Aluminiul - criminalul tăcut din viața noastră

-->

ALUMINIUL

– CRIMINALUL TĂCUT DIN VIAŢA NOASTRĂ –

Prezent în alimente, aer şi apă, aluminiul este un element chimic neurotoxic, responsabil de apariţia multor boli. Prima măsură: aruncaţi vasele din aluminiu!

La nivel european, s-a dat alarma cu privire la prezenţa în exces a aluminiului în alimentaţie. Acest element se află peste tot: în aer, apă, sol. În anumite cantităţi, nu este dăunător organismului. În ultima vreme însă, produsele pe care le consumăm, de la alimente la apă, medicamente, vaccinuri şi chiar obiectele înconjurătoare, ne pun în contact cu o supradoză din acest metal toxic. Efectele sunt devastatoare: boli ale sistemului nervos, printre care şi Alzheimer.

Aluminiul este un metal omniprezent pe Terra, folosit în industria alimentară ca aditiv, în medicamente (antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat) și în produsele de larg consum. El există şi în aer şi în apă. Este inevitabil. Dar, în ultima vreme, specialiştii au constatat o concentraţie crescută de aluminiu în organismul oamenilor, mai ales al copiilor, intoxicarea putând ajunge săptămânal la 2-3 miligrame de aluminiu pe kg/corp, în condiţiile în care cantitatea tolerabilă este de cel mult un miligram. În timp, expunerea la aluminiu duce inevitabil la demenţă. Alerta la aluminiu s-a dat încă din secolul trecut, dar oamenii au ignorat avertismentele. Aceasta, până în 1940, când o renumită doctoriţă a descris cazul căţeluşului ei care era pe moarte şi niciun veterinar nu reuşise să-i afle diagnosticul. Ea obişnuia să-i pregătească mâncarea în cele mai bune tigăi de aluminiu. Câinele începuse să vomite după mese şi după o lună era atât de slăbit, încât nu se mai putea ţine pe picioare. Stăpâna a schimbat tigaia cu una emailată, constatând imediat îmbunătăţirea sănătăţii câinelui, până la refacerea totală. Deşi pare greu de crezut, aluminiul este responsabil de multe dereglări şi în organismul uman, cea mai cumplită fiind demenţa, afecţiune de care suferă milioane de persoane.

Apa noastră cea de toate zilele conţine aluminiu. Cea mai mare parte a uzinelor de tratare a apei de suprafaţă utilizează sulfat de aluminiu pentru a elimina microorganismele nocive şi alte particule şi care pot fi uşor distruse prin sedimentare şi filtrare. Pentru că sulfatul de aluminiu este eliminat în mare parte printr-un stadiu mai avansat al procedeului, concentraţia de aluminiu a apei tratate este mai ridicată decât în cea netratată. Aportul zilnic de aluminiu din apa potabilă poate varia, în funcţie de regiune şi de râuri, care sunt mai bogate sau mai sărace în aluminiu. Se crede, în general, că aluminiul de origine naturală, provenit din apă netratată, se află într-o formă care este greu asimilată de organism şi care nu are efecte negative asupra sănătăţii. Dar apa tratată conţine aluminiu uşor asimilabil, de aceea, atenţie!, apa poate fi o sursă mai riscantă de aluminiu decât hrana. Cantitatea de aluminiu din apa îmbuteliată şi cea de la robinet variază şi ea, după cum producătorii utilizează apa de la robinet cu sau fără tratamente suplimentare. Cel mai bine e să citim cu atenţie eticheta sticlei de apă minerală sau plată şi să o alegem pe cea care conţine cel mai puţin aluminiu. Riscul de apariţie a bolii Alzheimer e de 7-8 ori mai mare la persoanele care beau ape bogate în aluminiu monomeric.

Aportul de aluminiu care provine din aerul nepoluat se ridică la cel puţin 4 micrograme/zi. Dar unde mai există aer nepoluat? În zonele industriale, unde nivelul aluminiului din aer este mult mai ridicat, cantitatea poate creşte la mai mult de 100 micrograme pe zi. La serviciu, muncitorii pot respira 3,5 până la 7 miligrame de aluminiu pe zi. În afară de aer şi apă, oamenii absorb aluminiu, şi încă în doza maximă, din medicamente. E vorba de cele care nu sunt prescrise de medici şi care se vând la cerere în farmacii, precum: antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat şi unele vitamine pentru copii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că aportul celor care consumă regulat acest tip de medicamente pe bază de aluminiu poate creşte până la 5g/zi. Toţi aceşti factori care conţin metalul toxic au efecte diferite asupra organismului, în funcţie de vârstă şi grad de sănătate. Dar cele mai puternice surse de expunere la aluminiu rămân ambalajele: cutii, caserole, folii care au la bază acest metal. Un studiu publicat de o revistă medicală din Australia a arătat că doza de aluminiu care se găseşte în cutiile metalice de băuturi şi sucuri o depăşeşte cu 5% pe cea din ambalajele din sticlă.

Anul trecut, medicii români au determinat cantitatea de metale toxice din firele de păr recoltate de la 1.000 de persoane. Rezultatele cercetării i-au uimit: peste 30% dintre pacienţi au aluminiu în corp. Efectele imediate sunt următoarele: omul are dureri de cap, se balonează, i se usucă pielea şi-şi pierde pofta de mâncare. Pacienţii care suferă de afecţiuni renale şi primesc tratamente de dializă regulat, se expun la niveluri crescute de aluminiu în lichidele pentru dializă. Studiile au arătat că aluminiul ajunge în organism şi prin cereale, prăjituri, biscuiţi, paste, legume (ciuperci, spanac, ridichi, lăptuci), dar şi prin ceaiuri sau băuturi care conţin aditivi alimentari cu aluminiu, cum ar fi cacao. Cantitatea de aluminiu creşte peste cota admisă şi atunci când peştele şi carnea sunt gătite în oale din aluminiu sau împachetate în folie de aluminiu (staniol, supus la temperaturi mari în cuptor). Toţi suntem expuşi mai mult sau mai puţin riscului de a absorbi aluminiu, dacă nu în bucătăria proprie, atunci când bem o Coca Cola în oraş, o cafea preparată cu apă contaminată, sau în ibrice de aluminiu. Un pericol pentru sănătate îl reprezintă şi radiatoarele confecţionate din aluminiu, responsabile pentru simptome ca: ameţeală, tulburări de vedere şi chiar începutul unor paralizii.

Persoanele supraexpuse la aluminiu pot să prezinte encefalopatie, o formă de demenţă caracterizată de convulsii, tremurături, psihoză şi diferite schimbări la nivelul vorbirii şi al comportamentului. Encefalopatia, ca efect al expunerii la aluminiu în exces, se întâlneşte mai ales la bolnavii care fac dializă. Absorbţia mare de aluminiu poate provoca anemie, infarct sau osteomalacie (oasele moi sau sfărâmicioase, din cauza tulburărilor profunde în metabolismul fosforului şi al calciului din masa osoasă). Aluminiul este asociat şi cu alte boli serioase, care afectează sistemul nervos, precum maladiile Lou Gehrig şi Parkinson. Dar cele mai de temut sunt demenţa senilă, tulburările mentale, îmbătrânirea precoce şi Alzheimer. Deşi industria farmaceutică a mediatizat progresul înregistrat în prevenirea şi tratarea acestei boli, în realitate, acesta este nesemnificativ. Primele simptome care indică începutul unei deteriorări mintale sunt pierderile de memorie, dezorientarea şi depresia. În aceste cazuri, celulele creierului pot conţine de 10 până la 30 de ori mai mult aluminiu decât media.

Toxicitatea acestui metal a fost descrisă în Science et vie, unde s-a arătat că efecte secundare ale aluminiului apar chiar şi când este ingerat în cantităţi mici. Un caz de intoxicaţie cu aluminiu este descris într-o revistă medicală americană ca o tumoare a esofagului, care s-a retras atunci când bolnavul a încetat să mai folosească vase de aluminiu. Ce putem face noi pentru a sta cât mai departe de aluminiu? În primul rând, trebuie să scăpăm de toate ustensilele, tacâmurile şi recipientele de aluminiu din bucătărie, să consumăm apă cu conţinut scăzut din acest metal, să renunţăm definitiv la ambalarea alimentelor în staniol şi folii de aluminiu, să evităm aspirina, să nu mai cumpărăm conserve, bere şi răcoritoare la cutie, să refuzăm mâncarea la caserole tapate cu aluminiu. Pare imposibil, dar veţi vedea că aceleaşi alimente se vând şi în ambalaje de sticlă sau carton. Cât despre celelalte obiecte care ne înconjoară, eliminaţi-le. Doar de termopane şi uşi de aluminiu n-aveţi cum scăpa.

Ambalajele produselor cosmetice (spray-uri, cutii de cremă, vopsea) au aluminiu din belşug. Aluminiul din deodorante (20% clorură de aluminiu) pătrunde mai uşor prin piele decât pe cale digestivă. În plus, inhalarea de aluminiu fin divizat şi de pulbere de oxid de aluminiu a fost identificată drept cauză a fibromului pulmonar şi a lezării plămânilor. Antiperspirantele conţin şi ele săruri de aluminiu şi zirconiu, care inhibă activitatea glandelor sudoripare, prin blocarea porilor. Un studiu făcut la Universitatea Reading, Marea Britanie, acuză deodorantele şi antiperspirantele că favorizează apariţia tumorilor mamare prin absorbţia prin piele a unei cantităţi de aluminiu. Asimilarea pe termen lung a unor concentraţii mari de aluminiu prin deodorante duce la serioase probleme de sănătate. Persoanele cu aşa-zisa aluminofobie pot folosi antiperspirante sau deodorante fără aluminiu, disponibile în farmacii.

În produsele alimentare provenite din Uniunea Europeană, aluminiul este întâlnit sub codul E-173, responsabil de apariţia unor afecţiuni ca Alzheimer, Parkinson, boli cardiovasculare, osteoporoză. Fiind neurotoxic, Comisia Europeană dezbate posibilitatea de a fi retras din alimentaţie, mai ales a copiilor. E-173 este un colorant întâlnit mai ales în produsele bazate pe cereale ca pâine, prăjituri şi biscuiţi.

Înainte de a ajunge pe piață, orice ambalaj este testat în laborator. Aici, recipientele sunt ținute în contact cu substanțe cu proprietăți asemănătoare alimentelor. Dacă după 10 zile, aceste substanțe nu se modifică, atunci ambalajul este autorizat. Specialiștii spun însă că nici ambalajele autorizate nu sunt sută la sută sigure. Lumina, căldura, sau umiditatea favorizează migrarea compușilor toxici din ambalaje în mâncare. Și niciodată nu poți ști prin câte a trecut produsul, până să ajungă la tine în frigider. În consecință, cele mai sigure ambalaje rămân cele din sticlă sau hârtie.

Surse: aici și aici

-->