Liniștea minții + VIDEO

-->

LINIȘTEA MINȚII

Pare contradictoriu să vorbești sau să scrii despre liniște, căci liniștea e ceva ce trebuie doar experimentat. În această experiență a liniștii putem descoperi adevăruri spirituale profunde și putem ajunge să ne cunoaștem eul nostru spiritual. Liniștea există în noi, ajutându-ne să creștem și să ne dezvoltăm într-un mod foarte subtil. Este ca o sămânță ce conține în ea o floare. Sămânța stă ascunsă în pământ. Căldura soarelui atinge pământul, care va încălzi sămânța, și atunci o floare minunată va începe să crească.

Precum o sămânță, noi, oamenii, suntem plini de potențial. Ceea ce ne va revela acest potențial nu vor fi neapărat învățăturile, cunoștințele acumulate sau discuțiile cu alții. Și acestea ajută, bineînțeles, dar ceea ce va trezi cu adevărat potențialul din noi va fi căldura liniștii, care ne penetrează adânc, inspirându-ne să ne trezim în interior, să creștem și apoi să înflorim. Când mintea e tăcută şi în linişte, în fiecare din compartimentele ei se eliberează esenţa, conştiinţa noastră pură şi atunci survine trezirea sufletului, bucuria de a fi, extazul. Liniștea e un spațiu care-i dă minții noastre oxigen, stimulând-o să creeze ceva nou, dezvoltându-ne spiritul și îmbogățindu-ne viața.

Religia omului modern e aceea de a fi ocupat. Toată lumea se grăbește undeva, vrea să facă ceva, să dovedească ceva, să se laude cu ceva. În această cursă continuă pentru a ieși în față, trecem prin această lume fără s-o vedem, fără s-o auzim, fără s-o ascultăm. În tumultul vieții moderne am uitat puterea extraordinară a tăcerii, miracolul liniștii.

Acordă-ți zilnic puțin timp pentru a-l petrece de unul singur și, ori de câte ori e posibil, în natură. Sunetele şi mirosurile naturii îți pot purta mintea spre tărâmul invizibil al spiritului, unde lucrurile vibrează mai înalt decât materia. A sta în natură te ajută să te adaptezi ritmului natural al pământului. Astfel, te vei sincroniza cu ritmul vieţii înseși. Aerul proaspăt, razele de soare, culoarea şi parfumul florilor te ajută să pătrunzi cu mintea la niveluri profunde. Înțelepții lumii au înțeles acest lucru, au înțeles că divinitatea se exprimă prin creația sa. Acordă-ți și tu zilnic o parte din timp doar pentru tine însuți și vei descoperi adevărata valoare a minții tale, vei descoperi că ești o ființă divină.

Tăcerea este spaţiul în care omul se trezeşte. OSHO
Tăcerea este înţelegerea reciprocă dintre divinitate şi individ. Søren Kierkegaard
Tăcerea este floarea sfioasă a iubirii. Heinrich Heine
Tăcerea este o virtute care ne face plăcuţi semenilor noştri. Samuel Butler
Tăcerea este zona de siguranţă a conversaţiei. Arnold H. Glasow
Tăcerea este prietenul care nu te trădează niciodată. Confucius
Tăcerea este sanctuarul prudenţei. Baltasar Gracian
Tăcerea capul filozofiei este. Dimitrie Cantemir

Liniștea minții


Liniștea interioară


-->

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Ce nu știați despre vaccinul antipolio + VIDEO
    24.02.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CE NU ȘTIAȚI DESPRE VACCINUL…
  • Alimentația anticancer - o terapie cu gust delicios
    02.04.2012 - 6 Comments
    --> ALIMENTAŢIA ANTICANCER  - O TERAPIE CU GUST DELICIOS - Medicina oficială acceptă, în sfârşit, o realitate pe care naturismul o susţine de mult timp: o alimentaţie corectă…
  • Dr. Călin Mărginean - Antioxidanții - armata organismului + VIDEO
    21.10.2012 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ANTIOXIDANŢII – ARMATA ORGANISMULUI dr. Călin Mărginean Război chimic (ne)declarat împotriva sănătății noastre - radicalii…
  • Din istoria secretă a medicinii
    28.08.2012 - 6 Comments
    --> DIN ISTORIA SECRETĂ A MEDICINII - TEORIA GERMENILOR - Există cercetări ştiinţifice obiective care au fost ignorate, ascunse şi abandonate de către cei care obţin profituri…
  • Neurocercetătorii dezvăluie 5 lucruri pe care le fac pentru a-și menține creierul sănătos
    22.07.2023 - 0 Comments
    Într-un videoclip viral de pe TikTok cu peste 10 milioane de vizualizări, Emily McDonald, doctorandă în neuroștiințe, vorbește despre trei lucruri pe care le face în fiecare zi pentru a-și proteja…
  • Cum să trăiești 100 de ani + VIDEO
    31.03.2012 - 0 Comments
    --> CUM SĂ TRĂIEȘTI 100 DE ANI Să trăieşti mult, într-o stare de sănătate şi mulţumire, nu-i un lucru prea complicat. E suficient să aplici consecvent câteva reţete simple. Şi…
  • 20 de fapte interesante despre Matthew Perry: Tot ce trebuie să știți despre Regele suprem al sarcasmului și al ironiei
    30.10.2023 - 0 Comments
    „Până la 25 de ani, am crezut că singurul răspuns la "te iubesc" era "la naiba".”Actorul Matthew Perry a fost cel mai bine cunoscut pentru că a dat viață spiritului sec și farmecului nesfârșit al…
  • 20 de lucruri pe care nu le știai despre Michael Jackson
    17.01.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Michael Jackson a avut o cariera lunga, întinsă de-a lungul a 45 de ani din cei 50 de ani de viață ai săi. De la suișurile până la…
  • Testamentul lui Carol I - primul rege al României + documentar
    10.05.2014 - 2 Comments
    --> TESTAMENTUL LUI CAROL I – PRIMUL REGE AL ROMÂNIEI – Pe 10 mai 1866, Carol I soseşte în Bucureşti şi depune jurământul în faţa Parlamentului. 11 ani mai târziu, pe 10 mai 1877, Carol…
  • 9/11 - Măsuri de siguranță pentru femeile musulmane din Statele Unite + VIDEO (RO)
    11.09.2013 - 1 Comments
    --> 9/11 – MĂSURI DE SIGURANȚĂ PENTRU FEMEILE MUSULMANE DIN STATELE UNITE În zilele care au urmat evenimentelor de la 11 septembrie 2001, populația americană s-a confruntat cu…
  • 21 de imagini aleatorii, dar minunate, care ne-au făcut să spunem „Ce tare!” + FOTO
    15.11.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Ai nevoie de o mică distragere a atenției?De pe vârful Everestului până la o toaletă antică, aceste imagini vă vor face să rămâneți cu gura…
  • Crema de față – un must-have al rutinei de beauty
    30.06.2018 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Crema de față – un must-have al rutinei de beauty   Fața are nevoie de o îngrijire specială, fiind una dintre cele…
  • 50 de feluri prin care câinii comunică cu tine (Partea I)
    05.12.2018 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); V-ați întrebat vreodată ce gândește sau simte câinele vostru? Cu siguranță v-ați surprins patrupedul făcând ceva atât de bizar încât…
  • Unde este virusul hepatitei C?
    02.11.2013 - 2 Comments
    --> UNDE ESTE VIRUSUL HEPATITEI C?   „Unde este virusul hepatitei-C? L-a văzut cineva?” întreba Michael Houghton…
  • 18 poze la care s-ar putea să trebuiască să te uiți de două ori ca să realizezi ce reprezintă
    31.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Faptul că scrisul cursiv rusesc arată astfel:2. Faptul că plantele știu cum arată păsările:Florile magnoliei Yulan arată ca niște…
  • Mituri și adevăruri despre apa îmbuteliată
    21.11.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MITURI ŞI ADEVĂRURI DESPRE APA ÎMBUTELIATĂ Industria apei îmbuteliate începe treptat să câştige teren în favoarea băuturilor la pet, fie…
  • 20 de fotografii ale vedetelor făcute la scurt timp înainte ca acestea să ne părăsească (FOTO)
    14.10.2020 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Idoli pentru milioane de fani, genii, celebrități - uităm uneori că înainte de toate sunt doar oameni. Și, ca toți ceilalți oameni, nu…
  • Inchiziția farmacratică + documentar (RO)
    09.12.2014 - 2 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "8573190531"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; INCHIZIȚIA FARMACRATICĂ „Inchiziția…
  • Colesterolul, o problemă? + VIDEO
    21.03.2013 - 0 Comments
    --> COLESTEROLUL, O PROBLEMĂ? Mass-media au introdus o adevărată anxietate generală: teama de colesterol. Oameni de o splendidă sănătate fizică telefonează la cabinet şi cer cu o…
  • Unde e roșia românească? + VIDEO
    06.06.2013 - 2 Comments
    --> TOMATA, PĂTLĂGEAUA ROŞIE SAU SIMPLU, ROŞIA Dr. Călin Mărginean Roșia (Solanum lycopersicum) aparţine familiei Solanacee, clasa legumelor solano-fructoase, alături de cartof,…
  • Puterea subconștientului tău + documentar (RO)
    19.10.2016 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PUTEREA SUBCONȘTIENTULUI TĂU Omule, tu faci minuni fără să știi și nu cunoști puterea formidabilă a gândirii tale. Să știi că tot ce…
  • Lăcomia pierde omenia + VIDEO (RO)
    05.06.2017 - 9 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); LĂCOMIA PIERDE OMENIA Pământul are suficient pentru nevoile omului, dar nu și pentru lăcomia lui. Mahatma Gandhi Lăcomia este…
  • De ce îi place pisicii tale să te lingă? 8 explicații susținute de experți
    04.01.2024 - 0 Comments
    Descoperiți semnificația din spatele sărutărilor pisicii dumneavoastră și învățați tehnici pentru a o descuraja să lingă excesiv.Să primești o lingere blândă de la pisica ta poate fi o adevărată…
  • Totul despre banane + VIDEO
    17.06.2014 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TOTUL DESPRE BANANE Cremoase, dulci și cu un gust minunat, bananele au și calitatea excepțională de a crește tot timpul anului.…
  • What World Records Some Countries Hold
    17.12.2022 - 0 Comments
    Country most at risk of extinction: MaldivesThe Republic of Maldives is an island country made up of a group of 26 atolls in the Indian Ocean. It is Asia's smallest state, both in population and land…
  • OSHO - Meditația - calea perfectă (eBook + VIDEO)
    08.06.2012 - 0 Comments
    -->   MEDITAȚIA - CALEA PERFECTĂ DESPRE OSHO 1931 – 11 decembrie, Osho (Bhagwan Shree Rajneesh) se naşte într-o familie modestă jaină, la Kuchwada în Madhya Pradesh…
  • Amigdalina - un leac pentru cancer + documentar (RO)
    12.07.2012 - 0 Comments
    --> AMIGDALINA, UN LEAC PENTRU CANCER BLOCAT DE MAGNAŢII DIN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ Un documentar realizat în urmă cu aproape 40 de ani prezintă o ipoteză uluitoare, potrivit căreia…
  • Bruce Lipton - Frica ucide
    04.02.2016 - 5 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "1162117595"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 15; FRICA UCIDE Bruce Lipton Gândurile pozitive…
  • Corespondență de la Bruxelles - Europarlamentarul Nigel Farage despre România + VIDEO
    22.10.2012 - 0 Comments
    --> CORESPONDENȚĂ DE LA BRUXELLES Nigel Farage: „Buni europeni sunt cei care fac auzită vocea poporului român la Bruxelles” …
  • Dacii - Adevăruri tulburătoare (documentar) + Dacia Revival (eBook)
    26.04.2012 - 1 Comments
    --> 800x600 Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 …
  • Soia - leguma vedetă
    01.04.2012 - 0 Comments
    --> SOIA – LEGUMA VEDETĂ Soia este o plantă cu flori mici, fără miros şi fără nectar, care face păstăi ce conţin nişte boabe galbene, asemănătoare cu cele ale fasolei. În China (care se…
  • Cum a apărut creștinismul
    04.11.2015 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); CUM A APĂRUT CREȘTINISMUL Comunismul a fost de la început și este până astăzi un instrument al evreimii internaționale, de ea creat și…
  • Echinacea - inamicul gripei și al infecțiilor
    23.03.2012 - 0 Comments
    --> ECHINACEA – inamicul gripei şi al infecţiilor Se numără printre cele mai preţioase plante de leac din lume şi aceasta datorită unei singure calităţi terapeutice, extrem de…
  • 11 fapte despre Japonia
    15.05.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Japonia are 127 milioane de locuitori 2. 37 milioane dintre ei locuiesc în zona metropolitană Tokyo 3. 42 milioane au peste…
  • 7 motive pentru care ești mușcat de țânțari mai des decât alții
    28.08.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Te-ai întrebat vreodată ce face ca sângele tău să fie atât de delicios pentru nenorociții ăștia zburători? Se pare că sunt multe motive…
  • Cum alegi crema antirid potrivită
    29.06.2018 - 0 Comments
    Cum alegi crema antirid potrivită Piele noastră are nevoie de multă atenție și îngrijire pentru a se menține tânără, suplă și hidratată, în special atunci când observi linii fine sau riduri. Cu…
  • Remediul străvechi al arborelui Boswellia - încă excelent pentru sănătatea articulațiilor! + VIDEO
    18.01.2024 - 0 Comments
    Arborele Boswellia are o istorie bogată în practicile și medicamentele tradiționale din India, China, lumea arabă și Africa. Rășina extrasă din diferite specii de Boswellia, cunoscută sub numele de…
  • 6 semne de avertizare că ai deficit de vitamina D
    10.03.2023 - 0 Comments
    Se estimează că aproximativ 1 miliard de oameni din întreaga lume au o deficiență de vitamina D. Numărul este masiv, iar această deficiență poate duce la multe probleme de sănătate care, de obicei,…
  • Acum și pentru totdeauna, nefumător + documentar (RO)
    11.04.2012 - 0 Comments
    --> ACUM ŞI PENTRU TOTDEAUNA, NEFUMĂTOR   Tutunul, ca oricare drog, alterează funcţionarea creierului, generând dependenţă fizică şi psihică cu puternice implicaţii emoţionale şi…
  • 16 fapte surprinzătoare despre inima ta
    01.05.2023 - 0 Comments
    Inima ta te face să mergi mai departe în fiecare zi, fără să i se ceară acest lucru. Continuă să citești pentru a afla 16 fapte interesante despre inima ta și sistemul cardiovascular.1. Inima ta…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *