Diamantul memorial + VIDEO


DIAMANTUL MEMORIAL

Sub deviza „Noi imortalizăm iubirea”, compania elvețiană Algordanza livrează diamante fabricate din cenușa persoanei dragi, în amintirea frumoasei vieți trăite împreună (algordanza  = „amintire” în retoromană, una dintre cele patru limbi naționale ale Elveției). Deoarece un diamant este veșnic, în acest fel original de comemorare, producătorii prețioaselor pietre dau un sens cu adevărat concret expresiei „a trece în eternitate”.


Ideea lui Rinaldo Willy, fondatorul și directorul companiei, s-a transformat repede într-o afacere de succes. Înființată cu 15 ani în urmă, compania Algordanza are în prezent reprezentanțe în 24 de țări (printre care și România, din august 2008 - http://www.algordanza.ro/) și a primit certificatul ISO de înaltă calitate pentru diamantele sale funerare, compuse exclusiv din cenușa persoanei iubite, rezultată în urma incinerării.


Cum este realizat acest diamant? Cenușa umană este mai întâi supusă unei presiuni și temperaturi foarte înalte, asemănătoare condițiilor naturale în care s-au format sub pământ diamantele naturale, cu milioane de ani în urmă. Apoi, materia cristalină rezultată este comprimată până în punctul în care se transformă în piatră prețioasă. „Fie că a fost creat de natură, fie de către om, într-o fabrică, un diamant este un diamant”, spune Rinaldo Willy.


În fiecare an, specialiștii companiei Algordanza procesează cenușa a 800-900 de oameni. Pentru sinteză, sunt necesare numai 500 de grame de cenuşă umană. Diferenţa se poate păstra sau, cine dorește, poate comanda până la patru diamante – ­atâtea se pot obţine din cenuşa unui decedat. După aproximativ 3 luni, cenușa decedatului este transformată în diamant, care este șlefuit cu măiestrie și prezentat într-o casetă sau montat ca bijuterie. Diamantele rezultate din cenușa umană au de obicei o nuanță albăstruie, datorată conținutului în elementul bor, care intră în compoziția oaselor umane. Nuanța finală nu este însă niciodată aceeași, ea variind în funcție de chimia persoanei decedate. Uneori, diamantele rezultate pot fi gri, galbene sau chiar albe, ceea ce dovedește că fiecare ființă este diferită și unică în felul ei.


După sintetizare, diamantul brut este tăiat, fațetat și lustruit, conform dorinței clientului. Astfel, diamantul poate fi expus într-o casetă transparentă, sau poate fi purtat sub formă de pandantiv, inel, broșă etc. De asemenea, cu ajutorul laserului, pe el se poate grava o inscripție de până la 75 de caractere. Textul gravat conține numele persoanei, data morții și câteva cuvinte care o definesc. Inscripția poate fi citită numai cu lupa.


Cine comandă aceste diamante și cât sunt dispuși clienții să plătească? Majoritatea clienților companiei Algordanza sunt rude ale decedaților, dar există și persoane care își plănuiesc singure, încă din timpul vieții, să fie transformate în diamante după ce vor trece în lumea celor drepți. Domnul Willy spune că 25% dintre clienții săi sunt japonezi. Cât despre preț, acesta este cuprins între 2.000 și 20.000 de Euro, în funcție de mărime, calitate, model sau montură, ceea ce acoperă costurile tehnologiei înalte, similară celei folosite în laboratoarele de diamante sintetice, ale prelucrării ulterioare și ale expediției. De menționat este și faptul că există clienți care vor să prefacă în diamante cenușa animalelor lor de companie.

De ce aleg unii oameni diamantul funerar atunci când se despart de o ființă dragă? Dl. Rinaldo Willy explică: Pentru că este cel mai personal și mai empatic mod de a-ți lua rămas bun de la aceasta și o formă de consolare după pierderea suferită. Pentru că unii oameni suportă greu ideea că ființa iubită putrezește în pământ. Pentru că este o alternativă mult mai bună la morminte, cavouri, monumente funerare sau urne. În iureșul vieții moderne, cu tendința crescândă de globalizare și mobilitate a forței de muncă, este din ce în ce mai dificil să îngrijești și să vizitezi un mormânt tradițional. În schimb, un diamant memorial îți oferă o continuare a legăturii cu cel drag, posibilitatea de a te afla tot timpul în compania spiritului lui. Mai mult, acest diamant este veșnic și poate fi transmis din generație în generație. În acest fel, amintirea persoanei respective nu se va stinge niciodată.

Nu după mult timp, originala idee a firmei Algordanza a trecut oceanul. Astfel, în prezent, compania LifeGem face față cu greu solicitărilor americanilor, care sunt încântați de această opțiune. Numai în anul 2007 profitul companiei a fost de 7,5 milioane de dolari, ceea ce i-a determinat pe patroni să reducă prețurile, câștigând astfel și mai mulți clienți. LifeGem sunt cei care au creat din părul lui Beethoven, vedeta canină a filmului cu același nume, trei frumoase diamante care au fost licitate la acțiuni de strângere de fonduri pentru ajutorarea copiilor defavorizați și a familiilor soldaților uciși în războaiele purtate de Statele Unite în Orient.

Cosmin Bodrean este partenerul companiei Algordanza pentru România. Iată ce spune el despre implicarea în această afacere: „Mi-a plăcut această idee, pentru că ea conţine mult respect şi multă dragoste pentru cei plecaţi. Ce poate fi mai frumos, atunci când ţi se rupe sufletul de moartea cuiva drag, decât să-l păstrezi pe cel pierdut într-un diamant, într-o bijuterie?” Dacă v-am dat idei cu acest articol, puteți lua legătura cu Cosmin Bodrean pe Facebook.

Algordanza Memorial Diamonds



Comentarii

  1. Si ce garanție avem că acel diamant a fost obținut chiar din cenușa predată de cel ce l-a comandat. Li se pot oferi diamante din diverse surse, care să nu aibă nicio legătură cu cenușa rudei decedate. Atenție sporită ! Miroase a escrocherie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elvețieni escroci? Cred că nici dacă vine sfârșitul lumii n-ai să vezi așa ceva.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

  • 15 actori despre care nu știai că au apărut în videoclipuri muzicale înainte de a fi celebri
    02.06.2023 - 0 Comments
    O mulțime de actori și-au început cariera în proiecte neașteptate, de la aparițiile lui Ben Affleck în emisiuni speciale de după școală sau nenumăratele nume care și-au lansat cariera în telenovele.…
  • OSHO - Viața este o experiență a extremelor + VIDEO (RO)
    28.05.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); VIAȚA ESTE O EXPERIENȚĂ A EXTREMELOR OSHO Viața constă în extreme, este o tensiune între opoziții. A fi exact la mijloc pentru…
  • 10 fapte despre cumpărăturile online care vă vor ajuta să fiți mai atenți la fiecare achiziție
    17.08.2023 - 0 Comments
    Când a fost ultima dată când ați cumpărat ceva online? Să recunoaștem - cumpărăturile online sunt foarte convenabile. Nu mai trebuie să așteptați la coadă, nu mai plătiți benzină și nu mai trebuie să…
  • Fahrenheit 9/11 - documentar (RO)
    07.05.2012 - 0 Comments
    --> FAHRENHEIT 9/11 Născut pe 23 aprilie 1954 într-o familie americană de muncitori la uzinele General Motors din Flint, Michigan, Michael Moore a avut drept reper un unchi cu…
  • Dr. Sang Lee - Extraordinara scânteie + documentar (RO)
    11.11.2012 - 1 Comments
    --> DR. SANG LEE – EXTRAORDINARA SCÂNTEIE New Life Institute (Institutul Noua Viață) din Coreea de Sud a fost creat pentru a da speranțe reale de vindecare bolnavilor de cancer și de…
  • Smochine, stafide și curmale
    01.04.2012 - 0 Comments
    --> SMOCHINE, STAFIDE ȘI CURMALE Mâncaţi smochine, stafide şi curmale! Recomandarea vine din partea prof. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare…
  • Când broaștele devin gustări spumoase: O dilemă canină + Fapte despre broasca comună europeană
    16.08.2023 - 0 Comments
    Când broaștele devin gustări spumoase: O dilemă caninăSalutări, dragi minți curioase și neastâmpărați veseli! Astăzi, ne îmbarcăm într-o aventură amfibiană, care cercetează fenomenul deconcertant al…
  • Ficatul - laboratorul nostru intern
    24.03.2012 - 0 Comments
    --> FICATUL – LABORATORUL NOSTRU INTERN Cântărind aproximativ 2 kilograme, ficatul nostru minunat ştie să realizeze simultan mai multe operaţii şi reacţii chimice decât ar fi…
  • Semne că ai îmbătrânit + slideshow
    10.08.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SEMNE CĂ AI ÎMBĂTRÂNIT Recent, cercetătorii britanici (care alții?) au inițiat un studiu, bazat pe un chestionar amplu, la care au…
  • Inuiții - victime ale rasismului științific + VIDEO (RO)
    22.05.2013 - 0 Comments
    --> INUIŢII - VICTIME ALE RASISMULUI ŞTIINŢIFIC ÎN EUROPA SECOLULUI AL XIX-LEA Profesor la Universitatea Greifswald,…
  • 8 cele mai ciudate lucruri pentru care oamenii chiar au fost taxați
    11.08.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Toată lumea se așteaptă să fie taxată, dar ce este potrivit să impozitezi?Suntem cu toții obișnuiți să se pună impozite pe venituri,…
  • Adevărul despre organismele modificate genetic + documentare (RO)
    04.06.2012 - 1 Comments
    --> ADEVĂRUL DESPRE ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC OMG – organisme modificate genetic. Acestea pot fi plante, animale, bacterii, drojdii, mucegaiuri, care sunt modificate…
  • Puterea ascunsă a zâmbetului + VIDEO (RO)
    23.01.2013 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); PUTEREA ASCUNSĂ A ZÂMBETULUI „Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar…
  • 7 povești de dragoste antice care au zguduit lumea
    30.11.2023 - 0 Comments
    De-a lungul paginilor de istorie, se derulează povești de dragoste care depășesc constrângerile timpului și normele societății - romane care își pun amprenta de neșters asupra tapiseriei lumii. Fie…
  • Istoria trenului + slideshow
    08.09.2015 - 0 Comments
    ISTORIA TRENULUI Istoria trenului începe acum 200 de ani, o dată cu inventarea primelor vagoane, folosite inițial în mine. De atunci și până în prezent, trenurile au evoluat permanent. Primele…
  • Enigmaticii trovanți ai României: Roci vii care cresc și se mișcă!
    03.11.2023 - 0 Comments
    Cu aproximativ șase milioane de ani în trecut, paleoterremurele au dat naștere unui fenomen geologic unic cunoscut sub numele de trovanți, numiți și pietrele de la Costești, datorită prezenței lor…
  • Rețete culinare - Hrana crudă
    07.04.2012 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); REȚETE DIN CADRUL BUCĂTĂRIEI CRUDIVORE Există multe moduri de a mânca și a bea care ne permit să dobândim o bună stare de sănătate.…
  • Lista E-urilor periculoase + VIDEO (RO)
    05.04.2012 - 2 Comments
    --> LISTA E-URILOR PERICULOASE Ca să vă faceți o idee despre cât de dăunătoare sunt anumite produse alimentare comercializate în…
  • Cosmetice bio sau cosmetice de marcă? + VIDEO
    29.05.2012 - 7 Comments
    --> COSMETICE BIO SAU COSMETICE „DE MARCĂ”? E posibil ca unele cosmetice folosite în timpul igienei de zi cu zi să dăuneze ficatului, rinichilor sau chiar să ducă la…
  • 30+ fapte mai puțin cunoscute despre animale + FOTO
    05.10.2021 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Liliecii orfani care sunt salvați sunt înfășurați strâns în pături pentru a imita îmbrățișarea caldă a aripilor mamei…
  • 9 gadget-uri de buzunar ingenioase
    18.07.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Unealtă utilitară-mască cheie Această multi-unealtă îți învelește una din cheile tale și este dotată cu deschizător de sticle, pilă de…
  • Zahărul - criminalul perfid + documentar (RO)
    18.07.2013 - 2 Comments
    --> ZAHĂRUL – CRIMINALUL PERFID Zahărul este un criminal insidios, care ne poate afecta sănătatea în nenumărate feluri. Pe diferite căi, acest semnal de alarmă ne-a ajuns deja la…
  • Route 66 - Drumul legendar al Americii + VIDEO
    01.10.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ROUTE 66 – DRUMUL LEGENDAR AL AMERICII – Route 66 a fost o șosea americană, care lega orașul Chicago (Illinois) de orașul Los…
  • 10 sfaturi de supraviețuire total eronate
    22.02.2018 - 0 Comments
    1. Mit: Poți suge veninul dintr-o mușcătură de șarpe. Fapt: Veninul injectat de un șarpe va intra imediat în fluxul sanguin. Dacă îți pui gura pe locul mușcat, nu faci decât să mai adaugi…
  • Mituri și adevăruri despre apa îmbuteliată
    21.11.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); MITURI ŞI ADEVĂRURI DESPRE APA ÎMBUTELIATĂ Industria apei îmbuteliate începe treptat să câştige teren în favoarea băuturilor la pet, fie…
  • „Corbul alb sacru” îngrijit pe insula Vancouver după ce a fost găsit subnutrit și rănit + FOTO
    24.01.2022 - 0 Comments
    Vara trecută a fost o perioadă de neuitat pentru personalul de la North Island Wildlife Recovery Centre din Insula Vancouver, Canada, deoarece au avut șansa de a găzdui un oaspete cu adevărat…
  • Mit și adevăr despre unele alimente
    27.03.2012 - 1 Comments
    --> MIT ŞI ADEVĂR DESPRE UNELE ALIMENTE Când vine vorba despre alimentaţie şi mai ales despre diete şi idei pentru a elimina surplusul de kilograme, imaginaţia umană întrece…
  • Suntem ceea ce mâncăm + VIDEO
    15.11.2016 - 4 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); SUNTEM CEEA CE MÂNCĂM O intuiţie uimitoare a generaţiilor trecute este acum confirmată de ştiinţele nutriţioniste. Acestea au arătat…
  • Rasismul evoluționist + documentar (RO)
    30.01.2013 - 2 Comments
    --> RASISMUL EVOLUȚIONIST Cei care susţin evoluţionismul refuză, de obicei, orice confruntare deplină cu faptele. Acceptă doar ceea ce le convine şi se feresc de restul. Astfel, faptul…
  • Dacă Luna n-ar exista... - documentar + eBook
    21.06.2012 - 0 Comments
    --> DACĂ LUNA N-AR EXISTA... Imaginaţi-vă lumea noastră răvăşită de uragane, cu temperaturi variind de la căldură înăbuşitoare la îngheţ. Ziua ar dura numai 6 ore, iar viaţa ar lua…
  • Etichetă și ceremonial în Evul Mediu
    15.11.2015 - 1 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ETICHETĂ ȘI CEREMONIAL LA CURȚILE SUVERANILOR DIN EVUL MEDIU Ca urmare a unei migăloase și trudnice activități de cercetare, istoricul…
  • 15 probleme existențiale ale pisicilor
    22.10.2015 - 2 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); 1. Mi-am petrecut toată ziua vânând un șoricel delicios - omul nu vrea să-l mănânce... 2. Încotro se îndreaptă viețile mele... ? 3. Nici…
  • 35 de imagini care arată perfect rivalitatea dintre câini și pisici (FOTO + VIDEO)
    29.09.2017 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Deși există un pic de adevăr în stereotipul că pisicile și câinii se urăsc (având temperamente diferite, câinii fiind mai sociabil și mai…
  • 9 motive pentru a începe să consumi unt de arahide
    13.10.2020 - 2 Comments
    Pierderea în greutate, prevenirea cancerului de sân, reducerea insomniei și mult mai multe - untul de arahide este o comoară naturală care poate promova multe schimbări pozitive în organism! Este…
  • Virusuri, bacterii și medicina „pasteurizată” + VIDEO
    30.08.2012 - 3 Comments
    --> v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:* {behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);} 800x600 Normal 0 …
  • Deparazitarea naturală a organismului + documentar (RO)
    20.04.2012 - 4 Comments
    --> DEPARAZITAREA NATURALĂ A ORGANISMULUI Influența paraziților asupra stării de sănătate Știai că organismul tău este colonizat de o mulțime de paraziți care mănâncă zilnic…
  • OSHO despre politică + VIDEO (RO)
    20.12.2014 - 4 Comments
    google_ad_client = "ca-pub-4999547951064265"; google_ad_slot = "0506632207"; google_ad_width = 728; google_ad_height = 90; OSHO DESPRE POLITICĂ Lumea politicii se…
  • Totul despre nuci și alune
    23.08.2016 - 0 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); TOTUL DESPRE NUCI  ŞI ALUNE Oleaginoasele sunt benefice în prevenirea maladiilor cardiovasculare. Datorită conţinutului în…
  • Islamul pe înțelesul tuturor + documentar (RO)
    13.03.2017 - 3 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); ISLAMUL PE ÎNȚELESUL TUTUROR Islamul sau mahomedanismul este religia arabilor și singura religie apărută după Hristos. Întemeietorul…
  • Legile morale și politice ale lui Pitagora + VIDEO
    26.01.2016 - 5 Comments
    (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); LEGILE MORALE ȘI POLITICE ALE LUI PITAGORA Pitagora (cca 580-495 î.e.n.) a fost un filozof și matematician grec, originar din insula…

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *