Curcubeul este un fenomen optic care apare atunci când lumina Soareluisuferăfenomenele de refracţie, reflexie şi difuzie la întâlnirea cu picăturile de apă
din atmosferă;
are aspectul unui imens arc multicolor desfăşurat pe cer. La contactul cu un
strop mărunt de apă, lumina albă este descompusă în frecvenţe individuale corespunzătoare
culorilor din spectrul vizibil, prin refracţie, la fel ca la intrarea într-o
prismă optică. O parte din lumina din interiorul picăturii de apă este reflectată
la contactul cu marginea opusă a stropului de apă, iar o alta se descompune
încă o dată la momentul ieşirii din picătura de apă, amplificând separaţia culorilor, aşa cum se vede în imagine. Separarea în frecvenţele individuale combinată cu existenţa unui număr
mare de picături de apă expuse luminii solare creează un curcubeu de
formă circulară. Ordinea culorilor dintr-un curcubeu
este de la lungimi de undă mici în arcul exterior la cele mari în arcul
interior. Succesiunea culorilor de la exterior spre interior este următoarea:
roşu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo, violet (ROGVAIV). Toate
curcubeielesunt rotunde, numai că suprafaţa terestră este un obstacol în calea completării cercului. Totuşi, dacă observatorul se află la mare
altitudine, de exemplu într-un avion, curcubeielecirculare pot fi văzute
atunci când unghiul format de Soare, picăturile de apă şi avion
este între 40o şi 42o. În acest caz, curcubeul este
orizontal, adică paralel cu solul, neputând fi blocat de suprafaţa Pământului. Este o privelişte unică, spun aviatorii!
Coroanele sunt inele
luminoase în jurul soarelui sau al lunii. Sunt colorate cu culorile spectrului,
cu roşu pe exterior şi violet pe interior. Uneori, sunt asociate cu un sistem frontal,
cald sau rece. Fronturile sunt schimbări de temperatură a maselor de aer şi de
aceea sunt agenţi de schimbare a vremii. În latitudinile medii şi mari,
fronturile sunt zonele unde atmosfera este cea mai activă. Coroanele sunt
formate prin difracţia şi refracţia luminii. Coroanele sunt de asemenea formate
prin trecerea luminii prin straturi subţiri de picături de apă, care sunt
produse de norii stratus sau cumulus. Singurul moment în care poate exista o
deformare a coroanei este atunci când picăturile de apă nu sunt de aceeaşi
dimensiune. Atunci culorile vor apărea șterse şi îşi vor pierde intensitatea.
Coroanele se formează la altitudini medii sau mari şi pot fi văzute în orice
moment al zilei.
Iridiscenţa este un alt fenomen optic
plăcut vederii. Acesta are loc atunci când grupuri de nori de înălţime medie
(cumulus) sunt coloraţi în culori ale spectrului. Iridiscenţele pot fi produse
fie de soare, fie de lună. Totuşi, iridiscenţele create de lumina solară vor
produce culori mai intense. Norii iridiscenţi apar când lumina este difractată sau
refractată de picăturile de apă. Se
formează când picăturile sunt prea mici pentru a forma o coroană, sau dacă
soarele sau luna nu sunt direct în spatele norului, cum se întâmplă la coroane.
Spre deosebire de curcubeie şi coroane, iridiscenţele nu au o anumită formă sau
model. Pot fi văzute oriunde pe glob, tot timpul anului, dar sunt foarte rare.
O altă iluzie
spectaculoasă este cunoscută ca „sundogs”,
două pete luminoase de-o parte și de alta a soarelui, creând efectul a trei sori. Sunt de obicei încorporate
într-un cerc şi asociate cu sisteme frontale. „Sundogs” se manifestă atunci când
lumina este refractată din cristalele de gheaţă din norii de tip cirus. Aceste
cristale trebuie să fie aliniate vertical pentru ca „sundogs” să se formeze.
Alte denumiri ale fenomenului sunt „sori falşi” sau „parhelia”, şi poate fi
generat şi de lumina lunii („moondogs”). „Moondogs” sunt şi mai rari decât
„sundogs”, dar ambele pot avea loc tot timpul anului.
Aurorele par a fi cortine luminoase de lumină multicoloră trase
peste cerul nopţii. Aurorele se formează când particulele solare încărcate se
lovesc cu moleculele de gaz din atmosfera pământului şi produc lumină vizibilă.
Acest fenomen este cunoscut sub numele de „aurora boreală” în emisfera nordică
şi ca „aurora australă” în emisfera sudică. Totuşi, aurora boreală a fost
văzută până în Mexico City, iar cea australă până la Brisbane, în Australia.
Aurorele pot fi periculoase. Ele pot întrerupe comunicaţiile radio, pentru că
pot crea sarcini electrice. Aurorele apar de obicei la altitudini mari, dar pot
apărea şi la altitudini mai mici.
Halourile sunt inele albe sau slab
colorate ce înconjură soarele sau luna. Când un halou are culori vizibile,
roşul apare cel mai aproape de centru şi albastru spre exterior. De notat este
că acest lucru este opus coroanelor, mai sus descrise. Totuşi, asemenea
coroanelor, halourile sunt asociate unui sistem frontal rece. Halourile albe au
loc atunci când lumina este refractată de cristale de gheaţă, care sunt
asociate de obicei cu nori subţiri de mare altitudine. Halourile se formează în
prezența norilor cirus. Un halou poate
apărea incomplet, în formă de arc, în locul tradiţionalului inel. Halourilepot fi văzute tot timpul
anului pe tot globul, dar sunt cel mai întâlnite la latitudini mari. Unele
credințe populare asociază halourile cu sosirea precipitaţiilor, ceea ce, de
fapt, e perfect adevărat, deoarece norii cirus, care le produc, se formează
înaintea unei furtuni.
Mirajele nu sunt simple iluzii optice, cum crede lumea, ci fenomene
atmosferice care proiectează obiecte false sau apă, mai degrabă decât imagini
colorate cum ar fi curcubeele. Cel mai obişnuit miraj este apariţia apei în
depărtare, pe o autostradă, într-o zi însorită, sau în deşert. Mirajele sunt
imagini false sau reflexii ale obiectelor în apropierea orizontului. Mirajele
se formează când lumina este refractată şi curbată în momentul în care trece
prin straturi de aer de densităţidiferite. Acest fenomen poate avea loc când aerul de lângă sol este
mai cald decât cel de deasupra, cu un gradient constant. Mirajele se pot forma
şi noaptea, producând imagini incredibile.
Scânteierea verde a Soarelui
(flash-ul verde). Acest fenomen optic rar apare imediat după apusul
Soarelui sau înainte de răsărit. Atunci, o zonă verde apare chiar deasupra
Soarelui. Jules Verne a popularizat acest fenomen în cartea sa Le rayon
vert (Raza verde). Acest fenomen poate fi văzut de la o mică altitudine, atunci când orizontul nu este
blocat vizual. Intensitatea flash-ului verde depinde de vizibilitate, şi este
cel mai bine văzut pe un orizont plan. Oceanul este un loc perfect pentru a-l observa.
Și vârfurile de munte sunt foarte bune puncte de observare ale acestor
scânteieri verzi. Se pare că ele provin de la refracția luminii în atmosferă.
Rămâne, totuși, întrebarea: de ce această lumină verde apare doar într-o parte
a Soarelui, luând în calcul mărimea acestuia? Cu toate că flash-ul verde poate
fi văzut tot timpul anului, estetotuşi un fenomenfoarterar.Un fenomen similar este flash-ul
roșu, care apare atunci când marginea de jos a Soarelui iese dintr-un nor
la orizont.
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
DE CE ESTE
ÎNVĂȚĂMÂNTUL JAPONEZ ATÂT DE EFICIENT
Trebuie să recunoaștem, Japonia este una dintre cele mai
renumite țări din lume.…
Este cel mai mare organ al corpului tău, dar cât de multe știi despre rolul pe care pielea ta îl joacă în sănătatea ta?Modificările la nivelul pielii pot dezvălui multe despre sănătatea…
-->
BISERICA DOMNEASCĂ A
BASARABILOR
MISTERIOSUL MORMÂNT
NR. 10
Biserica domnească din Curtea de Argeș
În timp ce autocarele cu turişti se varsă la
Mănăstirea lui Manole,…
Avem tendința de a considera de la sine înțeles că lumea din jurul nostru arată cam la fel tot timpul. Copacii sunt verzi, cerul este albastru, iar pământul este maro. Cu toate acestea, odată ce ne…
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
CELE MAI
EFICIENTE METODE DE SLĂBIRE
Un astfel de titlu ne-ar putea duce cu gândul la o nouă
cură drastică, ce ne va ajuta să slăbim…
-->
VACCINURILE
PREVENŢIA CARE
ÎMBOLNĂVEŞTE
ŞI UNEORI CHIAR UCIDE
De curând, a fost publicată o carte care a
stârnit atât interesul părinţilor, cât şi al medicilor: „Vaccinurile:…
Mumia faraonului egiptean antic Amenhotep I a fost atât de rafinat învelită - decorată cu ghirlande de flori și îngropată cu o mască facială realistă - încât oamenii de știință au ezitat să deschidă…
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
Mintea TA TE poate vindeca
Frederick Bailes
(1889-1970)
Există o lege…
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
CE ESTE UN PRIETEN?
Un prieten este cineva pe care poți conta oricând, căruia îi poți povesti
tot ce s-a întâmplat și se întâmplă în…
JURISPRUDENȚĂ
ROMANȚATĂ DIN
EVUL MEDIU
E greu să acordezi barocul cu romanticul. Totuși,
nu pot caracteriza altfel grupul de juriști care s-a format la începutul
secolului al XVIII-lea în jurul…
-->
EL PRESIDENTE – UN PREȘEDINTE PENTRU POPOR
„Se pare că ne-am născut să consumăm, să consumăm și iar să consumăm. Trăim
o viață a risipei. Suntem o civilizație împotriva…
-->
VACCINUL GARDASIL
- PRIMELE PLÂNGERI PENALE -
Impunerea vaccinării cu
Gardasil pentru a se preveni, chipurile, apariţia cancerului de col uterin, a
declanşat la vremea respectivă…
-->
TEST DE PERSONALITATE
Dintre figurile de mai jos
alege-o pe cea pe care o preferi, pentru a afla ce tip de personalitate ai. Aceste
figuri au fost concepute de un psiholog,…
-->
MĂNÂNCĂ MAI
PUȚIN!
Te-ai întrebat vreodată ce
alte avantaje ai putea avea, dincolo de scăderea în greutate, dacă ai mânca mai
puțin? Adevărul e că a mânca mai puțin îți poate…
În peisajul mișcării umane, unde fiecare pas spune o poveste unică, există un spectru de expresii ritmice - de la cadența deliberată a unei plimbări pe îndelete până la ritmul implacabil al unui…
-->
AMBIȚIE ÎNSEAMNĂ NEFERICIRE
OSHO
Dacă nu vei renunța la ambiție, vei trăi într-o suferință
permanentă. Ambiția este sursa tuturor frământărilor și regretelor. De fapt, ce
înseamnă…
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
50 DE ALIMENTE CARE PREVIN CANCERUL
Mâncarea sănătoasă ajută la prevenirea
cancerului. Expertul în nutriţie Sven David Müller afirmă că…
-->
TERAPIA GERSON
„AȘ FI DAT ORICE SĂ FI ȘTIUT”
În Dying To Have Known, regizorul Steve Kroschel se angajează într-o odisee de 52 de zile, traversând
continente şi…
Mulți dintre noi folosim cam aceleași aparate în bucătăria noastră. Dacă vrem să facem lucrurile rapid și convenabil, atunci un cuptor cu microunde este de obicei un aparat obișnuit pentru încălzirea…
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
OMUL NU A
FOST NICIODATĂ PRIMITIV
Un om care judecă nu va reuși niciodată să accepte ideea
că arhitectura antică, de o perfecțiune ce…
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
CUM PREGĂTESC SOCIETĂȚILE SECRETE
GUVERNUL MONDIAL
GRUPUL BILDERBERG
Unul dintre cele mai mari grupuri de fațadă ale…
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
1. Oroarea:
Când ai ajuns acasă de 4 ore și realizezi că folosești datele mobile în loc de Wi-Fi, pe telefon.
2. Frica:
Când te lași…
-->
O ENIGMĂ ISTORICĂ: ROMANIZAREA DACIEI
Istoria noastră e plină de întrebări și umbre, cărora
cercetătorii refuză să le dea contur. Romanizarea, de pildă, e un…
What they say it's good to do on Christmas Eve to have a fruitful next yearThe Christmas holiday is fast approaching and Romanians are making efforts to finish preparations for the Christmas…
-->
INGREDIENTELE
TOXICE DIN VIAȚA NOASTRĂ
Strategia
lacomă a corporațiilor de a-și mări profitul duce în prezent la injectarea de agenți
chimici de emulsifiere extrem de toxici…
-->
PIRAMIDELE DIN CARAL
Filmul documentar „Piramidele
pierdute din Caral” încearcă să explice motivele care au stat la baza
dezvoltării sociale prin studierea civilizațiilor…
Un studiu realizat de cercetători de la UAB (Universitat Autonoma de Barcelona) și Universitatea La Sapienza din Roma sugerează că, în timpul neoliticului târziu, între 7000 și 5000 î.Hr.,…
Având în vedere că este aplicația emblematică a Google pentru mesaje text, Google Messages ascunde cu siguranță multe dintre cele mai bune caracteristici ale sale.Aplicația Google Messages este…
1. Stângacii reprezintă 5-10% din populație.
2. Au de 3 ori mai multe șanse să devină alcoolici.
3. Își folosesc mai mult emisfera dreaptă a creierului.
4. Ajung la pubertate cu 4-5 luni…
-->
FIZICA
CUANTICĂ ȘI CREAȚIA
Bruce Lipton
Fragment din corespondența cu Cristian
Mureșan,
realizatorul emisiunii „Știință și
cunoaștere” - TVR Cluj
24
octombrie…
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
MISTERIOSUL RASPUTIN
Grigori Efimovici s-a născut pe 10 ianuarie 1869 în satul Pokrovskoe din
Siberia, departe de saloanele…
-->
ALIMENTAŢIA ANTICANCER
- O TERAPIE CU GUST DELICIOS -
Medicina
oficială acceptă, în sfârşit, o realitate pe care naturismul o susţine de mult
timp: o alimentaţie corectă…
-->
VAMPIRISMUL ENERGETIC
Atât noi, cât şi ceilalţi putem întreţine sau lua
rolul de „vampiri”. Vampirismul este o „boală” care produce leziuni într-unul
din corpurile energetice –…
În prezent, auzim în mod constant despre noi invenții. Dar înainte, visam la aceste creații futuriste doar după ce citeam cărți SF. Probabil că v-ați gândit cât de tare ar fi să aveți buzunare în…
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
ANTIOXIDANŢII – ARMATA ORGANISMULUI
dr.
Călin Mărginean
Război chimic (ne)declarat împotriva sănătății noastre - radicalii…
Avertisment!
„Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.