Tribul Himba + slideshow

TRIBUL HIMBA

Membrii tribului Himba, locuitori străvechi ai regiunilor din nordul Namibiei, s-au numărat multă vreme printre cei mai prosperi păstori ai Africii. Însă, începând cu anii ’20 ai secolului trecut, conducătorii sud-africani i-au obligat să trăiască într-un fel de patrie impusă, interzicându-le oficial să facă negoț, să-și pască turmele, să cultive grădini sau să culeagă plante sălbatice de pe malurile râului Kunene. Cu toate acestea, fiind un neam rezistent și inteligent, au găsit soluții să supraviețuiască. În anii ’90, o dată cu instalarea păcii în Namibia, poporul Himba și-a refăcut turmele și, alături de activiștii internaționali, a ajutat la blocarea planului de construire a unui baraj de hidrocentrală care ar fi inundat pășunile ancestrale aflate de-a lungul râului Kunene. În același timp, au profitat și de noile oportunități oferite de guvernul Namibiei independente: școli mobile, unde copiii himba învață engleza, sau asociații ecologice, care le dau oamenilor controlul resurselor naturale și al turismului pe pământurile lor.

Dar, cu toate binefacerile civilizației, tribul Himba n-a renunțat la obiceiurile și tradițiile sale ancestrale. Unul dintre acestea este legat de venirea pe lume a unui copil. Astfel, ei nu socotesc data nașterii din momentul în care pruncul a venit pe lume, și nici din momentul în care a fost conceput, ci din ziua în care copilul a fost un gând în mintea mamei.

Când o femeie himba se hotărăște să facă un copil, ea se duce singură în pădure, se așează sub un copac și ascultă până când aude cântecul copilului care vrea să vină pe lume. După ce l-a auzit, se întoarce la bărbatul care va fi tatăl copilului și îl învață și pe el acest cântec. Apoi, în timp ce fac dragoste pentru a concepe fizic copilul, din când în când, ei murmură cântecul copilului, pentru a-l chema.

Mai târziu, în timp ce viitoarea mamă este însărcinată, ea le învață și pe moașele și bătrânele satului acest cântec, pentru ca atunci când copilul se va naște, toate persoanele din jurul ei să-i cânte cântecul, ca semn de bun venit în această lume. Copilul stă cu mama lui până la vârsta de 3 ani, după care este dat în grija întregii comunități. Pe măsură ce crește, și ceilalți săteni vor învăța cântecul copilului, astfel ca, atunci când cade și se rănește, cel care se află în preajma lui să-l ridice și să-i cânte cântecul. Dar și atunci când copilul face ceva demn de laudă sau trece prin riturile pubertății, membrii comunității îi cântă cântecul, în semn de cinstire.

În cadrul acestui trib african mai există o ocazie în care membrii săi îi cântă copilului cântecul. Dacă la un moment dat, în timpul vieții sale, copilul (băiat sau fată) comite un act reprobabil, el este chemat în centrul satului. Oamenii comunității formează un cerc în jurul lui și îi cântă cântecul. Membrii tribului Himba au convingerea că îndreptarea unui comportament antisocial nu constă în pedepsirea individului, ci în iubire și reamintirea identității sale. Atunci când îți recunoști propriul cântec, nu mai ai nicio dorință să faci ceva ce ar putea răni un alt om.

Astfel, cântecul propriu îl însoțește pe copil pe tot parcursul vieții. La ceremonia căsătoriei sunt cântate cântecele celor doi tineri, iar în cele din urmă, când acest copil a ajuns la sfârșitul vieții lui în această lume, toți sătenii îi cântă, pentru ultima dată, cântecul.

Sursa: http://www.umthwakazireview.com/index.php/africa/african-tribes/item/678-the-himba-tribe

Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

Din păcate, nu toți ne-am născut într-un trib african, care să ne cânte cântecul în momentele cruciale ale vieții, dar viața ne spune fiecăruia când suntem acordați cu noi înșine și când nu. Când suntem fericiți, tot ceea ce facem este bine și în armonie cu vibrația noastră, iar când suntem supărați, facem numai lucruri nesăbuite, pentru că ne-am perturbat această armonie. Așadar, să nu uităm niciodată să ne fredonăm cântecul propriu, mai ales în momentele de cumpănă.

Un alt obicei interesant în cadrul culturii Himba este cel legat de aspectul exterior, care pentru femei este foarte important. Deși femeile himba sunt oricum cele mai frumoase femei africane, ele au dezvoltat de-a lungul timpului o adevărată artă, prin care își recreează chipul și trupul și își consacră o mare parte din timp înfrumusețării. Pentru femeile himba, cele mai prețioase ornamente, care le fac să fie privite ca niște femei privilegiate, sunt niște cochilii, pe care le obțin prin schimburile practicate cu triburile vecine. Astfel, o frumoasă cochilie de formă conică poate costa chiar și un bou.

Coafura femeilor are nu numai o funcție estetică, ci și una prin care este exprimată poziția socială. Părul este împletit în cozi, care la câteva zile sunt desfăcute și reîmpletite, și nu este niciodată spălat cu apă, ci cu cenușă.

Dar ceea ce le diferențiază pe femeile himba și le face unice în Africa Neagră este culoarea roșie a pielii lor. Aceasta este obținută prin aplicarea pe întregul corp a unei creme speciale, numită otjize, obținută prin zdrobirea unor roci argiloase (ocru) până când acestea devin o pudră, care se amestecă cu grăsime și unt din lapte de vacă. Frumoasa culoare roșie este dată de conținutul ridicat în oxizi de fier al rocii. Occidentalii care au vizitat triburile Himba spun că ungerea cu această cremă conferă o protecție eficientă împotriva radiațiilor solare și înțepăturilor de insecte, însă acesta este doar un mit. Pentru femeile himba, colorarea pielii în această culoare caldă are doar o funcție estetică. Pentru a-și desăvârși toaleta zilnică, ele adaugă mixturii și ierburi aromatice, ceea ce le face cu atât mai atrăgătoare.

Civilizații pe cale de dispariție

Civilizații pe cale de dispariție from Frumoasa Verde