Mentalitatea francmasonică + documentar (RO)

-->

MENTALITATEA FRANCMASONICĂ

Mircea Eliade

Nu cunosc niciun francmason și din toate cărțile pe care le-am citit n-am înțeles nimic asupra francmasoneriei. Nu știu ce vor acești oameni, cine le-a băgat în cap că își trag doctrinele de la Solomon și de la Piramide și de ce sunt atât de misterioși cu „secretele” lor, pe care le publică totuși în sute de cărți de propagandă. Dar un lucru am învățat din comerțul meu cu literatura aceasta aiurită: să cunosc mentalitatea francmasonică. Vă veți mira, poate, aflând că acord o mentalitate francmasonică unor oameni care n-au nimic de-a face cu această societate secretă. Într-adevăr, e uimitor cât de mulți intelectuali judecă lumea, spiritul și istoria cu o asemenea mentalitate, pe care aș putea-o rezuma astfel: fel simplist de a vedea lucrurile, criterii abstracte de judecare a istoriei. Un marxist, de pildă, exemplifică de minune mentalitatea aceasta francmasonică. Pentru marxist, toate lucrurile sunt clare, toată istoria e un joc de forțe economice, rigide, simpliste până la absurd, abstracte până la confuzie. Cu un marxist nu poți discuta. Cu nici un intelectual de formație „francmasonică” nu poți discuta. În capul lui e prea multă „lumină”, sunt prea multe „certitudini”; toate problemele se rezolvă cu aceeași ecuație, toate necunoscutele sunt de același grad, pe același plan.

Am început să mă gândesc serios că paradoxul acesta – mentalitatea francmasonică – nu este un simplu paradox, după ce am cunoscut mai îndeaproape mentalitatea marxistă. Un marxist este un om cu o mie de certitudini și care acceptă un singur miracol: opera lui Karl Marx. Pentru el, istoria se rezolvă în câteva formule simple, care explică tot, satisface orice curiozitate, preîntâmpină orice controversă – iraționalul, imprevizibilul, ireductibilul. Toate acele forțe obscure și peste putință de anticipat care fac istoria unei țări să se deosebească net de istoria altei țări, pentru un fericit marxist cu mentalitate francmasonică nu există. Ceea ce caracterizează mentalitatea francmasonică este strania conjugare a abstractului cu grosolanul. Într-adevăr, un spirit francmason judecă lumea și istoria într-un chip abstract (adică fără atingere directă cu realitățile, fără experiența timpului, fără priza asupra prezentului). Un francmason pur-sânge ar spune de pildă cam astfel: Mihai Viteazul a reprezentat cutare Forță și a jignit cutare simbol; din această cauză, lipsindu-i ajutorul Maestrului Trei Stele, și-a găsit moartea, așa cum era de așteptat. Ați observat cât de abstract și cât de grosolan totuși judecă un mason – sau un marxist, unul cu mentalitate masonică – istoria, lumea, viața. Acestea nu există concret pentru ei; nu există pur și simplu fapte, evenimente imprevizibile, ireductibile, iraționale. Ei posedă o schemă simplistă – adică semidoctă, adică pseudo-rațională, lipsită de pătrundere filosofică și în același timp lipsită de intuiția directă a faptelor, a realităților – și cu aceasta, schema rezolvă totul. Pentru un fericit participant la mentalitatea masonică nu există enigmă, după cum nu există destin. Toate se pot prevedea, toate se pot explica; toate și pentru oricine.

Freud și psihanaliza alcătuiesc încă un admirabil exemplu de ceea ce numesc eu mentalitate francmasonică. Freud laicizează Absolutul, adică pune la îndemâna oricui o cheie unică prin care, crede el, se explică toate cele sufletești. De unde înainte înțelegerea Absolutului (adică a sensului existenței, sufletului, realităților supra-firești) presupunea efort, asceză, inteligență – deci inegalitate – psihanaliza oferă tuturor această înțelegere în schimbul a trei sau patru cărți accesibile oricui, costând aproximativ 1000 lei. Freud este un grav exemplu de trădare a spiritualității – adică de laicizare a Absolutului. Nu mai e nevoie de efort, de inegalitate, de inteligență deci, căci schema e la îndemâna oricui. Înveți un simbol în plus și ai înțeles Evul Mediu. Citești un volum din „Capitalul” lui Marx și ai înțeles feudalismul. Plătești încă o taxă la Lojă și înveți un al doilea simbol; înțelegi atunci misterul secolului al XVIII-lea. Citești un al doilea volum din „Capital” și înțelegi Revoluția Franceză.

Poate că cele ce scriu par vorbe glumețe. Și n-aș vrea să pară așa. Lucrurile sunt prea serioase și prea triste. Nu știu ce este aceea societate sau lojă masonică, dar mi se pare că spiritul masoneriei ca simplism a pătruns și a răscolit întreaga mentalitate europeană. Sunt clase întregi de oameni atât de siguri că posedă cheia universului, încât nici nu mai poți sta de vorba cu ei. Observați că această certitudine nu se referă la principii, la esența lucrurilor, la un domeniu propriu filosofiei sau religiei – ci la un domeniu de realități fenomenologice în veșnică prefacere și revenire: viața, istoria, omul de toate zilele și omul faptelor mari.

Nu știu dacă ați întâlnit și dumneavoastră asemenea „intelectuali” de formație masonică, oameni cu care nu poți sta de vorba asupra lucrurilor de toate zilele și cu care trebuie să te întâlnești pe un teren neutru de discuție. Priviți cu mai multă luare aminte asemenea oameni. Veți observa că toți acceptă un miracol în centrul înțelegerii lor universale. Ei admit că în cursul istoriei a intervenit la o anumită dată un eveniment unic, singular, ireversibil – prin care se explică totul și pentru toată lumea. Nu știu și nu interesează orientarea acestor note, dacă există vreo legătură istorică între feluritele manifestări ale mentalității masonice în lumea modernă (iluminism, marxism, teozofism, anti-istorism etc.).

De altfel, mentalitatea masonică se manifestă și în afara cadrelor menționate mai sus. Am un excelent prieten care judecă lumea masonic, fără a fi nici marxist, nici teozof. Este numai simplist și cam semidoct. Cu cât știi mai convins „una și bună”, cu atât te apropii de mentalitatea masonică. Iată, de pildă, istoria politicii românești de la pașoptism la 1933. Peste tot nu întâlnești decât legi abstracte, fapte iluministe, gândire grosolană. Lipsește cu desăvârșire simțul realului, al concretului, al omeniei, intuiția de toate zilele. Și lista exemplelor poate continua.

Sursa: Ziarul „Vremea”, 10 septembrie 1936

Ordinul morții (The Order of Death) (RO)

Ordinul morții (RO) de frumoasaverde