Bazele medicinii moderne au fost puse prin fraudă

-->

BAZELE MEDICINII MODERNE AU FOST PUSE PRIN FRAUDĂ

Sănătatea este direct legată de alimentație. Acest fapt era cunoscut în antichitate. Pitagora (582-507 î.e.n.) spunea la vremea aceea: „Nu zeii sunt vinovați de suferințele oamenilor. Bolile și durerile corpului sunt urmarea exceselor noastre”. Iar călugărița Hildegard von Bingen scria acum 1000 de ani: „Hrana te poate îmbolnăvi sau face bine”.

În urma cercetărilor asupra sângelui, microbiologul german prof. Günther Enderlein (1872-1968) a făcut descoperiri uimitoare. El a creat o bază nouă medicinii științifice. Niciuna dintre concluziile lui n-a putut fi negată în cei peste 90 de ani care s-au scurs de când a fost emisă, ci mai degrabă confirmată de numeroși alți cercetători din întreaga lume. Acest lucru vorbește de la sine despre adevărurile descoperite de Enderlein. După 60 de ani de cercetări, el a prezentat dovada clară privind cauza bolilor cronice – inclusiv cancerul – precum și modul în care acestea pot fi tratate cu succes. Dar înainte de a ne ocupa de cercetările și teoriile lui Enderlein, trebuie să ne întoarcem cu ceva timp în urmă, pentru a înțelege mai bine lucrurile:

În întreaga istorie a medicinii nu a existat o dispută științifică mai mare și mai pasionată decât aceea dintre Louis Pasteur și Antoine Béchamp. Profesorul Béchamp (1816-1908), chimist, biolog și farmacist reputat al vremii, afirma că toate celulele din plante, animale și om conțin niște micro-enzime, care după moartea organismului nu mor, ci acționează ca un ferment, iar din ele pot lua naștere alte microorganisme. Aceste „microzime”, cum le-a numit Béchamp, sunt prezente în toate ființele. Ele sunt indestructibile, veșnice și puntea dintre materia vie și cea moartă. În anumite efecte patogene, aceste microzime se pot transforma în bacterii, care elimină substanțe putrezitoare și fermentatoare. Prin urmare, toate bolile corpului își au originea în interiorul lui. Totodată, Béchamp a enunțat pentru prima dată teoria pleomorfismului – capacitatea microzimelor de a se transforma din organisme pașnice, în microbi, bacterii, mucegaiuri și ciuperci dăunătoare vieții.
Din această descoperire foarte importantă s-ar fi putut naște adevărata bază a unei medicini folositoare, dacă nu s-ar fi amestecat un alt cercetător: microbiologul Louis Pasteur (1822-1895). Om cu legături politice dubioase, Pasteur l-a contrazis pe Béchamp, susținând că microbii nu se pot transforma și că pentru fiecare boală ar exista un microb specific, care o produce. El a negat faptul că bacteriile și ciupercile iau naștere în sânge din acele microzime originare și a afirmat că sângele în stare de sănătate e complet steril. După opinia lui Pasteur, bolile s-ar naște din bacteriile care atacă corpul din afară, și care la rândul lor provin din alte bacterii, care există libere, în natură. A urmat un al treilea savant care s-a amestecat în dispută, fiziologul Claude Bernard (1813-1878) și acesta a corectat: „Nu domnii mei, microbul nu este nimic. Calitatea sângelui este totul!”.
Pasteur avea o retorică foarte bună și, în scurt timp, cu sprijinul consistent al marilor ziare, care în cea mai mare parte aparțineau magnaților industriei chimice și farmaceutice ale vremii, a reușit să convingă savanții și opinia publică de valabilitatea teoriei lui, câștigând această dispută fără aducă nici cea mai mică dovadă în sprijinul teoriei lui. Pasteur a folosit chiar pasaje întregi din lucrările lui Béchamp, pe care le-a introdus în comunicările lui fără a menționa sursa, și la vremea respectivă a fost acuzat chiar de înșelătorie. Dar, deși cu puțin timp înainte de a muri i-a dat dreptate lui Béchamp, a fost prea târziu pentru a mai repara răul făcut. Dogmele lui erau deja instalate în știința medicală oficială.
Teoria simplistă și eronată a lui Pasteur s-a răspândit rapid în lumea științifică, în dauna miliardelor de oameni care s-au îmbolnăvit de atunci și până în zilele noastre. Și această teorie greșită constituie și în ziua de azi baza medicinii moderne, care combate microbii din afară, cu substanțe chimice toxice și vaccinuri. După analiza însemnărilor lui Pasteur făcută de un cercetător american, însemnări păstrate în secret mai mult de 70 de ani de la moartea lui, reiese clar că acesta a comis o fraudă științifică intenționat. Aceasta fraudă a făcut ca medicina s-o ia pe un drum greșit, făcând victime în lumea întreagă, spre folosul celor care fabrică și vând medicamente chimice și aparatură medicală.

