Povestea unei inventatoare de la Hollywood

-->

POVESTEA UNEI INVENTATOARE DE LA HOLLYWOOD

- HEDY LAMARR -

Astăzi se împlinesc 99 de ani de la nașterea actriței hollywoodiene Hedy Lamarr, celebră la vremea respectivă pentru frumusețe și talent, dar mai puțin cunoscută pentru aportul ei la progresul științei. Am considerat această zi aniversară drept cel mai bun moment s-o repunem în drepturi și pentru invenția ei extraordinară, datorită căreia, printre alte aplicații, putem azi să vorbim la telefon oricând dorim, cu cine dorim și oriunde ne-am afla. Iată povestea fascinantă a vieții acestei femei, care a strălucit nu numai prin frumusețe, ci și prin inteligență. Deși sună ca un scenariu de film, vă asigurăm că este o biografie cât se poate de reală.

Hedy Lamarr, simbolul femeii fatale în filmul hollywoodian al anilor 1930-1950, a fost deseori citată pentru afirmaţia ei: „Orice fată poate fi fermecătoare. Tot ce trebuie să facă este să stea nemişcată şi să pară proastă”. Se prea poate să fi jucat acest rol la Hollywood, dar în viaţa reală, ea a demonstrat că puterea minţii e totul. Dar înainte de a vedea în ce a constat contribuţia ei la dezvoltarea științei, să aruncăm o privire asupra trecutului ei. În primul rând, Lamarr a fost doar un nume de scenă. În realitate, se numea Hedwig Eva Maria Kiesler, născută în Viena, pe 9 noiembrie 1914. Ca adolescentă, a urmat cursuri de actorie, datorită cărora a intrat rapid în lumea filmului. Ca toate vedetele de cinema, a debutat în pelicule lipsite de importanță. Totuși, cea în care a jucat la 17 ani a făcut-o vedetă internaţională... una controversată însă. În filmul ceh Ecstasy, realizat în 1933, Hedy a jucat o scenă de dragoste fierbinte și a înotat complet goală într-o secvență de 10 minute. Pe vremea aceea, era ceva interzis. În timp ce, după standardele morale de azi, scena ar fi etichetată ca moderată, în momentul acela nuditatea ei a fost considerată inacceptabilă. Filmul a fost acuzat de indecență și oprit de la difuzare în Statele Unite timp de mai mulţi ani.

În același an 1933 (avea 19 ani), părinţii i-au aranjat mariajul cu un fabricant de armament austriac, pe nume Fritz Mandl. Acesta era un individ dubios, gata să vândă arme oricui, chiar dacă asta ar fi însemnat să încalce Tratatul de la Versailles. Fireşte, pentru a încheia acest tip de afaceri, Mandl trebuia să întreţină relaţii cu toţi potențialii lui clienţi, ceea ce includea participarea la sute de dineuri cu oameni de ca Hitler şi Mussolini. Şi ce-ar fi însemnat un dineu de afaceri fără superba și totodată celebra lui soţie, care să-i impresioneze pe acești fabricanţi și cumpărători de arme? 

Privind lucrurile din afară, lui Hedy nu-i lipsea nimic. Era căsătorită cu unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din Europa. Locuia în faimosul castel Salzburg, unde s-a filmat „Sunetul muzicii”. Adăugați la acestea îmbrăcămintea, bijuteriile, servitorii şi maşinile (un Mercedes din 1935 deținut de Mandl s-a vândut acum câțiva ani cu peste 200.000 $). Dar, cu toate acestea, viața ei era departe de a fi una ideală. Pentru Mandl, Hedy devenise mai degrabă un trofeu, decât o soție. O controla în permanență și n-o lăsa nici să meargă să înoate fără s-o supravegheze personal. După patru ani de căsnicie, Hedy n-a mai suportat; s-a hotărât să fugă. Prima tentativă a fost de probă. Mandl a urmărit-o, ea fiind nevoită să se ascundă într-un club. În cel de-al doilea plan, cel reușit, și-a adormit camerista cu somnifere, s-a îmbrăcat în uniforma ei şi a fugit pe ușa de serviciu.

A ajuns la Londra, unde a jucat un timp pe scenă, după care s-a îmbarcat pe vasul „Normandia”, în drumul spre Hollywood şi celebritate. Chiar de la bordul vasului a semnat un contract cu Louis B. Mayer de la MGM, dar a insistat să-şi schimbe numele, pentru a evita controversele legate de filmul Ecstasy. Conform unui articol apărut în New York Times în 1970, în acel moment, jurnalistul companiei MGM, Howard Strickland, s-a apropiat de Hedy şi i-a înmânat o listă dactilografiată cu nume de familie, punând-o să aleagă unul. Ea a ales Lamarr, restul ținând de istoria Hollywood-ului. Metro Goldwyn Mayer a declarat-o imediat cea mai frumoasă femeie din lume și a așezat-o rapid în rândul celor mai fascinante femei de la Hollywood. 

În acest moment, am ajuns la subiectul principal al biografiei lui Hedy Lamarr – incredibila ei invenție. Celălalt personaj în această poveste este George Antheil, cunoscut pe plan internaţional pentru muzica lui mecanicistă, de avangardă. După ce s-a mutat la Hollywood, a devenit compozitor de muzică de film, ţinând şi o rubrică în revista Esquire, în care scria articole romanțioase și de endocrinologie. În 1937 publicase chiar și o carte: „Fiecare om este propriul său detectiv: Un studiu de endocrinologie glandulară”. Cum de era expert și în acest domeniu nu vom ști niciodată. Hedy l-a cunoscut pe Antheil în vara anului 1940. La un moment dat, au ajuns să discute despre războiul iminent şi despre torpile. Hedy se temea de Hitler (vă amintiți că l-a cunoscut personal) şi a început să-i expună o idee a ei despre cum se pot controla torpilele prin unde radio. La vremea aceea, controlul prin radio a părut o idee excelentă, dar nepractică, deoarece era suficient ca cineva să bruieze frecvenţa pe care opera torpila, pentru ca proiectilul să-şi rateze ţinta. Lamarr stătea lângă Antheil la pian, când scânteia geniului a atins-o. Antheil apăsa anumite clape, iar ea îl urma. Când Antheil schimba tonalitatea, comunicarea dintre ei continua să se producă. Ce-ar fi dacă acest fenomen s-ar putea reproduce în controlul radio al unei torpile? 

A doua zi stăteau amândoi pe podea și făceau schițe. Hedy şi-a dat seama că frecvenţa trebuia să se schimbe aleatoriu, pentru ca inamicul să n-o poată bruia. Orice încercare de a întrerupe semnalul care controla proiectilul ar fi reuşit să anihileze doar un fragment al fluxului de comunicație, fără să aibă vreun efect concret asupra controlului total al proiectilului. Așa s-a născut conceptul cunoscut sub numele de „salt de frecvenţă”. Bineînțeles că a face această idee să funcţioneze e altă poveste. Să nu uităm că vorbim de vremea tuburilor mari cu vid, nu a microprocesoarelor miniaturizate care domină lumea noastră astăzi. Antheil a fost cel care a găsit soluţia problemei. Compusese mai demult piesa „Balet mecanic”, concepută pentru a fi interpretată de 16 pianişti simultan. El a propus folosirea de cilindri de pian perforați, pentru a menţine emiţătorul radio şi receptorul torpilei sincronizate. Semnalul ar fi urmat să fie modulat pentru a transmite într-o bandă cu 88 de frecvenţe posibile – câte una pentru fiecare clapă a pianului. 

Lui Lamarr şi lui Antheil le-au trebuit mai multe luni pentru a pune la punct detaliile invenţiei lor. În decembrie 1940 au trimis o descriere a ideii lor „Consiliului naţional al inventatorului” (înființat de guvern pentru a primi idei din partea publicului). Foarte puţine dintre sutele de mii de propuneri de admitere sosite de-a lungul timpului la acest Consiliul au suscitat vreun interes, dar cea a lui Lamarr şi Antheil a atras atenția. Sub conducerea preşedintelui Consiliului, Charles Kettering (un ștab inventiv de la General Motors), guvernul a contribuit la îmbunătăţirea invenției. Patentul nr. 2.292.387 pentru „Sistemul secret de comunicaţii” a fost acordat la data de 11 august 1942, fiind înregistrat pe numele ei de căsătorie de atunci, Hedy Kiesler Markey. Din păcate, alţi membri ai Consiliului au fost mai puţin entuziaşti. Nici nu-i de mirare! Gândiţi-vă numai la fezabilitatea instalării unui mecanism de pian sincronizat într-o torpilă şi la operarea lui corectă. Marina militară a declarat mecanismul prea incomod şi a aruncat ideea într-un sertar. Conceptul saltului de frecvenţă era mult prea avansat pentru vremea aceea, iar cei doi au renunţat să mai încerce să-și finalizeze invenţia. Totuși Hedy a putut da o mână de ajutor în alt fel: vânzând obligaţiuni de război. Ca parte a unei promoţii, oricine cumpăra obligaţiuni în valoare de 25.000 de dolari primea un sărut de la Hedy Lamarr. Astfel, ea a vândut într-o singură noapte obligaţiuni în valoare de 7 milioane de dolari. 

Totuşi, nu toate ideile mari sunt date uitării. În anul 1957, inginerii de la Sylvania Electronics Systems Division, cu sediul în Buffalo, New York au utilizat electronica bazată pe tranzistori pentru a pune în practică scopul pe care Lamarr şi Antheil voiau să-l atingă cu ani înainte. În sfârșit, în 1962 (la 3 ani după ce patentul Lamarr-Antheil a expirat) conceptul saltului de frecvenţă a fost folosit de guvernul SUA în sistemul de comunicaţii plasat la bordul vaselor trimise la blocada asupra Cubei. În prezent, conceptul nu numai că este aplicat de armată (în sistemul defensiv Milstar de comunicaţii prin satelit), dar a devenit şi tehnologia celor mai noi transmisii fără fir prin Internet şi a celor mai recente telefoane mobile. O căutare rapidă în „Biroul de patente al SUA” relevă că între anii 1995 și 1997 au fost înregistrate 1.203 patente din domeniul saltului de frecvență (numit în prezent spread spectrum). Cât de mare a fost influența cuplului Lamarr-Antheil în dezvoltarea acestei tehnologii n-o să aflăm probabil niciodată. 

Hedy Lamarr n-a câştigat niciodată vreun ban din invenţia ei, de care mulți alții au profitat din plin. Imaginea ei publică s-a estompat treptat, până a dispărut complet. A fost măritată şi a divorţat de şase ori între anii 1933 şi 1965. Soții ei au fost: Fritz Mandl, Gene Markey, Sir John Loder, Ted Stauffer, W. Howard Lee şi Lewis J. Boles. În 1966 a apărut din nou pe prima pagină a ziarelor, fiind arestată pentru furt din magazinul May din Los Angeles, dar a fost achitată de juriu printr-un vot de 10 la 2. Publicitatea negativă a acestui incident, combinată cu o controversată autobiografie a ei, „Ecstasy şi eu”, au pus capăt carierei sale cinematografice.

Pe 12 martie 1997, Hedy Lamarr a fost în sfârşit onorată de fundația Electronic Frontier pentru importanta ei contribuţie la progresul științei. La festivitate a fost prezent fiul ei, Anthony Loder, care a acceptat distincția în numele mamei sale și a adus o înregistrare audio cu vocea ei – prima dată după două decenii când aceasta a vorbit publicului.

Hedy Lamarr a trecut în neființă pe 19 ianuarie 2000, în casa ei din Casselberry, Florida. Cea mai mare parte a averii – aproape 3 milioane de dolari – a fost lăsată prin testament celor doi copii ai săi, iar o anumită sumă a revenit fostei sale secretare personale şi unui prieten. Cel mai surprinzător a fost când s-a aflat că a lăsat 83.000 de dolari unui agent de poliţie local, care-i devenise prieten în ultimii ani ai vieţii. Hedy Lamarr a solicitat ca cenuşa să-i fie împrăştiată deasupra Pădurii vieneze, aproape de locul unde s-a născut. Ca o ironie a soartei, fiul ei, Anthony, deține în prezent un magazin de telefoane în Los Angeles, în care jumătate dintre sistemele de telefonie pe care le vinde au la bază tehnologia revoluționară a mamei lui. 

Sursa: http://britneyspears.ac/physics/intro/hedy.htm

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde) 

HEDY LAMARR - CITATE

N-am fost prea înțeleaptă: sănătatea am luat-o ca pe-un drept, iar dragostea am cerut-o, poate prea mult și prea des. Cât despre bani, le-am înțeles adevărata valoare doar când nu i-am avut.

În general, bărbații americani par să fie interesați doar de două lucruri: sâni și bani.

Întâlnesc foarte des femei urâte cu bărbați frumoși și viceversa, pentru că în felul acesta competiția e exclusă. Nu de puține ori, bărbații frumoși m-au evitat.

Când am atins un anumit grad de intimitate cu un bărbat, și nu mă refer aici doar la sex, m-am măritat cu el. Dar toți cei șase soți ai mei s-au însurat cu mine din motive diferite.

Cei mai virili și mai atrăgători bărbați sunt cei între 35 și 55 de ani. Un bărbat sub 35 de ani mai are prea multe de învățat și eu n-am timp să-l învăț.

E o diferență ciudată între bărbați și femei: bărbații plătesc cash ca să le aibă și tot cash ca să scape de ele. Femeile plătesc emoțional și când intră și când ies dintr-o relație. Nici pentru ei, nici pentru ele nu-i ușor.

O spun deschis: niciunul dintre bărbații pe care i-am cunoscut nu s-a ridicat la nivelul tatălui meu și niciodată n-am iubit un bărbat atât de mult cum mi-am iubit tatăl.

Scara succesului la Hollywood este de regulă: agent de presă, actor, regizor, producător și actorul principal. Iar tu, ca femeie, devii un star dacă te culci cu fiecare dintre ei, în această ordine. Crud, dar adevărat...

Vă sfătuiesc să nu economisiți. Cheltuiți-vă banii! Cei mai mulți oameni pun bani deoparte toată viața, pentru ca la bătrânețe să-i lase altcuiva. Banii sunt făcuți să te bucuri de ei.

Nu mă tem de moarte, pentru că nu mă tem de ceea ce nu înțeleg. Când încep să mă gândesc la ea, îmi chem maseuza și gândul dispare.

Sursa: http://www.brainyquote.com/quotes/authors/h/hedy_lamarr.html

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

 

-->