Testamentul lui Carol I - primul rege al României + documentar

-->

TESTAMENTUL LUI CAROL I
– PRIMUL REGE AL ROMÂNIEI –

Pe 10 mai 1866, Carol I soseşte în Bucureşti şi depune jurământul în faţa Parlamentului. 11 ani mai târziu, pe 10 mai 1877, Carol I proclamă Independenţa absolută a României. Şi, în fine, pe 10 mai 1881, Carol I este încoronat ca Rege al României. Din 1866 şi până în 1948, 10 mai a fost Ziua Naţională a României, când se sărbătorea independența țării. După 1947, regimul comunist, în încercarea de a șterge urmele monarhiei, a mutat Ziua Independenţei României pe 9 mai. După revoluția din 1989, semnificația acestei zile a revenit în actualitate și va rămâne în istorie ca Ziua Regalității.

La 27 septembrie/10 octombrie 1914, la ora 5:30 dimineaţa, bătrânul Rege Carol I al României a încetat din viaţă, lăsând în urma sa, după 48 de ani de domnie, un stat pe deplin respectat în Europa şi care înregistrase progrese spectaculoase pe toate planurile. După câteva luni de suferinţă, de zbucium și de dezamăgiri personale, avea să-şi găsească liniştea şi împăcarea în mormântul din Biserica domnească de la Curtea de Argeş, la a cărei restaurare contribuise personal.

De o corectitudine exemplară, pătruns de un puternic simț al datoriei, foarte exigent, în primul rând cu sine, Carol I a dus o viaţă aproape austeră. A fost o fire introvertită, rareori destăinuind cuiva gândurile şi planurile sale, neavând prieteni intimi, ci numai consilieri.

A trebuit să se adapteze din mers la realităţile – nu de puţine ori descurajante – din noua sa patrie, să se familiarizeze cu mentalităţile atât de diferite faţă de climatul în care s-a format. A dat dovadă în acest sens de o remarcabilă răbdare şi stăpânire de sine, reuşind deseori să-i domine pe cei din jurul său. În general, era extrem de rezervat în ceea ce priveşte exteriorizarea sentimentelor de simpatie faţă de o persoană sau alta, atitudine pe care şi-a impus-o până la sfârşitul vieţii.

A demonstrat reale calităţi de om de stat, dăruindu-şi întreaga energie treburilor de stat şi bunăstării unui popor cu care s-a identificat şi pe care l-a iubit. A fost un domnitor vrednic, comandant al oştirii române pe câmpul de luptă, precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al ţării şi un ctitor de mari aşezăminte culturale.

Carol I a obținut independența țării, a redresat economia și a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern. Testamentul său din 14/26 februarie 1899, din care vă prezentăm aici câteva fragmente, arată un patriotism profund, un monarh în căutarea perfecţiunii și un om de o înaltă ţinută morală, pe care nu o vedem la actualii oameni politici ai României! Aşadar, să luăm aminte!

«Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti. // Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin „Monitor” după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos.

Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa.

Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.

Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor.

Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte în dar o moştenire de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: „Totul pentru ţară, nimic pentru mine”.

Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit.

Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: „Nihil sine Deo!”

Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război, şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, a fost botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (...)

Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat de pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă lăcaş al meu şi readusă apoi la palat.

Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre.

Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului său suprem, care prin voinţa lui Dumnezeu nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi.

Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. (...)

Prin o bună gospodărire şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri.

Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează:

1. La Academia Română, şase sute mii lei, capital pentru publicaţiuni.

2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii lei.

3. La Orfelinatul Ferdinand din Zorleni, lângă Bârlad, cinci sute mii lei.

4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova, două milioane lei.

5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei.

(Urmează alte 12 legate).

Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea.

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL//

Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini legate cu fir roşu, şi am pus sigiliul meu. //CAROL//»

Puteți citi testamentul integral, plus codicilul aici.

Mari români - Regele Carol I