Germenii - alimentele vieții

-->

GERMENII – ALIMENTELE VIEȚII

Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească alimentul secolului XXI

Numeroase echipe de nutriţionişti şi dieteticieni se străduiesc de mult timp să descopere „schemele ideale” de hrănire pentru omul modern. Hrana ideală ar trebui să îndeplinească niște condiţii ce cu greu pot fi întrunite în acelaşi timp:
1. Să fie ieftină şi să poată fi produsă din abundenţă.
2. Să conţină întregul complex de minerale, vitamine şi alte elemente necesare vieţii.
3. Să susţină fiinţa umană din punct de vedere nervos, constituind un sprijin în lupta contra stresului care a devenit un element caracteristic al omului care locuieşte în marile metropole.
4. Să confere putere şi energie de acţiune.
5. Să nu necesite mult timp pentru a fi preparată.
6. Pe cât posibil, să prevină degenerarea şi îmbătrânirea.
Toate acestea par foarte greu de îndeplinit, producătorii din domeniul alimentar mulţumindu-se să dea răspunsuri doar la o parte dintre cerinţe, prin conserve, semipreparate sau alimente îmbogăţite cu minerale şi vitamine. Acestea pot rezolva într-o anumită măsură problema timpului, a stocării, gătirii și a prezenţei unor componente nutritive. Dar cu ce preţ? Nu mai este pentru nimeni astăzi un secret faptul că hrana conservată cu ajutorul aditivilor chimici, alimentele congelate sau preparate industrial sunt în mare parte MOARTE şi prin urmare ele nu pot să dea toată energia şi nutrienţii necesari organismului viu. Consumul îndelungat de hrană lipsită de principii vitale accentuează degenerarea, bătrâneţea şi boala...

Totul a început în Statele Unite...


În anii 60, un medic pe atunci necunoscut, pe nume Ann Wigmore, avea să producă o revoluţie în tratamentul uneia dintre cele mai grele boli cunoscute: cancerul. Medicamentele „super-sofisticate” pe care le folosea ea nu erau altceva decât un pumn de seminţe încolţite de grâu, orz, lucernă etc. Acestea, administrate oral ori sub formă de clismă, produceau minuni, și asta nu numai în cancer, ci şi în bolile de piele, în alergii, în bolile articulare, în cazurile de îmbătrânire prematură etc. Mulţimea cazurilor vindecate a atras atenţia; mai întâi a opiniei publice, apoi a cercetătorilor, care au descoperit că seminţele, când încep să germineze, declanşează energiile vieţii, ce pot fi de un real folos în vindecarea celor mai diverse boli. Aşa a început povestea tratamentelor miraculoase cu seminţe încolţite, din care vom depăna câteva file în continuare.

Misterul germenilor

Umeziţi un bob de grâu cu puţină apă şi lăsaţi-l într-un loc cald. În mai puţin de o zi apare miracolul: o întreagă uzină intră în funcţiune, producând cantităţi impresionante de substanţe bioactive. În micul bob de grâu se declanşează un incredibil flux de energie; sunt produse din abundenţă enzime, cantitatea de fosfor, magneziu, calciu şi alte minerale se triplează în câteva ore şi încep tot acum eforturile micii plante de a se dezvolta. Fiecare sămânţă conţine vitamine, minerale, proteine, grăsimi şi alte rezerve, aşteptând condiţiile de mediu propice pentru creştere; odată cu procesul germinării, prin diferite procese metabolice şi transmutaţii biologice, toate cantităţile de substanţe nutritive se modifică spectaculos. În cazul boabelor de linte, de exemplu, vitamina C este în cantităţi infime înainte de germinare. La scurt timp, însă după apariţia mlădiţei, proporţia acestei vitamine creşte spectaculos, plasând germenii de linte între cele mai valoroase surse vegetale de vitamină C. Fără îndoială că astfel de „condensatori” de energie vitală sunt capabili să impulsioneze eficient procesele de refacere pentru organism lipsit de vigoare şi energie vitală.
Faptul că germenii pot încetini sau chiar face ireversibilă îmbătrânirea poate părea exagerat. Totuşi, cercetările realizate de mai mulţi specialişti (Duck Person şi Sandy Shaw, dr. Benyiamin Frank, dr. Edward Howell şi alţii), au evidenţiat existenţa în seminţele germinate a numeroşi factori anti-îmbătrânire. Este vorba în primul rând de vitaminele antioxidante, dar şi de o gamă largă de enzime, existente din abundenţă în germenii proaspeţi (aceasta nu este însă valabil în aceeaşi măsură pentru germeni uscaţi!)

Vitaminele tinereţii

În ultima vreme a apărut tot mai des noţiunea de radicali liberi, vorbindu-se despre efectele lor adverse asupra sănătăţii omului. Renumiţii radicali liberi sunt de fapt fragmente moleculare care înconjoară celulele şi pot provoca îmbătrânirea corpului. Ei sunt foarte instabili şi tind să întrerupă activitatea normală a celulelor pe care le întâlnesc. Vitaminele A,C şi E, existente în aproape toţi germenii, inhibă formarea radicalilor liberi în corp. Un mare avantaj îl constituie faptul că, în cazul seminţelor germinate, aceste vitamine se află într-un complex echilibrat, asociate cu substanţe care le fac uşor asimilabile.

Enzimele

Dr. Edward Howell consideră că tinereţea depinde de cantitatea şi de puterea enzimelor din corp. Conform cercetărilor sale, lipsa enzimelor din alimentaţie provoacă perturbări grave: „[...] conduce la accelerarea îmbătrânirii, este responsabilă în mare măsură de moartea prematură și reprezintă una dintre cauzele majore ale instalării bolilor degenerative. Dar enzimele nu pot fi obţinute dintr-o hrană preparată termic, deoarece la mai mult de 60°C ele sunt în totalitate distruse. Folosirea alimentelor moarte din punct de vedere enzimatic obligă organismul să cedeze din propriile rezerve de enzime, pentru ca procesele metabolice să se desfăşoare normal. Aceasta face ca cei care consumă preponderent hrană preparată termic să fie mult mai expuşi la afecţiuni cardiovasculare, la boli ale pancreasului, la cancer şi la tulburări hormonale”.
Oamenii şi animalele domesticite sunt singurele fiinţe de pe pământ care mănâncă mâncare fără enzime naturale (gătită). Dr. Howell crede că acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii suferă de cancer şi alte boli degenerative pe care animalele sălbatice nu le fac. Procesul de îmbătrânire se accelerează şi obligă corpul să apeleze la rezervele deja împuținate de enzime metabolice. Când germenii sunt consumaţi cruzi, ei ajută atât la propria lor digestie, cât și la digerarea altor alimente. Dacă fructele şi legumele sunt mai puţin accesibile în perioada de iarnă, germenii proaspeţi pot fi obţinuţi, cu minimum de efort, oricând și de către oricine. Ei sunt adevărate concentrate naturale de enzime, fitohormoni, proteine, glucide, vitamine şi minerale.

Germenii - un medicament printre alimente

Aceste proprietăți au dus la o răspândire considerabilă a produselor şi preparatelor pe bază de germeni. În Occident, ei pot fi procuraţi cu uşurinţă din orice supermagazin. Germenii au jucat un rol de bază în răspândirea liniilor de restaurante cu autoservire în care se consumă în special salate şi, recent, au apărut chiar şi în sandviciurile produse de principalele reţele de fast-food. Există o adevărată explozie a firmelor producătoare de germeni, dar şi de aparate manuale sau automate pentru obţinerea acasă. În SUA, cercetătoarea Ann Wigmore a promovat folosirea alimentelor vii şi în special a germenilor şi a înfiinţat fundaţia care-i poartă numele. În cadrul acesteia, funcţionează un centru de sănătate renumit pentru faptul că cel puţin 50% din hrana servită celor care vin pentru tratament în cadrul acestui centru constă în germeni şi verdeţuri proaspete. Ann Wigmore însăşi s-a vindecat de colită şi artrită reumatoidă urmând un regim vegetarian bazat pe germeni, iar la vârsta de 77 de ani părul ei şi-a recăpătat culoarea naturală.
Alimentele bogate în enzime (germenii, legumele proaspete, fructele şi sucul lor) sunt cei mai importanţi factori în încetinirea ceasului îmbătrânirii. Carnea şi alte alimente gătite, grele, mai ales cele grase sau dulci, sunt deficitare în enzime. Acestea încetinesc metabolismul şi slăbesc sistemul imunitar. Alimentele vii, dimpotrivă, ajută corpul să-şi conserve enzimele vitale, stimulând metabolismul şi procesele de curăţare şi regenerare; ele au capacitatea de a întări sistemul imunitar şi ne ajută să avem o viaţă lungă şi sănătoasă. Germenii consumaţi proaspeţi sunt, fără îndoială, alimentele cele mai vii dintre cele cunoscute, fiind un element important în combaterea bolilor, deoarece declanşează procese foarte intense de dezintoxicare şi reîntinerire. În lumina acestor informaţii, fără îndoială că modul de obţinere şi de administrare a germenilor, precum şi indicaţiile lor terapeutice prezintă un maxim interes.

Cum obţinem germenii în casă?

Iată câteva metode simple de obţinere a germenilor din cereale. Seminţele pe care vrem să le punem la germinat trebuie spălate de 3 ori, pentru a elimina praful și substanţele chimice de suprafaţă. Urmează înmuierea lor: Se umple un borcan cu apă călduţă şi se lasă seminţele acoperite cu apă timp de 4-6 ore, se scurge apa şi se lasă o pauză de 12 ore. După acest interval, seminţele se pregătesc pentru germinare. Pentru aceasta, ele vor fi puse pe o tavă care va fi acoperită cu tifon, într-o caserolă sau în câteva borcane. Seminţele trebuie distribuite uniform. Germinaţia durează 2-4 zile şi se încheie atunci când lungimea germenului atinge lungimea bobului (3-5 mm). Dacă temperatura în mediul ambiant este mai ridicată, se recomandă stropirea uşoară a seminţelor cu apă, pentru a nu se usca complet. Timpul de germinare trebuie respectat cu strictețe, deoarece după 4 zile radicelele tind să se „împâslească”, formând o ţesătură, iar proporţia de substanţe active nu mai creşte, deoarece se trece la o altă fază de dezvoltare a plantei (transformarea în mlădiţe) în care vor fi implicate alte substanţe.

Administrarea germenilor

Dacă vrem să consumăm germenii în stare proaspătă, vom respecta următoarele cantităţi:
- 1 linguriţă pe zi pentru copii
- 2 linguriţe pe zi pentru adolescenţi şi bătrâni
- 1-2 linguri pentru persoanele adulte
Cel mai adesea, pentru a fi mai uşor de consumat, germenii se mărunţesc sau se macină. Pentru a obţine însă efecte mai intense de regenerare a fiinţei se poate trece la o alimentaţie vegetariană preponderent crudivoră (bazată pe alimente nepreparate termic) în care germenii sunt incluşi în cantităţi mai mari. Ei pot intra în componenţa salatelor de crudităţi, a pâinilor din cereale, a prăjiturilor, a unor sucuri şi băuturi nutritive precum şi a majorităţii mâncărurilor vegetariene. Experienţa ne va face ca în scurt timp să descoperim cele mai potrivite combinaţii de germeni, precum şi ingredientele care fac ca gustul preparatelor noastre să devină agreabil.

7 super-medicamente obţinute din seminţe germinate

1. Germenii de grâu. Sursă excelentă de proteine şi vitamine, sunt utili pentru reglarea activităţii nervoase, calmează, măresc rapid vitalitatea, înfrumuseţează pielea, elimină disfuncţiile sexuale, au efecte în afecţiunile degenerative.
2. Germenii de năut. Sunt un excelent aliment pentru bărbaţi, amplifică energia şi vigoarea, iar cantitatea mare de proteine îi face să fie foarte hrănitori. Năutul germinat este bogat în calciu, potasiu, magneziu şi vitamine.
3. Germenii de linte. Conţinutul crescut de vitamina C şi fier îi recomandă în carenţele acestor elemente; se utilizează cu succes în atrofii musculare, devitalizare, slăbiciune.
4. Germenii de varză. Sunt o bună sursă de vitamine A, C, de iod şi sulf. Sunt recomandaţi în afecţiuni respiratorii, anemii, tulburări nervoase, afecţiuni digestive, rahitism, tulburări de ciclu.
5. Germenii de lucernă. Reprezintă unul dintre cele mai hrănitoare alimente, fiind o sursă excelentă de proteine de înaltă calitate şi de vitamine (A şi C). Sunt indicaţi în perioada sarcinii, în carenţele de calciu (au calciu asimilabil, nu ca cel din suplimente), în anemii şi îmbătrânire.
6. Germenii de dovleac. Binecunoscutele seminţe se transformă prin germinare în remedii concentrate pentru afecţiunile hepatice, ale prostatei şi renale. Conţin în cantităţi importante zinc, un element ce lipseşte adesea din alimentaţia modernă.
7. Germenii de floarea soarelui. Pe lângă efectele terapeutice remarcate în cazurile de anorexie, ateroscleroză şi afecţiuni respiratorii, ei sunt foarte gustoşi şi nutritivi, fiind utilizaţi la majoritatea salatelor de crudităţi şi a preparatelor cu germeni.

Dacă această prezentare nu v-a făcut încă să pregătiţi primele seminţe pentru germinare, vă dăm încă 5 motive pentru care germenii proaspeţi pot fi suplimente nutritive demne de luat în seamă.

1. Sunt ieftini. Germenii de fasole, de exemplu, cresc în volum odată cu germinarea de aproape 10 ori, simultan cu creşterea cantităţii de substanţe hrănitoare din compoziţia lor. Dintr-un kilogram de boabe de fasole puteţi obţine prin germinare o valoare nutritivă echivalentă cu cea din câteva kilograme de carne. Dacă avem în vedere preţurile celor două alimente, putem constata că folosirea germenilor este simţitor mai ieftină şi, în plus, mult mai sănătoasă! Proporţii asemănătoare putem regăsi, de altfel, şi la majoritatea germenilor de cereale şi legume. În plus, în afară de căldură, puţină apă și o tavă adecvată, germinarea nu necesită nicio investiţie suplimentară.
2. Sunt uşor de obţinut. În numai 2-3 zile, indiferent de perioada anului în care vă aflaţi, puteţi avea în propria bucătărie o sursă naturală de hrană sănătoasă, cu întregul complex de enzime, minerale şi vitamine. În special iarna sau în cazurile de lipsă a crudităţilor în alimentaţie, germenii sunt un supliment de o valoare greu de egalat.
3. Sunt un aliment complet. Accesibili oricărei vârste (de la copii mici până la bunici) ei reprezintă o sursă de proteine şi nutrienţi care dau energia necesară pentru dezvoltarea întregii fiinţe, acoperind cea mai mare parte a necesarului de vitamine esenţiale pentru organism. Un caz grăitor este folosirea în anul 1940 a germenilor de cereale ca mijloc de combatere a carenţelor alimentare şi efectelor cumplite ale foametei şi scorbutului dintr-o zonă foarte săracă a Indiei. Programul a cuprins administrarea germenilor pentru un număr de 200.000 de oameni. După 4 luni în care oamenii au fost învăţaţi să utilizeze germenii nu se mai înregistra niciun caz de scorbut, iar mortalitatea a scăzut în această perioadă cu peste 70% faţă de cazurile similare din aceeaşi zonă.
4. Germenii vindecă. De la cazurile de îmbătrânire prematură, malnutriţie, obezitate, carenţe de vitamine şi minerale până la bolile de inimă şi chiar cancer, toate pot fi tratate prin introducerea în alimentaţie a germenilor proaspeţi. Salatele de crudităţi cu germeni, sucurile din germeni, precum şi germenii ca atare determină efecte rapide de eliminare a toxinelor existente în sânge în cazul multor afecţiuni. În plus, studiile realizate în California de dr. Thelma Arthur pe mai multe sute de pacienţi au evidenţiat o creştere considerabilă a imunităţii la consumatorii consecvenţi de germeni proaspeţi faţă de persoanele cu o alimentaţie obişnuită.
5. Cresc longevitatea şi întreţin sănătatea. Prin substanţele conținute, ei încetinesc mult procesele de îmbătrânire (efect constatat în special la germenii de grâu), amplifică potenţa şi armonizează funcţia sexuală (prin aportul energetic şi prezenţa vitaminei E) și sporesc vigoarea. Aceste proprietăţi se datorează în mare măsură şi faptului că substanţele valoroase din germeni sunt uşor de asimilat chiar de către un organism slăbit, îmbătrânit sau bolnav.

Din ce se obţin germenii

La început, pentru obţinerea germenilor au fost folosite mai ales boabele de cereale: grâu, orz şi ovăz. În timp însă au apărut şi germenii de leguminoase (mazăre, năut, soia, linte, fasole), de oleaginoase (floarea soarelui, dovleac), precum şi cei obţinuţi din anumite plante medicinale – schinduful este cel mai reprezentativ în acest sens. În total, în prezent sunt folosite în jur de 40 de feluri de germeni în terapie.


Ce conţin exact aceşti germeni? Dincolo de substanţele cu efecte binecunoscute (vitamine, săruri minerale, proteine), compoziţia chimică a germenilor diferitelor specii este încă un mister. Cert este că producătorii de medicamente hormonale (şi nu numai ei) au în față un câmp enorm de cercetare, pentru a cunoaşte uimitoarele proprietăţi terapeutice ale acestor embrioni de plante ce conţin substanţe cu efecte hormonale spectaculoase.

Timpul de înmuiere și germinare

Semințele, nucile, cerealele și boabele de păstăioase sunt acoperite de substanțe protectoare, numite inhibitori de enzime, care împiedică germinarea lor prematură și le asigură păstrarea nutrienților necesari creșterii. Când sunt consumate ca atare, acești inhibitori de enzime reduc absorbția unor minerale și vitamine importante, putând duce la deficiențe nutriționale sau la alte probleme de sănătate. Prin înmuierea lor prealabilă în apă, le permitem să germineze, să elibereze substanțele nutritive și să neutralizeze inhibitorii:
- Floarea soarelui: 2 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Porumb: 12 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Orez integral: 9 ore înmuiere, 3-5 zile germinare
- Mei: 8 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Quinoa: 2 ore înmuiere, 1-2 zile germinare
- Hrișcă: 15 minute înmuiere, 1-2 zile germinare
- Orz: 6-8 ore înmuiere, 2 zile germinare
- Grâu: 7 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Ovăz: 8 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Fasole Mung: 24 ore înmuiere, 3-5 zile germinare
- Linte: 8 ore înmuiere, 12 ore germinare
- Năut: 12 ore înmuiere, 12 ore germinare
- Susan: 8 ore înmuiere, 1-2 zile germinare
- Schinduf: 8 ore înmuiere, 3-5 zile germinare
Unele nuci și semințe se lasă doar la înmuiat câteva ore, după care se pot consuma: nucile românești, nucile braziliene, migdalele, nucile pecan, macadamia, fisticul, semințele de in și de pin.

Preparate din germeni și efectele lor binefăcătoare

Din nevoia de a economisi timp, se preferă ca germenii să fie preparaţi în forme uşor de administrat şi care să conserve cât mai multe dintre proprietăţile lor ca medicamente vii. În afara cazului în care preparăm zilnic germeni pentru consum, vă recomandăm câteva metode de preparare care să favorizeze conservarea enzimelor şi a fitohormonilor, substanţe foarte sensibile la modificările mari de temperatură.

1. Maceratele în miere

Preparare: 300 g germeni zdrobiți se amestecă cu 700 g miere. Se lasă la macerat 2 săptămâni.
Administrare: se consumă 1 lingură de macerat de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.
Este un remediu excelent pentru probleme digestive și constipaţie şi de asemenea foarte indicat în procesul de reîntinerire. Este un excelent tonic şi revitalizant pentru copii, bătrâni şi convalescenţi, prezintă efecte de stimulare a creşterii şi dezvoltării armonioase la copii. Germenii pot să încetinească sau chiar să inverseze într-o anumită măsură procesul de îmbătrânire al organismului, fiind tot mai numeroase cazurile persoanelor vârstnice care şi-au recăpătat prin consumul constant de germeni unele dintre calităţile specifice maturităţii sau tinereţii. Duke Pearson, Sandy Shaw, dr. Benjamin Frank şi alţi cercetători susţin că această activitate regenerantă se datorează antioxidanţilor, unei game largi de enzime, precum şi vitaminelor antioxidante A, C, E. Acestea împiedică oxidarea grăsimilor din sânge, inhibând astfel formarea radicali liberi. Iată însă şi câteva indicaţii particulare:
- germenii de grâu în miere – sunt revitalizantul universal recomandat în special persoanelor care au nevoie de multă energie, convalescenţilor, bătrânilor şi copiilor. Se fac cure de minimum o lună, care măresc capacitatea de regenerare a organismului.
- germenii de ovăz în miere – au ca proprietate marcantă acţiunea întineritoare intensă. Sunt extrem de utili şi în tratarea afecţiunilor cardiovasculare asociate vârstei înaintate, precum şi pentru eliminarea efectelor unei alimentaţii neadecvate.
- germenii de năut în miere – sunt un revigorant masculin şi un afrodiziac remarcabil. Sunt utilizaţi de mii de ani în Orientul Mijlociu pentru tratarea sterilităţii şi impotenţei, dar şi a sensibilităţii la frig şi la variaţiile climatice.
- germenii de dovleac în miere – conţin proteine și grăsimi de mare calitate, vitamina E, fosfor, fier şi zinc (un oligoelement care adesea lipseşte din dieta modernă). Sunt excelenţi ca stimulent imunitar şi reglator endocrin (este remarcabil efectul lor în cazurile de pubertate prematură, dereglarea producţiei de hormoni sexuali etc.).

2. Tinctura de germeni

Preparare: 400 g germeni se mixează cu 1 litru de alcool alimentar de 70°. Se lasă la macerat 8-10 zile, într-o sticlă bine închisă, după care se strecoară prin tifon şi se păstrează în sticluţe mici, închise la culoare.
Administrare: Se consumă 1 linguriţă la un pahar cu apă, de 3 ori pe zi.
În amestec cu tinctură de echinacea şi licheni, tincturile de germeni sunt indicate pentru afecţiuni respiratorii, gripă, tuse de diverse etiologii, astm, faringită, anorexie. În acest caz, rolul tincturii de germeni este de a potenţa efectul imunostimulator al primelor două tincturi, dar şi de a stimula capacitatea naturală de regenerare a corpului.
Indicaţii speciale ale tincturilor de germeni:
- tinctura de germeni de lucernă – este un stimulent nervos puternic şi blând în acelaşi timp. Se foloseşte în cazuri de astenie, somnolenţă, depresie asociată unor boli cronice sau vârstei.
- tinctura de germeni de soia – previne apariţia tumorilor benigne la femei, în special a celor cu localizare mamară şi genitală. Mai este folosită cu succes în tratamentul hirsutismului, menopauzei premature, tulburărilor de ciclu menstrual, frigidităţii asociată insuficienţei hormonale.
- tinctura de germeni de schinduf – este un remarcabil protector al rinichilor şi al aparatului urinar pe ansamblu. Despre germenii de schinduf se spune că „purifică sângele”, motiv pentru care tinctura obţinută din aceştia este recomandată în diferitele forme de alergie, în infecţiile cronicizate, în tratarea anemiei hemolitice, dar şi în anumite forme de leucemie.

3. Loţiune pe bază de germeni (pentru uz cosmetic)

Preparare: 100 g germeni proaspeţi de soia, 20 g glicerină, 10 ml alcool 96° şi eventual o frunză de aloe se mixează bine în blender (mixer) timp de 10 minute. Apoi se filtrează şi se păstrează în sticle bine închise.
Administrare: Se întinde pe piele ca o cremă obişnuită, se lasă 15-30 de minute să pătrundă în straturile profunde ale pielii, după care se face un masaj uşor de 5 minute. În final, se spală faţa cu un tampon de vată înmuiat în ceai de muşeţel. Pentru regenerarea părului, 1 lingură din acest preparat se amestecă cu câteva picături de tinctură de ardei iute şi un gălbenuş. Se spală bine părul după care se clăteşte. Nu se foloseşte şampon.

Împăcarea cu iarna

Sistemele terapeutice străvechi, cum sunt medicina chineză şi Ayurveda (sistemul medical indian), recomandă câţiva paşi simpli pentru a ne pune fiinţa în acord cu energiile iernii:
1. Amplificaţi căldura corporală: consum de hrană şi lichide calde, folosirea alimentelor picante, protejarea corpului prin haine călduroase, temperatură ambientală agreabilă, băi calde.
2. Folosiţi condimentele aromatice, care stimulează digestia, mai ales în cazul consumului de alimente grele. Se recomandă în special ghimbirul, cardamonul, piperul negru, boiaua de ardei, sovârful, măghiranul, cimbrul, cimbrişorul, busuiocul, muştarul.
3. Evitaţi sedentarismul (mai accentuat în acest interval).
4. Consumaţi cât mai puțină carne şi lactate.
5. Folosiţi alimentele vii (în măsura în care mai sunt încă accesibile). Fructele şi legumele păstrate peste iarnă este bine să fie consumate ca atare, neprelucrate termic, eventual sub formă de sucuri sau salate. Germenii proaspeţi, preparaţi în casă, pot constitui acum cel mai valoros şi, în acelaşi timp, cel mai ieftin supliment natural cu rol terapeutic.

Grâul germinat şi viaţa sexuală

- Numeroase studii evidenţiază faptul că adăugarea cerealelor încolţite în alimentaţie a determinat creşterea lactaţiei la femeile care alăptau, creşterea fertilităţii şi chiar eliminarea sterilităţii. Acest fapt nu este surprinzător dacă avem în vedere că grâul conţine vitamina E în cantitate mare, fiind o sursă importantă a acestei vitamine a fertilităţii. Chiar dacă grâul este una din sursele cele mai bogate de vitamina E naturală, conţinutul său de vitamina E se triplează atunci când este supus încolţirii. Și alte cereale încolţite, în special ovăzul şi secara, constituie surse excelente de vitamina E, la fel ca şi toate seminţele oleaginoase încolţite. 


Poate să ajute grâul germinat la combaterea cancerului?

Dr. Thelma Arthur de la centrul de cercetare Arthur Testing Labs din Chula Vista, California, a făcut cercetări pe 200 de pacienţi bolnavi de cancer, care ţineau regimuri vegetariene şi care includeau în dietă şi seminţe germinate. Concluziile au evidenţiat creşteri semnificative ale imunităţii organismului în aproape toate cazurile. Nivelul de toxicitate al sângelui, care de obicei e mare în boli precum cancerul, a fost de asemenea mic în aproape toate cazurile.
În 1978, la Centrul de cercetări oncologice al Universităţii din Texas, SUA, dr. Charles Shaw şi dr. Chiu-na Lai au testat mai multe alimente vegetale pentru a descoperi eventualele elemente anticanceroase. Printre ele s-au aflat grâul germinat, germenii de linte și de fasole mung, precum şi morcovii şi pătrunjelul. Cu toate că morcovii şi pătrunjelul au avut într-adevăr un efect inhibant asupra substanţelor carcinogene, aceștia nu s-au dovedit nici pe departe la fel de puternici ca germenii de grâu în ceea ce priveşte acţiunea anticancerigenă.

Sursa: L. Gheorghe și V. Godeanu - Principii și direcții în vindecarea naturală, Ed. Kamala, 2006
-->

Comentarii

  1. Dupa citirea articolului, am incercat sa pun linte rosie la germinat.
    Nu se intampla nimic, din nefericire. E cumva gresita reteta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lintea verde germinează cel mai repede și fără greș. Am încercat și eu la un moment dat cu linte roșie și doar după mai multe zile o mică parte dintre boabe au dat lăstari. Explicația pe care mi-am dat-o a fost că lintea respectivă era prea veche și boabele „muriseră”. De atunci, de fiecare dată când cumpăr boabe (linte, năut, soia...) pun câteva la încolțit, să mă asigur că sunt încă vii. Altfel, nu mai au nicio valoare nutritivă, chiar dacă sunt fierte. Multe astfel de alimente stau cu anii pe rafturile magazinelor și consumatorul habar n-are ce cumpără.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • Rețete culinare - Hrișcă cu măr și banană
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> HRIȘCĂ CU MĂR ȘI BANANĂ Acesta este un desert raw vegan, pe cât de sănătos, pe atât de delicios. Și se face atât de simplu... Iată: - Se pun la înmuiat doi pumni de hrișcă cu…
  • Rețete culinare - Mâncare de ardei cu vinete și coriandru
    08.04.2012 - 0 Comments
    --> MÂNCARE DE ARDEI CU VINETE ȘI CORIANDRU Ingrediente - trei ardei grași - o vânătă - doi căței de usturoi - un ardei iute - o ceapă - ulei - frunze de coriandru - sare,…
  • 15 sfaturi de frumusețe care pot face orice fată să suspine cu entuziasm
    28.10.2021 - 0 Comments
    Cele mai multe femei din lume își fac griji în legătură cu aspectul lor și vor să arate mereu perfect. Industria frumuseții evoluează rapid, dar majoritatea produselor sunt scumpe și, de cele mai…
  • Pisicile - aceste ființe extraordinare + VIDEO
    27.04.2012 - 3 Comments
    PISICILE - ACESTE FIINȚE EXTRAORDINARE  POVESTEA MOTANULUI OSCAR Centrul de reabilitare şi îngrijire medicală din Provider, Rhode Island, specializat în îngrijirea bolnavilor cu demenţă…
  • Ce nu știați despre vaccinul antipolio + VIDEO
    24.02.2015 - 0 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "6905085768"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; CE NU ȘTIAȚI DESPRE VACCINUL…
  • Jude Law spune că a fost pregătit pentru pandemia actuală în timp ce filma „Contagion”
    13.10.2020 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Acum un deceniu, Jude Law a fost avertizat cu privire la o pandemie, ca cea pe care o trăim acum, când filma Contagion, o poveste extrem de…
  • Cum să transformi rafturile de perete  într-un centru de interes al casei tale
    30.06.2018 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Cum să transformi rafturile de perete într-un centru de interes al casei tale Rafturile de perete pot fi o problemă în casele…
  • Uriașa minciună a roșiilor românești + VIDEO + documentar
    10.09.2012 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); URIAȘA MINCIUNĂ A ROȘIILOR ROMÂNEȘTI O substanţă controversată care face legumele să crească mai repede este folosită intens de către…
  • 22 de reguli care îți vor face viața mai frumoasă
    16.08.2023 - 0 Comments
    Viața poate fi o încercare. Trebuie să ne fixăm, să fim solizi și să acceptăm viața așa cum vine ea la noi. Suntem suficient de apți.În cazul în care alegem în mod corespunzător, viața poate fi o…
  • TAO - Medicina tradițională chineză - Daniel Reid (eBook + documentar RO)
    26.08.2012 - 5 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Plăcerea gustului
    02.08.2014 - 1 Comments
    --> PLĂCEREA GUSTULUI Motto: Cea mai mare prostie e să-ți sacrifici sănătatea pentru o altfel de fericire. Arthur Schopenhauer Nu trebuie să ne atingem de plăcerile gustative, căci…
  • Salar de Uyuni - Oglinda lumii + VIDEO
    30.12.2013 - 2 Comments
    --> SALAR DE UYUNI – OGLINDA LUMII Cu o suprafață de 12.000 km², Salar de Uyuni din Bolivia este o imensă suprafață de sare, considerată una din cele 7 minuni naturale ale lumii.…
  • Sofia Nădejde - o femeie de nădejde a epocii sale
    30.06.2014 - 1 Comments
    --> SOFIA NĂDEJDE  – O FEMEIE DE NĂDEJDE A EPOCII SALE – Sofia Nădejde (1856-1946), născută în Botoșani, a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică de orientare…
  • Cartoful - cea mai importantă plantă alimentară din lume + documentar (RO)
    17.04.2012 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});  CARTOFUL - cea mai importantă plantă alimentară din lume În Munţii Anzi, America de Sud, la altitudinea de peste 2.000 de…
  • Secretul mâncărurilor gustoase
    09.04.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SECRETUL MÂNCĂRURILOR GUSTOASE Mâncărurile n-au niciun haz dacă nu li se pun și ceva condimente sau mirodenii, care să le…
  • OSHO despre relația dintre mamă și copil + documentar (RO)
    01.06.2014 - 0 Comments
    --> OSHO despre relația dintre mamă și copil Să devii mamă este una dintre cele mai mari responsabilități din lume. Lumea e plină de oameni dezechilibrați... Iar dacă veți pătrunde…
  • Dăunătorii din Grădina Domnului + VIDEO
    19.11.2012 - 3 Comments
    --> DĂUNĂTORII DIN GRĂDINA DOMNULUI – SPECIA HOMO RELIGIOSUS PROFITORIUS – Primii indivizi ai acestei specii au apărut…
  • Enigmele de la Cernobîl și Fukushima + documentare (RO)
    11.03.2014 - 2 Comments
    --> ENIGMELE DE LA CERNOBÎL ȘI FUKUSHIMA Multe enigme legate de catastrofa de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 au rămas şi astăzi neexplicate. Profesorul Georges Lochak, preşedinte al…
  • 15 fapte întortocheate despre Cubul Rubik + VIDEO
    06.05.2024 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Numiți „jucărie” pe propriul risc puzzle-ul Cubul Rubik cu șase fețe: Ernő Rubik, ungurul care l-a inventat în 1974, preferă să…
  • Sectele și manipularea religioasă + documentar (RO) + VIDEO (RO)
    01.03.2016 - 0 Comments
    SECTELE ȘI MANIPULAREA RELIGIOASĂ Vestea celor întâmplate în Guyana la sfârșitul anului 1978, în cadrul minusculei secte religioase intitulată pompos „Templul popoarelor”, a provocat în toată…
  • Armurariul - salvatorul ficatului
    20.03.2012 - 2 Comments
    --> ARMURARIUL – salvatorul ficatului Armurariul (Silybum marianum) este o planta ţepoasă, cam de un metru înălţime, cu tulpini şi frunze de un verde şters, cu flori roșiatice, care fac…
  • Ginsengul - tinerețe fără bătrânețe
    25.03.2012 - 0 Comments
    --> GINSENGUL - TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE Ginsengul este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale.  Chiar dacă cercetările specializate asupra acestei plante sunt…
  • Istoria flirtului
    14.02.2014 - 0 Comments
    --> ISTORIA FLIRTULUI Verbul englezesc to flirt înseamnă a flutura, a agita ceva repede încoace și încolo. Unul dintre cei…
  • Test de personalitate
    01.07.2012 - 0 Comments
    --> TEST DE PERSONALITATE Dintre figurile de mai jos alege-o pe cea pe care o preferi, pentru a afla ce tip de personalitate ai. Aceste figuri au fost concepute de un psiholog,…
  • De-ale lui Păstorel...
    04.07.2012 - 1 Comments
    --> DE-ALE LUI PĂSTOREL… „Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu (1894-1964), născut în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui…
  • Rasismul din insulele britanice
    09.09.2013 - 0 Comments
    --> RASISMUL DIN INSULELE BRITANICE Rasismul este o veche năpastă în spațiul britanic, cele două națiuni aflate în conflict (cea britanică şi cea…
  • 50 de oameni împărtășesc semnele care i-au făcut să-și dea seama că au fost crescuți de părinți toxici
    17.10.2022 - 0 Comments
    Nu este neobișnuit să ai o relație mai mult sau mai puțin complicată cu părinții tăi. La urma urmei, ei sunt oameni la fel ca și tine, navigând prin aceleași sentimente și emoții complexe. Cu toate…
  • Mituri și realități despre alimentația vegetariană + VIDEO
    18.04.2016 - 5 Comments
    MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE ALIMENTAȚIA VEGETARIANĂ Carnea este esențială pentru sănătate Fals! Avem o stare de sănătate mai bună dacă nu mâncăm carne. Milioane de vegetarieni din toată lumea –…
  • Valeriu Popa - Sfaturi pentru sănătate
    11.04.2012 - 0 Comments
    -->   VALERIU POPA– SFATURI PENTRU SĂNĂTATE Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o…
  • 10 alternative ieftine ale unor produse scumpe
    15.10.2021 - 0 Comments
    10 produse scumpe de pe urma cărora puteți economisi bani, deoarece nu diferă cu nimic de alternativele lor mai ieftineCând vine timpul să facem alegeri la supermarket, este posibil ca unele persoane…
  • Scrisoarea deschisă a d-lui Simion Dascălu, expert UE, către președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso
    25.09.2012 - 2 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Erich von Däniken și teoria astronautului antic + eBook + documentare (RO)
    16.10.2013 - 2 Comments
    --> TEORIA ASTRONAUTULUI ANTIC În a doua jumătate a secolului XX, câțiva autori nonconformiști au lansat în scrierile lor teoria fascinantă a extratereștrilor antici. Este vorba de…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *