Boala vacii nebune - epidemia care n-a existat niciodată

-->

BOALA VACII NEBUNE  
- EPIDEMIA CARE N-A EXISTAT NICIODATĂ -

Presupunerea conform căreia encefalopatia spongioasă bovină (BSE) este contagioasă, provocată de un agent infecţios denumit prion, care se află în făina animală, nu este certificată. Pentru a o confirma, ar fi nevoie de un experiment nutriţional efectuat pe vaci. Or aşa ceva nu a fost niciodată făcut. Mult mai plauzibilă este explicaţia că BSE a fost provocată în Anglia printr-o combinaţie de factori: un defect în linia genetică a vitelor, care a apărut din cauza dorinţei de a obţine o cât mai mare productivitate, precum şi o otrăvire cu insecticide sau metale grele, deficit de cupru şi reacţii autoimune – Roland Scholz, profesor emerit de biochimie şi biologie celulară

Isteria provocată de aparenta epidemie BSE a atins în Germania punctul ei culminant în 2001 şi a creat în populaţie frica unei infectări virale prin consumul cărnii de vită – frica de aşa-numita afecţiune Creutzfeldt-Jakob. Savanţii şi politicienii au iniţiat măsuri de siguranţă extreme, precum şi de exterminare în masă a vitelor.

„În ţară domneşte o atmosferă apocaliptică”, rezuma Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung în 2002. Sute de mii de vite infectate cu BSE vor fi descoperite în anii următori, spuneau „savanţii serioşi” şi auto-denumiţii specialişti. Se discuta despre zeci de mii de morţi  – oameni, nu animale – care vor fi răpuşi de această formă a bolii Creutzfeldt-Jakob, ca urmare a consumului de carne de vacă. Ştiri alarmante apăreau peste tot în presă, iar doi miniştri şi-au dat chiar demisia. Acum, chestia cu cei doi miniştri a fost partea pozitivă a poveştii... Şi totuşi, scenariile de groază nu s-au adeverit. Nici măcar un singur german n-a murit ca urmare a bolii vacii nebune, deşi la sfârşitul anilor ‘90 se vorbea de până la 10 milioane de victime! În 2001, British Medical Journal  titra: „Creutzfeldt-Jakob: epidemia care nu a existat niciodată!”, iar în 2005, cercetătorii britanici au dat stingerea stării de alarmă: BSE – cursă anulată.

În realitate, BSE a adus cu sine un monstruos aparat birocratic, „care înregistra fiecare mişcare dintr-un grajd și controla fiecare tăietură a unui măcelar” cum scria Frankfurter Allgemeine. Toată povestea a însemnat un enorm efort financiar, plătit de noi, prin impozite. „Isteria BSE a costat Germania 1,5 miliarde Euro” spunea Sucharit Bhakdi, şeful Institutului de Microbiologie şi Igienă al Universităţii din Mainz. Testele BSE obligatorii au fost inutile, o risipă de bani: s-au descoperit 200 de cazuri de vite bolnave dintr-un total de 5,1 milioane! „Aceste 200 de vite ar fi putut infecta (dacă ar fi să dăm crezare teoriei epidemice) cel mult 3 oameni, şi asta în cca 30 de ani”, mai menţiona Bhakdi. Sfatul lui? „Nu faceţi nimic! E suficient să fie îndepărtate animalele bolnave”.

Dar pe cine impresiona chestia asta? Pe industria farmaceutică? Nicidecum! După motto-ul: „Nu contează că nu-i epidemie, noi vrem banii voştri”, firme ca Prionics din Elveţia, care deţine 50% din piaţa de teste BSE, câştigă în continuare milioane. Iar credinţa că o particulă infecţioasă numită prion a îmbolnăvit vacile este adânc înrădăcinată în societate. Deși de 15 ani se cercetează intens în această direcţie, tot nu există dovezi reale pentru ipoteza conform căreia o proteină deformată are proprietăți infecţioase, fiind capabilă să provoace encefalită spongioasă la vite şi la oameni (noua variantă a Creutzfeldt-Jakob). Nu se cunoaşte nici măcar structura atomică a proteinei respective. „BSE este calificată ca epidemie, dar acest lucru este la fel de fals ca şi presupunerea că BSE ar fi contagioasă”, afirma Anton Mayr, de la Catedra de microbiologie şi epidemiologie a Universităţii din München. Iar transmiterea BSE de la animal la om nu a fost niciodată dovedită”. Ca şi în cazul SIDA sau al hepatitei C, concernele farmaceutice, politicienii şi mass-media fac bani din afirmații care ne induc frica.

În 1986, când în Anglia au apărut primele semne ale BSE, autorităţile răspunzătoare cu sănătatea au spus că e vorba de o infecţie cu un agent patogen, care s-a transmis prin intermediul furajelor. Fără a avea dovezi, au presupus că făina animală, care conţinea resturi de la abatoarele unde erau sacrificate oile și cu care fuseseră furajate vacile, fusese contaminată, și astfel s-au infectat vacile. Iar mass-media de-abia aştepta un subiect gras şi plin de groază. Nici cercurile ştiinţifice n-au pregetat să facă valuri. Un nou scenariu ameninţător se ivea la orizont...

„Mass-media a jucat un rol important, căci în tendinţa ei naturală de a capta atenția, adeseori confundă realitatea cu ştirea de senzaţie, care nu este bazată pe elemente ştiinţifice” îşi critica propria breaslă Jürgen Krönig, corespondentul în Anglia al ziarului Zeit. De aici până la isteria în rândul populaţiei şi al politicienilor n-a mai fost decât un pas. Imagini cu vaci împleticindu-se şi cu mormane de cadavre de vite aruncate în instalaţiile de incinerare au aţâţat focul groazei. Aveam un nou călăreţ apocaliptic care ameninţa umanitatea, în persoana prionului. „Consider că pentru dezastrul BSE responsabilii trebuie căutaţi în Ministerul Agriculturii și în marile concerne, nu numai cele de producere a alimentelor din carne, dar şi cele din industria chimică, spunea Krönig. Prin acestea, cercetarea a fost de la bun început contaminată, experţii fiind conduşi de interese. De aceea, nu s-a făcut o cercetare obiectivă. Această situaţie trebuie să se schimbe, căci numai cunoscând cauzele reale se poate întreprinde ceva eficient”.

Teoria dogmatică spunea că prionii au reuşit să depăşească graniţa dintre specii, trecând de la oaie la vacă. Ceea ce înseamnă că pot trece şi de la vacă la om (o logică ovino-bovină). Dar o supoziţie trebuie verificată prin experimente. Deci, s-a luat creier de vacă bolnavă şi s-a injectat în creierul animalelor de laborator (n-am să pricep niciodată cum poţi face un experiment care în natură, n-are nicio şansă să se petreacă, doar dacă vacile încep să mănânce oi). După un an, creierul animalelor respective avea şi el depuneri de spongiozităţi, ceea ce certifica acţiunea prionilor vrăjmaşi. Acum, dacă ţinem cont de procedură, nici nu-i de mirare că în creierul bietelor animale s-au petrecut niște chestii ciudate. Asta se petrece şi în creierul multor cercetători, fără să le fi injectat cineva ceva, în afară de dorinţa de câştig. Serios vorbind, astfel de modificări puteau surveni ca urmare a unei reacţii la materialului străin, introdus forţat în creier. În afara laboratorului, aşa ceva n-avea cum să se întâmple. Dar în laboratoare, de când cu Frankenstein, se întâmplă tot felul de lucruri.

„Cercetătorii prionului au făcut ceva nepermis când au introdus creier străin direct în creierul animalelor de laborator, pentru ca ulterior să spună că au reuşit să transmită BSE” spune Ebringer într-o scrisoare către biochimistul Roland Scholz. Pentru că în urma acestei operaţiuni au apărut simptome neurologice, au afirmat că au reuşit să transmită la un animal sănătos BSE. În realitate, ei au reuşit doar o encefalomielită alergică provocată experimental (EAE). Această afecţiune a fost pentru prima oară descrisă de Pasteur în 1880. El a injectat în creierul câinilor din laboratorul său masă cerebrală prelevată de la câini bolnavi de turbare. Ce a obţinut el este acelaşi lucru cu ce au obţinut cercetătorii prionului: EAE – o spongiozare a creierului”.

În anul 2004, revista Science a publicat un articol în care se vorbea despre „incontestabila dovadă” că prionii infecţioşi provoacă BSE. De data aceasta nu a mai fost injectat creier bolnav în creierului cobailor, ci a fost creat în laborator un prion artificial, cu o structură ß-împăturită, caracteristică pionilor acuzaţi de cauzarea BSE. Aceşti prioni artificiali au fost injectaţi în creierul cobailor, care după un an de zile au dezvoltat şi ei o structură cerebrală spongioasă. Și acest experiment este lipsit de valoare științifică. Nu numai pentru că, atât neurologic, cât şi imunologic, oamenii sunt diferiţi de şoareci, dar şi pentru că nici în acest caz nu s-a lucrat cu un grup de control, format tot din şoareci. Prioniştii au mai făcut şi alte experimente, în cadrul cărora au hrănit animalele cu creier recoltat de la vacile bolnave. Numai că acest fel de hrană nu poate fi comparat cu făina animală, dată ca furaj vacilor. Este vorba de două lucruri cu totul diferite. Şi în acest caz a lipsit grupul de control, care să fi fost hrănit cu creier neinfectat.

În concluzie, nu se poate argumenta că avem de-a face aici cu prionii bănuiţi a provoca BSE. Iar aceste experimente sunt oricum lipsite de valoare, căci nu au fost făcute la faţa locului, pe pajiştea unde pasc vacile. Ar fi trebuit să se împartă o cireadă în două: jumătate să primească făina animală ca furaj, iar cealaltă nu. Or, un astfel de experiment nu a fost făcut. Ceea ce înseamnă că nu s-a putut certifica îmbolnăvirea vacilor cu BSE ca urmare a hrănirii lor cu făină animală. Faptul că o proteină infecţioasă din faina animală declanşează boala nu s-a dovedit ştiinţific!

Deoarece teza prionilor se află într-o acută criză de dovezi, este necesar să căutăm alte explicaţii. Astfel, se prea poate ca o problemă genetică să fi apărut în cadrul anumitor cirezi de vite din Anglia, ca urmare a selecției repetate (supra-selecţiei). În sprijinul acestei explicaţii vine faptul că BSE a apărut mai ales la animalele tinere, de 4-5 ani (o vacă trăieşte în medie 25 de ani). Explicaţia ar consta în faptul că în selecţia artificială de azi sunt folosiţi doar câţiva tauri, mulţi chiar înrudiţi între ei. Cu spermatozoizii unui singur taur pot fi fecundate artificial vacile dintr-o întreagă regiune. În general, se doreşte evitarea unui incest, dar în cazul vacilor foarte productive (în Anglia o vacă dă 60-70 de litri de lapte/zi) această regulă este de cele mai multe ori încălcată. Astfel că un singur taur poate fi în acelaşi timp tatăl şi bunicul unui foarte mare număr de vite.

În ultimele decenii, Anglia a exportat făină animală cu tonele în Orientul Mijlociu, în Africa de Sud şi în SUA, dar nicăieri în aceste ţări nu a apărut BSE. Aproape toate cazurile de BSE au apărut în Anglia, Elveţia şi Irlanda de Nord (99%). Un paradox, care însă pare a se rezolva în momentul în care luăm în considerare anumite substanţe, extrem de toxice. Astfel, în 1985, în Anglia s-a dar o lege prin care ţăranii erau obligaţi să maseze spatele vacilor cu Phosmet, un insecticid contra muștelor parazite Gasterophilus intestinalis, foarte otrăvitor şi dăunător pentru sistemul nervos. Acest insecticid a fost folosit în cantitate mare cu precădere în Anglia, Elveţia şi Irlanda de Nord, adică exact acolo unde au apărut 99% dintre cazurile de BSE.

Un fermier englez a remarcat că, deşi își hrănea vacile cu aceeaşi făină animală, acestea nu se îmbolnăveau de BSE. Ei bine, crescătorul respectiv nu folosea organofosfatul Phosmet, întrucât el creştea vacile ecologic. Guvernul britanic cunoștea acest fapt, așa că la începutul anilor ’90, legea sus-amintită a fost revocată, căci într-adevăr părea să existe o legătură directă între Phosmet şi BSE. Curios, dar din 1993 au început să scadă rapid şi cazurile de BSE. În cele din urmă, comisiile de anchetă au recunoscut că Phosmet părea a fi factorul provocator al bolii. „E de mult timp cunoscut faptul că otrăvirile cronice cu organofosfaţi duc la polineuropatie”, spune toxicologul Luellmann. Faptul a fost confirmat şi de neurologul Stephen Whatley de la Londoner Institute of Psychiatry, cercetările lui fiind finanţate prin donaţii. Desigur că autorităţile au respins concluziile cum că factorul cauzator al BSE ar fi Phosmet.

Pe bună dreptate, unii ar putea pune întrebarea: De ce nu s-au îmbolnăvit de BSE toate vacile tratate cu Phosmet? Pentru că, așa cum ştim de la Paracelsus, doza face otrava = dosis venenum facit. Şi chiar la aceeaşi cantitate, nu toate vacile reacţionează la fel. Bun, dar dacă guvernul britanic ştia povestea cu Phosmet, de ce n-a spus deschis care era de fapt cauza BSE? Ha, ha, ha... Şi despăgubirile pentru fermierii englezi cine le plătea? Tata-mare? Tot guvernul englez, care dăduse legea obligativităţii folosirii Phosmet. Și mai intrau la apă şi firmele producătoare. Aşa că, mai bine să lăsăm vaca nebună să se rătăcească prin ceaţa prionică, până se uită toată povestea.

Pe lângă Phosmet, mai există şi alte substanţe toxice cu care vacile pot fi otrăvite, cum ar fi manganul. Acesta este folosit masiv în hrana găinilor, de unde, sub formă de găinaţ, este folosit în făina animală pentru vaci. O altă cauză ar fi deficienţa de cupru, care provoacă daune sistemului nervos, fapt de asemenea cunoscut în rândul crescătorilor de vite. În limbaj de specialitate, această deficienţă se numește „ataxie endemică”.

Dar chiar dacă numai o dereglare genetică provoacă BSE, sau dacă pe deasupra mai apare şi factorul toxic (Phosmet), sau dacă doar factorul toxic este vinovat pentru BSE, deci indiferent dacă este vorba de o combinaţie de cauze sau de una singură, cert este un lucru: boala vacii nebune nu este o boală infecţioasă. Măsurile isterice de omorâre a mii de animale nu şi-au avut rostul. De asemenea, presupunerea şi mai isterică cum că boala ar putea trece de la vacă la om, creând o epidemie de Creutzfeldt-Jakob, este o pură speculaţie. Creutzfeldt-Jakob în varianta nouă nu este o nouă afecţiune, ci doar un diagnostic pus în practica medicală (chiar dacă apare doar la 1 din 5 milioane de oameni!). Și chiar dacă am lua în considerare acest risc, ca urmare a consumului de carne de vacă, el este infinit mai mic decât riscurile la care se supune inevitabil orice persoană în viaţa de zi cu zi.

Claus Köhnlein & Torsten Engelbrecht - Virus-mania, Trafford Publ., 2007
Traducător: Erasmus Minchevici

-->