Günther Enderlein a fost microbiolog, zoolog, entomolog și ulterior producător de produse farmaceutice. A obținut titlul de doctor în zoologie în 1898 și pe cel de profesor în 1924. În anii tinereții, a îndeplinit funcția de custode principal al Muzeului de științe naturale din Berlin. În timpul acela, s-a adâncit în lectura studiilor lui Béchamp, iar în anul 1916 a făcut marea descoperire: a putut izola două microorganisme aflate în sânge, pe care le-a plasat într-un mediu de cultură hrănitor. Aceste microorganisme făceau parte dintr-un mucegai vegetal care trăiește în simbioză atât cu omul, cât și cu animalele. Microorganismele apar în forme diferite și ajută, printre altele, la coagularea sângelui, prin crearea de trombocite - o funcție vitală pentru organism.

Prin cercetările sale, Enderlein a putut dovedi șirul de transformări ale microbilor dintr-un microorganism pașnic, simbiotic, într-o sumedenie de microorganisme diferite, cu însușiri patogene. El a confirmat astfel descoperirile lui Béchamp și a oferit dovezile privind existența fenomenului de pleomorfism. Tot Enderlein a dovedit și că sângele nu este niciodată steril, așa cum afirmase Pasteur, și că în el se află tot felul de microorganisme în stadii diferite de dezvoltare. Chiar și afirmația că celula umană ar fi cea mai mică unitate vie din corp, așa cum încă se crede astăzi, este dovedit greșită. Cea mai mică entitate vie din corp este coloidul viu, și nu celula. Acesta este atât de mic, încât abia se poate observa la un microscop optic. Această entitate numită simbiot a fost identificată și în spermă și în ovul, fiind transmisă urmașilor prin placentă.

În cazul unei alimentații greșite, cu multe proteine și mult zahăr, aceste microorganisme se transformă până la stadii patogene, care îmbolnăvesc organismul: simbiotul pașnic se transformă în viruși, bacterii și mucegaiuri. Simbioții inițial folositori pot deveni așadar paraziți periculoși, ca urmare a unei alimentații improprii organismului nostru.

O ciupercă, Aspergillus niger, parcurge toate stadiile de transformare, până când ajunge la cel care provoacă bolile de plămâni. În faza finală, ea are aspectul bacilului de TBC, descoperit de Koch. O altă ciupercă, Mucor racemosus fresen, este cel mai periculos dușman al omului și al animalelor. Într-o formă primitivă, ea trăiește în simbioză cu corpul-gazdă și participă la metabolismul acestuia. Dar atunci când e stimulată de diverși factori - alimentație greșită, mediu toxic, stare psihică proastă - poate evolua de la forma coloidală primitivă până la stadii ce pot produce o varietate de boli. Aceste noi forme se comportă ca niște paraziți și devin agresive pentru țesuturile corpului-gazdă.

Prin urmare, atunci când ne alimentăm greșit o perioadă lungă de timp, începe ciclul de transformare a simbioților pașnici în microbi și viruși, iar agresivitatea acestora devine din ce în ce mai dăunătoare. Când sângele, care în mod normal este alcalin (mediu în care nu se pot dezvolta microbii) devine acid, înmulțirea acestor paraziți nu mai poate fi ținută sub control de către sistemul imunitar și ei pot parcurge cu ușurință toate stadiile de dezvoltare, până la forma de agenți cancerigeni.

Dieta greșită constă în principal din hrănirea excesivă cu zahăr și proteine animale, alimente care hrănesc foarte bine acești paraziți și care-i fac să se înmulțească și să ia forme din ce în ce mai agresive. După părerea lui Enderlein, hrana vegetală este baza unei sănătăți înfloritoare. Să nu uităm că simbiotul pașnic este de origine vegetală! De aceea, hrana vegetală este de preferat celei animale. S-a dovedit chiar că proteinele vegetale sunt cele folosite cu predilecție de corp pentru creșterea masei musculare.

Într-o studiu medical amplu pe sportivi, s-a demonstrat că printr-o alimentație strict vegetariană se poate obține o condiție fizică mult mai bună decât prin hrănirea cu multe proteine animale. Pentru a demonstra acest lucru, cercetătoarea rusă Galina Sergheevna Schatalova (1916-2011) a condus mai multe expediţii-maraton prin deşerturile şi munţii Uniunii Sovietice, pe distanţe de sute de kilometri, în condiţii în care a asigurat zilnic participanților un necesar minim de hrană de origine vegetală. În anul 1983, la primul maraton făcut pe o distanţă de 50 km, li s-a dat participanţilor aflaţi sub conducerea doamnei Schatalova o hrană cu un conţinut de numai 800-1.200 calorii pe zi. Hrana consta în fructe, legume, salate şi diferite plante verzi, lipii de secară, fasole fiartă, nuci şi miere şi, deşi temperaturile în deşert erau foarte ridicate în timpul zilei, sportivii beau numai 1 litru de apă. Grupul condus de doamna Schatalova s-a aflat sub controlul unei comisii medicale, iar datele înregistrate au fost comparate permanent cu cele ale unui grup de control, format din maratoniști care se hrăneau „normal”, primind o raţie zilnică de hrană cu un conţinut de 6.000 calorii, conformă cu efortul depus. Membrii comisiei medicale şi-au exprimat încă din seara de dinaintea startului temerile referitoare la pericolele care îi aşteaptă pe membrii grupului Schatalova dacă nu li se va da carne, brânză şi sare, încercând s-o facă să renunţe la plan. Dar la final, ca urmare a datelor consemnate, comisia au fost nevoită să-şi revizuiască părerile. Membrii grupului de control au terminat expediţia epuizaţi, pierzând în greutate, în ciuda hranei consistente pe care o primiseră, în timp ce membrii grupului Schatalova erau vioi și bine dispuşi şi nu pierduseră nici un kilogram în greutate. 

Numeroși oameni de știință au dovedit că respirația celulelor este mult activată de hrănirea vegetariană. În medie, consumul zilnic de proteine în Elveția și Germania este de 140 grame/zi. Însă doza maximă procesabilă de proteine este de 60 de grame/zi, ceea ce face ca 80 de grame de proteine să nu poată fi asimilate, trebuind să fie arse, transformate sau depuse undeva în corp.

Aminoacizi și proteinele moleculare mici au o sarcină negativă și tind să se lege de minerale cu sarcină pozitivă. Prin aceasta, iau naștere complexe de proteine-minerale ce nu mai pot fi dizolvate în nimic, fiind depuse în interstițiu și țesut. Aceste depuneri reduc puterea de reacție a țesutului, duc la înfundarea interstițiului și la schimbarea lichidului interstițial. Din această cauză, schimbul de substanțe este scăzut și ca urmare, crește cantitatea de toxine. Acest lucru duce la reducerea respirației celulare și în final la moarte lor. Este un paradox că se încearcă vindecarea bolilor cu medicamente care distrug sistemul imunitar al corpului, căci prin folosirea lor, dușmanii microbieni ai organismului se pot înmulți și mai mult. Dacă omul continuă să ignore legile naturii, nu-l poate aștepta decât distrugerea totală a sănătății. În lumina descoperirilor lui Enderlein, și vaccinarea ar trebui văzută într-o cu totul altă lumină. Vaccinul nu numai că nu realizează nicio protecție, dar chiar distruge sănătatea și slăbește sistemul imunitar.

În anul 1860 exista un caz de cancer la 2.500 de oameni. În 1953, cancerul se întâlnea la una din 6 persoane, iar în ziua de azi situația s-a înrăutățit și mai mult. Deja oamenii s-au obișnuit cu ideea că până și copiii pot face cancer sau leucemie. Au apus de mult timpurile în care prof. dr. August Bier (1861-1949) le spunea studenților la medicină: „Domnii mei, vreau să vă fac să recunoașteți că până și cea mai reușită intervenție chirurgicală nu e decât o dovadă în plus că noi nu am fost în stare să vindecăm boala respectivă”.

Medicina modernă face astăzi o grămadă de analize la sânge, din care practic nu se poate spune mare lucru privind starea reală de sănătate a pacientului. Există oameni bolnavi cu analize bune și oameni sănătoși cu analize proaste. Acest lucru arată clar greșelile medicinii moderne. Modul de analizare este greșit, căci sângele trebuie să fie viu când este analizat. Cu un microscop cu cameră obscură, orice medic ar putea vedea calitatea sângelui într-o picătură luată din deget, atâta vreme cât sângele este încă viu. 

Sursa: http://sanatate.findtalk.biz/t126-frauda-lui-pasteur-a-pus-bazele-medicinei-moderne
-->

Comentarii

  1. Un documentar clar si f.convingator.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Articolul acesta spune multe lucruri corecte dar trage concluzii greșite. Simbionții care i-au naștere în organism din microzime, la comanda creierului, NU SUNT PATOGENI. Creierul comandă formarea lor prin pleomorfism, din microzime, în funcție de necesitățile de reparare a ceea ce a fost degenerat și trebuie să fie regenerat. Interpretarea rolului virusurilor, bacteriilor, fungilor, etc. trebuie făcută corect, în sensul dovedit de realitate. Simbionții generați de creier, din microzime, sunt uneltele prin care organismul se regenerează. Fiindcă în procesul de regenerare cu ajutorul simbionților, apar simptome neplăcute, se trage, eronat, concluzia, că simbionții generează boala care poate duce la moarte.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Dr. Călin Mărginean - Excesul ponderal și curele de slăbire (VIDEO)
    10.04.2012 - 0 Comments
    --> EXCESUL PONDERAL NE SCURTEAZĂ VIAȚA În general, oamenii își motivează recurgerea la o dietă sau mersul la sală prin…
  • Boala vacii nebune - epidemia care n-a existat niciodată
    16.02.2014 - 0 Comments
    --> BOALA VACII NEBUNE   - EPIDEMIA CARE N-A EXISTAT NICIODATĂ - Presupunerea conform căreia encefalopatia spongioasă bovină (BSE) este contagioasă, provocată de un agent…
  • Rețete culinare - Roșii umplute cu ciuperci
    09.04.2012 - 0 Comments
    --> ROȘII UMPLUTE CU CIUPERCI Ingrediente - 6 roșii mijlocii - 250 g ciuperci champignon - 100 g smântână - 1 gălbenuș - 1 felie de pâine sau pesmet muiat în lapte - ulei…
  • Argila Algo - sănătate din pământ + VIDEO
    23.03.2012 - 1 Comments
    --> ARGILA ALGO – SĂNĂTATE DIN PĂMÂNT – Interviu cu ing. chimist MIRCEA BOCAN Despre argila terapeutică ALGO am scris de mai multe ori în paginile revistei  „Formula As”. Tot…
  • Intoleranța la lapte
    25.04.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); INTOLERANŢA LA LAPTE  – CE SPUN VECHILE SISTEME MEDICALE – Dr. Gabriele Feyerer, Austria Articol apărut în Raum & Zeit, nr.…
  • Vindecarea cancerului cu bicarbonat de sodiu + VIDEO (RO)
    13.04.2012 - 4 Comments
    --> VINDECAREA CANCERULUI CU BICARBONAT DE SODIU Întotdeauna mi-a plăcut o soluţie simplă la o problemă aparent complicată. Nu dărâmi casa pentru a repara o ţeavă spartă. E clar că…
  • Este viteza de internet de 100 Mbps suficientă pentru streamingul modern?
    15.08.2023 - 0 Comments
    În ultimii ani, modul în care ne uităm la televizor a cunoscut o schimbare majoră. S-au dus zilele în care tot ce aveam erau canalele de difuzare și programele difuzate pe calea aerului. În cele din…
  • O singură injecție ar putea înlocui sterilizarea pisicilor femele
    06.08.2023 - 0 Comments
    Pe tărâmul înduioșător al tovărășiei animalelor de companie, iubitele noastre feline sunt în centrul atenției, fermecându-ne cu poznele lor jucăușe și cu toarcetele lor atrăgătoare. În calitate de…
  • Traian Băsescu - biografie
    09.05.2012 - 0 Comments
    --> ADEVĂRATUL TRAIAN BĂSESCU - biografia unui președinte - 1. NAVIGATORUL ȘI TURNĂTORUL TRAIAN BĂSESCU a fost racolat de Securitate în 1973, pe când era elev al Institutului de…
  • Efectele tratamentului termic asupra alimentelor
    04.09.2014 - 12 Comments
    --> EFECTELE TRATAMENTULUI TERMIC ASUPRA ALIMENTELOR Dacă vegetarianismul devine un curent tot mai cunoscut și apreciat, iar numărul vegetarienilor crește constant și în mod apreciabil…
  • Mumia veche de 3.000 de ani a unui faimos faraon egiptean a fost dezvelită digital + FOTO
    06.01.2022 - 0 Comments
    Mumia faraonului egiptean antic Amenhotep I a fost atât de rafinat învelită - decorată cu ghirlande de flori și îngropată cu o mască facială realistă - încât oamenii de știință au ezitat să deschidă…
  • O pisică dispărută se întoarce cu un bilet la gât, iar povestea ia o întorsătură neașteptată
    20.07.2023 - 0 Comments
    Cu ceva timp în urmă, o poveste interesantă s-a petrecut în Thailanda. O pisică și-a părăsit stăpânul timp de 3 zile și toată lumea a crezut că a dispărut. Pisica s-a întors, iar proprietarul a fost…
  • Aditivii alimentari
    04.04.2012 - 1 Comments
    --> ADITIVII ALIMENTARI Ce este aditivul alimentar? Orice substanță care nu reprezintă un aliment în sine, nu este un ingredient al…
  • Viața pe rețetă
    27.04.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VIAŢA PE REŢETĂ „Să nu aveţi încredere în medici! Prin incompetenţa lor, vă pot face mult rău”. Acest avertisment şocant nu-mi aparţine…
  • Romanian Christmas Traditions and Customs
    17.12.2022 - 0 Comments
    What they say it's good to do on Christmas Eve to have a fruitful next yearThe Christmas holiday is fast approaching and Romanians are making efforts to finish preparations for the Christmas…
  • Invenții în pregătire (slideshow)
    27.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Invenții aproape inventate... (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
  • 24 de asemănări surprinzătoare între monumentele antice din întreaga lume
    03.05.2024 - 0 Comments
    Monumentele antice sunt mărturii ale ingeniozității, măiestriei și devotamentului spiritual al civilizațiilor din trecutul îndepărtat. Deși separate de distanțe mari și de culturi distincte, aceste…
  • 9/11 Loose Change (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> LOOSE CHANGE - 2nd edition (RO) …
  • Războiul împotriva copilului nostru
    12.11.2015 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA COPILULUI NOSTRU Războaie sunt de când e lumea. Nu ştim să fi existat epocă istorică în care unii oameni să nu se fi…
  • Teoria masonică a evoluției speciilor + documentar (RO)
    21.09.2016 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TEORIA MASONICĂ A EVOLUȚIEI SPECIILOR LEGĂTURA DINTRE DARWIN, MARX, NIETZSCHE ȘI HITLER În ceea ce mă privește, sunt convins că teoria…
  • Argintul - un leac prețios
    26.03.2012 - 0 Comments
    --> ARGINTUL -UN LEAC PREȚIOS Ştiaţi că… - Pentru a ameliora setea când nu aveți ce bea, puteţi ţine în gură un obiect de argint. - Organismul unui om de 70 kg conţine cca 0,07 mg…
  • Rețete culinare - Tocaniță de ciuperci
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> TOCĂNIȚĂ DE CIUPERCI Ingrediente 500 gr ciuperci 2 gogoșari 2 roșii 1 ceapă 2-3 căței de usturoi 1 legătură de mărar sare, piper și numai o lingură de ulei Mod de…
  • Cutremurul din Japonia a fost provocat + documentar (RO)
    19.10.2012 - 2 Comments
    --> CUTREMURUL DIN JAPONIA A FOST PROVOCAT Datele obținute de la magnetometrul HAARP al Forțelor Aeriene și Marinei Statelor Unite arată că cutremurul de 9 grade din Japonia, din…
  • Înțelegerea bolii Alzheimer și a demenței
    25.06.2024 - 0 Comments
    Boala Alzheimer și demența sunt probleme semnificative de sănătate la nivel mondial, afectând milioane de persoane și reprezentând provocări profunde pentru familii, îngrijitori și sistemele de…
  • Este istoria omenirii scrisă de civilizații extraterestre? + documentare (RO)
    27.12.2013 - 3 Comments
    --> ESTE ISTORIA OMENIRII SCRISĂ DE CIVILIZAŢII EXTRATERESTRE? Dovezi că extratereştrii există În ultimele decenii am fost obişnuiţi cu romane şi filme ştiinţifico-fantastice în…
  • Rețete culinare - Alivenci
    07.04.2012 - 0 Comments
    ALIVENCI   750 gr. brânză de vaci 6 linguri smântână proaspătă + 150 gr. pentru garnitură 6 ouă 2 linguri pline făină de grâu 2 linguri pline mălai Cuptorul încălzit la mediu…
  • Fanatismul religios și nevoia de „sânge” + VIDEO
    21.11.2012 - 8 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); FANATISMUL RELIGIOS ȘI NEVOIA DE „SÂNGE” Surprinzător de real, secolul…
  • O lume fără România (VIDEO + slideshow)
    01.06.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM AR ARĂTA LUMEA FĂRĂ ROMÂNIA?  CEI MAI CUNOSCUŢI CERCETĂTORI ŞI INGINERI ROMÂNI Pe parcursul îndelungatei sale istorii,…
  • 40+ modele de telefoane amuzante care aveau nevoie de mai mult timp pe planșa de desen + FOTO
    18.02.2023 - 0 Comments
    Telefoanele mobile au fost una dintre cele mai utile invenții din epoca modernă. Acestea au permis oamenilor să aducă cu ei, oriunde s-ar fi dus, tehnologia care schimbă jocul. A adus o revoluție…
  • Pisica ta este o adevărată psihopată (și cum să gestionezi asta)
    03.01.2022 - 0 Comments
    Pisicuța ta este o pufoșenie adorabilă și caldă, ce toarce, care aproape sigur te-ar mânca dacă ai cădea pe scări.Nu folosim prea des expresia „indiferență depravată”, dar când o facem, cel mai…
  • Compasiunea față de animale + VIDEO (RO) + documentar (RO)
    09.02.2015 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); COMPASIUNEA FAȚĂ DE ANIMALE Atâta timp cât oamenii masacrează animalele, se vor omorî și între ei. Cel care seamănă semințele crimei…
  • Enigma vieții și a morții - eBook
    27.05.2012 - 2 Comments
    ENIGMA VIEȚII ȘI A MORŢII Dr. Aurel Popescu-Bălceşti «Dragi cititori, de când eram student în medicină şi apoi în practica mea de medic chirurg de peste 30 de ani, am fost mereu impresionat când…
  • București - numele cartierelor
    20.05.2012 - 2 Comments
    --> ORIGINEA NUMELOR DE CARTIERE BUCUREȘTENE Toată lumea știe de unde vine numele București. Legenda lui Bucur, care a îmbrăcat mai multe identități - de la cioban, fiu de voievod,…
  • Dedicaţia echipei „Frumoasa verde” pentru prietenii săi + VIDEO
    05.10.2012 - 3 Comments
    v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} Normal 0 false false …
  • TOP 10 ORAȘE PE CARE SĂ LE VIZITEZI ÎN 2018
    06.05.2018 - 0 Comments
    1. Sevilia, Spania În ultimii 10 ani, Sevilia s-a transformat în totalitate. Cândva o metropolă congestionată de trafic, odihnindu-se pe laurii săi istorici, Sevilia a înflorit într-un oraș al…
  • Munții Bucegi: Întâmplări ciudate, conspirații și legende populare
    17.01.2024 - 0 Comments
    Munții Bucegi sunt o atracție naturală minunată din România. Vârful, Omu, se ridică la 2505 metri deasupra văii imaculate a Prahovei. Din 1935, valea a fost considerată parc național și este inclusă…
  • Rasismul evoluționist + documentar (RO)
    30.01.2013 - 2 Comments
    --> RASISMUL EVOLUȚIONIST Cei care susţin evoluţionismul refuză, de obicei, orice confruntare deplină cu faptele. Acceptă doar ceea ce le convine şi se feresc de restul. Astfel, faptul…
  • Cruciferele - legumele anticancerigene
    22.03.2012 - 0 Comments
    --> CRUCIFERELE – legumele anticancerigene Cruciferele sunt foarte bogate în vitamine şi prezintă o matrice organică foarte bună pentru corpul nostru. Din această familie fac parte:…
  • 27 de răspunsuri foarte bune pentru atunci când nu ești de fapt OK
    17.11.2023 - 0 Comments
    Cum mă simt?!Este o întrebare pe care probabil că o puneți și la care răspundeți de mai multe ori pe zi: "Ce mai faci?"Mulți dintre noi, influențați de normele sociale care încurajează menținerea…
  • Omul nu a fost niciodată primitiv + documentar (RO)
    11.07.2016 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); OMUL NU A FOST NICIODATĂ PRIMITIV Un om care judecă nu va reuși niciodată să accepte ideea că arhitectura antică, de o perfecțiune ce…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *