Uluitoarele întâmplări de după scufundarea Titanicului + documentar (RO)

-->

ULUITOARELE ÎNTÂMPLĂRI 
DE DUPĂ SCUFUNDAREA TITANICULUI

Chiar din primele zile, naufragiul transatlanticului Titanic a fost împânzit de mituri şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, au apărut şi versiuni de-a dreptul fantastice. Iată câteva dintre ele:
În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar cartea necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea scufundarea unui uriaş transoceanic cu numele „Titan”. Imaginaţia bogată a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, începând cu numele şi echipamentele vasului şi terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei. După tragedie, Robertson a fost considerat un diavol, un geniu negru, un prevestitor de nenorociri. Romanul lui a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la republicarea cărţii. Dar în ziua în care măreţul Titanic îşi începea călătoria, nimeni nu putea nici măcar să se gândească la vreun roman-prorocire. Toţi cei care urmau să călătorească pentru prima oară cu vasul-minune se considerau aleşi iar rudele şi fotografii îi priveau cu invidie de pe mal. Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sorţii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe măsura ce înainta în lectură, pe marinar îl cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar aceştia deja erau cu un zâmbet larg pe buze. Era într-atât de speriat, încât atunci când vasul se afla în portul oraşului Southampton, el a abandonat cursa, şi astfel şi-a salvat viaţa. De asemenea, în ultima clipă, au refuzat să călătorească încă 55 de oameni. În această listă s-a numărat miliardarul John Morgan, proprietarul Titanicului, care s-a declarat subit bolnav. A refuzat călătoria şi un mare negustor, Wood, a cărui soţie a primit o avertizare anonimă: „Dacă nu vreţi să vă pierdeţi soţul, faceţi tot posibilul să-l răzgândiţi de la călătorie”. Restul celor care au refuzat și-au motivat decizia prin diferite presimţiri ciudate, dar puternice.

(Cunoscătorii limbii engleze pot citi sau descărca aici romanul lui Morgan Robertson, „Naufragiul lui Titan”, scris cu 15 ani înainte de scufundarea navei Titanic)

The Wreck of the Titan - Morgan Robertson

Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani de la tragedie) radistul linkor-ului american „Theodor Roosevelt” primeşte un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce îngheţată, care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda. Radistul Lloyd Dethmer a crezut că a înnebunit. Dar, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la ţărm. Cine ştie? Poate într-adevăr, cineva are probleme. Răspunsul a fost foarte scurt şi calm: La semnalul S.O.S. nu răspundeţi, continuaţi cursul stabilit. Abia în port, căpitanului şi întregului echipaj le-a fost explicat că, demult scufundatul Titanic nu avea cum să trimită vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a părut, ori cineva a făcut o glumă bună. Însă Dethmer a găsit ciudat faptul că explicaţiile au fost date de serviciile speciale şi nu de conducerea maritimă. Aşa că a început cercetările. Mai întâi din pură curiozitate. S-a adâncit atât de mult, încât a ajuns la spital, cu probleme psihice. Dar înainte de asta, a reuşit să dezgroape multe lucruri interesante. Dethmer a căutat în arhive rapoartele colegilor săi radişti despre acelaşi lucru pe care l-a observat şi el. Anii în care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A făcut un tabel şi a observat că fantomele radio apăreau odată la 6 ani. În 1978, Lloyd a aşteptat intenţionat semnalul și... a asigurat pe toată lumea că l-a primit. Ce s-a întâmplat în 1984 şi 1990 nu se ştie. Nu există informaţii nicăieri. Însă, în anul 1996, ziarul canadian Sun anunţa despre un alt semnal SOS, primit de vasul canadian „Quebec”.

Unii specialişti presupun că în câmpul întinderii timpului s-a format un semnal-fantomă şi că pe acesta îl primesc vasele de atâta vreme. Şi dacă toate acestea nu sunt minciuni şi falsuri, ar trebui să ne pregătim pentru SOS-ul din 2014. O altă categorie de savanţi sunt convinși că SOS-ul a „tăiat” timpul în două. Adică, semnalul a putut fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar din păcate, pe atunci, un radio nu era ceva chiar atât de ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895. Însă, cei mai înflăcăraţi cercetători susţin că şi atunci semnalele erau primite, numai că nu de aparatura radio, ci de oameni. Mai precis, de creierele lor. Anume aşa s-ar explica profeţia lui Morgan Robertson şi presimţirile celor 55 de persoane care au refuzat călătoria. Pare un episod de poveste, dar cum altfel s-ar explica semnalul primit de vasele „Carpatia” şi „Olimpic” la ora 23:17? Adică cu 23 de minute mai devreme decât ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23:40?

Dacă până acum toate descoperirile se reduceau la nişte semnale-fantome, „nepalpabile”, ceea ce a găsit Carl-Yorgen Huss, căpitanul vasului norvegian de pescuit, era destul de material. În ziua de 24 septembrie 1990, în nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au găsit o fată de 29 de ani, tremurând pe un aisberg. Numele ei era Winnie Cowts. Căpitanul Huss a anunțat oficialitățile de fata găsită. Ea povestea că s-a salvat printr-o minune din naufragiul Titanicului și că este foarte îngrijorată pentru soarta celorlalți călători. Pentru această femeie, timpul se oprise în tragica zi de 15 aprilie 1912, pe care o trăia emoțional atât de puternic, încât parcă nici n-ar fi existat acești 79 de ani! Pescarii nu puteau accepta așa ceva. Noțiunile lor despre timp erau bulversate cu atât mai mult, cu cât autoritățile norvegiene erau convinse că este complet sănătoasă psihic. O trădau doar hainele. Așa ceva purtau femeile „la modă” la începutul secolului. Winnie era complet uimită și nu trăda nici o urmă de prefacere. Cum era posibil așa ceva? În căutarea răspunsului, experții au luat legătura cu oficialitățile maritime britanice. Londra a confirmat că miss Winnie Cowts din Southampton a fost, într-adevăr, pe lista călătorilor și s-a aflat pe vapor. Lucrul cel mai straniu este că ea nu arăta nicidecum de 108 ani, ci chiar de 29! „E ceva supranatural”, au afirmat cei 27 de medici și alți specialiști care au examinat-o. „Se pare că Winnie Cowts s-a aflat într-un fel de zonă de conservare a timpului. N-a îmbătrânit deloc”.

După aproape un an, la 9 august 1991, vaporul de cercetări norvegian Larsson Nayper, la 365 km sud-vest de Islanda îl pescuieşte, după toate aparențele, chiar pe căpitanul E. John Smith! Nevătămat, dar cutremurat de cele întâmplate. Era îmbrăcat într-o uniformă excelentă, marca „White Star”. Salvatorii au procedat exact ca în cazul lui Winnie. L-au predat pe John Smith autorităților de la Oslo, care l-au supus la o serie de examinări şi teste psihice. Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sănătos. Atunci când specialiștii au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu cele ale „reîntorsului”, au avut o foarte mare surpriză. Se potriveau în cele mai mici detalii! Chiar dacă cei doi supraviețuitori se simt excelent, autoritățile (nu se știe care) exclud total luarea unui interviu până astăzi! Toate aceste măsuri se fac sub pretextul readaptării la societate, cei doi încă mai crezând că sunt în 1912.

Peste 3 ani, în 1994, aproape în aceeași zonă (la cca 300 de kilometri sud-vest de Islanda) a fost găsită o fetiță de 10 luni, aproape înghețată, dar sănătoasă. De unde a apărut acest bebeluș, care evident că nu poate să înoate la o așa distanță de mal? De ce este încă în viață? Copila plutea pe apă datorită unui colac de salvare aparținând… Titanicului. Cele întâmplate sunt greu de crezut, dar cercetătorii acestui caz au găsit în arhive mențiunea despre acest copil.

Majoritatea marinarilor care trec prin locurile unde a pierit Titanicul susțin că văd mereu un vas mare scufundându-se. Unii zic că este fantoma Titanicului, alții, mai luminați, că în momentul scufundării, uriașul transoceanic ar fi nimerit într-un „vortex” al timpului. Oricum, Pentagonul a clasificat deja acest subiect, ca și multe altele, Top Secret.


Indestructibilul Titanic (6 părți) (RO)



Comentarii

  1. Am găsit cartea în engleză la adresa http://www.gutenberg.org/ebooks/24880 unde are mai multe opţiuni;eu am deschis html , am copiat şi am făcut un document word. Cred că este înteresantă.Spor la citit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Lyrics, multumim mult pentru informatie. Am intrat pe site-ul respectiv si am descarcat cartea „The Wreck of the Titan”. Zilele astea o punem pe Scribd si o facem disponibilă cititorilor nostri cunoscatori de limba engleza.
    Echipa „Frumoasa verde”.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nam găsito va rog lăsați-mi un link de unde o pot citi !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea „The Wreck of the Titan” se află chiar pe pagină, mai sus, în corpul postării, iar sus, în dreapta ferestrei, ai butonul de download.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Valeriu Popa - Sfaturi pentru sănătate
    11.04.2012 - 0 Comments
    -->   VALERIU POPA– SFATURI PENTRU SĂNĂTATE Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o…
  • Secretul semințelor germinate
    18.10.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SECRETUL SEMINȚELOR GERMINATE Consumul de germeni (semințele încolțite ale plantelor comestibile) și-a demonstrat deja efectul…
  • FED - Banca Federală a SUA + documentare (RO)
    15.07.2012 - 0 Comments
    --> STATELE UNITE AU DECLASIFICAT O SCRISOARE  A LUI MUGUR ISĂRESCU CĂTRE BANCA FEDERALĂ O scrisoare adresată de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României,…
  • Un pic mai crud pentru dumneavoastră
    21.05.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); UN PIC MAI CRUD PENTRU DUMNEAVOASTRĂ Cel mai nou trend culinar din Statele Unite cucereşte Marea Britanie: preparatele să fie crude,…
  • Despre vaccinare cu dr. Alexis-Virgil Cochino + VIDEO (RO)
    19.07.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DESPRE VACCINARE  CU DOCTORUL ALEXIS-VIRGIL COCHINO În noiembrie 2014, ziarul „Adevărul” i-a luat un interviu lui Alexis-Virgil…
  • Medicamentele pentru colesterol sunt otravă + VIDEO
    26.05.2013 - 8 Comments
    --> MEDICAMENTELE PENTRU COLESTEROL SUNT OTRAVĂ Raymond Francis Biochimistul Raymond Francis este președintele Beyond Health…
  • De ce am devenit vegetarian? + VIDEO (RO)
    02.12.2014 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); DE CE AM DEVENIT VEGETARIAN? Pentru majoritatea oamenilor, vegetarianismul pare o fiţă, un trend prin care unii se diferenţiază…
  • Secretul apei de piramidă + eBooks
    04.02.2014 - 3 Comments
    --> SECRETUL APEI DE PIRAMIDĂ Mircea-Mugurel Șerban Scurtimea vieţii, opacitatea simţurilor, amorţeala indiferenţei şi ocupaţiile neprofitabile ne lasă să ştim foarte puţine…
  • Comoara ascunsă a Cavalerilor Templieri + documentar (RO)
    16.01.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMOARA ASCUNSĂ A CAVALERILOR TEMPLIERI „Soldații săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon”, mult mai cunoscuți sub numele de…
  • Marijuana legalizată: Canada se întoarce la înțelepciunea veacurilor trecute
    22.01.2024 - 0 Comments
    În 1997, în Cehoslovacia a fost găsită o frânghie de cânepă datând din 26.900 î.Hr., fiind cel mai vechi obiect cunoscut asociat cu marijuana.  De atunci, cânepa a jucat un rol important în…
  • Secretele unei vieți sănătoase
    14.09.2014 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SECRETELE UNEI VIEȚI SĂNĂTOASE Ai grijă de corpul tău. Este singurul loc în care ești obligat să trăiești. Jim Rohn, om de afaceri…
  • 25 de fapte despre Hitler + VIDEO
    27.04.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 25 de fapte despre Hitler 1.    Hitler nu a vizitat niciodată un lagăr de concentrare.2.    Prima…
  • Comercianții de boli fabricate
    17.09.2014 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMERCIANŢII DE BOLI FABRICATE Buy-ologia – Ştiinţa manipulării consumatorilor Cu 30 de ani în urmă, aflat în pragul pensionării,…
  • 35 de invenții antice pe care știința încă nu le poate explica + FOTO
    15.08.2023 - 0 Comments
    Credeți că calculatoarele sunt o invenție modernă? Dar camerele de sunet care pot amplifica ceea ce spune cineva de 100 de ori sau mai mult, sau calendarele care pot fi recalibrate de la un an la…
  • În căutarea secretului longevității + documentar (RO)
    13.10.2015 - 0 Comments
    ÎN CĂUTAREA SECRETULUI LONGEVITĂȚII Oamenii au fost întotdeauna fascinați de ideea tinereții fără bătrânețe. Miturile și legendele popoarelor sunt pline de istorisiri despre apa vie, fântâni…
  • Cum învață copiii români în țară și în străinătate + VIDEO
    01.07.2012 - 2 Comments
    -->   CUM ÎNVAȚĂ COPIII ROMÂNI ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE CUM ÎNVAȚĂ COPIII ROMÂNI ÎN ȚARĂ Materii care țin școlarii sub teroare Elevii pricep tot mai greu sau chiar deloc…
  • Dr. Călin Marginean - Calciul și produsele lactate (VIDEO)
    10.04.2012 - 0 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Puterea subconștientului tău + documentar (RO)
    19.10.2016 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PUTEREA SUBCONȘTIENTULUI TĂU Omule, tu faci minuni fără să știi și nu cunoști puterea formidabilă a gândirii tale. Să știi că tot ce…
  • Factorul sionist - eBook + documentar (RO)
    03.10.2016 - 1 Comments
    FACTORUL SIONIST  INFLUENȚA IUDAICĂ ASUPRA ISTORIEI SECOLULUI XX   Ivor Benson a fost, ca şi Douglas Reed, un jurnalist britanic participant la evenimentele care au…
  • Cum să trăiești 100 de ani + VIDEO
    31.03.2012 - 0 Comments
    --> CUM SĂ TRĂIEȘTI 100 DE ANI Să trăieşti mult, într-o stare de sănătate şi mulţumire, nu-i un lucru prea complicat. E suficient să aplici consecvent câteva reţete simple. Şi…
  • 12 Uses for Borax in the Home and Household
    13.03.2023 - 0 Comments
    What is BoraxBorax is a 100% natural odorless mineral, classified in the crystallographic class as monoclinic-prismatic, grayish, white, yellow, green or colorless. The mineral in crystal form was…
  • Adevărata măsură a inteligenței
    22.04.2012 - 0 Comments
    --> ADEVĂRATA MĂSURĂ A INTELIGENŢEI Este foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare, unii se târăsc în slujbe umile, în timp ce alţii fac salturi impresionante în…
  • Falun Gong - o luptă între bine și rău + VIDEO (RO) + documentare (RO)
    19.01.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FALUN GONG – O LUPTĂ ÎNTRE BINE ȘI RĂU Falun Gong (sau Falun Dafa) este o practică străveche a corpului, minții și spiritului, profund…
  • Acum și pentru totdeauna, nefumător + documentar (RO)
    11.04.2012 - 0 Comments
    --> ACUM ŞI PENTRU TOTDEAUNA, NEFUMĂTOR   Tutunul, ca oricare drog, alterează funcţionarea creierului, generând dependenţă fizică şi psihică cu puternice implicaţii emoţionale şi…
  • 10 lucruri pe care poate nu le știați despre centrul Pământului + VIDEO
    01.01.2023 - 0 Comments
    Centrul Pământului este, probabil, unul dintre cele mai misterioase locuri de pe planeta noastră, deoarece nu putem merge fizic acolo. Există o mulțime de informații despre nucleul Pământului și au…
  • Hreanul - mai tare decât descoperirea lui Fleming
    25.03.2012 - 0 Comments
    --> HREANUL – antibioticul natural Forţa lui vindecătoare e remarcabilă. Iuţeala rădăcinii îl face foarte eficient în tratarea bolilor reumatice şi a căilor respiratorii superioare.…
  • Cum arată unele alimente în habitatul lor natural
    07.05.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM ARATĂ UNELE DINTRE ALIMENTELE NOASTRE ÎN HABITATUL LOR NATURAL Cu toții știm cum arată plantele care fac mere, portocale, căpșuni…
  • Vaccinările multiple scad imunitatea organismului + VIDEO (RO)
    12.01.2015 - 7 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VACCINĂRILE MULTIPLE SCAD IMUNITATEA ORGANISMULUI Atunci când permitem Statului să impună decizii medicale în privinţa…
  • Mircea Badea despre curve + documentar (RO)
    09.12.2012 - 0 Comments
    --> MIRCEA BADEA DESPRE CURVE Acest text a fost scris în 2009.   Aleg să-l public din nou, ușor adăugit, pentru că e, poate, mai valabil ca atunci. „În opinia mea, curva nu…
  • Utilizări geniale ale bicarbonatului de sodiu
    10.10.2022 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Bicarbonatul de sodiu este cu ușurință unul dintre cele mai comune elemente de uz casnic în orice parte a lumii. Și, deși cei mai mulți…
  • 15 BMW-uri clasice care mai merită conduse și astăzi (și 5 care doar ard bani) + FOTO
    26.12.2021 - 0 Comments
    Autoturismele BMW și-au demonstrat continuu valoarea atât pe circuitele de curse și pe șoselele din întreaga lume, cât și la condusul obișnuit de zi cu zi. Deși marca BMW vine în mod tradițional în…
  • Hoitarii - ultimul articol al lui Fănuș Neagu + VIDEO
    23.06.2012 - 1 Comments
    --> ULTIMUL ARTICOL AL LUI FĂNUȘ NEAGU Fănuș Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în comuna Grădiștea de Sus, județul Brăila și a murit pe 24 mai 2011. A fost un povestitor,…
  • 46 de fapte, superstiții și tradiții de Anul Nou din întreaga lume
    21.12.2022 - 0 Comments
    Anul Nou marchează sfârșitul unui an vechi și începutul unui nou an.  Oamenii tind să sărbătorească această zi în funcție de modul în care le spune inima pentru a o face memorabilă. …
  • Mitul calciului din lactate și cele mai bune surse de calciu
    29.10.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MITUL CALCIULUI DIN LACTATE  ȘI CELE MAI BUNE SURSE DE CALCIU Dacă vreţi să aflaţi ceva dintr-un anumit domeniu, trebuie să…
  • Cel mai bine se vinde hrana otrăvită + documentar (RO)
    03.12.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CEL MAI BINE SE VINDE HRANA OTRĂVITĂ Glutamatul de monosodiu, aditivul alimentar care ne omoară lent Care este secretul pentru care…
  • Minimundus - Lumea în miniatură
    14.11.2013 - 0 Comments
    --> MINIMUNDUS – LUMEA ÎN MINIATURĂ – În Austria, la Klagenfurt, există un parc tematic de o rară frumusețe, în care poți face…
  • 10 alimente care vă pot crește imunitatea în mod natural
    15.10.2020 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Peste 23 de milioane de oameni se îmbolnăvesc în fiecare an doar prin consumul de alimente contaminate, potrivit OMS. Și, conform unui alt…
  • Vitaminele și sănătatea celulară + VIDEO (RO)
    22.02.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VITAMINELE ȘI SĂNĂTATEA CELULARĂ Dr. Matthias Rath Ne putem lua…
  • Islamul pe înțelesul tuturor + documentar (RO)
    13.03.2017 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ISLAMUL PE ÎNȚELESUL TUTUROR Islamul sau mahomedanismul este religia arabilor și singura religie apărută după Hristos. Întemeietorul…
  • 21 DE FAPTE CIUDATE ȘI MINUNATE DESPRE AROMĂ ȘI MIROS
    11.05.2023 - 0 Comments
    Mulți dintre noi ne luăm simțul olfactiv ca pe un lucru de la sine înțeles, fără să ne gândim o clipă la modul în care este produs mirosul. De la mirosul dulce-amărui al primei cești de cafea până la…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *