Sofia Nădejde - o femeie de nădejde a epocii sale

-->

SOFIA NĂDEJDE 

– O FEMEIE DE NĂDEJDE A EPOCII SALE –

Sofia Nădejde (1856-1946), născută în Botoșani, a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică de orientare feministă și socialistă. A fost sora pictorului Octav Băncilă. A scris schițe, nuvele, romane, teatru și a publicat numeroase articole în revistele vremii. Sofia Nădejde a fost prima femeie căreia i s-a permis să susțină bacalaureatul într-un liceu de băieți, prima femeie care a condus o revistă literară („Evenimentul literar”), prima femeie care a ținut o conferință într-un club (Clubul muncitorilor din București) și prima femeie care a ajuns președinta unui congres (Congresul al IV-lea al P.S.D.M.R.). Revista „România literară” a făcut în anul 1895 un sondaj de opinie, solicitând cititorilor părerea la întrebarea „Care femeie româncă este cea mai învățată?” Personalitățile culturale care au răspuns au indicat-o pe Sofia Nădejde. Fiica ei a fost prima femeie medic din România. Profesoară, scriitoare, eseistă, critic literar, traducătoare, mamă a 6 copii, militantă cu idei socialiste și feministă, prin scrierile și conferințele ei publice, Sofia Nădejde s-a luptat cu prejudecățile vremii privind inferioritatea femeii și a militat pentru ridicarea spirituală a femeii române.

La sfârșitul secolului al XIX-lea era foarte la modă problema inteligenței femeilor, articolele din Europa Occidentală susținând teoria conform căreia ar exista o relație directă între greutatea creierului și inteligență. Cum oamenii de știință tocmai descoperiseră că creierul bărbatului este mai greu decât cel al femeii, mulți bărbați erau convinși că „femeia e incapabilă de dezvoltare; oricât ar încerca să-și dezvolte inteligența, ea nu va reuși; ba chiar, cu timpul, ea se tâmpește și tinde către idiotism”. În România, Titu Maiorescu era și el mare simpatizant al acestui curent, pe care-l susținea în articole și în discursuri publice.

Doamna Nădejde n-a stat cu mâinile în sân și s-a luptat cu argumente extrem de percutante, înfruntând intelectualii vremii în polemici care au rămas în istoria feminismului românesc:

„Dacă inteligența e funcția materiei cenușii, atunci nu se poate trage nicio concluzie pe baza greutății creierelor, căci ar trebui avută în vedere greutatea materiei cenușii. Dar greutatea nu e cea mai potrivită măsură: calitatea materiei cenușii, numărul celulelor și al polilor acestora și ramificațiile lor ar trebui să fie măsura inteligenței”.

„Dacă privim comparativ cavitatea creierului oamenilor primitivi și pe cea a creierului omului modern, constatăm o scădere de capacitate și volum, atât la bărbați, cât și la femei. Ceea ce înseamnă fie că și bărbatul regresează odată cu femeia, fie că un volum mai mic indică o evoluție”.

„Dacă e să judecăm inteligența după greutatea creierului, atunci ar trebui să spunem că unele păsări care au un creier mai greu raportat cu trupul, sunt mai inteligente ca omul”.

„O serie de alienați mintal au fost găsiți cu creiere cântărind mai mult decât greutatea medie a creierelor bărbaților. Sunt ei mai inteligenți din această cauză?”

„Și dac-ar fi să conteze greutatea creierului, de ce nu luăm în considerare raportul dintre greutatea creierului și greutatea corpului? Dacă ar fi luat în considerare acest aspect, atunci femeile ar avea mai mult creier pe kilogram!”

Într-o vreme în care femeia era educată doar pentru a deveni o mamă și o nevastă bună, doamna Nădejde se lupta cu sistemul și susținea: „Și cei vechi dădeau educație înaltă unor robi care să le crească odraslele. Trebuie să se dea femeii instrucție, pentru că e om, pentru că e semenul bărbatului și nu pentru că e mamă de fii. E numai o perioadă a vieții în care femeia e mamă și ar fi nedrept ca restul vieții să și-l petreacă într-o neștiință dobitocească”.

Sofia Nădejde a fost o intelectuală plină de curaj și un personaj pe care nimeni nu-l putea ignora. Se spune că lumea bună ieșeană era scandalizată de curajul ei verbal și de ideile îndrăznețe pe care le susținea în conferințe: votul universal, emanciparea femeii, rezolvarea problemei agrare.

Surse:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sofia_N%C4%83dejde
http://www.eroiiromanieichic.ro/sofia-nadejde/

Sofia Nădejde și-a meritat pe deplin numele. A fost o femeie „de nădejde” a epocii sale. Citiți-i romanele „Robia banului”, „Părinți și copii” sau „Patimi”. Veți afla cum era societatea românească acum 100 de ani și veți constata cu uimire că problemele semnalate de ea sunt și astăzi valabile. Vă oferim mai jos unul dintre articolele Sofiei Nădejde, ce pare scris pornind de la realitățile României de azi, dacă ar fi să comparăm numai metehnele profesorilor, părinților și elevilor în cadrul examenului de bacalaureat, rămase neschimbate la români în ultima sută de ani.

DATORIA FAMILIEI ÎN EDUCAȚIE 

Sofia Nădejde

Articol apărut în „Gazeta săteanului” nr. 5, din 20 aprilie 1896

În lumea civilizată, chestia educației tinerimei ocupă spiritele oamenilor învățați. A forma viitoarea generație e a forma națiunea, și cu cât tinerimea va fi mai morală, mai viguroasă și mai instruită, cu atât nația va sta mai în fruntea civilizației. Dar pentru aceasta trebuie muncă neobosită. Oamenii noștri politici se îngrijesc de economia și industria țărei, de politica externă, de prestigiul nației în fața Europei, de înfrumusețarea orașelor. Și vai, atât de puțină grijă au pentru temelia acestor clădiri, care e formarea unei nații robuste, deștepte și, mai presus de toate, morale. Și dacă statul face puțin pentru căpătarea acestor virtuți, apoi familiile, direct interesate în cauză, fac și mai puțin. Să nu uităm că educația morală a unei nații e mai anevoie de căpătat decât o civilizație superficială.

E lucru neîndoielnic că școala singură nu poate forma caracterul copiilor. Pentru aceasta se cere ajutorul nelipsit al părinților. E o idee nenorocită a lăsa copiii în voia liberului impuls al unor apucături sălbatice, pe bază că: „l-oi da la școală și i-or scoate din cap toate”. Mai întâi că-i nespus de rău a face pe copil să privească școala ca pe un local de pedeapsă, ca pe o casă de corecție; și al doilea, că-i falsă credința cum că un copil destrăbălat, cu deprinderi rele, pe care și le-a însușit zi de zi, aproape de cum a început a gânguri, va putea fi corectat de profesor. Dumneata, tată și mamă, care l-ai avut mereu sub ochi, nu l-ai putut înfrâna, având numai doi-trei copii; și voiești ca profesorul, care are 50 de copii de instruit, care-l vede numai câteva ceasuri pe zi, să îndrepte tot ce s-a infiltrat ani de zile în inima și caracterul copilului dumitale. Nu sunt rari părinții care, fără să-și dea osteneala de a se îngriji de educația morală a copilului, când își văd odorul cu apucături rele, îl întreabă: „Așa lucruri înveți tu la școală?”.

Greșesc părinții care cred că, dându-și copilul la școală, se desărcinează de orice educație; că-i de-ajuns să le dea hrană și îmbrăcăminte, iar de educația morală e datoare școala să se îngrijească. Școala singură, fără concursul familiei, nu poate face asemenea minuni. Nu școala în sine are rele, ci fiecare copil aduce cu sine câteva rele, pe care le împărtășește și altora. De aceea, datoria părinților e de a veghea. Nu-i de-ajuns să-l mântui de boli; tot atât de însemnat e de a face din el un om de o înaltă moralitate. Copiii de azi vor fi oamenii de mâine, și tu, părinte, ești dator să le sădești de mici o moralitate aspră, pentru ca, fiind mari, să nu-ți mânjească prin faptele lor perii tăi albi, să nu-ți amărască grelele bătrânețe.

Să luăm un exemplu: În toate școlile se copiază într-un mod scandalos. Școlarii fac haz de asta, istorisesc părinților și rudelor și cu toții râd de metodele ingenioase prin care au fost păcăliți profesorii. Oare să n-aibă acest fapt o înrâurire asupra slăbirii moralității? Ba da, vom răspunde noi, are. Căci ce înseamnă a copia? Înseamnă a fura o notă pe care n-o meriți, înseamnă a înșela pe profesori, înseamnă că printr-un mijloc neonest iei locul unui coleg mai destoinic. A copia este un fals, o nelegiuire față de societate, care îți cere să treci clasa prin merit. Ce se întâmplă însă? Copilul copiază în clasă, copiază la bacalaureat și chiar la examene superioare. Iar la urmă, dacă are spate, nedreptățește pe altul și capătă un loc, iar de nu, ajunge un neisprăvit, specia cea mai nenorocită a societății de azi.

Iată de ce părinții ar trebui să pedepsească orice înclinare spre necinste ar vedea la copiii lor. Căci e treptată calea de la a copia, a falsifica niște note și, încet-încet, se ajunge la a falsifica iscălituri, a face acte false și a lua bani. Trecerile sunt line, fără salturi, și dacă am analiza trecutul celui mai mare criminal, am vedea cum pe încetul a ajuns la crimă. De aceea trebuie ca părinții să combată orice viciu îndată ce s-arată cele mai slabe preludii, lucru ce nu l-ar putea face școala, de vreme ce nu intră în viața intimă a copilului, și nici acesta nu se destăinuiește profesorilor, ci părinților.

În genere, la copii simțul moral e foarte puțin dezvoltat: sunt cruzi, nemiloși, înșelători și egoiști peste măsură, dar familia, împreună cu școala, trebuie să lucreze pentru a înfrâna aceste apucături. Altfel, se deprind a înșela de la vârsta de 7 ani. Înșală pe profesori, falsifică tezele. Mai aud că unii cumpără sprijinul și favoarea profesorilor. Părinții nu se silesc deloc a combate toate acestea, așa că nu-i lucru de mirare dacă, ajungând mari, vor fura, vor înșela și vor face tot soiul de fapte rele pentru a căpăta bani și huzur. Și la toate acestea vor fi duși pe nesimțite de o educație neîngrijită, întocmai ca și aceia al căror organism poate lua otrăvi înspăimântătoare, fiindcă s-au deprins a le lua în doze mici. Iată de ce nu se cuvine a lăsa pe copii să se abată de la morală și bună cuviință.

Dar vai! horibile dictu, la ce-ar folosi vorbele, când părinții, prin purtarea lor zilnică, nu vor da exemplu de moralitate? Exemplele rele din familie vor strica chiar și preceptele morale pe care încearcă școala să le vâre în capul copiilor. Astfel, nici cel mai bun și mai moral sistem de educație nu va lucra, câtă vreme practica și exemplele nu vor fi în armonie cu teoriile, și toate dogmele învățate nu vor folosi cât va folosi un exemplu bun.

Într-adevăr, sarcina cea mai grea e sarcina familiei. A-i învăța pe copii latinește ori grecește e chestie de aplicație de un ceas pe zi. A sădi în ei simțul moral, ideea de datorie, e lucru migălos și anevoie. Familia să nu uite că de la sârguința cu care va analiza cele mai fine nuanțe ale caracterului atârnă adesea moralitatea generației viitoare, numele și treapta socială ce vom avea între popoarele civilizate. Fapte care par nimicuri, adunate zi cu zi, au înrâuriri colosale, naționale și sociale.

-->