet’Ko, a fost martorul exterminării, sub supravegherea lui Mengele, a copiilor și nou-născuților aruncata de vii din zeci de camioane, direct în șanțuri pline cu benzină în flăcări. Conform parchetului din Frankfurt, Mengele ar fi autorizat folosirea la Auschwitz a gazului Zyklon B, pe care chiar el îl introducea în camerele de gazare. Mengele a făcut, de asemenea, o parte din selecțiile în interiorul lagărului. În cel al femeilor, a adăugat la procesul inuman al selecției pe cel de umilire, cerând deținuților care defilau goi prin fața lui, detalii privind viața lor sexuală. Între decembrie 1943 și ianuarie 1944, el a condamnat astfel 7.000 de deportați la camera de gazare. Dar principala lui ocupație era selecția în spital. Bolnavii aleși de el erau trimiși la camerele de gazare, uneori împușcați, uciși prin injecții cu fenol, petrol, Evipal, cloroform sau cu aer în cavitatea toracică. Mengele făcea el însuși injecțiile sau dădea ordin ajutoarelor sale S.S.

În iulie-august 1944, a supervizat lichidarea lagărului țiganilor, trimițând la moarte 3.000 de persoane, în timp ce alte 1.400 au fost declarate apte de muncă. Sărbătorile evreiești erau pentru el ocazia de a extermina o parte din copiii din lagăr: de un an nou evreiesc, Mengele a decis astfel moartea a 328 de copii din sectorul B II de la Birkenau; de Yom Kippur, a gazat toți copiii mai scunzi de 1,50 m, care nu puteau trece pe sub bara fixată la această cotă. Au fost cca 1.000! Între timp, Mengele a devenit tată: soția sa, Irene, l-a adus pe lume pe fiul lor Rolf, la 11 martie 1944.

La Auschwitz-Birkenau, Mengele și-a consacrat cea mai mare parte a timpului misiunii pe care i-a încredințat-o mentorului său: de a face cercetări genetice, de data aceasta pe subiecți vii. Munca sa a fost finanțată printr-o subvenție pe care von Verschuer a obținut-o de la Consiliul de cercetare german. Obiectivul era de a descoperi genele puternice și de a stabili metodele de suprimare a genelor slabe, în scopul de a crea o rasă germanică superioară.

Pentru el, selecțiile la rampa de sosire erau ocazia de a găsi noi subiecți pentru experimente medicale. Gărzile care-l asistau aveau ordin să parcurgă șirurile de deportați, pentru a găsi în special gemeni, pitici, persoane cu malformații sau anomalii fizice, în timp ce prin stații se făceau apeluri în acest sens. Acești cobai umani erau ținuți în barăci speciale, numite „zoo”. Mengele își concentra experiențele în special pe gemeni. Porecliți în lagăr „copiii lui Mengele”, aceștia dispuneau de un tratament special: puteau să-și păstreze părul și să poarte haine curate, dormeau în paturi adevărate, primeau rații suplimentare, iar Mengele interzicea orice rele tratamente. Nu din umanism, ci pentru a-și păstra specimenele într-o bună stare de sănătate pentru experiențele lui. După ce erau fotografiați și amprentați, acești gemeni erau supuși la diferite experiențe: copiii mici erau puși în cuști izolate și supuși unei mari varietăți de stimuli. Timp de 21 de luni cât a stat la Auschwitz, lui Mengele i-au servit drept cobai umani cca 1.500 de gemeni. Mai puțin de 200 au supraviețuit. Subiecții experiențelor lui erau aproape întotdeauna omorâți, pentru a fi disecați.

Medicul SS Mengele s-a folosit în experiențele sale chiar și de germani: preleva o probă de sânge de la un german, pe care o injecta altuia, cu o grupă sanguină diferită, notând reacțiile. Altora  le inocula agenți infecțioși, pentru a vedea în cât timp mureau din cauza bolii. A făcut experiențe pe măduva spinării și pe corzile vocale, a operat fără anestezie, tăind membre sau organe. Cel puțin într-o ocazie a încercat să creeze siamezi artificiali, suturând venele a doi gemeni. Când un geamăn murea, fratele sau ori sora erau condamnați la moarte sigură: Mengele ordona disecția imediată a copilului, pentru a face o „autopsie comparată”. Cât despre copiii neinteresanți, uneori îi conducea chiar el la camera de gazare, ceea ce numea „plimbarea spre șemineu”. Experiențele „îngerului morții” au inclus și raze X, cu care a sterilizat într-o zi un grup religios polonez, arzându-i profund. A efectuat pe deținuți și transplanturi de măduvă, castrare sau schimbare de sex, teste de rezistență la presiune, la frig sau la curent electric.

În primăvară, Mengele era interesat în mod particular de culoarea ochilor, urmărind dacă poate s-o modifice. Astfel, injecta în ochii cobailor săi produse chimice, provocându-le cel mai adesea orbirea. Majoritatea erau omorâți, iar ochii prelevați și puși pe un perete al biroului său. Mengele a disecat chiar și copii vii. Eșantioane de sânge, ca și o parte din organele prelevate, erau trimise lui von Verschuer, la Berlin, însoțite de un buletin de analiză. Din păcate, totalitatea atrocităților comise de Mengele rămâne necunoscută. Înregistrările trimise la Kaiser Wilhelm Institut au fost distruse de aviația aliată, împreună cu cele două camioane care le transporta.

Mengele a părăsit Auschwitz-Birkenau în noaptea de 17 spre 18 ianuarie 1945, când lagărul începuse să fie evacuat. S-a dus la lagărul de la Gross-Rosen, de unde a plecat înaintea eliberării lui de către ruși la, 11 februarie 1945. Apoi a mers la lagărul Mauthausen, după care s-a ascuns la unul din vechi lui colegi de la Frankfurt. În ianuarie, deghizat fiind în soldat al Wehrmachtului, a fost arestat în Saxa de americani, sub numele de doctor Ul Fritz Hollman (sau Ulman) și deținut într-un lagăr de prizonieri de război în apropiere de München. Deși SS-ist, Mengele nu avea grupa sanguină tatuată pe braț. Necunoscându-i adevărata identitate, americanii l-au eliberat. Mengele s-a refugiat atunci în regiunea sa natală, nu departe de Günzburg, unde a ținut legătura cu familia și prietenii, care îl informau despre evenimente. Începând din 30 octombrie 1945, a lucrat ca muncitor agricol la ferma lui George Fischer, în apropiere de Rosenheim. A rămas acolo 3 ani, fără să se neliniștească. În august 1948, s-a reîntors la Günzburg pentru unde s-a ocupat de dezvoltarea societății tatălui său. Familia Mengele a cumpărat jumătate din Fardo Farm KG, o firma argentiniană de mașini agricole.

În 1949, autoritățile aliate au început în sfârșit să-l caute pe medicul de la Auschwitz. Mengele a trebuit să părăsească deci Germania. În august 1949, sub numele de Helmut Gregor, cu un pașaport care i-a fost înmânat de Comitetul Internațional de Cruce Roșie, a trecut prin Italia și s-a îmbarcat la Genova pe un pachebot de cursă lungă, cu destinația Argentina. În America de Sud, s-a integrat foarte ușor într-o comunitate de foști naziști, creându-și rapid o rețea de prieteni adevărați, care l-a ajutat să se instaleze la Buenos Aires, unde a exercitat o vreme medicina. În 1954, a primit vizita tatălui său, Karl și a divorțat de Irene. Un an mai târziu, după căderea generalului Peron, a locuit pentru câteva luni în Paraguay. În 1956, Martha Maria Hill, văduva fratelui său Karl (decedat în 1949), l-a vizitat împreună cu fiul său, Rolf. După întoarcerea la Buenos Aires, Mengele și-a reluat numele fără nicio teamă. Timp de mai mulți ani, a dus o viață de familie confortabilă în Los Olivos, cartierul șic al capitalei Argentinei. S-a căsătorit cu Martha la Montevideo, în Uruguay, în 1958.

Simțind totuși amenințarea unei posibile extrădări, ca urmare a apariției numelui său pe lista criminalilor de război naziști căutați, s-a instalat în mai 1959 la Asunción, în Paraguay, unde a deschis un cabinet medical și a solicitat naționalitatea paraguayană. Aceasta i s-a acordat de către Curtea supremă de justiție din Asunción la 27 noiembrie 1959, grație unor garanții false, prezentate de doi martori, Werner Jung și Alejandro von Eckstein. Între timp, la 7 iunie 1959, Republica Federală a Germaniei a lansat un mandat de arestare pe numele lui. Guvernul paraguayan însă a refuzat cererea de extrădare!

Vânătorii de naziști nu au rămas în acest timp inactivi. În 1960, Mengele a aflat fără îndoială de capturarea lui Adolf Eichmann la Buenos Aires de către Mossad. Simțindu-se amenințat, în vară, a plecat în Brazilia. Sub numele fals de Peter Hochbichket, introdus de Wolfgang Gehrard, căruia i-a împrumutat mai târziu identitatea, a devenit administratorul firmei Nova Europa, proprietate a cuplului Stammer, în apropiere de Araraquara, la 300 km de Sao Paulo. În 1961, el a urmat cuplul pe noua proprietate, în regiunea Serra Negra la 150 km de Sao Paulo. Abia acolo a descoperit Stammer adevărata identitate a administratorului lor. Mengele i-a amenințat și le-a cumpărat tăcerea datorită intervenției avocatului Hans Seldmeier, care îi servea drept agent de legătură cu familia sa din Germania. Astfel, e posibil să fi aflat că, în 1964, universitățile din München și din Frankfurt i-au retras titlurile universitare.

În 1966, familia Stammer și Mengele s-au mutat încă o dată și s-au instalat pentru mai mulți ani în apropiere de Cairiras, lângă Sao Paolo. În 1975 însă, Stammer-ii au plecat, cedând și casa din Eldorado Pauliste celui pe care l-au protejat timp de 14 ani. Mengele și-a schimbat încă o dată numele, împrumutând identitatea lui Wolfgang Gehrard, care s-a întors în Austria.

Josef Mengele a murit înecat la Bertioga, o stațiune balneară de pe litoralul brazilian, la 7 februarie 1979, și a fost îngropat, sub numele de Wolfgang Gehrard, în mormântul nr. 321 din cimitirul din Embu, la 30 km de Sao Paulo. Abia în februarie 1985, ca urmare a retransmiterii de către televiziunile din lumea întreagă a procesului simbolic al medicului de la Auschwitz în auditoriumul de la Yad Vashem - muzeul de la Ierusalim dedicat memoriei victimelor evreiești ale nazismului - comunitatea internațională s-a interesat din nou de el. La 30 mai 1985, în cursul unei percheziții la domiciliul lui Hans Seldmeier, poliția vest-germană a găsit mai multe documente ce confirmau prezența lui Mengele în Brazilia și moartea sa în 1979. Într-o săptămână, prin intermediul familiei Bossert, poliția braziliană a localizat mormântul de la Embu. Expertizele medico-legale au atestat că era vorba de rămășițele lui Mengele. În 1992, testele ADN făcute cu acordul fiului său, Rolf, i-au certificat definitiv identitatea.

Sursa: http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/05/17/nazismul-si-francmasoneria-joseph-mengele-ingerul-mortii-mason-de-gradul-33/

Nazi Hunters - The Angel of Death (Josef Mengele - Îngerul morții)

Îngerul morții (RO) de frumoasaverde

Mengele's Twins (Gemenii lui Mengele)

Recent, istoricul argentinian Jorge Camarasa a publicat o carte în care dă o explicație incendiară misterului nașterilor anormale de gemeni din localitatea braziliană Cândido Godói: peregrinările doctorului nazist Mengele, denumit și „îngerului morții”, în America de Sud, după terminarea războiului. Se știe că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mengele era interesat de cercetările privind gemenii în timp ce lucra ca medic șef al lagărului de exterminare de la Birkenau, în Polonia. Potrivit lui Camarasa, e foarte probabil ca Mengele să-și fi continuat cercetările în cursul anilor ‘60, în timp ce se ascundea sub o falsă identitate în America de Sud. Totuși, cercetări întreprinse de către guvernul brazilian și date publicității arată că „gemenii naziști” din Cândido Godói sunt un mit. E doar o întâmplare că orașul de aproximativ 7.000 de locuitori, populat de descendenți ai imigranților germani, are o rată de naștere a gemenilor de 1.000 de ori mai mare decât cea normală...

Vă propun să ascultați toate opiniile și să decideți singuri spre ce variantă înclinați.

Gemenii lui Mengele (RO) de frumoasaverde

-->