Rosa Kuleshova - Femeia care vede cu pielea

-->

ROSA KULESHOVA

– FEMEIA CARE VEDE CU PIELEA –

Greșeala anumitor empirici este aceea de a crede că paranormalul lor este superior științei experimentale. Însă acum, necunoscutul misterios apare ca un factor comun al celor două metode de cercetare a unor fenomene. Savantul nu se opune fantasticului, ba chiar din contră, putem spune că credința lui în miracole este chiar mai solidă decât cea a empiricului. Empiricul crede în gnomi, în fantome, în deochi, în Nostradamus și Cagliostro și în vindecarea cancerului prin panaceul unui șarlatan. Pe de altă parte, savantul crede în covorul zburător, formula magică ce deschide peșterile și în toate posibilitățile spirituale ale omului, inclusiv aceea de a deveni invizibil, de a se micșora sau de a atinge o mărime colosală. El știe că descoperirile în biologie vor depăși toate miracolele imaginate până acum. Știe, ca și Villiers de L’Isle-Adam, că „nu există vise”. În acest sens, cazul rusoaicei Rosa Kuleshova este mai ieșit din comun și mai incredibil pentru un ocultist decât pentru un biolog sau un fizician.

Rosa s-a născut în 1941 la Nijnii Taghil, localitate situată în inima Munților Urali, între Perm și Sverdlovsk. Mai mulți membri ai familiei sale sufereau de cecitate congenitală [orbi din naștere], așa că, în mod firesc, după ce venea de la școală, în timpul lungilor seri petrecute cu familia încerca și ea să citească cu degetele în alfabetul Braille. Dar, după cum avea să se descopere în curând, Rosa, deși dotată cu o vedere perfect normală, putea vedea și cu vârful degetelor și chiar cu fiecare fibră a pielii sale. Se născuse ea cu o genă aparte care-i provoca această anomalie fiziologică? Era oare această abilitate determinată de un fel de mutație genetică? Iată ce întrebări își puneau medicii de la Institutul de neurologie din Moscova care, în 1963, studiau cazul Rosei Kuleshova, internată acolo din cauza unei crize de epilepsie.

Medicul Isaac Goldberg a constatat cu stupoare că Rosa citea cu vârful degetului arătător nu numai caracterele Braille imprimate în relief, dar și textele scrise cu cerneală sau imprimate într-o carte tipărită sau un ziar. Ca urmare a descoperirii acestui fenomen, au fost inițiate o serie de teste, efectuate sub controlul medicilor de la institut, pentru a se asigura că nu e vorba de vreo scamatorie. Astfel, ochii fetei au fost acoperiți cu cea mai mare grijă cu un fular, verificându-se să nu existe nici cel mai mic spațiu între fular și obraji, șmecheria obișnuită a iluzioniștilor. Apoi, Rosa, atingând fiecare rând cu degetul, a citit cu voce tare, mai întâi titlurile unui ziar așezat în fața ei, și apoi, lent dar fără pauze, a descifrat întregul text al unui articol.

Testul a fost revelator: nu era vorba de nicio înșelătorie. Atunci, o bună parte dintre participanții la experiment s-au gândit că degetul Rosei era probabil neobișnuit de sensibil, așa încât, prin atingerea paginii, percepea relieful infim al literei, creat de cerneală. Pentru a elimina și această posibilitate, cercetătorii au așezat peste ziar un geam transparent și au îndemnat-o pe Rosa să încerce să citească. În aceste condiții, ea n-a mai putut citi caracterele mici (de mărimea 8 sau 10), dar a citit fără greșeală titlurile scrise cu caractere mari, spațiate.

Concluzia a fost unanimă: era vorba de vedere prin piele, și nu de o sensibilitate extremă a unei epiderme dotată cu o rețea nervoasă excepțională. Dovada a devenit și mai evidentă atunci când i-au fost puse sub degete o serie de fotografii, pe care Rosa le-a descris în detaliu:

– Văd niște soldați care merg printr-o piață publică. Poartă caschete și puști. Deasupra lor, pe cer, zboară avioane... Această a doua fotografie reprezintă niște oameni care iau masa pe malul unui râu... În aceasta văd un bărbat în vârstă. Are o mustață mare, iar pe piept are prinse trei decorații.

Rosa a mai descris cu fidelitate o fotografie în culori, arătând cu degetul verdele copacilor, albastrul cerului, roșul și griul unor costume. În continuarea testului, ea a identificat cu ușurință culorile unor foi de hârtie divers colorate, ce i-au fost puse sub degete:

– Pagina asta e albastră, asta e roz, asta galbenă... albă, neagră, maro, roșie, verde...

Testul a fost la fel de probator și cu lumini de diferite intensități, proiectate pe un ecran. Rosa a demonstrat că poate să vadă nu numai cu degetele, ci și cu pielea feței și a corpului ei, și chiar mai nuanțat decât viermii de pământ, care sunt în mod natural privați de ochi, și care disting prin piele lumina și intensitatea acesteia. Alte experiențe au arătat că fata putea să citească sau să deosebească culorile și cu vârful nasului sau cu limba, iar cu degetul mare de la picior ea citea la fel de fluent ca și cu degetul arătător al mâinii.

Toate aceste fenomene puteau fi explicate în două feluri: fie Rosa citea cu pielea ei, care era dotată cu terminații nervoase necunoscute, sensibile la lumină, fie Rosa „vedea” în jurul ei extrasenzorial, precum mediumii și clarvăzătorii. În oricare din cazuri, un factor necunoscut, misterios, intra în ecuație, fie că era vorba de „ochii” unor celule ale epidermei, fie de „cel de-al treilea ochi”. Oricum, cazul Rosei Kuleshova nu este unic în lume, de-a lungul timpului fiind înregistrate fenomene asemănătoare. De pildă, într-un spital din Bangkok, Tailanda, tinerii orbi sunt învățați sub hipnoză să distingă conturul obiectelor prin receptarea directă de imagini-lumină pe pielea obrajilor.

Astăzi, biologii încearcă să demonstreze că fiecare celulă din corpul uman este un microcosmos care are puterea de a se specializa pentru toate destinațiile posibile și de a funcționa ca atare. Tot mai mulți savanți întrevăd în viitorul apropiat o lărgire a științei experimentale. Pentru biologi, a vedea printr-un ecran opac, a citi gândurile, a comunica la distanță, a trimite și a primi mesaje telepatice și chiar a ghici rezultatul unei operații matematice sunt realitățile de mâine. Am convingerea că viitorul minunat al științei va consta într-o îmbinare a fenomenelor naturale, ce pot fi experimentate, cu cele supranaturale, subtile, care, deși există, nu pot fi dovedite prin experiențe de laborator. Fără îndoială, acesta este destinul fantastic al științei.    

Sursa: Robert Charroux - Histoire inconnue des hommes depuis cent mille ans, R. Laffont, 1968

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

  

-->